Amica mea,

   Îţi mulţumesc pentru trimiterea fotografiei. Nu ţi-am răspuns la cea din urmă scrisoare şi n-
am dat mai ales urmare cererii pentru batistă şi scrisori, pentru că îmi era atât de greu de-a ,ă
despărţi de aceste dulci rămăşiţe ale fericirii şi nefericirii mele, de rămăşiţele singurului
sentiment adevărat pe care l-am avut în viaţă şi pe care desigur nu-l voi mai avea nicicând.

   Dacă pretinzi în mod absolut ca să-ţi trimit cele din urmă scrisori înapoi, ţi le voi trimite,
căci eşti în drept a mi le cere; dar dacă nu le pretinzi, amica mea, atunci te rog lasă-mi-le.
Nevrednic de-a le păstra, nevrednic de-a fi iubit de Dta, precum ţi-am spus de atâtea ori, eu o
cer acesta nu ca pe un semn de afecţie, ci ca o graţie excepţională. Dar în sfârşit, Dta eşti
stăpână pe voinţa Dtale şi dacă îngădui să le păstrez, le voi păstra. Încolo cred că nu vei socoti
că aş putea abuza vrodată de ele. Trimiterea fotografiei a fost pentru mine un semn că mi-ai
permite a păstra şi acele scrisori, care departe de a face asupră-mi efectul unor triste amintiri,
formează comoara, singura comoară a vieţii mele. Îţi simt mâna mică şi rece şi te rog să-mi
ierţi şi cele ce ţi-am greşit şi cele ce-ţi închipuieşti că am greşit.

M.    Eminescu

NB. Scrisoarea Dtale a întârziat din cauza întreruperii comunicaţiilor.

   

 Măi fată nebună şi drăgălaşă,

   Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-
ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să
fac de dragul tău. Dar zi şi tu - ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care
vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat - cum să vin la tine, pe cine să las în loc?

   tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe

cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să
petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta.
Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se
poate comanda în starea sufletească în care sunt. Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai
presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă,
care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se
schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai
despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e
ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine
că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar
pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.E prea adevărat ceea ce-mi
scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale
omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă,
natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine
şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.
   Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate
altfel - căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi
o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate
mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine,
dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără
de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.

   Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în
statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am
crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi
înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi
amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai
mult decât mizeriile mele proprii. Al tău,   Emin