Dezvoltarea Qutarului a inceput in anul 1995 la sfarsitul lunii iunie.

In
timp ce Bătrînul emir, şeicul Khalifa bin Hamad al-Thani se afla intr-o
vacanta in elvetia fiul sau cel mare Hamad in varsta de 45 de ani conducea
tara.Dimineata urmatoare el a invocat o intrunire la care au participat
oficiali regali şi reprezentanţi ai celor mai
influente familii şi triburi din Qatar si a
anuntat ca va prelua conducerea statului.Nu a
exista nimeni care a protestat iar demnitarii au
jurat credinta.
Cu săptămîni în urmă, un consiliu al
familiei conducătoare al-Thani se înţelesese
cu şeicul Hamad ca tatăl său, care în ultima
vreme dăduse în patima alcoolului şi a
opulenţei, să fie declarat nepotrivit la cîrma
monarhiei ereditare din Qatar.
Acest consens l-a ajutat pe prinţul
moştenitor Hamad să-şi asume în mod
legitim puterea astfel sfarsind domnia de 23
de ani a şeicului Khalifa.Lucrurile nu au fost
atat de usoare pe cat pareau deoarece Opt luni mai tîrziu, şeicul Khalifa,
sprijinit de mulţi monarhi aliaţi din Golful Persic, a încercat să-şi recîştige
tronul, lansînd o contralovitură, acţiune sortită eşecului de la bun început.
Lovitura de stat s-a desfasurat astfel: Şase sute de bărbaţi din triburi
de beduini, recrutaţi de credincioşii lui Khalifa, au trecut graniţa din Arabia
Saudită în Qatar, dar, o dată ajunşi acolo, mulţi din ei au dispărut saufără
urmă. Între timp, o bandă de mercenari francezi, angajaţi drept "forţă de
invazie marină", şi-au părăsit hotelul de cinci stele din Doha şi s-au dus pe
plajă, însă nu şi-au găsit ambarcaţiunile.
De remarcat faptul că într-o regiune unde orgoliile sînt importante şi
ritualul puterii complicat şi neschimbat de ani, şeicul Hamad a început să
domnească într-o manieră pe care ceilalţi monarhi din zonă - a căror vîrstă
medie era de 68 de ani - o considerau eretică, decretînd o serie de reforme
politice şi sociale care în doar cîţiva ani au transformat micul emirat într-un
Qatar cu totul diferit de cel pe care-l condusese tatăl său.
 Qatarul, una dintre cele mai mici şi mai puţin
cunoscute ţări din lumea arabă, reprezintă, după
Arabia Saudită, cea mai conservatoare şi mai
tradiţionalistă societate din Golful Persic, unde
wahhabismul, o interpretare strictă a islamului, este
religia oficială, iar concursurile de şoimi şi cursele de
cămile sînt distracţii naţionale. Bogat în petrol şi gaze
naturale, Qatarul (pronunţat Kut-er) este una dintre
cele mai bogate naţiuni ale planetei. De asemenea, sub
conducerea tînărului emir, e cea mai reformistă din
lumea arabă. Qatarul şeicului Hamad este un loc unde
femeilor li s-a acordat dreptul de vot şi unde populaţia
crescută în regim de monarhie tribală a fost forţată de curînd - de monarhul
ei - să-şi exercite acest drept.
De asemenea, acest stat a ajuns în atenţia lumii ca un teritoriu-cheie
pentru forţele armate ale SUA în Golf şi ca patrie a televiziunii Al Jazeera,
replica lumii arabe a CNN-ului.
Asemenea schimbări se aşteaptă să fie mai degrabă pe placul
tineretului. Şi totuşi generaţia tînără e cea care pare cel mai puţin convinsă
de reformele şeicului Hamad. Tinerii preocupaţi de politică educaţi în
Occident - sînt puternic
influenţaţi de curentele
ideologice ale lumii
musulmane, incluzînd
activismul islamic pe care-l
întîlnesc în moscheile locale.
De altfel, tinerele femei din
Qatar sînt chiar mai
conservatoare decît bărbaţii.
Tara s-a confruntat cu primul atac terorist cînd un om înarmat a tras
asupra trupelor americane la o bază aeriană din Qatar; el a fost omorît în
schimbul de focuri.
Economia sa - după unii, cu cea mai rapidă creştere din lume - fusese
propulsată de veniturile din gaze naturale. Iar rezultatul e că supuşii şeicului
Hamad, al căror venit pe cap de locuitor este estimat la mai mult de 28 000 $
pe an, sînt acum printre cei mai bogaţi din lume. Iar bogăţia a adus felul ei
propriu de revoluţie.
Atît bărbaţii, cît şi femeile studiază în număr din ce în ce mai mare în
universităţile occidentale, inclusiv în cele americane. La întoarcerea în
emirat, mulţi dintre ei îngroaşă rîndurile crescînde ale tinerilor tehnocraţi
angajaţi de guvern. Alţii ocupă posturi calificate şi manageriale. Toată lumea
e încurajată să practice tenis, golf sau jogging - influenţă a şeicului Khalifa,
care, ca alţi şeici din Golful Persic ce şi-au transformat naţiunile în centre
comerciale şi financiare
Din numărul total de 600 de mii de locuitori ai emiratului, mai puţin
de 200 de mii sînt cetăţeni ai Qatarului. Ceilalţi
400 de mii sînt străini, care au obiceiul să trăiască
în propriile lor cămine şi comunităţi tradiţionale.
Industriile petrolieră şi de gaze naturale ale
Qatarului sînt conduse în parte de americani,
canadieni, britanici şi francezi; în birourile
guvernamentale, adesea personalul e format din
palestinieni, sirieni şi egipteni; taxiurile şi
restaurantele sînt conduse de filipinezi, indieni şi
pakistanezi.
Privit din avion, Qatarul se reduce la un petic de pămînt plat, ars de
soare, dar văzute de la nivelul solului, deşerturile sale devin dune de nisip ce
se rostogolesc spre mare.
Geografic, ţara e o peninsulă de mărimea Jamaicăi: 11.400 de km
pătraţi de pămînt care înaintează dinspre Arabia Saudită în Golful Persic.
Nu cu mult timp în urmă, graniţele Arabiei au
fost linii imaginare în nisip stabilite de triburi rivale,
iar în locul unde se află Qatarul au migrat strămoşii
şeicului Hamad al-Thani, din vastul deşert central al
Arabiei, la mijlocul anilor 1700.
Aparent, peninsula avea doar puţine bogăţii naturale, exceptînd
perlele, şi pînă la mijlocul secolului al XVIII-lea a fost una dintre cele mai
productive zone de perle de pe Terra. Petrolul s-a descoperit în 1939 şi încă
se mai descoperă şi în prezent. În largul coastei de nord-est se află cel mai
mare zăcămînt de gaze naturale neasociat cu un cîmp de petrol din lume.
Mărimea acestui zăcămînt e dificil de estimat: o arie de aproximativ
jumătate din suprafaţa Qatarului, care găzduieşte în jur de 25,5 de trilioane
de metri cubi de gaze naturale, suficient pentru a încălzi toate locuinţele din
Statele Unite pentru mai mult de un secol. Fiind dezvoltată într-un ritm
accelerat, această zonă promite să facă din Qatar unul dintre cei mai mari
furnizori de energie din lume şi în cîţiva ani naţiunea cu cea mai mare
bogăţie pe cap de locuitor de pe pămînt.