Bazele termodinamice ale maşinilor frigorifice

Agentul de lucru în ciclurile maşinilor frigorifice participă în diferite procese termodinamice. Realizarea
proceselor frigorifice presupune parcurgerea de către agentul de lucru a unor transformări, procese sau evoluţii de
stare, în timpul cărora energia internă a acestuia se modifică, consecinţă a schimbărilor de energie, sub formă de
căldura şi lucru mecanic, cu sursele de căldură, în rândul cărora un loc important îl ocupă mediul ambiant.
Mediul ambiant se caracterizează în primul rând prin independenţa parametrilor de lucrul maşinii
frigorifice (sistemei). Aceasta înseamnă că mediul ambiant trebuie sa fie faţă de maşina frigorifică (sistema) atât de
mare, încât orice acţiune a maşinii frigorifice (sistemei) să provoace transformări (schimbări) foarte mici.
Exemplu de astfel de mediu ambiant poate fi aerul atmosferic, apa rezervoarelor de apă mari, spaţiul
cosmic.
Condiţia a doua constă în echilibrul termodinamic al tuturor componenţilor mediului ambiant. Această
condiţie strict vorbind este imposibil de realizat fiindcă în mediul ambiant există variaţii de temperatură şi presiune.
Dar pentru rezolvarea majorităţii problemelor termodinamice se pot neglija aceste variaţii.

6.1. Schema şi ciclul ideal al maşinii frigorifice cu comprimare de vapori (MFV) cu o treaptă

În fig. 6.1 sunt arătate schema principială ( a ) şi ciclul ideal al MFV reprezentat în diagrama
T −S ( b ).
Maşina constă din patru elemente principale: compresorul I , condensatorul II , detentorul III
şi vaporizatorul IV . Procesele din care e compus ciclul sunt următoarele:

Fig. 6.1. Schema ( a ) şi ciclul ( b ) al MFV

- comprimare adiabată (izentropică) 1−2 a vaporilor umezi în compresorul I care

determină creşterea presiunii şi a temperaturii de la valorile corespunzătoare vaporizării

P0 ,
T0 până la cele

de condensare
Pc , T c . Poziţia punctului 1 se alege astfel ca la sfârşitul procesului de comprimare în
compresor să se obţină vapori uscaţi saturaţi;

- condensarea izobar-izotermă 2−3 în condensatorul II care are loc la presiunea

Pc şi

temperatura
Tc , întrucât transferul căldurii către mediul ambiant are loc la diferenţe infinit de mici de

temperatură rezultă că
T c=T a (temperatura mediu-lui ambiant);
- destinderea adiabată (izentropică) 3−4 în detentorul III care determină scăderea presiunii şi

temperaturii lichidului obţinut în condensator de la

Pc ,
Tc până la
P0 ,
T0 ;
 - vaporizarea izobar-izotermă 4−1 în vaporizatorul IV care are loc la presiunea
P0 şi

temperatura
T0 , transferul de căldură de la sursa rece către agent având loc la diferenţe infinit de mici de

temperatură rezultă că
T =T
0 f (temperatura la care se obţine frigul).
Întrucât toate procesele care compun ciclul sunt reversibile, atunci în acest caz agentul de lucru va săvârşi
în maşina frigorifică un ciclu Carnot inversat.

Schimburile energetice ale unui kg de agent cu exteriorul la parcurgerea ciclului se determină apelând

la ecuaţiile celor două principii ale termodinamicii

dq=di+dl t =TdS , rezultă:

- lucrul mecanic tehnic specific de comprimare în procesul 1−2 ( dq=0 , dS=0 ,

dlt =−di )
|l0|=i2 −i1 .
Acest lucru în diagrama T −S corespunde ariei 1−2−3−0−1 ;

- sarcina termică specifică la condensare în procesul 2−3 ( dp=0 ,

dl t =−vdp=0 ,
dq=di )
|q 0|=i 2−i 3 =T c ( S 2 −S 3 )
.
Sarcina termică specifică la condensare în diagrama T −S corespunde ariei n−2−3−m ;

- lucrul mecanic tehnic specific de destindere în procesul 3−4 ( dq=0 , dS=0 ,

dl t =−di )
l d =i 3 −i 4 .
Acest lucru în diagrama T −S e echivalent cu aria 4−3−0−4 ;

- puterea frigorifică specifică la vaporizare în procesul 4−1 ( dp=0 ,

dl t =−vdp=0 ,
dq=di )
q 0=i 1 −i 4 =T 0 ( S1 −S4 )
.
În diagrama T −S corespunde ariei n−1−4−m .
Lucrul mecanic (minim) al ciclului se determină pe baza bilanţului energetic:
|l min . c|=|l c|−l d =i 2 −i 1−( i3 −i 4 ) =i2 −i 3 −( i 1 −i 4 ) =|qc|−q 0
,
şi în diagrama T −S corespunde ariei 1−2−3−4−1 .
Astfel pentru săvârşirea ciclului inversat şi transportarea căldurii de la sursa cu temperatură joasă către

mediul ambiant este necesar să consumăm un lucru egal cu

lmin .c .
1−2−3−4 :
Eficienţa frigorifică a ciclului Carnot
q0 i 1 −i 4 T 0 ( S 1−S 4 ) T0
εC= = = =
|l min . c| ( i2 −i 3 ) −( i 1 −i 4 ) ( T c−T 0 )( S 1−S 4 ) T c −T 0
. (6.1)
Această relaţie demonstrează că creşterea temperaturii de condensare şi reducerea temperaturii de

vaporizare determină micşorarea eficienţei frigorifice (coeficientului frigorific)

εC a ciclului Carnot inversat şi
creşterea consumului specific de energie necesar pentru obţinerea frigului.
 Schema principială a acestei maşini şi ciclul ei în diagramele T −S şi lg p−i sunt arătate în
fig. 6.2.
În realitate ciclul ideal Carnot nu poate fi realizat practic din următoarele motive:
- procesul de comprimare 1−2 trebuie deplasat în domeniul vaporilor saturaţi uscaţi sau supraîncălziţi
pentru a evita pericolul loviturii hidraulice şi în scopul îmbunătăţirii umplerii cu vapori a cilindrului; lovitura
hidraulică are loc când agentul de lucru lichid nimereşte între piston şi capacul cilindrului, ce conduce la o avarie
gravă. Această necesită vaporizarea completă a agentului în vaporizator şi alimentarea compresorului cu vapori
saturaţi uscaţi;

- procesul de destindere 3−4 trebuie înlocuit printr-un proces de laminare întrucât lucrul mecanic
care s-ar putea obţine în detentor are valori reduse în comparaţie cu lucrul mecanic al compresorului, din punct de
vedere constructiv aceasta necesită înlocuirea detentorului printr-un ventil de laminare ce conduce la o simplificare a
schemei MFV şi reducerea cheltuielilor la confecţionarea maşinii frigorifice, în afară de aceasta înlocuirea
detentorului printr-un ventil de laminare conduce la apariţia pierderilor ireversibile legate cu procesul de laminare.
Procesele funcţionale sunt următoarele:

- comprimare izentropică 1−2 în compresorul I de la

P0 şi T 0 până la Pc şi T 2 ;
datorită deplasării procesului de comprimare din domeniul umed în cel supraîncălzit temperatura de refulare a

vaporilor
T2 este superioară temperaturii de condensare
Tc considerată egală cu cea a mediului ambiant
Ta .
Lucrul mecanic specific de comprimare este dat de:
|l c|=i 2−i 1 , (6.2)
- procesul 2−3 constă din două părţi: răcirea izobară 2−2 '
şi condensarea
'
2 −3 în
condensatorul II ; sarcina termică la răcire şi condensare este dată de:
|q c|=i2 −i 3 . (6.3)
Această sarcină termică specifică în diagrama T −S e echivalentă cu aria n−2−2 −3−e
'

şi în diagrama lg p−i cu segmentul 2−3 .

- procesul de laminare 3−4 în ventilul de laminare III determină scăderea presiunii şi

temperaturii de la
Pc ,
Tc până la
P0 ,
T0 . În condiţii adiabate acest proces este izentalpic (
i 4 =i 3 );
 Fig. 6.2. Schema ( a ) şi ciclul teoretic al MFV
reprezentat în diagramele T −S ( b ) şi
lg P−i ( c )

- vaporizarea izobar-izotermică 4−1 în vaporizatorul IV este însoţită de realizarea efectului

frigorific dat de:
q 0=i 1 −i 4 . (6.4)

Puterea frigorifică specifică

q0 corespunde în diagrama T −S ariei n−1−4−m şi în

diagrama lg p−i segmentului 4−1 .

Pe baza bilanţului energetic al ciclului se poate determina lucrul mecanic specific al ciclului:
|l|=|l c|=|q c|−q0 =i 2 −i3 −( i1 −i 4 )=i 2 −i 1
, (6.5)
ceea ce corespunde în diagrama T −S ariei m− 4− 1−2−2 −3−e '
şi în diagrama
lg p−i segmentului 1−a .
Eficienţa frigorifică a ciclului cu laminare şi supraîncălzire este dată de:
q0 i 1−i 4 aria n−1−4−m 4−1
εt = = = '
=
|l| i 2 −i 1 aria m−4−1−2−2 −3−e 1−a .
Deplasarea comprimării în domeniul vaporilor supraîncălziţi şi efectuarea destinderii prin laminare
determină reducerea eficienţei frigorifice a ciclului teoretic cu laminare în raport cu cea a ciclului ideal inversat

Carnot. Totodată puterea frigorifică specifică se micşorează cu valoarea

q0 echivalentă cu aria
 m−4−5−e în diagrama T −S şi în diagrama lg p−i
cu segmentul 4−5 , iar lucrul
mecanic specific al ciclului creşte.
Raportul celor doi coeficienţi reprezintă gradul de reversibilitate al ciclului teoretic faţă de cel ideal:
εt i 1−i 4 T c −T 0
η= = ⋅ <1
εC i 2 −i 1 T 0 .

Faptul că
ε t < ε C conduce la concluzia că procesele din care e compus ciclul prezintă abateri în
raport cu cele ideale, reversibile.
Pentru ca să determinăm pierderile ireversibile trebuie să construim ciclul – model (ciclul cu lucru minim)

pentru ciclul 1−2−3−4 . În ciclul – model puterea frigorifică specifică

q0 este egală cu cea a ciclului

teoretic, temperatura de condensare

Tc şi de vaporizare
T0 sunt egale respectiv cu cele a mediului ambiant
Ta şi a sursei reci
Tf .
În acest caz ciclul 1−c −b−4−1 va fi ciclul – model (ciclul cu lucru minim) pentru ciclul
1−2−3−4 . Aria c−2−2 '
va fi echivalentă creşterii lucrului ciclului din cauza ireversibilităţii în
'
procesul de răcire a vaporilor supraîncălziţi (procesul 2−2 ), datorită diferenţei finite scăzătoare de
temperatură care caracterizează transferul căldurii de la agent către mediul ambiant.
Pentru a determina aceste pierderi ireversibile plasăm punctul k astfel ca aria
'
n−2−2 −3−e (echivalentă cantităţii de căldură care o primeşte mediul ambiant).

Atunci aria c−2−2 = '

aria f −k −c−n , adică aria f −k −c−n este aria
echivalentă măririi lucrului
Δl s ∞ aria f −k −c−n=T a ΔS s =T a ( S f −Sn )
. (6.6)

Pierderile
Δllam determinate de ireversibilitatea internă a procesului de laminare corespund în
diagrama T −S ariei m−b−3−e , fiindcă valoarea lucrului mecanic pierdut în rezultatul înlocuirii

procesului de destindere printr-un proces de laminare sunt echivalente cu aria

3−0−5=i 3−i 5 şi egale cu

aria
m−4−5−e=q0 =i 4 −i 5 . Fiindcă în procesul de laminare valoarea entalpiei i=const

atunci
i 3=i 4 .
Δllam = aria m−b−3−e=T a ( S m−S e )
. (6.7)
Astfel lucrul mecanic specific al ciclului:
|l|=|lc|=|l min . c|+ Δllam , (6.8)
Se constată deci că lucrul mecanic l consumat de agent la parcurgerea ciclului se regăseşte parţial în

consumul minim de energie

lmin.c necesară pentru realizarea efectului frigorific
q0 , restul servind pentru

acoperirea pierderilor cauzate de ireversibilitatea externă

Δl s şi internă
Δllam al ciclului. În aceste condiţii,
gradul de reversibilitate al ciclului teoretic faţă de cel ideal:
|l min . c| aria 1−c−b−4−1 q0 /ε C ∑ Δl
ηr = = '
= =1−
|l| aria m−4−1−2−2 −3−e q0 /ε t |l| . (6.9)
E evident că existenţa pierderilor externe şi interne determină majorarea consumului specific de energie al
ciclului în raport cu ciclul – model Carnot.
6.2. Schema şi ciclul teoretic a MFV cu subrăcire

Îmbunătăţirea economicităţii MFV se poate obţine cu ajutorul introducerii în schema maşinii a unui
schimbător de căldură care se numeşte subrăcitor şi are rolul de a reduce temperatura agentului frigorific după
condensator. Aceasta scade influenţa negativă a ireversibilităţii procesului de laminare. În fig. 6.3 sunt arătate

schema principială ( a ) şi ciclul teoretic al MFV reprezentat în diagramele T −S ( b ) şi lg p−i (

c ).
În această schemă agentul frigorific după condensarea sa în condensatorul II cu starea 3 este

subrăcit (procesul izobar 3−4 ) în subrăcitorul III unde temperatura scade cu

ΔT sr =T c−T 4 .
Subrăcirea se realizează cu ajutorul apei, de regulă, din găuri arteziene sau a apei de circulaţie.
Urmează laminarea 4−5 după care procesele se desfăşoară ca şi în ciclul fără subrăcire. Întrucât
sursele în domeniul lichid sunt apropiate de curba ( x=0 ) procesul de subrăcire 3−4 poate fi reprezentat
în diagrama T −S , suprapus peste această curbă.
Influenţa subrăcirii agentului frigorific se manifestă prin creşterea puterii frigorifice specifice:
q'0=i 1 −i 5=5-1=aria m−1−5−e=q0 + Δq 0 sr , (6.10)

unde
q 0=i 1 −i 6 reprezintă puterea frigorifică specifică a agentului în cazul ciclului fără subrăcire, iar
Δq 0 sr =i 6 −i 5 - creşterea puterii frigorifice specifice datorită subrăcirii.

Fig. 6.3. Schema ( a ) şi ciclul teoretic al MFV cu

subrăcire reprezentat în diagramele T −S ( b ) şi
lg P−i ( c )

Eficienţa frigorifică a ciclului teoretic cu subrăcire:

 '
q q + Δq0 sr q 0 Δq Δq
εt = 0 = 0
'
|l| |l|
=
|l|
1+ 0 sr =ε t 1+ 0 sr
q0 q0 ( ) ( ) , (6.11)
Δq 0 sr /q 0 - reprezintă creşterea relativă a puterii frigorifice specifice datorită subrăcirii.

Faptul că
ε 't > ε t se explică prin reducerea pierderilor cauzate de ireversi-bilitatea procesului de
'
Δ S =S 5−S 4 ¿ ΔSirl =S 6 −S 3
q sr
laminare ( ).
Subrăcirea agentului în cazul MFV cu amoniac se realizează cu ajutorul apei de răcire din apeduct sau utilizând
apă; în cazul MFV cu freon se recurge la subrăcirea regenerativă.

Schema şi ciclul teoretic al MFV cu subrăcire regenerativă

Din punct de vedere a termodinamicii se recomandă în MFV cu freon utilizarea supraîncălzirii cât mai
ridicate a vaporilor aspiraţi. Fiindcă supraîncălzirea în vaporizator nu este raţională din punct de vedere al
eficacităţii transferului de căldură, se recomandă realizarea supraîncălzirii vaporilor pe seama subrăcirii lichidului
obţinut în condensator în procesul de condensare în cadrul unui transfer regenerativ de căldură.

Fig. 6.5. Schema ( a ) şi ciclul teoretic al

MFV cu subrăcire regenerativă reprezentat în
diagramele T −S ( b ) şi lg P−i (
c )
 Schema principială şi ciclul teoretic al MFV cu subrăcire regenerativă, reprezentat în diagramele
T −S şi lg p−i , sunt arătate în fig. 6.5.
Maşina constă din următoarele elemente principale: compresorul I , condensatorul II ,
schimbătorul de căldură regenerativ III , ventilul de laminare IV , vaporizatorul V . În schimbătorul de
3 3' ΔT sr =T c−T 3'
căldură regenerativ agentul frigorific cu starea se subrăceşte până în starea ( ) pe

seama supraîncălzirii vaporilor de la starea 1 până în starea 1' ( ΔT sî =T 1' −T 0 ). În condiţiile izolării
adiabate a regeneratorului, pe baza bilanţului termic 1' al acestuia, se poate scrie egalitatea:
1'
' ' '
q sî =i 1 −i 1=∫ TdS=aria p−1 −1−l=1−1 =|q sr|=
1
3'
' '
=i 3 −i 3 =∫ TdS=aria n−3−3 −m=3−3
'

3 . (6.14)
Rezultă că entalpia lichidului subrăcit la ieşirea din regeneratorul III :
i 3' =i 3 −( i 1' −i 1 )
. (6.15)

Ultima relaţie permite stabilirea relaţiei de legătură între

ΔT sr şi
ΔT sî .
C pm
ΔT sr = ⋅ΔT sî
C lm , (6.16)

unde
C pm reprezintă căldura specifică izobară medie a procesului de supraîncălzire a vaporilor 1−1' iar
Clm - căldura specifică izobară medie a lichidului în procesul de subrăcire 3−3 ' .

Deoarece
q 0=aria l−1−4−k =i1 −i 4 şi
|l c|=aria 1 −2−2' −3−0−1=
'

=i2 −i1 , determinăm eficienţa frigorifică a ciclului teoretic cu subrăcire regenerativă:

q0 i 1−i 4
εt = =
|l c| i 2 −i 1 '
. (6.17)
Deci realizarea ciclului regenerativ prezintă următoarele avantaje:
- puterea frigorifică specifică se măreşte datorită subrăcirii cu mărimea
'
q 0=aria r−4 −4−k =i 4 −i 4 '
;
- suprafaţa de transfer de căldură a vaporizatorului este utilizată în mod eficient fiind spălată de lichidul
frigorific care se vaporizează;
- este asigurat un grad de subrăcire avansat care nu poate fi obţinut cu ajutorul apei de răcire, ceea ce
elimină pericolul formării vaporilor la intrarea în ventilul de laminare;
- se micşorează pierderile cauzate de ireversibilitatea procesului de laminare;
- supraîncălzirea vaporilor aspiraţi (în compresorul cu piston) în schimbătorul de căldură regenerativ ajută
la separarea de ulei în maşină, şi prin urmare coeficienţii energetici şi volumici al compresorului se ameliorează.
Aceasta este important în cazul MFV cu freon.
Cu toate acestea schema MFV cu subrăcire regenerativă are şi dezavantaje. Într-adevăr, din punct de vedere
constructiv ea este mai complicată, iar din punct de vedere termodinamic şi economic apare o pierdere suplimentară
cauzată de ireversibilitatea transferului de căldură la diferenţe finite de temperatură în regenerator. Majorarea
consumului specific de energie al ciclului poate fi determinată din condiţia că creşterea entropiei datorită
ireversibilităţii transferului de căldură în regenerator are valoarea:
'
ΔS ir rg=ΔS q sî −|ΔS qsr|=S1 −S1 −( S3 −S 3 ) '
, (6.18)
astfel că
Δlir =T a ¿ ΔS ir
rg rg . (6.19)
În aceste condiţii bilanţul energetic al ciclului cu subrăcire regenerativă este exprimat de:
|l|=|l min . c|+Δl q +Δl ir +Δlir
r l rg , (6.20)
unde termenii au semnificaţiile precizate la studiul ciclului fără subrăcire.
. Compresoarele maşinilor frigorifice

Compresoarele se utilizează pentru comprimarea şi transportarea vaporilor agenţilor de lucru în maşinile

frigorifice cu compresoare.
Compresorul în măsură considerabilă determină indicii tehnico-economici ai producţiei şi exploatării
maşinilor frigorifice.

7.1. Clasificarea şi particularităţile compresoarelor maşinilor frigorifice

După principiul de acţiune compresoarele maşinilor frigorifice se împart în două clase:

- compresoare frigorifice volumice, unde organul de lucru aspiră un volum fix de agent de lucru, îl
comprimă datorită reducerii volumului închis şi apoi îl deplasează în camera de refulare. Aceste maşini sunt cu
acţiune discretă, procesele de lucru în ele se săvârşesc în mod consecutiv, repetându-se ciclic;
- compresoare frigorifice dinamice în care agentul de lucru se deplasează neîntrerupt prin compresor,
totodată energia cinetică a fluxului se transformă în energie potenţială. Densitatea fluxului de agent de lucru creşte
treptat de la intrarea în maşină spre ieşire. Aceste maşini sunt cu acţiune neîntreruptă.
După indicii constructivi ai principalelor piese de lucru compresoarele se împart în următoarele tipuri:
- compresoare cu piston, elicoidale, rotative lamelare, rotative cu piston etc., bazate pe principiul volumic
de acţiune;
- maşini spatulate cu compresiune. La ele se referă maşinile centrifuge, axiale şi turbionare, bazate pe
principiul dinamic de acţiune.
Condiţiile de funcţionare a compresoarelor frigorifice se deosebesc de cele ale maşinilor de destinaţie
generală. Condiţiile de funcţionare a compresoarelor frigorifice se caracterizează cu următoarele particularităţi:
- compresorul funcţionează într-un diapazon larg de variaţie a presiunilor de refulare şi aspiraţie şi a
diferenţei mari a acestor presiuni datorită variaţiei condiţiilor externe de funcţionare a maşinii frigorifice;
- mulţi agenţi de lucru (freoni, de exemplu) se dizolvă bine în uleiul de ungere, ceea ce influenţează esenţial
asupra proceselor de lucru în compresorul frigorific şi, de regulă, micşorează siguranţa de lucru a ansamblurilor de
lagăre;
- vaporii aspiraţi în compresor au o temperatură joasă şi pot conţine picături nevaporizate ale agentului de
lucru;
- procesele de lucru ale compresorului cu piston pot fi însoţite de condensarea periodică a agentului de
lucru pe pereţii interni ai cilindrului şi vaporizarea lor ulterioară;
- mulţi agenţi de lucru (de exemplu, freoni) au o permeabilitate înaltă nu numai prin planuri de separaţie,
dar şi prin porii pieselor metalice, ceea ce este complect inadmisibil;
- compresoarele maşinilor frigorifice funcţionează pe agenţi de lucru care au un diapazon larg de variaţie a
proprietăţilor lor fizice şi chimice: densitatea, viscozitatea, fluiditatea, stabilitatea chimică şi activitatea.
O particularitate importantă a compresoarelor volumice este posibilitatea funcţionării lor pe orice agent de
lucru fără schimbarea construcţiei.
Aceste compresoare funcţionează, ca regulă, în prezenţa uleiului de ungere în spaţiul de lucru. O
particularitate importantă a compresoarelor dinamice este lipsa deplină de ulei în spaţiul de lucru fiindcă aceste
compresoare funcţionează pe agentul de lucru ce nu conţine ulei de ungere.
Faţă de compresoarele frigorifice se formulează cerinţe înalte. Cele mai esenţiale din ele sunt:
- eficienţa înaltă şi longevitatea suficientă de lucru a ansamblurilor principale şi a compresorului în genere;
- eficacitatea energetică înaltă într-un diapazon larg de variaţie a parametrilor de lucru ale compresorului;
- posibilitatea automatizării complete a lucrului compresorului şi exploatarea sigură fără personal de
deservire;
- gradul înalt de ermetizare;
- gradul înalt de unificare a pieselor şi ansamblurilor compresorului, accesibilitatea materialelor pentru
producerea lor;
- nivelul scăzut de zgomot şi vibraţie mecanică.
Alegerea tipului compresorului depinde de condiţiile de lucru, puterea frigorifică necesară şi proprietăţile
agentului de lucru.

7.2. Compresoare cu piston

7.2.1. Compresorul volumic teoretic

Procesele de lucru, ce au loc în compresoarele volumice teoretice pot fi analizate pe exemplul

compresorului cu piston. Elementele principale ale compresorului cu piston sunt: cilindrul, pistonul, supapele de
aspiraţie şi de refulare (fig. 7.1). Mişcarea rectilinie alternativă a pistonului în combinare cu lucrul grupei de supape
asigură realizarea următoarelor procese de lucru: de aspiraţie şi de refulare.
Totalitatea acestor procese constituie ciclul de lucru al compresorului, ce se repetă la fiecare turaţie a
arborelui cotit. Procesul de lucru al compresorului nu este ciclu circulator termodinamic, fiindcă procesele de
aspiraţie şi refulare se realizează cu masa variabilă a agentului de lucru.
Este comod să examinăm procesele de lucru ale compresorului în diagrama indicată, care demonstrează
dependenţa presiunii substanţei de volumul ei în cilindru sau de cursa pistonului. Diagrama indicată a compresorului
teoretic 1−2−3−4 este prezentată în fig. 7.1.
În timpul mişcării pistonului de la stânga la dreapta are loc procesul de aspiraţie 4−1 cu supapa de
aspiraţie complet deschisă. În punctul 1 care corespunde poziţiei pistonului în punctul mort din partea dreaptă,
supapa de aspiraţie se închide şi în timpul mişcării inverse a pistonului are loc procesul de comprimare 1−2 . În
punctul 2 se deschide supapa de refulare şi se realizează procesul de refulare 2−3 la sfârşitul căruia
supapa de refulare se închide.
La analiza proceselor de lucru se consideră că lucrul, care se transmite spre substanţa comprimată, e

pozitiv, iar de la ea – negativ. Din această cauză lucrul compresorului

Lc , consumat la comprimarea a V (
m ) de vapori de la presiunea P1 până la presiunea P2 , poate fi prezentat ca suma lucrurilor: de
3

aspiraţie
La , de comprimare
Lcom şi de refulare
Lr :
Lc=−La + Lcom + Lr . (7.1)
 Din ecuaţia (7.1) rezultă două
concluzii:
1) lucrul compresorului în caz general nu este
egal cu lucrul de comprimare;
2) lucrul compresorului se determină de
caracterul procesului termodinamic de
comprimare.
Lucrul în procesul mecanic de
aspiraţie 4−1 poate fi reprezentat ca

rezultatul înmulţirii forţei

P1 F ( F -
aria pistonului) la cursa pistonului S ,

deci
La =P1 FS . Din fig. 7.1 urmează
că rezultatul înmulţirii F⋅S este
volumul

Fig. 7.1. Diagrama indicată a compresorului volumic teoretic

cilindrului
V1 , prin urmare:
La =P1⋅V 1 . (7.2)
Pentru lucrul de refulare se poate scrie:
Lr =P2⋅V 2 . (7.3)
Pentru determinarea lucrului de comprimare în procesul 1−2 luăm procesul elementar şi scriem lucrul

ca rezultatul înmulţirii − pdv (fig. 7.1). Semnul ”minus” se explică prin faptul că în procesul 1−2
volumul vaporilor comprimaţi se reduce. Lucrul de comprimare e egal ca suma lucrurilor proceselor elementare:
1 1
Lcom=−∫ PdV =∫ PdV
2 2 . (7.4)
Lucrul compresorului:
1
Lc=−P 1 V 1 +∫ PdV + P 2 V 2
2 . (7.5)
Lucrul fiecărui din cele trei procese în diagrama P−V este echivalent cu aria de sub procesul
corespunzător, deci lucrul compresorului este proporţional cu suma ariilor 2−3−4 ' −2' şi
' ' ' '
1−2−2 −1 minus aria 1−4−4 −1 . În consecinţă primim că lucrul compresorului în scara
diagramei P−V se exprimă ca aria 1−2−3−4 din această cauză se poate scrie:
2
Lc=∫ VdP
1 . (7.6)

Lucrul de comprimare (7.4) şi lucrul compresorului (7.6) au fost obţinute pentru G ( kg ) de vapori
sau V ( m3 ) de vapori la presiunea
P1 .

Pentru 1 kg de vapori vom avea:

2
l c=∫ vdP
1 , (7.7)
1
l com=∫ Pdv
2 . (7.8)
Lucrul compresorului poate fi determinat şi din ecuaţia primei legi a termodinamicii în formă diferenţială
dq=di−vdp , de unde:
2 2 2
l c=∫ vdp=∫ di−∫ dq
1 1 1 .

Substituind dq=TdS , obţinem:

2
l c=( i 2−i 1 ) −∫ TdS
1 . (7.9)
Ecuaţia (7.9) are importanţă mare teoretică şi practică fiindcă în primul rând permite să determinăm lucrul
pentru orice tip de compresor în diferite procese termodinamice de comprimare şi în al doilea rând ea este corectă
pentru mediul comprimat, care se supune legilor gazelor ideale şi reale.

7.2.2. Lucrul compresorului în diferite procese termodinamice de comprimare

Analiza expresiilor (7.5) şi (7.7) demonstrează că lucrul compresorului teoretic se determină de următorii
factori:

- valorile presiunilor iniţiale şi finite

P1 şi P2 ;
- proprietăţile termodinamice ale mediului comprimat;
- caracterul termodinamic al procesului de comprimare.
Să examinăm influenţa caracterului procesului de comprimare asupra lucrului compresorului. Pentru
integrarea expresiei (7.7) trebuie să cunoaştem dependenţa analitică a presiunii de volumul specific în procesul de
comprimare cu masa constantă a agentului de lucru. Legătura între aceste valori pentru orice proces termodinamic
de comprimare se exprimă cu ajutorul ecuaţiei:

pv n=const , (7.10)
unde n
este exponentul politropei procesului de comprimare.
În dependenţă de caracterul termodinamic se deosebesc procesele izotermice, adiabatice şi politropice de
comprimare.

Procesul izotermic de comprimare se realizează la temperatură iniţială constantă

T 1 =const .
Procesul izotermic reversibil cere pentru realizare evacuarea căldurii de la mediul comprimat la sursa externă cu

temperatura
T1 . Exponentul izotermei se determină din expresia:
v dp
nT =− ( )
p dv T .
În procesul comprimă-rii gazului ideal
p1 v 1 = p2 v 2 , nT =1 şi lucrul
compresorului este egal cu lucrul de
comprimare, deci:
 2 1

∫ vdp=∫ pdv
1 2 , (7.11)
Integrând expresia (7.11) cu utilizarea
ecuaţiei de stare pentru gazul ideal

Fig. 7.2. Lucrul compresorului în procesul izotermic de

comprimare
pv=RT , vom obţine:
p2 v1
l c (T )=l com (T )=RT 1 ln =RT 1 ln
p1 v2 . (7.12)
În diagrama indicată (fig. 7.1) izoterma 1−5 are cea mai mică înclinaţie, din această cauză lucrul
compresorului va fi cel mai mic.
Expresia (7.9) permite să analizăm lucrul compresorului în diagramele termodinamice de stare, de
exemplu în diagrama T −S - fig. 7.2. Remarcăm că procesele de aspiraţie şi de refulare în diagramele de stare
nu pot fi înfăţişate, fiindcă ele se realizează cu masă variabilă şi la temperatură şi presiune constantă .

În fig. 7.2 diferenţa entalpiilor ( i2 −i1 ) este echivalentă cu aria 1−1' −b−c exprimând
'
cantitatea de căldură în procesul izobar 1−1 . Membrul al doilea al ecuaţiei (7.9) pentru comprimarea
2

∫ TdS=T 1 ( S 2−S 1) '

izotermică va avea forma 1 , şi el este echivalent cu aria 1−2−a−b−1 .
Pentru gazul ideal linia entalpiei constante se suprapune exact pe izotermă şi lucrul compresorului se exprimă cu
aria 1−2−a−c , deci creşte cu valoarea ariei de sub procesul 1−1 .
'

Fig. 7.3. Lucrul compresorului în procesul izentropic de Procesul adiabatic de comprimare în

comprimare compresor are loc fără schimb de căldură cu
surse externe de căldură, deci pentru acest

proces dq=0 . Procesul adiabatic

reversibil este izentropic, fiindcă pentru el

sunt corecte egalităţile dq=TdS=0

şi dS=0 . Exponentul izentropei

procesului
k =(−v / p ) ( dp/dv ) S
este o mărime variabilă, din această cauză în
calculele practice se utilizează valoarea

medie în intervalul respectiv a parametrilor de stare ai mediului comprimat. În acest caz integrarea expresiei (7.7)
aduce la rezultatul următor:
k −1
p

sau pentru gazul ideal

l c ad =
k
k−1
p1 v1 2
p1 [( ) ] k
−1
, (7.13)

k −1
p
l c ad =
k
k−1
RT 1 2
p1 [( ) ] k
−1
. (7.14)

O altă expresie pentru lucrul adiabatic al compresorului o obţinem din egalitatea (6.9):
Acest lucru este echivalent cu aria
' '
valoarea ariei de sub procesul 2 −3
l c ad =i 2−i 1 . (7.15)
'
2−2 −b−c în fig. 7.3 pentru gazul real şi se măreşte cu
pentru gazul ideal.
Lucrul compresorului în procesul
politropic de comprimare se determină din
expresia (7.13) unde exponenta adiabatei k
o substituim cu exponenta politropei n . La
evacuarea căldurii de la mediul comprimat spre
sursa externă va avea loc corelaţia n< k
şi procesul de comprimare se va abate la stânga
'
de adiabată – linia 1−2 în fig. 7.4. În
acest caz doi membri din partea

Fig. 7.4. Lucrul compresorului în procesul politropic de

comprimare
dreaptă a egalităţii (7.9) sunt pozitivi şi se exprimă în conformitate cu aria 2' −5−a−b şi
' '
1−2 −b−c , iar lucrul e echivalent cu aria 1−2 −5−a−c . În practică procesul de
comprimare cu evacuarea căldurii are loc în compresoarele cu răcire cu apă a cilindrului.
În admisiunea căldurii din afară şi procesul de comprimare se abate la dreapta de la adiabată – linia
1−2 în fig. 7.4. În acest caz pentru obţinerea lucrului compresorului din aria 2−5−a−d , ce

corespunde diferenţei entalpiilor ( i2 −i1 ) trebuie să scădem aria 2−1−c−d ce corespunde cantităţii
2

∫ TdS
de căldură 1 . Ca rezultat obţinem aria 2−5−a−c−1 , din aceasta se poate face concluzie că
admisiunea căldurii e lipsită de sensul practic, fiindcă afară de consumul căldurii se măreşte şi lucrul de comprimare
în comparaţie cu procesul adiabatic.
În practică procesul de comprimare se poate abate de la dreapta adiabatei din altă cauză – din cauza
prezenţei frecării interne a mediului comprimat şi frecării mediului cu elementele construcţiei compresorului. În
acest caz lucrul compresorului se exprimă prin aria 2−5−a−d .
7.2.3. Debitul şi puterea compresorului

Una din caracteristicile tehnice principale ale compresorului este debitul volumic şi masic. Debitul volumic
este volumul vaporilor comprimaţi în condiţiile de aspiraţie care trec prin compresor într-o unitate de timp. Pentru
compresorul teoretic cu piston această mărime are şi o altă denumire – volumul teoretic descris de pistoanele
compresorului.
El prezintă volumul, care se eliberează de pistoanele compresorului într-o unitate de timp, pentru a admite
vapori aspiraţi.
Debitul volumic teoretic se determină în dependenţă de rotaţia arborelui cotit.
Pentru compresorul cu piston:
2
πD
V t= ⋅s⋅i⋅n
4 , (7.16)
unde: D este diametrul cilindrului, m ;
s - cursa pistonului, m ;
i - numărul de cilindri;
−1
n - frecvenţa de rotaţie a arborelui cotit, s .

Debitul masic
Gt =V t /v 1 ( kg/s ), unde
V1 este volumul specific al vaporilor aspiraţi,

m3 /kg .

Utilizând ecuaţia pv=zRT , obţinem:

Vt
Gt = p1
zRT , (7.17)
unde: z este coeficientul de compresibilitate;

R - constanta universală a gazelor, J / ( kg⋅K ) ;

T1 - temperatura de aspiraţie, K ;
p1 - presiunea de aspiraţie, Pa .
Expresia (7.17) demonstrează că debitul masic al compresorului teoretic este proporţional cu presiunea de
aspiraţie şi nu depinde de presiunea de refulare.
Cel mai general caz este lucrul compresorului cu procesul politropic de comprimare, caracterizat de
exponentul politropiei n . Menţionăm că această exponentă e convenţional constantă şi se determină de

parametrii finiţi ai procesului de comprimare. Cunoscând

lc şi
Gt , se poate determina puterea compresorului
teoretic:
n−1
p2
N t ≈Gt
n
n−1
p1 v 1
p1 [( ) ] n
−1
. (7.18)

7.2.4. Compresorul cu piston real

În compresorul cu piston real acţionează o serie de factori constructivi şi funcţionali, ce aduc la reducerea
debitului şi avantajului compresorului real în comparaţie cu cel teoretic.
Să examinăm principalii din aceşti factori.
1. Prezenţa spaţiului mort. În compresorul real volumul cilindrului este mai mare decât volumul cursei
pistonului cu mărimea spaţiului mort, adică cu valoarea volumului de unde vaporii nu pot fi evacuaţi la atingerea de
către piston a punctului mort la sfârşitul procesului de refulare. Se deosebesc spaţiu mort volumic şi liniar. Spaţiul
mort liniar este distanţa dintre capul pistonului în punctul mort superior (PMS) (pentru compresorul vertical cu
acţiune simplă) şi placa de supape. Această distanţă este prevăzută pentru compensarea dilatării termice a pieselor
compresorului în procesul de lucru. Spaţiul mort volumic constă din următoarele volume: 1) o parte din volumul
cilindrului cu înălţimea, egală cu spaţiul mort liniar; 2) volumul inelar între pereţii pistonului şi cilindrului cu
înălţimea, egală cu distanţa de la capul pistonului până la primul inel de etanşare; 3) volumul canalelor supapelor,
orientate în cilindru şi limitate de organele de închidere în stare închisă.
La mişcarea inversă a pistonului procesul de aspiraţie se va începe numai după ce vaporii comprimaţi, ce au
rămas în spaţiul mort, se vor destinde şi presiunea lor se va reduce până la presiunea de aspiraţie. Acest proces are
loc la o parte a cursei pistonului şi se numeşte proces de destindere inversă. Deci prezenţa spaţiului reduce debitul
volumic al compresorului real.
2. Pierderile hidraulice. În canalele de aspiraţie şi de refulare, inclusiv în supape, au loc pierderi de presiune
a vaporilor, ce conduce la reducerea coeficienţilor volumici şi energetici ai compresorului.
3. Încălzirea vaporilor. În porţiunea de la manşonul de aspiraţie până la cilindrul compresorului are loc
creşterea temperaturii vaporilor aspiraţi şi ca rezultat se reduce debitul masic al compresorului.
4. Schimbul de căldură în cilindru. În procesele de comprimare şi de destindere inversată între vapori şi
peretele cilindrului şi pistonului are loc un schimb de căldură cu orientare şi intensivitate diferită.
Ca rezultat exponenta politropei în aceste procese are o valoare variabilă, iar eficacitatea lucrului
compresorului se reduce.
5. Pulsaţiile de presiune. Compresorul cu piston este o maşină cu acţiune periodică, de aceea în cavităţile de
aspiraţie şi de refulare presiunea se schimbă cu o frecvenţă şi amplitudine fixă. Acest fapt, numit pulsaţie a
presiunilor, măreşte puterea de antrenare a compresorului, dar în unele cazuri măreşte şi debitul real în comparaţie
cu cel teoretic.
6. Transvazarea. În procesul de lucru al compresorului are loc transvazarea vaporilor prin jocuri
constructive diferite: în planuri de desfacere ai segmenţilor de piston; în jocuri între piston; în jocuri între piston şi
segmenţi de piston şi peretele cilindrului, prin neetanşităţile din supape etc.
7. Frecarea. O parte a energiei de acţionare a compresorului real se consumă pentru învingerea frecării în
cuplurile mecanice. Influenţa celei mai mari părţi din factorii numiţi se observă în diagrama indicată reală, care ne
permite să efectuăm analiza calitativă şi cantitativă a proceselor de lucru.
Procesele reale de lucru se deosebesc esenţial de cele teoretice. Aceasta o demonstrează evident
compararea diagramelor indicate ale compresorului teoretic ( a−b−c−d ) şi real ( 1' −2' −3−4 ' )
' '
(fig. 7.5). Procesul de aspiraţie 4 −1 are loc la presiune variabilă mai joasă decât cea în manşonul de aspiraţie
Pa =P1 .
Fig. 7.5. Diagrama indicată reală 4 1 ' '
Punctele şi
corespund cu începutul deschiderii şi
închiderii complete a supapei de
aspiraţie. Diferenţa presiunilor în
manşonul de aspiraţie şi în cilindru în
' '
procesul 4 −1 se explică prin
rezistenţa mişcării vaporilor pe
parcursul distanţei.
Diferenţa presiunilor în

manşon
Pa şi la începutul
'
comprimării
Pa se numeşte

depresiune la aspiraţie
ΔP a .
 ' ' '
Acelaşi fenomen se observă şi în procesul de refulare 2 −3 . În acest caz punctul 2 corespunde
momentului deschiderii supapei de refulare. Datorită secţiunii de trecere mici a supapei de refulare presiunea
continuă să crească şi după începutul deschiderii supapei. După atingerea maximului presiunea înaintea supapei
scade, dar şi la sfârşitul refulării ea continuă să rămână mai înaltă ca presiunea în manşonul de refulare. Diferenţa

presiunii
P'r în punctul 3
'
şi a presiunii
P2' =P r
se numeşte depresiune la refulare
ΔP r .

Indicile cantitativ de reducere a debitului real

Vr în comparaţie cu volumul teoretic al cursei pistonului
Vt este coeficientul de debit λ :

.
V r =λV t (7.19)
Împărţind ambele părţi ale acestei egalităţi la volumul specific al vaporilor la presiunea şi temperatura în

manşonul de aspiraţie
v1 obţinem debitul masic real:

.
Gar = λG t (7.20)
Pentru comoditatea analizei şi calcului coeficientul de debit se reprezintă convenţional în formă de produs
al coeficienţilor care ţin cont de reducerea debitului de la factorul corespunzător:

λ=λ v⋅λl⋅λ î⋅λd . (7.21)

Coeficientul de debit volumic

λv şi coeficientul de debit de laminare pot fi determinaţi din diagrama

indicată, din această cauză produsul

λi =λ v⋅λ l se numeşte coeficient de debit indicat volumic.

Coeficienţii de debit de încălzire

λî şi de densitate λd nu pot fi determinaţi din diagrama indicată
şi din această cauză uneori ei se numesc coeficienţi ai pierderilor latente.
Coeficientul de debit volumic se determină din relaţia (fig. 7.5):
V'
λ v=
V c1 . (7.22)

Volumul V' poate fi determinat ca

'
V =V c 1 +V m−V 4 . Spaţiul mort
Vm poate fi exprimat

prin valoarea relativă:

V m=mV c 1 . Spaţiul mort relativ pentru compresoarele moderne constituie
3÷5 % , iar pentru compresoarele de construcţie specială, de exemplu pentru temperaturi joase, el poate fi
redus până la 1. 5÷2. 0 % .

Volumul
V4 se determină din ecuaţia politropei de destindere inversă
'
3 −4 cu exponenta
nd

şi ţinând cont că
V '3 =V m=mV c 1 ,
' 1
Pr
V 4 =mV c 1
( )
P1
nd

Înlocuirea valorilor
Vm şi
V4 în ecuaţia (7.22) ne dă:
1
nd
V c 1 +mV c 1 −mV c 1 ( p 'r / p1 )
λ v=
V c1 .
'
Coeficientul volumic, ţinând cont că
pr = pr + Δp r :
 1

λ v=1−m
[( p r + Δp r
p1 ) nd
−1
] . (7.23)

Conform datelor experimentale pentru compresoarele de amoniac

nd =0 .95÷1 .1 , iar pentru cele

de freon
nd =0 .9÷1 .05 . Aceste cifre demonstrează că pentru calcule practice se poate primi
nd ≃1 ,

iar coeficientul de debit

λv poate fi determinat din formula:
p r + Δpr
λ v =1 −m
( p1
−1
) . (7.24)

Din expresia (7.23) urmează că coeficientul de debit volumic

λv depinde de mărimea relativă a

spaţiului mort, raportul de comprimare

'
pr / p 1 şi exponenta politropei de destindere inversă
nd .
'
Prezenţa depresiunii la aspiraţie aduce la reducerea presiunii
Pa înainte de începutul comprimării

vaporilor în cilindru în comparaţie cu presiunea în manşonul de aspirare

Pa . Aceste presiuni se egalează
(punctul 1 ) după ce pistonul va trece o parte din cursa de comprimare. Volumul cilindrului părţii pierdute a
cursei de comprimare şi constituie pierderile de debit datorită depresiunii la aspiraţie.
'' '
Coeficientul de debit de laminare se determină din corelaţia
λl =V /V . Însemnând
' ''
V −V =ΔV primim:
'
V −ΔV ΔV
λl = '
=1− '
V V . (7.25)
În afară de aceasta ΔV poate fi prezentată prin diferenţa
ΔV =V cil −V 1 ,

unde
V cil este volumul complet al cilindrului;
V1 - volumul cilindrului în poziţia pistonului din punctul 1 .
'
Se poate admite că pe sectorul 1−1 are loc comprimarea izotermică a gazului ideal. Atunci
' '
pa V cil =p 1 V 1 , de unde
V 1 =V cil ( pa / p 1 ) .

Substituind valoarea
V1 în expresia pentru ΔV , obţinem
'
pa
ΔV =V cil −V cil =V c 1 ( 1+m )
p1 .
Substituim ΔV în ecuaţia (7.25) şi obţinem:

1+m P 'a
λl =1−
λv
1−
P1 ( ) . (7.26)

În compresoarele cu piston moderne coeficientul

λl are valoarea 0. 95÷1. 0 . La calculul

construcţiilor noi se recomandă de considerat

λl =1 .
Coeficientul de debit indicat:
 ' '' ''
VV V
λi =λ v⋅λ l= '
=
V c1 V V c1 .
Ţinând cont de expresiile (7.24) şi (7.26) coeficientul de debit indicat este egal:
p1 − Δpa p + Δp a p1 −Δp a
λi =
p1
−m 2
(
p1
−
p1 ) . (7.27)

Coeficientul de debit de încălzire

λî ţine cont de reducerea debitului compresorului datorită creşterii
temperaturii vaporilor, ce intră în cilindru, ca urmare a cedării de căldură de la pereţii spaţiului de aspiraţie, pieselor
''
supapei şi cilindrului. Aceasta este o pierdere „latentă” fiindcă volumul vaporilor V (fig.7.5) se păstrează, dar
masa acestor vapori va fi mai mică datorită reducerii densităţii la creşterea temperaturii. Schimbarea stării
termodinamice a vaporilor sub influenţa schimbului de căldură în procesele reale de lucru poate fi analizată în
diagrama T −S (fig.7.6). Pentru simplificare primim că presiunile în punctele 4' şi 1' , 2' şi 3'

sunt egale pereche cu pereche (fig.7.5) şi că presiunea de vaporizare

P0 şi de condensare
Pc sunt reciproc

egale cu presiunile
Pa şi
Pr .
Starea vaporilor în manşonul de aspirare se caracterizează cu punctul a şi procesul a−b
corespunde comprimării izentropice în compresorul teoretic. Schimbarea stării vaporilor de la manşonul de aspirare
până la intrarea în cilindru poate fi reprezentată convenţional prin suma următoarelor procese: procesul de lami nare

a−A şi procesul izobar de încălzire A−B . Creşterea temperaturii vaporilor până la

Tc are loc

datorită transferului de căldură de la pereţii cilindrului cu temperatura mai înaltă decât

TB . În sfârşit,

temperatura vaporilor care intră în cilindru creşte până la

T1 , datorită amestecării lor cu vaporii care se destind
din spaţiul mort. Bineînţeles că procesele B−C şi C−1' au loc în acelaşi timp şi împărţirea lor are un
caracter convenţional.

Reducerea debitului se cauzează de încălzirea vaporilor de la pereţii pieselor (de la

TA până la
TC ). Încălzirea vaporilor datorită amestecării nu are influenţă asupra debitului fiindcă amestecarea izobară a
unor cantităţi ale gazului cu temperatură diferită nu provoacă schimbări ale volumului lor sumar.
Fig. 7.6. Schimbarea stării vaporilor în procesul de lucru al Procesul de comprimare, care se
compresorului real '
începe de la punctul 1 , trece la
început cu admisiune iar apoi cu
evacuarea căldurii, ce se determină
de corelaţiile temperaturilor variabile
a vaporilor comprimaţi şi
suprafeţelor pieselor ce vin în
contact cu ei.
Comprimarea se termină la
'
presiunea finită
Pr - punctul
'
2 . Segmentul 2' −3'
caracterizează redu-cerea posibilă
a tempera-
turii vaporilor în procesul de refulare.
' '
La începutul procesului de destindere inversată 3 −4 vaporii intensivi cedează căldura pereţilor
cilindrului, ce au o temperatură mai joasă. Pe acest segment exponenta politropei e mai mare ca a adiabatei. O parte
mai mare a procesului de destindere inversată are loc cu încălzirea intensivă a vaporilor, din această cauză
exponenta politropei are o mărime mică.

Valoarea numerică a coeficientului

λî va fi determinată din raportul volumelor specifice ai vaporilor în
starea A şi C (fig.7.6):
vA
λî =
vC .

Utilizând ecuaţia pentru gazul ideal, se poate scrie că

p'a v A=RT A şi
p'a v c=RT C , deci
λî =T A /T C .

În prezent lipsesc relaţii de calcul sigure de determinare a

λî pentru toată diversitatea construcţiilor
compresoarelor cu piston. În prima aproximaţie se poate folosi de formula căpătată pentru compresoarele cu
amoniac verticale care ţine cont de pierderile cauzate de încălzire şi neetanşităţi:
T0
λî =
TC , (7.28)

unde
T0 şi
TC - temperaturile de vaporizare şi de condensare, K .

În caz general scăpările de neetanşităţi se preţuiesc cu coeficienţii de debit de densitate

λd , care este în
limita 0 . 99÷0 . 95 pentru compresoarele moderne cu turaţii înalte la schimbarea raportului de comprimare
de la 2 până la 10 .

Fig. 7.7. Coeficientul de debit al compresoarelor P110 şi P220

După determinarea coeficienţilor de debit, ţinând cont de pierderile volumice diverse, se poate determina
coeficientul de debit al compresorului cu formula (7.21). În fig. 7.7 e prezentată dependenţa funcţională a
coeficientului de debit de raportul de comprimare pentru compresoarele P110 şi P220 ce lucrează cu
R−22 şi R−717 , iar în fig. 7.8 pentru compresorul FUS−12 ce lucrează cu R−22 şi
R−502 .
 Afară de debitul volumic (7.19) şi masic (7.20) coeficientul de debit permite să determinăm şi capacitatea
frigorifică a compresorului dacă sunt cunoscute debitul volumic teoretic şi parametrii termodinamici ai ciclului de
lucru ai maşinii frigorifice:

λV t q 0
Q0 =
v1 , (7.29)

unde:
q0 este puterea frigorifică specifică a agentului de lucru, kJ /kg ;
v1 3
- volumul specific al vaporilor în manşonul de aspirare al compresorului, m /kg.
Puterea frigorifică a compresorului este o mărime convenţională care reprezintă puterea frigorifică a
maşinii frigorifice în componenţa căreia compresorul dat asigură debitul masic al agentului frigorific:
λV r
Gar =
v1 .

Fig. 7.8. Coeficientul de debit al compresorului FUS−12

Din ecuaţia (7.29) rezultă că puterea frigorifică a compresorului depinde nu numai de dimensiunile şi starea
tehnică a lui, dar şi de condiţiile termodinamice de lucru a maşinii frigorifice şi tipul agentului frigorific. Pentru
determinarea indiciilor compresoarelor cu piston, comprimarea şi verificarea lor au fost introduse regimuri de lucru
pentru specificare şi informare în diapazoanele temperaturilor înalte, medii şi joase de vaporizare.
De exemplu, pentru R−12 şi R−22 regimul de specificare de temperatură medie se

caracterizează cu următorii parametri: temperatura de vaporizare

t 0=−15° C ; temperatura de condensare
t c=30 ° C ; temperatura de aspiraţie
t a=20° C ; temperatura la intrarea în ventilul de laminare
t e=25 °C .
Lucrul compresorului cu procese reale ale comprimării, refulării, destinderii inverse şi aspiraţiei se

caracterizează cu puterea indicată

Ni . Această putere se determină cu ajutorul diagramei indicate:
N i= p i V t , (7.30)

unde
pi - presiunea medie indicată.
Pentru aprecierea perfecţiunii energetice a tuturor proceselor reale de lucru se introduce noţiunea de putere
izentropă:
 Δia
N iz =G ar Δia =λV t
v1 . (7.31)

În formula (7.31)
Δia este diferenţa entalpiilor finită şi iniţială a procesului de comprimare izentropic –
linia a−b în fig.7.5 şi 7.6. Aici punctul a corespunde stării vaporilor în manşonul de aspirare, iar punctul

b se află la intersecţia liniilor

S a =const şi
Pc =P r =const (fig.7.6).

Spre arborele compresorului se transmite puterea efectivă

Ne , care este mai mare decât
Ni cu

mărimea puterii de frecare

Nf , consumată pentru învingerea frecării în cuplurile mecanice:
N e=N i + N f
. (7.32)
Puterea de frecare depinde de o serie de factori, în special de construcţia compresorului, viscozitatea şi
deci, de temperatura uleiului în carter, de frecvenţa de rotaţie a arborelui, de raportul presiunilor de aspiraţie şi de
refulare.
Preţuirea perfecţiunii energetice al compresorului se realizează cu ajutorul randamentelor energetici:
indicat, mecanic şi de eficacitate conform relaţiilor:
N ar Ni N ar
ηi = ηm = ηe =
Ni ;
Ne ;
Ne . (7.33)

Este evident, că
ηe =ηi⋅ηm .
Puterea care se transmite la electromotorul compresorului, se determină ţinând cont de randamentul

transmisiei
ηt şi al electromotorului
ηel :
Ne
N el=
.
ηt⋅ηel
La proiectarea compresoarelor noi mărimile randamentelor energetice se determină, de regulă, din datele
experimentale pentru maşini de acelaşi tip. Pentru determinarea aproximativă a randamentului indicat se poate
recomanda formula empirică a lui Levin.
ηi =λî +bt 0 , (7.34)

unde:
t0 este temperatura de vaporizare cu semnul corespunzător;
b - coeficient experimental: b=0 .002 şi b=0 .001 conform pentru compresoare
amoniacale orizontale şi verticale, b=0 .0025 - pentru compresoare cu freon.