1|FOAIE DE BERIVEL 16 ianuarie 2011

„Indreptator credintei si duh blandetelor, invatator infranarii te-a aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor.
Pentru aceasta, ai castigat cu smerenia cele inalte si cu saracia cele bogate. Parinte Ierarh Nicolae, roaga pe
Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre”

FOAIE de BERIVEl
Evanghelia duminicii
„În vremea aceea, intrând Iisus într-
un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi
care stăteau departe şi care au ridicat glasul
şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de
noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă
arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-
au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a
vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe
Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la
picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Iar acela
era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis:
Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde
sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă
lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de
alt neam? Apoi i-a zis: Scoală-te şi du-te;
credinţa ta te-a mântuit!”
Luca 17, 12-19
Sfânta Evanghelie din Duminica a
XXIX-a după Rusalii, numită şi Evanghelia
celor zece leproşi, este plină de învăţături
duhovniceşti pentru modul nostru de a ne
comporta faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii
noştri, când primim o binefacere de la
Dumnezeu prin oameni.
dacă nu mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor,
ne închidem în mulţumirea de sine sau în
autosuficienţă egoistă şi posesivă.
Evanghelia Duminicii a XXIX-a după
Rusalii ne arată că nouă leproşi s-au vindecat
de lepra trupului, dar nu s-au vindecat şi de
"lepra sufletului", care este nerecunoştinţa sau
uitarea binefăcătorului. Cu alte cuvinte, numai
unul dintre cei zece leproşi vindecaţi de lepra
trupului avea şi sufletul sănătos şi liber,
sensibil şi capabil să arate recunoştinţă sau să
aducă mulţumire cu inimă curată.
Cum trebuie sã mulţumim lui
Dumnezeu? În toate zilele şi în fiecare ceas şi
clipã sã zicem în casã, la bisericã, pe cale şi
oriunde aceastã scurtã rugãciune: “Slavã lui
Dumnezeu pentru toate!”. Dacã nu ni se
împlineşte cererea, noi sã-i mulţumim
Mântuitorului pentru tot ce ne-a dat în viaţã:
pentru sãnãtate, pentru minte, pentru cei doi
ochi, pentru pâinea zilnicã, pentru serviciu,
pentru copii, pentru preoţii care ne pãstoresc,
pentru Sfânta Cruce cu care biruim pe diavoli,
şi mai ales pentru Evanghelie. Oare câţi, alãturi
de noi, sunt orfani, bolnavi fãrã leac, flãmânzi,
amãgiţi şi robiţi de patimi, iar noi avem de
toate şi nu mulţumim cât trebuie? Cea mai
înaltã rugãciune de mulţumire pe pãmânt este
Sfânta Liturghie.

Evanghelia de astăzi ne arată că

Mântuitorul Iisus Hristos S-a întâlnit cu zece
leproşi excluşi din comunitate, care stăteau Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca
departe de oameni şi nu se atingeau de semenii
lor, deoarece boala lor era una grea şi se putea
transmite uşor. Din Evanghelia de astăzi,
învăţăm că, deşi Mântuitorul nu caută slavă sau
laudă de la oameni, cere de la noi să dăm slavă
lui Dumnezeu, să mulţumim Lui şi oamenilor,
ca să creştem duhovniceşte în relaţia noastră cu
Dumnezeu şi cu semenii. Nu Dumnezeu are
nevoie de mulţumirea noastră, ci noi avem
nevoie ca să mulţumim lui Dumnezeu şi
oamenilor, pentru a ne îmbogăţi duhovniceşte
în comuniune de iubire smerită şi sfântă. Dar
2|FOAIE DE BERIVEL
„E o mică vrajbă în noi: între
vremelnicie şi veşnicie, între sfinţenie şi păcat,
între Dumnezeu şi diavol. Sunt două conştiinţe
în noi, şi fiecare caută să câştige stăpânire
asupra celeilalte: „conştiinţa eului ” şi
„conştiinţa religioasă”; conştiinţa că totul eşti
Lepra- o boală „necurată”
Lepra se mai numeşte şi boala
Hansen. Este o boală infecţioasă gravă
cunoscută din antichitate. Locul de origine a
bolii este Africa de Est. De aici boala s-a extins
în Europa şi Asia ajungând în India.
In Vechiul Testament din Tora, partea
Leviticus (cartea 3-a a lui Moise), boala este
descrisă amănunţit în capitolul XIII vers. 1-46.
De menţionat că aici lepra nu este considerată
ca o boală diferită de alte boli dermatologice ca
Lupus erythematodes (boală de piele cu o
etilogie necunoscută), sau „Lupus vulgaris”
(tuberculoză dermică), cauza fiind necunoscuta
datorita cunoştinţelor medicale puţine din acel
timp.
Oamenii leproşi în Vechiul Testament
aveau un regim special de izolare faţă de
oamenii sănătoşi, întrucât boala aceasta
provoacă descompunerea lor treptată, prin
căderea unor părţi din corpul lor, deşi erau încă
vii, iar boala era socotită incurabilă, de
nevindecat. Fiind izolaţi, leproşii sufereau
foarte mult de singurătate şi de umilire, având
obligaţia de a spune: "necurat, necurat" (Lev.
13, 45), ca ceilalţi oameni să nu se apropie de
ei. Dacă totuşi unii se vindecau printr-o
minune, datorită milostivirii lui Dumnezeu şi a
credinţei lor puternice, atunci cei vindecaţi
aveau obligaţia de a merge şi a se arăta
preoţilor. De ce? Pentru că preotul avea
cunoştinţe precise privind semnele manifestării
bolii, el putea stabili dacă boala este lepră cu
adevărat sau altă afecţiune şi dacă vindecarea
de lepră era una certă (cf. Lev. cap. 13).
Aşadar, lepra, ca boală profund degradantă
pentru fiinţa umană, aducea, pe lângă suferinţa
fizică, şi una sufletească, produsă de teama
unei morţi lente şi de tristeţea izolării sau a
excluderii din comunitate a celor care erau
bolnavi de lepră.
Lepra este considerată azi ca o boală
care nu se poate transmite numai în condiţii
igienice deficitare, stare de subnutriţie care
determină o slăbire a sistemului imun.
Lepra se transmite prin contact direct
şi prelungit cu bolnavul (care elimină bacilii în
16 ianuarie 2011
tu şi faci ce vrei tu, nu atârni de nimeni, şi
conştiinţa că atârni de Dumnezeu. Este clar,
nu poţi urma lui Dumnezeu urmându-ţi ţie.
Trebuie să alegi între tine şi Dumnezeu.”
(din „Despre îndumnezeirea omului
prin Har”)
special prin aerosoli din secreţiile nazale).
Principala poartă de intrare este mucoasa nazo-
laringiană. Contaminarea este favorizată de
condiţiile precare de igienă, stare de denutriţie,
aglomeraţie, climat cald şi umed. Cei mai
receptivi sunt copiii.
Perioada de incubaţie este cuprinsă
între 1-2 ani şi peste 40 de ani, fiind în medie
de 5-7 ani. Cei mai mulţi dintre cei care au
venit în contact cu bacilul Hansen nu fac boala.
Spectrul manifestărilor clinice şi severitatea
acestora variază mult, fiind influenţate de
statusul imun al bolnavului.
Lepra se caracterizează prin leziuni
cutaneo-mucoase, nervoase (nervii periferici),
ganglionare şi viscerale (afectează în special
ochii şi testiculele, dar poate da şi determinări
hepatice, splenice, pulmonare, renale,
endocrine). Se descriu două forme tipice sau
stabile de lepră (tuberculoidă - mai puţin
contagioasă; lepromatoasă - contagioasă) şi o
formă intermediară; la acestea se adaugă
reacţiile leproase sau puseele reacţionale. O
consecinţă a leziunilor nervoase sunt atrofiile
musculare şi paraliziile, deformări ale
unghiilor şi degetelor, ulceraţii, distrucţii
osoase.
Tratament
Azi lepra este o boală care se poate trata, costul
tratamentului este o problemă încă nerezolvată
în ţările în curs de dezvoltare. Rezultatele
tratamentului sunt influenţate starea imună a
bolnavului, de forma şi evoluţia bolii, în
funcţie de diagnostic (lepromintest) este durata
tratamentului care poate fi o lună sau poate
dura ani întregi.
Medicaţia constă dintr-o combinaţie de
antibiotice. Din anul 1962 Dapson, recomandă
un tratament cu Clofazimin urmând ca din anul
1971 fiind utilizate medicamente din grupa
antibioticelor de rezervă ca de exemplu
rifampicina, utilizată până azi în tratamentul
leprei.
In România mai există boala în Delta
Dunării, în Tichileşti o localitate în judeţul
Tulcea, unde se află singurul sanatoriu (spital)
unde mai convieţuesc aproximativ 20 de
3|FOAIE DE BERIVEL
bolnavi de lepră în aşa-numita „ultima
leprozerie din Europa”.
Cum au ajuns aici? Nimeni nu a uitat
acel moment, acea zi cand a aflat ca este diferit
de ceilalti. Din acea zi viata i s-a schimbat,
trupul a inceput sa se macine. Intr-o buna zi,
invatatorul a observat boala elevului, a vazut
pe fata lui, pe pielea lui semnele bolii si i-a
interzis sa mai vina la scoala. Copilul s-a intors
acasa, a povestit parintilor ce i s-a intamplat,
iar parintii au inteles ca inevitabilul se
produsese, iar copilul lor va duce un alt fel de
viata. Mai tarziu au aflat ca sufera de o boala
ciudata, de un blestem care ii obliga sa traiasca
departe de mersul normal al vietii, pe langa
societate. Nici unul nu a uitat si nu va uita acea
zi. Statutul de internati pe viata nu i-a
impiedicat pe bolnavii de la Tichilesti sa fie, la
urma urmei, niste oameni normali, care au avut
ghinionul sa sufere de o maladie care
desfigureaza si pentru care omenirea pastreaza
un mereu actual sentiment de groaza. Nu sunt
prizonieri, au putut sa plece oricand din spital,
au si plecat, au muncit pe campuri si prin
santiere. In spatele portilor spitalului, bolnavii
au dus o viata obisnuita, s-au iubit, s-au
casatorit, au nascut copii sanatosi, care, la
randul lor, au facut alti copii sanatosi si care
vin in vacante sa-si viziteze bunicii, ca orice
nepoti adevarati.
Dr. Nicoleta DAN
Cuviosul Antonie cel Mare
17 ianuarie
Troparul cuviosului Antonie cel
Mare
Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie şi
urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte
Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai
întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru
aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să
mântuiască sufletele noastre.
Condacul cuviosului Antonie
16 ianuarie 2011
Lepădând tulburările lumeşti viaţa sihăstrească
o ai dus până la capăt, Botezătorului urmând
îndeaproape, Prea Cuvioase. Deci împreună cu
dânsul te cinstim, părinte al părinţilor, Antonie
Sfântul Antonie cel Mare (251-356),
"părintele monahilor", este poate cel mai
popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii
calugareşti. Este considerat de tradiţia
monastică drep întemeietor al monahismului,
împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.
Viaţa lui a fost povestită de
sfântul Atanasie cel Mare (298-
373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o
carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui
călugăr vestit), Vita Antonii - Viaţa lui Antonie
-, scrisă la puţină vreme după moartea lui
Antonie (+356), între anii 357 şi 359.
Vestitul părinte al monahismului s-a
născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în
anul 251, ca fiu al unor ţărani crestini înstăriţi;
aici a învăţat să practice credinţa, mergând des
la biserică. După moartea părinţilor săi -
Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -,
întrebându-se care este calea lui în viaţă, a
auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care
zice: "De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde
avuţiile tale şi, venind, urmează Mie" (Matei
19, 21). Antonie a primit acest cuvânt ca şi
cum îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a
împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în
grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în
singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la
marginea satului natal, sub ascultarea unui alt
ascet din regiune, mai vârstnic şi mai
experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc
părăsit.
În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază
într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept
al Nilului, la marginea deşertului, "muntele
dinafară", în locul numit Pispir, unde rămâne
timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii
lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză,
4|FOAIE DE BERIVEL
în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat
aproape mort. În acest moment devine
părintele spiritual al multor călugări din
diferitele "colonii monastice" din deşerturile
Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele
din Nitria şi Schit (Skete).
Către anul 310, întreprinde o călătorie
la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe
martirii crestini prigoniţi de stăpânirea romană
în timpul persecutiei lui Maximin.
În anul 312 se instalează deşertul
adânc, pe muntele Kolzim. Aici trăieşte până la
moartea sa (356) împreună cu doi ucenici,
nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita
discipolii sau pentru a face o a doua călătorie
la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul
Atanasie, persecutat de partida pro-ariana.
Vă minunaţi că un împărat pământesc
mi-a trimis o scrisoare? Să vă minunaţi că
Împăratul celor ce împărăţesc şi Domnul
celor ce domnesc, înaintea Căruia toţi
împăraţii sunt un zero, ne-a trimis scrisoare.
Şi scrisoarea lui este Sfânta Scriptură. O
citim oare cu un interes asemănător?
Mi-amintesc că, atunci când ca preot
militar mă aflam şi eu într-un post de pază, am
văzut din spate, fără să mă fi zărit cineva, un
soldat care citea ceva şi plângea. M-am
apropiat de el. Ce citea? Primise o scrisoare
de la mama lui. Deci precum acesta, dar şi noi
toţi, când primim o scrisoare de la o persoană
iubită, o citim şi o recitim, într-un mod
asemănător, zice Marele Antonie, trebuie să
citim – şi să împlinim – Sfânta Scriptură.
Din străinătate
Când tot se-nveseleşte, când toţi aci se-ncântă,
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.
16 ianuarie 2011
Şi inima aceea, ce geme de durere,
Şi sufletul acela, ce cântă amorţit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.
Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint;
Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniştiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice şoptiri.
Aş vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzându-şi a sa frunte în negură şi nori.
Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile şi albe le-a ţesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.
Melodica şoptire a râului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.
Da! Da! Aş fi ferice de-aş fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.
Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde gheţoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.
1866, 17/29 iulie
De Mihai Eminescu
Programul activităţii parohiale
17 ianuarie – 23 ianuarie
5|FOAIE DE BERIVEL 16 ianuarie 2011

Sfânta Liturghie

Luni ora 09:00 Acatist

Sfântul Antonie cel Mare Preot Paroh Gheorghe Adrian Dan

Miercuri ora 09:00 Paraclisul Telefon: 0723 704433

Maicii Domnului 0761 137020

Duminică ora 09:00 Utrenia şi 0268 545211