RADU Emil, RISE, an III, gr IV

Cap IV
Renașterea Actuală a Islamului

Fernand Braudel, este unul dintre cei mai mari istorici francezi ai secolului XX, si unul
dintre cei mai importanti difuzori ai „noii istorii“ in cercetare si invatamint. Lucrarile sale
plaseaza in centrul cercetarii istorice „civilizatia“, in opozitie cu „societatea“ care „implica
spatii cronologice mai putin vaste“. Schimbarile de fond ale acesteia se regasesc in special
intr-o incercare de panoramare a unei plaje temporale care se intinde de obicei din Evul
Mediu pina in secolul XIX sau chiar in zilele noastre.

Renasterea islamica vizeaza in primul rand o “reconstructie a societatii”, o forma de

modernizare a lumii musulmane, dar nu o occidentalizare. Cei care au gandit aceasta miscare
sustin “o viziune a societatii perfecte”, o “incredere in schimbarea fundamentala”, o “forma mai
pura si mai revendicativa a religiilor.
Islamul a intrat dand inapoi in acest infern sau acest purgatoriu al oamenilor vii pe care din
pudaore il numim lumea III. Dand inapoi, pentru ca odinioara a cunoscut o situatie relativ mai
buna.
Secolul al XIX-lea a adus o serie de umilinte, de amaraciuni, suferinte apoi generalizarea
dominatiei straine, doar Turcia va scapa destinului comun de unde si reactia brutala stralucita
inainte de a se intampla ce este mai rau odata cu Mustafa Kemal Pașa (1920-1938). Reactie
exemplara ce se ofera ca model victoriilor nationale care urmara. Eliberarea Islamului este astazi
totala, sau aproape, ramanand insa problema asigurarii independentei sale si o alta mai dificila de
a pasi apoi ”in ritm cu lumea”.1

1
Fernand Braudel “Gramatica civilizatiilor” , Ed. Meridian , Bucuresti 1994, p.129
Sfarsitul colonialismului si tineretea nationalismelor

Autorul incepe cu explicarea si marcarea etapelor cronologice ale colonizarii si ale

„decolonizarii” diferitelor pamanturi islamice ajunse unul cate unul la deplina independenta
politica.
De la revoluita rusa 1917 s-a depus un efort imens de eliberare si descentralizare, au fost
facute concesii autonomiilor locale, s-au infaptuit imense materiale, toate natiunile musulmane
din URSS, mai ales turkestanezii si caucazienii au propriile lor cadre stiintifice si administrative
si politice. Ei au recuperat intarzierea care ii despartea de tatari si nu mai aveau nevoie sa recurga
la serviciul intelectual din Kazan, fostul centru, exclusiv pana ieri al culturii musulmane in
Rusia. In actualul sistem federativ sovietic, cultura este nationala in forma dar proletara si
socialista in continut, urmarea a fost o laicizare evidenta in detrimentul valorilor religioase ale
Islamului, si practic un nationalism limitat.
Problemele musulmane din URSS, par a fi si pentru moment se afla in afara revendicarilor
obisnuite ale Islamului, rostite cu voce tare pe plan interantional. Republicile musulmane
sovietice sunt independente dar legate solid de ansamblul sovietic (politica externa comuna ,
dependenta in materie de aparare nationala, finante, educatie publica, caile ferate).
Sultan Galiev (1917-1923) inalt demnitar comunist, agitator revolutionar pana la
condamnarea lui la moarte 1929. Ca musulman el a visat sa-i uneasca intr-un stat pe toti
musulmanii din tarile sovietice si sa transmita cu forta rasturnarea ideologica si revolutionara
pana in inima Asiei.
Lumea pur araba este inima evidenta , exigenta a Islamului, a nu se confunda Orientul
Mijlociu cu ansamblul Islamului , a nu vedea decat aceasta regiune si doar acest personaj
privilegiat.
Trasatura esentiala insistenta a Islamului actual poate insemna dezbinarea si farmitatea
spatiului si unitatii sale, din cauza politicii mereu in actiune, din cauza geografiei care plaseaza
anumite sectoare ale Islamului sub influenta excusiva a altor civilizatii sau economii deosebite.
In India , Pakistanul este facut din doua bucati separate de intinderea si multitudinea Indiei,
in China, cei 10 milionae de musulmani formeaza o categorie aparte: copii iremediabil pierduti.
In Africa Neagra un Islam invingator se lasa cucerit si deformat de un aninism viu si uniform.
 Islamismul acestor populatii le serveste adesea drept argument nationalism, drept mijloc de
rezistenta, dar pentru Islam, luat ca intreg toate tarile musulmane care nu mai privesc spre
Mecca, la fel de strict si care nu mai participa la fel de riguros la pelerinajele unitare sau la ideea
politica al unui pan-islamism efectiv si unitar , sunt totusi copii pierduti sau pe cale de a se
pierde.

Poate fi „epoca lui Garibaldi” o formula actuala a Islamului?

Un exemplu il constituie dizolvarea din Septembrie 1961, a Republicii Arabe Unite, formata
prin fuziunea Egiptului cu Siria. Pakistan, Afganistan, Iran, Turcia, Liban, Siria, Iraq, Iordania,
Arabia Saudita, Tunisia – unitati atasate prerogativelor particulare in ostilitate mai mult sau mai
putin mascata unele cu altele, chiar daca uneori manifesta o solidaritate de moment fata de lumea
din afara si pericolele ei.
Aceste nationalisme exacerbate care isi imping oamenii la gesturi spectaculoase , dramatice
nu par decat prea deseori perimate in „ochii nedrepti ai unui occidental”2.
Nedreptate? Iata ce intradevar afirma un intelectual afgan, Nadjm oud – Dine Bammate
(1995): „Islamul trebuie sa traiasca astazi concomitent cu o revolutie religioasa compatibila cu
reforma, o revolutie intelectuala si morala comparabila cu Aufklarung (cuvant german care
corespunde atat luminilor, cat si despotismului luminat din secolul XVIII), o revolutie economica
si sociala comparabila cu cea pe care a cunoscut-o Europa in sec XIX, (Revolutia Industriala) , si
in epoca marilor sisteme regionale. In momentul in care se incheie pacte planetare, tarile
musulmane asteapta inca si il cauta pe Garibaldi al lor.”3
Razboaiele de unitate nationala, necesare ieri au avut pentru Europa urmari teribile, se pune
intrebarea, daca divizarea nationalitatilor este sau va fi mai profitabila Islamului de astazi, nu
risca ea sa duca statele musulmane la impas intr-o lume economica ce nu permite deloc
asemenea farmitari? Fiecare tara independenta ce dispune de o oarecare putere militara,
interpreteaza in maniera proprie si in limbajul strict al intereselor si pretentiilor sale exclusive fie
panislamismul fie panarabismul. Astfel actioneaza in vazul intregii lumi, Pakistanul, Iraqul,

2
Idem , p.132
3
“ Gramatica Civilizatiilor” , 1994 , Apud Fernand Braudel ,Opcit Nadjm oud – Dine Bammate, p.132
Egiptul, iar competitia este deschisa si altora, nationalismele arabe se intalnesc in ostilitatea lor
fata de Israel , fostul lor dusman.
Jacquies Berquie: „ Arabii si evreii sunt si unii si altii daca indraznesc sa spun popoarele lui
Dumnezeu. Doua popoare ale Domnului ,in acelasi timp este prea mult pentru diplomati si statele
majore! Conflictul de nedomolit rezida tocmai in inrudirea adversarilor proveniti amandoi din
Abraham innobilati de acelasi monoteism... Ei au urmat cai opuse fata de Occident...”4
Deseori Islamului, i-a fost contestata flexibilitatea necesara acestei adaptari violente incat
numerosi observatori afirma ca, prin inima, spiritul si insasi civilizatia lui „impermeabila ,
intransigenta” Islamul va fi blocat in toate eforturile de modernizare.
Islamul a acceptat deja aceasta lume moderna care il asediaza astfel incat o poate accepta in
continuare.
A atribui Islamului o intransigenta religioasa, exceptionala, o lipsa absoluta de suplete
inseamna a uita numeroasele lui ierezii care ele singure sunt dovada ingrijorarilor. De altfel chiar
Coranul, deschide reformismului poarta niciodata inchisa a idjtihad-ul; „ profetul a prevazut
cazul in care Cornanul si Sunna (traditia) nu vorbesc: pentru asemenea situatii el recomanda sa
se recurga la rationamentul prin analogie qiyas: daca acesta este inaplicabil va trebui sa se
foloseasca judecata ray pe baza tuturor precedentelor.”
In zilele noastre reformismul intelege expres sa se redeschida poarta pentru ca fiecare religie
isi are portile sale de salvare, Islamul poate frana, obstructiona , dar in egala masura el poate fi
schimbat, se lasa transformat.
Islamul are fata de Occident, doua secole intarziere, tocmai secolele care au transformat
Europa mult mai mult decat perioada dintre antichitate si secolul al-XVIII-lea. Cum ar putea
atunci Islamul sa treaca la randul sau dintr-un singur pas aceasta etapa imensa, sa-si zdruncine
societatile arhaice cand nu dispune decat de o agricultura saraca, precara de o industrie
inchistata, izolata, stinghera in mijlocul unei economii incapabile sa atinga si sa puna in miscare
intreaga masa a unei populatii prea prolifice? Ca orice societate cea musulmana isi are bogatii
sai, putini numerosi dar cu atat mai puternici.
In fata acestor dificultati opera reformatorilor ofera un test indicutabil: cea brutala si geniala
a lui Mustafa Kemal, in Turcia; cea violenta in cuvantul lui Kassem in Iraq; si chiar sub semnul

4
Fernand Braudel “Gramatica civilizatiilor” , ed. Meridian , Bucuresti 1994, p.135
lui Nasser in Egipt, toate aceste reforme au distrus o serie de pretinse tabuuri ale civilizatiilor
musulmane.

Diferitele state musulmane actuale confruntate cu lumea actuala

Pentru Islam dilema este aceiasi care se pune lumii a treia pentru a se integra in viata
economica a lumii si trebuie sa se realizeze cat mai rapid revolutia industriala.
Se poate spune ca aportul colonizatorilor in tarile colonizate a fost important,tari foarte
arhaice,a caror viata nu se schimbase de veacuri, au fost asociate la civilizatii foarte evoluate. Ele
au beneficiat de medicina moderna care au redus in proportii imense mortalitatea; Un invatamant
mai mult sau mai putin important dupa caz si numeroase instalatii materiale: porturi, drumuri, cai
ferate si un proiect inteligent de industrializare.
Acest proiect a distrus partial vechile structuri iar pe de alta parte le-a reconstituit imperfect.
Reconstructia nu a avut loc in perspectiva unei economii nationale ci in a unei economii asociate,
dependenta de metropola si de viata lumii.
Pentru infaptuirea acestor sarcini tarile musulmane au nevoie de ele insele si nu mai putin de
altii. Ele trebuie sa se adapteze la politica schimbatoare feroce a lumii privilegiatilor, lucru de
care ele sunt in mod admirabil capabile si constiente, nu le lipseste nici inteligenta si nici
siretenia politica, si trebuie sa se adapteze la ele insele si sa se agate de viata reala a lumii.
Petrolul este o bogatie incontestabila si efectele lui benefice se fac simtite pe plan economic
in toate statele petroliere, cu aceasta bogatie a fost inzestrat si Orientul Apropiat, cu toate acestea
principalii beneficiari raman marile companii internationale singurele care si-au putut asuma
cheltuielile imense de prospectare si dare in exploatare: ele obtin petrolul la sursa in schimbul
unor redevente; ele il rafineaza si-l distribuie.
A-l retine la sursa cum a incercat Iranul sa faca un moment (1951) si cum preconizeaza
Irakul astazi - este o incercare esuata din start (petrolul nu are valoare decat daca este vandut).
Redeventele creaza in tarile musulmane privilegii sociale, banii nu se distribuie in mod egal , ei
alimenteaza adesea luxul material al unei caste si acest lux nu stimuleaza productia locala, banii
se irosesc cumparand in strainatate, bunuri care in tara nu vor fi niciodata productive.
Arabia Saudita datoreaza petrolului, orasele sale noi, soselele , caile ferate – progres ce este
evident.
 Petrolul este si va constitui prilejul a numeroase dispute in Orientul Aporpiat, un exemplu de
disputa ar fi cel care se opune pe de-o parte: Irakul si seful sau generalul Kassen iar pe de alta
principalele 8 companii internationale petroliere. Fara indoiala reconcilierea ramane posibila si
Irakul va obtine avantaje si o depasire a partajului traditional al beneficiilor.
Orientul Apropiat a progresat in general in acelasi ritm cu restul lumii intre 1952-1958. In
ceea ce priveste industria nu este ramura care sa nu fi progresat , se inregistreaza de asemenea
cresterea masei globale a venitului national si a posibilitatilor sporite de a consacra fonduri
suplimentare investitiilor si de a mentine o miscare de crestere. Pe ansamblu, tarile musulmane
dovedesc aceasta vitalitate si daca uneori exista un recul acesta este moderat.
Libanul isi datoreaza relativul record puterii emigratiei sale comericiale, capitaliste si
culturarle in intregul islam, in Africa Neagra si America Latina si ambivalentei sale religioase
crestina si musulmana.
In lupta pe care trebuie sa o poarte fiecare economie are sansele sau atuurile sale: Irak, Iran,
Arabia Saudita, Algeria – au petrolul; Egiptul, apa fertilizatoare a Nilului, Canalul Suez,
industria textila; Turcia si Marocul – o industrializare foarte adesea inteligenta; Indonezia;
cauciuc , petrol; Pakistan- vaste resurse de grau, atuurile sunt excelente dar jocul ramane dificil
si aleatoriu.
Pretutindeni apare o burghezie , o mica burghezie - clasa de intelectuali in ascensiune, ea se
resimte de pe urma puternicelor deceptii la care a fost supusa de imitarea Occidentului. In
domeniul politic in afara de Afganistan si Emen, toate statele musulmane au parlamente.
Tanara intelectualitate musulmana este tentata de aparenta modernista a stiintei si gandirii
marxiste; nu este decat o reactie impotriva cadrelor medievale care paralizeaza inca gandirea
islamica, dar ea este cu atat mai periculoasa cu cat promotorii sai au cautat in gandirea liberala si
democratica a Occidentului Mijlociu, de a accede la o cultura rationala moderna.
„Marxismul le pare de acum inainte a fi singura cale posibila”.5
In realitate problema nu este de a convinge Islamul, ca solutia Occidentala, este superioara in
sine sau preferabila alteia, si nici de a deschide mai mult sau mai putin robinetul creditelor, ea
este pe scurt de a oferi tarilor subdezvoltate un model valabil de planificare caer sa le fie adaptat
si care sa le deschida calea spre viitor.

5
“Gramatica Civilizatiilor” , 1994 , Apud Fernand Braudel ,Opcit A. Benigsen, p.147
Civilizatia musulmana in secolul XX

Intrebarile care si le pune autorul in acest subcapitol se refera la faptul ca daca vor mai exista
fractionari in ceea ce priveste nationalitatile si rivalitatile politice si daca aceasta civilizatie nu
este amenintata oare de „achizitionarea unui vesmant planetar de tehnici si de comportamente”6
Pakistanul face parte dintr-o civilizatie numita pe drept cuvant indo-musulmana. Limba
nationala urdu , amesteca cuvinte de origine iraniana sau araba cu unele cuvinte din sanscrita.
Scrierea este de la dreapta la stanga ca si araba dar nu seamana deloc cu aceasta.
Unul din semnele cele mai sigure ale tarilor care ating cu adevarat unitatea civilizatiilor
musulmane este limba. Aceasta limba care odinioara forma cimentul Islamului – araba „literala”
s-a mentinut in sec XX, ea este limba scrisa comuna cea folosita in ziare, carti , limbile nationale
nu sunt decat limbi vorbite.
Problemele economice si sociale se pun aproape pretutindeni in termeni identici in masura in
care se nasc in esenta din socul dintre o civilizatie islamica arhaica, traditionala, conservata pana
in zilele noastre si o civilizatie moderna care o asediaza din toate partile.

6
“Gramatica Civilizatiilor” , 1994 , Apud Fernand Braudel ,Opcit Jacques Berque, p.148
Concluzii

In concluzie putem spune ca lumea Islamului ar trebui sa nu se adanceasca in propria

traditie, ci ar trebui sa gaseasca o cale de mijloc intre valorile islamiste si modernitate. Islamul
este religia intemeiata de Mahomed, in araba, islam inseamnă supunere devotata, el mai avand si
acceptiunea de lumea ce impartaseste credinta islamica.
Lumea musulmana are o semnificatie majora nu doar datorita marimii propriu-zise, ci si
datorita faptului ca tarile acestei civilizatii se intind pe trei continente si detin zone-cheie din
punct de vedere strategic. Dupa cum bine se stie, una din cele mai disputate resurse naturale ale
momentului este petrolul. S-a ajuns in aceasta situatie din cauza consumului foarte mare de
energie in randul populatiei si pentru ca unii par sa uite de faptul ca aceasta resursa este limitata.
Petrolul, poate fi considerat “hrana civilizatiei moderne”, pentru ca circa 40% din totalul
consumului mondial de energie este asigurat de catre aceasta resursa naturala. Cu toate ca lumea
musulmana este reprezentata de o regiune importanta, atat din punct de vedere al marimii, cat si
al bogatiei de resurse, aceasta nu poate reprezenta un model pentru o alta tara. Dimpotriva, este
privita cu reticienta datorita tensiunilor existente si, cred eu, datorita faptului ca arabii sunt
membri ai gruparilor teroriste. Istoria Islamului dezvaluie, in general, alegeri neinspirate ce au
marcat declinul vizibil al unor importante cicluri de afirmare a acestei civilizatii. Greseala
cruciala a constat in faptul ca au “ratat” revolutia industriala, ce ii putea face sa progreseze cu o
viteza fantastica.
Un singur moment din istoria islamista poate fi catalogat drept inspirat si instructiv, este
vorba de adevarata lectie de modernitate pe care a oferit-o Mustafa Kemal Atatürk, intemeietorul
Turciei moderne, ce a pus bazele unui stat secularizat, ale unui sistem juridic de inspiratie
occidentala si ale unui sistem de invatamant contemporan. Spre dezvoltare - poate fi numit
“mostenirea Atatürk”, pentru ca nu poate fi ignorata o asemenea experienta plina de invataminte.
A nega importanta sa, inseamna a condamna lumea islamica la o existenta, pe de o parte,
caracterizata de masivitate si forta numerica, si pe de alta parte la o zona inchisa, chiar atipica, ce
nu permite investitii straine si dezvoltarea turismului, deci nu poate fi atractiva pentru restul
oamenilor.