Psihoterapia singuratatii

Vorbeam in articolul precedent despre starea depresiva ca fiind una din consecintele starii de
singuratate. O stare prin care o persoana intra in situatia de incapacitate de a face ceva pentru
ea. Persoana pare imobila, incapabila sa actioneze si sa faca ceva. Simte ca nu mai poate face
lucruri care inainte ii faceau placere. Prefera sa ramana in spatiul casei si sa nu iasa.

De multe ori aceasta stare este o consecinta a pierderilor suferite intr-un moment al vietii. Dupa
pierderea unei persoane, indiferent daca este vorba despre un deces sau un divort, ne asteptam
sa apara acest moment al depresiei. Cu toate acestea depresia este o stare fireasca atat timp cat
intervalul de timp este rezonabil. Este ca si cum aceasta stare devine una de travaliu, de doliu. Ai
pierdut pe cineva si acum suferi dupa el si nimic din ceea ce iti produce placere nu este posibil.

Cand aceasta stare devine un mod de trai si nu pare a se termina, atunci se pune problema
interventiei. Singuratatea este o stare ce indeamna la tristete. Tristetea este o stare ce indeamna
la depresie si la singuratate. Se creeaza astfel un lant din care nu se poate iesi fara o interventie
din afara. Iar aceasta interventie nu prea poate sa vina deoarece din jurul unei persoane
depresive dispar toti prietenii.

Ce poate fi facut? Intrebarile sunt diverse. Solutiile destul de putine. Oricat i-ai explica ca nu este
bine ceea ce face, persoana nu poate sa actioneze pentru ca spontaneitatea ei si, implicit, nivelul
de energie, sunt foarte scazute. In unele cazuri este necesara chiar interventia psihiatrica,
constand in pastile, deoarece se instaleaza o stare de boala psihica - depresie majora.

De cele mai multe ori, persoanele singure ajung intr-un fel de traire a depresiei ca o stare de fapt
(ca o acceptare a situatiei), de tristete si de suferinta interioara. Este o stare de suferinta
acceptata ca o fatalitate. Nimic nu o bucura cu adevarat, nimic din ceea ce face nu face chiar cu
placere. Este, de cele mai multe ori, o suferinta mascata in spatele unei stari ce in aparenta este
o stare de bine.

Prin aceasta, persoana renunta practic la a mai actiona pentru a schimba starea de singuratate
pe care o simte. In fapt aici intervine si rolul familiei de origine. Faptul ca mama, tata, fratele, sora
sau alta ruda apropiata sunt persoane active in viata protagonistei este un motiv pentru care
starea de depresie este mai redusa sau mai indepartata. O persoana are sentimentul
apartenentei la aceasta familie si, ca urmare, si ceea ce resimte este sentimentul absentei
partenerului, a barbatului din viata sa.

Cand o persoana pierde si aceste repere afective, devine mult mai vulnerabila in fata depresiei.

Ce poti face?

Primul lucru pe care il poti face, daca esti o persoana in aceasta situatie, este de a gasi resursele
necesare pentru a iesi din aceasta stare. Aici un rol important il poate avea chiar vointa. Desi,
personal, nu cred in vointa ca trasatura pozitiva, importanta in viata unui om deoarece a avea
vointa inseamna in fapt "a face un lucru pe care sufletul tau nu il simte", in aceasta situatie este
important sa actioneze si vointa deoarece este necesar sa faci un lucru pe care nu il simti.

Daca as fi foarte corect, as adresa acest paragraf persoanelor din jurul celor in cauza. Astfel, o
persoana pasiva are nevoie de persoane active in jurul ei. Principiul este destul de previzibil si
deja ai constatat despre ceea ce este vorba - o persoana pasiva poate fi "energizata" de una
activa. In acest fel, sansa de a obtine o prima reactie cunoaste o crestere.

Este o invitatie de a-l scoate pe celalalt din casa, de a fi dinamic in jurul sau si de a nu-i da sansa
"lenei", care nu mai este acea lene constructiva, centrata pe economia resurselor si pe o stare de
placere. Lenea creeaza bucurie, depresia este tristete. Cand un om intarzie dimineata in pat
simte o stare de placere, in timp ce depresivul resimte suferinta si o stare de neputinta de a se da
jos din pat.
Aceasta activare este necesara pentru ca numai astfel se poate lucra cu el. De fapt este bine ca
un depresiv sa fie insotit daca ajunge intr-un cabinet de psihologie, psihoterapie, psihiatrie.

Pe de alta parte este necesar ca aceasta activare sa nu fie numai cu scopul de a ajunge la un
profesionist. Este necesar ca el sa fie si antrenat in experientele sociale, la serviciu, in timpul
liber. Tendinta lui va fi de a se opune la orice iesire de acest gen, ceea ce va antrena capacitatea
de persuasiune pe care o ai in acest moment.

Daca starea dureaza, atunci problema este cu adevarat urgenta, desi nu pare. Dupa doua luni
fara schimbari majore, atunci este necesata o interventie profesionista - psihologica sau
psihiatrica.

A te raporta la singuratate

Citez dintr-un mail primit: "Ma numesc X, am 32 de ani, Geamana, secretara... si sunt atat de
singura! Ma invart intr-un cerc vicios: casa, gazda (stau cu chirie in Bucuresti), parinti. Sunt din
provincie. In fiecare week-end plec acasa la ai mei, pentru ca aici ma plictisesc si nu am cu cine
sa ies.
Multi au incercat sa-mi faca cunostinta cu nepoti, prieteni... niciodata nu se leaga nimic. Tipii imi
fac confesiuni la prima intalnire... dupa care nu ma mai cauta. Am intalnit tot felul de oameni:
obsedati sexual, zgarciti, parasiti... Deja m-am saturat! Numai ciudati. M-am intalnit cu tipi de pe
net... mai bine singura! Ultimul cu care m-am intalnit era divortat, avea un copil, si era un tip
versat. Nu m-a mai cautat. Nu eram genul lui. Am ajuns la concluzia ca toti vor tipe cu bani, nu
prea destepte. Urata nu sunt, am terminat o facultate si un colegiu, dar toti dau bir cu fugitii. Cred
ca nu am noroc. Nu stiu ce sa mai fac. Va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat. Simt ca voi
claca. Va multumesc."

Spuneam despre depresiv ca el abandoneaza lupta. Iata in acest mail o persoana care
reactioneaza altfel decat ar fi de asteptat. Astfel, ea spune - "am intalnit tot felul de oameni". Iata
o forma de a fi activ in cautarea a ceea ce reprezinta solutia.

Saptamana viitoare vom incerca sa vedem mai in amanunt ce se intampla cu protagonista

mesajului de mai sus. Acum voi vrea sa evidentiez opozitia fata de atitudinea depresiva. Aceasta
atitudine activa pare sortita esecului dar este una dinamica, ce permite modificarea starii de
singuratate. Sa remarcam ca aici apare acea diferenta despre care mentionam mai sus -
prezenta parintilor care permit evidentierea starii de apartenenta si, implicit, diminuarea starii de
depresie care ar fi de asteptat dupa o serie de esecuri.

Mai mult, fara a fi vorba despre o acceptare fatalista a singuratatii, protagonista vorbeste despre
starea sa si despre ceea ce simte cu adevarat - nevoia de a fi cu cineva. Poate ca aceasta este
atitudinea corecta a celui care doreste sa schimbe ceva in singuratatea sa. De ce nu
functioneaza totusi? Vom vedea saptamana viitoare.

de Claudiu Ganciu, psiholog - psihoterapeut