http://www.putinaemotie.

ro/ce-se-intampla-in-egipt-intrebari-si-raspunsuri/

Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak este președintele
republicii din 14 octombrie 1981, urmându-i în funcție lui Anwar Sadat.
Mubarak este în prezent la al cincilea mandat în fruntea țării. Este liderul
Partidului Național Democrat, în prezent la putere. Ahmed Nazif a fost ales în
funcția de prim-ministru în 9 iulie 2004 în urma demisiei lui Ateb Obied.

Egiptul operează după reformele din 2005 sub un sistem prezidențial multipartit
unde puterea executivă este împarțită între președinte și prim-ministru. Alegeri
prezidențiale și parlamentare sunt organizate în mod frecvent, ultimele fiind
ținute în 2005, dar ca în toate statele arabe ele sunt formale, regimul politic fiind
o dictatură a unui singur partid. Partidele au dreptul să propună candidați în
alegeri doar în măsura în care sunt recunoscuți de puterea politică, fapt care
exclude atât reformatorii modernizatori și seculariști, cât și partidele islamiste.
Organizațiile non-guvernamentale internaționale și-au manifestat în mod repetat
îngrijorarea în privința libertății de expresie și a intervenției guvernului în
alegerile locale. Minoritățile etnice sunt barbar discriminate, copții (care sunt
creștini) neavând dreptul să ocupe funcții în administrație, iar dreptul de acces în
universități este limitat; când vor să-și construiască sau măcar repare lăcașe de
cult trebuie să primească o aprobare din partea statului (decretul Hamayuni, care
datează din epoca otomană), fapt foarte improbabil, și când totuși o primesc,
sunt victimele atacurilor grupurilor de radicali musulmani, care le ard bisericile.
Ei nu au dreptul la emisiuni radio sau TV religioase. Copții sunt victimele
convertirilor forțate a fiicelor lor (legea musulmană nu permite decât convertirea
de la altă religie la islam, niciodată invers). "Profilajul", care este reprimat în
țările democratice, este practică legală în Egiptul de azi, unde pe documentele de
identitate este specificată religia posesorului. Legea permite emiterea de
formulare de angajare cu rubrică unde se cere precizarea religiei candidatului.
Mass media este adesea sursa unor campanii de ură contra acestei minorități,
care se soldează cel mai frecvent cu "pogromuri". Statulul femeilor este și el
unul de cetățean de mâna a doua: pentru că legislația este influențată de legea
islamică (shariah), o femeie nu poate obține un pașaport sau o viză fără acordul
soțului ei, anumite meserii fiindu-le interzise. Conform statisticilor ministerului
sănătății, o femeie din două este bătută de către soțul ei, iar legile de protecție,
deși există, sunt inaplicabile pentru că cer, în mod absurd, un martor ocular altul
decât victima. Așa numitele "crime de onoare" care sunt monedă curentă în toată
lumea musulmană, sunt mai puțin pedepsite decât alte crime. O femeie creștină
care se căsătorește cu un musulman trebuie să-și crească copiii conform shariah,
ea fiind obligată să urmeze cursuri religiose islamice. Musulmancele nu au voie
să se căsătorească cu un creștin sau evreu. Legile Egiptului permit poligamia,
fapt ce are efecte perverse: un studiu realizat de centrul Ibn Khaldun interogând
500 de femei egiptene, a arătat că unul dintre motivele principale pentru care
femeia egipteană dorește să aibă copii este faptul că asta face mai improbabilă
repudierea (permisă de legea islamică) și poligamia. (64 la sută). Ca în aproape
toate țările islamice, femeia are dreptul la jumătate din moștenirea la care este
îndreptățit legal un bărbat: astfel că atunci când o fiică unică își moștenește
părinții, ea va împărți moștenirea cu unchii ei.

Reședința permanentă a Ligii Statelor Arabe este Cairo. Egiptul a fost primul
stat arab care a încheiat pacea cu Israelul prin semnarea tratatului de pace
Israelo-Egiptean la Camp David în 1978, fapt ce i-a atras ura celorlalte state
arabe, care l-au și sancționat de altfel, muncitorii egipteni fiind trimiși acasă din
statele petroliere ale Golfului. Același lucru s-a repetat și când regimul egiptean
s-a aliniat politicii americane în timpul primului război din Golf contra Irakului.
Un alt drept călcat în picioare de către autorități este libertatea presei: ca în
România de altă dată, în Egiptul contemporan există un oficiu al cenzurei sub
privirile căruia trec toate publicațiile ca și toate formele de expresie artistică.
Anumite subiecte rămân tabuu, fie că acestea sunt de natură critică la adresa
regimului, fie că abordează subiecte sensibile pentru societatea patriarhală
musulmană, cum este critica religiei sau oamenilor religiei. De altfel, ca în multe
alte state musulmane, funcționează o poliție a viciului (sau moralei), numită
Adab. În cadrul acestei poliții există, de exemplu, un departament care se ocupă
cu dansatoarele din buric, însă tot ea are sub control și presa, radioul,
televiziunea, în ce privește chestiunea "moralei" în sens musulman. Astfel, în
Egipt există tot timpul 2 cozi, una pentru bărbați, alta pentru femei. În metroul
cairiot există vagoane rezervate femeilor, iar dacă de exemplu într-un lift se află
deja 2 femei singure, bărbatul egiptean va refuza să se urce.