Activitatea de creditare se poate realiza prin folosirea mai multor metode:avansuri în cont curent;linia de credit simplă;linia de

credit confirmată;linia de credit revolving; credite cu destinaţie specială.

Avansurile în cont curent: sunt credite pentru acoperirea unor goluri de casă; nu au destinaţie prestabilită şi din acest motiv sunt
denumite credite de trezorerie; aceste credite nu sunt garantate prin anumite garanţii, ci prin starea de bonitate a clientului.
Banii au cunoscut mai multe forme:moneda metalică – confecţionată din metale preţioase aur sau argint şi care erau recunoscute de
toate popoarele prin intermediul cântăririi sau semnului de valoare pe care îl conţinea pe faţa monedei;moneda de hârtie apare în urma
falsificărilor care se ţineau lanţ şi din cauza insuficienţei metalului monetar ca urmare apare moneda confecţionată din hârtie ce treptat
înlocuieşte totalmente moneda metalică;titlurile de credit (cecul, cambia, biletul la ordin ş.a.) apar ca rezultat al dezvoltării relaţiilor creditare
între partenerii de afaceri astfel apar noi instrumente de plată care permit dezvoltarea relaţiilor de producţie, continuarea legăturilor dintre
parteneri, inclusiv şi continuitatea proceselor economice;monede scripturale sau de cont – cercetările de specialitate leagă apariţia monedei
scripturale de reacţia băncilor care n-au obţinut privilegiul de a emite bilete de bancă. Moneda electronică - astăzi cea mai comodă şi
eficientă formă. Cel mai reprezentativ instrument fiind la moment cardul electronic.
Banii sunt o marfă deosebită: marfă intermediar; marfă semn de valoare.
Băncile se orientează pe baza a două principii clasice ,in procesul de gestionare a riscului de creditare, şi anume:1.diviziunea
riscurilor,urmăreşte minimizarea riscului global de creditare prin evitarea concentrării portofoliului de credite şi diversificarea
plasamentelor de credite. 2. limitarea riscurilor , vizează aspectul cantitativ pe care îl îmbracă aplicarea practică a primului principiu..
Caracteristicile banilor sunt: portabilitate – banii pot fi uşor transportaţi, pot fi efectuate diferite plăţi în diferite
localităţi;durabilitate – să reziste o perioadă îndelungată de timp;divizibilitate – pot fi împărţiţi pentru a permite efectuarea
plăţilor;omogenitate – banii sunt identici şi au aceeaşi valoare egală;recunoaştere uşoară – presupune acceptarea în
tranzacţii;acceptabilitate – sunt în general acceptaţi de către toţi participanţii la tranzacţii.
Caracteristicile echilibrului monetar sunt:1.echilibrul monetar constituie un proces obiectiv, influenţat de procesele de producţie şi
de circulaţie din economia de piaţă; 2.echilibrul monetar are un caracter dinamic, determinat de variaţiile sferei reale; 3.dependenţa
proceselor monetare de cele reale fiind relative, şi procesele monetare influenţând sfera reală; 4.echilibrul monetar se realizează prin
concordanţa între oferta şi cererea de bani, cât şi prin concordanţele pe celelalte pieţe fin economie.
Circuitul monetar îşi începe funcţionalitatea la subiecţii economici. Banii se concentrează în portmoneile populaţiei, în casele
persoanelor juridice, pe conturile instituţiilor creditare, în trezoreria statului. Pentru începerea circuitului monetar este necesară apariţia
necesităţii de bani la una din părţi. Când apare cererea de monedă, apare necesitatea efectuării tranzacţiilor pentru circulaţie şi a plăţilor
pentru mărfuri şi servicii. Volumul lor este determinat de P.I.B. Cu cât este mai mare valoarea mărfurilor şi serviciilor, cu atât mai mulţi bani
sunt necesari pentru încheierea afacerilor. Cererea de monedă este înaintată şi pentru acumulare, care apare sub diferite forme: depuneri în
instituţiile creditare, hârtii de valoare şi rezerve oficiale de stat.
Circulaţia monetară în numerar – mişcarea banilor în sfera circulaţiei îndeplinind 2 funcţii: mijloc de plată şi mijloc de
circulaţie.Banii în numerar se utilizează pentru circulaţia mărfurilor şi serviciilor, pentru decontările nelegate nemijlocit de circulaţia
mărfurilor şi serviciilor, şi anume: decontări cu salariaţii: pensii, premii, pensii alimentare; pentru contribuţii la asigurările sociale; pentru
plata hârtiilor de valoare şi dobânzilor la ele; pentru achitarea serviciilor sociale; ş.a.
Circulaţia monetară prin virament – circulaţia valorii fără participarea numerarului: transferul de mijloace în conturile
instituţiilor creditare, compensarea plăţilor reciproce, etc.
Credite cu destinaţie specială :sunt cele pentru constituirea de stocuri sezoniere privind materiile prime agricole, creditele pentru
producţia de conserve, ori pentru stocarea unor materiale de construcţii.
Creditorul care acordă capitalul sub formă de împrumut,
Creditul bancar prezintă avantajul unei mai mari flexibilităţi comparativ cu cel comercial, întrucât sumele disponibile pot fi orientate
către diferite forme de activitate economică.
Creditul comercial se caracterizează:1.reprezintă creditul pe care şi-l acordă agenţii economici la vânzarea mărfii sub forma
amânării plăţilor; 2.avantajul acestei forme de credit constă în faptul că întreprinzătorii îşi pot desface producţia fără să aştepte
momentul în care cumpărătorii vor deţine bani. Se apreciază, astfel, că se accelerează circuitul capitalului real;
Creditul de consum reprezintă vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal,de folosinţă îndelungată şi de mare
valoare (mobilă, autoturisme, articole de uz casnic).
Creditul exprimă relaţiile economice care apar între creditor şi debitor în cadrul procesului de redistribuire temporară a mijloacelor
temporar libere din societate.
Creditul generează o serie de efecte favorabile, cum ar fi:concentrarea capitalului;sporirea puterii productive a
întreprinderilor prin redistribuirea capitalului; reducerea cheltuielilor pe care le presupune circulaţia monetară; adaptarea elastică a
masei de bani în circulaţie la necesarul economiei.
Abuzul de credit. Fenomenul supracreditării economiei generează inevitabil procese de deteriorare a puterii de cumpărare a
banilor, inflaţie.
Creditul ipotecar reprezintă un credit garantat cu proprietăţi imobiliare sub forma clădirilor (în special, în mediul urban) sau de natura
terenurilor (în mediul rural).
Creditul obligatar reprezintă resursele mobilizate de unităţile debitoare din economie, prin emisiunea de obligaţiuni (titluri de valoare cu
scadenţă mai mare de 1 an) şi plasarea acestora pe piaţa primară de capital.
Creditul reprezintă un împrumut în formă monetară sau în formă de marfă acordat în condiţii de rambursabilitate, scadenţă şi, de regulă,
cu achitarea unei dobânzi pentru folosirea capitalului.
Creşterea ratei rezervelor bancare. Alături de rata scontului, pentru temperarea inflaţiei, se foloseşte şi mecanismul rezervelor
obligatorii. Proporţia de acoperire, prin rezerve obligatorii, a mijloacelor de plată sub formă de monedă limitează, într-o anumită măsură,
posibilităţile de emisiune care pot contribui la stimularea cererii efective.
Debitorul fiind persoana care va folosi capitalul dat pentru diferite scopuri.
Decontările prin virament se efectuează cu ajutorul cecurilor, cambiilor, cardurilor şi altor titluri de credit.
Deflaţia financiară corespunde contractării creditului disponibil acordat prin sistemul bancar. Principala manifestare a acestor două forme de
deflatie este scăderea preţurilor bunurilor şi serviciilor precum şi a preţului activelor reale.
 Deflaţia monetară se caracterizează prin diminuarea mijloacelor de plată în circulaţie, deci prin reducerea cantităţii de monedă aflată la
dispoziţia agenţilor economici.
Deflaţia reală este sinonimă cu reducerea activităţii economice, acesta fiind un alt termen utilizat pentru a desemna recesiunea care
însoţeşte, în general, deflaţia monetară sau financiară.
Diversitatea formelor sub care se manifestă creditul în economie a impus utilizarea mai multor criterii semnificative de
clasificare, în funcţie de care se disting următoarele: 1. după natura economică şi participanţii la relaţia de creditare , se
remarcă:Creditul comercial; creditul bancar; creditul de consum; creditul obligatar; creditul ipotecar 2.după calitatea debitorului se
delimitează:creditul acordat persoanelor fizice; creditul acordat persoanelor juridice. 3.după calitatea debitorului şi a creditorului se
disting:creditul privat;creditul public.4.după scopul acordării creditului: credite de producţie; credite de circulaţie; credite de
consum.5.după natura garanţiilor: credite reale; credite personale.6.după întinderea drepturilor creditorului:credite denunţabile; credite
nedenunţabile; credite legate.6.după modul de stingere al obligaţiilor de plată:credite amortizabile; credite neamortizabile.7.după termenul la
care trebuie rambursat creditul: credite pe termen scurt; credite pe termen mijlociu; credite pe termen lung.
Echilibrul monetar e un ansamblu de relaţii şi variabile de caracter monetar sau starea de identitate între masa monetară existentă în
economie şi cererea de bani.
Factori ce influenţează echilibrul monetar:1.modalitatea şi formele constituirii sistemelor de fonduri în cadrul economiei
naţionale;2.viteza decontărilor;3.viteza de rotaţie a resurselor monetare şi materiale;4.formarea surselor de creditare şi distribuirea
lor;5.rambursarea creditelor bancare şi participarea la procesul de formare a resurselor financiare naţionale.
Factorii ce determină masa monetară: 1.cantitatea masei monetare se determină de autoritatea monetară a ţării (Banca Centrală) şi
este în strânsă corelare cu producţia de mărfuri şi servicii. 2.viteza de rotaţie a banilor se determină:1. P.N.B. sau V.N./ Masa monetară
(agregatul M2 sau M3) unde: P.N.B. – produsul naţional brut; V. N. – venitul naţional. 2. viteza de circulaţie a banilor în circuitul plăţilor
= mărimea mijloacele ре conturile bancare / mărimea medie a masei monetare în circulaţie
Factorii perturbatori în concepţia debitorului pot fi diverşi: 1.- de natură internă aparţinând organizării creditorului, cum ar fi:
managementul finanţatorului şi strategia eronată la nivelul finanţatorului, corupţia ofiţerilor de credite Ia nivelul reţelei bancare, în cadrul
unităţilor direct operative (sucursale, agenţii bancare) sau corupţia managementului superior la nivelul centralei bancare,2.- factorii
perturbatori externi specifici acordului de credit ce determină nerespectarea promisiunilor liber consimţite rezidă din politica acelei
organizaţii numită Stat, care tinde să se interpună în relaţia liberă a părţilor, acţionând în sens invers principiului „mâinii invizibile".
Funcţiile creditului a) Funcţia de mobilizare, ameliorare calitativă a disponibilităţilor băneşti şi redistribuire. Formarea
disponibilităţilor latente în activitatea agenţilor economici, instituţiilor, populaţiei şi concentrarea lor la bănci sunt premisa principală pentru
acordarea de credite. Reflectarea în conturile bancare a acestor disponibilităţi monetare şi luarea lor în seamă la calculul creditelor de
acordat nu sunt o redistribuire propriu-zisă de putere de cumpărare între titularii de conturi.b)Funcţia de emisiune a creditului c)Funcţia de
reflectare şi stimulare a eficienţei activităţii agenţilor economici :Eficienţa economică cu care lucrează întreprinderile se reflectă sensibil în
situaţia lor financiară, iar aceasta din urmă, în volumul fondurilor utilizate pentru un nivel dat de activitate, precum şi în gradul de asigurare a
capacităţii de piaţă
Funcţiile monedei: 1.Funcţia de mijloc de schimb – separarea momentului de vânzare de cumpărare este înfăptuită în mare măsură
prin intermediul acestei funcţii. Banii sunt acceptaţi ca mijloc de schimb, pot fi schimbaţi pe alte produse şi servicii din economie. 2.Funcţia
de rezervă a valorii – acumulare, transferarea puterii de cumpărare din prezent în viitor, .3.Funcţia de măsura a valorii sau etalon al
valorii– permite exprimarea valorii a tuturor mărfurilor şi serviciilor şi prin intermediul banilor putem măsura efortul şi calitatea muncii
noastre.
Indiciul funcţiei de emisiune a creditului este crearea de noi mijloace de plată în economie, a unei mase monetare suplimentare.
În dependenţă de circuitul economic se deosebesc 2 forme de circulaţie prin virament:- pe operaţiuni cu mărfuri; - pe
obligaţiuni financiare.
Îndatorarea excesivă. Creditul este necesar pentru dezvoltarea activităţii economice, dar suscită rambursarea capitalului şi a
cheltuielilor financiare, care devine o povară pe măsură ce îndatorarea devine excesivă. Recurgerea la credite susţine creşterea economică
într-o primă etapă, dar exercită o influenţă deflaţionistă.
Linia de credit confirmată :semnifică suma ce poate fi acordată sub formă de credit şi care este consemnată într-un document scris,
convenit de bancă.
Linia de credit revolving :este un mecanism de creditare care presupune ca pe măsură ce au fost rambursate creditele
anterioare, se acordă noi credite, fără întocmirea de noi documente.
Linia de credit simplă :reprezintă nivelul maxim al creditului care se poate acorda unui client, într-un cadru prestabilit.
Masa monetară este compusă din:- moneda efectivă; reprezintă activul cel mai lichid, fiind una din componentele de bază ale
masei monetare. Acest activ astăzi îşi pierde din importanţă din simplul motiv că atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice sunt adepţi
pentru moneda electronică şi tot mai puţini poartă în portmoneul său bani numerar.- moneda de cont; disponibilităţile în conturile curente
sau la vedere. Deţinătorii cardurilor se folosesc de aceste disponibilităţi reprezentând tot aceeaşi lichiditate ca şi numerarul, fără riscuri
suplimentare la plată, în afară de deprecierea monedei naţionale care se poate răsfrânge şi asupra deţinătorilor disponibilităţilor în conturile
curente sau la vedere.- depunerile la termen şi în vederea economisirii; sunt constituite la bănci şi în casele de economii. Ele pot fi retrase
după un preaviz la bancă sau la asociaţia de economii, însă gradul de lichiditate ale acestor componente ale masei monetare sunt de un nivel
scăzut.- alte active, cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate. activele plasate în diferite titluri, emise şi puse în circulaţie pe piaţa
financiar-monetară, reprezentând deficienţe la momentul când persoanele ar avea nevoie imediat de lichidităţi fiind influenţaţi de diferiţi
factori în procesul transformării titlurilor sau creanţelor în instrumente imediat lichide.
Masa monetară reprezintă un indicator care reprezintă toate instrumentele de plată ce există la un moment dat într-o economie
Măsurile de prevenire a riscului creditului 1.măsuri preventive: constituirea de garanţii, estimarea posibilităţii recuperării la
scadenţă a creditului, stabilirea ratei dobânzii care să acopere rata inflaţiei.2.măsuri operative: încheierea, în condiţii avantajoase pentru bancă,
a contractului de creditare. 3.măsuri curative: întreruperea contractului de credit
Mecanismele monetare antiinflaţioniste. Acţionând pe cale monetară, autorităţile au mai multe posibilităţi de a interveni în economie,
pentru a combate inflaţia. Dintre acestea amintim: rata scontului, rezervele obligatorii, vânzarea titlurilor de creanţă, politica de credit. Unul
din cele mai cunoscute şi mai eficiente mijloace de combatere a inflaţiei din perioada interbelică a fost creşterea ratei scontului.
 Mecanismul antiinflaţionist al ratei scontului. Dacă banca centrală încearcă să tempereze cererea din monedă din economie, ea se
poate folosi şi de efectul antiinflaţionist al ratei scontului.
Modificarea masei monetare se efectuează în funcţie de gradul lor de lichiditate:1.o gamă minimă de active ce în termen scurt
se pot schimba în lichidităţi (bonuri de tezaur, obligaţiuni convertibile în orice moment);2. o gamă medie de active – înlocuitori ai monedei,
fără a ţine seama de gradul de negociabilitate sau de posibilitatea de realizare a acestor active, de faptul că circulă numai în interiorul ţării
sau/şi înafara ei, de faptul că vânzarea-cumpărarea lor influenţează mărimea masei monetare;3.o gamă largă de active – toată gama de
instrumente financiare, care pot influenţa lichiditatea şi masa monetară (obligaţiuni, hârtii de valoare ce pot negociate şi comercializate uşor
la bursă).
Moneda – piesă de metal Aur , Argint, Cupru etc. care se prezintă sub formă de disc plat şi serveşte ca mijloc de plată , de circulaţie,
de tezaurizare.
Moneda – piesă de metal bătută de autoritatea suverană pentru a servi în operaţiunile comerciale.
Moneda apare ca un activ ce poate fi :-deţinut,-schimbat,-împrumutat,-conservat.
Moneda este constituită din ansamblul mijloacelor de plată direct utilizabile pentru a efectua plăţile pe pieţele de bunuri şi servicii,
adică ansamblul de active acceptate pretutindeni, de către toţi şi totdeauna pentru a reegala datoriile generate prin schimburile de mărfuri.
Operaţiunile de open-market. Acţiunile de genul acesta presupun vânzarea titlurilor de creanţă, pentru retragerea din circulaţie a
unei cantităţi de monedă, cu scopul temperării excesului de cerere.
Politica valutară. Statele practică deseori politica unei monede puternice sub presiunea băncilor centrale, cu scopul de a reduce
dezechilibrele externe de natură inflaţionistă. Această politică a monedei puternice constă într-o revalorizare a valorii externe a monedei şi
este obţinută, fie printr-o contractare a cantităţii de monedă, fie prin creşterea ratelor de dobândă.
Preferinţa pentru lichiditate. Atunci când la nivelul agenţilor economici şi populaţiei se manifestă o puternică preferinţă pentru
lichiditate, aceasta nu conduce la scăderea ratei de dobândă, în măsura în care lipseşte încrederea în viitor, iar perspectivele blochează orice
investiţie. Economia stagnează, iar deflaţia se manifestă.
Protecţia contra speculaţiei. Pentru a evita speculaţiile, atât bancare cît şi bursiere, s-a instituit un sistem de reducere a creditelor
acordate economiei.
Riscul de credit, într-un context general, apare sub forma pierderilor determinate de nerespectarea contractului de către debitor, prin
renunţarea la motivaţia psihologică de încredere reciprocă. Apare sub forma deteriorării serviciului datoriei prin întârzierea plăţii dobânzilor
sau ratelor.
Schimbul reprezintă – mişcarea mărfurilor de la un producător la altul în direcţia opusă, contra altei mărfi.
Sistemele monetare naţionale au avut în structura lor următoarele componente reprezentative, şi anume:1.unitatea monetară;
2etalonul monetar; 3.modul de batere şi circulaţie a monedelor cu şi fără valoareintrinsecă (integrală);4.modul de emisiune şi punere
în circulaţie a monedelor de hârtie(bancnotelor) şi a hârtiei monedă. 5.metodele de reglementare a circulaţiei băneşti.
Valoarea de schimb – capacitatea de schimb a unei mărfi pe altele în anumite proporţii sau compararea cantitativă a mărfurilor.