Patogenitatea bacteriilor versus

apărarea antiinfecţioasă
 Atribute majore ale microorganismelor
implicate în transmiterea unei boli infecţioase
 Transmisibilitatea
 Infectivitatea
- Pătrunderea în organism
- Menţinerea pe suprafeţele de înveliş prin aderare
- Invazia
- Supravieţuirea în organismul gazdei
- Achiziţia de nutrienţi
 Virulenţa
 Triada clasică
 Sursa (bolnav, purtător)
 Calea (căile) de transmitere: aeriană, digestivă, etc
 Gazda receptivă
 Atribute majore ale microorganismelor
implicate în transmiterea unei boli infecţioase
 Transmisibilitatea
 Infectivitatea
- Pătrunderea în organism
- Menţinerea pe suprafeţele de înveliş prin aderare
- Invazia
- Supravieţuirea în organismul gazdei
- Achiziţia de nutrienţi
 Virulenţa
 TRANSMISIBILITATEA
 Supravieţuirea în condiţii speciale (endosporii – e.g.
Bacillus, Clostridium).
 Rezistenţa în condiţii de desicaţie (e.g. micobacterii,
stafilococii, bacilul difteric).
 Supravieţuirea în condiţii nutritive minimale ( e.g.
bacilii g.n. intestinali, bacilul piocianic).
 Bacteriile foarte sensibile presupun transmiterea prin
intermediul mucoaselor (e.g. Neisseria gonorrhoeae,
Treponema pallidum).
 Atribute majore ale microorganismelor
implicate în transmiterea unei boli infecţioase
 Transmisibilitatea
 Infectivitatea
- Pătrunderea în organism
- Menţinerea pe suprafeţele de înveliş prin aderare
- Invazia
- Supravieţuirea în organismul gazdei
- Achiziţia de nutrienţi
 Virulenţa
 INFECTIVITATEA
1. Pătrunderea în organism: dificilă prin tegument
intact: sunt mai accesibile mucoasele.
- celulele M (punct de minima rezistenta) şi
fenomenul de translocare (apariţia bacteriilor
viabile care traversează bariera de mucus)
- bacteriocinele –afectarea barierei ecologice;
- neutralizarea barierei acide gastrice.
 Celule M sunt localizate deasupra
foliculilor limfatici sau plăcilor Peyer
Relaţia între enterocite şi celulele M
 INFECTIVITATEA
2. Menţinerea pe suprafeţe – adeziunea (receptori
specifici): adezina sau ligand versus receptori
celulari.
 INFECTIVITATEA
 Specificitatea de legatura adezina-receptor explica
receptivitatea de specie a gazdelor (e.g. S.
pyogenes si N. gonorrhoeae sunt patogene doar
pentru om; tulpinile toxigene de E. coli poseda
fimbrii CFA (colonisation factor adhesin) I si II
iar cele de tip animal poseda fimbrii K88 (porci)
sau K99 (vite).
 INFECTIVITATEA
 Strategii de aderare
- fimbriile sau pilii (adezina recunoaşte
glicoproteine sau glicolipide de pe suprafaţa
gazdei);
- exopolizaharide ale bacteriilor gram (+);
- stafilococii coagulaza negativ produc slime
(mediaza aderenţa bacteriei de dispozitive
protetice sau catetere);
 INFECTIVITATEA
 Tropismul pentru anumite ţesuturi are acelaşi
mecanism (e.g. Sreptococcus mutans este prezent
în placa dentară dar nu şi la nivelul mucoasei
linguale).
Aderenţa E. coli la uroepiteliu realizată
prin fimbrii (pili comuni)
Absenţa pililor
Ataşarea – situs specifică
 INFECTIVITATEA
- S. aureus si T. pallidum se leaga de fibronectină
prin diferite proteine de suprafaţă;
- S. pyogenes posedă: acizi teichoici, proteina M şi
proteina F (ultima este ligant pentru fibronectina).
 INFECTIVITATEA
ataşarea receptor - specifică
 INFECTIVITATEA
3. Invazia
- bacteriile invazive pătrund în celule nefagocitare (prin
endocitoza) – invazine (e.g. Shigella, Salmonella);
- Factori de difuziune (exoenzime: hialuronidaza – S.
pyogenes, S. aureus; colagenaza – Clostridium,
stafilochinaza, streptokinaza pentru stafilococi si
streptococi).
 Supravieţuirea în organismul gazdă
Shigella – mecanismul invaziei (necesita
prezenţa invazinei)
Salmonella – mecanismul invaziei
(penetrare)
 INFECTIVITATEA
4. Supravieţuirea în organismul gazda
(a) protecţia faţă de fagocite si C’
(b) Eludarea supravagherii imune.
 INFECTIVITATEA
 (a) protecţia faţă de fagocite si C’
- inhibarea chemotaxiei fagocitelor (streptolizina
distruge fagocitele);
- S. aureus produce coagulaza legată cu producerea
de fibrină: bacteria nu poate fi recunoscută de
fagocite;
- T. pallidum leagă fibronectina
Structura fibronectinei
(cu rol în ataşare)
 Supravieţuirea in organismul gazda

- Capsula cu rol antifagocitar (S. pneumoniae, H

influenzae, K. pneumoniae, E coli, S typhi);
- AgO – acţiune antifagocitară, împiedica activarea
C’
- Proteina A a S. aureus; leagă IgG prin fragmentul
Fc şi blochează fagocitoza mediată de opsonine.
Ag O al b.g.n.
Capsula cu rol antifagocitar
 INFECTIVITATEA
- bacterii facultativ intracelulare (Salmonella spp,
Shigella, E coli enteroinvaziv (ECEI), Legionella
pneumophila, Neisseria spp, Mycobacterium spp,
Bordetella pertussis) si obligator intracelulare
(Rickettsiia spp, Chlamydia spp, Coxiella burnetii)
rezistă acţiunii microbicide intrafagocitare;
- leucocidine şi hemolizine produse de S. aureus, S.
pyogenes, C. perfringens lizează leucocitele, respectiv
eritrocitele.
INFECTIVITATEA
bacterii obligator,
facultativ intracelulare
şi extracelulare
 INFECTIVITATEA
(b) Eludarea supravegherii imune
- variaţia antigenică;
- localizarea in situs-uri anatomice sau celulare privilegiate;
- identitatea antigenică;
- absorbţia Ac prin Ag solubile;
- producerea de IgA – protează;
- supresia răspunsului imun.
 INFECTIVITATEA
b) Eludarea supravegherii imune
- variaţia antigenică: infecţia gonococică; Borrelia
recurrentis – febra recurentă;
- localizarea in situs-uri anatomice (ex. accesul Ac
dificil in LCR, articulaţii, vezica biliară) sau
celulare privilegiate (e.g. bacteriile facultativ sau
obligator i.c. nu sunt influenţate de Ac serici);
 INFECTIVITATEA
b) Eludarea supravegherii imune
- identitatea antigenică: tulpinile K1 de E. coli au
determinanţi antigenici comuni cu polisialozil-
glicopeptidele cerebrale – nu sunt recunoscute că
nonself – determină infecţii bacteriemice si
meningite grave la nou-născut; ulterior, cantitatea
acestor Ag-ne scade;
 INFECTIVITATEA
b) Eludarea supravegherii imune:
- absorbţia Ac prin Ag solubile:
• Ag capsulare solubile “neutralizează” Ac specifici;
• proteina A a S. aureus inactivează parţial IgG;

- producerea de IgA – proteaza N. gonorrhoeae, N.

meningitidis, H. influenzae, S. pneumoniae, clivează
specific IgA;

- supresia răspunsului imun: rar implicate bacteriille (e.g.

lepră, tuberculoză, cu activarea limf T supresor).
 INFECTIVITATEA
5. Achiziţia de nutrienţi: fierul.
Fe complexat cu proteinele: hem şi feritină, intracelular;
transferina – T şi lactoferina - L, extracelular.
H. influenzae, N. meningitidis, N. gonorrhoeae, leaga, printr-
un receptor de suprafata, direct L sau T, altele, (Vibrio
cholerae) fixeaza hemul.
Sideroforii (enterochelina, aerobactin) cu afinitate mare
pentru Fe, îl deplaseaza din complexele proteice ale
gazdei.
Proteine ale ME au rol de receptori pentru complexul Fe-
siderofori – favorizeaza pătrunderea Fe în celulă.
 Sideroforii (enterochelina, aerobactin) cu afinitate mare
pentru Fe (îl deplaseaza din complexele proteice ale gazdei).
 Atribute majore ale microorganismelor
implicate în transmiterea unei boli infecţioase
 Transmisibilitatea
 Infectivitatea
- Pătrunderea în organism
- Menţinerea pe suprafeţele de înveliş prin aderare
- Invazia
- Supravieţuirea în organismul gazdei
- Achiziţia de nutrienţi
 Virulenţa
 VIRULENŢA
 Virulenţa: poate fi definită prin numărul de
bacterii patogene capabile să determina boala.
 Virulenţa globală = DLM (doze letale minime) sau
DL50 (nr de mcgs. care omoară 50% din
animalele inoculate)
 Genele de virulenţă: pe cromozom sau pe
elementele mobile (plasmide, fagi, transpozoni).
Mecanime genetice de inducere a virulenţei
 LEZAREA STRUCTURILOR
CELULARE
 DIRECT (prin toxine)
- Exotoxine: tetanică, botulinică, difterică, etc.
- Endotoxina (b.g.n.)

 INDIRECT (reacţii de hipersensibilizare)

Lezarea prin mecanisme directe şi indirecte
 MECANISME DIRECTE
Exotoxine Endotoxine
 Stabilitatea terminca - labile -stabile
 Toxicitatea DLM ng/kg mg/kg
 Specificitatea da nu
mecanismului de acţiune
 Exoenzime; structura tip A/B
A: domeniul activ, B: domeniul de legare
 Exoenzime – clasificare funcţională

 Enterotoxine: termolabile - TL I si TL II a E. coli,

termostabile (ST) - toxina holerică.
 Neurotoxine (botulinică, tetanică).
 Citotoxine (e.g. difterică, toxina A a Pseudomonas
aeruginosa).
 Tetanospasmina
 Germinarea sporilor – eliberarea toxinei (de tip A-
B) – inhibarea acidului gama-aminobutiric –
influxul nervos nu mai este blocat – stimularea
exagerată a neuronilor motori – contracturi
spastice ale muşchilor striaţi.
 Tetanospasmina – codificata plasmidic; există şi
tulpini avirulente (nu produc toxina).
Toxina tetanică (tetanospasmina)
 Toxina difterică
 Dupa recunoaşterea receptorilor – endocitoza –
pătrunderea toxinei.
 Activarea fragmentului A (puntea disulfidică îl va
lega de fragmentul B): catalizează ADP-ribozilarea
factorului de elongare 2 – inhibă translocarea
lanţurilor polipeptidice de pe aminoacil-ARNt pe
poziţia peptidil – ARNt in ribozom.
 Consecinţa: stoparea sintezelor proteice.
Toxina difterica – mecanism de actiune
Testul Elek (evidenţierea toxinei difterice)
 Citolizine – mecanisme de acţiune
 Hidroliza enzimatică (fosfolipaze,
sfingomielinaze – produse de clostridii)
 Formarea de canale transmembranare (alfa
toxina stafilococica, streptolizina O a S. pyogens);
 Inserţia pe domeniul hidrofob al membranei
citoplasmatice cu ruperea membranei (C. perfrin-
gens).
 Streptolizina O – mecanism de actiune

Streptolysin-O (SLO) este o proteina bacteriană care

formeaza un alfa-helix şi este toxică pentru celulele eukariote
(proteina se leagă de colesterol şi formeaza orificii la nivelul
membranei celulare).
ENDOTOXINA
 ENDOTOXINA
 Efecte:
- Febră
- Leucopenie urmată de leucocitoză
- Hipotensiune şi şoc
 Cauze:
- fixarea lipidului A pe macrofage cu eliberarea de
mediatori ai inflamaţiei (TNF, IL1, IL6, IL8). IL8 atrage
şi activeaza neutrofilele – mobilizeaza macrofagele.
- Activarea C’ (CC - calea clasică , CA- calea alternă)
 Definiţii

 Antitoxine: Ac anti-toxine (terapie).

 Anatoxine: toxine care prin tratare cu formol, la
cald, pierd toxicitatea dar păstrează imunogeni-
citatea (vaccinare).
 Endotoxinele sunt mai puţin imunogene (ex. si
vaccinuri lipopolizaharidice)
 Mecanisme indirecte de lezare a gazdei
R. de hipersensibilizare – tip I (anafilactice)
 Imediat: rar implicat în infecţiile microbiene
(apare mai frecvent secundar unor alergeni, ex.
penicili-na);
 Semnalat în infecţiile cu virusul respirator sinciţial,
în astm sau secundar toxinelor eliberate în
echinococoză sau ascaridioză – boli parazitare.
Mecanisme indirecte de lezare a gazdei
R. de hipersensibilizare – tip II – VHB
 Tip II citolitic - citotoxice
 Sunt secundare exprimării la suprafaţa
celulelor a antigenelor virale – celula gazdă
devine ţintă pentru C’, cel NK (natural
killer) şi macrofage (M).
 Mecanisme indirecte – Reacţiile de
hipersensibilizare Tip III – prin complexe imune,cu
participarea C’ (infectia cu S pyogenes)
 Mecanisme indirecte – Reacţiile de
hipersensibilizare Tip III
 Complexe circulante (reacţii de tip boala
serului): glomerulonefrita post-streptococică,
pneumonii pneumococice;
 Complexe tisulare (reacţii tip Arthus): leziuni
pulmonare în rujeoală (copii vaccinaţi, reinfectaţi
cu o tulpină sălbatică)
 Mecanisme indirecte de lezare a gazdei
R. de hipersensibilizare – tip IV
(Ex: tuberculoza, lepra, sifilis, erizipel)
 limf T, la contactul secundar cu Ag- secreţia de
limfokine cu multiple efecte, inclusiv atragerea
de M şi activarea acestora;
 când gazda nu poate elimina microoganismul
infectant, stimulul antigenic induce eliberarea
cronică de limfokine de către Limf T sensibilizat
– acumulare de M – celule epitelioide sau
fuzionarea lor (cu formarea de celule Langhans).
 Mecanisme indirecte de lezare a gazdei
R. de hipersensibilizare – tip IV (Ex: tuberculoza, lepra,
sifilis, erizipel)
M vor exprima antigene pe suprafaţa lor, în
asociaţie cu, MHC - CMH (complexul major de
histocombatibilitate) de clasa I si II (devin ţinte
pentru limfocitele Tcitotoxice – secreţie de
limfokine)
 apare granulomul;
 când infiltratul celular este masiv, înlocuieşte
ţesutul normal iar cantitatea mare de mediatori
eliberaţi, duce la leziuni celulare necrotice.
 Patogenitatea prin sinergism microbian
 Bacterii nepatogene pot fi convertite la
patogenitate prin asocierea sinergică cu un alt
microorganism.
 In asociere, arsenalul de patogenitate este folosit în
comun.
 Infecţia determinată de o asociere de două sau mai
multe microorganisme se numeşte INFECŢIE
MIXTĂ.
 Patogenitatea prin sinergism microbian
 Tulpinle de Bacteroides (bacterii anaerobe) nu
infectează de obicei plăgile (deşi pot inhiba
fagocitoza, inducând leziuni);
 Oxigenul este toxic pentru anaerobi; bacilii
coliformi nu pot iniţia singuri infectarea unei plăgi
dar prin multiplicarea lor, crează mediul anaerob
propice dezvoltării Bacteroides care, la rândul lui,
protejează coliformii de fagocitoză; împreună
determină lezarea ţesuturilor.
 Infecţii mixte
 Tratamentul unei infecţii mixte se poate realiza cu
un singur antibiotic: infecţii mixte postperatorii
(aerobi + anaerobi) răspund favorabil la
tratamentul cu metronidazol (activ doar pe
anaerobi).
 APARAREA ANTIINFECTIOASA
(p 132 , Ediţia 1992, p 100, Ed 2003)
 NESPECIFICĂ – faţă de orice microorganism
 SPECIFICĂ – strict dirijată faţă de o anumită
structură antigenică, recunoscută ca non self de
sistemul imun al gazdei

 Umorală – mediată de Ac specifici

 Celulară – imunitate mediată de limfocite T
antigen specifice
APARAREA ANTIINFECŢIOASĂ
 APARAREA NESPECIFICAâĂ
- Bariere si mecanisme nespecifice externe
• Tegument
• Mucoase
- tractus respirator
- orofaringe
- stomac, intestin
- căi urinare
- căi genitale
- conjunctiva
 APARAREA ANTIINFECTIOASA
 APARAREA NESPECIFICA
- Bariere si mecanisme nespecifice ale mediului
intern
(a) Bariera mecanică: ţesut conjunctiv dens
(b) Bariera chimică: IFN, CRP (C reactive proteine
– proteina C reactivă), sistemul C’
(c) Bariera celulară: granulocite si celulele
sistemului RE (reticulo-endotelial).
 APARAREA ANTIINFECTIOASA
APARAREA NESPECIFICA
 INFLAMAŢIA
 Mediatorii inflamatiei (sistemul C’, sistemul
kalicrein-kinina, prostaglandine)
 Fagocite
 Fibrinogen
 Ac
 CONSECINTA: eliminarea microorganismului
 IMUNITATEA ANTIMICROBIANA
CLASIFICARE (p 145/103)
 Imunitate naturală : activă şi pasivă
 Imunitate artificială: activă şi pasivă
 IMUNITATEA ANTIMICROBIANA
CLASIFICARE
 Imunitate naturală activă: post-infecţie
 Imunitate naturală pasivă: Ac materni (IgG)
 Imunitate artificială activă: post-vaccinare
 Imunizare artificial pasivă: inoculare de Ac
preformaţi (seroterapie).
 Imunitate activă
 Implicăstimularea răspunsului imun ca urmare a
unei infecţii (clinic manifestă sau subclinică) sau
secundar unei vaccinări.
 Imunitate artificială
 Instalatădupă vaccinare (I. activă) sau secundar
inoculării de Ac (seroterapie, deci I. pasivă).
 Imunitate naturală
 Secundară unei infecţii (activă)
 Transmiterea tranplacentară de Ac de tip IgG
(pasivă)
 Aportul de Ac prin laptele matern (pasivă)
 Imunitatea pasivă
 Nu presupune intervenţia răspunsului imun
 Ac care o asigură sunt preformaţi în alt organism
(seroterapie) sau sunt transmişi de la mamă
(transplecentar sau prin lapte).
 Tipuri de imunitate
 Imunitate naturala activă: post-infecţie
 Imunitate naturala pasivă: Ac materni (IgG sau
IgA)
 Imunitate artificiala activă: post-vaccinare
 Imunizare artificial pasivă: inoculare de Ac
preformaţi (seroterapie).
 IMUNITATEA ANTIMICROBIANA
Mecanismele imunităţii antimicrobiene
 Bariera imună a epiteliilor secretorii şi funcţia de
excludere imună
 Bariera imună a corionului mucoaselor si dermului
 Apărarea mediului intern şi ţesuturilor
 Mecanismele imunităţii antimicrobiene
 Bariera imună a epiteliilor secretorii şi funcţia
de excludere imună

 Barieraimună a corionului mucoaselor si dermului

 Apărarea mediului intern şi ţesuturilor
 Mecanismele imunităţii antimicrobiene

- Bariera imună a epiteliilor secretorii şi funcţia

de excludere imună: IgA – rol principal. IgM
doar 5%.
- Ac secretori fixează şi neutralizează toxinele si
liganzii microbieni pentru receptorii epiteliali.
 Mecanismele imunităţii antimicrobiene
 Barieraimună a epiteliilor secretorii şi funcţia de
excludere imună
 Bariera imună a corionului mucoaselor si
dermului
 Apărarea mediului intern şi ţesuturilor
 Mecanismele imunităţii antimicrobiene

- Bariera imună a corionului mucoaselor si

dermului = sistemul IgE – mastocit (mai ales
pentru helminţi ex. schistosome, căpuşe sau
arahnide parazite – ex. Sarcoptes).
 Mecanismele imunităţii antimicrobiene
 Bariera imună a epiteliilor secretorii şi funcţia de
excludere imună
 Bariera imună a corionului mucoaselor si dermului
 Apărarea mediului intern şi ţesuturilor
IMUNITATEA ANTIMICROBIANA

- Mediul intern este aparat prin:

• reacţiile de neutralizare;
• opsonizare;
• Reacţii (R) bactericide şi R citotoxice
controlate prin Ac umorali;
• R de activare a M.
 Apărarea mediului intern
• Reacţiile de neutralizare a toxinelor,
agresinelor şi invazinelor bacteriene sau
neutralizarea virusurilor: sunt controlate de
Ac IgG1.
 Apărarea mediului intern
• R de opsonizare: sunt eficiente faţă de
bacterii cu structuri de înveliş cu funcţii
antifagocitare (capsulă, proteină M).
 Apărarea mediului intern
• R bacteriolitice şi citolitice controlate de
Ac humorali: Ac IgM sunt de 1000 de ori
mai eficienţi decât IgG.
• Ag virale exprimate pe membrana celulei
gazda devin ţinte pentru Ac si C’ (reacţii
citolitice).
Dinamica Ac-lor specifici în febra enterică
(Salmonella Typhi) şi rata de pozitivitate a
hemoculturii
IMUNITATEA ANTIMICROBIANA
Mecanismele imunitatii celulare
antibacteriene: intervin în infecţii cu
bacterii facultativ sau obligator
intracelulare.
 Mecanismele imunitatii celulare
antibacteriene
 Limf T specific sensibilizate, secundar reacţiei cu
Ag omolog, sunt activate şi secretă limfokine (au
rol in imunitatea antibacteriană; ex. F chemotactic,
F de imobilizare şi activare a M, F mitogen şi F de
transfer).
 Limfokină – factor solubil, eliberat de limfocite în timpul unui nou
contact cu Ag-ul la care au fost sensibilizate şi care determină
reacţia de imunitate mediată celular.
 Apărarea imună a nou-născutului
 Poate monta un răspuns imun dar nu are experienţă
antigenică, deci nu are efectori imunitari proprii şi
nici memorie imunologică proprie.
 Complementul este eficient doar în proporţie de
50-70%.
 Fagocitele sunt imature funcţional.
 Apărarea imună a nou-născutului
 Imunitatea lui este pasivă (Ac de la mamă de tip
IgG si prin lapte - IgA).
 Ac IgM şi limfocitele specific sensibilizate nu
traversează placenta.
 Protejat de Ac mamei, n-n poate să-şi elaboreze,
progresiv, proprii Ac.
IgA
 Apărarea imună a nou-născutului
 Ac de la mamă scad progresiv (datorită timpului de
înjumătăţire) în paralel cu apariţia Ac-lor proprii
 Consecinţe:
- hipogamaglobulinemia din perioada lunilor 2-4 de
viaţă (“fereastră imunologică”);
- nivelul Ac de la adult se atinge la: 1 an (IgM), 5-8
ani (IgG) şi 11 ani (IgA).
 Apărarea imună a nou-născutului
Consecinţe
 Receptivitatea crescută faţă de infecţii cu bacili
G (-) (IgM sunt Ac-ii eficienţi), micgs. facultativ
sau obligator intracelulare (lipsesc limf T specific
senisibilizate)
 Diagnostic:
- semne clinice discrete (datorită imaturităţii);
- IgM – demonstrează infecţia acută iar cei IgG,
transferul pasiv, transplacentar.
 Apărarea imună a nou-născutului
Consecinţe
 Calendarul vaccinărilor
- Faţă de Ag care stimulează sistemul imun celular
(tuberculoză) vaccinarea se va face la naştere (vaccinul
BCG).
- Ag care stimulează sistemul imun umoral: după scaderea
Ac de la mamă (prezenţa lor ar inhiba răspunsul imun
specific propriu; vaccinarea antirujeolă, după 7-9 luni de
viaţă).
- Vaccinarea antitetanică a gravidei în trim. III de sarcină,
previne tetanosul neonatorum.