Comportamentul părinţilor influenţează comportamentul copiilor

Relaţia dintre un părinte şi copilul său este unică, de aceea părintele ar trebui să îl
cunoască cel mai bine pe copil. Acesta ştie cum să-şi liniştească /securizeze copilul, ce preferă
acesta ca alimente, jocuri, activităţi petrecute împreună, care sunt momentele când este la
capacitate maximă şi când este obosit şi are nevoie de odihnă.

În relaţia dintre părinte şi copil există anumite limite ale comportamentelor, lucruri care
sunt permise şi lucruri nepermise. Aceste reguli oferă siguranţă copilului, prin respectarea
acestora el ştie că are sprijinul părintelui.

Copiii sunt diferiţi, au modalităţi diferite de a înţelege şi a pune în aplicare ceea ce învaţă. Unii
acceptă foarte repede regulile, încercând să facă pe placul părinţilor, alţii se încăpăţânează să
testeze limitele stabilite, pentru amuzament sau pentru a-şi demonstra independenţa. Încercaţi, ca
părinţi, să faceţi cât mai puţine comparaţii cu alţi copii sau cu fraţii lui, apreciindu-i ca
individualitate.

Chiar dacă etapele de dezvoltare conduc la încălcarea regulilor în anumite momente ale
vieţii copiilor (pubertate, adolescenţă) aceste reguli se renegociază, în măsura în care cele 2 părţi
(copilul şi părintele) cad de acord asupra unor condiţii ce se cer îndeplinite, în special câştigarea
încrederii unul în celălalt.

Câteva reguli contribuie la construirea unei bune relaţii părinte-copil prin utilizarea
metodelor parentale pozitive Acestea au ca principal scop dezvoltarea şi gestionarea
comportamentului copiilor într-o manieră constructivă. Cele 5 aspecte cheie ale aplicării
metodelor parentale pozitive sunt :

1. Asigurarea unui mediu interesant, caracterizat de siguranţă pentru copil

Dezvoltarea mentală este un proces de dezvoltare continuă, existând un şir de

dezechilibrări şi echilibrări între cerinţele mediului extern şi posibilităţile interne de răspuns la
aceste solicitări.

Rezultatul: adaptarea continuă a copilului la mediul în care trăieşte. Copiii experimentează,

acţioneză continuu asupra mediului în care trăiesc observând care sunt efectele intervenţiei lor.
Manipulând diferite obiecte ei descoperă noi şi noi dimensiuni ale lumii lor. Însă mediul
înconjurător poate reprezenta şi o zonă periculoasă în care copilul se poate accidenta sau poate
experimenta aspecte neplăcute. De aceea, unul dintre principiile de aplicare a meodelor parentale
pozitive este de a asigura un mediu interesant, atractiv pentru copil, care să îi ofere acestuia
oportunităţi de dezvoltare şi care să fie, în acelaşi timp sigur.

Pentru copiii mici mediul trebuie controlat, îndepărtând astfel sursele de accidente
(obiectele periculoase sunt aşezate în locuri inaccesibile copilului) şi evitând să spunem în

1
majoritatea timpului „NU, nu-i voie” prin oferirea de activităţi interesante care satisfac nevoia
de cunoaştere a copilului.

Mai multe tipuri de activităţi (jocuri, desen, sortarea diferitelor obiecte, gătitul) le oferă
oportunitatea dezvoltării limbajului, gândirii, imaginaţiei şi atenţiei. Astfel atenţia le este captată,
devenind ocupaţi şi interesaţi de sarcinuile primite, iar situaţiile în care plictiseala sau căutarea
unor activităţi primejdioase pot interveni, sunt evitate.

Dacă la început au nevoie de participarea adultului, timpul petrecut cu jocul independent va

creşte dacă este încurajat. Părintele, însă, trebuie să ştie în orice moment ce face copilul său.

2. Asigurarea unui mediu pozitiv pentru învăţare

Copiii au nevoie de atenţia părinţilor, pentru că astfel ei învaţă că sunt în siguranţă,

alături de persoane care le oferă afecţiune şi care pot răspunde nevoilor lor. Ştiind aceste lucruri,
copilul se simte în largul său şi îţi continuă activităţile fără a fi stresat sau preocupat. Sunt şi
momente în care problemele de zi cu zi sunt atât de multe şi de stresante încât poate fi complicat
pentru părinte să acorde întreaga sa atenţie copilului. De aceea este foarte importantă acordarea
atenţiei copilului atunci când acesta o cere.

Nu ezitaţi să îi răspundeţi la întrebările sale şi să îi acordaţi câteva minute pentru a-i

admira desenul de care este foarte mândru. În felul acesta copilul va învăţa că indiferent se
situaţie dumneavostra ca şi părinte sunteţi acolo atunci când el are nevoie de dumneavoastră.
Mediul înconjurător poate oferi reale oportunităţi pentru copil de a învăţa. De aceea este util să
profitaţi de fiecare moment pentru a crea o situaţie de învăţare.

Copilul are nevoie să ştie că părintele îl ascultă şi îl ajută când are nevoie de ajutor. De
aceea, să îţi întrerupi lucrul/ munca şi să îţi asculţi copilul în acel moment când apelează la tine
este o dovadă de interes şi dragoste pentru acesta. Dacă nu poţi, promite-i copilului că îl vei
asculta şi veţi petrece timp special împreună în cel mai scurt timp (specifică exact momentul) şi
ţine-te de cuvânt.

Arată-i că ai încredere în el încurajându-l să încerce lucruri noi şi lăudând fiecare reuşită, cât de
mică, prin laude descriptive care descriu exact comportamentul (ex. ai îndoit exact foaia, ai
strâns repede jucăriile).

3. Aplicarea disciplinei asertive

Termenul de disciplină asertivă se referă la gestionarea comportamentului nedorit într-o

manieră acceptabilă. Atunci când copilul se comportă nedorit (nu îşi strânge jucăriile, nu merge
la culcare când îi spuneţi) trebuie să interveniţi rapid şi să acţionaţi direct. Astfel copilul
dumneavoastră va înţelege:

- care este comportamentul nedorit,

- de ce nu este acceptat,
2
 - care pot fi consecinţele repetării lui şi

- care este modalitatea de a acţiona în schimb.

Lăsând un comportament nedorit să se manifeste de mai multe ori fără ca părinţii să îşi
manifeste dezaprobarea poate conduce în timp la instalarea permanentă a comportamentului
respectiv. Dacă părinţii vor pedepsi copilul mai târziu pentru un comportament manifestat mai
devreme este foarte posibil să nu obţină rezultate satisfăcătoare, copilul fiind mai mult confuz
decât gata să renunţe la acel comportament.

Există o serie de paşi care pot fi urmaţi atunci când doriţi aplicarea disciplinei pozitive:

- opriţi-vă din ce faceţi, apropiaţi-vă de copil, coborâţi la nivelul copilului şi stabiliţi contactul
vizual (priviţi-l în ochi).

- spuneţi-i să se oprească din ceea ce face şi cereţi exact ce aţi vrea să facă în schimb (ex. Maria,
opreşte-te din aruncat jucăriile. Aşează-le uşor una lângă alta.).

- recompensaţi ascultarea (mulţumesc pentru că …, îmi place când mă asculţi şi faci ce îţi cer)

- întrerupeţi activitatea copilului în caz de neascultare şi aplicaţi o consecinţă logică (pentru că ai

aruncat jucăriile după ce ţi-am cerut să te opreşti, îţi voi lua jucăriile timp de 5 minute)

- după trecerea timpului indicat lăsaţi copilul să revină la activitate, rămâneţi lângă el pentru a-l
ajuta să se joace corespunzător cu jucăriile şi lăudaţi-l dacă o face (evitaţi reamintirea sau
criticarea pe parcursul zilei prin prisma incidentului)

- în situaţia repetării comportamentului nedorit îndepărtaţi activitatea pentru o perioadă mai

lungă de timp (câteva ore sau restul zilei)

- O atitudine calmă, dar fermă, fără strigăte, jigniri, ameninţări şi lovituri este cea recomandată.
Părinţii care se comportă la fel de fiecare dată oferă constanţă şi siguranţă copilului.

4. Aşteptările realiste

Fiecare persoană este unică, are ritmul ei de dezvoltare, timpul de reacţie specific
rezultând din caracteristicile particulare. Observând copilul de la naştere, părintele ştie de cât
timp are nevoie să înveţe, cât de repede reacţionează la o solicitare/stimul, care sunt momentele
zilei de potenţial maxim şi când trebuie lăsat în pace. De aceste elemente specifice trebuie să se
ţină cont când alegem să aplicăm o tehnică nouă sau să îl învăţăm ceva. În momentul solicitării
copilul are nevoie să fie odihnit, dispus şi interesat să colaboreze. Pentru fiecare vârstă şi
moment al zilei există posibilităţi şi disponibilităţi diferite pentru comunicare şi relaţionare, atât
la nivelul copiilor cât şi la nivelul părinţilor.

Nu încercaţi să vă comparaţi copilul cu altul. Acest lucru îi poate afecta stima de sine, îl
poate descuraja să se afirme şi să îşi puna în valoare capacităţil. Este foarte important ca fiecare
3
copil să se simtă apreciat pentru ceea ce este el, pentru ceea ce poate oferi. Suntem diferiţi,
provenim din mediii diferite, avem experienţe de viaţă diferite. Este important ca aceste diferenţe
să fie valorificate şi înţelese ca un lucru util pentru experienţa fiecăruia dintre noi.

5.Grija faţă de propria persoană ca părinte

A fi părinte este deci mai mult decat o simpla calitate fata de care ne putem exalta. Ea
presupune experienta, pricepere, rabdare, cu alte cuvinte toate insuşirile care se cer pentru
exercitarea unei adevarate profesii ”profesia de parinte”. Pentru realizarea unor performanţe
existenţa unui climat familial favorabil, armonios şi competenţa in educaţie reprezintă premise
de bază.

A fi părinte nu înseamnă a-i depăşi condiţia de om. Fiecare mai greşeşte, este obosit, îşi
pierde răbdarea etc. Aceste lucruri însă nu înseamnă că devii un părinte rău care nu ştie cum să
îşi crească copilul. Înseamnă că sunteţi oameni normali care au nevoie de odihnă, au nevoie de
atenţie şi afecţiune. Un lucru foarte important pe care fiecare părinte ar trebui să îl pună în
practică este să aibă grijă de propria persoană, să îşi ofere puţin timp doar pentru el în care să
facă lucruri plăcute:

- să citească o carte,

- să meargă la o plimbare,

- să iasă doar cu prietenii etc.

Refuzul acestor mici plăceri afectează în timp şi conduc la acumularea unor frustrări care
pot afecta şi influenţa viaţa întregii familii.