Prezentare

Regatul Belgiei, cunoscut colocvial ca Belgia (neerlandeză België, franceză Belgique,

germană Belgien) este o ţară în Europa de Vest. Este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii
Europene şi găzduieşte majoritatea instituţiilor acesteia precum şi alte instituţii internaţionale
importante, inclusiv OTAN. Belgia ocupă un teritoriu de 30.528 km² şi are o populaţie de
aproximativ 10,5 milioane de locuitori. Belgia se învecinează cu Ţările de Jos, Germania,
Marele Ducat al Luxemburgului, Franţa şi Marea Nordului.
Belgia este situată pe frontiera ce divide Europa germanică de Europa latină iar cele
două mari regiuni ale ţării marchează acest lucru. Regiunea de limbă neerlandeză Flandra,
situată în jumătatea de nord a ţării, are 58% din populaţie iar regiunea de limbă franceză
Valonia, situată în jumătatea de sud, are 32% din populaţie. Regiunea Capitalei Bruxelles,
oficial bilingvă, este o enclavă majoritar francofonă situată în Regiunea Flamandă, dar în
apropiere de frontiera cu regiunea valonă şi are 10% din populaţie. O mică comunitate
germanofonă există în estul Valoniei. Diversitatea lingvistică şi conflictele politice şi culturale
asociate acesteia sunt reflectate în istoria politică şi în sistemul complex de guvernare.
Numele 'Belgia' este derivat din numele provinciei romane Gallia Belgica, situată în
extremitatea nordică a Galiei, locuită iniţial de către belgi, un amestec de popoare celtice şi
germanice.

Scurt istoric

Belgia îşi proclama la 4 octombrie 1830 independenţa faţă de Olanda, lupta pentru
ieşire de sub competenţa Coroanei olandeze debutând printr-o puternică răscoală izbucnită la
Bruxelles. Această răscoala a condus, în fapt, la declanşarea revoluţiei burgheze ce avea drept
obiective obţinerea independenţei țării şi formarea unei monarhii suverane. La 27 septembrie
1830 s-a constituit un guvern provizoriu cu caracter revoluţionar, statutul de independenţă al
noului stat fiind recunoscut de către Anglia, Franţa, Rusia, Austria şi Prusia.
Guvernul provizoriu a convocat un Congres naţional ce avea drept sarcină întocmirea
şi examinarea unui proiect de Constituţie inspirat din Constituţia Franţei de la 1791, Legea
fundamentală a Olandei din 1814 şi Charta Franceză din iulie 1330. Constituţia a fost
promulgată la 7 februarie 1831.
 Textele Constituţiei belgiene din 1831 au constituit şi pentru alte state surse de
inspiraţie deoarece acestea au reflectat doctrina liberală a statului ce definea foarte clar
instituţia drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, garantarea proprietăţii private precum şi
modalităţile de transpunere în practică a principiului separaţiei puterilor în stat.
Constituţia belgiana a consacrat ca si forma de guvernare pe cea monarhică, în care
regale deţine un rol decorativ, având o putere limitată, iar parlamentul deţine puteri sporite,
îndeosebi, în ceea ce priveşte acordarea votului de încredere Guvernului şi răspunderea
acestuia în faţa forului legislative.
În ultimele trei decenii, forţele politice au optat, treptat, pentru transformarea structurii
de stat unitară, într-una federală, fiind aduse în acest scop revizuiri Constituţiei.
În 1993, Belgia a optat pentru o forma federală de stat, care a păstrat regionalismul
lingvistic şi cultural existent anterior.

Politică
Belgia este o monarhie constituţională şi o democraţie parlamentară. Contextul istoric
particular a făcut ca organizarea politică belgiană să fie foarte complexă. În secolul al XIX -
lea, elita politică şi economică majoritar francofonă în întreaga ţară a neglijat sistematic
populaţia flamandă. Mişcarea de emancipare flamandă de la sfârşitul secolului XIX şi
începutul secolului XX a apărut pentru a contracara această situaţie. La sfârşitul celui de-Al
Doilea Război Mondial comunităţile francofone şi neerlandofone au marcat politica statului
prin tendinţele pronunţate de autonomie. Tensiunile intracomunitare au crescut iar unitatea
statului a ajuns să fie pusă în discuţie. Începând din anii 1970 o serie de reforme instituţionale
au transformat statul unitar într-un stat federal cu trei nivele de guvernare, menite să asigure
un compromis care minimalizează tensiunile lingvistice, culturale şi economice.
Şeful statului este Regele, actualmente Albert al II-lea, dar acesta are prerogative
reduse. El numeşte prim ministrul, dar acesta trebuie să aibă sprijinul parlamentului. Prim
ministrul este şeful guvernului federal, format dintr-un număr egal de miniştri neerlandofoni
şi francofoni. Sistemul juridic este bazat pe dreptul civil ce îşi are originile în Codul
Napoleonian. Curtea de Casaţie este nivelul cel mai înalt al ierarhiei juridice, situată pe un
nivel superior faţă de Curtea de Apel.
Parlamentul federal este bicameral format din Senat şi Camera Reprezentanţilor.
Primul este format din 40 membri aleşi, 21 reprezentanţi ai comunităţilor şi 10 membri
cooptaţi. Membrii majori ai familiei regale care figurează în lista de succesiune la tron sunt
senatori de drept. Camera inferioară este formată din 150 reprezentanţi aleşi în 11
arondismente electorale, prin vot proporţional. Deoarece Belgia este una dintre puţinele ţări
cu participare la vot obligatorie, este ţara cu una dintre cele mai mari prezenţe la vot.
În Constituţia belgiană nu există prevederi referitoare la partidele politice iar sistemul
de partide este construit pe principiul pluripartidismului, fără, însă, ca un partid să fie
majoritar.
Din anii 1970 în Belgia nu mai există partide politice naţionale, acestea divizându-se
pentru a reprezenta interesele politice şi culturale ale comunităţilor. Principalele partide din
fiecare comunitate reprezintă trei grupuri politice importante: Liberalism de dreapta
(Flamanzii Liberali şi Democraţi (VLD) în Flandra şi Mişcarea Reformatoare a Belgiei (MR)
în Valonia), Creștini-democrați conservatori (Partidul Flamand Creștin-democrat (CD&V) şi
Centrul Democrat Umanist) şi social-democraţi de stânga (Partidul Socialist - Diferit şi
Partidul Socialist (PS)). O serie de partide au reuşit să obţină o reprezentativitate
semnificativă începând cu jumătatea secolului trecut organizate pe teme naţionaliste,
lingvistice şi de mediu.
Seria de guverne creştin-democrate începută în 1958 a fost întreruptă în 1999 ca
urmare a unui scandal major de contaminare cu dioxină. O coaliţie între liberali, social-
democraţi şi ecologişti a fost formată sub conducerea lui Guy Verhofstadt, care până în 2007
a reuşit să implementeze o serie de reforme importante, a menţinut un buget echilibrat şi a
programat o renunţare la energia nucleară. Pe plan internaţional guvernul a avut o politică de
diplomaţie activă în Africa şi s-a opus Războiului din Irak. În iunie 2007 coaliţia
guvernamentală a pierdut alegerile, moment care a marcat debutul unei crize politice
importante. În decembrie 2007 a fost realizat un compromis ce a însemnat formarea unui
guvern provizoriu sub conducerea fostului prim ministru, guvern ce urmează să facă tranziţia
pe data de 23 martie 2007 spre un guvern format de creştin-democratul flamand Yves
Leterme, câştigătorul ultimelor alegeri.

Belgia deţine un număr de regiuni lingvisitce Constituţia reţinând patru dintre

acestea,şi anume: regiunea de limbă franceză, regiunea de limbă olandeză, regiunea de
limbăgermanăşi regiunea bilingvă Bruxelles. Federalismul Belgian poartă în sine o
componentă originală: decupajul geographic urmează traseul regiunilor lingvistice. La nivelul
statului federal sunt concentrate atribuţiile suverane privind apărarea naţională, înfăptuirea
justiţiei, politica monetară, poliţia, problemele de securitate socialăşi de sănătate publică,
precumşi domeniul relaţiilor internaţionale. La nivelul autorităţilor comunitareşi regionale au
fost repartizate prerogative în domeniul învăţăpmântuluişi culturii, dezvoltării urbanisitce,
transportului local etc.

Federalismul Belgian este atipic, avândpatru trăsături distincte, si anume: - caracterul

disociativ, în sensul ca regiunileşi comunităţile lingvisitce nu se unesc pe criterii politice - o
triplă subordonare legislativă a cetăţenaului faţă de legislaţia federală, ce a comunităţilorşi cea
a regiunilor - existenţa unei multitudini de colectivităţi politice: una federă, trei comunitare,
trei regionaleşi una de limba frsancezăşi regiunea bilingvă Bruxelles - procesul de federalizare
nu s-a încheiat, aflându-se încă în evoluţie.

În Belgia, potrivit art. 36 din consituţie, puterea legislativă se exercită în mod colectiv
de rege, Camera Reprezentanţilorşi de Senat. Dreptul de iniţiativă legislativă revine celor trei
ramuri ale puterii legislative. În anumite domenii, Camera Reprezentanţilorşi Senatul au
competenţe ledislatie identice. Camera Reprezentenţilor are o putere exclusivă de decizie în
materie de naturalizare, în domeniul legilor privind răsăpunderea civilăşi penală a membrilor
Guvernului, în privinţa aprobării bugetuluişi a exerciţiului bugetar, precumşi în domeniul
stabilirii efectivelor ermatei. potrivit dispoziţiilor constituţional, calitatea de deputat este
incompatibilă cu cea de membru al Guvernului. Membrii Parlamentului se bucură de
imunitateşi inviolabilitate parlamentară. Membrii celor doua camere nu pot fi cercetaţi sau
puşi sub acuzare pentru opiniileşi voturile exprimate în exercitarea mandatului lor. Belgia,
spre deosebire de Portugalia este o monarhie de tip parlamentar, în careşeful statului nu are
prerogative în proce sul de guvernare, atribuţiile sale limitându-se la îndeplinirea unor
proceduri protocoloare. Aparen, Regele ar avea o putere reală de conducere, întrucât art. 37
din Constituţie prevede că puterea executivă la nivel federal aparţine acestuia.Cu toate acestea
art. 105 din Constituţie prevede că Regele nu are alte puteri decât cele care îi sunt formal
atribuiteprin Constituţieşi legi speciale. Actele Regelui nu au efecte daca nu sunt
contrasemenate de un ministru care urmează să-şi assume raspunderea pentru conţinutul ace
stora. Regelui revine atribuţia de a sancţionaşi promulga legile. De asemenea, Regele numeşte
în funcţii administrativeşi pe ambasadori. Regele satbileşte regulamenteleşi decretele necesare
executării legilor, fără a avea, însă puterea să le suspende sau să scutească pe cineva de
efectele acestora.
 Comunități și regiuni
Pe lângă nivelul federal, conform constituției revizuite în 1993, Belgia conține încă 2
niveluri de administrație federală:
3 comunități lingvistice:
- Comunitatea flamandă din Belgia ;
- Comunitatea franceză din Belgia ;
- Comunitatea germanofonă din Belgia.

· 3 regiuni:
o Flandra, subdivizată în 5 provincii:
 Anvers;
 Limburg;
 Flandra de Est;
 Flandra de Vest;
 Brabantul Flamand.
o Valonia, subdivizată în 5 provincii:
 Brabantul Valon;
 Namur;
 Liège;
  Hainaut;
Luxemburg;
o Regiunea Capitalei Bruxelles.

Fiecare Comunitate și Regiune are propria adunare legislativă și propriul guvern.

Regiunea
Capitalei Bruxelles este oficial bilingvă, ambele Comunități majore exercitându-și
autoritatea pe teritoriul acesteia, pentru chestiunile comunitare comune existând o Comisie
Comunitară Comună. Viziunile diferite ale celor două Comunități majore se reflectă în
structura particulară a instituțiilor oficiale federale. În Flandra Comunitatea și Regiunea au
fuzionat, în timp ce Comunitatea franceză s-a limitat doar la transferarea unor competențe
către Regiuni.
Din acest motiv, sistemul administrativ este asimetric, instituțiile echivalente din
Regiuni diferite neavând aceleași puteri. Conflictele dintre diferitele corpuri instituționale ale
structurii federale sunt rezolvate de către Curtea Constitu ț ională a Belgiei .
Provinciile și Regiunea Capitalei Bruxelles sunt subdivizate în comune. Cu excepția
celor 19
comune din Regiunea Capitalei care sunt bilingve franco-neerlandeze, comunele din
cele 2
regiuni au o singură limbă oficială, limba comunității de care ține comuna. Din acestea
27
sunt comune cu facilită ț i , comune în care o serie de servicii publice sunt oferite în
altă limbă
decât limba oficială a comunei. Din punct de vedere electoral și al organizării
teritoriale a
tribunalelor, comunele sunt grupate în arondismente.
Autoritatea politică
Guvernul federal păstrează autoritatea asupra chestiunilor comune: justiția, apărarea,
poliția
federală, energia nucleară, politica monetară, datoria publică, securitatea socială și
controlează o parte importantă a finanțelor publice, sistemului de sănătate și a politicii
internaționale. Po ș ta și Societatea de căi ferate sunt companii naționale deținute de
stat, care
 sunt în responsabilitatea guvernului federal. Guvernul federal este responsabil de
obligațiile
Belgiei în cadrul UE și a OTAN[2].
Comunitățile își exercită autoritatea în cadrul unui teritoriu bine definit de frontiere
lingvistice. Inițial competențele acestora erau legate de chestiunile lingvistice:
educație,
cultură, mijloacele de informare în masă și utilizarea limbii. Treptat acestora le-au fost
transferate alte competențe care nu sunt direct legate de chestiunile lingvistice:
sănătate
(medicină generală și preventivă), asistență socială (protecția tinerilor, ajutor acordat
familiilor, servicii de asistență a imigranților, etc.)[3].
Regiunile au autoritate în chestiuni legate de teritoriu. Acestea includ economia,
agricultura,
lucrări publice, energie, transport, politica de gestionare a apei, a mediului, a
locuințelor,
planificarea orașelor și regională, conservarea naturii și comerțul exterior. Regiunile
supraveghează provinciile, comunele și companiile de utilități intercomunale[4].