Ioan RĂMUREANU, “Iisus Hristos-mântuitorul lumii” în Istoria bisericească universală,

Bucureşti, 1992, pp. 19-23

Invăţătura Lui Iisus Hristos

Învăţătura Lui. Iisus Hristos a vorbit şi a lucrat în numele, cu autoritatea şi puterea
lui Dumnezeu Tatăl, a mărturisit înaintea Apostolilor şi a oamenilor misiunea Lui
dumnezeiască, a avut o viaţă morală de o curăţie şi înălţime unică şi incomparabilă. El a
dat învăţături sublime în cuvinte, parabole şi imagini de o simplitate, sinceritate,
adâncime, frumuseţe şi înţelepciune supranaturală. Învăţătura Lui n-a fost depăşită şi nu
poate fi depăşită de nici una dintre religiile naturale ale lumii, sau de vreun alt sistem de
gândire religios, ea fiind de origine dumnezeiască, revelată.

Evanghelia, adică Vestea cea bună, propovăduită de Iisus Hristos este un mesaj
religios şi moral, nu social, politic sau economic. Prin învăţătura Sa, Mântuitorul
urmăreşte mântuirea omului, care înseamnă curăţirea şi eliberarea lui de păcate,
restaurarea firii umane, reînnoirea, sfinţirea şi îndumnezeirea omului.

Ideea centrală a propovăduirii Mântuitorului este “Împărăţia lui Dumnezeu”sau

„Împărăţia cerurilor” (Mt. 3, 2; 4, 17; 10, 7; Mc. 1, 15). Aceasta împărăţie este înţeleasă
ca o nouă ordine religioasă şi morală a lumii. Prin credinţa într-un singur Dumnezeu
spiritual şi nevăzut, prin respectarea virtuţilor morale şi a poruncilor divine, omul poate
dobândi mulţumirea şi fericirea, chiar din timpul vieţuirii pământeşti, iar în viaţa de
dincolo, mântuirea şi fericirea veşnică. În împărăţia cerurilor, vor intra toţi cei ce cred în
Iisus Hristos şi în preceptele Lui, se renasc “din apă şi din Duh” (Ioan 3, 5), se schimba
sufleteşte şi trăiesc o viaţă religioasă morală nouă şi curată.

Deşi Iisus a predicat iudeilor, învăţătura lui are caracter universal, fiind destinată
întregii lumi. El însuşi ne încredinţează: „Şi se va propovădui Evanghelia aceasta a
împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile” (Mt. 24, 14). Acest
universalism religios, aşa cum l-a vestit Mântuitorul, era o noua concepţie, ca şi toate
marile adevăruri revelate de El.

1
Ioan RĂMUREANU, “Iisus Hristos-mântuitorul lumii” în Istoria bisericească universală,
Bucureşti, 1992, pp. 19-23

În noua religie, ideea existenţei unui singur Dumnezeu spiritual, nevăzut, inefabil
şi infinit este esenţială. Există un singur Dumnezeu adevărat în trei persoane sau
ipostasuri: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care formează Treimea cea de o fiinţă şi
nedespărţită. Ideea de Dumnezeu este mult adâncită prin învăţătura lui Iisus Hristos şi ea
atinge cea mai înaltă treaptă a revelaţiei divine.

Prin Fiul Său, prin Domnul Iisus Hristos, care a îmbrăcat chip de om, Dumnezeu
Tatăl S-a facut cunoscut oamenilor.

Iisus Hristos Şi-a afirmat dumnezeirea Sa nu numai prin cuvintele şi învăţătura

Sa, ci mai ales prin faptele, minunile si profeţiile Sale. Minunea cea mai mare, care a
confirmat că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, este învierea Sa din morţi. De
asemenea, propriile Sale profeţii confirmă dumnezeirea Sa.

În învăţătura creştină este implicată şi concepţia despre om, antropologia, care sta
în strânsă legatură cu concepţia despre Dumnezeu. Sfânta Scriptură învaţă că omul a fost
creat de Dumnezeu „după chipul şi asemănarea Sa” (Fac. 1, 27), ca împlinire şi
desăvârşire a întregii creaţii. Chipul lui Dumnezeu din fiinţa omului orientează omul spre
îndumnezeire, iar drepţii care trăiesc viaţa curată şi sfântă se fac „părtaşi firii
dumnezeieşti” - (II Petru 1, 4). „Căci ştim că atunci când se va arăta Iisus, ne
încredinţează Sf. Apostol Ioan, vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea precum este”
(I Ioan 3, 2).

În morală, Evanghelia lui Iisus Hristos aduce o înnoire şi un progres tot atât de
mare. Principiul şi temeiul raporturilor dintre oameni este iubirea, iar semenii noştri devin
prin iubire fraţii noştri.

Iubirea este cea mai mare poruncă dată de Iisus Hristos şi cea mai mare realizare a
vieţii creştine: iubirea faţă de Dumnezeu, ca Tatăl ceresc al tuturor oamenilor, şi iubirea
de oameni ca fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai noştri. „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău”, spune Domnul nostru Iisus Hristos, „cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”.

2
Ioan RĂMUREANU, “Iisus Hristos-mântuitorul lumii” în Istoria bisericească universală,
Bucureşti, 1992, pp. 19-23

Aceasta este marea şi cea dintâi poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mt. 22, 37 - 39; Mc. 12, 29-31; Lc. 10, 27).

După mărturia Sfântului Apostol Ioan, „dragostea este de la Dumnezeu... căci

Dumnezeu este iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi” (I Ioan 4,
7-8, 19).

Iisus Hristos a adus nu numai ideea de iubire a aproapelui nostru, ci a şi dat pilda
dumnezeiască a unei vieţi de iubire, bunătate, iertare şi curăţie sufletească, la care fiecare
trebuie să năzuiască, spre desăvârşirea sa.

Astfel, Iisus Hristos a unit strâns credinţa şi fapta, religia şi morala. Prin concepţia
Sa spiritualistă, prin accentuarea nemuririi omului şi a răspunderii lui înaintea lui
Dumnezeu, prin curăţirea şi intensificarea sentimentului religios şi moral, prin concepţia
despre Dumnezeu şi om, Iisus Hristos a ridicat considerabil sensul şi valoarea religiei si a
lărgit orizontul ei ca religie revelată, dumnezeiască.

Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu,

"Istoria Bisericeasca Universala", Bucuresti, 1992, pag. 19-23.