-scenetă-
(grupa mijlocie „Voiniceii”)
PREZENTATOR:
„Mămicuţe şi tătici,
Bunicuţe şi bunici
Noi, astăzi v-am invitat
Să participaţi şi voi
La primirea minunată
Pe care toţi i-o vom face
Moş Crăciunului îndată!”
CRAINICUL:
„-Brrr! Ce frig este afară!
Iarna vine viscolind
Zăpadă împrăştiind.
S-a oprit la geam la noi:
IARNA:
„-Mă primiţi copii la voi ?”
CRAINICUL:
„-Tu eşti IARNA ? De ce vii ?”
PREZENTATOR:
„-Bucuraţi-vă copii !
Ea v-aduce-n tolba sa
Bulgări moi, pufoşi de nea
Gheaţă netedă,lucioasă
Şi o vacanţă frumoasă!”
IARNA:
„Zâna Iarnă vă salută:
-Bună ziua VOINICEI!
Sunteţi tare frumuşei!
FULGUL I:
„Mama Iarnă ne-a trezit
În pas de dans am pornit
Şi, plutind uşor, uşor
Am aşternut alb covor
Pe placul copiilor!
FULGUL II:
„-Nu mă ştiţi ?
Eu sunt Fulguţa.
Din steluţe mi-e rochiţa.
De mă-nvârt odată bine
Alb covor aştern, copile!”
FULGUL III:
„Şi eu sunt un fulguşor
Am steluţe pe căpşor
Eu şi frăţiorii mei
Zburdăm veseli, dragii mei!”
TOŢI FUGII:
„Mama Iarnă ne-a trezit
Pe-un nor am călătorit,
Şi, ţinându-ne de mână
Am zburat toţi împreună!”
(dansul fulgilor de nea)
IARNA:
„-Iarna sunt, şi am venit
Cu steluţe-n frunte
Zăpadă am presărat
Sus în vârf de munte.
Am sosit în haină albă
Ţurţuri stau la geamuri salbă
Se pornesc copiii-acuş
Veseli toţi, la săniuş!
E veselie-n orice casă
Şi eu sunt tare voioasă!”
GREIERASUL:
„-Fugi de-aici, eşti urâcioasă!”
UN COPIL:
„-Cine spune că eşti rea ?
Când sub plapuma de nea
Toate le adăposteşti
De ger mare, le fereşti!
În fiecare an, când vii
Ne-aduci numai bucurii
Nu e IARNA rea, copii!
UN COPIL:
„-E rea pentru greieruş
Nu mai cântă din arcuş!
Iar furnica mititica
Nu-i dă boabe, atâtica!”
-furnicuţa şi greieraşul cantă pe melodia „Cine bate
seara la fereastra mea”
FURNICUTA:
„-Cine bate iarăşi la oblonul meu ?
GREIERASUL:
„-Eu sunt dragă furnicuţă, eu vecinul tău!
FURNICUTA:
„-De ce baţi vecine la fereastra mea ?”
GREIERASUL:
„-Vreau un bob furnică, nu te supăra!”
CRAINICUL:
„-Cât de harnică-i furnica
Ziua toată roboteşte
Şi provizie mănoasă
Pentru iarnă pregăteşte.
Greierul e trist, şi plânge
Cântecul şi-a încetat
Cum să cânţi sărman de tine
Zgribulit şi nemâncat?!”
FURNICUTA:
„-Vai, da nemâncat mai eşti!
Şi-ngheţat....că-i frig afară
Uite, frate greieraş
O să-mpart pe jumătate
Ce-am agonisit o vară:
Eu- o parte, tu- o parte
Pân`o da în primăvară!”
GREIERAŞUL:
„-Na, da ce te-a apucat
Că eu nu te-am supărat
Zău, furnico, eşti prea bună
Şi-o să-ţi cînt mereu în strună!
O să-ţi cânt pe săturate
Hore şi sârbe cu foc
Şi de inimă albastră
Dar acuma, hai la joc!
IARNA:
„-Mai am o surpriză pentru voi, copii!
Să vedem dacă ghiciţi:
~Stă în curte, lângă pom
Îi spun om, dar nu e om.
Când Soarele încălzeşte
Nu-l mai vezi, că se topeşte!~”
COPIII:
„-Este omul de zăpadă!”
OMUL DE ZĂPADĂ:
„-Eu sunt omul de zăpadă
Singur, nu mai vreau să fiu,
N-am cu cine să mă joc
Şi pe alţi copii, nu-i ştiu!
-Ce frumos v-aţi îmbrăcat
E cumva vreo sărbătoare ?”
UN COPIL:
„-Om de nea, nu ai aflat ?
Astăzi, noi avem serbare:
-L-aşteptăm pe MOŞ CRĂCIUN,
Cu toiagul de alun
Şi cu sacul încărcat!”
OMUL DE ZĂPADĂ:
„-Mult mă bucur c-am aflat!
Poate că-mi va da şi mie
Un fular şi-o pălărie,
Fiindcă...astea sunt cam vechi
Suflă vântul prin urechi!
Şi de-aceea am răcit
Vorbesc gros şi răguşit.
(tuşeşte)
UN COPIL:
Până Moşul o să vină
Îţi vom da o aspirină!
OMUL DE ZĂPADĂ:
„-Mulţumesc frumos, copii!
Uf...dar cald mai e pe-aci...
Simt că-ncep să mă topesc!
UN COPIL:
„-Om de nea, te rog ascultă,
De vrei să ai viaţă lungă
De căldură te fereşte
Că îndată te topeşte!
Stai afară, la fereastră
Să auzi chemarea noastră
Când soseşte Moş Crăciun!”
UN COPIL:
„-Bradul e impodobit
Totul este pregătit
Toţi copiii sunt aici
Cu părinţi şi cu bunici!
-Este ora de serbare
Dar cum să începem oare
Dacă Moşul n-a venit ?”
UN COPIL.
„-Drumul e înzăpezit,
Sania cu daruri plină,
Poate s-a împotmolit!
Sau poate s-a rătăcit!
Haideţi să îl căutăm
Drumul să i-l arătăm”
UN COPIL:
„-Să pornim cu toţi la drum
Până noaptea nu se lasă
Trebuie să fie acum
Prin pădurea asta deasă.”
UN COPIL:
„-Moş Martine, n-ai văzut
Moş Crăciun dac-a trecut
C-un sac plin cu jucării
Să le-mpartă la copii ?”
URSUL:
„-De când frigul a venit
În bârlog eu am dormit
N-am văzut pe Moş Crăciun...
Încercaţi şi peste drum
La vulpe, vecina mea
Poate că l-a văzut ea!
Dacă îl găsiţi, vă rog
Să-l trimiteţi şi-n bârlog
Cu-n borcan mare cu miere
Să mănânc, să prind putere.
Dar mai tare mi-ar plăcea
Coada înapoi să-mi dea!”
UN COPIL:
„-Vulpe, vulpe, n-ai văzut
Moş Crăciun dac-a trecut
Cu-n sac plin de jucării
Pentru noi, pentru copii ?”
VULPEA:
„-Moşul astăzi o să vină ?
Muuuult mă bucur c-am aflat!
Poate că are în sac
Un cocoş, sau vreo găină.
Să-l păzesc după copac,
Să îl scap pe moş de sac!”
VÂNĂTORUL:
„-Vulpe hoaţă şi şireată,
Nu te mai îndrepţi odată ?
Eşti tot vicleană şi rea,
Va fi vai de blana ta!”
(se întoarce către copii)
-Dragi copii, să nu vă temeţi
Că eu o să stau cu voi.
MOŞ CRĂCIUN cu siguranţă
O să ajungă la noi.
Cu sacul lui încărcat
Că de vulpe am scăpat!”
UN COPIL:
„-Iată şi un iepuraş
Mititel şi drăgălaş
N-ai văzut, iepuraş bun
Pe bătrânul Moş Crăciun ?”
IEPURAŞUL:
„-Nu vreau jucării copii,
Doctorii mi-ar trebui!
O lăbuţă s-a-nţepat
Şi rana s-a infectat.
Acum vine iarna grea
Vai!,vai!de lăbuţa mea!
UN COPIL:
„-Ştiu un doctor iscusit,
În toată lumea vestit.
În pădure locuieşte
Şi pe toţi îi lecuieşte!
-Plec să-l caut chiar acum!
UN COPIL:
„-Cine s-a pornit din loc
Plin de ace pe cojoc ?”
UN COPIL:
„-E ariciul, ghemotoc!
Ariciule, n-ai văzut
Pe unde tu ai trecut
Un moşneag cu barbă mare
Şi cu sacul în spinare?”
ARICIUL:
„-Dragi copii, vreau să vă spun
C-am văzut un om bătrân,
Însă el ducea în spate
Vreascuri pentru foc, legate.
Barbă mare nu avea
Poate-a fost altcineva!”
UN COPIL:
„-Vreascuri pentru foc ai zis ?
Nu e Moşul ce-a promis
C-o să vină la serbare
Cu daruri la fiecare!”
(apare doctoriţa)
DOCTORIŢA:
„-Îmbrăcată în halat
Eu m-apuc de consultat.
Prin pădure hoinăresc
Pe bolnavi îi lecuiesc.
-Uite, unul s-a ivit!
Iepuraş, ce ai păţit ?”
IEPURAŞUL:
(arată lăbuţa rănită)
„-Prin pădure căutam
Iarbă bună de mâncare,
Când văzui un vânător
Cu o puşcă la spinare.
De frică, am alergat
Şi-n labă m-am înţepat!”
VÂNĂTORUL:
„-Vai, vai, dragă iepuraş
Dar de ce te-ai speriat ?
Numai vulpiţa cea rea
Să fugă de puşca mea!
-Eu pe Moşul îl aştept
De vulpe să îâl păzesc
Că e tare, tare rea
Sacu-l vrea doar pentru ea!”
DOCTORIŢA:
„-Ai încredere în mine
Căci îndată te fac bine!
Rana ţi-o voi vindeca
Să poţi iarăşi alerga!”
(pansează rana iepuraşului,apoi se întoarce spre
vânător)
-Iar dragă, pe dumneata
Tare frumos te-aş ruga
Să îţi ceri acum iertare
Că l-ai speriat prea tare!
Astăzi este sărbătoare
Nu e loc de supărare!!!”
(iepuraşul şi vânătorul îşi dau mâna)
UN COPIL:
„-E târziu,s-a înserat...
Şi am merge la urat
Moş Crăciun nu a venit
Oare s-o fi rătăcit ?
Cred că Moşul o să vină
Unde-o fi...,nu ştiu anume
Nu suntem doar noi pe lume!”
UN COPIL:
„-Ninge lin şi îndesat
Peste case, peste sat.
Într-o sanie uşoară
Trasă de un iepuraş,
Urecheat şi drăgălaş
Moş Crăciun din deal coboară.
-Cineva a ciocănit,
Cred că Moşul a venit!”
UN COPIL:
„Încărcat cu daruri pline
Cine vine? Cine vine?
-Moş Crăciun!
La ferestrele-ngheţate
Cine bate? Cine bate?
-Moş Crăciun!
Bradul plin cu jucării
Cine l-a adus copii?
-Moş Crăciun!
TOŢI COPIII:
„-Ura! Ura! Moşul vine
Să-l primim cum se cuvine
Lângă brad să îi cântăm
Poezii să-i recităm
Cu toţi să ne bucurăm!”
MOŞUL:
„-Bun găsit copiii mei
Feţi frumoşi şi domnişoare,
Fericit sunt c-aţi crescut,
Parcă sunteţi rupţi din soare!
„-Moşule, la o adică...
Pentru o fetiţă mică
Care-a fost...aşa şi-aşa...
Nici prea bună, nici prea rea,
Ai în sacul tău ceva?
-Ştii...fetiţa aş fi eu
Dar îţi dau cuvântul meu
Că de astăzi înainte
Voi fi bună şi cuminte!”
„-Se-apropie Crăciunul
Vin` să te rogi cu mine
IISUS se naşte astăzi,
Copile, pentru tine!”
„-Se-apropie Crăciunul
Cu brad împodobit
IISUS ne cere-n taină
Să-ngenunchem smerit!”
„-Se-apropie Crăciunul
Vin ` să te rogi duios
Să creşti curat, copile
Ca bradul de frumos!”
TOŢI:
„Ca brazii cu crengile pline
De daruri trimise de sus
Din ţara de vis luminată
De leagănul blândului nostru IISUS!”
„-Se-apropie Crăciunul
Cu zvonuri de colinde
Să ne rugăm în taină
Când steaua se aprinde!”
„Se-apropie Crăciunul
IISUSE,pentru tine
Înălţăm colinde sfinte
Înălţăm colinde line”
TOŢI.
„IISUS se naşte astăzi
Să-i punem la picioare
Lumina rugăciunii
Şi-o limpede cântare”
PREZENTATOR:
„Crăciunul a sosit
E seara de Ajun...
Şi nins e tot acum.
Şi de la case se ridică fum
Se-aud colindători
Din noapte până-n zori
Şi clopote răsună-n depărtări!”