Valorificarea elementelor de istorie şi geografie locală,

tradiţie şi folclor în orele de limba şi literatura română,

istorie, ştiinţele naturii, cunoaşterea mediului sau în
activităţile extracurriculare/extraşcolare
Irimiea Maria -Şcoala cu clasele I-VIII Dumbrava Roşie, structura Cut

În ansamblul disciplinelor şcolare, istoria şi geografia ocupă un rol

important în formarea tinerei generaţii, fiind un tezaur al învăţămintelor
trecutului. Ele apar ca preocupare încă din grădiniţă ca apoi să fie
aprofundate în ciclul primar şi de aici în gimnaziu şi în liceu, constituind unul
din mijloacele de reconstituire a trecutului şi de făurire a identităţii culturale
şi o cale de acces către experienţa şi bogăţia altor culturi. Istoria şi
geografia vizeazã atât latura cognitivã cât şi cea raţional-afectivã,
contribuind la dezvoltarea cunoştinţelor din toate sferele existenţei sociale, a
capacitãţilor intelectuale ale elevului în concordanţã cu cerinţele vieţii
contemporane, cu progresele ştiinţifice.
Împreunã cu celelalte discipline, ele contribuie la stimularea interesului
pentru ştiinţã şi la formarea gândirii logice, a spiritului critic. Studierea
acestor discipline se adreseazã deopotrivã intelectului şi inimii, solicitând
raţiunea şi simţirea.
Noile provocări cu care se confruntă istoria la începutul noului
mileniu ţin de statutul istoriei (în mod deosebit în şcoala obligatorie), de
legătura istoriei cu dezvoltarea acelor competenţe care vor fi necesare
elevilor fie pentru a-şi continua educaţia, fie pentru a se angaja pe piaţa
muncii. Prin studiul istoriei elevii dezvoltă o serie de deprinderi de
comunicare şi de analiză a surselor, acestea fiind foarte apreciate de către
adulţi.
Istoria este o disciplină şcolară care se studiază începând din clasa
a IV-a . Modul în care această disciplină este predată este puternic influenţat
de ciclul de şcolaritate. La clasa a IV-a, de pildă, relaţia cu geografia este
foarte puternică, accentul cade pe istoria şi mediul comunităţii locale.
Istoria predată în şcoală are scop civic, selecţia conţinuturilor fiind
făcută în funcţie de vârsta elevilor şi a metodelor de predare şi este puternic
influenţată de aşteptările societăţii. Modernizarea învăţământului istoric se
încadrează organic în noua reformă, modificându-se structura de predare a
cunoştinţelor la acest obiect prin trecerea de la studierea separată a istoriei
românilor şi a istoriei universale la un studiu integrat, ceea ce constituie un
pas înainte.
Istoria locală are o veche tradiţie istoriografică, de la cronicile
tradiţionale care prezentau istoria unui loc sau a unui eveniment, până la

1
însemnări de tip cronică ce povesteau istoria unei localităţi, genul a fost
foarte răspândit şi cultivat de istoriografiile tradiţionale.
Încă din clasa I elevul începe să cunoască trecutul istoric al localităţii
sau al neamului său prin intermediul legendelor şi textelor cu caracter
istoric. În acest context, cunoaşterea istoriei locale trebuie să devină o
iniţiere în modul în care se poate ajunge la cunoaşterea faptelor istorice, o
modalitate de dezvoltare a gândirii critice şi a unei atitudini civice
democratice, tolerante şi responsabile. Istoria nu trebuie să le arate copiilor
numai modul cum trăiau oamenii în trecut ci şi idealurile care însufleţeau
acţiunile lor, pentru că opera marilor personalităţi face mai evidente tocmai
valorile comune, deci existenţa patrimoniului uman.
În cadrul orelor de istorie, de limba română, geografie şi ştiinţe,
elementele de istorie locală trebuie să fie demne de luat în considerare
pentru exemplificarea, lărgirea şi adâncirea procesului de învăţământ, adică
pentru creşterea eficacităţii muncii didactice şi a calităţii pregătirii elevilor.
Prin elementele istoriei locale se înţeleg locuri spirituale, care evocă
evenimente social - politice în legătură cu trecutul şi cu prezentul localităţii şi
împrejurimilor ei, în care se desfăşoară activitatea didactică. Elementele de
istorie locală se referă la dezvoltarea societăţii omeneşti pe un teritoriu
determinat începând cu cele mai îndepărtate timpuri şi până în prezent. De
o mare importanţă este ca predarea faptele şi evenimentele istorice studiate
la un moment dat să fie îmbinate cu elemente de istorie locală, fără ca
acestea să fie predate izolate.
Elementele de istorie locală acţionează cu intensitate asupra elevilor, îi
impresionează profund, fiindcă le sunt apropiate şi adesea date nemijlocit în
experienţa lor practică, în experienţa lor de viaţă. Folosirea acestora în cadrul
lecţiilor de istorie, prin simpla evocare sau prin procedee metodice adecvate,
creează o atmosfera afectivă, care măreşte receptivitatea elevilor, îi face să
simtă şi să acţioneze potrivit convingerilor proprii.
Valoarea elementelor de istorie locală sporeşte cu atât mai mult cu cât
elevii participă activ la descoperirea lor. În acest sens se afirmă eficienţa
instructiv-educativă a unor procedee metodice cum sunt: studierea ţinutului
natal, din trecut şi din prezent, excursiile la locurile istorice şi turismul,
vizitele la muzee istorice, îngrijirea monumentelor istorice, strângerea,
selecţionarea şi clasarea obiectelor, organizarea muzeului istoric şcolar.
Elementele de istorie locală au o funcţia educativă deosebită.
Profesorul poate dispune de materialul de istorie locală indiferent de
localitatea în care îşi desfăşoara activitatea. Aceste materiale pot fi găsite pe
şantierele arheologice sau în muzee, în arhivă, în colecţiile de documentare
sau în diferite lucrări de specialitate cu caracter general sau special.
Integrarea elementelor de istorie locală în lecţii satisface în acelaşi
timp şi obiectivele de ordin informativ şi pe cele de ordin formativ. Sub

2
aspect informativ, prin concreteţea lor, îi ajută pe elevi la însuşirea temeinică
a cunoştinţelor, la înţelegerea fenomenului studiat, la fundamentarea
ştiinţifică a lecţiei. Sub aspect formativ, elementele de istorie locală
stimulează dezvoltarea spiritului de observaţie, a gândirii, a imaginaţiei, duce
la formarea aptitudinilor ştiinţifice ale elevilor. De asemenea, contribuie la
formarea însuşirilor morale pozitive ale viitorului adult.
În predarea istoriei acest material este foarte valoros. El îl pune
pe elev în contact direct cu faptele istorice. Prin aceasta, elementele de
istorie locală sunt un izvor de cunoaştere, ele ajută la aprofundarea şi
însuşirea temeinică a cunoştinţelor. Elementele de istorie locală au şi
valoare educativă. Cu ajutorul lor se trezeşte interesul copiilor pentru studiul
istoriei şi se cultivă dragostea pentru ţinutul natal ca parte componentă a
patriei. În faţa unor vestigii ale trecutului din localitatea lor, elevii rămân
impresionaţi, curioşi şi chiar emoţionati fapt ce le faciliteaza realizarea laturii
educative a lecţiilor.
Este firesc ca fiecare învăţător să adune cât mai mult material
local, dar acest material trebuie bine selectat atunci când îl folosim la clasă.
Materialul selectat poate fi expus în cabinetul de istorie iar în cazul în care
acesta nu există în clasă se poate organiza “colţul de istorie” unde se pot
expune materialele legate de istoria locală. Elementul local poate fi folosit
diferit pe parcursul unei lecţii, astfel poate fi punct de pornire în formarea
reprezentărilor şi noţiunilor istorice, poate fi integrat pe parcursul lecţiei sau
în fixarea cunoştinţelor. Se consideră că folosirea elementelor de istorie
locală în lecţie, în cercurile de istorie, în cadrul unor excursii, vizite la muzee
şi locuri istorice, prin prezentarea unor expuneri prilejuite de comemorarea
unor evenimente, organizarea de expoziţii, muzee şcolare, oferă largi
posibilităţi pentru cunoaşterea temeinică a trecutului pentru trezirea
interesului elevilor faţă de studiul istoriei şi înarmarea lor cu tehnici de
autoinstruire şi chiar cercetare, pentru cultivarea unor alese virtuţi morale.
În cadrul raportului general-particular, elementele de istorie
locală au multiple valenţe instructiv-educative, utilizarea lor dovedindu-se
necesară la nivelul tuturor vârstelor de instruire, pornind chiar de la cea
preşcolară. Este vorba aici, printre altele, de oferirea accesibilitaţii înţelegerii
fenomenelor istorice, de posibilitatea desprinderii notelor particulare de cele
generale şi deci, de a se forma la elevi o viziune corectă şi completă a
evenimentelor istorice de mare putere de convingere, a datelor palpabile
(obiecte arheologice, documente din arhiva locală, fapte şi realizări ale anilor
văzute “la faţa locului” ), de orientare mai uşoară spre surse de cercetare
istorică (mai ales la clasele mari).
Natura elementelor de istorie locală
Prin noţiunea de, elemente de istorie locală nu înţelegem numai
urme materiale ci şi creaţii de ordin spiritual în care se înfăţişează prin

3
imagini artistice lupta, munca, aspiraţiile fireşti ale oamenilor. Acordând un
înţeles larg noţiunii de elemente de istorie locală, ne aflăm în faţa unei
varietăţi mari de material, care poate fi folosit în procesul de învăţământ.
Materialul narativ. Acest material constă în relatări asupra unor
evenimente istorice complete, strânse de la persoane care au fost în mod
nemijlocit martori la faptele istorice. Cu trecerea vremii asemenea povestiri
intră în folclorul local îmbogăţindu-l.
Valoarea materialului narativ rezidă în caracterul lui concret, viu,
apropiat. Datorită însuşirilor lui specifice, acest material sporeşte eficacitatea
procesului de învăţământ, dacă este folosit cu precădere în localitatea în
care s-a petrecut evenimentul şi mai ales dacă există şi urme materiale care
să asigure veridicitatea deplină a naraţiunii.
Se impune multă atenţie în folosirea datelor despre istoria localităţii
culese din povestiri locale. Vor fi folosite la lecţii date care au drept izvor
relatări verbale numai după o verificare temeinică, pentru ca în felul acesta
să se înlăture orice posibilitate de denaturare şi de orientare ideologică
greşită a elevilor.
Tradiţie şi folclor
“Tradiţia adevarată e singura menire sufletească” (L. Rebreanu)
Astăzi, când satul românesc este european, nostalgia după tradiţie şi
obiceiurile de odinioară se simte tot mai mult. De aceea este de datoria
noastră morală să conservăm aceste “resturi” de o valoare inestimabilă, de a
transmite tinerei generaţii credinţa strămoşească, specificul nostru de viaţă,
cultura, păstrată cu sfinţenie de moşii şi strămoşii noştri.
Fără tradiţie nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea
nimic fără tradiţie . Omul fără tradiţie este ca pomul fără rădăcini. Numai
pentru aceste motive copiii trebuie să-şi cunoască, să păstreze şi să
transmită următoarelor generaţii obiceiurile şi tradiţiile locale şi naţionale.
George Enescu spunea:

„ Folclorul nostru… nu numai că este sublim, dar te face să înţelegi

totul. E mai savant decât toată muzica aşa-zis savantă. Şi asta într-un fel cu
totul inconştient. E mai melodic decât orice melodie, dar asta fără să vrea. E
duios, ironic, trist, vesel şi grav.”
Folclorul românesc, fiind deosebit de bogat, constituie una din
mândriile noastre naţionale. Prin mesajul său, trezeşte în sufletul copilului
sentimente de adâncă dragoste, admiraţie şi mândrie faţă de ţara în care
s-a născut.
Dispariţia obiceiurilor şi datinilor populare prin nepracticarea lor de
către copii, elevi şi tineri, dispariţia formaţiilor de dansuri populare în şcoli,
lipsa motivaţiei copiilor şi elevilor pentru purtarea portului popular, înlocuirea

4
folclorului local cu arhicunoscuta „discotecă” de sâmbătă seara, au fost
pierderi imense privind reprezentarea şcolii cu ceea ce este mai frumos şi
mai emoţional: portul popular specific zonei folclorice, frumoasele tradiţii şi
datini practicate la zi de sărbătoare şi inegalabilele dansuri şi melodii
populare.
Folclorul reflectă o anumită viziune despre lume, viaţă, exprimă
noianul de idei, sentimente, convingeri pe care poporul le-a trăit şi pentru a
căror înfăptuire a luptat în decursul istoriei sale milenare. Arta noastră
populară, manifestată sub toate aspectele ei, prezintă o bogăţie nepreţuită
de comori pentru toţi aceia ce-şi iubesc patria şi neamul.. Începând cu
obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viaţa poporului şi
terminând cu cântecele, dansurile şi strigăturile nelipsite la aceste datini,
izvorul lor e nesecat pentru cel ce vrea să le cunoască şi să le adune în
mănunchi pentru a le dărui din nou, cum spunea Anton Pann:
„ De la lume adunate
Şi-napoi la lume date!”
Frumuseţea folclorului românesc este completată de portul, obiceiurile
şi meşteşugurile ţinutului binecuvântat prin statornicia credinţei sale faţă de
Dumnezeu.
O caracteristică a poporului român este aceea că românului îi place să
cânte, posedând calităţi vocale deosebite.
Frumuseţea portului naţional, atât de diversificat prin regiunile ţării
noastre, frumuseţea dansului şi cântecului popular, la fel de diferite ca zone
de provenienţă, datinile şi obiceiurile străbune, obiectele de artă populară
lucrate de mâna şi cu sufletul de către artişti populari, sunt valori spirituale
româneşti de netăgăduit.
Folclorul reprezintă o enciclopedie poetică a vieţii. El oglindeşte, în
forme multiple şi variate, sentimentele, gândurile şi năzuinţele poporului
nostru, exprimate în diverse forme artistice, literare, muzicale, coregrafice,
mimice, etc. Fiecare obicei îşi are semnificaţia lui.
În acest sens, poate fi valorificat la orele de educaţie muzicală, limba
şi literatura română, geografie, istorie, educaţie fizică, abilităţi
practice( educaţie tehnologică), căutând, încetul cu încetul, să sădim în
sufletul copiilor dragostea faţă de creaţia populară. Folclorul dispune de
valenţe formative multiple, contribuind la formarea personalităţii umane.
Serbările, manifestările cultural-artistice sunt momente de maximă bucurie,
atât pentru copii, cât şi pentru părinţi şi bunici.
Pentru elementele sale viabile şi înaintate, folclorul înfăţişează în
imagini artistice - poezii şi cântece, proverbe şi zicători - nu numai obiceiuri şi
tradiţii , iubirea şi dragostea faţă de natura şi munca, ci şi modul de viaţă al
poporului în diferite etape istorice, faptele lui, precum şi concepţia lui despre
lume şi viaţă. Cadrele didactice pot să studieze lucrările de specialitate şi să

5
folosească culegerile de folclor alcătuite după criterii ştiinţifice. Proverbele şi
zicătorile pot avea un rol deosebit de important putând fi valorificate pentru a
forma la educabili un comportament moral-civic adecvat. Funcţia educativă a
proverbelor este realizată prin faptul că acestea spun în mod direct ce este
bine şi ce este rău în viaţă, în legătură cu activitatea omului, cu relaţiile
dintre om şi colectivitatea în care trăieşte. Se pot oferi sfaturi bune la
educaţie civică, limba şi literatura română utilizând proverbe sau zicători
populare locale întrucât acestea reprezintă „modele” pe care le putem
prezenta elevilor, pentru a înţelege o situaţie de viaţă sau alta, un mod de
comportare sau altul ce sunt acceptate sau nu de normele morale ale
societăţii.
Comportamentele negative sunt semnalate de regulă mai pregnant
decât cele pozitive, pentru că din rău omul învaţă mai mult decât din bine
(„Până nu păţeşti, nu te cuminţeşti”, „Capul face, capul trage”). Proverbele
prezintă în general o atitudine ce combate aspectele negative ale vieţii, ale
comportamentului uman, faţă de ideea de rău.
Materialul beletristic. Literatura în general, literatura cu caracter istoric
în special, prin conţinutul ei bogat în valori naţionale, morale şi estetice,
pătrunde în mintea şi inima generaţiei tinere şi exercită o mare influenţă
asupra conştiinţei şi conduitei ei. Importanţa educativă a literaturii române
rezidă chiar în conţinutul ei de fapte, de idei şi de sentimente.
Privită prin prisma puterii ei de sugestie şi de convingere, literatura
beletristica de evocare istorică şi socială apare ca un însoţitor necesar în
lecţiile de istorie.
Materialul arheologic. Din necesităţi de ordin didactic, în această
categorie de materiale cuprindem mai ales unelte de muncă, armele,
podoabele, monede şi medaliile descoperite prin săpături. Alte urme
materiale ale culturilor vechi (locuinţe, aşezări, fortificaţii, morminte,
construcţii - mai ales publice) le încadrăm în categoria monumentelor
arhitectonice. Acesta diferenţiere se sprijină pe motive de ordin pedagogic, şi
anume: fiecare dintre cele două categorii de material arheologic reclamă o
metodică specială proprie. Materialul arheologic permite să se reconstituie
structura, felul de viaţă şi cultura societăţilor vechi.
Un exemplu de utilizare şi recoltare a materialului arheologic îl constituie
activitatea din cadrul şantierelor arheologice, în acest caz poate exista în
şcoală cercul de istorie, iar tematica cercului trebuie orientată spre studierea
epocii cercetate în cadrul şantierului arheologic. De asemenea, rezultatele
cercetării pot fi concretizate în referate sau comunicări care, sub îndrumarea
profesorului şi a specialiştilor, pot fi publicate în reviste de specialitate.
Pot fi realizate expoziţii tematice legate de aniversarea sau comemorarea
unor evenimente sau personalităţi istorice. În paralel, prin panouri speciale,
pot fi popularizate în rândul elevilor din şcoală activitatea cercului şi

6
rezultatele obţinute de acesta pe parcursul unui trimestru sau an şcolar.
Monumentele istorice. În aceasta categorie încadrăm construcţiile cu o
valoare istorică deosebită edifiicile care întruchipează tradiţia unor fapte
importante sau evocă mari personalităţi culturale, precum şi operele de
arhitectură sau de sculptură care eternizează amintirea unui eveniment sau a
unei personalităţi istorice.
Monumentele istorice, care sunt totodată şi monumente de arhitectură,
oglindesc cultura şi tradiţiile poporului român. Prin aceste particularităţi, prin
rolul lor istoric şi prin faptul ca în ele se concentrează viaţa poporului român
din epocile trecute, monumentele istorice exercită asupra oamenilor în
general şi asupra elevilor în special o influenţă educativă puternică. Este
demn de reţinut că aceste monumente se disting prin originalitatea lor.
Studiul monografic local oferă avantajul unei poziţii concrete şi
descriptive, zona circumscrisă cercetării poate fi studiată în singularitatea sa.
Uneori cercetătorul se poate ataşa de detalii nesemnificative, poate
supralicita rolul unor elite locale, poate impune o definire arbitrară şi
neistorică teritoriului studiat.
Printre meritele pe care le are studiul monografic este şi accesul direct
la stilul propriu al fiecărei comunităţi studiate.
Tradiţia monografică românească are legătură cu iniţiativa lui Dimitrie
Gusti şi cu Şcoala sociologică de la Bucureşti. Monografia sociologică aşa
cum era concepută de adepţii şcolii de la Bucureşti nu este o simplă
culegere de fapte disparate fără legătură între ele. Ea nu urmăreşte faptele
pentru un interes în sine, ci vrea să construiască şi să întemeieze pe ele
consideraţiile teoretice ale ştiinţei. Metoda de bază a acestei cercetări este
observaţia care să ghideze munca de teren.
Strângerea materialului trebuie urmată de prelucrări ulterioare. Scopul
cercetărilor de teren atinge treptele ştiinţifice de la culegerea şi
sistematizarea datelor până la interpretarea şi încadrarea lor teoretică.
Experimentul şi speculaţia filosofică trebuie să meargă mână în mână,
pentru a le da faptelor o întrebuinţare ştiinţifică.
Monografiile realizează o grilă de lectură care priveşte aspectele
esenţiale ale unei localităţi: localizare, mediu ambiant, repere istorice,
economie rurală, populaţie, habitat, instituţii, spiritualitate, viaţă cotidiană.
Studiul locului printr-o observaţie plină şi limitată are la dispoziţia
proceduri şi metode adecvate. Studierea arhivelor, exploatarea întregii
documentaţii, observarea modului de viaţă, anchete statistice restrânse,
culegerea unor experienţe şi opinii locale, facilitează de asemenea
familiarizarea istoricului cu evenimentele legate de viaţa cotidiană, precum
munca, educaţia, alimentaţia.
Arhivele rămân, evident una din cele mai importante surse, dar lor li se
alătură presa, literatura, biografiile, documentele statistice, jurnale intime,

7
fotografia, picturi, desene, gravuri, urme arheologice şi chiar filmul. Astăzi
surse care altădată nu păreau deloc a avea legătură cu istoria au devenit
privilegiate pentru reconstruirea istoriei.
Culegerea datelor orale trece prin interviul de cercetare a cărui utilitate
pentru studiul perioadelor recente nu mai trebuie demonstrată.
Oricare ar fi natura sau felul materialului istoric local, în toate cazurile
introducerea lui în lecţii trebuie făcută în aşa fel încât să ajute pe elevi să
înţeleagă cadrul general în care s-a petrecut evenimentul istoric studiat,
să-şi formeze o privire de ansamblu clară şi precisă asupra lui. Materialul
istoric local satisface cerinţele exprimate de principiile învăţământului, îl pune
pe elev în contact nemijlocit cu izvorul cunoştinţelor, îl conduce de la apropiat
la depărtat. În felul acesta, el înţelege mai profund şi-şi poate fixa mai
temeinic cunoştinţele de istorie.
Integrarea elementelor de istorie şi geografie locală în lecţii presupune
respectarea câtorva cerinţe de ordin pedagogic şi psihologic, reieşite din
practica şcolară:
1) Materialul istoric să fie veridic şi clar: se impune respectarea cu
rigurozitate a adevărului istoric şi diferenţierea acestuia de informaţia care
provine din produse ale creaţiei populare (balade, legende, doine) care
împletesc adevărul istoric cu elemente fantastice, în scopul sporirii forţei
emoţionale .
2) Perceperea spaţială de la apropiat la depărtat, ca o cerinţă psihologică
a gândirii şcolarului mic: pentru aceasta trebuie să nu se piardă din vedere
contextul larg (regional, naţional) în care a avut loc evenimentul, spre a nu-l
singulariza sau aluneca spre amănunt, pierzând din vedere esenţialul.
3) Evitarea excesului de material : în acest sens trebuie rezumat la
strictul necesar şi ales materialul care a oferit maximum de sugestii.
4) Subordonarea materialului folosit scopului lecţiei: introducerea
elementului de istorie/geografie locală reprezintă o cale de a atinge scopul
final al lecţiei şi nicidecum scopul însuşi al acesteia. Elementele de
istorie /geografie locală nu constituie miezul lecţiei, ci un material ajutător,
care sporeşte influenţele educative ale acesteia.
5) Prezentarea materialului într-o formă accesibilă şi atrăgătoare: atunci
când s-a impus, a fost necesară o operaţie de „limpezire” a materialului . Este
cazul textelor de literatură veche, în care culoarea arhaică împiedică, uneori,
înţelegerea conţinutului de către elevii mici. Pentru a uşura înţelegerea ideii,
se vor înlătura amănuntele nesemnificative, dar numai în condiţiile în care
veridicitatea celor relatate nu a fost compromisă. Nu se va pierde din
vedere nici pasiunea pentru senzaţional a acestei vârste, precum şi
principalul criteriu de selecţie al elevilor: „reţin uşor ceea ce mă atrage şi mă
interesează”. Prin urmare, prezentarea elementelor îmbrăcă forma unei
povestiri în care eroii erau mari personalităţi ale neamului. Faptele lor

8
trebuie prezentate în aşa fel încât să emoţioneze şi să trezească admiraţia
şi respectul elevilor, dorinţa lor de a nu fi mai prejos decât aceştia şi de a
demonstra vrednicia prin faptele personale.
6) Necesitate contactului direct cu materialul istoric/geografic ori de câte
ori este posibil: cercetarea izvoarelor directe constă în studierea
descoperirilor arheologice, a izvoarelor scrise, folclorice şi etnografice
referitoare la localitatea natală şi localităţile din jur. Pentru reţinerea şi
înţelegerea acestor fenomene se poate sta de vorbă cu cercetători, cu istorici
din zonă, de la care se culeg informaţii detaliate cât mai exacte. Pe lângă
cercetarea unor puncte de interes arheologic, se pot căuta să se cunoască
documente care tratau trecutul zonei.
Materialul adunat (fotografii, fotocopii, notiţe) se poate grupa în funcţie
de perioadă, începând cu preistoria şi încheind cu perioada contemporană.
Materialul pregătit în acest mod se poate concretiza într-o mapă cu
materiale de istorie locală, care se utilizeză de câte ori este necesar.
O importantă deosebita în studiul geografiei se pune pe
cunoasterea geografiei orizontului local, a realităţii înconjurătoare,
deoarece potenţialul natural uman şi socio-economic oferă resurse
importante care vin în sprijinul profesorului, dar şi al elevilor prin
analiza şi observarea lor directă, putănd fi foarte uşor integrate şi
exemplificate în lecţia de geografie. Natura este mediul cel mai
apropiat de familiarizarea copilului cu spaţiul geografic. Elevii din
învăţământul primar, sunt dornici să cunoasca cât mai multe date
despre geografia locală şi a orizontului apropiat. Pentru familiarizarea
elevilor cu aspectele geografice din orizontul apropiat, precum şi
dezvoltarea de capacităţi, deprinderi de a se documenta utilizând
resurse precum internet, cu scopul de a cunoaşte cât mai bine
locurile natale, elevii vor cerceta, vor colecta informaţii referitoare le
temele studiate, vor selecta, prelucra şi disemina informaţii, vor
prezenta rezultatele cercetării şi propriile reflecţii în materiale
întocmite de ei.(proiecte)
Orizontul local şi apropiat trebuie să constituie sistemul predilect al
învăţării pentru şcolari. Aceştia realizează o serie de impresii care provin
direct de la locurile în care trăiesc cu tot ceea ce îi înconjoară: plante,
animale, anotimpuri. Antrenarea sistematică şi multilaterală a analizatorilor
în proiectul de cunoaştere constituie un obiectiv important în predarea
primelor noţiuni de geografie şi cunoaşterea mediului. Plimbările şi excursiile
în natură sunt cele mai eficiente mijloace pentru cunoaşterea directă şi
concretă a mediului. Copiii pot studia relieful variat din jurul localităţilor, pot
observa principalele forme de relief ale acesteia şi cursul râurilor din
zonă,precum şi caracteristici ale mediului înconjurător.
În şcoală se operează cu o multitudine de concepte şi termeni, care

9
pot fi revendicaţi de către domenii de studiu diferite, motiv pentru care este
necesară interdisciplinaritatea. Acest lucru este valabil şi în cazul
disciplinelor care au ca obiect de studiu învelişul geografic în ansamblu sau
părţi ale acestuia: geografia, biologia, religia, cultura civică etc. Una dintre
activităţile care poate coagula conţinuturile acestor discipline este excursia
şcolară, prin impactul pe care îl are asupra subiecţilor educaţiei - elevii şi
asupra celor a căror menire este de a educa - învăţătorii. Excursia şcolară,
în condiţiile în care se respectă rigorile organizării şi desfăşurării ei,
generează o serie de cunoştinţe şi atitudini. Elevii pot surprinde relaţii între
elementele specifice cadrului geografico-fizic şi ale celui geografico-istoric,
pot stabili cauzele lor, pot propune soluţii în cazul anumitor situaţii critice
apărute etc. Excursia şcolară poate induce un comportament pozitiv al
elevilor şi în alte situaţii decât cele strict şcolare.
În conjunctura unei vertiginoase degradări a mediului, diverse
organizaţii din lume lansează ample programe de salvare a mediului, prin
acţiuni concrete, menite să asigure stabilitatea echilibrului natural şi a vieţii
pe pământ. În orele de geografie, ştiinte copiii sunt conduşi spre ideea că
orice fiinţă, plantă sau vieţuitoare are dreptul să trăiască şi că omul, prin
acţiunile sale, are efecte diferite asupra mediului, influenţând viaţa plantelor,
a animalelor şi chiar a sa. Astfel se formează atitudini pozitive ale copiilor
faţă de mediul natural, un comportament etic, civic şi de conservare a
naturii, atitudini de cercetare, explorare şi investigare a mediului
înconjurător. Educaţia ecologică se realizează prin acţiuni cu caracter
experimental şi demonstrativ care urmăresc antrenarea copiilor în activităţi
prin care să contribuie la păstrarea sănătăţii mediului în care trăiesc.
O programare echilibrată a cunoştinţelor despre geografie, istorie,
ştiinţe dă ocazia copiilor de a trăi experienţe diverse în urma explorărilor pe
care le fac, explorări care cuprind rezolvare de probleme şi sunt tangente cu
alte discipline. Aceste experienţe oferă copiilor posibilitatea de a înţelege şi
îi ajută să-şi dezvolte deprinderi ca: observarea, comparaţia, măsurarea,
comunicarea, înregistrarea, organizarea şi interpretarea de date, capacitatea
de a trage concluzii şi a face previziuni, îi stimulează să folosească
deprinderile dobândite în situaţii concrete, pe care le întâlnesc în viaţa de zi
cu zi.
Învăţătorii de la Şcoala cu clasele I-VIII Dumbrava Roşie, structura
Cut au fost şi sunt preocupaţi permanent pentru valorificarea elementelor de
istorie şi geografie locală, tradiţie şi folclor în lecţii. Asfel adunând materiale
diverse a luat naştere un muzeu amplasat la intrarea în şcoală, cu obiecte
utile în studierea istoriei pentru lecţii ca : Familia în spaţiul românesc, Vecinii
şi comunitatea, Copilăria de ieri şi de azi ; în studierea geografiei pentru
lecţii ca : Locul natal, Caracterizarea orizontului local şi altele. Obiectele
muzeului reprezintă un amplu material didactic utilizat în studierea unor texte

10
literare, elevii luând contact direct cu frumuseţea portului românesc,
obiceiurile şi meşteşugurile ţinutului natal.
Prin expoziţia de fotografii vechi , s-a urmărit sensibilizarea copiilor şi
nu numai pentru trecutul zonei natale, frumuseţea portului, a locuitorilor.
Aceasta este utilizată ori de câte ori este nevoie în cadrul orelor de limbă
română, istorie, geografie, educaţie civică şi altele.
În ceea ce priveşte activităţile extracurriculare/extraşcolare putem
spune că, la şcoala noastră s-au derulat proiecte educaţionale locale care
au avut ca scop valorificarea elementelor de tradiţie locală şi folclor cum ar
fi : Sărbătorile pascale văzute prin ochi de copii, Bucuria Învierii, Mărţişorul -
tradiţie şi simbol, Obiceiuri şi tradiţii de sărbătorile de iarnă, Zestrea bunicii-
Cercul Muzeul Folclorului Local, Să protejăm mediul în care trăim-Satul Cut
şi altele, precum şi serbări şcolare cu ocazia diferitelor evenimente.
Istoria unui sat este o filă unică din istoria ţării ce înmănunchează
câteva mii de astfel de file în care se relatează nu despre fapte de arme sau
acţiuni diplomatice din vremuri de răscruce hotărâtoare pentru destinul
neamului românesc, ci despre însăşi existenţa sa neîntreruptă pe aceste
meleaguri.
Istoria unui sat vorbeşte despre oameni simpli din truda cărora s-au
născut pământurile roditoare, uliţele satului, cântecele şi bocetele, credinţele
şi obiceiurile, despre forţa lor nebănuită de a rezista furtunilor care s-au
abătut de-a lungul secolelor asupra ţării, despre identitatea lor spirituală
inconfundabilă.
Istoria unui sat este o fereastră mereu deschisă spre sufletul celor
care îi dau şi astăzi viaţa, ca şi spre al celor plecaţi, pentru care satul natal
semnifică siguranţa de a exista un loc unde pot să se întoarcă acasă.
Satul este siguranţa vieţii, el este al acelora ce-l iubesc şi îngrijesc
pentru a putea fi mândrii de el.
La fiecare generaţie de şcolari ne vom propune activităţi de
cunoaştere a unui „strop” din ceea ce este actual, din ceea ce a creat omul
simplu cu iscusinţa şi căldura sufletului său şi a minţii sale, pentru ca fiecare
copil să poată şti de unde se trage, cine este, cum trebuie să fie ca membru
al colectivităţii sociale şi cum poate contribui la păstrarea valorilor materiale
şi spirituale ale localităţii natale.

Bibliografie
Alexandru, G. şi colab. - Metodica predării istoriei în învăţământul
preuniversitar, Craiova, 1999
Căpiţă, C., Căpiţă, L., Stamatescu, M. – Didactica istoriei I, Bucureşti, 2005
Dulamă, M. E. – Strategii didactice, Cluj, 2000
Gal, T., Retegan, I. – Valorificarea instructiv-educativă a elementelor de

11
istorie locală, Bucureşti, 1967
Nicoară, T. – Istorie locală şi surse orale, Bucureşti, 2005
Metodica predării geografiei şi ştiinţelor naturii în ciclul primar. Ed. Gh.
Alexandru, Craiova 1999;
Dulamă M. - Elemente din didactica geografiei, 2001
- www.google.ro

12