TEHNOLOGIA CREȘTERII TINERETULUI TAURIN

1. Importanța creșterii tineretului

Creșterea rațională a tineretului taurin de reproducție constituie o problemă

cardinală de tehnologie,cu implicații mari asupra înmulțirii,ameliorării și eficienței
economice în exploatarea lor.
Sarcinile care trebuie rezolvate de crescătorii de taurine prezintă importanță
colosală și prevăd sporirea efectivului,majorarea producției de carne și
lapte,îmbunătățira calităților de prăsilă.
În înmulțirea acestei specii sunt cunoscute unele dificultăți (capacitate
reproductivă redusă,maturizare sexuală relativ tardivă,longevitate reproductivă nu
prea mare).De asemenea taurinele au anumite limite în ameliorare determinate de
intervalul mare în generații, de heritabilitatea redusă a caracterelor de lapte,ca și
unele neajunsuri economice (cheltuieli mari de întreținere, perioadă lungă
neproductivă, de aproximativ 25% din durata de exploatare). De aceea pentru a
realiza efectele pozitive dorite,parametrii ridicați de producție și economici, se
impune adoptarea unei strategii adecvate în creșterea tineretului taurin. În acest
context se evidențiază următoarele obiective în creșterea tineretului taurin:
* Sporirea numărului de viței prin: folosirea la reproducție a tuturor
vacilor și vițelelor apte de reproducție, creșterea natalității, reducerea procentului
de sterilitate, reducerea avorturilor la femele și a mortalităților la viței și tineret.
* Îmbunătățirea calitativă a tineretului taurin de reproducție
prin asigurarea unui potențtial genetic superior.
* Sporirea eficienței economice prin: optimizarea
sporului de creștere în greutate, minimizara consumului și a costului de kilogram
de spor în diferite etape de creștere,precum și prin reducerea pagubelor produse de
mortalități, ca și morbiditate,pagube care nu se pot evalua cu ușurință.
(Gh.Georgescu, și col. 1989). Realizarea acestor sarcini este în funcție de
obținerea și creșterea tineretului, asigurarea dezvoltării lui normale.
Se știe că producția de lapte și carne,
capacitatea de reproducțtie sunt strâns legate de sănătate,constituție, masa
corporală,constituție, dezvoltarea sistemului digestiv și respirator. De aceea scopul
final de creștere al tineretului este obținerea animalelor masive,cu conformație
corporală normală,apte sa utilizeze cantități mari de furaje. Numai astfel de
animale pot asigura o productie înaltă de lapte, capacități normale de reproducție,
timp îndelungat să mențină un spor înalt la creștere și îngrășare.
Astfel creșterea
corectă al tineretului este un procedeu important de obținere a animalelor cu
producție înaltă, totodată se perfecționează rasele de taurine.

În același timp trebuie de avut în vedere că animalele de diferite tipuri

morfoproductive au particularități specifice a exteriorului, interiorului și
metabolismului. Animalele specializate în producția de carne transformă
substanțele hrănitoare în carne. De aceea ele au o mai bună dezvoltare a țesuturilor
musculare și conjunctive, unde se depune grăsimea. Prin urmare, creșterea
tineretului raselor de carne și celor de lapte trebuie să fie diferit.

2.Noțiuni de creștere și dezvoltare a tineretului

Creșterea reprezintă un proces de schimbări cantitative, însoțite de

acumularea masei în creștere și totodată de înmulțirea celulelor (multiplicara
celulară). Deci creșterea se realizează prin sporirea masei corporale a organismului
- creșterea lui în dimensiune, volum și greutate.
Dezvoltarea se caracterizează prin apariția de calități noi (modificări
calitative), care apar în urma modificărilor cantitative. În procesul dezvoltării,
masa de creștere se diferențiază și capătă o anumită structură (țesuturi, organe și
sisteme funcțtionale).
Deci creșterea nu este altceva decât mărirea masei vii a unui organism în
cursul dezvoltării individuale ca urmare a proceselor de metabolism.
Prin urmare creșterea și dezvoltarea sunt două laturi ale aceluiași proces
(T.Iliev, 1992).
Producția de lapte sau carne este condiționată de ereditate și poate să se
manifeste pe deplin numai în condiții normale al mediului înconjurător, dintre care
rolul hotărâtor îi aparține creșterii și folosirii animalelor. Este stabilit că
organismul tânăr posedă o plasticitate mai mare. Influența eficientă a hrănirii și
întreținerii, la informarea calităților productive, trebuie să se bazeze pe legitățile
dezvoltării animalului în perioadele embrionară și postembrionară.

Perioada de creștere se clasifică în embrionară și postembrionară. În perioada

embrionară se evidențiază următoarele subperioade: germinativă, preferală și
fetală. Subperioada germinativă durează 34 zile, în acest timp au loc procese
complicate de diferențiere a țesuturilor și începutul formării sistemelor și
organelor. În această subperioadă germenele crește intensiv, masa lui se majorează
aproximativ de 600 ori. În subperioada prefetală are loc dezvoltarea intensivă a
țesuturilor, organelor și sistemelor. Această subperioadă se sfârșește cu formara
fătului care din punct de vedere anatomic, este identic cu organismul vițelului nou
născut. Durata subperioadei este de 26 zile și la sfârșitul ei masa germenului este
de 8-15 g.

În subperioada fetală, care durează de la 61-a zi de viață a embrionului până la

nașterea vițelului, au loc procese de transformări calitative a organismului și
totodată, esențial, se majorează masa corporală, iltimile doua luni a perioadei
embrionare sporul zilnic reprezentând 300-400 g. La vârsta de cinci luni masa
fătului reprezintă 2-4 kg, la șapte luni -12-16 kg și la naștere – 25-40 kg, în funcție
de rasă.
Dezvoltarea postembrionară la taurine se clasifică în următoarele
perioade: nou născut (de colostru), de lapte, creșterii intensive și maturității
sexuale, formării intensive a productivității, maturității și activității funcționale
maximale, îmbătrâniri.
În perioada de nou-născut se schimbă beusc condițiile de
viață a organismului (alimentația,respirația,circulația sângelui,reglarea temperaturii
corpului). Organismul recepționează diferite excitații a mediului înconjurător și
formează reacții de răspuns. La condițiile noi de viață vițelul se adaptează în 7-10
zile. În această perioadă are importanță prevenirea vițelului la diferite boli și
contribuția la dezvoltarea însușirilor de apărare are administrarea colostrului
imediat după nașterea vițelului. Colostrul contribuie la îmbogățirea organismului
cu imunoglobuline,vitamina A, ridică rezistența la bolile organelor digestive.
În perioada de alaptare nutrețul de bază este laptele care treptat se
înlocuiește cu nutrețuri vegetale. Pe măsura dezvoltării organelor digestive
însușirea de a utiliza furajele vegetale crește. La sfârșitul perioadei de alaptare
aceste furaje predomină în rație. Perioada de alaptare durează de la 2 până la 6 luni
și este condiționată de cantitatea laptelui administrat vițeilor și vârsta când ei sunt
trecuți la furaje vegetale. În perioada creșterii intensive se obține un spor înalt de
creștere utilizând furaje vegetale și la sfârșitul ei, aproximativ la vârsta de 10-12
luni tineretul atinge maturitate sexuală.
Perioada formării intensive a productivității începe odată cu atingerea
maturitatii sexuale și se termină la prima fătare a junincilor și utilizarea taurilor
pentru reproducție.
În perioada activității funcționale maximale calitățile productive ating
nivelul maxim de dezvoltare care se manifestă la vaci prin majorarea producției de
lapte și capacități bune de reproducție, la tauri – prin funcții active de reproducție.
La vaci această perioadă durează de la 1.5 - 2 luni până la 8-10 ani. În
această perioadă în organism are loc un metabolism intensiv și animalele
reacționează energic la schimbarea condițiilor de hrănire și întreținere. În perioada
îmbătrânirii organismului intensivitatea proceselor metabolice scad și
productivitatea animalelor se reduce (E. Arzumanean, 1984).
S-a constatat că dezvoltarea diferitor organe și țesuturi, în ontogeneză
decurg neuniform, iar în perioada embrionară ritmul creșterii țesutului osos scade.
Dinamica creșterii diferitor porțiuni a scheletului are particularitățile sale. La
naștere scheletul periferic este mai dezvoltat ca cel axial. Țesutul muscular crește
mai intensiv în primele 14 luni după nașterea vițelului. Ulterior intensitatea
creșterii și sporul absolut a țesutului muscular scade. Țesutul adipos începe să se
depună la o vârstă mai înaintată. Cu înaintatea în vârstă, în mod esențial, se
modifică metabolismul. Pentru organismul tânăr este caracteristic însușirea de a
sinteza substanțele proteice. La animalele tinere în componența proteinelor
predomină nucleoproteidele, care joacă un rol deosebin în sinteza proteinei. Cu
înaintarea în vârstă în organism seacumulează proteine funcționale specializate, cu
capacitate redusă de autoregenerare.
În condiții normale de hrănire a tineretului raselor de lapte și laăte –
carne până la vârsta de 16 – 18 luni în corp se formează mai multe substanțe
proteice decât grăsime.
 Tabel

Componența sporului tineretului de rasă Holmogor

(după E. Arzumanean, 1984)

Se conține substanță uscată La 100 g

proteină s-a
Vârsta,luni depus
Proteină Grăsime grăsime,g

Până la 6 63,2 25,5 41,9

6 – 12 52,6 40,0 76,0

12 - 18 48,3 44,6 92,3

18 - 24 44,0 49,2 111,8

Depunerile de proteină și grăsime, în mare măsură, depind de nivelul hrănirii și

condițiile întreținerii. La un nivel scăzut de hrănire (spor 250 – 300 g/zi) relația
proteică – grăsime, cu vârsta, puține se modifică. Și invers, când tineretul este
hrănit abundent se depun cantități mari de grăsime la vârstă mai tânără.
În legătură cu aceasta hrănirea abundentă a vițelelor nu este dorită.
Sa constatat că tineretul posedă capacitatea de compensare a
rămânerii temporare în creștere la ameliorarea condițiilor de hrănire și întreținere.
Gradul compensării în dezvoltarea organismului și durata perioadei în care
compensarea poate fi obținută, este în funcție de vârsta animalelor și de gradul
dezvoltarii organismului. În cazul când nivelul scăzut de almentație a durat un timp
îndelungat, atunci și un nivel înalt de hrănire și întreținere nu va compensa
rămânerea în creștere și animalul, la vârsta matură, nu va avea trăsături de
compensare se explică prin faptul că în organism, după o anumită rămânere în
creștere se crează condiții pentru sinteza mai activă a substanțelor.
În creșterea vițelelor raselor de lapte și lapte – carne, sporul zilnic în
primele 2 – 3 luni, poate reprezenta 500 – 600 g. Ulterior la un nivel normal de
hrănire, rămânerea temporară în creștere și formarea productivității de lapte.

La dezvoltarea normală a vițelelor, în primele 6 – 8 luni, sporul zilnic în

următoarele 6 – 7 luni poate constitui 400 – 500 g, la îmbunătățirea hrănirii
animalelor cu însușirea de acompensa reținerea în creștere.
Rezultatele bune se obțin în creșterea vițelelor până la 10 – 12 luni
(maturitare sexuală) cu un nivel moderat de hrănire și apoi ridicat. Cercetările
științifice efectuate confirmă, că, vaci cu producție înaltă pot fi crescute printr-o
intensitate diferită de creștere a vițelelor. Creșterea intensivă ridică precocitatea
fiziologică a animalelor și dă posibilitatea de a obține primele fătări la o vârstă
timpurie. Condorm datelor mai multor autori ( V.F. Krasota, A.S. Hramov etc.), la
vițelele din rase diferite htănite abundent apariția primelor călduri este cu 1,5 – 3
luni mai devreme comparativ cu vițelele crescute cu un nivel moderat de hrănire.
Nivelul hrănirii și planul creșterii este determinat de particularotățile
rasei, sexul și gradul de specializare. În creșterea vițelelor nu se recomandă
obținerea sporului mic pe o perioadă îndelungată, ce poate duce la dereglări
serioase în creștere, cât și a unor sporuri prea mari. În cazul tăurașilor pentru
prăsilă sporul de creștere trebuie să fie mare atât în perioada de alăptare cât și după
înțărcare. Obținerea producției mari și precocității, la tineretul crescut pentru carne,
se realizează prin hrănirea abundentă fiindcă numai în acest caz are loc creșterea
intensivă a musculaturii și acumularea grăsimii de carcasă.
Dezvoltarea tineretului este influențată, nu numai de nivelul, dar și de
timpul hrănirii, care se caracterizează prin raportul diferitor furaje în rație.
Cantitatea de furaje vegetale utilizate de viței la o vârstă tânără este în funcție de
cantitatea de lapte administrată. Vițeii grăniți cu cantități mari de lapte au o
dezvoltare insuficientă a organismelor digestive și după înțărcare nu pot consuma
cantități mari de nutrețuri vegetale. Furajele vegetale se utilizează mai bine dacă
laptele se administrează în 2 reprize. În experiențele multor autori s-a constatat că
vacile cu productivitate înaltă de lapte, pot fi crescute utilizând diferite tipuri de
hrănire a vițelelor cu ponderea concentratelor de la 10 – 15 până la 30 – 35%.
În condițiile unei agriculturi intensive superioritate are
tipul de hrănire cu predominarea nutrețurilor verzi și suculente fiindcă se obține o
cantitate mai mare de U.E. la hectar. Creșterea taurinelor pentru lapte cu un nivel
înalt de concentrate în structura rației nu este eficient din punct de vedere
economic. Hrănirea cu cantități mari de concentrate poate duce la dereglarea
metabolismului proteico – mineral, funcțiile reproducției și reduce perioada de
expoatare a vacilor (E. Arzumanean, 1984).

Creșterea dirijată și sistemele de creștere a tineretului

Prin creștere dirijată a tineretului se înțelege folosirea metodelor raționale ce

influențează organismul, cu scopul creșterii anmalelor înalt productive.
Elementele principale ale creșterii dirijate sunt:
1. Determinarea scopului creșterii tineretului (tipul animalului
matur, productivitatea lui, pretabilitatea la tehnologiile noi de întreținere și hrănire.
2. Selectarea factorilor de influență – sistemul de întreținere,
tipul de hrănire, substanțe hormonale, transferul de embrioni, factorii mutageni.
3. Determinarea perioadei de aplicare a factorilor
de influență (embrionară, postembrionară).
4. Dozarea factorilor de influență, pentru
obținerea noilor modificări în organism în funcție de puterea și durata influenței
unui sau a altui factor. În prezent sunt cunoscute câteva sisteme de
creștere a vițelelor care se deosebesc prin intensitatea de creștere, în diferite
perioade. a.) Creșterea intensivă care prevede
scăderea treptată a sporului în greutate cu avansarea în vârstă. Prin aceasta se
realizează însușirile biologice a organismului tânăr de a depune intensiv în
organism substanțe proteice. b.) Creșterea vițelelor cu intensitate
moderată a sporului în primele 3 luni și obținerea sporului mare în perioadele
următoare. Acest sistem se utilizează foarte frecvent în S.U.A., Anglia, Canada etc.
c.) Creșterea vițelelor cu
reținere în creștere până la 1,5 ani și cu nivel înalt de hrănire a junincilor. Acest
sistem este recomandat de Hanson în Suedia. d.) Creșterea
vițelelor cu sporuri diferite pe sezoanele anului, mai ridicate în perioada de vară și
moderate în perioada de iarnă. Indicele care determinp intensitatea de creștere a
vițelelor la rasele de lapte și mixte este coeficientul creșterii masei corporale la 12
și 18 luni. La creșterea intensivă vițelele se hrănesc astfel ca masa corporală, în
raport cu acea de naștere, să se mărească de 7 – 8 ori la 12 luni și de 11 – 12 ori la
18 luni.
 Întreținerea vițeilor
Pentru fătarea vacilor și întreținerea vițeilor nou – născuți, în primele 10 – 15 zile,
la ferme se construiesc maternități cu profilactorii iar pentru viței în perioada de
alăptare se consruiesc adăposturi speciale. În aceste trebuie să se respecte cu
rigurozitate cerințele sanitar – veterinare. Ocuparea permanentă a maternității și a
profilactoriului duce la acumularea microflorei patogene ceea ce contribuie la
îmbolnăvirea vițeilor. De aceea, la exploatarea lor, trebuie folosit principiu de
lucru <<totul plin – totul gol>>. În acest scop, în maternitate se amenajează boxe
pentru fătare. În boxă vacile se întrețin pe un strat gros de așternut curat. Vițeii, în
primele 24 ore de viață, pot fi ținuți cu mama aplicându-se alăptarea naturală, după
care se trec în profilactoriu, unde sunt alăptați artificial
Întreținerea vițeilor lângă mama asigură o mai bună absorbție a
imunoglobulinelor din colostru, dar în același timp se reduce procentul de
morbiditate la viței, comparativ cu fermele care practică izolarea vițeilor de mame
de la naștere și nu respectă regulile alăptării și tehnica administrării colostrului.
În profilactoriu vițeii sunt ținuți primele 2 săptămâni de viață.
Profilactoriul trebuie să aibă două compartimente, ca să poată fi aplicat principiul
populării și depopulării totale.
Vițeii sunt întreținuți în cuști individuale, astfel se
înlătură contactul între viței și, deci transmiterea agenților patogeni, se exclude
suptul nenutritiv, iar supravegherea vițeilor este mai ușoară. Pereții cuștelor se
confecționează din griliaj metalic, plasă de sârmă sau panouri din material plastic.
Pot fi utilizate boxe de 2 tipuri. Boxe înguste cu dimensiunile de 100 – 110 cm
lungime, 120 cm înălțime și 40 – 45 cm lățime și cuști Ăvers cu dimensiunile de
120 cm lungime, și 100 cm lățime. Podeaua cuștei este situată la 40 – 45 cm de
pardoseala adăpostului fiind în sistem grătar, cu fante de 1 – 2 cm, pentru a permite
scurgerea dejecțiilor. Pe peretele frontal al cuștei se amplasează dispozitivul de
fixare a găleților de hrănire. În profilactoriu trebuie să se asigure condiții
optime de microclimat, temperatura în timpul iernii 17 – 20 °C, umiditatae relativă
a aerului de 70%, viteza curenților de aer 0,1 m/s, conținutul în bioxid de carbon
nu mai mult de 0,15%, amoniacului – 10 mg/m3 și luminizitatea trebuie să fie
corespunzătoare. Pentru asigurarea temperaturii, în timpul iernii, se folosesc
aeroterme, instalații de calorifer sau becuri infraroșii. Cuștele, ca și întregul
adăpost, se curăță zilnic și se dezinfectează periodic, fiind menținute în perfectă
stare de curățenie.

Pentru ridicarea rezistenței organismului vițeilor nou născuți se

administrează preparate vitaminice (trivitamin) și se utilizează terapia cu raze IR și
UV. Razele IR ridică activitatae fagocitară a leucocitelor și activează alte funcții
fiziologice. Sistemul nervos central la nou – născut resimte o încărcătură mare și
obosește repede. De aceea vițeilor le trebuie să li se asigure liniște și condiții
pentru somn îndelungat.

Întreținerea vițeilor în cuști individuale amplasate în afara adăpostului.

Această tehnologie a fost aplicată în multe ferme din republică. Vițeii sunt
trecuți în cuști, după subperioada colostrală, unde sunt ținuți până la vârsta de 2,5 –
3 luni.
Cuștile sunt confecționate din lemn și prezintă 2 zone: cușcă propriu zisă zi
și padocul. Cușca propriu – zisă are lungimea de 1,5 m, lățimea de 1,2 m și lățimea
de 1,1 m. Indiferent de sezonul anului, în cușcă se pune un strat de paie care se
completează la nevoie. În padoc, unde vițeii au acces liber și unde se asigură circa
2 m2, se amplasează grătarul pentru fîn, suportul pentru găleata de alăptare și de
adăptare și găleata pentru concentrate.
Comparativ cu întreținerea vițeilor în adăpost, această variantă prezintă
dezavantajul necesarului mai mare de forță de muncă, însă reduce substanțial
incidența diferitor afecțiuni, ca urmare a mediului ambiant fără gaze nocive.
În situația că la viței apare o boală infectocantaginoasă, cuștele se mută pe
un alt loc neinfectat. Locul infectat se curăță, se dezinfectează cu soluții chimice, și
este supus acțiunii razelor solare.
Cuștile se amplasează, obligatoriu, cu spatele în direcția vânturilor
dominante, cu fața spre sud – est , la distanță de 50 cm între ele pe teren uscat și
acoperit cu un strat de 10 cm de pietriș. Cușca și padocul trebuie să se curețe zilnic.
Dacă spațiul din fermă permite, atunci locul cuștilor se schimbă după fiecare
serie de viței. În cazul când aceasta nu este posibil, după scoaterea vițeilor, se
înlăturp stratul de paie și pietriș se dezinfectează locul cu hidroxid de sodiu, var,
formol etc. și se așează un nou strat de pietriș pe care se amplasează cușca cu
padocul.
Întreținerea vițeilor în cuști individuale în perioada de alaptare asigură
hrănirea,îngrijirea și tratarea individuală, limitează difuzarea bolilor și înlătură
posibilitatea de formare a viciului suptului.

De asemenea se reduce morbiditatea ( cu 68%) și cheltuielele cu medicamentele

(85%). Vițeii obțin sporuri de creștere mai mari cu 19% decât cel din adăpost, cu
un consum specific de 0,3 UN mai mare în sezonul rece (Gh. Georgescu, și col.
1990).

Întreținerea vițeilor în adăpost (creșă).

Vițeii din profilactoriu se trec în adăpost unde se întrețin până la vârsta de 6 luni.

Adăpostul este amenajat cu boxe colective pentru 8 – 10 viței atât în fermele de tip
gospodăresc, cât și în cele de tip industrial. Pentru fiecare vițel se asigură o
suprafață de 2 m2 și front de furajare de 30 cm. Vițeii se repartizează în boxe
având în vedere dezvoltarea corporală, vârsta, asigurând astfel creșetera lor
uniformă și ușurând totodata, alăptarea. Pardoseala boxei este continuă. Zona de
odihnă se amenajează mai înaltă cu 15 – 20 cm decât pardoseala adăpostului, care
se acoperă cu așternut de paie și asigură circa 1,2 m2 pentru un vițel.Patul de
odihnă se confecționează din lemn sub formă de grătar sau din cărămidă. Boxele
sunt prevăzute cu jgheaburi pentru concentrate și suculente, grătar pentru fân,
amplasat deasupra jgheabului și adăpătoarei,de dorit,cu nivel constant. Accesul la
gălețile de alăptare trebuie individualizat printr-un grilaj metalic prevăzut cu sistem
de blocare a capului vițelului în timpul alaptării. Boxele sunt așezate pe 2 rînduri,
cu aleea de serviciu la mijloc. Microclimatul trebuie să fie ca și în profilactoriu
însă temperatura în timpul iernii nu trebuie să fie mai mică de 10 -12 °C. Înainte de
populare boxele se curăță și se dezinfectează, pereții se văruiesc săptămânal, iar
lunar se văruiește întregul adăpost. De doua ori pe zi se curăță aleea și boxele iar
așternutul se împrospătează. Nerespectarea temperaturii optime și condițiilor de
igienă favorizează ridicarea peste limitele normale a concentrației gazelor nocive și
a vaporilor de apă, ceea ce mărește incidența pneumopatiilor și enteropatiilor.
Adăpodstul este prevăzut cu padoc în care vițeii au acces liber. Pe padoc sunt
prevăzute iesle și umbrare (Gh.Georgescu, și col.1990).

Îngrijirea vițeilor în regimul de mișcare.

Îngrijirea vițeilor.

Imediat după fătare se urmărește respirația vițelului.După ruperea

cordonului ombilical vișelul este privat de schimburile sanguine mama – făt, prin
care i se asigură aportul de oxigen. Pentru favorizarea respirației după naștere se
curăță de mucozități gura și nasul vițelului. Dacă aceasta nu apare atunci se
execută tracțiunea limbii cu un ritm de 15 mișcări pe minut sau efectuează
respirația artificială prin presarea ritmică a membrelor anterioare pe cavitatea
toracică. Dacă respirația nu se declanșează nici după aălicarea acestro mișcări se
recomandă injectarea cu tonice cardiace (cofein, camfor).

Odată cu expulzarea vițelului în majoritatea cazurilor se rupe și cordonul

ombilical. Dacă acesta nu sa rupt spontan, atunci se va tăia la 8 – 10 cm de
abdomen cu o foarfecă dezinfectată. Bontul rămas trebuie bine stors prin presarea
și înmuiat în tinctură de iod, operația se repetă zilnic, 2 -3 zile. Ombilicul nu
trebuie legat pentru a usura drenarae continutului si pentru a evita acumularea de
sange si limfă in care se dezvolta foarte usor flora microbiană. După terminarea
acestor operațiuni, vițelul se lasă lângă vacă pentru a fi lins. Lăsarea vițelului lângă
mama asigura o zvântare rapida, un bun masaj si un ”confort psihic” care intervine
favorabil atât în declanșarea secreției lactate, cât și pentru expulzarea mai rapidă a
învelitorilor fetale. Uscarea vițelului și activarea circulației periferice se realizează
prin bușumare și cu o panza de sac sau cu șomoiag de paie pe întreaga suprafață a
corpului. Îngrijirea corporală se aplică zilnic pentru a menține în perfectă stare de
curățenie pielea, părul și ongloanele. Pe lângă rolul igienic al ingrijirii se activează
și circulația periferică a sângelui dând un tonus mai bun vițelului. Pielea și părul
vițeilor pe parcursul procesului de creștere zilnic se curăță de impurități provenite
din descoamarea pielii, din secrețiile glandele sebacee și sudoripare, cât și din
fecale, aceste impurități împiedică funcțiile pielii și dau un aspect neplăcut
vițelului. Curățirea vițelului se începe prin frecarea cu un șumoiag de paie, în sens
invers firelor de păr pe tot corpul, apoi se continuă cu perierea, cu o perie ed păr în
sensul firelor de păr.
În perioada alăptării îngrijitorul urmărește zilnic starea de sănătate a vițeilor. Vițeii
bolnavi se recunosc prin aceea că refuză hrana, au urme de fecale pe coadă,
respirația este dispneică, prezintă jetaj nazal. Imediat ce se constată aceste semne
vițeii se termometrează, se izolează și sunt supuși tratamentului.

Mișcarea vițeilor. Constituie un factor important de întreținere car econtribuie la

dezvoltara armonioasă a organismului și menținerea sănătății. Aerul curat, radiația
solară și mișcarea intensifică metabolismul vițeilor și sporesc pofta de mâncare.
Regimul de mișcare diferă în funcție de metoda de întreținere a vițeilor. În cazul
cazării în cuști individuale situate înafaracadăpostului și prevăzute cu padoc, vițeii
pot executa liber mișcarea necesară, având spațiu suficient pentru aceasta.
Padocurile trebuie sa fie situate în partea sudică a adăpostului pentru a le feri
de vânturile dominante