Sfântul Ioan Iacob pe lânga viața duhovnicească aleasă pe care a trăit-o pe

pământ, a scris poezii și proză cu conținut moral, dogmatic și național, simple ca formă, pe
înțelesul tuturor, cu multă înțelepciune și o mare sensibilitate și frumusețe spirituală. În ele se
arată cu mare claritate felul în care trebuie dată lupta cea bună dusă după lege și care
încununează pe fiii Bisericii Luptătoare de pe pământ pentru a ajunge în Biserica
Triumfătoare din ceruri a celor întâi născuț.

Păcatul este ca o rănă care dacă nu se arată la doctor atunci putrezește și pe urmă este
nevindecabilă.Răutatea nemărturisită este rana ascunsă a sufletului.

Astfel Sfântul Ioan Iacob ne arată că prin taina pocăinței se primește iertarea de
păcate de la Dumnezeu chiar în clipa când citește de către preot dezlegarea, însă nu se iartă
împreună și canonul. Ea trebuie făcută cu zdrobire de inimă și trebuie să fie curată și fără
rușine.

Dacă spoverdania nu-i făcută întreagă și curată, vremea despărțirii noastre ne va fi

înfricoșată, neavând nici o scăpare, așteptându-ne munca veșnică.

Mulți dintre noi ne-am obișnuit să înșirăm la mărturisire numele păcatelor, fără să
arătăm și gradul sau măsura la care au ajuns aceste păcate. Ne place să ne mărturisim cam în
felul acesta: Am greșit cu mândria cu zavistia cu lăcomia, cu minciuna, cu trândăvia cu
clevetirea și cu tot felul de păcate.

Despre acest fel de spovedanie Sfântul Ioan Iacob ne îndemnă să ne întrebăm dacă am
deschis inima în fața duhovnicului, înșirând numai pomelnicul obișnuit al păcatelor.El ne
spune că toți săvârșim păcate de la copii la bătrâni. Copiii se mândresc și spun minciuni dar
păcatele lor nu sunt de moarte, căci ei încă nu știu să deosebească binele de rău și nici nu au
vicleșug ca oamenii în vârstă.La unii este mândrie copilărească, iar la alții mândrie
satanicească, asemenea mândrului Lucifer.La fel este și cu minciuna:unii spun minciuni ca să
facă haz, iar alții prin minciună pricinuiesc durere și necaz. Minciuna care este spusă fără
răutate, pricinuiește mai ales râs, fără a face vătămare altora.Iar când mincina izvorăște din
răuate, ea aduce lacrimi și blesteme ba uneori aduce deznădejde și omoruri.

Deci când ne mărturisim să nu facem numai o înșirare seacă a păcatelor, ci este nevoie
să spunem și măsura răutății lor, cu ce scop le-am făcut și ce fel de vătamare am pricinuit cu
ele.Dacă nu facem mărturisirea lămurit dezlegarea preotului nu ne folosește, iar Sfânta
Împărtășanie se ia cu nevrednicie, căci preotul ne dezleagă fără să cunoască boala noastră și
nici nu poate să dea canonul sau sfatul care ni se cuvine. Lipsa unei mărturisiri necomplete
duce la deznădejde.

Când vrem să mergem să ne descoperim gândurile părintelui duhovnicesc Sfântul Ioan

Iacob ne îndemnă să ne rugăm lui Dumnezeu zicând:”Doamne, Dumnezeul meu cele ce
voiești Tu și le știi că sunt spre folosul sufletului meu, acelea să le pui în gura părintelui
duhovnic ca să mi le zică mie și cuvintele lui ca din gura Ta să le primesc și să mă folosesc de
ele ”.
 Pe pământ judecata mărturisirii se face spre îndreptare și spre vindecare, iar la cele din
ceruri nu mai este îndreptare pentru cei nepocăiți, ci osândă veșnică.Aici judecă preotul care
este un om cu neputiințe, ca și noi, acolo va judeca însuși Dumnezeu de care se cutremură
îngerii. Aici este milă și îngăduială iar acolo este numai dreptate, fără părtinire și fără
pogorământ. Pe pământ fiecare își denunță păcatele sale, iar în ceruri va fi pârât de îngeri și de
demoni, tot omul carenu se pocăiește. Aici nu este altul decât duhovnicul care care să ne audă
tainele noastre, pe când la judecata cea mare, toate cele nemărturisite cum trebuie se vor arăta
îngerilor, tuturor sfinților și tuturor oamenilor și tuturor deminilor.La judecata aceasta de
pământ i se dă omului vreme de pocăință pe când la cealaltă nu mai este vreme de pocăință.

Sfântul Ioan Iacob, ne arată că pocăința nu este deplină dacă nu este urmată de
împlinirea canonului rânduit de preot. Deci putem spune că înplinirea canonului este
completarea mărturisirii și zăvorul Pocăinței, el este ca o rețetă pe care o recomandă doctoral
la cel bolnav. Canonul este de mai multa feluri și se rânduiește după puterea și înlesnirea
fiecăruia. La unii duhovnicul rânduiește să facă metanii mari sau închinăciuni, la alții le
rânduiește post mai îndelungat, unora le poruncește să nu mănânce carne și să nu bea vin, iar
pe alții îi oprește de a se împărtăși cu Sfintele Taine, pentru o vreme oarecare sau toată viața.
La unii le rânduiește să facă mai multe rugăciuni sau milostenii, pe unii îi îndeamnă să
citească mai mult din cărți sfinte, pe alții îi îndeamnă să sfătuiască pe cei neștiutori, iar la unii
le poruncește să păzească mai mult tăcerea. Canonul este pentru pază și semnul prin care ni se
aduce aminte totdeauna de păcatele ce am făcut . Toate aceste rânduieli pe care le dă
duhovnicul la mărturisire poartă numele de canon, adică dieta duhovnicescă. Părinții sufletești
sunt mai scumpi decât orce persoană din lume căci prin ei ne naștem duhovnicește și prin ei
creștem întru Hristos, iar roadele duhovnicului sunt fiii lui duhovnicești.

Din aceste învățături despre taina Pocăinței date de Sfântul Ioan Iacob reiese că el a
fost pe acest pământ un adevărat doctor de suflete, prescriind rețete duhovnicești pentru
penitenții săi pentru le vindeca rănile sufletelor.

Așadar Sfântul Ioan Iacob pe lângă viața de rugăcine, el se ocupa și de sufletele

oamenilor vindecându-le rănile sufletești primind astfel răsplată de la Dumnezeu cel întreit în
Persoane.