UNIVERSITATEA de STAT din MOLDOVA

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

Tema: Teoria fluxului în doi paşi ca reviriment în

interpretarea comunicării mediatice

A efectuat: Doina Alexei

Anul I, masterat

Chişinău
2010
 Evaluarea influenţei presei asupra indivizilor precum şi efectele informaţiei
care se răsfrâng asupra societăţii constitue, fără îndoială, de mai multe decenii o
preocupere majoră a cercetătorilor în ştiinţele comunicării. Faptul ridică, într-
adevăr, o mulţime de întrebari: citirea regulată a ziarelor favorizează oare
participarea activă a cetăţenilor la probleme stringente cu care se confruntă
societatea? Intervenţiile repetate a liderilor de opinie în presă provoacă schimbări
de parere sau de intenţie?
Scopul lucrării: Materialele semnate de liderul de opinie reprezintă sau nu
un reviriment în contextul comunicării mediatice
Obiective:
• a analiza potenţialul impact al viziunii liderului de opinie asupra publicului
ţintă;
• a demonstra eficacitatea teoriei fluxului în doi paşi în contextul efectelor
indirecte şi limitate ale presei;
• a argumenta prin exemple concrete din presa scrisă rolul liderului de opinie
asupra publicului ţintă în contextul unor teme preluate din realitatea
imediată;

Societatea percepe fenomenele şi reacţionează promt la toate schimbările fără

ca acestea să fie nominalizate sau definite în diferite studii. Primele etape ale
acestor investigaţii sunt legate de conceptele de „societate de masă” şi „cultură de
masă” (implicând emergenţa în modernitate, a unor conglomerate sociale
fragmentate, eteroclite, în care indivizii trăiesc izolaţi, alienaţi de o concepţie
culturală integratoare), precum şi de convingerea atotputernicei mass-media
considerate capabile să impună idei şi modele de comportament.
Materialele de presă trebuie să fie scrise pe interesul şi înţelesul tuturor, iar
informaţia ce o conţine să fie utilă pentru marea majoritate a auditoriului. Acest
criteriu presupune capacitatea presei de a influienţa atât individul, în particular, cât
şi auditoriul, în general.1
Începând cu anii ’50, cercetările au dezvăluit caducitatea acestei concepţii
atrăgând atenţia asupra atitudinii active şi critice a publicului. Astfel studiile privind
efectele presei au urmărit atent interacţiunea dintre cititori şi mesajul materialului
jurnalistic receptat, modul în care în grup sau particular aceştia percep şi
interpretează conţinuturile difuzate de presă.
Efectele informaţiei de presă se pot resimţi în zone diferite ale societăţii,
adică presa poate acţiona asupra: indivizilor, grupurilor, instituţiilor, întregii
societăţi. Totodată ea poate afecta personalitatea umană în dimensiunea cognitivă
(schimbarea imaginii despre lume), de asemenea activă (crearea sau modificarea
1
Stepanov. G. Potenţialul informaţional al presei din Republica Moldova, Editura USM, Chişinău 2002, p. 31.
unor atitudini şi sentimente) sau dimensiunea comportamentală (schimbări ale
modului de acţiune).
Dintr-o altă perspectivă, influenţa presei se poate produce într-un interval
scurt de timp sau poate avea nevoie de un interval mai amplu. De asemenea
efectele informaţiei de presă pot crea schimbări dorite sau nedorite, ele pot fi
rezultatul unui proces controlat sau ale unor ocurenţe mai mult sau mai puţin
neaşteptate.
Diferitele niveluri pe care se exercită efectele informaţiei de presă nu pot fi
şi nici nu trebuie gândite izolate, deoarece efectele adevărate, profunde sunt de
ordin cumulativ.
Doar prin intermediul comunicării informaţionale se poate cerceta efectele
pe care le produce informaţia de presă. Fără schimbul de informaţie nu se crează
nimic. Informaţia te poate urca pe culmele Everestului, dar tot ea te poate
dezonora, informaţia te poate ajuta, te poate sprijini, dar tot ea te poate dezorienta;
informaţia îţi poate sugera o soluţie optimă, dar tot ea te poate provoca la acţiuni
greşite.2 Această afirmaţie nu exprimă o constatare ci o practică experementată.
Informaţia deţine forţa constructivă şi distructivă a cuvântului.

2
Guzun, M. Mesajul şi impactul informaţiei, Editura USM, Chişinău 1998, p. 5.
 I.Efectele indirecte şi limitate: Modelul „fluxului în doi paşi”

Pe măsură ce oamenii de ştiinţă au început să aprofundeze problematica

mass-media, studiile lor au demonsrat faptul că diversele conţinuturi generează în
condiţii diferite efecte diferite, a căror formă şi amploare depind de categoria de
public afectată astfel din această perspectivă influenţa presei asupra publicului nu
mai apare ca una totală şi atotputernică, ci ca una determinată de o multitudine de
factori conjugali: când, unde, cum, ce conţinut, ce tip de public etc. În concluzie
influenţa presei asupra comunităţii nu este un rezultat al unei relaţii simple, ci un
produs a unor ansambluri complicate de relaţii.
Modelul ,,fluxului în doi paşi”. În anul 1942 într-o perioadă dominată de
teoria ,,glonţului magic” un grup de sociologi americani şi-au propus să
urmarească efectele mesajelor mass-media asupra unei comunităţi în timpul unei
campanii electorale. Astfel au fondat modelul respectiv care presupune că mesajul
difuzat prin intermediul presei este filtrat de un factor intermediar – liderul de
opinie.
Din această perspectivă mass-media nu mai exercită o influenţă directă ci
una indirectă în care un rol primordial revine relaţiei interpersonale care uneşte
membrii grupului.3 În acest model publicul apare ca o sumă de subgrupuri
diferenţiate prin poziţia socială, gradul de educaţie, tradiţii, structură demografică
etc.
Modelul fluxului în doi paşi aduce în prim-plan capacitatea publicului de a
adopta reacţii de ,,apărare” în faţa mesajelor receptate prin mass-media. El
subliniază câteva caracteristici importante ale interacţiunii dintre auditoriu şi presă:
a) audienţa nu este unitară şi amorfă;
b) receptorii nu sunt pasivi ci activi;
c) mesajele presei nu ating direct indivizii;
d) conţinutul difuzat de presă nu deţine monopolul asupra semnificaţiilor.4

Fluxul informaţional se propagă în următoarele etape: sursa – transmiterea

mesajului - liderul de opinie - retransmite mesajul prelucrat - grupul ţintă.
Acest model presupune că, în drumul său către public, mesajul presei este
filtrat de un factor intermediar, care a căpătat, în literatura de specialitate,
apelativul de “lider de opinie”.
Cu alte cuvinte, teoria sugerează că în procesul global al comunicării de masă,
comunicarea interpersonală joacă un rol esenţial. Teoria este utilizată şi în
explicarea modului în care sunt difuzate şi adoptate inovaţiile.

3
Coman, Mihai. Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi 1999, p. 117.
4
Coman, Mihai. Introducere în sistemul mass media, Editura Polirom, Iaşi 1999, p. 119.
 Liderii de opinie sunt persoane influente şi care joacă un rol mai activ în
receptarea şi transmiterea mesajelor mass media. Credibilitatea lor ţine de câţiva
factori:
• ocupă o poziţie centrală în grup, ce le permite să aibă mai multe relaţii;
• este conformist în raport cu normele, ideile, limbajul, atitudinile grupului;
• este mai expus la mesajele media decât ceilalţi membri ai grupului;
În urma unui studiu pe teren, s-a subliniat faptul că există lideri locali şi lideri
cosmopoliţi, primii fiind mai degrabă interesaţi de localitatea lor şi de mass-media
locală şi mai puţin de societatea în ansamblu, iar cei din urmă se interesează mai
puţin de localitatea lor (au un minim de contacte cu concitadinii lor) şi este mai
preocupat de societatea în ansamblu.5

II. Rolul liderului de opinie – editorialul şi tableta

Pentru a accentua mai concret rolul liderilor de opinie, care potrivit teoriei
fluxului în doi paşi, are un anumit impact mai însemnat sau mai puţin asupra
publicului, am ales perioada de informare a populaţiei în scopul participării la
alegerile anticipate din 28 noiembrie ori în aceste situaţii părerea unor analişti ai
mass media uşurează într-un fel alegerea cetăţeanului de rând. Prin urmare, am ales
editorialul lui Constantin Tănase din cotidianul „Timpul” şi tableta scrisă de Victor
Cobâsneanu şi publicată în ziarul local „Observatorul de Nord”.
Timpul de dimineaţă – citeşte tot timpul. În cadrul oricărei companii este o
persoană-lider. Timpul este condus de unul dintre cei mai puternici editorialişti –
Constantin Tănase. Foarte mult contează să existe această persoană, acest lider
care trage carul după sine. Jurnal de Chişinău îl are pe Val Butnaru şi Petru
Bogatu. Constantin Tănase a reuşit şi reuşeşte să facă un transfer de imagine foarte
bun către publicaţia pe care o conduce. Astfel, Timpul devine mai serios, mai
scump, mai căutat. Despre aceasta vorbeşte tirajul care a crescut cu 10 mii într-un
an de zile ajungând la 46 mii şi fiind credibil prin faptul că oferă ocazia de a
publica orice opinie în el, orice punct de vedere care este diferit de cel al
managerului ziarului.
Înainte de a avea loc alegerile anticipate, Constantin Tănase a scris o serie de
articole care au avut menirea să învioreze, să împrospăteze gândurile cetăţenilor şi
pe marginea valorilor recunoscute de comunitate, să avertizeze asupra
consecinţelor posibile în urma unor acţiuni comune. În luna noiembrie, până la
5
http: // www.scribd.com/doc/26264090/comunicarea de masă.
alegerile din 28 noiembrie, editorialistul a publicat aproximativ 20 de articole,
atingând mai multe „noduri” şi presupuneri ai oamenilor de rând, în special ale
indecişilor şi perspective în „ofilita” Alianţă pentru Integrare Europeană.
Pamfletul „Vorba e ... eu pentru cine votez?” (Monologul cetăţeanului
moldovean indecis (turmentat, manipulat, dezinformat, intoxicat, intimidat, înşelat,
minţit ş.a.m.d. de către comunişti)6 sau “Cu cine vor vota bătrânii pe 28 noiembrie”
unde autorul accentuează speranţa şi rezultatul pozitiv pe care îl aşteaptă după
scrutin şi unde speră că „moldovenii vor vota cu mintea cea de pe urmă, adică cea
mai bună”7, reflectă anumite presupuneri, prognoze în privinţa unei noi direcţii
politice. „Dacă nu va aduna un număr suficient de mandate ca să aleagă
preşedintele, se vor începe ruşinoasele târguri politice”, a comentat în articol
autorul, accentuînd că dacă bătrânii vor vota comuniştii, să nu se aştepte la pensii
mari.
Deşi critică deseori dur şi direct în materialele sale, editorialistul încearcă
prin „adevărul spus în faţă” să motiveze şi să arate o cale spre schimbare a
mentalităţii tradiţionale, să dezamorţească voinţa şi credinţa în viitorul unei
Moldove fără comunişti. Materialul din 19 noiembrie – „PCRM: un partid
mincinos şi periculos”- printr-un mod de abordare ironic subliniază „halucinaţiile
din proclamaţia comuniştilor, care sunt un amestec de semiadevăruri şi minciună.
Ei continuă opera diabolică de învrăjbire a credincioşilor din chiar sânul aceleiaşi
Mitropolii (a Moldovei)”8. Autorul în majoritatea materialelor publicate
accentuează acest duel, mai ales în perioada pre-electorală, dintre partidele de
stânga şi de dreapta, Constantin Tănase fiind un simpatizant al Alianţei, acest fapt
fiind uşor sesizabil în unele articole. Realizatorul unui editorial nu se va sili să
exprime adecvat adevărul, deşi editorialul nu comentează decât informaţii deja
cunoscute, apelând din plin la motive, demonstraţii. Articolul păstrează însă o doză
mare de ambiguitate, avântul este personal, subiectiv şi, în acelaşi timp, încearcă să
convingă. Am mai accentuat mai jos că publicul aşteaptă să le fie confirmată
poziţia lor proprie de către editorilişti.
Pagina editorială este a doua ca importanţă, după pagina întâi, ale cărei
funcţii – a explica şi a interpreta – reprezintă o tribună pentru opinia publică şi
pentru exprimarea liberă a cetăţenilor.
Cu toate acestea, Constantin Tănase încearcă să fie şi neutru, adică să judece
asupra unei situaţii (politice) nepărtinitor. “În această ordine de idei, mi s-a părut
un pic ipocrită reacţia unora la expresia (întrebarea) lui Voronin adresată lui M.
Ghimpu „Ce te freacă pe tine sectorul de la Ţiganca?”, pentru că, practic, toţi
politicienii noştri în mod curent vorbesc în această limbă „vie” şi „populară”. Când
trebuie să vorbească în public (la radio, TV, la mitinguri) ei sunt nevoiţi să „treacă”
de la limba noastră cea de toate zilele la limba literară pe care nu o cunosc şi în
care se simt ca într-o haină mică ce-i roade la toate încheieturile. De aceea şi se
bâlbâie, se îneacă în calchieri din limba rusă, greşeli de ortoepie ş.a.m.d. (…)În
viaţa privată de toate zilele, politicienii noştri sunt la fel de „spurcaţi la gură” ca şi
6
http: //www.timpul.md/articol/vorba-e-eu-pentru-cine-votez-17429.html
7
http: //www.timpul.md/articol/cu-cine-vor-vota-batrinii-pe-28-noiembrie-17548.html
8
http:// www.timpul.md/articol/pcrm-un-partid-mincinos-si-periculos-17860.html
Voronin”9. Ori, o astfel de abordare este binevenită, mai ales că o parte de cetăţeni
s-a dezamăgit în eficienţa şi unificarea alianţei, dar şi în partidul de stânga.
La final, în articolul publicat pe 22 noiembrie, Constantin Tănase a readus în
vizorul publicului ori a reamintit anumite norme etice, a balansat criticismul cu
sugestii care au “însănătoşit”, din punct de vedere moral, modalitatea prin care
poate sau nu fi acceptată “mitocănia” lingvistică a unor politicieni. Editorialistul
reaminteşte publicului valorile şi conduita de care trebuie să ţină cont o persoană
publică. “Elitele politice, dacă pretind că sunt elite, trebuie să fie modele de
exprimare cultă, literară. Şi punctum. Un discurs nuanţat stilistic nu presupune
obligatoriu utilizarea cuvintelor din subsolurile limbii române. Un şef de stat nu
poate să-şi permită să vorbească la TV ca la uşa cortului, chiar dacă asta place unor
„oameni din popor”, inclusiv unor „analişti” de modă nouă. Pentru că mitocănia nu
a fost, nu este şi, sper, nici nu va fi vreodată o virtute”10
Editorialul utilizează frecvent formule şoc, menţinându-se aşadar departe de
echilibrul şi obiectivitatea inerente articolelor informative. Cel mai adesea se
pleacă de la un punct ce nu mai are nevoie să fie dovedit, pentru a conduce cititorul
spre un altul, care are nevoie de demonstraţii şi atestări, demers ce creează
sentimentul agreabil al unei descoperiri logice. Un exemplu în acest sens este
editorialul din 20 noiembrie, în care Constantin Tănase acentuează reacţia
bolnăvicioasă şi agresivă a PCRM la Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat.
“PCRM consideră că „toate învinuirile aduse la adresa candidaţilor PCRM” au
fost, chipurile, fabricate - aici fiţi atenţi! - prin metoda “a spus o babă“. Încă o dată
ha-ha-ha! Cu adevărat pasărea pe limba ei piere! Dacă vă amintiţi, tot „eşafodajul”
din „investigaţia jurnalistică” a „jurnalistului” Petkov despre „bomba de sub digul
de la Nemţeni” se bazează, cu adevărat, doar pe ce a spus …o babă – baba
Parascheva Drugă de 76 ani”11
Un alt instrument publicistic de opinie este tableta. Dacă mai sus am menţionat
un lider de opinie cosmopolit, în continuare ne vom referi şi la unul local. Un
strigăt, un semnal de alarmă ce combină, într-un dozaj la limită, umorul şi
sensibilitatea este “Tableta de vineri” scrisă de Victor Cobâsneanu şi publicată în
ziarul local “Observatorul de Nord” şi care reprezintă vocea subiectivă a
publicaţiei. Înainte de Campania electorală, în luna noiembrie, a publicat trei
tablete ori articole de opinie.
Temele tabletei gravitează, în general, în jurul unor fapte care declanşează
reacţii din partea jurnalistului şi mobilizează imaginaţia ambilor actanţi ai
comunicării (autor şi receptor), toate acestea pentru a conduce, în final, la haz şi
reflecţie. Finalul trebuie să fie aşadar, în mod obligatoriu, neaşteptat.

9
http:// www.timpul.md/articol/mitocania-nu-este-o-virtute-17927.html
10
ibidem
11
http://www.timpul.md/articol/baba-si-grebla-comunistilor-29-17903.html
 Cititorii aşteaptă să fie convinşi, să-şi însuşească opinii conform unor grile
stabilite în prealabil. Astfel, dacă proxemitatea temporală şi spaţială este
respectată, atunci şi legătura dintre media şi public este mai proeminentă şi astfel,
acestea două se sprijină într-un fel şi se consultă reciproc. În articolul lui Victor
Cobâsneanu, “De ce minciuna prinde şi place?”12, autorul mentionează “haosul
economic şi politic” în care se află Moldova, precum şi naivitatea şi melancolia
cetăţenilor prinşi în cursa politicienilor. Finalul articolului, cu anumite prognoze,
face lumină şi vine cu un mesaj de susţinere a publicului care urmează să aleagă.
“Rezultatele sondajului de săptămâna aceasta, contestat de unii concurenţi
electorali, cum şi era de aşteptat, vor suferi, cu siguranţă, unele schimbări, or nu
aduce anul când aduce ceasul, dar un lucru pare cert – cetăţeanul nostru nu este
chiar atât de turmentat şi atât de naiv ca să nu-şi dea seama pe ce lume trăieşte şi să
nu-i lase pe unii cu buza umflată…”.
Opinia publică se modelează în special în campanii electorale. Publicul cititor
nu ştie de partide, doctrine sau strategii. El judecă după anumite persoane-fruntaşe
din aceste formaţiuni. Ori, „cît priveşte sfera politicii, este greu de închipuit
persoane care în mod conştient îşi modifică interesele politice, opţiunea sau
obiectivele lor politice, care iau o decizie politică, în afara impactului mass media.
Analiza relaţiilor mass media – public a stabilit că procesul de influenţă a
presei asupra conştiinţei sociale decurge în felul următor: mass media,
înteracţionînd cu publicul, influenţează modul de a gîndi, procesul de determinare
a necesităţilor, nevoilor, intereselor indivizilor. Odată format, acest sistem de
interese, inclusiv politice, începe să influenţeze, la rîndul său, modul de alegere a
sursei mediatice din care persoana se va informa în continuare pentru a-şi satisface
necesităţile şi interesele. Determinarea mass media ca sursă de informare duce la
stabilirea unor relaţii dependente ale individului de politica editorială, de ideologia
şi conţinutul organului de presă preferat.
Evident, auditoriul media nu coincide şi nici nu poate acoperi cîmpul
mediatic, deoarece interesele indivizilor faţă de informaţie, după cum am accentuat
mai sus, sînt diferite.
Presa sporeşte valoarea socială a unei idei, concepţii, a unui interes sau sistem
de interese şi devalorizează altele. Ea socializează anumite interese individuale,
considerîndu-le oportune la momentul dat şi pentru mediul dat. Sau invers, poate
ignora unele interese obiective generale, încercînd să le substituie, să le
muşamalizeze.”13
Aşadar, liderii de opinie au un rol formator, unde încearcă să convingă, să
explice, să îndrume, să critice şi să răspundă nevoilor publicului ţintă.

12
http:// www.odn.info.md/?p=5236
13
Moraru V. Politica şi comunicarea în tranziţie, Chişinău.2006. pag.12
 Sigur că nu este corect ca opinia publică să se formeze în campaniile
electorale. Presa trebuie să aducă la cunoştinţa publicului platformele electorale
până a începe acestea, iar în aceste momente, un rol substanţial îl au editorialele
unor jurnalişti bine documentaţi, profesionişti.
Citind editorialele mai multor jurnalişti, am observat că majoritatea critică şi
uneori, desi e o critică constructivă, pişcă de obraz. Ori, un bun editorialist trebuie
să fie personal în stil, aluzii şi impact, dar nu în argumentare; altfel spus, el trebuie
să fie neînduplecat în privinţa ideilor, rezultate din examinarea atitudinilor sau
aspectelor teoretice care se află în spatele aparenţelor evenimentelor, să jongleze
cu posibile ramificaţii, să reformuleze în continuu.

Concluzii:

1.Deşi presa scrisă autohtonă are efecte foarte slabe şi nu poate modela o opinie
publică riguroasă, liderul de opinie împărtăşeşte deseori publicului ori confirmă
propriile lor păreri.

2.Liderul de opinie sporeşte valoarea socială a unei idei, concepţii, a unui interes
sau sistem de interese şi devalorizează altele

3. Avertizează asupra unor consecinţe posibile, face anumite prognoze ale unor
acţiuni şi poate oferi sfaturi care să conducă la remedierea situaţiilor în cauză.
4. Pagina editorială este a doua ca importanţă, după pagina întâi, ale cărei funcţii –
a explica şi a interpreta – reprezintă o tribună pentru opinia publică şi pentru
exprimarea liberă a cetăţenilor

5. Readuce în vizorul publicului ori reamintiteste anumite norme etice care trebuie
respectate, mai ales de o persoană publică

6. De multe ori, pentru a avea un efect formator asupra publicului, autorul revine la
acelaşi subiect în mai multe materiale

7. Editorialistul îşi poate asuma rolul de a pleda, prin mesajul scris, în favoarea sau
defavoarea unor decizii, fiind ca un catalizator al informaţiei

8. Liderul de opinie simte necesitatea, la nivel social, exprimării unei opinii, mai
ales când se impune nevoia susţinerii acesteia din partea unei instanţe recunoscute
ca presa ori pentru un efect mai puternic şi continuu, revine de mai multe ori la
acelaşi subiect în materialele sale
9.Ziarul urmăreşte îmbunătăţirea vieţii comunităţii, iar aceasta se realizează nu
numai printr-un criticism constructiv, dar prin promovarea corectă a unor direcţii,
ceea ce editorialiştii încearcă (mai puţin) să facă
10.Liderul de opinie poate schimba părerea brusc printr-o interpretare care dă
dovadă că e bine documentat pe marginea unui recent eveniment şi mai ales, în
cazul în care a fost martorul „în culise”
11.Materialele de opinie pot să învioreze, să împrospăteze gândurile cetăţenilor şi
pe marginea valorilor recunoscute de comunitate, să avertizeze asupra
consecinţelor posibile; să provoace la reflecţii
12. Presa trebuie să aducă la cunoştinţa publicului platformele electorale până a
începe acestea, iar în aceste momente, un rol substanţial îl au editorialele unor
jurnalişti bine documentaţi, profesionişti
13.Deseori cititorii aşteaptă să li se confirme de către editorialişti propriile opinii
14. Jurnaliştii sunt cei care fac presa şi cei care trebuie să-şi asume
responsabilitatea cuvenită în formarea opiniei publice riguroase.