CONCEPȚ II CLASICE PRIVIND FINANȚ ELE PUBLICE

Cuvântul finanțe își are originea în limba latină.

În secolele al XIII-lea - al XIV-lea se foloseau expresiile finatio, financias, în sensul de
plată în bani.
În Franța, în secolul al XV-lea, se foloseau expresiile hommes de finances și financiers,
pentru denumirea arendașilor de impozite și a persoanelor care încasează impozitele regelui.
În limba germană, în secolele al XV-lea – al XVII-lea se întâlnesc expresiile Finanz, care
înseamnă plata în bani, și Finanzer, care desemna pe cămătar.
Cu vremea, cuvântul finanțe a căpătat un sens foarte larg, incluzând bugetul statului,
creditul, operațiile bancare și de bursă ș.a., adică resursele, relațiile și operațiile bănești.
În zilele noastre, persoanele neavizate identifică frecvent noțiunea de finanțe cu aceea de
bani, venituri în bani, resurse bănești, creanțe și obligații de plată în bani.
Finanțele au apărut pe scena vieții social-economice, pe fondul dezvoltării factorilor de
producție și a relațiilor bănești, odată cu apariția statului și instituirea forței sale publice, adică la
incidența comunei primitive cu societatea sclavagistă.
Finanțele publice se manifestă ca relații de natură economică, a căror substanțialitate
constă în formarea și utilizarea fondurilor bănești ale statului.
Apariția finanțelor publice și dezvoltarea lor are la bază existența a două condiții
primordiale:
 dezvoltarea relațiilor bănești, astfel încât să fie posibilă formarea și utilizarea resurselor
statului în formă bănească;
 apariția statului și amplificarea funcțiilor și sarcinilor pe care acesta și le asumă, pentru
îndeplinirea cărora sunt necesare, în mod firesc, resurse.
În afara acestui gen de relații financiare, în economie, au apărut și există finanțe private,
în cazul cărora subiecții sunt persoane fizice sau juridice, diferite de stat sau de vreuna dintre
instituțiile sale.
Finanțele au un caracter istoric, întemeiat pe condițiile specifice ale fiecărei perioade de
dezvoltare economico-sociale și ale fiecărei țări. Potrivit acestui caracter, finanțele evoluează
permanent și se modifică continuu, în concordanță cu schimbările ce au loc în ansamblul
relațiilor economico-sociale.
Stadii de evoluție:
 orânduirea sclavagistă- când economia avea un caracter închis, finanțele au avut o sferă
restrânsă de manifestare, întrucât o bună parte a funcțiilor publice de conducere, justiție
sau apărare erau onorifice, fără a fi remunerate; construirea templelor și a corăbiilor,
întreținerea armatelor și a curților, organizarea spectacolelor, răscumpărarea prizonierilor
și altele erau asigurate, îndeosebi, pe calea prestațiilor și a dărilor în natură la care erau
obligați supușii statului sau pe calea tributurilor, a jafurilor și a trofeelor de război.
Manifestarea mai amplă a relațiilor financiare este strâns legată de apariția economiei de
schimb1, odată cu care cetățenii și supușii statului sclavagist au fost obligați să participe
la acoperirea necesităților publice și cu mijloace bănești.

1. economia de schimb, acel mod de organizare a activității economice care se bazează pe mecanisme
obiective ce pun în valoare forțele pieței în care raportul dintre cerere și ofertă determină principiile de
prioritate în alocarea și utilizarea resurselor materiale, umane și financiare disponibile.
  feudalism, are loc o dezvoltare a economiei de schimb, dar relațiile marfă-bani nu devin
predominante. Ca urmare, statul apelează în continuare la prestațiile și dările în natură, la
veniturile domeniale, precum și la cele aferente drepturilor regaliene1. Vistieria publică,
în feudalism, s-a confundat, în cele mai multe cazuri, cu așa-numita cămară personală a
suveranului. Alimentarea acestei cămări se făcea prin impozite în bani, daruri,
împrumuturi, tributuri etc. În acest cadru, veniturile în bani continuă să dețină o pondere
relativ redusă în acoperirea cheltuielilor publice. În funcție de contribuția lor la formarea
veniturilor suveranului, respectiv a vistieriei publice, drepturile regaliene au fost împărțite
în 3 grupe:
1. în grupa I au fost cuprinse dreptul asupra bunurilor găsite, încărcăturii
corăbiilor salvate de la înec, sucecesiunilor fără moștenitori și averii
străinilor, după decesul acestora.
2. în grupa a II-a au fost cuprinse drepturile silvice de vânătoare și de
pescuit, precum și drepturile de exploatare a subsolului și de folosire a
morilor de vânt.
3. în grupa a III-a au fost cuprinse dreptul de a bate monedă, ce a reprezentat
un simbol al puterii fiecărui senior feudal, dar și un izvor suplimentar de
venituri, și dreptul de judecată, care a adus cu sine și instituirea amenzilor
și a taxelor de judecată.
 Capitalismul2 aduce cu sine o producție de bunuri generalizată și trecerea la
economie de schimb. În această perioadă, relațiile bănești capătă o largă
dezvoltare, iar întreținerea aparatului de stat se bazează, în exclusivitate, pe
folosirea resurselor bănești.
Din această succintă prezentarea a evoluției finanțelor, rezultă că, de la apariția primelor
elemente și până în zilele noastre, finanțele nu au mai părăsit scena vieții social-economice.
Concepțiile specialiștilor, ce abordează problematica finanțelor publice, sunt diferențiate
între ele. Sintetizând diversele concepții întâlnite în literatura de specialitate, finanțele publice
sunt considerate a fi:
 fonduri bănești prelevate la dispoziția statului în vederea îndeplinirii funcțiilor și
sarcinilor sale
 mijloace de intervenție a statului în economie, prin intermediul unor impozite,
taxe, contribuții, împrumuturi, alocații bugetare, subvenții, bonificații și alte
facilități fiscale, în vederea influențării într-un mod sau altul a activității
economice
 forme și metode concrete de administrare a banului public
 acte juridice vizând preluarea la dispoziția statului a unei părți din PIB3, în scopul
îndeplinirii funcțiilor și realizării sarcinilor statului
 relații economice ce se manifestă în procesele de constituire și de repartizare a
fondurilor publice de resurse bănești, în scopul satisfacerii nevoilor generale ale
societății

1. drepturile regaliene au desemnat privilegiul de a încasa anumite venituri, de care s-au bucurat mai târziu
visteria statului; prin forma și modul lor de percepere, aceste drepturi sunt interpretate de știința finațelor ca
o formă de trecere de la veniturile domeniale la impozite, ca expresie actuală a finațelor publice.
2. capitalismul presupune organizarea economiei bazată pe proprietate privată și libertatea producției și a
comerțului având ca scop obținerea profitului.
3. PIB este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor
destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unui stat în decurs de un an.
 Unele concepții iau în considerare latura materială a finațelor publice de resurse bănești,
la altele prevalează latura juridică, în timp ce altele iau în considerare doar aspectul relațional,
însă intre aceste laturi există o anumită interdependență. Prin urmare, o anumită latură a
finanțelor publice nu exclude pe alta, ci contribuie la înțelegerea fenomenelor financiare.
Analiza acestei multitudini de concepții asupra finațelor publice relevă faptul că, în
evoluția lor, se disting două etape:
1. cea aferentă perioadei de închegare a finanțelor ca știință economică de sine stătătoare,
corespunzând capitalismului premonopolist1
2. cea aferentă doctrinei intervenționiste, de după marea criză economică mondială din
perioada 1929-1933.
Concepțiile primei etape sunt considerate clasice, iar cele din etapa următoare sunt
considerate moderne.
Concepțiile clasice se întemeiază pe doctrina liberalismului economic, ce a fost
predominantă în perioada capitalismului premonolist. În acest cadru, în conformitate cu
principiul laissez faire, laissez passer2, se urmărea evitarea oricărei intervenții a statului în
economie, apreciindu-se că această intervenție perturbă inițiativa privată, libera concurență și
acțiunea legilor obiective ale pieței. Ca urmare, rolul statului trebuia limitat la înfăptuirea
sarcinilor sale tradiționale privind menținerea ordinii interne, apărarea țării și întreținerea
relațiilor diplomatice, corespunzătoare lozincii guvernului ieftin3.
Concepțiile de acest gen au prevalat în așa numita etapă a statului jandarm4, când
preocupările științei privind finanțele publice erau orientate spre problemele acoperirii
cheltuielilor publice. În acest cadru, impozitele, contribuțiile, împrumuturile și celelalte metode
de procurare a resurselor financiare ale statului trebuie să fie astfel concepute încât să aibă un
caracter neutru, adică să nu provoace modificări substanțiale în repartiția veniturilor și a
averilor.
Conceptele acestei perioade au un pronunțat caracter juridic, ca urmare a orientării lor
spre:
 problematica preocupării resurselor necesare statului și ale utilizării economice ale
acestora
 repartizarea sarcinilor fiscale pe diverse categorii de contribuabili
 contractarea împrumuturilor publice atunci când este nevoie și rambursarea lor conform
condițiilor asumate de stat
 întocmirea și executarea echilibrată a bugetului public
 respectarea regulilor disciplinei financiare și ale bunei gestionări a fondurilor publice

1. premonopolist, anterior apariției și dezvoltării monopolurilor

2. let do and let pass
3. lozinca guvernului ieftin își găsea suportul în teza potrivit căreia, socialiștii reclamă utilizarea venitului
națiunii pentru dezvoltarea industriei și comerțului în loc să fie irosit pentru cheltuielile neproductive ale
statului.
4. stat jandarm, statul îndeplinea sarcini limitate, de domeniul asigurării ordinii și protejării cetățenilor, iar în
raport cu economie era chemat doar să stabilească regulile jocului economic și să supravegheze la
respectarea acestora.