UNIREA PRINCIPATELOR

Condiţii interne şi externe

În aprilie 1849 s-a încheiat între Rusia şi Imperiul Otoman Convenţia de la Balta-Liman, care a
restabilit Regulamentele Organice şi dominaţia efectivă a Rusiei şi Imperiului Otoman. Domnii erau
numiţi pe 7 ani, şi erau consideraţi înalţi funcţionari ai Imperiului Otoman ( acest lucru afecta
autonomia Principatelor). Obiectivele Convenţiei au fost: stoparea răspândirii ideilor liberale şi
naţionale şi menţinerea stabilităţii politice.
În Ţara Românească domnea Barbu Ştirbei, iar în Moldova Grigore Al.Ghica. Ei au dus o
politică reformatoare, au permis revoluţionarilor exilaţi să revină în ţară, unii au fost numiţi în
funcţii importante.
Pe plan internaţional a avut loc o nouă etapă a „crizei orientale”-războiul Crimeii ( 1853-1856)
izbucnit între Rusia şi Imperiul Otoman ( turcii erau susţinuţi de Franţa şi Anglia).
În cadrul Congresului de pace de la Paris (1856) Marile Puteri au discutat problema unirii
Principatelor.
Tratatul de pace de la Paris conţinea prevederi speciale pentru Principate:
-înlătura protectoratul rusesc;
-menţinea suzeranitatea otomană, dar garanta independenţa administrativă;
-Principatele erau puse sub garanţia colectivă a Marilor Puteri;
-dreptul la armată naţională;
-libertatea navigaţiei, a comerţului, a cultelor;
-revizuirea statutului de organizare internă;
-retrocedarea către Moldova a judetelor din sudul Basarabiei : Cahul, Bolgrad, Ismail;
-convoca Adunările ad-hoc care aveau dreptul de a se pronunţa în problema unirii.
Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc ( 1857) prevedeau:
-respectarea autonomiei Principatelor ;
-unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România;
-prinţ străin dintr-o familie domnitoare europeană;
-neutralitatea şi inviolabilitatea teritoriului noului stat.
În mai 1858 Conferinţa Marilor Puteri garante a adoptat Convenţia de la Paris ( care avea rolul
de constituţie pentru Principate). Noul stat trebuia să se numească Principatele unite ale Moldovei şi
Valahiei, cu 2 domni, 2 guverne, 2 Adunări legislative. Cele 2 state aveau în comun Înalta Curte de
Justiţie şi Casaţie de la Focşani.
Românii l-au ales la 5 ianuarie în Moldova pe Al.I.Cuza, iar la 24 ianuarie la Bucureşti. Pentru a
realiza unirea românii s-au folosit de o omisiune din Convenţia de la Paris, care nu preciza că
aceeasi persoană nu poate ocupa funcţia de domnitor în ambele Principate.
La 24 ianuarie 1859 s-au pus bazele statului naţional român modern.

DOMNIA LUI AL.I.CUZA

Dupa unire situaţia Principatelor era complexă, deoarece uniunea nu era recunoscută de Marile
Puteri, funcţionau 2 guverne şi 2 Adunări, organizarea administrativa era lipsită de unitate.
Principalele obiective ale domnitorului au fost consolidarea unirii prin recunoasterea dublei
alegeri şi realizarea unirii administrative şi politice; deasemenea realizarea unor reforme care să
modernizeze societatea românească.
Recunoasterea dublei alegeri s-a realizat în toamna 1859 în cadrul Conferinţei Marilor Puteri de
la Paris.
Pe plan intern Al.I.Cuza a realizat unificarea serviciului telegrafic şi vamal, unificarea agenţiilor
diplomatice, unificarea armatei şi realizarea unui singur minister de război.
 În decembrie 1861 la Constantinopol în cadrul Conferinţei Puterilor Garante sultanul a dat
firman ( ordin ) prin care recunoştea oficial unirea pe timpul domniei lui Cuza.
A urmat a adoptarea unor reforme moderne, radicale era greu de realizat datorită conservatorilor
care dominau Adunarea legislativă.
S-a dat legea secularizării averilor mănăstireşti ( averile mănăstirilor au trecut în patrimoniul
statului cu despăgubire).
La începutul anului 1863 s-a constituit o alianţă alcatuită din liberali radicali şi conservatori
numită „monstruoasa coaliţie”, care urmărea înlăturarea lui Cuza şi aducerea unui prinţ străin.
La 2 mai 1864 Al.I.Cuza a organizat o lovitură de stat, instaurând domnia autoritară. S-a adoptat
Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris ( o nouă Constituţie pentru Principate).
Apoi s-a dat legea electorală, care menţinea votul cenzitar dar mărea numarul alegătorilor.
A urmat la 14 august 1864 legea rurală, care prevedea emanciparea clăcaşilor cu despăgubire,
ţăranii erau improprietăriţi în funcţie de numărul de vite de muncă deţinute ( au fost improprietărite
460.000 familii de ţărani).
S-a adoptat Codul penal şi Codul civil.
În decembrie1864 s-a dat legea instrucţiunii publice prin care învăţământul primar devenea
gratuit şi obligatoriu. S-au înfiinţat Universităţile din Iaşi ( 1860) şi Bucureşti ( 1864).
( Guvernul condus de M.Kogălniceanu –octombrie 1863-ianuarie 1865-a fost considerat cel mai
important cabinet pentru activitatea sa reformatoare.)
La 10/11 ianuarie 1866 Al.I.Cuza a fost obligat să abdice şi să părăsească ţara.