Introducere

Limba vorbită reprezintă un alt aspect, care trebuie luat în considerare în studiul geografic al populaţiei,
aceasta constituind una dintre componentele principale ale naţionalităţii sau etnicităţii, care asigură
transmiterea culturii şi menţine coeziune a grupelor umane.
Limba poate constitui un element de identificare sau diferenţiere a unor anumite grupe de populaţie şi de
multe ori graniţele politice se suprapun cu graniţele lingvistice.
În prezent, pe glob se vorbesc circa 3000 de limbi şi dialecte; cifra este orientativă, mulţi autori apreciind
numărul acestora la 6000 sau chiar 7000.Trebuie menţionat totuşi că anumite grupări etno-lingvistice nu deţin
decît un număr redus de vorbitori, de la cîteva mii la cîteva sute. Mai mult, lingviştii sunt încă în proces de
identificare şi clasificare a limbilor vorbite de populaţiile izolate din Africa, America Latină sau Noua
Guinee. Numeroasele limbi vorbite astăzi pe glob reflectă în fapt eterogenitatea culturală, marea diversitate a
populaţiei mondiale.
Clasificarea grupelor lingvistice
În clasificarea grupelor lingvistice se are în vedere importanţa relativă a acestora, importanţă reflectată de
numărul actual de vorbitori, dar şi geneza acestora, respectiv originea şi legăturile istorice.
Luînd în considerare numărul de vorbitori, din totalul grupelor linvistice semnalate pe plan mondial, circa 30
prezintă un număr de locuitori mai mare de 50 de mil.şi doar 4 dintre acestea sunt vorbite de mai mult de 300
mil. de persoane.
Astfel, cea mai vorbită limbă pe glob este chineza (mandarin) cu circa 850 mil. de locuitori, urmată de
engleză (440 mil. loc.), hindi şi spaniolă cu circa 330 mil. de locuitori fiecare.Alte limbi sunt vorbite de
mai mult de 100 mil. de persoane : rusa, araba, bengali, portugheza, indoneziana, japoneza, franceza.
Pentru a uşura clasificarea grupelor lingvistice, atît de numeroase şi diverse, specialiştii au încercat o
simplificare a acestora utilizînd criteriul genetic în funcţie de care au fost delimitate familiile lingvistice.
O familie lingvistică desemnează un grup de limbi care provin dintr-una singură, prima vorbită,
numită şi proto-limbă într-un anumit areal care se apreciază a fi „de origine ”.
Apartenenţa grupelor lingvistice la o anumită familie poate fi recunoscută prin intermediul similarităţilor
existente în vocabular şi gramatică.
Pe baza regularităţilor sau diferenţierilor de pronunţie a unor sunete în diferite limbi, lingviştii au
reuşit să reconstituie evoluţia în timp a unor cuvinte şi chiar să le determine forma iniţială, originală
înainte ca acestea să fie alterate sau transformate.După diverse estimări, numărul familiilor lingvistice
identificate variază de la 30 la circa 100. Acestea, la rîndul lor, pot fi divizate în subfamilii, ramuri sau
grupe.(schema de mai jos).

Vorbind pentru Europa UE promovează diversitatea lingvistică și culturală a popoarelor

sale prin sprijinirea activităților de predare și învățare a limbilor acestora. Obiectivul
ambițios al UE este de a ajuta cetățenii să vorbească fluent două limbi străine pe lângă limba
lor maternă.
 
Instituțiile UE lucrează cu 23 de limbi oficiale. Scopul este de a garanta că toți cetățenii UE, indiferent
dacă vorbesc o limbă europeană principală sau una mai puțin cunoscută, au acces egal la politicile și legislația
Uniunii Europene.  
 „Capacitatea de a comunica în mai multe limbi reprezintă un mare avantaj pentru indivizi, organizații și
întreprinderi deopotrivă. Aceasta dezvoltă creativitatea, elimină stereotipurile culturale, încurajează
gândirea dincolo de granițe și poate contribui la dezvoltarea produselor și a serviciilor inovatoare.”
Importanța limbii 
Limba pe care o vorbim ne ajută să ne definim identitatea. Multitudinea de limbi vorbite de cei 500 de
milioane de cetățeni ai Uniunii Europene s-a răspândit pe continent sub forma unui vast mozaic. UE
recunoaște acest drept la identitate și promovează activ libertatea de a vorbi și de a scrie în limba proprie,
1
continuând să își urmărească în același timp obiectivul de integrare mai strânsă în rândul țărilor sale membre.
Aceste obiective sunt complementare și întruchipează prin ele însele deviza Uniunii Europene: „Unitate în
diversitate”.
 
De fapt, UE merge mai departe, încurajându-și cetățenii să învețe limbi străine. Cunoașterea unei alte limbi
sau a mai multor limbi face posibile circulația și găsirea unui loc de muncă într-o altă țară. Mobilitatea
pe piața muncii contribuie la crearea de noi locuri de muncă și stimulează creșterea. De asemenea,
cunoașterea altor limbi promovează contactele interculturale, înțelegerea reciprocă și comunicarea directă
între cetățeni într-o Uniune tot mai diversă și în plină expansiune.
 Fără discriminare
 Există 23 de limbi oficiale ale UE. Atunci când o nouă țară devine membră a UE, limba națională a țării
respective devine în mod normal limbă oficială a UE. Decizia în această privință este luată de Consiliul de
Miniștri al UE. Acest lucru garantează faptul că fiecare cetățean al UE poate să folosească în orice contacte
cu UE și cu instituțiile acesteia limba pe care o folosește atunci când se adresează autorităților naționale din
țara sa.
 
Pe același principiu, noua legislație în ansamblu, adoptată de UE, este tradusă în toate limbile oficiale,
astfel încât toți cetățenii interesați din Uniune să cunoască imediat despre ce este vorba în noua lege și cum
îi afectează aceasta. Toate versiunile lingvistice ale unei legi a Uniunii Europene au aceeași valoare juridică.
 
În acest mod, UE garantează că nu există niciun fel de discriminare între cetățenii ale căror limbi sunt vorbite
de un număr mai mare de oameni și cetățenii care vorbesc limbi având o arie de utilizare mai restrânsă. În
Parlamentul European, de exemplu, membrii sunt liberi să se adreseze adunării în limba oamenilor pe care îi
reprezintă. Membrii sloveni sunt la fel de îndreptățiți precum cei germani să vorbească limba celor care i-au
votat.
 
 
Responsabilități majore
 
Traducerea și interpretarea sunt, prin urmare, responsabilități majore ale UE. Aderarea a 12 noi membri între
2004 și 2007 a crescut de mai mult de două ori numărul limbilor oficiale, de la 11 la 23, atrăgând atenția mai
mult ca oricând asupra rolului limbilor în UE. Aceasta a stimulat UE să creeze, în 2007, un nou domeniu
politic: multilingvismul. Obiectivele în această privință sunt promovarea învățării limbilor în UE, garantarea
accesului cetățenilor la Uniunea Europeană în limba lor proprie și exploatarea la maximum a contribuției
multilingvismului la dezvoltarea economică, socială, culturală și politică a Uniunii Europene.
 Limbile oficiale ale UE

23              bulgara (2007) 12              lituaniana (2004)

22              româna (2007)
21              irlandeza (*) (2007)
20              malteza (2004)
19              ceha (2004)
18              slovaca (2004)
17              slovena (2004)
16              polona (2004)
15              maghiara (2004)
14              estona (2004)
13              letona (2004)
1              olandeza (**) (1950)
11              finlandeza (1995)
10              suedeza (1995)
9              spaniola (1995)
8               portugheza (1986)
7              greaca (1981)
6              engleza (1973)
5              daneza (1973)
4              franceza (**) (1950)
3              germana (**) (1950)
2              italiana (**) (1950)

2
 
(*) Irlandeza: Limbă de redactare a tratatelor începând cu 1973. Basca, catalana, galiciana: statut special
începând cu 2006.

 
Cunoaște-ți rădăcinile lingvistice
 
Limbile UE au rădăcini diverse. Majoritatea aparțin vastei grupe indo-europene, ale cărei ramuri principale
sunt limbile germanice, romanice, slave și celtice. Greaca și limbile baltice, lituaniana și letona sunt, de
asemenea, indo-europene, deși nu aparțin ramurilor principale. Maghiara, finlandeza și estona provin din
grupa de limbi fino-ugrice. Malteza este apropiată de limba arabă, cu elemente italiene.
 
Majoritatea limbilor „regionale” și „minoritare” ale UE aparțin, de asemenea, uneia sau alteia dintre
grupele de mai sus. Principala excepție este limba bască, vorbită de o parte și de alta a frontierei
franco-spaniole, limbă ale cărei rădăcini sunt încă cercetate.
 
Noțiunea de limbă minoritară se referă nu numai la limbile mai puțin folosite, precum limba sami în
Laponia sau bretona în vestul Franței, ci și la utilizarea limbilor oficiale ale UE vorbite de o minoritate într-o
altă țară membră (cum ar fi germana în nordul Italiei sau maghiara în România și în Slovacia). Aderarea
țărilor baltice având minorități vorbitoare de limbă rusă a adăugat o nouă categorie de limbă „minoritară”  – o
limbă națională a unei țări din exteriorul UE.
 
Limbile catalană, bască și galiciană au statut de limbă oficială în Spania, ceea ce înseamnă că anumite
texte ale UE sunt traduse din și în limbile respective pe cheltuiala guvernului spaniol.
 
Limbile Europei 
 Germana este cea mai vorbită limbă maternă din Uniunea Europeană, cu aproximativ 90 de milioane de
vorbitori nativi sau 18 % din populația UE. Engleza, italiana sau franceza sunt, fiecare, limba maternă a 60-
65 de milioane de cetățeni ai UE (12-13 % din total).
 Cu toate acestea, engleza este vorbită de aproximativ 38 % din cetățenii UE ca fiind prima limbă străină a
acestora, plasându-se cu mult înaintea limbii germane sau a altor limbi, ceea ce o face cea mai folosită limbă
a Uniunii Europene. Aproximativ 14 % din cetățenii UE vorbesc fie franceza, fie germana ca primă limbă
străină.
 
Aderarea în 2004 a 12 noi state membre a confirmat importanța limbii engleze ca nouă lingua franca a
Uniunii Europene. Pe de altă parte, acest lucru a întărit poziția limbii germane, care este acum la
egalitate cu limba franceză. Aceasta se datorează faptului că germana este mai larg folosită ca limbă străină
decât franceza în țările din Europa Centrală și de Est. Ca urmare a factorilor istorici și geopolitici, limba rusă
este prima sau a doua limbă străină vorbită în majoritatea acestor țări. De fapt, cel mai recent sondaj realizat
de Comisia Europeană și publicat în 2006 arată faptul că există cinci limbi dominante, acestea fiind limbile
străine cele mai utilizate de către cetățenii UE (a se vedea caseta).
 
 
Limbile străine cele mai uzuale vorbite în UE
 
Întrebare: „Ce limbi, alta decât limba maternă, cunoașteți destul de bine pentru a întreține o conversație?”
 
Răspunsuri:                            engleza              38 %
                                          germana              14 %
                                          franceza              14 %
                                          spaniola              6 %

3
                                          rusa                            6 %
 
Sursa: Comisia Europeană, Sondaj special Eurobarometru 243, 2006.
 
 
 
După cum era de așteptat, cele mai mari abilități lingvistice s-au constatat în țări relativ mici sau a căror
limbă nu este foarte cunoscută în altă parte. Peste 90 % din populația a opt țări ale UE – Letonia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia Suedia și Țările de Jos – afirmă că vorbește o a doua limbă străină pe
lângă limba maternă. La polul opus, doar 34 % din poporul irlandez și 38 % dintre britanici afirmă că știu o a
doua limbă destul de bine pentru a întreține o conversație.
„Limba maternă plus alte două limbi străine”
 
Limbile regionale și minoritare Respectarea diversității lingvistice și culturale reprezintă o trăsătură
esențială a Uniunii Europene. Aceasta este garantată în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene, adoptată de liderii UE în 2000. Limbile regionale și minoritare beneficiază de o mai mare
protecție specifică printr-o cartă adoptată în cadrul Consiliului Europei.
 
Diversitatea lingvistică nu acoperă numai cele 23 de limbi oficiale ale UE, ci și limbile sale regionale și
minoritare. Există peste 60 de astfel de limbi, cu toate că numărul real depinde de modul în care definim o
limbă (spre deosebire de un dialect, de exemplu). Aceste limbi sunt vorbite de nu mai puțin de 50 de milioane
de oameni din întreaga Uniune Europeană.
 
 
Trei definiții
 
Există trei categorii general acceptate de limbi regionale sau minoritare:
 
       limbi care sunt specifice unei regiuni aflate în interiorul unui stat membru sau al unei regiuni
transfrontaliere și care nu reprezintă o limbă dominantă în nicio țară a UE. Această categorie include
limbi precum basca, bretona, catalana, frizona, sarda și galeza;
 
       limbi vorbite de o populație minoritară dintr-o țară a UE, dar care sunt limbi oficiale într-o altă țară: de
exemplu, germana în sudul Danemarcei, franceza în Valle d'Aosta din nordul Italiei și maghiara în
Slovacia;
 
       limbi non-teritoriale, cum ar fi cele ale comunităților rome sau evreiești din UE (romani și idiș).
 
Noțiunea de limbi regionale și minoritare nu include dialectele vreuneia dintre limbile oficiale sau limbile
vorbite de comunitățile de imigranți aflate în Uniunea Europeană.
 
 
Limbile neindigene
 
O gamă largă de limbi provenite din alte părți ale lumii sunt vorbite de comunitățile de imigranți din țările
UE. Între acestea se evidențiază limba turcă în vastele comunități de imigranți din Germania, Belgia și
Țările de Jos. Altele includ araba maghrebiană (în principal în Franța, Spania și Belgia), precum și limbile
urdu, bengali și hindi, vorbite de imigranții veniți în Regatul Unit de pe subcontinentul indian.
 
În general, aceste limbi neindigene nu beneficiază de statut sau recunoaștere oficială în țările UE. În schimb,
comunitățile de imigranți primesc finanțare de la UE pentru a le ajuta să se integreze în noile țări de reședință
prin programele de dezvoltare socială și regională. În unele țări, acestea primesc, de asemenea, sprijin pentru

4
dezvoltarea aptitudinilor în ceea ce privește limbile țărilor lor de origine, iar copiii învață aceste limbi în
școli. Astfel, comunitățile în cauză păstrează legătura cu rădăcinile lor culturale, asimilând în același timp
limba și cultura noii țări gazdă. Asemenea aptitudini bilingve pot, de asemenea, să constituie un câștig
personal și să deschidă oportunități profesionale în mai multe domenii.
 
 
 
Limbile de integrare
 
Diferite autorități locale și guverne naționale oferă imigranților stagii de învățare a limbii, cursuri de
familiarizare cu societatea și cultura locală, precum și sprijin în găsirea locurilor de muncă. Acestea din urmă
sunt adesea furnizate în limba proprie a imigranților.
 
Un exemplu îl întâlnim în orașul flamand Ghent din Belgia, unde imigranții și refugiații cu statut recunoscut
beneficiază de un program introductiv care cuprinde 1 200 de ore de lecții în limba olandeză (limba regiunii
flamande), plus 75 de ore de cursuri de orientare civică. Acestea din urmă sunt oferite în limbile albaneză,
arabă, engleză, franceză, persană, rusă, somaleză, spaniolă și turcă.
 
În orașul german Frankfurt pe Main, un curs de limbă de 600 de ore este precedat de un program de
familiarizare cu orașul și de o prezentare a instituțiilor germane și a sistemului juridic național. Cursul este
oferit în opt limbi și predat de migranți locali stabiliți.
 
Sistemul de învățământ finlandez sprijină păstrarea și dezvoltarea limbilor materne ale imigranților, pentru a
garanta ceea ce acesta numește bilingvism funcțional. Au fost oferite lecții în 52 de limbi. Limbile rusă,
somaleză și albaneză figurează ca fiind cele mai predate limbi materne ale imigranților.
 
Ungaria și-a dezvoltat politica de integrare națională pe baza unui proiect-pilot pentru șase luni, numit Matra,
care a inclus 1 200 de ore de predare a limbilor pentru imigranți, 700 de ore de orientare culturală și juridică
și asistență financiară pentru cheltuieli de ședere.
 
 
Limbile străine stimulează afacerile
 
Un studiu realizat pentru Comisia Europeană arată că societățile comerciale din UE pot pierde oportunități de
afaceri din cauza lipsei competențelor lingvistice. În special, aceasta este situația întreprinderilor mici și
mijlocii (IMM-uri) care nu pot să exploateze la maximum oportunitățile de export în alte țări ale UE.
Conform studiului, 11 % din IMM-uri – aproximativ un milion de întreprinderi – au pierdut contracte cu
potențiali clienți din alte țări ale UE din cauza obstacolelor legate de limbă. De asemenea, studiul accentuează
importanța crescândă a multilingvismului pentru dezvoltarea afacerilor pe piețele mondiale. În acest context,
engleza este limba principală, însă studiul subliniază importanța tot mai mare a limbilor chineză, arabă și
rusă.
 
 
Ai grijă de limba ta
 
Pe 26 septembrie în fiecare an se sărbătorește Ziua europeană a limbilor.

Ideea care se află în spatele acestui eveniment este de a sensibiliza publicul în privința tuturor limbilor vorbite
în Europa și a importanței învățării limbilor străine pentru promovarea toleranței și a înțelegerii reciproce.
Ziua europeană a limbilor celebrează diversitatea lingvistică drept unul dintre punctele forte ale Europei și
încurajează învățarea limbilor străine de-a lungul vieții, în școală și în afara școlii. Unul dintre afișele folosite
la acest eveniment indică forma obișnuită de salut în 37 de limbi.

5
 

6
 
Fonduri din partea UE pentru învățare
 
Legături interculturale
 
Programele culturale ale Uniunii Europene promovează, de asemenea, diversitatea lingvistică și culturală în
mai multe moduri. Programul MEDIA finanțează dublarea și subtitrarea filmelor europene pentru difuzarea
în cinematografele sau la televiziunile din alte țări ale UE. Programul „Cultura” creează legături interculturale
prin sprijinirea activităților de traducere a autorilor moderni în alte limbi ale UE.
 Instrumentele multilingvismului 
Diversitatea lingvistică este o componentă a vieții de zi cu zi în Uniunea Europeană de astăzi. Cu 500 de
milioane de cetățeni având diferite rădăcini etnice, culturale și lingvistice, este mai important ca oricând ca
aceștia să aibă aptitudini pentru a se înțelege și a comunica între ei. În același timp, se pot intensifica
eforturile în vederea dezvoltării multilingvismului ca instrument destinat să ajute întreprinderile din UE să
devină mai competitive și să asigure noi piețe de export în Europa și dincolo de aceasta.
 
Motivele pentru care Uniunea Europeană folosește 23 de limbi oficiale nu sunt greu de identificat:
acestea sunt democrația, transparența și dreptul la cunoaștere. 
 
Implicarea cetățenilor
 
Funcția sa legislativă și implicarea directă a cetățenilor săi explică de ce UE folosește mai multe limbi decât
organisme multinaționale precum Organizația Națiunilor Unite sau NATO, care operează numai la nivel
interguvernamental, neavând funcție legislativă. Organizația Națiunilor Unite, cu peste 190 de membri,
folosește numai șase limbi. Consiliul Europei, care are mai mulți membri decât UE, publică documentele
oficiale numai în limbile engleză și franceză, ca și NATO.
 
 primele 10 limbi
[Cele mai vorbite 10 limbi de pe glob]
Limbajul este, poate, cea mai importanta functie a corpului uman. El este, in
aceeasi ordine de idei, una dintre trasaturile definitorii ale speciei umane si
resortul care a ajutat la evolutia spectaculoasa a umanitatii. Practic, nu ne
putem
imagina lumea, asta cum este ea astazi, fara existenta unui limbaj si a unei
modalitati de comunicare care sa ne permita transmiterea rapida a informatiilor
de
orice fel. Nu trebuie decat sa privim in jur, de la carti, reviste, radio,
filme,
muzica sau studii, ca sa intelegem ca insasi existenta noastra este strans
legata de
limbaj. Mai jos, va prezentam o lista celor mai vorbite limbi din ziua de azi,
sumarizand, implicit, cele mai importante limbaje ale planetei...
10. Limba bengaleza - cca 230 de milioane de vorbitori
Vorbita cu precadere in Bangladesh, o tara cu peste 120 de milioane de
locuitori, si
India (in special in statele Tripura, Assam si Bengalul de Vest ) limba
bengaleza
este una dintre cele mai uzitate limbi de pe glob chiar daca intr-un areal
destul de
restrans fata de celelalte limbi din acest clasament. Alaturi de cele
aproximativ
210 limbaje si idiomuri indo-ariene vorbite in Asia, bengaleza a evoluat acum
circa
7
3000-3200 de ani din stravechea sanscrita, mai precis din Magadhi Prakrit, limba
vorbita de insusi Budha si unul din cele trei limbaje scrise ale Indiei antice.
Limba oficiala in Bangladesh si a doua limba ca raspandire in India, bengaleza
tinde
sa adune cat mai multi vorbitori in viitorul apropiat, asta si ca urmare a
exploziei
demografice din cele doua tari din sudul Asiei.
Salutul comun in limba bengaleza se propunta "Ei Je".
[http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/6865649/]
9. Limba portugheza - cca. 240 de milioane de vorbitori
Este cea mai vorbita limba din emisfera sudica, cea de a treia limba, ca numar
de
vorbitori, din Occident si este limba oficiala in nu mai putin de 9 state ale
lumii.
Portugheza este vorbita de peste 190 de milioane de persoane numai in Brazilia
(un
total de 80,08% din totalul lusofonilor lumii), de cca 22 de milioane de oameni
in
Mozambic si de aproximativ 13 milioane de angolezi. Numarul portughezilor nativi
se
ridica si el la aproape 11 milioane de persoane. In acelasi timp, portugheza
este
vorbita oficial in Guinea Bissau, Timorul de Est, Guinea Ecuatoriala, Capul
Verde,
Sao Tome&Principe precum si regiunea cu statut autonom, Macau.
Mai mult, portugheza este una dintre cele mai apreciate limbi de pe glob, fiind
situata pe un loc 4 la nivel mondial in preferintele elevilor si studentilor. De
altfel, in Uruguay, Argentina, Venezuela, Zambia, Congo, Senegal, Namibia,
Swaziland, Coasta de Fildes si Africa de Sud, portugheza una dintre limbile
straine
obligatorii in programa scolara. Conform UNESCO, portugheza este limba cu cel
mai
mare potential sa devina limba internationala din Africa si America de Sud.
Numai in
Africa se estimeaza ca numarul vorbitorilor de limba portugheza se va apropia de
90
de milioane in anul 2050.
Salutul in limba portugheza se pronunta "Bom dia"
[http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/6865649/]
8. Limba malaeziano-indoneziana - cca 260 de milioane vorbitori
Vorbita cu precadere in Indonezia, Malaezia, Brunei, Singapore, sudul Thailandei
si
al Filipinelor precum si in Timorul de Est, malaeziano-indoneziana este una
dintre
cele mai uzitate limbi de pe glob, cu 40 de milioane de vorbitori nativi in
Malaezia
si peste 210 milioane numai in Indonezia. Nici nu este de mirare daca ne gandim
ca
Indonezia este tara formata din 17.508 insule, cu o populatie totala ce
depaseste
230 de milioane de locuitori, fapt ce o situaeaza pe locul 4 in lume in topul
celor
mai populate tari ale planetei. Malaeziana este o limba austroneziana, vorbita
8
curent in Malaezia si Brunei, in timp ce indoneziana este un dialect (numit si
Riau)
al malaezienei. Cele doua limbi impart, insa, o radacina comuna, iar limbajele
sunt
atat de asemanatoare incat pot fi intelese de ambele categorii de vorbitori fara
probleme, un motiv in plus ca malaeziana si indoneziana sa fie considerate una
si
aceeasi limba.
Pentru a saluta pe cineva in maleziano-indoneziana trebuie sa spui "Selamat
pagi".
[http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/6865649/]
7. Limba rusa - cca 278 de milioane de vorbitori
Rusa este limba cea mai raspandita, din punct de vedere geografic, din Eurasia,
cea
mai vorbita limba slava si, totodata, cea mai raspandita limba nativa din
Europa.
Este vorbita oficial in Rusia, Belarus, Kazahastan, Kirghistan, Moldova, Crimea,
Abhazia, Osetia de Sud precum si ca limba secundara in celelalte foste tari
membre
ale Uniunii Sovietice. De asemenea, in Israel, rusa este vorbita de catre o
comunitate ce insumeaza circa 750.000 de persoane, marea lor majoritate
imigranti
din fosta URSS. In plus, rusa este una dintre cele sase limbi oficiale ale
Organizatiei Natiunilor Unite iar izvoarele istorice o atesta inca din secolul
al
X-lea ca fiind cea mai influenta limba slavona din istorie. Aproximativ 164 de
milioane de persoane sunt vorbitoare native ale limbii ruse, in timp ce 114
milioane
o folosesc ca limba secundara. Rusa a devenit limba de circulatie internationala
odata cu crearea blocului comunist, atunci cand, in majoritatea tarilor aflate
sub
influenta Moscovei, rusa a fost introdusa obligatoriu in programa scolara ca
prima
limba straina a tinerilor.
Transcris in alfabetul latin din cel chirilic, salutul rusesc se pronunta
"Zdravstvuite".
[http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/6865649/]
6. Limba franceza - cca 300 de milioane de vorbitori
Considerata limba cea mai romantica de pe glob, franceza este vorbita oficial in
29
de tari, existand, de asemenea, comunitati de limba franceza in alte 57 de tari
ale
lumii. Cei mai multi vorbitori ai acestei limbi se regasesc in Franta, restul
traind
in marea lor majoritate in Canada (in special in Quebec, Ontario si New
Brunswick),
Belgia, Elvetia precum si in numeroase tari africane. Numai in Uniunea Europeana
exista 129 de milioane de vorbitori de limba franceza, 65 de milioane dintre
acestiia fiind nativi, in timp ce restul au ales franceza drept a doua limba,
statistica ce situeaza franceza pe locul trei in topul celor mai vorbite limbi
din
Uniunea Europeana dupa engleza si germana. Chiar daca franceza, cea mai vorbita
limba europeana incepand cu secolul al XVII-lea si terminand cu inceputul
9
secolului
XX, a pierdut teren in favoare limbii engleze in preferintele tinerilor, noile
programe educationale din Canada si tarile in curs de dezvoltare din tarile
lumii a
treia anunta un nou aflux de vorbitori de franceza, estimandu-se ca numarul
francofonilor va atinge cifra de 500 de milioane in viitorul apropiat.
Cea mai comuna forma de salut in limba franceza este "Bonjour".
[http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/6865649/]
5. Limba araba - peste 300 de milioane de vorbitori
Aproximativ 300 de milioane de vorbitori nativi, dintre care majoritatea se afla
in
Orientul Mijlociu si Africa de Nord, alaturi de 250 de milioane de oameni care
au
ales-o ca limba secundara - acestea sunt cifrele impresionante care fac din
araba
una dintre fruntase intr-un clasament al celor mai vorbite limbi de pe Terra. La
aceasta a contribuit si numarul mare de musulmani de pe glob, circa un miliard,
stiut fiind ca limba araba este limba in care a fost scrisa cartea sfanta a
islamului, Coranul. Limba araba este limba oficiala in nu mai putin de 26 de
state,
dintre acestea evidentiindu-se Egiptul, cu peste 80 de milioane de vorbitori. De
altfel, existand atat de multi vorbitori de limba araba, aceasta a devenit, in
anul
1974, cea de sasea limba oficiala a Organizatiei Natiunilor Unite.
Araba a fost limba stiintelor in perioada celor 700 de ani de stapanire araba in
peninsula iberica, epoca in care majoritatea lucrarilor de matematica,
filozofie,
medicina si alte stiinte erau scrise in aceasta limba, cu precadere de catre
invatati arabi. Ca si in cazul altor limbi semitice, araba se scrie de la
dreapta la
stanga.
Un salut in limba araba, transcris in alfabet latin, se pronunta "Al salaam
a'alaykum".
[http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/6865649/]
4. Limba hindi - cca 490 de milioane de vorbitori
Cunoscuta si sub numele de Hindi-Urdu, cele doua forme ale sale, hindi este una
dintre cele mai vorbite limbi de pe glob, fiind, in acelasi timp, una dintre
cele 22
de limbi oficiale ale Indiei (in varianta Hindi si Urdu) si limba oficiala din
Pakistan (sub varianta Urdu). Trebuie spus ca Urdu este vorbita, in special, de
populatia de origine musulmana, in timp ce Hindi este vorbita de indienii de
alte
religii. Dat fiind numarul urias al indienilor, popor care se estimeaza ca va
depasi
in curand pe cel chinez ca numar de locuitori, este evident ca limba vorbita de
cei
mai multi dintre acestia (peste 250 de milioane de vorbitori nativi, in timp ce
restul au invatat hindi ca limba secundara) a ajuns rapid in topul celor mai
uzitate
limbi de pe glob. Se pare ca doar influenta covarsitoare a limbii engleze in
India a
oprit hindi sa devina cea mai vorbita limba a lumii.
Pentru a saluta in hindustani, trebuie sa spui "Namaste".
10
[http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/6865649/]
3. Limba spaniola - cca 450-500 de milioane de vorbitori
In anul 1999, conform unor statistici ale vremii, existau 358 de milioane de
vorbitori nativi ai limbii spaniole dintr-un total de 417 milioane de vorbitori
ai
acestei limbi in toata lumea. Astazi, se estimeaza ca numarul hispanofonilor
oscileaza intre 450 si 500 de milioane, cea mai mare comunitate inregistrandu-se
in
Mexic, o tara cu o populatie de aproximativ 112 milioane de locuitori. Spaniola
este
limba oficiala a 20 de tari, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene,
Organizatiei Natiunilor Unite si a Organizatiei Statelor Americane, asta ca sa
enumeram doar cateva dintre organismele internationale care au adoptat spaniola.
Este, in acelasi timp, cea de a doua limba din lume dupa numarul nativilor care
o
vorbesc, depasind la acest capitol limba engleza.
In Statele Unite ale Americii exista deja 36 de milioane de vorbitori de limba
spaniola, in unele state ale acestei tari procentul hispanofonilor depasindu-l
considerabil pe cel al vorbitorilor de limba engleza. De asemenea, au existat
propuneri ca spaniola sa devina a doua limba oficiala a SUA, proiect refuzat
pana in
prezent de autoritatile de la Washington.
Spaniola, limba derivata din latina vulgara, a cunoscut numeroase influente de-a
lungul timpului, cele mai importante fiind cele de origine araba, germanica,
basca
si celtiberica. In prezent, spaniola castiliana este cea mai raspandita dintre
graiurile hispanice, lucru influentat decisiv de expasiunea Imperiului Spaniol
intre
secolele XV si XIX.
Un salut in limba spaniola se pronunta "Hola".
[http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/6865649/]
2. Limba engleza - cca 508 de milioane de vorbitori
Chiar daca numarul nativilor vorbitori de engleza (cca 350 de milioane) este
depasit
de cel al vorbitorilor de limba spaniola, numarul celor care au imbratisat
engleza
ca a doua limba este unul covarsitor. Exista chiar estimari care indica un numar
de
peste 1 miliard al celor care vorbesc limba engleza. Nici nu trebuie sa ne mire,
daca ne gandim ca engleza a fost catalogata drept prima "lingua franca", in
adevaratul sens al cuvantului, din istoria omenirii.
Engleza este limba oficiala in nu mai putin de 53 de state ale lumii, record
absolut
in acest domeniu, cea mai vorbita limba din Uniunea Europeana, si prima limba
oficiala a Organizatiei Natiunilor Unite. De asemenea, limba lui Shakespeare
este
considerata cea mai ampla, din punct de vedere al numarului de cuvinte,
dictionarul
englez numarand peste 500.000 de cuvinte, fara a adauga aici o varietate de
termeni
tehnici sau stiintifici, mai mult decat orice alta limba europeana.
Engleza isi are originile in graiul vechilor celti, in limbajele anglilor si
saxonilor, triburi germanice care au invadat Anglia in secolul al V-lea d.Hr. si
11
in
vechile limbi si dialecte vikinge, aduse de catre scandinavi in secolele
VIII-IX. A
urmat influenta franceza, adusa de normanzi odata cu ascensiunea lui Wilhelm
Cuceritorul, precum si cea latina, lingua franca in biserica crestina si in
randul
intelectualitatii europene din Evul Mediu.
Un salut in limba engleza se pronunta "Hello".
[http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/6865649/]
1. Limba mandarina - circa 1,4 miliarde de vorbitori
Mandarina, limba oficiala in China si Taiwan, este, de departe, cea mai vorbita
limba de glob, depasind engleza, din punct de vedere al numarului de vorbitori,
intr-un raport de cel putin 2 la 1. Nici nu este de mirare, daca ne gandim ca
majoritatea populatiei chineze (cea mai numeroasa de pe glob) vorbeste
mandarina. De
asemenea, mandarina mai este vorbita in Singapore, Indonezia, Macau, Filipine si
in
puternice comunitati chineze din SUA, Australia, Peru, Canada, Mauritius sau
Rusia.
Si, cu toate acestea, mandarina este una dintre cele mai dificile limbaje de pe
glob, un incepator fiind incapabil sa inteleaga fiecare nuanta a cuvintelor
rostite
de un nativ. Spre exemplu, fiecare cuvant poate fi exprimat in cel putin 4
moduri
(sau tonuri), putand insemna altceva in functie de modul in care este pronuntat
si
de felul in care sunt accentuate sunetele.
Chineza mandarina este una dintre cele mai vechi limbi ale lumii care, mai mult,
a
pastrat neschimbata aceeasi scriere de acum cel putin 3-4000 de ani. De altfel,
madarina este limba in care a scris insusi Confucius, contemporanii nostri
chinezi
putand citi lucrarile acestuia fara a avea nevoie de adaptari ale textelor
antice la
grafia timpurilor moderne.
Ca sa saluti in mandarina, trebuie sa spui "Ni hao". ( Cu mentiunea ca "Hao" se
pronunta ca o singura silaba, iar tonul trebuie scazut pe sunetul "a", pentru ca
apoi sa fie ridicat, din nou, la final).
[http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1381/15866/6865649

SCHIMBĂRILE ÎN LIMBĂ ÎN PERSPECTIVĂ

DIACRONICĂ. CONTACTUL ÎNTRE LIMBI
În cadrul analizei diacronice a limbilor se încearcă identificarea
acelor elemente şi procese care permit să se răspundă la întrebarea
esenţială a lingvisticii: cum se schimbă limbile. Acest demers presupune
să se aibă în vedere faptul că limba este atât un sistem, cât şi un
fapt social.
Dintotdeauna colectivităţile umane au intrat în relaţie unele cu
altele, iar aceste contacte se fac prin intermediul limbii. Cercetările au
demonstrat că nu există limbă izolată, ferită de atingerea cu alte limbi.
CONTACTUL DINTRE LIMBI
Nevoile de comunicare au obligat dintotdeauna o colectivitate la
contact cu vorbitorii altui idiom (denumire generică pentru limbă, dialect,
12
grai). Contactul dintre limbi se vădeşte a fi rezultatul unor fenomene
extralingvistice: convieţuire vremelnică sau de durată pe acelaşi teritoriu a
vorbitorilor unor idiomuri diferite, amestec de populaţii, relaţii culturale,
economice sau politice ale unor populaţii aflate pe teritorii diferite.
Rezultatele la nivel lingvistic ale unor astfel de contacte interumane
depind de însuşirea unei alte limbi decât cea maternă.
Aceasta şi este definiţia contactului lingvistic: „două sau mai
multe limbi se consideră a fi în contact dacă sunt folosite alternativ de
unele şi aceleaşi persoane”. Termenul contact lingvistic a fost propus
iniţial de André Martinet şi a înlocuit o mulţime de termeni folosiţi
anterior, care erau ambigui, dintre care cel mai răspândit fusese
termenul amestec de limbi (mélange). Termenul de contact are şi el
două conotaţii, înseamnă atât „atingere”, cât şi „legătură”, „relaţie”,
prin urmare contactul poate fi pasager, cu implicaţii lingvistice de
suprafaţă, sau poate denumi un proces de durată.
Deşi foarte folosit, termenul contact poate crea totuşi ambiguităţi,
deoarece nu este un termen propriu-zis lingvistic (face parte din
terminologia sociologiei şi este polisemantic, fiind echivalent cu
bilingvism, interferenţă, împrumut).
83
Tipurile de contacte sunt cele care condiţionează bilingvismul
şi prin aceasta amploarea interferenţei. Ele sunt clasificate în
perspectiva duratei ca: I. 1. pasagere sau accidentale; 2. de foarte
lungă durată sau permanente. Contactele pot fi: II. 1. externe
(interlingvistice, inclusiv enclave aloglote); 2. interne (intralingvistice,
interregionale). III.1. directe (interumane; vorbitorii folosesc şi limba
interlocutorului, alta decât limba lor maternă); 2. mijlocite (limbile AB
interacţionează prin intermediul unei a treia limbi, ceea ce conduce
la împrumuturi „prin filieră”). IV.1. imediate (sau nemijlocite) de tip
oral; 2. la distanţă (prin intermediul scrisului, al învăţământului sau al
mass-media). V.1. populare (în ceea ce priveşte nivelul socio-cultural);
2. culturale: a. între o limbă clasică alias „moartă” şi limbi vii; b. între
limbi aflate la mare distanţă.
Necesitatea unei asemenea clasificări a contactului se justifică
prin faptul că fenomenul precede propriu-zis interacţiunea dintre
limbi; fără un contact stabilit pe o cale sau alta din multele posibile,
limbile (chiar dacă ar fi înrudite sau similare tipologic) nu vor
interacţiona, adică nu vor interfera.
Interferenţa este mijlocită preponderent, dacă nu exclusiv, prin
bilingvism. Einar Haugen a arătat că una dintre axiomele lingvistice
este că, oriunde s-ar manifesta influenţa unei limbi asupra alteia,
aceasta se realizează prin indivizi.
BILINGVISMUL
Bilingvismul este „capacitatea unui individ sau a indivizilor
unei colectivităţi de a utiliza în comunicare două sisteme lingvistice
diferite (două idiomuri)”, altfel spus practica folosirii alternative a
două limbi se numeşte bilingvism, iar persoana respectivă este
considerată bilingvă.
Bilingvismul este de două categorii: a. bilingvismul vorbitorilor
obişnuiţi, în care achiziţionarea limbii alogene (străine, de altă origine)
se face de obicei în forme neorganizate, involuntar, în condiţii de
mediu etnic şi lingvistic eterogen; b. bilingvismul vorbitorilor culţi,
numit şi diglosie, se referă la achiziţionarea celei de a doua limbi în
13
mod conştient, prin studiu. Bilingvismul vorbitorilor cultivaţi este un
fenomen specific unei minorităţi şi de aceea duce la contact superficial
între două limbi.
Bilingvismul colectiv, în masă, al vorbitorilor obişnuiţi, este cunoscut
mai cu seamă din epocile vechi ale istoriei, când unele popoare şi-au
întins stăpânirea asupra altora, de exemplu limba latină s-a impus în
84
întreg Imperiul Roman. Şi în perioade mai apropiate s-au petrecut
fenomene de bilingvism în masă, de exemplu, în perioada totalitarismului,
în fosta URSS limba rusă a fost impusă tuturor popoarelor din această
parte a lumii (prin administraţie, învăţământ, mass-media etc., cf. IV. 2.
şi contacte nemijlocite). Bilingvismul colectiv are drept urmare
schimbarea fizionomiei limbii materne. Transformările pe care le
suferă limba depind de structura tipologică a limbilor de contact.
O categorie subiacentă o constituie bilingvismul enclavelor
lingvistice, în care limba maternă este asediată de limba oficială.
Aceasta, deoarece limba maternă a vorbitorilor din enclavă se
specializează ca mijloc de comunicare în relaţiile familiale şi suferă o
puternică influenţă din partea idiomului oficial.
Contactul dintre limbi are drept consecinţe: procese de
interferenţă şi fenomene de influenţă (împrumut). Procesul declanşat
de contact: întâlnirea, intersectarea, încrucişarea, combinarea între
două limbi este numit interferenţă. Termenul face parte din
terminologia lingvistică propagată de Cercul lingvistic de la Praga
care, după 1926, s-a ocupat de problematica contactului dintre limbi.
Interferenţele sunt mutaţiile dintr-o limbă sub influenţa unui
„agent” exterior, de natură tot lingvistică, dintr-o altă limbă. Viziunea
modernă a procesului de interferenţă, în ipoteza că toate limbile
catalogate de pe harta lumii şi-au încheiat perioada de formare (sunt
formate de mult), sunt bine individualizate şi nu ar mai fi posibile
suprapuneri pe acelaşi teritoriu al unor idiomuri diverse, va trebui să
facă în viitor un bilanţ al rezultatelor procesului.
Dintre factorii de care depind dimensiunile, direcţia şi natura
interferenţelor interlingvistice vom cita pe cei mai importanţi:
1. durata şi continuitatea contactului;
2. starea social-politică a celor două colectivităţi care intră în contact;
3. situaţia economică a colectivităţii primare faţă de cealaltă;
4. toleranţa sau discriminarea naţională, rasială sau religioasă;
5. coeziunea colectivităţilor aflate în contact, respectiv dispersia lor;
6. raportul numeric dintre ele;
7. gradul de concentrare în teritoriu a fiecărei colectivităţi;
8. intensitatea legăturilor unei comunităţi minoritare (diasporă) cu
trunchiul etnolingvistic din care s-a desprins;
9. existenţa unor activităţi social-politice şi cultural-instructive în
limba maternă;
10. predominarea, superioritatea economică, social-politică, culturală,
artistică, tehnico-ştiinţifică a unei colectivităţi asupra alteia;
11. Particularităţile psihice şi de mentalitate, faţă de împrumut
(predispoziţie sau refuz) ale colectivităţii;
12. Dominaţia monolingvismului într-o ţară sau a plurilingvismului;
multitudinea limbilor necesitând o limbă de contact, de
intercomunicare între alogloţi (vorbitori de limbi diferite), aceasta
fiind de obicei limba oficială sau a majorităţii (cf. I. Lobiuc).
14
Ansamblul acestor factori constituie ceea ce U. Weinreich
numeşte ambianţa social-culturală a contactului lingvistic, fără a cărei
analiză cercetările asupra interferenţelor între limbi riscă „să rămână
în aer”. Pentru situaţii contemporane de contacte, altfel spus de
interferenţe, între o limbă autohtonă şi limbile imigranţilor se mai
evocă factori interni, ce ţin de tipul noilor achiziţii lingvistice
(terminologice mai ales), dar şi de reorientarea socială şi culturală,
86
schimbarea ocupaţiilor şi profesiilor, căsătoriile mixte etc. Însă
achiziţiile din limbajul diasporei („comunitate etnică alogenă”) doar în
mod excepţional pot avea răspândire în limbajul vorbitorilor din ţara
de origine (cf. dialectul săsesc din Transilvania vs. limba germană
standard).
Interferenţa poate fi analizată în perspectiva a două coordonate:
a) a timpului în care se desfăşoară, deoarece durata procesului este o
variabilă; b) a rezultatelor intruziunii, care poate fi cuantificată în
măsura în care atinge sistemul doar al uneia dintre limbi sau al
ambelor. Pentru că orice îmbogăţire sau sărăcire a unui sistem atrage
în mod necesar reorganizarea opoziţiilor existente anterior, distinctive,
ale sistemului. Prin urmare, orice element dintr-o altă limbă determină
reorganizări (tacite sau spectaculoase) în sistemul care-l primeşte.
Contactul lingvistic se poate stabili între orice fel de limbi, total
diferite ca structură sau asemănătoare, legate sau nelegate genetic, în
funcţie de relaţiile colectivităţilor umane. Gradul de interferenţă este
însă direct influenţat de factorii lingvistici: a) structura idiomurilor
respective şi b) originea idiomurilor respective. Astfel două limbi
înrudite genetic se vor influenţa reciproc mult mai puternic decât două
limbi neînrudite genetic sau tipologic.
Factorul timp. Din punctul de vedere al timpului când se
desfăşoară interferenţa delimităm mai multe categorii:
1. interferenţe al căror proces s-a încheiat şi în istoria limbilor se
studiază rezultatele lor (este cazul interferenţelor care au condus la
naşterea unor limbi noi: limbi romanice, slave, germanice etc.); avem
în vedere interferenţele care aparţin:
a. substratului
b. superstratului
2. interferenţe ale căror consecinţe pot fi identificate parţial în
împrumut şi aparţin adstratului.
3. interferenţe în curs de desfăşurare, manifestate prin bilingvism
mai mult sau mai puţin generalizat şi studiate de către sociolingvistică.
SUBSTRAT
Substratul este unul dintre rezultatele procesului de interferenţă
lingvistică datorat amestecului de durată a două sau mai multe
colectivităţi, dintre care una era autohtonă pe teritoriul devenit comun,
iar cealaltă s-a aşezat mai târziu. S-au creat astfel premise ca limba
străină să intre în uzul general cotidian, ceea ce duce la bilingvism
extins. Perioada de bilingvism se soldează, în anumite situaţii, cu
87
eliminarea uneia dintre limbi. Eliminare sau înfrângere înseamnă în fapt
renunţarea la folosirea acelei limbi. Dacă limba eliminată a fost cea a
autohtonilor, ea formează substratul limbii care continuă să fie folosită
(limba A se perpetuează prin limba B). Eliminarea unei limbi nu se face
brusc, ci de la vorbitor la vorbitor are loc o extindere de folosire a uneia
15
dintre limbi în detrimentul celeilalte.
SUPERSTRAT
Dar în istorie au fost cazuri în care limba învinsă (eliminată) nu a
fost cea a populaţiei autohtone, ci a populaţiei pătrunse ulterior (prin
mari deplasări – migraţii, prin cucerire sau prin ocupaţie militară etc.)
pe un teritoriu dat. Aceştia, vorbitori ai limbii C, adoptă treptat limba
poporului pe care l-au găsit aşezat în acel teritoriu şi care are cel mai
adesea superioritate culturală, înlesnind la rândul lor apariţia unor
tendinţe noi. Limba C a dispărut, dar ea a lăsat „urme” în limba B’ care
a devenit, astfel, B”. Urmele lăsate de limba dispărută C asupra limbii
băştinaşe B au fost denumite superstrat, cu un termen introdus de
W.von Wartburg.
Aici putem continua exemplul citat mai sus din istoria formării
limbii române. În sec. VI-VII pe teritoriul României de astăzi au
pătruns, venind dinspre nord-est şi urmându-şi drumul spre sud-estul
Europei, ajungând până la Salonic, triburile slave. Ca orice popor
migrator, au venit „în şeaua cailor”, civilizaţia lor fiind mai puţin
evoluată decât cea a băştinaşilor. Prin urmare, deşi popor „cuceritor”,
slavii au fost asimilaţi, în zona ţării noastre, de către băştinaşii
romanizaţi, slavii învăţând limba acestora. La rândul lor, ei au
transmis elemente din propria lor limbă, care au fost asimilate de către
limba română, al cărei proces de formare s-a încheiat, astfel, în
sec.VII-VIII la fel, de altfel, ca al majorităţii limbilor europene.
ADSTRAT
Influenţele suferite de o limbă după constituirea ei ca idiom nou,
distinct, formează adstratul. După părerea lui L. Deroy, adstratul este
rezultatul unui simplu contact regulat şi constant între două limbi
vecine. Deşi nu participă ca substratul şi superstratul la formarea unei
limbi, adstratul include toate formele de manifestare ale contactului
lingvistic (inclusiv de la distanţă) dintre limbi. Aici sunt mai evidente
interferenţele generate de bilingvism, deci procesul ca atare în
desfăşurare, pe când substratul şi superstratul, deşi procese de
interferenţă la vremea lor, astăzi se prezintă doar ca „rezultate” în limbă.
În ceea ce priveşte raportul dintre factorii extralingvistici:
politici, sociali, economici, culturali şi geografici, şi cei strict
lingvistici – rolul sistemelor limbilor în contact la care ne-am referit
mai sus – în cazul interferenţelor interlingvistice, el este complicat şi
92
deseori paradoxal
În Anglia preponderenţa anglo-saxonilor asupra celţilor nu a fost
prea mare, şi totuşi s-a produs „germanizarea” limbii; urmele celtice sunt
minime. După cucerirea Angliei de către normanzii ce vorbeau franceza,
în ciuda preponderenţei politice şi sociale şi a legăturilor strânse cu
continentul, limba celor învinşi a sfârşit prin a învinge, rezultatul fiind
doar împrumutarea unor termeni din franceză (limba învingătorilor).

16