Pacientul C. A.

este un barbat in varsta de 52 de ani, cu domiciliul in mediul rural, care a fost

diagnosticat cu induficienta renala cronica in 2005. Rinichii sai nu mai functioneaza deloc in acest
stadiu, iar incetarea dializei ar duce la deces. Pacientul realizeaza o data la 6 ore o sedinta de dializa
peritoneala, prin intermediul unui cateter inserat in burta (cavitatea peritoneala). Pacientul isi face
singur dializa, la domiciliu, si vine la control medical doar 1 data pe luna.
Metoda peritoneala este mult mai fiziologica decat hemodializa (care presupune dependenta
pacientului de aparatul care ii curata sangele de 2-3 ori pe saptamana) si ii confera pacientului o
stare mai buna si libertate de miscare.
Pierderea rolurilor sociale, alterarea planurilor de viitor, nesiguranta, afectarea imaginii si a stimei de
sine sunt doar cateva dintre realitatile la care pacientul dializat trebuie sa se adapteze pentru a
putea beneficia la maximum de tratamentele recomandate de medicul specialist.
C.A. face parte dintr-un lot de pacienti pe care spitalul i-a inclus intr-un studiu de prezicere a
peritonitei (principala complicatie a dializei peritoneale) la pacientii cu dializa peritoneala, studiul
avand ca ipoteze presupunerea ca degradarea cognitiva sau a calitatii vietii influenteaza numarul de
peritonite dezvoltate de pacient.
Aceasta este prima sedinta a dlui C.A. cu psihologul, asa ca pentru inceput, acesta se prezinta si ii
explica pacientului de ce se afla in cabinetul psihologic. Completeaza apoi impreuna o Fisa de
evaluare psihologica cu date generale (nume, prenume, status marital si educational, data
diagnosticarii si data inceperii dializei etc.). Psihologul parcurge impreuna cu pacientul toate
aspectele bolii, incepand de la momentul diagnosticului si pana in prezent, urmarind, printre altele,
statusul emotional, reprezentarile mentale ale insuficientei renale si nivelul de acceptare al bolii.
C.A. raspunde clar si prompt la intrebari, se afla intr-o stare de spirit buna si nu isi percepe boala intr-
un mod exacerbat.
Psihologul ii vorbeste pe larg despre transplant, profitand de faptul ca pacientul a mentionat ca are 1
frate si 1 sora, care sunt identificati ca potentiali donatori. C.A. nu luase pana in momentul de fata in
considerare aceasta optiune si explicatile psihologului ii dau cu adevarat de gandit. El primeste din
partea acestuia sfaturi cu privire la modul de abordare al membrilor familiei pentru eventualitatea
unei donatii si trece in revista de asemenea si o serie de intrebari ce trebuiesc clarificate impreuna
cu medicul specialist (pentru stabilirea eligibilitatii pacientului pentru procedura de transplant).