Ștefan cel Mare

.
Ștefan cel Mare și Sfânt
Domnitor al Moldovei

Ștefan cel Mare - după Evangheliarul de la Humor,

considerată cea mai exactă redare a domnitorului.

Domnie 1457 - 1504

1433
Născut
Borzești, Bacău
2 iulie 1504
Decedat
Suceava
Predecesor Petru Aron
Succesor Bogdan al III-lea cel Orb
Evdokia Olelkovici
Căsătorit cu Maria din Mangop
Maria Vochița
Tată Bogdan al II-lea
Mamă Doamna Oltea
Sfântul Voievod
Ștefan cel Mare
 Date importante

Născut/ă 1433, Borzești

Decedat/ă 1504, Suceava

Venerat/ă în Biserica Ortodoxă Română

15 iulie 1992, București

Canonizat/ă
Teoctist

Resturi
Putna, Suceava
pământești

Sărbătoare 2 iulie

Sfinți

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504,
Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domn al Moldovei între anii 1457 și 1504.

Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără

precedent pentru apărarea integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au
determinat admirația unor iluștri contemporani, iar, grație tradiției populare, a fost
transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a
cântat în balade: Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai
mândrul soare.

Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ștefan, om nu mare la
statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara
giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu
găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca
văzându-l ai săi să nu indărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l
biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor.
Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști
cum se tâmplă: din pom bun roade bune ob să iasă."

[modificare] Începutul domniei

După uciderea tatălui său Bogdan, Ștefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Țepeș, domnul
Țării Românești și după înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljești", la 12 aprilie și
la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății,
lângă cetatea de scaun, întreabă pe toți de față, dacă le este cu voie să le fie domn.
Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și "toată țara"
proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinților și strămoșilor
acestuia.

[modificare] Moldova în timpul domniei lui Ștefan cel

Mare

Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare (1483)

În vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ținuturile de la Carpații
răsăriteni până la Nistru. Țăranii răzeși, proprietari de pământ, erau chemați la solicitarea
domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau
cetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor, și cetele târgurilor, alcătuite din
târgoveți, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ștefan era
deci o ,,oaste de țară", la vremea aceea puțini fiind lefegii (mercenari sau soldneri). Țara
era apărată de cetăți ca Soroca, Tighina și Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la
Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei la Nord, spre Carpați Cetatea Neamțului, iar pe Siret
cetatea Romanului. Moldova era stabilă politic și bogată. Incursiunile pretendenților la
domnie erau rare, și opoziția boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe
negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre
Liov (Lemberg) și invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și pietre
prețioase iar din Apus postavuri și arme. Vămile culese de la aceștia aduceau bani în
vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ștefan să
lupte și să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie
numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor - polonezi sau unguri - nu se putea
bizui, căci și unii și alții voiau să aibă Moldova sub suzeranitatea lor. Pericolul mare îl
reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului
la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih - își continua înaintarea spre inima
Europei.

[modificare] Relațiile cu Ungaria

Regatul Ungariei împotriva steagului moldovean în bătălie

După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, Ștefan cade la înțelegere cu
regele Cazimir, restituindu-i-se cetatea Hotinului, ceea ce atrage dușmănia regelui
Ungariei, Matei Corvin. Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea
ungurească este înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeți și o lovitură de lance. Ștefan
năvăli în Ardeal pe urmele armatei ungurești în retragere și își asigură liniștea la granița
apuseană a țării.

[modificare] Relațiile cu Țara Românească

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu turcii, Ștefan voia să aibă în Țara
Românească un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470
Ștefan începu ostilitățile, prădând Ialomița și arzând orașul Brăilei (la 27 februarie, în
"marțea brânzei"), dar îndată turcii au răspuns, trimițând pe tătari în Moldova. Ștefan se
îndreptă atunci împotriva noului dușman și-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru.
După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la turci (în noiembrie 1473, Ștefan
cucerește cetatea Dâmboviței de la București), iar Ștefan puse în scaunul Țării Românești
pe aliatul său, Laiotă Basarab.

[modificare] Conflictul cu Imperiul Otoman

Spada lui Ştefan cel Mare

Mohamed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit amestecul lui Ștefan cel Mare în treburile
domniei Țării Românești. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi
Hadâm Suleiman Pașa (Hadin Süleyman Pașa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a
supune pe domn și a-i nimici oastea. Ștefan își organizează tabăra în fața Vasluiului în
locul numit Podul Înalt și în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă,
dădu atacul pe neașteptate. Marea oștire a turcilor se clătină și se destrămă într-o
învălmășeală cumplită. Locul mlăștinos, ceața, necunoașterea terenului, mări tulburarea
turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ștefan trimise o scrisoare în limba latină
către toți principii creștini din Europa, vestindu-le marea izbândă și cerându-le sprijin
pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei și a Republicii
Venețiene, ajutor nu veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din nou să pornească asupra
Moldovei. Mahomed II luă comanda oștirii turcești, îndreptându-se spre Suceava pe
Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau
Războieni, turcii covârșiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476.
Mahomed II atacă cetățile Suceava, Neamțul și Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că
Ștefan pregătește o nouă oaste, că ungurii și polonezii se apropie de granițele Moldovei
cu ajutor armat, văzând că hrana se împuținează, că se ivesc boli în rândul oștenilor,
Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărțuit de cetele lui Ștefan,
fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea țării și a domnului ei.

[modificare] Relațiile cu Polonia

Stema lui Ştefan (1502)

Văzând că este în pericol să fie răpus de turci, Ștefan se hotărî să ceară ajutor regelui
Poloniei. Regele Cazimir îi ceru lui Ștefan să se recunoască vasalul lui și să-i depună
jurământ de credință în tabăra militară de la Colomeia (La Colomeia, Stefan cel Mare a
acceptat. Domnitorul Moldovei a îngenuncheat în fața regelui polonez). Ștefan acceptă
această umilință, în speranța că va primi ajutorul așa de necesar împotriva turcilor. Dar
polonezii nu s-au ținut de cuvânt. Lipsit de orice sprijin din partea vecinilor, Ștefan
încheie în anul 1503 un tratat cu sultanul Baiazid II, care asigură independența Moldovei
în schimbul plății unui tribut sultanului.

Între timp reușise să respingă o invazie a noului rege polonez, Ioan Albert, nimicind
oastea poloneză în bătălia de la Codrii Cozminului din anul 1497. În vara anului următor
Ștefan întreprinde o expediție de pedeapsă, ajungând până în apropierea Cracoviei,
capitala de atunci a Poloniei. În cele din urmă se încheie pace în 1499 la Hârlău pe baza
de egalitate.

[modificare] Sfârșitul domniei

Ştefan cel Mare în tabloul votiv al bisericii Sf. Nicolae Domnesc Iaşi

Mormântul lui Ştefan cel Mare şi al soţiei sale Maria Voichiţa, din gropniţa bisericii
mănăstirii Putna

Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din
mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei a zidit 44 mănăstiri și biserici, conform
tradiției, după fiecare luptă câștigată o biserică. Bătrân și bolnav de gută, i s-a amputat un
picior. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobișnuită pentru acele vremuri -
marele domnitor și-a închis ochii la 2 iulie 1504.

Iară prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna,
care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său...(Grigore
Ureche)
În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal
la egal cu vecini mult mai puternici, Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un
stat cu drepturi aproape egale. Din nefericire, mărimea redusă a populației și resursele
limitate au făcut ca, o dată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară
largă a armelor de foc, scumpe și greu de fabricat) Moldova să nu mai poată ține pasul cu
vecinii mult mai bogați.

[modificare] Diverse

Statuia lui Ştefan cel Mare din Cetatea de Scaun a Sucevei

Iaşi,Palatul Culturii, statuia lui Ștefan cel Mare

• Popularitatea lui Ștefan cel Mare în rândul românilor se poate vedea de exemplu
în desemnarea sa la 21 octombrie 2006 ca fiind „cel mai mare român al tuturor
timpurilor”, în cadrul emisiunii „Mari Români” de la TVR 1. 77 349 de
telespectatori, reprezentând 21.30% din totalul de voturi, au acordat votul lor lui
Ștefan cel Mare. Rezultatul emisiunii este însă contestat de CNA.[1]

[modificare] Figura și epoca lui Ștefan cel Mare în

literatură
Reconstrucţia sălii tronului lui Ştefan cel Mare la Muzeul de istorie din Suceava

Figura și perioada lui Ștefan au fost o puternică sursă de inspirație pentru scriitori români.
Iată o listă neexhaustivă de asemenea creații:

• Barbu Ștefănescu Delavrancea, Apus de soare;

• Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ștefan cel Mare;
• Dimitrie Bolintineanu, Visul lui Ștefan cel Mare;
• Vasile Alecsandri, Dumbrava roșie;
• Vasile Alecsandri, Imn lui Ștefan cel Mare;
• Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri, Ștefan, Ștefan, domn cel mare;
• Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri, Movila lui Burcel;
• Gheorghe Asachi, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamțu;
• Alexandru Vlahuță, Din trecutul nostru;
• Mihail Sadoveanu, Frații Jderi;
• Ștefan Octavian Iosif, Cântec despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt;
• Nicolae Gane, Stejarul din Borzești;
• Eusebiu Camilar, Stejarul din Borzești

[modificare] Note
1. ^ Ziarul Gândul din 25 octombrie 2006, despre emisiunea TVR „Mari Români”.

[modificare] Vezi și
• Politica externă a lui Ștefan cel Mare
• Lista bisericilor ctitorite de Ștefan cel Mare
• Lista bătăliilor lui Ștefan cel Mare

[modificare] Bibliografie
• Constantin C.Giurescu & Dinu C.Giurescu Istoria Românilor volum II (1352-
1606) p. 154-192. Editura Ștințifică și Enciclopedică București (1976)
• A.D. Xenopol Histoire des Roumains de la Dacie trajane : Depuis les origines
jusqu'à l'union des principautés Tome I des origines à 1633. Editeur Ernest
Leroux Paris (1896)
• Binder Iijima, Edda und Dumbrava, Vasile (Hrsg.): Stefan der Große – Fürst der
Moldau. Symbolfunktion und Bedeutungswandel eines mittelalterlichen
Herrschers. Leipziger Universitätsverlag, Leipzig 2005, ISBN 3-86583-039-0
• Grigore Ureche: "Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de
cursul anilor și de viața domnilor care scrie de la Dragoș până la Aron-vodă"