Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A venit timpul sa-mi iau ramas bun, pana a deveni o povara pentru cei ce
ma iubesc. Simt ca bucuria de a trai m-a parasit.
Îmi pare rau sa ma despart de Ei, însa nu-mi pare rau dupa viata. Spre
deosebire de oameni cainilor nu le este frica de moarte. Noi o acceptam ca
pe o parte a vietii, si nu ca pe ceva îngrozitor care nimiceste viata.
Cine stie ce ne asteapta dupa moarte?
Cred ca exista un Paradis, unde toti sunt tineri si plini de forta, unde toti
cainii zburda zile întregi si primesc de mancare o data la fiecare ora, unde
în serile lungi cainii se aduna în jurul a milioane de semineuri si îsi
amintesc de timpul în care traiau pe pamant si de dragostea Stapanilor sai.
Mi-i frica sa nu cumva sa fie prea bine, chiar si pentru un caine ca mine.
Însa cel putin acolo ma asteapta linistea. Liniste si repaus pentru inima
mea obosita si oasele îmbatranite si un somn vesnic în pamantul pe care l-
am iubit atat de mult.
Poate asa o sa fie chiar mai bine.
O rog, în memoria dragostei pe care mi-a purtat-o, sa-si ia alt caine, pentru
ca altfel urma pe care i-am lasat-o în memorie va fi neplacuta. Eu vreau sa
stiu ca dupa mine Ea nu-si va mai imagina viata fara caine!
Si ultimul lucru: draga mea Stapana si dragul meu Stapan - De fiecare data
cand veti veni la mormantul meu, ganditi-va cu tristete si cu bucurie în
suflet "Aici zace cel care a fost iubit si care a iubit".