Într-o dimineaţă, adormind cu cartea deschisă pe piept, Spiritul

ei s-a întrupat într-o prea frumoasă femeie. Cu lanţuri nevăzute, m-a

târât după ea, spunându-mi: Vino! Deodată, în jurul meu s-a lăsat o
negură încât doar picioarele mai ştiau unde se află. Nu-ţi fie teamă, mi-
a şoptit femeia de undeva din faţa mea. Orice ar fi,păşeşte înainte!
Misterul şi atracţia faţă de ea m-au făcut să continui; răspândea un
miros subtil de căldură şi răşină arsă.
Când ceaţa s-a risipit, mi-am dat seama că eram într-unul din locurile
copilăriei mele, într-o poiană înconjurată de cei mai bătrâni pini pe care
îi cunosc. Eram ud la picioare, cu fruntea plină de sudoare şi cu faţa
umezită de aerul rece ce mă făcea să mă înfior. Încă era liniştea
apăsătoare a zorilor,când doar câteva crâmpeie de lumină îndrăznesc
să pătrundă întunericul nopţii.
Încercând să aflu taina visului,m-am trezit din reverie datorită unui
râset vesel de copilă. Părea că vine dintr-o floare galbenă ce se afla în
faţa mea; o arnică de munte. Am privit-o uimit şi m-am apropiat
bucuros de ea ca la reîntâlnirea cu un vechi prieten bun. Aşa cum se
clătină în adiere,plină de roua dimineţii, nu m-am răbdat să nu îi
dăruiesc în schimb o sărutare umilă. Atunci,un strigăt victorios se auzi
de departe,tăind aerul şi făcându-l să vibreze puternic în urechi: lumina
a ieşit încă o dată surâzând în culori de galben şi roşu peste
profunzimea albastrului închis, deschizând privelişti cromatice
nebănuite. Încă un glas se ridică din altă parte,dăruind şi mai multă
putere primului.
Încet, magia nopţii se destrămă iar visele se rupeau brusc, căzând în
corpuri adormite şi pline de putere. La al treilea cântat de cocos, m-am
trezit că eram înghesuit în corp şi primele gânduri mi-au adâncit
suferinţa şi mi-au destrămat călătoria neobişnuită: a fost doar un vis...

PS
În noaptea de Buna Vestire, cărţile mi-au ars - lăsându-ma să
citesc din Cartea Naturii. Atunci am văzut şi auzit spiritele cărţilor
moarte...