SĂDEŞTE UN POM !

Priveşte acel moment când sădeşti o sămânţă în pământul umed

Simte acele ploi care au dezmierdat rocile dure în culori şi sunet
Nisip curgător în strânsoarea timpului necruţător, în lut roditor
S-a transformat pentru a creşte sâmburele de adevăr nepieritor.

Înconjurat de mici copii verzi, amicii trecători din viaţa-i plăpândă

Cerul albastru-incolor l-a crescut în braţele vântului fără osândă.
Primăvara l-a învăţat cum să se joace, vara cum puternic să crească
Toamna l-a odihnit şi lăsat în pace, ca iarna rece să îi zâmbească.

Dacă l-ai acoperit cu o sărutare timidă şi plantat cu un gând bun

Când vei fi bătrân în oase, cu sufletul tânăr şi cu mintea nebun
Te va adăposti la umbra lui răcoroasă când mâna-ţi apasă un ciot
Dintr-o mână verde întinsă spre tine într-un suav-adiat chicot.

L-ai îngrijit ca pe-un fiu, te-ajută ca un tată dar dragoste părintească

El primeşte din sămânţa mică până când înceată să mai crească
Iar iubirea ta în roade multe, viguroase se ivesc într-o toamnă târziu
Când din tine nu va mai fi decât o amintire şi-n pământ un sicriu.

Atunci, împăcat vei fi cu pământul când rădăcinile lui înconjoară

Mâinile ce l-au crescut, pieptul ce l-a inspirat înainte să moară
Inima ce i-a bătut neştiut un duet numai pentru ei, şi ochii închişi
Cu imaginea unui copac singur printre alţi copaci trişti…