VASUL

Noapte de primăvară cu fulgi atât de grei şi mulţi încât îi auzeam căzând în jurul
meu într-un zgomot alb şi liniştitor. Una dintre acele nopţi în care emoţia necunoscutului
se transformă din banal în miraj magic ce te poartă spre alte lumi.
Iată-mă astfel în faţa unei peşteri zăvorâte în care pătrund cu ochii-n trei şi cu atenţia
sporită. De la lumina caldă a Soarelui mă afund în întuneric după primii paşi înăuntru.
Ştiu doar că trebuie să păşesc înainte, dar iată că ochii mi se obişnuiesc şi încep să percep
detalii.
Mă aflam într-o catedrală imensă, cu o boltă înaltă de câţiva zeci de metri. O
lumină albastră, caldă şi uşoară pentru vedere mă linişti pe moment. Nişte zgomote
înfundate şi un chicotit sinistru veneau din partea stângă. Încordat ca un copac în pădure
îngreunat de zăpadă, m-am aplecat şi am apucat câteva pietre între degete,strângându-le
cu putere. Şi iată că animalul înfiorător ce domnise un timp bun acolo, mi-a apărut în faţă
mârâind şi rostind cuvinte de hulă. Privindu-l în ochii-i blajini şi mari, am recunoscut în
el un vechi prieten. Dar ce privire înşelătoare, căci ochii blânzi răspândeau atâta ură ! Iar
colţii, Doamne ce mari şi înfiorători îi avea ! Am ridicat braţul să lovesc cu putere
animalul înfometat din faţa mea. Dar mi-am dat seama că nu aveam nici o şansă în
teritoriul atât de bine cunoscut lui,iar o lovitură i-ar fi crescut puterea. Fără să-l pierd din
vedere, am făcut un pas în spate. Apoi încă unul. Strângeam cu atâta putere piatra din
palmă,încât mi-era frică să nu-mi dea sângele. El a simţit mirosul imediat, şi a crezut că
m-a prins iarăşi în capcană. Aşa că a înaintat şi el spre mine, târându-se cu ultimele
puteri. Încă un pas. Al patrulea a sosit şi mai repede,iar următorii au fost şi mai rapizi şi
mari. Cu o ultimă sforţare, animalul a încercat să-mi sară în spate, ocolindu-mă atât de
rapid încât abia am apucat să mă răsucesc şi să cad cu faţa în iarbă verde de afară. O
cenuşă fină şi roşie căzu peste mine; e tot ceea ce mai rămase din el când l-a învăluit
Lumina conştientei.
M-am ridicat şi am început să mă scutur de cenuşă, umezindu-mi mâinile şi ochii
în roua rece ca zăpada. Plin de putere, am intrat înapoi în cavernă. Partea dreaptă era şi
mai luminoasă, părea că acolo se afla sursa luminii cerului. Am pătruns printr-o mică
galerie,observând o uşă mare de stejar în dreapta, la jumătatea drumului. La capătul
galeriei se dezvăluia o parte din imensa sală. Am observat pe cineva care citea. Am vrut
să-l strig pe nume,dar văzând că nu este deranjat de prezenţa mea, l-am lăsat adâncit în
lectură şi am deschis uşa masivă. Era o cameră micuţă, goală în detalii, în mijlocul căreia
se afla un inel. Am tras de el, şi un piedestal cu Vasul a apărut undeva în sală.
Dar zgomotul provocat m-a trezit.