Sunteți pe pagina 1din 1

Asta-mi place

Cât de uşor este să bei din cupa dulce a păcatului


Pentru a-ţi potoli setea chinuitoare de om nemuritor
Dar aminteşte-ţi că ai cazut în umbra pământului
Iar sufletul plin ţi-e de dragoste, o! Zeu muritor.

Când lacrimile îţi ard obrajii roşii de vânt biciuitor


Pleacă-ţi umil privirea în pământuri, ochii să-ţi ude
Picioarele scăldate în noroi roşu, urât mirositor
Ticăitul din piept potoleşte-l iar fruntea să-ţi asude.

Da, acest pământ plămădit în chip atât de frumos


E o îmbinare între păcat şi divin, cu un suflet mare
Trecut şi prezent în el se petrec atât de armonios
Şi toate scrise sunt în Cartea Vieţii cu litere amare.

Nu regreta nimic, dar nu exagera cu strălucirea din ochi


Căci degrabă lacrimile-ţi vor da să domolească focul
Ridică-te din cenuşa udă, nu o mai stinge-n stropi
Şi încă o dată zâmbeşte, ca Iubirea să-şi ia locul.

Păcatul e al suferinţei bază pe-o lungă, infernală scară


Infiptă în trecut, cu treptele ei diurne prinse-n dorinţă
Un salt pentru amintire, un pas în jos te doboară
O privire-n sus pentru a călca peste această suferinţă.

Ridică mâinile în sus, puterea în tine astfel să urce


Spre a privi dincolo de Moarte, dincolo de trecător
Peste nori lasă-ţi sufletul în pace să se culce
Şi trupul pe pământ, căci e muritor.

Lumină eşti, lumină te vei face


Doar taci! Şi-ascultă
Cum sufletul în pământ zace
În cenuşă multă.

Arzi, de Iubire
Fericire
Linişte
Şi Pace.

Asta-mi place…

S-ar putea să vă placă și