Frumuseţile toamnei

Zilele se micşorează. Razele soarelui nu mai strălucesc cu putere.

Cu paşi domoli se apropie toamna. E adusă de vântul rece care,
jucându-se printre frunze, le trimite în zbor legănat spre pământ.
Copacii vor rămâne goi şi trişti. Îi vor părăsi si păsărelele care se
pregătesc de plecare spre ţinuturile calde. În văzduhul plumburiu se rotesc
deja stoluri, gata de drumul lung si primejdios. Şi vieţuitoarele speriate de
adierea rece a vântului îşi caută adăpost şi provizii pentru iarnă.
În grădini şi pe câmp, munca e însă în toi. Oamenii culeg
porumbul, scot cartofii şi strâng ultimele zarzavaturi. În livezi şi în vii
culesul e aproape terminat. În curând, natura va intra în amorţire. Câmpul
acoperit cu vălul de brumă, aşteaptă parcă o odihnă binemeritată.
Toamna, harnică ţesătoare, a acoperit totul cu un covor ruginiu şi
se duce odată cu foşnetul frunzelor îngălbenite, luând cu ea parfumul
crizantemelor şi al tufănelelor, aroma gutuilor şi a strugurilor.
Toamna, anotimpul culegerii roadelor, e întotdeauna darnică,
răsplătind hărnicia oamenilor.
 Cum a apărut cuvântul?

Undeva pe un tărâm îndepărtat în ţara lui Magic Împărat, trăiau

literele.
Acestea erau multe, multe de tot, mari, mici ,rotunjite sau în
colţuri, neastâmpărate ca nişte copii jucăuşi. Niciodată nu le plăcea să stea
stinghere, nici chiar când erau supărate.
Într-o zi, împăratul le chemă la el şi le rugă să se grupeze cum
ştiu ele mai frumos pentru a-i alina bătrâneţile.
Acestea s-au pus la sfat şi se prinse împreună într-un dans
minunat, astfel încât sunetele scoase aveau atâta muzicalitate încât
pătrundeau cu uşurinţă la sufletul împăratului, bucurându-l.
Împăratul Magic le numi ‚, cuvinte’’ şi le înzestră cu puterea
de a bucura oamenii.
Şi de atunci cuvintele îşi spun neîntrerupt povestea lor în
toate cărţile pe care le citim.

COJOCARU DELIA-THEODORA
CLASA a 5-a B