Păzea, vin ţiganii!

Alaorde mo, gea la Heuropa care ne aşteaptă! Nu mai putem noi dă şengănul
gagiului acela dă Sarkozy sau dă a gagicei ăleia nasoale dă-i zice Merkăl! Păi noi
vedem oricând Parisu’ şi fără să ne dea voie şengănul lor să circulăm pă globu’ ista.
Păi ştii voi bă paraliilor cine suntem noi? Suntem poporul ăl mai prima, proaspăt
numit romi pentru că ne tragem dă la Roma şi dă la Romulus dă-n Ferentari.
Dăgeaba se plâng pă la porţile cele mari gagii dă români că le facem numele
poporului dă ocară, fiindcă d-ân paraii noştri am plătit să ni se facă legi aşa cum vrea
muşchiul nostru, ca să le închidă gura la toţi cei care ne consideră şi acum încă ţigani.
Iată ce zic ei: „că ţiganii nu au fost purtat niciodată de-a lungul istoriei acest etnonim
care provine din cuvântul “DOM”, care pe limba originară a ţiganilor înseamnă
“om”.
Prin denaturare (voită) “dom” s-a transformat în “rom” cu “r” accentuat, apoi
din “rom” s-a transformat în “roma” apoi în “romani” şi în “romanies” . S-a ajuns
astfel încât ţiganii să aibă numele identic cu al românilor în limba engleză.
Romani cu români şi romanies cu românia ( în engleză nu există diacritice şi
după cum în zilele noastre toată lumea acum se învârte în jurul limbii engleze, vedeţi
cum la o un simplă căutare pe google a cuvântului români, scris bineînţeles pe
engleză romani, se vor afişa linkuri cu ţigani).
Practic denumirile sunt identice”. Da’ ce, noi suntem dă vină că inglejii nu au
diacritice? Să-şi pună că au stirline şi nu le-o cădea coada. Cât despre noi avem acum
dreptul să ne numim romi. Jidanii cum de-au ajuns evrei? Aşa vrem şi noi să evoluăm
de la categoria dă ţigani la ceea dă romi cu acte în regulă. Păi ştie ei gagii dă români
istoria noastră? Sigur că nu.
Ochii şi urechile la mandea că v-o spune el cum am ajuns noi renumiţi păste
toată lumea cunoscută, chiar înainte ca pârliţii ăştia dă români să ştie că ezistă pă
lumea asta ca popor şi stând pe undeva prin copaci, că erau şi mai al dracului fraţi cu
codrul pe atunci, nu au reuşit să aibă măcar o literă scrisă dăspre istoria lor.
Iată ce frumos scrie în istoria noastră: „Ţiganii sunt un grup etnic ce poate fi
găsit aproape în toată lumea. În Europa, cele mai importante şi numeroase grupuri
trăiesc în România, Macedonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Grecia, Spania şi
Serbia. În Asia, mai ales în Turcia, Caucaz, Iran şi India. Ţiganii au migrat chiar şi în
America şi nordul Africii. Se presupune ca numele de “ţigani” provine din grecescul
“athinganoi” tradus “a nu se atinge”. În alte limbi se spune zingari, tsigans, zigeuners,
cigani sau cikani. Ţiganii sunt originari din nord-vestul Indiei şi nord-estul
Pakistanului.
Ei făceau parte din casta Ksatriya a rajpuiţilor. Ţiganii au migrat în Iran şi în
Asia mediteraneana, începând din secolul V, apoi în Imperiul Bizantin în secolul IX,
de unde au pătruns în sud-estul şi centrul Europei (secolele X – XIV), ca şi în nordul
Africii. În secolul XV au pătruns în Europa apuseană (în special în peninsula iberică)
iar din secolul XIX în cele doua Americi.
 Limba ţigăneasca are importante influente persane şi armene, ceea ce
dovedeşte trecerea ţiganilor prin aceste ţări. În Europa, ţiganii au fost ţinuţi în sclavie
în Balcani (în special Moldova şi Ţara Românească), ori şi-au continuat călătoria
răspândindu-se în toată Europa, din Spania (1425) până în Finlanda (1597).
Pentru a obţine permise de trecere prin ţările din apus, unii ţigani au pretins că
sunt creştini din Egipt veniţi în pelerinaj (iar mai apoi, când nu au putut să le mai
obţină, au falsificat astfel de permise). Acest lucru, asociat cu înfăţişarea lor străină,
duce la denumirea engleză de “gypsy” şi cea spaniolă de “gitano”, de la egiptean.
Ţiganii au avut mereu o aură misterioasă, încă de la venirea lor în Europa.
Odată asociaţi cu o lume misterioasa a magiei, ghicitul li se potrivea perfect.
Totodată, ghicitul era o modalitate simpla de a câştiga bani fără muncă. De-a lungul
timpului, ţiganii au folosit multe metode de ghicit, de la boluri de cristal, cărţi de
tarot, până la numerologie (interpretarea numerelor) şi cititul în palmă. O altă meserie
este cântatul.
Ţiganii sunt, probabil, cel mai bine cunoscuţi datorită muzicii lor. Despre
meseria cea mai îndrăgită de acest popor, hoţia, furtişagul, ciordeala, putem afla încă
de la istoricul arab Hamza din Ispahan care vorbeşte despre monarhul persan Bahram
Gur ce şi-a încheiat domnia în jurul anului 438 e.n. De aici aflam primele marturii
despre ţigani cunoscuţi ca zotti sau luri.
Astfel regele Persiei îi va cere suveranului Indiei 12.000 de lăutari care ar fi
urmat să distreze auditorii şi să se stabilească acolo pentru a deveni agricultori şi a
munci pământul, primind în schimb fiecare, vite, măgari şi grâne. 50 de ani mai târziu
în poemul epic naţional persan Şah (Cartea Regilor) aflăm că lurii (adică ţiganii) au
mâncat grânele şi vitele refuzând munca pământului şi au fost drept urmare izgoniţi
de către regele Bahram Gur.
De atunci se spune că ţiganii: “umblă şi astăzi prin lume, căutând de lucru,
întovărăşindu-se cu câinii şi cu lupii, furând tot ce le cade în mână şi chiar tâlhărind
la drumul mare pe timp de zi şi de noapte.”
Aşa că dacă l-aţi ascultat pă mandea cum se cuvine, vedeţi că noi avem tot
dreptul să ne numim romi fiindcă avem o istorie scrisă mult mai veche decât a
amărăştenilor ăştia dă români care tot umblă cu săru’mâna pă la naltele curţi turceşti
sau ungureşti ca să li se mai dea şi lor câte-o halcă de istorie veche a României.
Cât priveşte pă Heuropa asta care vrea să ne dea la cap cu şengănul lor, pot zice
că de abia acum, dă când cu democraţia asta, ne-a venit apa la moară şi putem să
plătim toate poliţele vechi cu vârf şi îndesat. Păi iată ce spune istoria despre cum s-a
comportat Heuropa cu noi: „Vânătoarea de ţigani se produce, în aceeaşi perioadă, în
mai multe state.
Un bon de plată, din 7 mai 1737, arată că un vânător de ţigani (pe atunci
meserie onorabilă) dintr-un sat austriac era remunerat cu 52 de coroane. Un secol mai
târziu, în Jutland, arhivele vorbesc de o vânătoare în care au fost ucişi 260 de ţigani,
inclusiv o ţigancă cu copilul ei. În ţările scandinave, în 1560, se interzice botezarea şi
înmormântarea ţiganilor, iar în 1637, ţiganii găsiţi pe acele teritorii puteau fi ucişi
fără judecată.
Ordonanţe similare, decretate în secolele XVIII – XIX, au rămas valabile până
în 1954. În Elveţia, între secolele XVI – XVII, ţiganii erau torturaţi, iar din 1580,
oricine putea să-i ucidă. Din 1646, dreptul de a lichida, prin bătaie sau împuşcare este
instituţionalizat prin ordonanţă.
Până atunci un ţigan când era prins, i se tăia o ureche şi i se punea în vedere să
părăsească teritoriul. Dacă era prins din nou era spânzurat. Deci cu toate că nu aveau
calculatoare pe timpul acela, tipul acesta de bază de date era perfect. Dacă erai prins
şi aveai numai o ureche însemna că eşti deja cuprins în baza de date şi te aşteaptă
spânzurătoarea”.
Observaţi deci gagiilor că avem tot dreptul să dăm păste bot Heuropei cu
şengănul ei cu tot fiindcă şi aşa în faţa tuturor naţiunilor lumii oalele sparte de noi le
vor plăti milenii de aici încolo adormiţii ăia dă români care după părerea noastră,
dobitoci au fost, dobitoci sunt încă…