CAPITOLUL 2

SISTEME PROFESIONALE DE COMUNICAŢII MOBILE

2.1. DEFINIREA SISTEMELOR PROFESIONALE DE

COMUNICAŢII MOBILE
Sistemele profesionale de comunicaţii mobile PMR (Professional Mobile
Radio) reprezintă o ramură a sistemelor RCM, destinată în principal asigurării de legături
vocale bilaterale între abonaţi mobili (radiotelefonie), având o capacitate mică sau medie,
o arie de acoperire redusă şi o mobilitate locală sau regională.
După destinaţia lor, sunt două tipuri de astfel de sisteme:
1) Sisteme PMR (Private Mobile Radio), la care operatorul reţelei şi utilizatorii
sunt privaţi, de regulă aparţinând unei aceleiaşi instituţii.
2) Sisteme PAMR (Public Access Mobile Radio), la care proprietarul şi
operatorul reţelei este privat, dar utilizatorii pot fi persoane abonate la serviciul mobil
respectiv din zona de operare.
Un sistem PMR are la dispoziţie în cel mai bun caz doar câteva canale radio, iar
staţia de bază emite cu putere mare pentru a acoperi un teritoriu cât mai întins, rareori
dispunând de mai multe staţii de retranslaţie, caz în care zonele de acoperire (celulele) nu
se pot suprapune din motive de interferenţă.
Conceptele care stau la baza sistemelor PMR sunt:
- conceptul de flotă sau parc de vehicule;
- asigurarea unur legături radio între abonaţii mobili;
- asigurarea unor comunicaţii individuale şi de grup;
- efectuarea unor convorbiri de scurtă durată (n x 10 secunde);
- utilizarea de legături simplex sau semi-duplex.
O reţea privată cuprinde ansamblul echipamentelor mobile ce poartă denumirea
de flotă (fleet). În reţea există un interlocutor privilegiat, denumit bază şi poate stabili
comunicaţii de grup sau subgrup.
După tipul de legături folosite, numărul de canale radio şi modul de gestionare
al acestora avem:
- sisteme PMR simplex sau Dispatch;
- sisteme PMR convenţionale;
- sisteme Trunking.

2.2. SISTEME PMR SIMPLEX

Sistemele simplex sau DISPATCH sunt utilizate de instituţii care dispun de un
parc important de vehicule şi este un sistem monocanal. Modul de lucru este denumit
“apasă ca să vorbeşti” (push-to-talk).
Într-un sistem simplex se pot desfăşura comunicări între dispecer şi staţii
mobile, între staţii mobile şi dispecer precum şi comunicări directe între staţii mobile,
fără a fi necesară intervenţia dispecerului. (figurile 2.1, 2.2 şi 2.3)

1
Fig. 2.1. Comunicare de la dispecer spre mobil.

Fig. 2.2. Comunicare de la mobil spre dispecer.

Fig. 2.3. Comunicare directă mobil cu mobil

2
 Se poate observa că mesajul transmis către o staţie poate fi recepţionat de toate
celelalte staţi. În sistem confidenţialitatea mesajelor nu poate fi asigurată, în schimb apare
avantajul unor legături gen teleconferinţă.
Sistemele simplex prezintă atât unele avantaje cât şi unele dezavantaje: sunt
relativ simple şi ieftine, dar facilităţile oferite sunt destul de reduse; nu permit apeluri
individuale sau de subflotă, dar au avantajul că staţiile mobile pot conversa direct una cu
alta, dacă distanţa dintre ele este convenabilă; legătura directă poate fi şi un dezavantaj
datorită riscului de interferenţă (suprapunere) cu alţi utilizatori ai aceluiaşi canal
(frecvenţă); un alt dezavantaj este şi faptul că două vehicule (MS) pot bloca întregul
sistem monopolizând frecvenţa de lucru, pentru dispecerat fiind dificil să-şi exercite
controlul asupra sistemului.

2.3. SISTEME PMR CONVENŢIONALE

Sistemele PMR convenţionale utilizează legături bilaterale de tip semi-duplex,
modul lor de operare fiind denumit şi mod alternant bifrecvenţă. Canalul radio cuprinde
două frecvenţe, una pe care emite staţia de bază şi recepţionează unităţile mobile,
denumită canal “înainte” (forward channel), canal direct sau legătură descendentă
(downlink) şi una pe care emit unităţile mobile şi recepţionează staţia de bază, denumită
canal “înapoi” (return channel), canal de întoarcere sau legătură ascendentă (uplink).
Asemenea sisteme pot fi de tip monocanal sau multicanal. Când utilizatorii sunt
grupaţi pe anumite canale (un grup pe un canal), staţia de bază poate comunica pe toate
canalele, în timp ce o unitate mobilă nu poate comunica decât pe un singur canal. Emisia
şi recepţia nu pot avea loc simultan, ci succesiv prin comutarea antenei. (figura 2.4). De
asemenea nici legătura directă între mobile nu mai este posibilă, staţia de bază
îndeplinind rolul de staţie de retranslaţie.

Fig. 2.4. Comunicări într-un sistem semi-duplex.

Avantajele sistemelor PMR simplex sau semiduplex rezultă din faptul că:
- sunt fiabile, simple şi uşor de utilizat;

3
 - sunt economice spectral;
- sunt ieftine;
- au costul de exploatare este redus.
Dezavantajele se referă la:
- traficul pe o unitate mobilă redus, între 1 şi 5 miliErlang;
- acoperirea imperfectă cu semnal radio în terenuri cu denivelări.
Pentru îmbunătăţirea acoperirii în zone defavorizate se pot utiliza repetoare, ca
în figura 2.5. Legătura dintre staţia de bază şi mobil parcurge traseul: staţia de bază ->
antena A -> repetor -> antena B -> mobil. Semnalul recepţionat de la staţia de bază de
către antena A suferă o atenuare slabă (cca 1 dB) la trecerea prin filtrul duplexor şi apoi
prin filtrul trece-bandă FTB1 (atenuare 1 dB în bandă şi 30 dB în afara benzii). El este
apoi amplificat în amplificatorul cu câştig G (valoare tipică 80 dB) înainte de a traversa al
doilea filtru duplexor şi de a fi emis prin antena B spre mobile. Un proces de prelucrare
similar este aplicat şi semnalului care parcurge repetorul în sens opus (mobil -> antena B
-> repetor -> antena A -> staţia de bază).

Fig. 2.5. Utilizarea unui repetor pentru extensia acoperirii cu semnal.

Sistemele PMR convenţionale prezintă unele limitări (dezavantaje):

- traficul ineficient, corespunzător unei singure convorbiri la un moment dat;
- semnalizări în sistem foarte puţin dezvoltate şi ineficiente;
- nivel de confidenţialitate coborât;
- apariţia întreruperilor inoportune;
- iniţierea unei convorbiri, lentă;
- funcţionarea fără listă de aşteptare, tentativa putând fi ori o reuşită ori un eşec;
- saturarea rapidă a reţelei.

4
 2.4. SISTEME PMR TRUNKING
Aceste sisteme sunt concepute să utilizeze în comun mai multe canale din
aceeaşi bandă (canale alăturate), grupate într-un trunchi, fapt ce permite o creştere
semnificativă a eficienţei de utilizare a canalelor radio.
Principalele obiective sunt:
- creşterea eficienţei spectrale;
- creşterea gradului de servicii prin separarea funcţiilor canalelor în canale de
control şi canale de trafic;
- creşterea numărului de servicii prin utilizarea semnalizărilor numerice;
- asigurarea unei largi răspândiri şi compatibilităţi între echipamente prin
utilizarea unor standarde.
Dacă la un sistem convenţional unui abonat îi este permis accesul pe un singur
canal (alocare fixă), la sistemel trunking o unitate mobilă poate accesa reţeaua şi obţine o
legătură pe orice canal liber din trunchiul de canale utilizat (figura 2.6.).

Fig. 2.6. Accesul în sisteme PMR convenţionale şi Trunking.

Eficienţa spectrală a unui sistem Trunking rezultă din faptul că gradul de

ocupare al sistemului este mai mic decât gradul de ocupare al fiecărui canal în parte, deci
o disponibilitate mai mare a sistemului decât a fiecărui canal în parte (figura 2.7). Prin
utilizarea în comun a canalelor radio creşte totodată şi capacitatea sistemului în
ansamblul său.

5
 Fig. 2.7. Gradul de ocupare al unui sistem Trunking

O reţea Trunking minimală single-site conţine un controler de sistem (Trunking

Sistem Controller) care gestionează resursele radio ale unei staţii de bază (BS) şi asigură
interfaţa cu o centrală de comutaţie privată (PABX), sau cu reţeaua telefonică publică
(PSTN) (figura 2.9).

Fig. 2.9. Reţeaua Trunking cu o singură celulă

Accesul multiplu în reţea se face printr-un canal de control. Alocarea canalelor

o face controlerul TSC. Acesta mai dispune de o capacitate de comutaţie proprie pentru a
pune în legătură doi abonaţi mobili, precum şi o interfaţă cu reţeaua telefonică, prin care
poate pune în legătură abonaţi mobili cu posturi telefonice fixe din reţeaua publică sau
dintr-o reţea de instituţie.
Pentru un teritoriu mai mare, cu ajutorul unui controler principal (Master
System Controller) se pot interconecta mai multe celule (prin cabluri sau linii de
radioreleu), rezultând o structură “multi-site” (figura 2.10).
La unele sisteme trunking, selecţia unui canal liber se poate face şi de staţia
mobilă printr-o căutare automată (automatic scan), fixându-se pe primul canal liber
întâlnit. La sistemele Trunking evoluate, ce dispun de un canal de control, unitatea

6
mobilă accesează sistemul pe canalul de control solicitând o legătură, iar staţia de bază
sau centrul de operare alocă un anumit canal şi comunică unităţii mobile solicitante, tot
prin intermediul canalului de control, codul canalului de trafic rezervat noii legături radio,
mărind gradul de confidenţialitate al convorbirilor.

Fig. 2.10. Reţeaua Trunking cu mai multe celule

În cadrul sistemelor Trunking, accesul la un canal de trafic liber se poate realiza

prin mai multe metode:
a) Metoda canalului de acces dedicat, presupune ca unul din canalele sistemului
Trunking, denumit canal de control sau canal semafor, să fie dedicat special realizării
accesului. Toate staţiile mobile stau fixate pe frecvenţa respectivă, pe care pot fi apelate
sau pot lansa o cerere de convorbire. Dezavantajul metodei este blocarea permanentă a
unui canal din sistem pentru funcţia de acces. Metoda este eficientă pentru sistemele care
dispun de cel puţin 10 canale.
b) Metoda canalelor balizate, presupune ca toate canalele din sistem să poată fi
utilizate alternativ pentru trafic sau pentru acces. Un canal liber este marcat printr-o
baliză, iar staţiile mobile cercetează canalele şi se fixează pe un canal balizat, pe care îşi
emit cererea de serviciu. Dezavantajul metodei provine din faptul că, la un sistem cu
multe canale, timpul cuprins între momentele consecutive de alocare a unor canale libere
este lung, mobilul având de cercetat în medie jumătate din numărul total de canale.
Metoda este optimă pentru sisteme cu cel mult 5 canale.
c) Metoda canalelor multiplexate, permite utilizarea simultană a oricărui canal
din sistem atât pentru trafic cât şi pentru control în infrabandă (sub 300 Hz). Fiecare staţie
mobilă supraveghează automat un canal nominal, dar decât calea de semnalizare
infrabandă. Dacă este apelat sau solicită un acces, un mesaj este transmis pe calea de
semnalizare a acestui canal şi mobilul este dirijat prin numărul de canal alocat spre
canalul de trafic propriuzis (dacă este liber), sau spre alt canal de trafic liber din sistem,
care poate fi canalul nominal al altui mobil. Metoda are ca dezavantaj major debitul pe
calea de semnalizare infrabandă relativ redus, ceea ce îngustează gama de mesaje de
control utilizabile şi lungeşte timpul de transmisie al acestora.
Sistemele actuale funcţionează fie în banda de 150 MHz (146-174 MHz), fie în
banda de 450 MHz (380 - 400 MHz sau 410-430 MHz sau 450-470 MHz).

7
 Primele sisteme Trunking au utilizat transmisia digitală a informaţiei de control,
prin modulaţie discretă de frecvenţă Fast FSK, combinată cu transmisia analogică prin
modulaţie de frecvenţă MF a semnalului vocal, iar accesul multiplu în reţea se face prin
tehnica divizării în frecvenţă FDMA.
În prezent transmisia semnalizărilor şi a sistemului vocal sub formă numerică
prin modulaţie digitală, semnalul vocal este convertit sub formă numerică şi supus unei
compresii a debitului de la 64 Kbps (valoare standard PCM) la 7,6 Kbps sau chiar 4,8
Kbps, pentru a menţine o transmisie de bandă îngustă, similară transmisiei analogice.
Sistemele digitale utilizează accesul multiplu cu divizare în timp TDMA sau metoda
combinată FD/TDMA. Sistemele Trunking digitale asigură posibilitatea păstrării
secretului convorbirilor prin diferite metode de codare şi criptare.

2.5. PROCEDURI ANALOGICE DE APEL SELECTIV ŞI

SEMNALIZARE
În sistemele PMR, un circuit de “muting” sau “squelch” permite receptorului să
producă semnal acustic numai dacă se recepţionează o transmisie de la bază. Astfel se
poate rezolva în mod convenabil obţinerea unor apeluri selective, dacă se poate aranja ca
circuitul de muting să se deschidă numai pentru un receptor selectat, în timp ce alte
receptoare de pe acelaşi canal vor rămâne inactive.
Primele procedee utilizate pentru realizarea unor apeluri selective au fost de tip
analogic, folosind tonuri audio singulare, având frecvenţe şi durate bine stabilite. În cazul
cel mai simplu, cu un singur ton, apelarea unui abonat se face prin transmisia tonului
corespunzător. Prin această metodă nu poate fi retransmis nici un alt mesaj, iar numărul
total de abonaţi ce pot fi apelaţi este foarte redus.
Pentru un număr mare de staţii mobile şi pentru anumite comenzi de control şi
semnalizare este necesară utilizarea unei secvenţe de tonuri audio, alcătuite din cinci
tonuri (corespunzator la cinci cifre zecimale), durata unui ton fiind fixată la o valoare
cuprinsă între 30 şi 100 milisecunde, după cum se prezintă în tabelul următor,
corespunzător diferitelor standarde.
STANDARD CCITT EEA CCIR 1
Durată ton [ms] 100 40 100
Durată pauză [ms] 0 0 0
Cod 0 [Hz] 400 1981 1981
Cod 1 [Hz] 697 1124 1124
Cod 2 [Hz] 770 1197 1197
Cod 3 [Hz] 852 1275 1275
Cod 4 [Hz] 941 1358 1358
Cod 5 [Hz] 1209 1446 1446
Cod 6 [Hz] 1335 1540 1540
Cod 7 [Hz] 1477 1640 1640
Cod 8 [Hz] 1633 1747 1747
Cod 9 [Hz] 1800 1860 1860
Cod repetiţie [Hz] 2300 2110 2110
Alarmă [Hz] - 2400 2400
Ton de grup [Hz] - 1055 -

8
 Un exemplu de secvenţă de cinci tonuri este prezentat în figura 2.11.

Fig. 2.11. Secvenţă de cinci tonuri pentru apel selectiv.

Dacă două cifre consecutive din numărul de apel au aceeaşi valoare, se

utilizează un ton special de repetiţie fR, ca în figura 2.12.

Fig. 2.12. Utilizarea tonului de repetiţie.

Metoda secvenţei de cinci tonuri poate utiliza un ton special fG pentru realizarea
unor apeluri de grup (figura 2.13).

Fig. 2.13. Utilizarea tonului special de grup.

Pentru staţiile mobile inactive, primul ton din secvenţă are o durată mai mare
decât tonurile care urmează, pentru a acorda staţiilor mobile un timp suficient de activare
(figura 2.14).

9
 Fig. 2.14. Utilizarea tonului prelungit.

Uneori sistemul solicită unităţii mobile apelate o confirmare a recepţionării

corecte a apelului fie prin transmiterea unei secvenţe speciale, fie prin transmiterea către
bază a propriului cod de apel sau identificare. Intervalul de timp dintre momentul
recepţionării apelului până în momentul emisiei răspunsului poartă numele de timp de
întârziere tD (delay time) şi este cuprins între 10 şi 100 milisecunde (figura 2.15).

Fig. 2.15. Răspunsul de confirmare a apelului.

Un alt mijloc de adresare a staţiilor mobile constă în transmiterea unor tonuri

audio permanente, plasate în afara spectrului alocat pentru semnalul vocal (300 Hz sau
3,4 KHz) împreună cu secvenţa de apel (figura 2.16).

Fig. 2.16. Utilizarea tonului permanent.

Printr-o măsurare a raportului semnal/zgomot pe acest ton se poate supraveghea

calitatea semnalului vocal pe canalul radio respectiv şi se poate lua o decizie privind
stabilirea legăturii radio.
Metoda tonului permanent CTCSS (Continuous Tone Controlled Signalling
System) poate fi utilizată şi fără a fi combinată cu secvenţa de cinci tonuri, folosind

10
frecvenţe sub-audio din intervalul 67-250 Hz, dar numărul total de mobile ce pot fi
apelate este mult mai mic.
Cea mai eficientă metodă analogică de apel selectiv este metoda secvenţelor
bitonale DTMF (Dual-Tone Multi Frequency), ca în figura 2.17.

Fig. 2.17. Secvenţa de apel DTMF.

Practic, apelul constă în transmisia simultană a două secvenţe de câte cinci

tonuri, o secvenţă utilizând numai tonuri joase iar cealaltă numai tonuri înalte.
Durata de transmisie pentru un caracter este de 70 milisecunde. Matricea de
alocare a tonurilor este prezentată în figura 2.18.

Fig. 2.18. Generarea secvenţelor DTMF.

Pentru decodarea celor două secvenţe, tonurile DTMF sunt separate în tonuri
joase şi tonuri înalte cu ajutorul a două filtre din care unul de tip trece-jos şi unul de tip

11
trece-sus. După separare se face decodificarea individuală a secvenţelor şi apoi
decodificarea numărului de apel (figura 2.19).

Fig. 2.19. Decodarea semnalului DTMF.

2.6. PROCEDURI NUMERICE DE APEL SELECTIV ŞI

SEMNALIZARE
Transmisia numerică a apelului selectiv şi a semnalizărilor este organizată într-
un anume format ce poartă numele de telegramă.
Informaţia este codată hexazecimal, un caracter fiind reprezentat prin patru biţi,
la care se mai adaugă un cuvânt de redundanţă ce poate fi un bit suplimentar de
paritate/imparitate sau un cuvânt de redundanţă ce se obţine din cuvântul de informaţie pe
baza unui algoritm, folosind un anumit polinom.
Pentru aceasta, între cuvântul de date şi cuvântul corespunzător polinomului se
efectuează de mai multe ori consecutiv funcţia logică SAU Exclusiv (EX OR), începând
cu biţii cei mai semnificativi, zerourile rezultate pentru aceştia fiind ignorate. Când toţi
biţii de informaţie au fost anulaţi, cuvântul binar rezultat este folosit ca informaţie
redundantă (figura 2.20).

Fig. 2.20. Generarea cuvântului de redundanţă cu ajutorul operaţiei XOR.

12
 În procesul de transmisie, biţii de redundanţă trebuie transmişi imediat după
biţii de informaţie de care aparţin, respectând un anumit format.
Structura unei astfel de “telegrame” cu informaţii de apel selectiv, control şi
semnalizare, sub formă binară, este prezentată în figura 2.21.

Fig. 2.21. Formatul pentru transmisia numerică.

După recepţia mesajului, se elimină secvenţele de sincronizare şi se separă biţii

de informaţie de cei de redundanţă, după care se recalculează cuvântul de redundanţă din
biţii de informaţie, utilizând acelaşi algoritm ca şi la emisie. Cele două cuvinte de
redundanţă sunt comparate dacă sunt identice sau nu. În caz de eroare, fie că se solicită
repetarea mesajului, fie se corectează eroarea, dacă sistemul este prevăzut cu o asemenea
posibilitate.

2.7. STANDARDE PENTRU SISTEME PMR

A. Pentru sisteme PMR analogice primele reglementări la nivel european sunt
pentru sistemul PMR-446, care poate fi utilizat cu standardul european ETS 300.296,
caracterizat prin:
- legături de tip simplex;
- banda de 446 MHz;
- utilizat fără licenţă;
- comunicaţii exclusiv vocale;
- distanţe scurte;
- puterea unui emiţător de cel mult ERP = 500mW;
- numai opt canale distincte;
- lărgimea de bandă de 12,5 kHz.
- pentru apeluri selective utilizează metoda analogică a tonului permanent CTCSS
şi/sau metoda digitală DCS (Digital Coded Squelch - transmisia în zona sub-audio a unor
cuvinte de cod numerice simultan cu semnalul vocal);
- fără infrastructură de reţea;
- nu permite conectarea la reţeaua telefonică PSTN sau la alte reţele publice.
Frecvenţele centrale ale acestor canale sunt prezentate în tabelul următor:

Nr. canal Frecvenţă [MHz] Nr. canal Frecvenţă [MHz]

1 446.00625 5 446.05625
2 446.01875 6 446.06875
3 446.03125 7 446.08125
4 446.04375 8 446.09375

13
 B. ●În privinţa procedurilor numerice de apel selectiv şi semnalizare destinate
sistemelor private de radiocomunicaţii mobile, DSPMR (Digital Signalling for Private
Mobile Radio), primul standard european este Digital ZVEI apărut în anul 1987 având
caracteristicile:
- telegrama conţine 64 de biţi, primii 24 sunt de sincronizare (9 pentru
sincronizarea de bit + 15 pentru sincronizarea de cuvânt (conform tabelului următor), 32
de biţi de informaţie şi 8 biţi de redundanţă (figura 2.22);
- modulaţie FFSK la un debit de 1200 bps;
- durata totală a telegramei este de 53,5 ms;
- precedată de un header de 25 ms de purtătoare nemodulată.

Poziţie bit 123456789 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

Format 101010101 0 1 0 0 0 1 0 1 1 1 1 0 1 1 1

Fig. 2.22. Structura telegramei Digital ZVEI.

Informaţia propriu-zisă începe cu un cuvânt de 4 biţi ce reprezintă codul de

identificare a modului de operare BAK ce indică scopul mesajului (ca în tabelul următor):

Cod Semnificaţie Cod Semnificaţie

0000 Nedefinit 1000 Apel prioritar (A)
0001 Apel pentru mobil (A) 1001 Solicită transmisia cuvântului de
stare (A)
0010 Apel pentru bază (A) 1010 Rezervat
0011 Cod de identificare 1011 Confirmare activă
0100 Confirmare pasivă 1100 Rezervat
0101 Rezervat 1101 Nedefinit
0110 Încheierea legăturii 1110 Nedefinit
0111 Rezervat 1111 Apel de urgenţă

Unele mesaje necesită răspunsuri de confirmare (Aknowledgement) ce pot fi

transmise prin confirmarea pasivă (staţia mobilă răspunde automat cu o întârziere de 150
ms ± 10%) şi confirmarea activă (prin apăsarea butonului de apel sau de transmisie).

14
 Următorii 4 biţi reprezintă cuvântul de stare (Status) lăsaţi la dispoziţia
operatorului.
Codul de identificare al echipamentului este compus din codul de identificare al
modelului (4 biţi) şi codul de identificare al fabricantului (8 biţi).
Numărul de apel este format din trei cifre zecimale codate BCD pe câte 4 biţi
permiţând apeluri individuale sau de grup (ca în tabelul următor).

Tipul de apel Număr de apel Cod de apel

Individual 258 0010 0101 1000
Grup (10 abonaţi) 25X 0010 0101 1111
Grup (100 abonaţi) 2XX 0010 1111 1111
Grup (1000 abonaţi) XXX 1111 1111 1111

Biţii de redundanţă sunt obţinuţi cu un polinom generator G = x7+x6+x3+1

(cuvântul binar 11001001).
●Datorită necesităţii utilizării unui standard unic european au fost aprobate în
August 1993 un nou standard BIIS1200 (Binary Interchange of Information and
Signalling at 1200 bit/s). Elementele care fac obiectul standardului BIIS 1200 sunt
prezentate în figura 2.23.

Fig. 2.23. Conexiunile asigurate prin standardul BIIS 1200.

Standardul defineşte protocolul pentru interfaţa radio dintre staţiile mobile şi

echipamentele de infrastructură (staţii de bază, repetoare, operatori sau abonaţi din
centrale telefonice).
Realizarea unei legături radio între două terminale mobile A şi B prin intermediul
unui repetor parcurge etapele prezentate în figura 2.24.

15
 Fig. 2.24. Scenariul pentru realizarea unei legături între mobile via repetor.

Standardul stabileşte de asemenea o serie de servicii de transmisie pentru voce şi

date prezentate succint în tabelul următor.

Servicii de sistem Servicii pentru voce Servicii pentru date

Apeluri prioritare Apeluri individuale Mesaje de stare
Apeluri de urgenţă Apeluri de grup Mesaje de date scurte
Identificarea mobilului chemător Apeluri generale Mesaje de date lungi
Legături în mod direct (mobil-mobil) Conectivitate cu PABX
Validarea/invalidarea unui mobil sau PSTN
Confirmarea recepţiei mesajului
Adresabilitate extinsă

Structura cadrului temporal în standardul BIIS (telegrama) conţine unul sau mai
multe cuvinte de cod, precedate de 32 biţi de sincronizare. Un cuvânt de cod este format
din 48 biţi de informaţie şi 16 biţi de redundanţă CRC (Cyclic Redundancy Check).
Primul cuvânt de cod (cuvânt de adresă) conţine codul de apel/identificare al mobilului
care cheamă, codul de apel al mobilului chemat, precum şi codul unui mesaj operaţional
(fig. 2.25).

16
 Fig. 2.25. Cadrul temporal BIIS 1200.

Faţă de standardul ZVEI, el prezintă avantajul unei game de servicii extinse şi al

posibilităţii de a transmite, pe lângă mesajele de stare, a unor mesaje adiţionale.
●În cursul anului 1990 este elaborat un standard interimar I-ETS 300 168,
cunoscut şi sub denumirea de Standardul DSRR (Digital Short-Range Radio). Acest
standard permite atât operarea cu legături directe de tip simplex (monofrecvenţă) între
unităţile mobile cât şi cu legături bifrecvenţă, prin intermediul repetoarelor, respectiv
legături semiduplex cu staţiile de bază şi utilizarea în comun a unui grup de canale.
Conferinţa europeană de poştă şi telecomunicaţii CEPT a alocat pentru DSRR
două subbenzi de câte 2 MHz lărgime, plasate în intervalele 888-890 MHz şi respectiv
933-935 MHz, la limita inferioară a benzilor GSM care ulterior au fost retrase.
În prezent se pregăteşte un nou standar PMR digital, numit generic DMR (Digital
Mobile Radio).

2.8. STANDARDE PENTRU SISTEME TRUNKING

Primul standard modern pentru sisteme Trunking cu semnalizări digitale a fost
definit în Marea Britanie şi ulterior a fost adoptat de majoritatea ţărilor europene, fiind
până în prezent cel mai răspândit standard pentru sisteme Trunking analogice cu
semnalizări digitale.
Principalele sale caracteristici sunt:
- nu se referă la o singură bandă de frecvenţă, putând fi aplicat în toate benzile
FIF şi UIF alocate sistemelor PMR (între 80 şi 470 MHz);
- semnalizările se realizează sub formă numerică, la 1200 bps, folosind modulaţia
FFSK;
- datele sunt codate în format NRZ;
- accesul staţiilor mobile la reţea se face prin metoda Slotted ALOHA;
- semnalul vocal poate fi transmis prin diferite tipuri de modulaţie analogică (MA,
BLU, MF, MP);
- se utilizează un canal de control dedicat împreună cu mai multe canale de trafic;
- canalele adiacente sunt distanţate la 12,5 kHz (sau opţional la 25 kHz);
- staţia de bază operează duplex în timp ce staţiile mobile operează semiduplex;
- permite o schemă de numerotare pentru 1.000.000 de abonaţi.
Protocolul de acces aleator se bazează pe metoda Slotted Aloha cu cadru variabil
în mod dinamic, DFSA (Dynamic Frame-length Slotted Aloha).
Canalul de control este împărţit în intervale temporale (time slots) de 107 ms cu
128 biţi fiecare (figura 2.26).

17
 Fig. 2.26. Structura cadrului temporal.

Un interval poate conţine un mesaj de la mobile către controlerul de sistem

Trunking (TSC), cererea de apel (RQS), sau de la acesta către mobile, mesaj Aloha
(ALH). Parametrul N, conţinut în mesajul ALH specifică lungimea cadrului în care un
mobil poate să-şi trimită cererea de apel.
Un exemplu de scurtare a lungimii cadrului de semnalizare, generat de lipsa unor
cereri de apel, este prezentat în figura 2.27.

Fig. 2.27. Exemplu de cadre cu lungime variabilă.

În timpul perioadelor de trafic redus, când nu există coliziuni, lungimea cadrului

poate fi de o singură diviziune temporală. În figura 2.28 este prezentat cazul a două cereri
de apel simultane, în situaţia unui cadru cu o singură diviziune.

Fig. 2.28. Cadru cu o diviziune şi creşterea lui în urma unei coliziuni.

18
 Când TSC-ul detectează coliziunea a două cereri de apel, RQS 1 şi RQS 2, el
răspunde crescând lungimea cadrului cu o unitate prin mesajul ALH (2).
Dacă ambele staţii prin repetare reuşesc, fiecare cerere este confirmată în
următorul interval prin mesajul ACKQ(1).
Prin mesajul ACKQ(1), TSC confirmă o cerere de apel şi marchează un nou
cadru. Cadrele de acces aleator pot fi definite prin mesaje de tip ALH, ACKQ, precum şi
prin mesajele GTC (Go-To-Channel), prin care se indică canalul de trafic alocat legăturii.
Dacă o staţie mobilă solicită o legătură cu o altă staţie mobilă, stabilirea legăturii
parcurge etapele prezentate în figura 2.29.

Fig. 2.29. Stabilirea unei legături între două mobile.

Etapele parcurse, în vederea stabilirii unei legături sunt:

1. ALH - invitaţie generală pentru mobile de a-şi lansa cererile;
2. RQS - cerere de apel adresată de MS1 către MS2;
3. AHY - verifică disponibilitatea staţiei apelate MS2;
- confirmă cererea lui MS1;
- rezervă următorul interval pentru răspunsul lui MS2;
4. ACK - confirmarea cererii de apel de către MS2;
5. GTC - mesaj pentru ambele unităţi mobile de trecere pe un canal de trafic;
6. GTC - repetarea mesajului anterior (pentru a mări siguranţa realizării legăturii).

2.9. STANDARDUL TETRA

2.9.1. PREZENTARE GENERALĂ

Standardul TETRA (iniţial Trans-European Trunked RAdio şi ulterior TErrestrial
Trunked RAdio) a început să fie elaborat în 1998 şi defineşte comunicaţiile de voce şi
date sub formă numerică pentru sisteme de radiocomunicaţii mobile private sau publice
de tip trunking.
Standardul TETRA reprezintă de fapt o familie de standarde ce corespund
următoarelor trei moduri de operare:
1) Modul "voce + date", V+D destinat unor servicii trunking de voce şi date;

19
 2) Modul "optimizat pentru pachete de date", PDO (Packet Data Optimized)
pentru comunicaţiile cu pachete de date între puncte de acces fixe şi/sau mobile;
3) Modul de operare "direct", DMO (Direct Mode Operation), ce permite legături
directe de comunicaţie între unităţi mobile, pe canale separate, fără a fi supuse controlului
reţelei.
Frecvenţele alocate sistemelor radio TETRA sunt în banda de 400 MHz, pentru
downlink intervalul 390-393 MHz, iar pentru uplink intervalul 380-383 MHz, cu un
spaţiu duplex frecvenţial de 10 MHz. Ulterior a fost prevăzută o extindere la intervalul
380-390/390-400 MHz. Distanţa dintre două canale frecvenţiale adiacente este de 25
kHz. Aceste benzi au fost alocate pentru serviciile de urgenţă.
Pentru servicii civile comerciale au fost alocate benzile: 410-420/420-430 MHz,
450-460/460-470 MHz, ambele cu un spaţiu duplex de 10 MHz şi respectiv 870-876/915-
921 MHz, cu spaţiu duplex de 45 MHz.
Parametrii tehnici de bază, prevăzuţi prin standardul TETRA, sunt prezentaţi în
tabelul următor:

Multiplexarea canalului de Voce+Date 4 canale V+D pe un cadru TDMA/25 KHz

PDO utilizează multiplexare statistică Transfer rapid de pachete (<100 ms pentru
128 octeţi)
Modulaţie digitală π/4 DQPSK
Debitul modulaţiei 36 Kbps
Debitul de simbol 18 Kbaud
Debitul de date net ≤ 19,2 Kbps
Debitul brut pentru modul PDO 28,8 Kbps
Timpul de stabilire a unei legături < 300 ms
Timpul de restabilire a legăturii <1s
Accesul aleator Slotted Aloha
Codec de debit redus ACELP 7,2 Kbps
Clase de putere pentru SM 1W, 3W şi 10W
Viteza maximă a vehiculului ≤ 200 km/h
Dimensiunea unei celule ≤ 60 km

Aplicaţiile de bază ale standardului TETRA sunt:

- convorbiri individale;
- convorbiri de grup;
- transferul unor imagini digitale;
- transferul unor scurte mesaje digitale;
- localizarea automată a vehiculului utilizând terminale GPS.
Sistemele TETRA sunt destinate următoarelor categorii de utilizatori:
- servicii publice de urgenţă;
- servicii de administraţie naţională sau locală;
- servicii de transport;
- servicii de utilitate publică;
- firme private.

20
 2.9.2. SERVICII TETRA
Standardul TETRA prevede trei tipuri de servicii:
A. Servicii suport, ce se referă la transferul informaţiilor între diferitele interfeţe
de sistem;
B. Teleservicii, ce exprimă capacitatea de transfer a informaţiilor între utilizatori;
C. Servicii suplimentare, ce cuprind o serie de facilităţi oferite utilizatorilor
(figura 2.30).

Fig. 2.30. Tipuri de servicii TETRA.

A. Serviciile suport sunt:

- servicii de date în modul circuit, pentru voce şi date;
- servicii de date în modul pachet, pentru transmisii de date;
- servicii de date pentru transmisia de mesaje scurte.

A1. Serviciile suport în modul circuit se bazează pe stabilirea unui circuit între
terminalele care comunică şi rezervarea acestuia pe toată durata comunicaţiei, fără
protecţie la erori, ca în cazul semnalului vocal, sau cu protecţie, ca în cazul transmisiilor
de date.
A2. Serviciile suport în modul pachet funcţionează după principiul reţelelor cu
comutaţie de pachete atât în modul orientat pe conexiune, pe baza unor circuite virtuale
de rutare a tuturor pachetelor pe un traseu comun, cât şi în modul fără conexiune, când
fiecare pachet este rutat independent pe un anumit traseu.
A3. Serviciile suport pentru transmisia de mesaje scurte permit transmisia unor
mesaje predefinite sau a unor mesaje de utilizator cu lungime fixă sau variabilă, simultan
cu desfăşurarea unei convorbiri.

B. Teleserviciile asigurate prin standardul TETRA sunt:

- apeluri individuale;
- apeluri de grup;
- apeluri de grup cu autorizare;
- apeluri difuzate.
Aceste teleservicii necesită ca semnalul vocal să fie supus unei compresii a
debitului, pentru a se putea încadra în capacitatea de transport a unui canal radio.

21
 Codecul pentru voce, adoptat de standardul TETRA este de tip ACELP cu care
semnalul vocal este prelucrat pe cadre de 30 ms, rezultând cuvinte de 137 biţi/cadru la
debitul de 4,56(6) Kbps.
Pentru protecţia împotriva erorilor se utilizează două etape consecutive de codare
în bloc. Se porneşte de la un bloc primar format din 124 biţi de informaţie. Se aplică o
primă codare convenţională în bloc de tip CRC, cu ajutorul plinomului generator g(x) =
x15 + x11 + x4 + 1, prin care adaugă încă 16 biţi, rezultând un cuvânt de 140 biţi.
În a doua etapă se aplică o codare de tip RCPC rezultând în final un cuvând de
216 biţi lungime. Două asemenea cuvinte sau blocuri se transmit cu ajutorul unui singur
pachet normal pe canalul radio, la debitul total de 7,2 Kbps.

2.9.3. INTERFAŢA RADIO

Standardul prevede utilizarea unui acces multiplu combinat FD/TDMA, un cadru
fiind compus din patru intervale temporale.
●Ierarhia temporală TDMA este formată din intervale temporale, cadre,
multicadre şi hipercadre. La TETRA, un număr de 18 cadre (frame) consecutive
formează un multicadru cu durata de 1,02 s. Ultimul cadru dintr-un multicadru este
întotdeauna un cadru de control. La rândul lor, 60 de multicadre formează un hipercadru
cu durata de 61,2 s.
Modul în care este organizat cadrul temporal şi formatul pachetului de date care
se transmite sub formă de burst, sunt prezentate în figura 2.31.

Fig. 2.31. Structura cadrului TDMA pentru TETRA.

22
 Durata de transmisie a unui bit este de 27,78 μs ce corespunde unui debit pe
purtătoare de 36 Kbps, din care debitul net este de 19,2 Kbps. Debitul de simbol pe
purtătoare este de 18 Kbaud, deoarece se foloseşte o modulaţie cu 2 biţi/simbol.
Legătura semiduplex, în cadrul modului TETRA V+D, este de tip combinat
(FD/TDD), iar transmiterea pachetului de către o unitate mobilă este sincronizată după
legătura descendentă şi decalată cu două intervale temporale (offset = 2 time slots)
(figura 2.32).

Fig. 2.32. Duplexul temporal.

●Pentru modul DMO, duplexul este realizat doar temporal (TDD). Dacă MS se
află la mare distanţă de staţia de bază BS, aceasta poate detecta o anumită întârziere de
propagare, informaţie dirijată către unitatea mobilă respectivă, pentru ca să-şi devanseze
momentul de lansare a pachetului de date următor.
Sistemul asigură şi posibilitatea de ajustare a frecvenţei canalului pe care emite o
unitate mobilă, în corelaţie cu staţia de bază corespondentă, cu ajutorul unui pachet
special de sincronizare, transmis de staţia de bază (o secvenţă de purtătoare continuă
nemodulată pe o frecvenţă aflată la 2,25 kHz sub frecvenţa nominală a purtătoarei).
●Iniţierea unei convorbiri se face cu ajutorul unui canal logic de control care
trebuie să ocupe întotdeauna primul interval temporal. În cazul unui sistem nu foarte
aglomerat, iniţierea legăturii poate fi obţinută în cel mult 100 ms (figura 2.33).

23
 Fig. 2.33. Iniţierea unei legături într-o reţea TETRA.

●Sistemul TETRA foloseşte pentru modulaţia numerică a purtătoarei de

radiofrecvenţă metoda π/4-DQPSK, în care tranziţia spre un nou simbol reprezentând doi
biţi poate fi doar de ±π/4 şi de ±3π/4 (figura 2.34).

Fig. 2.34. Constelaţia π/4-DQPSK şi salturile de fază posibile.

24
 Caracteristic metodei e faptul că aceasta necesită un mod de funcţionare liniar
pentru amplificatoarele RF de putere, în scopul asigurării unei transmisii radio de bandă
foarte îngustă. Din acest motiv a fost adoptat conceptul de canal comun de liniarizare
CLCH. Procedura de liniarizare se desfăşoară periodic pe durata unui interval temporal
dedicat, care survine o dată la o secundă.

2.9.4. REŢEAUA TETRA ŞI MODURILE DE OPERARE

Pentru modul V+D sau TMO (Trunked Mode Operation), standardul TETRA
prevede utilizarea unei infrastructuri complexe. Staţiile de bază conţin echipamentele
radio şi asigură acoperirea cu semnal radio în celule cu una sau mai multe frecvenţe UL şi
pe DL (≤5 în mod uzual).
Mai multe staţii de bază sunt conectate la un centru de comutaţie local LSC
(Local Switching Centre). La rândul lor, mai multe centre locale sunt conectate la un
centru de comutaţie principal MSC (Main Switching Centre). Centrele de comunicaţie
formează împreună cu sistemul de management al reţelei infrastructura de comutaţie şi
management SwMI (Switching and Management Infrastructure). Interfeţele din interiorul
SwMI nu sunt standardizate, dar pentru restul conexiunilor au fost standardizate
interfeţele.
Arhitectura unei reţele TETRA, cu entităţile componente şi o parte din interfeţe,
este prezentată în figura 2.35.

Fig. 2.35. Arhitectura reţelei TETRA.

25
 O staţie mobilă MS se compune dintr-o terminaţie mobilă MT (pentru
comunicaţii) şi un echipament terminal TE (pentru aplicaţii), interconectate prin interfaţa
TEI. Staţiile mobile se conectează cu staţiile de bază folosind interfaţa radio Um (interfaţă
Trunk V+D sau TMO).
Un terminal de date se poate conecta la reţea prin intermediul unei staţii mobile cu
ajutorul unei interfeţe de echipament periferic PEI (Peripheral Equipment Interface).
O staţie mobilă de tip V+D poate opta şi pentru o legătură directă cu o altă staţie
în modul DMO, folosind interfaţa Ud. Infrastructura permite şi conectarea prin linii a
unor terminale fixe LS (Line connected Station) prin interfaţa LSI (Line Station
Interface).
Infrastructura de comutaţie şi management SwMI a unei reţele TETRA mai
conţine un centru local pentru managementul reţelei NMC (Network Management
Centre). Acesta poate face parte dintr-un sistem mai mare NMS (Network Management
System), menit să asigure managementul întregului sistem de reţele.
O reţea TETRA este prevăzută cu o interfaţă intersistem ISI (Inter-System
Interface) destinată interconectării cu alte reţele TETRA precum şi una sau mai multe
porţi de acces (Gateways), prin care o reţea telefonică publică PSTN/ISDN sau la o reţea
pentru transmisia de date în pachete PDN (figura 2.36).

Fig. 2.36. Interconectarea cu alte reţele.

Modul de operare direct DMO, specific sistemelor PMR, permite realizarea de

legături directe de comunicaţie (de tip simplex) între staţii mobile DM-MS (Direct Mode
- Mobile Station) într-o convorbire individuală sau într-o convorbire de grup (figura 2.37)
în care una dintre staţii devine master, preluând controlul legăturii, iar celelalte devin
slave, sincronizându-se după prima staţie.

26
 Fig. 2.37. Modul direct în varianta de bază.

DMO permite mai multe variante de legături. O primă variantă de legătură o

reprezintă staţia mobilă aflată în starea de supraveghere duală DW-MS (Dual Watch MS)
(poate să opereze fie în modul direct DMO, cu o altă staţie DM-MS, fie în modul V+D
prin intermediul unei reţele TETRA) (figura 2.38).

Fig. 2.38. Staţie mobilă în DMO cu supraveghere duală.

O altă variantă DMO este cea cu autorizare din partea reţelei în care o staţie
mobilă de autorizare va emite periodic semnale de autorizare sub controlul reţelei (figura
2.39).

Fig. 2.39. Modul direct cu autorizare.

O legătură directă se poate realiza şi printr-un repetor DM-REP (DM-Repeter)

pentru a permite ca două sau mai multe staţii DM-MS să-şi extindă zona de acoperire
(figura 2.40). Repetorul recepţionează un burst pe UL şi îl retransmite pe DL după ce
efectuează regenerarea biţilor recepţionaţi.

27
 Fig. 2.40. Modul direct cu repetor independent.

Conectarea unei staţii de tip DM-SM cu o reţea TETRA este posibilă şi cu o

poartă de acces DM-GATE (DM - Gateway) ce asigură conversia dintre interfaţa pentru
DMO şi cea din modul V+D (figura 2.41).

Fig. 2.41. Modul direct cu poartă de acces.

Funcţiile de repetor şi de poartă de acces pot fi combinate şi într-un singur

dispozitiv, aşa cum se prezintă în figura 2.42.

Fig. 2.42. Modul direct cu poartă de acces şi repetor combinate.

În prezent se află în desfăşurare procesul de standardizare pentru TETRA

versiunea 2, care să ofere debite mult mai ridicate, interconectare şi roaming cu alte reţele
mobile (GSM, GPRS, UMTS), adoptarea unui codec de voce adiţional pentru
compatibilitate cu reţele 3G, extensia razei de acoperire a unei celule până la 120-200
km.

28