Curs 1

Definirea noţiunilor de CULTURĂ şi CIVILIZAŢIE

 Pentru îneleg. profundă a culturii şi civiliz. unui popor /popoare/, regiuni→ necesitate
definirii cât mai precise a conceptelor de cultură şi civilizaţie (numeroase definiţii - de
ordinul sutelor ⇒ complexitatea unei definiri adecvate şi cât mai cuprinzătoare);
 termenii au fost intervertiţi:

 Germanii: faptele de civilizaţie = termenul Kultur

 Francezii (şi alţii): faptele de cultură = termenul civilisation
 Englezii (dicţionarul enciclopedic “Quillet” - 1938): civilizaţie sinonim cu cultura
 Frecventa folosire a expresiilor civilizaţie spirituală şi cultura materială = contradicţie
şi altele.

 Ex.: MDE (Ed. a-II-a): Civilizaţie 1. Cultură (în sens larg, incluzând cultura
materială şi cea spirituală);nivel de dezvoltare a unei societăţi istoriceşte
determinată; stadiu evoluat a l culturii caracterizat printr-un mare grad de
complexitate; realizarea funcţiei sociale a valorilor culturale , integrarea lor în
toate compartimentele vieţii sociale, precum îtruchiparea în moduri de viaţă, de
muncă şi de comportare; sistem de calităţi ale relaţiilor dintre indivizi, grupiuri etc.
2. spec. Cultură materială.

 Definiţia lui O. Drâmba, Istori culturii şi civilizaţiei, 1, Ed. Şt. şi Enciclop.,

Bucureşti, 1984 p. 5-6:
 CIVILIZAŢIA = totalitatea mijloacelor prin care omul se adaptează mediului (fizic şi
social), reuşind să-l supună şi să-l transforme , să-l organizeze şi să i se integreze. ⇒
Civilizaţie = tot ce se referă la satisfacerea nevoilor materiale , confortului şi securităţii.
În sfera ei, prin excelenţă de natură utilitară, intră capitolele:

 Alimentaţia

 îmbrăcămintea (nu şi podoabele)

 locuinţa

 construcţiile publice şi mijloacele de comunicaţie

 tehnologia în general

 activităţile economice şi administrative

  Organizarea socială, politică , militară şi juridică

 Educaţia şi învăţământul (numai în segmental care se referă la exigenţele vieţii

practice)

 Cultura = include în sfera ei atitudinile, actele şi operele limitate – ca geneză, intenţie,

motivare şi finalitate – la domeniul spiritului şi al intelectului. Opera, actul şi omul
urmăresc:
- Satisfacereea nevoilor spiritual şi intelectuale;
- Revelarea de sine;
- Descoperirea necunoscutului;
- Explicaţia misterului şi
- Plăcerea frumosului.
• Î n raporturile cu natura, cu omul, cu societatea urmăresc stabilirea NU a unor
relaţii practice, utilitare, sau de instrumentalizare a unuia de către celălalt, ci a unei
relaţii de comunicare, de căutare, de regăsire în celălalt ⇒în sfera culturii se includ:
- Datinile şi obiceiurile;
- Credinţele şi practicile religioase;

- Ornamentele şi divertismentele

- Operele de artă – literature, muzică, pictură, sculptura, filmul, artele decorative sau
aplicate;
- Filosofie

- Operele de ştiinţă.
• Dihotomia civilizaţie – cultură ≠ o opoziţie între aceste domenii, şi mai ales
ireconciliabilă → interrelaţia civilizaţie – cultură s-a afirmat frecvent, comunicarea
dintre ele urmărind IDEALUL realizării plenare a omului, a vieţii şi a colectivităţii
umane.

Cadrul etnic şi istorico-geografic.

(privire diacronică)

 P. Balcanică /Balcanii:
 • Denumire: < tc. balcan „munţi împăduriţi“ = improprie; balcanizare „dezmembrare
+ tulburări, frământări” → realitatea: istoria peninsulei nu este cu nimic mai agitată
decât oricare regiune a Europei! (o spun istoricii !)
- tulburările, frământările din Balcani = consecinţă a componenţei sale, a locului
(poziţiei) pe hartă şi a luptei pentru dominaţie asupra lui
• Cadrul geografic: diferit de P. Iberică sau P. Italică – PB este înconjurată da
msive muntoase:

• M-ţii Dinarici: din Alpii austrieci (Slovenia) – dea lungul litoralului Adriatic –
Albania – (prin M-ţţi Pindului) până în Grecia central;
• M-ţii Carpaţi (forma Ѕ întors): nordul României (Moldova) –
Valahia/Transilvania – Banat →Dunăre (Porţile de Fier)→dir. S-E – Bulgaria →
în continuare: M-ţii Balcani;

• Vechiile massive muntoase macedonean şi tracic se prelungesc înspre nordul

Greciei.
 Concluzie: structura fragmentată a acestor masive

1. a obstucţionat integrarea în plan intern;

2. n-a creat obstacole pătrunderilor din exterior : acestea au fost facilitate de
văile care se continuau dintr-una-n-alta, platourile şi bazinele → acestea au
potenţat specificităţile şi interdependenţa, cuceririle şi schimburile.

 Cele mai importante căi de cumunicaţie au fost:

1. Dunărea şi drumul Belgrad – Salonic;

2. Marile râuri → legătura cu Europa Centrală şi Rusia;

3. Mările (Neagră, Egee, Adriatică) – mai puţin importante în antichitate pt.

grosul populaţiei.
 Influenţe perene - venue din:

1. Nord (= spaţiu deschis);

2. Sud prin legătura euroasiatică pe direcţia N-S.

• Populaţia
• În antichitate (până în sec. III d. Hr.):

 Tracii:

- dacii/geţii → la nord de Dunăre (România actuală+ R. Moldova);

 - odrizii →la sud de Balcani: regiunea cupr. de la M.Neagră la râul Mariţa
(Hebrus);
- besii: bazinul superior al râului Mariţa, între m-ţii Balcani şi Rodopi;

- crobizii: Dobrogea (între Mangalia /Callatis/ şi Varna /Odessos/);

- moesii: între Dunăre şi m-ţii Balcani (< den. prov. Moesia).

 Ilirii: jumătatea vestică a PB (de la râul Morava → M. Adriatică ) + Panonia

 Grecii – sudul PB.

• După sec. al III-lea (d. Hr.):

 Destrămarea Imperiului roman –cauze:

- Contradicţii interne proprii modului sclavagist de producţie (sec. IV-VI) ⇒

apariţia germenilor societăţii feudale: raporturile dintre feudali (proprietari)
şi coloni (viitori iobagi) ⇒ revolta sclavilor şi colonilor care se alătură, ajută
populaţiile migratoare ajunse la graniţele impriului.

⇒271 → retragerea lui Aurelian din Dacia;

- Sfârşitul dominaţiei în provinciile dunărene: a doua jum. a sec. al IV –lea,
provinciile dunărene intră în componenţa Imp. Roman de Răsărit (Bizantin)
(anul 395) → viaţa romană continuă în Balcani (la nordul şi sudul Dunării)
până la sf. sec. al VI-lea. La începutul sec. VI existau, în general, două regiuni
orăşeneşti:
a. Nordul şi vestul PB- de factură romană; zona romanizată: litoralul
adriatic şi blocul dunărean (interiorul, mai ales partea muntoasă a PB slab
romanizat/elenizat)
b. Sudul şi estul PB - grecesc.

• MIGRAŢIILE POPOARELOR (sec. III-XI) – etape:

1. 275 – 566 (sec. III -VI) – popoare migratoare:

a. popoarele germanice: vandalii, goţii, vizigoţii, gepizii, victoalii, taifalii,

longobarzii
b. avarii (neam asiatic);

c. sarmaţii, iazygii şi roxolanii (iranieni la origine)

d. hunii (aparţin poparelor altaice – din preajma munţilor Altai) – în anul 375
→ conducător Atila;
e. goţii (sev. IV).
 2. Sec. VI –X:
a. slavii (cea mai mare importanţă în Dacia);

b. bulgarii;

c. ungurii (→Panonia, inclusive Trans. şi Banat).

3. Sec. X – XII:

a. pecenegii;

b. cumanii.

• Primele încercări de creştinare a populaţiei balcanice din primele secole ale

erei noastre au fost curmate de invazia pop. migr.
• Aşezarea slavilor în PB (şi în Dacia)

• Slavii joacă acelaşi rol în ţinuturile dunărene pe care l-au jucat în apus
neamurile germanice (popoarele romanice de azi = amestecul locuitorilor de
limba latină din imperiu cu popoarele migratoare care s-au aşezat în ţinuturile
romane) ⇒:
- francezii = amestecul galoromanilor cu francii (de la care şi numele
poporului şi al ţării), burgunzii şi vizigoţii;
- italienii = romanii cu longobarzii (< numele provinciei Lombardia), vizigoţii,
ostrogoţii şi herulii
- spaniolii şi portughezii = populaţia romană cu vizigoţii şi suevii;

- românii = daco-romanii cu slavii ⇒ etnogeneza poporului român – poporul

român apare complet constituit după amestecul cu slavii (Ov. Densuşianu, I.
Bogdan) + influenţa slavă asupra românilor a fost mult mai puternică şi
mai variată decât cea germanică asupra limbii italiene, franceze, spaniole sau
portugheze .
• La nord de Dunăre: sc. VI → slavii – cunoscuţi sub numele de venedi (cei de pe
Vistula), sclavini şi anti; numele lor etnic: Slověninǔ (pl. Slověne);
- Ţinutul de baştină (patria arhaică) - vin din ţinuturile de la nordul Carpaţilor
→ pînă la Donul superior: estul Galiţiei, provinciile Volhinia, Podolia, Kiev,
Cernigov, Mohilev, Poltava, Kursk şi Orel. [problema patriei de obârşie:
discutabilă!]
- Direcţii de deplasare:

a) înspre câmpia panonică (Ungaria) şi vestul PB (regiunea Dravei şi

Dunării de mijloc);
 b) înspre nordul Mării Negre – se aşează în Moldova, coasta Mării Negre ,
Muntenia şi înaintează în Ungaria, dincolo de Tisa şi Dunăre.

- Spaţiul ocupat: PB, din Alpi până în Peloponez ⇒

• Slavii pe teritoriul României:

• Contactul dintre slavi şi populaţia romanizată: la nordul şi la sudul Dunării.

• Începînd din sec. VI (dovezi arheologice) – se stabileasc definitiv aici; primele

grupuri mai mici de slavi încep să pătrundă în PB încă de prin sec. II-III. [v. şi
teza lui O. N. Trubaciov]; → slavii vor înainta în sudul Dunării (Adrianopol →
insulele Mării Egee); luptele cu avarii, ulterior, alianţa slavilor cu bulgarii
(popor migrator de neam turcic), asimilaţi de slavi, după întemeierea statului
bulgar, în secolul al VII-lea – al VIII-lea

• La încep. sec. VII → Ţara Romţnească denumită Sclavinia „ţara slavilor” (v. la
cronicarul bizantin Theophylaktos Simokattes ş.a.); începutul simbiozei slavo-
române (urmările ei!) – bilingvismul → asimilare;
• Influenţa slavă meridională asupra românei, respectiv albanezei şi limbii
neogreceşti ≠ diferită!

- l. română: împr. slave, ca formă, sunt mai recente decât cele din lb.
menţionate, întrucât aici primul strat slav (sec. VI) a fost primenit în secolele
următore ⇒ readaptarea continuă a pronunţării cuvintelor; ⇒ elementele
slave au pătruns în limba populaţiei romanizate începând cu sec. al VII-lea –
al VIII-lea;
- contactil dintre români şi slavi din sudul Dunării: mult timp, se pare, o largă
bandă de populaţie romanizată (Belgrad – Niş – Sofia – Skopje - Prizren) a
separat pe sârbi de bulgari ;
- Românii sunt semnalaţi în Serbia în secolul XII (atunci sunt menţionaţi şi în
sudul Thesaliei);

• Rezultatele contactului, în plan etnic şi lingvistic, dintre slavi şi pop.

romanizată din PB – diferit:
a) nordul Dunării: populaţia slavă = asimilată (= process de durată, sec. VI –
XII /XIV/);
b) Sudul Dunării: populaţia romanizată = asimilată! (romanizare mai târzie:
cetăţile-oraşe de pe malul Adriaticii)

⇒ stabilirea lor în PB a modificat radical structura etnică a populaţiei

balcanice de atunci; băştinaşii – cei grecizaţi, romanizaţi ori neromanizaţi –
îşi caută refugiul fie în munţi, în zona litoralului adriatic sau pe insule, fie s-
au amestecat cu slavii, fiind rapid asimilaţi.
• Populaţia romanizată sub stăpânirea slavă:

• Sec. IX – apar primele instituţii feudale slave:

 jupe (župa) – districte, organiz. Defensive conduse de jupani, cnezi sau

voievozi ⇒ unirea mai multor jupe → mic stat federativ;

- Bulgarii: 913 – apogeul statului bulgar, Simeon se proclamă ţar;

- Sârbii: a doua jumăt. a sec. VIII – primul cnezat sârb → cneazul

Višeslav /sau Vojislav/; după anul 800 → cneazul Radovan; înainte de 1091 -
cca. 1113 → mare jupan Vukan; cca. 1170-1196 →Stefan Nemanja – rege,
întemeietorul dinastiei Nemanjić;
- Croaţii: cca. 810-821 → cneazul Borna; 925 – Tomislav (Croaţia)
încoronat de papă; cca. 928-935 → primul rege Trpimir II

 Şerbia – exist. în ţările române de la începuturile societ.

feudale: