APROBAT

de Consiliul Administrativ al Agenţiei

Naţionale pentru Protecţia Concurenţei
la 17 mai 2007

METODOLOGIA STABILIRII SITUAŢIEI DOMINANTE PE PIAŢĂ A

AGENTULUI ECONOMIC

1.DISPOZIŢII GENERALE
1.1.Metodologia stabilirii situaţiei dominante pe piaţă a agentului economic (în
continuare Metodologia) este elaborată în conformitate cu prevederile Legii nr.1103-XIV
din 30.06.2000 cu privire la protecţia concurenţei (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.166 din 31.12.2000).
1.2.Metodologia determină ordinea stabilirii situaţiei dominante pe piaţă şi este destinată
analizei activităţii agenţilor economici şi comportamentului cumpărătorilor.
1.3.Scopul stabilirii situaţiei dominante pe piaţă a agentului economic este crearea
premiselor necesare pentru dezvoltarea liberii concurenţe, prevenirea, limitarea şi
reprimarea activităţii monopoliste.

2.NOŢIUNI PRINCIPALE
În prezenta Metodologia, următoarele noţiuni principale semnifică:
marfă - produsul activităţii (inclusiv lucrări şi servicii) cu aceeaşi valoare de consum destinat
vînzării sau schimbului;
piaţă de mărfuri - sfera de circulaţie a mărfurilor cu aceeaşi valoare de consum pe teritoriul
Republicii Moldova, piaţă de mărfuri are două componente: piaţa produsului şi piaţa geografică.
piaţa produsului cuprinde toate mărfurile care sînt considerate de cumpărători ca substituibile
datorită caracteristicilor sale;
piaţa geografică – zona în care sunt localizaţi agenţii economici implicaţi în livrarea
mărfurilor incluse în piaţa produsului, zona în care condiţiile de concurenţă sunt suficient de
omogene şi care poate fi diferenţiată în arii geografice vecine datorită unor condiţii de concurenţă
substanţial diferite;
mărfuri substituibile – mărfuri cu aceeaşi valoare de consum, care sunt comparabile după
destinaţia funcţională, utilizare, caracteristici tehnice şi de calitate, preţ şi alţi parametri, astfel
încît cumpărătorul este gata să înlocuiască sau deja înlocuieşte marfa în procesul consumului;
agenţi economici - persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător pe
teritoriul Republicii Moldova;

1
 situaţie dominantă pe piaţă - situaţia exclusivă a agentului economic pe piaţa de mărfuri, care
îi dă acestuia, singur sau împreună cu alţi agenţi economici, posibilitatea de a exercita influenţă
decisivă asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe piaţa respectivă sau de a împiedica
accesul pe piaţă unor alţi agenţi economici.
Nu poate fi recunoscută dominantă situaţia agentului economic a cărui cotă pe piaţa unei
anumite mărfi nu depăşeşte 35 la sută;
concurenţă - întrecerea în care acţiunile independente ale agenţilor economici limitează efectiv
posibilitatea fiecăruia dintre ei de a exercita influenţă unilaterală asupra condiţiilor generale de
circulaţie a mărfii pe piaţa respectivă.

3.ETAPELE STABILIRII SITUAŢIEI DOMINATE PE PIAŢĂ A AGENTULUI ECONOMIC

3.1. Etapele a stabilirea agentului economic cu situaţie dominantă pe piaţă sunt:
1.Identificarea obiectului studiului;
2.Determinarea limitelor temporare a pieţei de mărfuri studiate;
3.Stabilirea listei mărfurilor substituibile;
4.Determinarea agenţilor economici participanţi la piaţa de mărfuri studiată;
5.Determinarea pieţei produsului;
6.Determinarea pieţei geografice;
7.Evaluarea volumului pieţei de mărfuri şi aprecierea cotei de piaţă a agentului economic;
8.Determinarea barierelor intrării pe piaţă şi ieşirii de pe piaţă a agenţilor economici;
9.Stabilirea situaţiei dominante pe piaţă a agentului economic.

3.2.Numărul şi ordinea realizării etapelor determinării situaţiei dominante pe piaţă a agentului

economic, prevăzute în p.3.1. din prezenta Metodologie, se pot modifica în dependenţă de
particularităţile structurale ale pieţei, caracteristicile mărfurilor, volumul informaţiei
disponibile etc.

4.IDENTIFICAREA OBIECTULUI STUDIULUI

4.1. Obiect al studiului privind determinarea situaţiei dominante pe piaţă de mărfuri este:
a)Agentul economic participant pe piaţa de mărfuri studiate;
b)Grupul de agenţi economici, participanţi pe piaţa de mărfuri studiate;
c)Marfa livrată sau procurată de agenţii economici.
4.2. Obiect al studiului privind determinarea situaţiei dominante pe piaţă este şi activitatea
autorităţilor administraţiei publice prin prisma influenţei acestora asupra pieţei.

2
 4.3.Pentru efectuarea studiului situaţiei dominante a agentului economic pe piaţă se pot utiliza
următoarele surse de informaţie:
a.Informaţia statistică obţinută de la Biroul Naţional de Statistică;
b.Datele obţinute de la autorităţile publice;
c.Informaţia obţinută în baza sondajului cu cumpărătorii;
d.Datele instituţiilor de cercetare;
e.Concluziile experţilor;
f.Alte surse de informaţie neinterzise de legislaţia în vigoare.

5.DETERMINAREA LIMITELOR TEMPORALE ALE PIEŢEI DE MĂRFURI STUDIATE

5.1.Limitele temporale ale pieţei de mărfuri se determină în dependenţă de particularităţile
pieţei de mărfuri şi accesul la informaţie.
5.2.Limitele temporale ale pieţei de mărfuri se determină ca intervalul de timp (de regulă 1
an) în decursul căruia relaţiile dintre furnizori şi cumpărători (consumatori) formează piaţa
de mărfuri cu o structură determinată.
5.3.Dacă durata rotaţiei capitalului depăşeşte 1 an, atunci limitele temporale ale pieţei de
mărfuri se determină ca trei cicluri de rotaţie a capitalului.
5.4.Toate caracteristicile pieţei de mărfuri se determină în aceleaşi limite temporale ale
pieţei de mărfuri.

6.STABILIREA LISTEI MĂRFURILOR SUBSTITUIBILE

6.1.Lista mărfurilor în raport cu care se determină situaţia dominantă pe piaţă a agenţilor
economici cuprinde mărfurile care sunt incluse în circuit pe teritoriul Republicii Moldova,
sau pe o parte a acestui teritoriu şi care au aceleaşi caracteristici pentru furnizor
(producător, vînzător), cumpărător (consumator, utilizator), fiind considerate substituibile
pentru aceştea .
6.2. Criterii pentru determinarea mărfurilor ca substituibile :
1.Caracteristicile de consum
Destinaţie funcţională a mărfurilor;
Caracteristice fizice;
Caracteristice tehnice;
Gradul de noutate a mărfurilor.
2.Condiţiile de furnizare
Prin reţeaua en-gros, de la producător, în dependenţă de cantitatea
livrată etc.;

3
 Prin reţeaua en-detail;
Servicii şi facilităţi suplimentare acordate cumpărătorilor.
3. Preţ
4. Scopul procurării mărfurilor (consum, vînzare).
5. Condiţii de consum:
Necesitatea asigurării cu apă, energie electrică, energie termică etc.
Particularităţile amplasării, montării etc.
Gradul de deservire tehnică
6.3.Selectarea mărfurilor pentru a fi incluse în listă se poate face în baza :
a)condiţiilor contractului, obiectul căruia este marfa dată;
b)licenţelor/ autorizaţiilor acordate;
c)actelor normative care reglementează domeniul dat;
d)Nomenclatorul mărfurilor Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr.1068 din 11.11.1999.
e)Dicţionare marfare şi merceologice;
f)Concluziile specialiştilor în domeniu;
g)Sondajurile cu cumpărătorii.
6.4.Determinarea mărfurilor potenţial substituibile se face prin:
evaluarea experţilor
examinarea mărfurilor cu caracteristici asemănătoare, care fac parte din aceiaşi grupă, cu
marfa analizată. Pentru aprecierea grupului de mărfuri este utilizat Nomenclatorul mărfurilor
RM.
6.5.Dacă pentru substituirea mărfurilor în procesul consumului este necesară perioadă mai
mare de un an, ori, dacă la substituire cumpărătorul suportă cheltuieli suplimentare (mai
mult de 10 % din preţul mărfurilor), atunci aceste mărfuri nu pot fi considerate
substituibile.
6.6.La aprecierea mărfurilor substituibile este necesară divizarea mărfurile în dependenţă
de grupele de cumpărători, după următoarele criterii:
Forma participării în circuitul mărfurilor (cumpărător cu ridicată şi cu amănunt)
Locul procurării mărfurilor;
Cerinţele înaintate faţă de marfă;
Particularităţile comportamentului pe piaţa de mărfuri.
Se consideră că diferite grupe de cumpărători funcţionează pe pieţi de mărfuri diferite.

4
7.DETERMINAREA AGENŢILOR ECONOMICI PARTICIPANŢI LA PIAŢA DE MĂRFURI
STUDIATĂ
Determinarea agenţilor economici care pot livra marfa dată, se face în dependenţă de:
livrările de mărfuri examinate, pe teritoriul Republicii Moldova sau pe o parte din teritoriul
ei;
existenţa potenţialului tehnologic care ar permite să înceapă livrări de mărfuri, fără a face
cheltuieli semnificative.

8.DETERMINAREA PIEŢEI PRODUSULUI

8.1. Determinarea pieţei produsului poate fi efectuată prin:
1.Metoda SSNIP-test (Small bat Significant Non-transitory Increase in Price);
2.Calculul coeficientului elasticităţii încrucişate a cererii.
8.2. Principala metodă dintre cele specificate la p.8.1 este Metoda SSNIP-test. În cazul în
care metoda principală nu poate fi aplicată, se folosesc alte metode. Fiecare din metodele
succesive se aplică doar în cazul în care piaţa produsului nu poate fi determinată prin metoda
precedentă.

8.1.1.Metoda SSNIP-test
Această metodă de determinare a hotarelor pieţei produsului constă în următoarea
procedură iterativă:
1.se analizează grupul de produse substituibile, ce se referă la un anumit teritoriu;
2.se presupune, că are loc monopolizarea acestor vânzări şi majorarea preţului cu 5-
10%;
3.dacă această majorare a preţurilor se constată a fi avantajoasă pentru „monopolistul
ipotetic” (adică, consumatorul nu se orientează spre alte produse, inclusiv ce se afla pe
alte teritorii), atunci se consideră că hotarele pieţei de produse sunt stabilite.
În cazul în care această majorare a preţurilor este dezavantajoasă pentru „monopolistul
ipotetic”, atunci produsele substituibile şi pieţele mai apropiate se includ în componenţa pieţei de
produs şi procedura se repetă.
Sarcina determinării limitelor pieţei constă în alegerea produselor, care alcătuiesc piaţa
printr-un spectru mai larg de produse. Este necesar de găsit un aşa grup minim de produse, care în
urma acţiunilor monopolistului ipotetic ar conduce la o creştere nu prea mare, dar de durată, a
preţurilor la aceste produse pe teritoriu analizat şi vor genera creşterea profitului monopolistului.
În calitate de astfel de oscilaţii a preţuri se examinează creşterea preţurilor la toate produsele care
intră în subgrupa mărfurilor cu α procente, unde α = 10%.

5
 La stabilirea limitelor pieţei cu ajutorul testului SSNIP se examinează mai întâi o oarecare
valoare maximă totală a mărfurilor plus minus diferite submulţimi care pot constitui o evantuală
piaţă. Acest total de mărfuri îl vom numi grup maxim sau grup. Înainte de realizarea SSNIP-
testului grup maxim trebuie să fie apriori selectat (compartimentul 6 al prezentei Metodici). Se
presupune că componentele de produs care alcătuiesc grupul se pot înlocui reciproc, pentru ca în
cazul în care preţul la unele din ele creşte, să dea posibilitatea consumatorului să se reorienteze
către celelalte produse din aceiaşi grupă.
Pentru a vedea dacă este o anumită subgrupă de mărfuri pe piaţă, este nevoie de a calcula
profitul din vînzările mărfurilor acestor subgrupe şi majorarea profitului care ar trebui să apară în
urma creşterii preţurilor la aceste mărfuri. De menţionat că prin profit se subînţelege diferenţa
dintre venit şi cost. Venitul se calculează ca preţul mărfii în urma cererii acestuia, fără a se face
diferenţă între cerere şi cantitatea vînzărilor. Costul unei unităţi de produs se consideră
independent faţă de cantitatea acestor mărfuri. Astfel, profitul poate fi înţeles ca realizarea cererii
şi modificarea preţului şi costului.
Prin creşterea preţurilor se înţelege creşterea proporţională a preţurilor la toate produsele
incluse în subgrupă.
Cumpărătorul se distinge ca un subiect raţional şi ca o sursă de informare la luarea deciziei
referitoare la stabilirea limitelor pieţei. Fiecare cumpărător poate procura unul sau câteva produse
de grup. La creşterea preţurilor la produsele procurate, cumpărătorul poate fie să se re orienteze
către alt produs, fie să părăsească piaţa sau să micşoreze cantitatea cumpărată de produs, fie să nu
reacţioneze la modificarea preţului, fie să utilizeze o strategie mixtă. Raţionamentul de
comportare a cumpărătorului se conchide în aceea că dacă în faza incipientă cumpărătorul prefera
produsul G1 în locul produsului G2 , atunci după creşterea preţului preferinţa pentru G2 se
păstrează. Cumpărătorul reprezintă o sursă de informare, deoarece prin realizarea sondajelor el
participă ca subiect anchetat, care îşi caracterizează comportamentul său în cazul creşterii preţului
la o anume marfă dintr-o oarecare subgrupă de produse.

Astfel, pentru o analiză deplină este nevoie de a delimita consecinţele diferitor creşteri
ipotetice de preţ. Deoarece aceste consecinţe se pot prognoza prin sondajul cumpărătorilor (sau
vânzătorilor şi cumpărătorilor) produselor. Pentru obţinerea informaţiilor complete este necesar de
chestionat cumpărătorii referitor la reacţiile lor în toate cazurile de oscilaţii ale preţurilor.
Cumpărătorii sun întrebaţi referitor la reacţiile lor numai în câteva cazuri de creştere a preţurilor,
care permit credibil de aproximat variantele care nu se chestionează. La analiza unor subgrupe –
candidaţii pe piaţa – reprezintă o informaţie suficientă. Pentru cercetarea altor subgrupe se expune
o anume ipoteză de comportare a cumpărătorului în cazul creşterii preţurilor acestor subgrupe.

6
 Metodica de determinare a hotarelor pieţei produsului este bazată pe analiza rezultatelor
sondajului cumpărătorului. Abordarea este recomandată în cazul când fiecare cumpărător
achiziţionează un produs (cel mult două). În acelaşi timp cumpărătorul care procură mai multe
produse trebuie să îndeplinească o altă anchetă separată pentru fiecare produs achiziţionat. De
aceea utilizarea metodei date este recomandată doar cumpărătorilor specializaţi.
Se analizează o mulţime anumită de produse S0 . Submulţimea S este numită piaţă în
sensul α – cota majorării preţului, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1.O firmă ipotetică care este unicul vânzător a mulţimii de produse S, poate majora
preţul la aceste produse cu α % , primind astfel o creştere a profitului de la o
asemenea modificare a preţului.
2.Pentru orice submulţime S1 din mulţimea S (mai mică decât S) firma ipotetică, fiind

unicul vânzător a produselor submulţimii S1 nu poate majora preţul la aceste produse

cu α %, concomitent majorăndu-şi profitul de la o astfel de modificare a preţului.
În corespundere cu metoda propusă după determinarea listei produselor relative de către
experţi, fiecare cumpărător este anchetat pentru fiecare produs inclus în această listă. Ancheta
cuprinde următoarele întrebări:
1.Care din produsele enumerate (şi în ce cantitate) Dumneavoastră le cumpăraţi?
2.Cu care din produsul / produsele enumerate Dumneavoastră sunteţi gata să înlocuiţi
produsul pe care doriţi să îl cumpăraţi dacă acesta va creşte astfel încît nu ar mai fi
pentru dumneavoastră convenabil?
3.Delimitaţi acţiunile Dumneavoastră dacă preţul e produsul pe care-l procuraţi va creşte
cu 10%:
•Procurarea altui produs, ales de mine la întrebarea 2 (dacă schimbaţi mai multe
produse atunci indicaţi în ce proporţii);
•Nu voi mai procura produse din lista propusă;
•Voi reduce (cu câte procente?) achiziţionarea produselor preferate;
•Voi cumpăra aceleaşi cantităţi ca de obicei.
4.Indicaţi ce acţiuni veţi întreprinde dacă preţurile pe toate produsele din lista propusă
vor creşte cu 10%:
•Nu voi procura produse din lista propusă;
•Voi reduce (cu câte procente?) achiziţionarea produselor preferate;
•Voi cumpăra aceleaşi cantităţi ca de obicei.

7
 Demonstrarea metodei pe baza a trei produse G1 ,G 2 ,G 3 , fiecare din care poate fi utilizat
pentru câteva scopuri.
Etapa I. Determinăm modificarea profitului pentru subgrupele formate dintr-un produs
La îndeplinirea anchetei cumpărătorul repartizează pe celule în tabel 1, semnele „+”. Astfel
pe baza răspunsurilor cumpărătorilor aceştia sunt grupaţi pe subgrupe de produse care li se
potrivesc.
Prin „număr de cumpărători” subînţelegem volumul de cumpărături. De exemplu, persoana
care cumpără 100 unităţi de produs pe luna este înregistrată ca 100 de cumpărători.
Tabel 1

S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7

G1 + + + +

G2 + + + +

G3 + + + +

Notăm prin N 1 numărul de cumpărători, care pot să-şi satisfacă nevoile sale numai

procurând produsul G1 şi care nu pot să înlocuiască acest produs, iar mulţimea acestor

cumpărători o vom nota S1 . Semnificaţii analogice au şi notările N 2 ,N 3 ,S 2 ,S 3 .

Prin N4 vom indica numărul de cumpărători care pot să-şi satisfacă nevoile lor procurând
produsele G1 sau G2 .
Majoritatea acestor cumpărători îi vom nota prin S4 . Acelaşi sens îl au şi notările

N i ,Si ,i= 5,6,7 .

Vom nota prin Ωi mulţimea produselor procurate de către cumpărătorii grupei S j .

Vom nota prin β ij o parte din cumpărătorii grupei S j care procură produsul G i .

∑
1∈ Ω
β ij = 1
Astfel obţinem, j
.
În tabelul 2 în fiecare celulă completată este indicat numărul de cumpărători.

Tabel 2

S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7

G1 N1 β 14 N4 β 15 N5 β 17 N7

G2 N2 β 24 N4 β 26 N6 β 27 N7

G3 N3 β 35 N5 β 36 N6 β 37 N7

8
 De exemplu β 14 N4 – reprezintă numărul cumpărătorilor care cumpără primul produs, dar
care ar putea să treacă la al doilea produs (în cazul în care spre exemplu preţul la produsul unu
creşte de citeva ori). β 24 N4 – invers reprezintă cumpărătorii care, procură produsul numărul doi
(în cazul în care preţul la produsul doi creşte de cîteva ori şi ar puteal se reorientează spre
produsul unu). Împreună (în total sunt N 4 ) alcătuiesc grupa cumpărătorilor S4 , care presupun
că primul şi al doilea produs sunt substituibile.
În dependenţă de scopul pentru care cumpărătorul achiziţionează produsul G1 , acesta fie:
•Nu îl poate schimba cu nimic (aceşti cumpărători formează grupul S1, iar numărul lor
este N 1 );
•Îl poate schimba doar cu produsul G2 (aceşti cumpărători formează grupul S4 , iar

numărul lor este β 14 N4 );

• Îl poate schimba doar cu produsul G3 (aceşti cumpărători formează grupul S5 , iar

numărul lor este β 15 N5 );

•Îl poate schimba atît cu produsul G2 cât şi cu produsul G3 (aceşti cumpărători

formează grupa S7 , iar numărul lor este β 17 N7 );

În acelaşi timp se anchetează şi cumpărătorul produsului G2 . O parte a anchetaţilor vor

spune că la creşterea neconvenabilă a preţului produsului G2 ei sunt gata să-l schimbe pe

produsul G1 . Aceşti cumpărători intră în categoria β 24 N4 . Grupa S4 în numărul de

cumpărători N 4 (reamintim că β 14+β 24=1 ) -sunt cumpărătorii care utilizează caracteristicile

de consum ale produsului G1 , G2 .

Expresia cererii pentru fiecare din produse are următoarea formă:
q0
1 =N1 +β 14 N4 +β 15 N5 +β 17 N 7 ;

q0
2 =N 2 +β 24 N4 +β 26 N6 +β 27 N7 ;

q0
3 =N 3 +β 35 N5 +β 36 N6 +β 37 N7 ;

Toate valorile care au alcătuit această formulă se obţin în rezultatul prelucrării anchetelor
completate de către cumpărători.
Răspunzând la a treia întrebare, anchetatul comunică informaţia despre reacţia sa la
creşterea preţului cu 10% la produsul achiziţionat de acesta.

9
 Notăm prin γ ij numărul separat de cumpărători din grupul S j , care procură produsul G i

(de la β ij N j ), şi care afirmă că vor continua să cumpere produsul G i .

Prin ν ij vom indica partea celor care vor înceta să cumpere produsele grupului care ne

interesează. Atunci partea celor care se vor re orienta spre alte produse a grupei Ω j , este egală cu

1 − γ ij − ν ij .

Răspunzând la a patra întrebare din anchetă, respondentul transmite informaţia despre

reacţia sa la creşterea preţului produsului procurat şi creşterea preţului la toate produsele incluse
în lista analizată.
Vom semna prin ν ijm partea din numărul cumpărătorilor grupei S j , care procură produsul
G j (de la β ij N j ), şi care afirmă că vor înceta să procure produsul G i .

Vom delimita creşterea profitului pe subgrupe minimale.

Vom examina creşterea preţului la subgrupul {G i } .

Vom analiza cazul, când s-a majorat preţul cu 10% la un produs, de exemplu la G1 .
Cererea după creşterea preţului la G1 are următoare formă:
q1 = γ 11 N1 + β 14 γ 14 N 4 + β 15γ 15 N 5 + β 17 γ 17 N 7 ;

q2 = N 2 + β 24 N4 + β 26 N6 + β 27 N 7 + (1 − γ 14 − ν 14 ) β 14 N 4 + ω 12 (1 − γ 17 − ν 17 ) β 17 N 7 ;

q32 = N 3 + β 35 N 5 + β 36 N 6 + β 37 N 7 + (1 − γ 15 − ν 15 ) β 15 N 5 + ω 13 (1 − γ 17 − ν 17 ) β 17 N 7 ;

Prin ω 1i se notează partea celor care se vor re orienta de la G1 la G i , de la numărul celor

care pot să se schimbe G1 cu G2 , cât şi cu G3 . Cu toate acestea ω 12+ω 13=1 . De

menţionat că la determinarea creşterii profitului la produsul G1 nu e nevoie de a cunoaşte aceste

valori.
Determinînd expresia cererii pentru G1 , după creşterea preţului acestuia, se calculează
modificarea profitului.
Profitul produsului G1 până la creşterea preţului era:
Π 0
1 (
= q10 p10 − c1 ,)
iar după creşterea preţului:
Π 1 = q1 ( p1 − c1 ) .
Modificarea (creşterea) profitului constituind:
∆ Π = Π 1 − Π 10 .

10
 Similar este analizată şi modificarea profitului la creşterea preţului pentru subgrupele

{G 2}, {G 3 } .

Etapa II. Determinăm modificarea profitului pentru subgrupele formate din două produse.
Examinăm creşterea preţului pentru subgrupa {G 1 ,G 2 } .

Vom determina cererea pentru produsul G1 după creşterea preţului la cele două produse:
G1 şi G2 .

Cumpărătorul grupei S1 este indiferent faţă de creşterea preţului la produsul G2 .

Respectiv, după creşterea preţului pentru subgrupa {G 1 ,G 2 } din această grupă de produse G1

cumpărători vor rămâne γ 11 N1 , ca şi cum preţul s-ar fi mărit doar pentru produsul G1 .

O analiză similară se efectuează şi pentru cumpărătorii grupei S5 , din care, după creşterea

preţului produsului G1 vor rămâne γ 15 β 15 N 5 cumpărători.

În continuare se analizează cumpărătorii grupei S4 .

Din total cumpărătorilor grupei S4 , după creşterea preţurilor la toate cele trei produse din

grup maxim, piaţa o va părăsi ν 14m cumpărători. Dar pentru aceşti cumpărători creşterea

preţurilor pentru toate produsele este acelaşi lucru ca şi creşterea pentru produsele G1 şi G2 . De
asemenea trebuie de menţionat că la o astfel de creştere acei cumpărători care vor rămâne nu vor
avea nici un impuls să treacă la produsul G2 . Rezultă că partea 1 - ν 14m va rămâne la acelaşi

nivel al cererii pentru primul produs. În aşa mod din grupul S4 pentru produsul G1 vor rămâne

(1 − ν 14m ) β 14 N 4 cumpărători.

Se analizează cumpărătorii grupului S7 .

Cei care ar fi cumpărat produsul în condiţiile creşterii preţului acestuia, vor fi ( γ 17 β 17 N 7 ) şi

vor continua să procure acest produs în cazul în care va creşte preţul la cele două produse.
Să examinăm comportamentul acelor cumpărători care la creşterea preţului numai la
produsul G1 îl vor schimba pe produsul G2 . La creşterea preţului la ambele produse

cumpărătorii pot merge pe orice variantă: fie să rămână pentru G1 , fie să treacă de la G1 la
G3 , fie să părăsească piaţa. Pentru formarea concluziei se înaintează propunerea că la creşterea

preţului la G1 şi G2 , o parte din aceşti cumpărători vor rămâne pentru produsul G1 , iar cealaltă

parte nu va rămâne (va trece la produsul G3 sau vor părăsi piaţa); cu toate aceste relaţia acestor

11
segmente (părţi) este directă proporţională cu segmentul în care s-au repartizat cumpărătorii
produsului G1 din aceiaşi grupă S7 . Având în vedere situaţia creată propunem omogenitatea
consumatorilor simpli.
Numărul cumpărătorilor, care în cazul creşterii preţului numai la produsul G1 trec la

produsul G2 , este ω 12 (1 − γ 17 − ν 17 ) β 17 N17 . Ceilalţi cumpărători s-au repartizat între „rămân

γ 17
pentru G1 ” şi „nu rămân pentru G1 ” în corelaţia
(1 − ω 12 )(1 − γ 17 − ν 17 ) + ν 17 . De aceea din
această grupă de cumpărători pledează pentru G1 :
γ 17
ω 12 (1 − γ 17 − ν 17 ) β 17 N 7 .
γ 17 + [ (1 − ω 12 )(1 − γ 17 − ν 17 ) + ν 17 ]
(Dacă în acest raport numitorul şi numărătorul sunt egali cu zero, adică toţi respondenţii au
răspuns că în cazul creşterii preţului numai la G1 ei vor trece la G2 , ajungem la concluzia că

din această grupă rămâne segmentul γ 15 ).

Astfel expresia cererii pentru produsul G1 după creşterea preţului la subgrupa {G 1 ,G 2}

are următoarea formă:
q1 = γ 11 N1 + (1 − ν 14 m ) β 14 N 4 + γ 15 β 15 N 5 + γ 17 β 17 N 7 +
γ 17 .
+ ω 12 (1 − γ 17 − ν 17 ) β 17 N 7
γ 17 [
+ (1 − ω 12 )(1 − γ 17 − ν 17 ) + ν 17 ]
În mod similar se regăseşte expresia valorii cererii la produsul G2 :
q2 = γ 22 N 2 + (1 − ν 24 m ) β 24 N 4 + γ 26 β 26 N 6 + γ 27 β 27 N 7 +
λ 17 .
+ω (1 − γ 27 − ν 27 ) β 27 N 7
+ [ (1 − ω 21 )(1 − γ ) + ν 27 ]
21
γ 17 27 −ν 27

Profitul pe subgrupa {G 1 ,G 2} până la creşterea preţului constituia:

Π 0
( ) (
= q10 p10 − c1 + q 20 p 20 − c 2 , )
iar după creşterea preţului constituia:
Π = q1 ( p1 − c1 ) + q2 ( p2 − c2 ) .
Creşterea profitului constituie:
∆ Π = Π − Π 0.
În mod similar se examinează şi creşterea preţului la subgrupa {G 1 ,G 3 } şi {G 2 ,G 3 } .

Se analizează creşterea preţului pe produsele subgrupei {G 1 ,G 2 ,G 3 } .

Etapa III. Determinăm modificarea profitului pentru subgrupa formată din trei produse

12
 Este evident, că expresia cererii pentru fiecare produs după creşterea preţului pe subgrupa

{G 1 ,G 2 ,G 3} are următoare formă:

q1 = γ 11 N1 + (1 − ν 14 m ) β 14 N 4 + (1 − ν 15m ) β 15 N 5 + (1 − ν 17 m ) β 17 N 7 ;

q2 = γ 22 N 2 + (1 − ν 24 m ) β 24 N 4 + (1 − ν 26m ) β 26 N 6 + (1 − ν 27 m ) β 27 N 7 ;
q3 = γ 33 N 3 + (1 − ν 35 m ) β 35 N 5 + (1 − ν 36m ) β 36 N 6 + (1 − ν 37 m ) β 37 N 7 .
Profitul subgrupei {G 1 ,G 2 ,G 3 } până la creşterea preţului ei constituie:

Π 0
( ) ( )
= q10 p10 − c1 + q 20 p 20 − c 2 + q30 p30 − c3 , ( )
Creşterea profitului constituie:
∆Π = Π − Π 0

În aşa mod, se examinează creşterea profitului la majorarea preţului la fiecare din subgrupe.
Dacă creşterea profitului este pozitivă, înseamnă că subgrupa examinată alcătuieşte piaţă
produsului.

8.1.2 Calculul coeficientului elasticităţii încrucişate a cererii în funcţie de preţ

Criteriu pentru aprecierea pieţei produsului şi a mărfurilor substituibile este indicatorul
elasticităţii încrucişate a cererii în raport cu preţul, calculată ca raportul dintre valoarea relativă a
modificării volumului cererii la marfă şi valoarea relativă a modificării preţului la o altă marfă
pentru un interval de timp.
Piaţa produsului G1 este delimitată prin tranzacţiile efectuate cu acesta, dar şi cu toate
celelalte bunuri (G2, G3, ...Gn) a căror cerere reacţionează la modificarea preţului bunului G1.
Coeficientul de elasticitate încrucişată a cererii în funcţie de preţ se determină după relaţia:
q1G −q 0G
2 2

Δ qG q 0G Δ qG p0
K ecG /pG = 2
= 2
= 2
⋅ G1

2 1
Δ pG 1
p 1G − p0G
1 1
Δ pG q G
1 2

p0G 1

unde,
∆% - modificarea procentuală;
∆ - modificarea absolută;
qG2 – cererea pentru bunul iniţial (0) şi după modificarea preţului bunului G1 (1);
pG1 – preţul bunului G1 iniţial (0) şi modificat(1);
Dacă:
K ecG /pG este pozitiv (> 0) – bunul G2 este substituibil bunului G1 ( în cerere)
2 1

K ecG /pG este negativ (< 0) – bunul G2 este complimentar bunului G1 ( în cerere)
2 1

13
 K ecG /pG este nul ( = 0) – bunul G2 este indiferent faţă de bunul G1
2 1

9.DETERMINAREA PIEŢEI GEOGRAFICE

9.1. Piaţa geografică reprezintă hotarele pieţei de mărfuri determinată prin aprecierea
teritoriului minim, după hotarele căruia din punct de vedere a consumatorului procurarea
mărfurilor considerate ca substituibile este imposibilă sau neraţională.
9.2.Determinarea pieţei geografice a mărfurilor pe care cumpărătorii le procură sau au
posibilitatea economică de a le procura în afara hotarelor ei cuprinde cîteva etape:
1.Evaluarea prealabilă a hotarelor pieţei geografice;
2.Identificarea condiţiilor de circulaţie a mărfurilor;
3.Determinarea teritoriului care face parte din piaţa geografică a mărfii examinate.
9.3. Evaluarea prealabilă a hotarelor pieţei geografice se face în baza informaţiei :
•Privind localitatea în care activează agentul economic obiect al investigaţiei
•Privind formarea preţului la mărfurile examinate şi nivelul preţului în diferite
localităţi
•Privind structura fluxului de mărfuri.
9.4.Piaţa geografică a mărfurilor examinate poate fi întreaga suprafaţă sau o parte din
teritoriul Republicii Moldova.
9.5.Dacă preţul la mărfuri procurate din alte teritorii (alţi furnizori) este mai mare de 10%
decît nivelul mediu ponderat al preţului mărfurilor accesibile cumpărătorului în limitele
pieţei geografice determinate în prealabil, aceste teritorii nu se includ în piaţa geografică a
mărfurilor examinate.
9.6. Identificarea condiţiilor de circulaţie a mărfurilor presupune studiul:
•Cerinţelor faţă de transportarea mărfurilor pentru păstrarea calităţii mărfurilor;
•Posibilitatea deplasării mărfurilor către cumpărător sau a cumpărătorului la mărfuri;
•Cheltuielile comerciale ale cumpărătorului
•Specificul regional al cererii la mărfurile examinate.
9.7.Determinarea teritoriului care face parte din piaţa geografică a mărfii examinate poate
fi efectuată prin:
1.Metoda SSNIP-test (Small bat Significant Non-transitory Increase in Price);
2.Analiza teritoriului vînzării agenţilor economici care activează pe teritoriul
pieţei de mărfuri date (în limitele pieţei geografice determinate în prealabil)
3.În dependenţă de existenţa infrastructurii necesare şi posibilitatea accesului la
ea.

14
 9.7.1. Metoda SSNIP-test presupune determinarea hotarelor geografice a pieţei bazată pe
analiza cheltuielilor cumpărătorului. Ideea primordială constă în aceea că la determinarea creşterii
profitului monopolistului ipotetic, realizată în urma modificării preţului, se poate prognoza
comportamentului fiecărui cumpărător. În acest caz se analizează cheltuielile cumpărătorului,
formate din preţul produsului şi cheltuielile de transport.
În limitele abordării date cumpărătorului îi este caracteristic următorul comportament: dacă
el se confruntă cu creşterea preţului, atunci fie se reorientează spre piaţa unde preţurile nu au
crescut, fie nu îşi modifică cererea de produse. În acelaşi timp deplasarea cererii spre altă piaţă
duce la creşterea cheltuielilor de transport a cumpărătorului. Astfel, fiecare cumpărător în parte,
confruntându-se cu creşterea preţului, fie acceptă majorarea costului cumpărăturii, fie majorează
cheltuielile de transport.
Metoda presupune, că în baza datelor cunoscute, investigatorul hotărăşte această alternativă,
alegând varianta cu cele mai mici cheltuieli pentru cumpărător. Însumând datele pentru toţi
cumpărătorii se determină modificarea cererii apărută în urma creşterii ipotetice a preţului.
Aceasta permite de a determina modificarea profitului monopolistului ipotetic.
Metoda propusă admite că există câteva puncte de vânzare, iar sarcina constă în a delimita
submulţimea care formează piaţa.
Din definirea dată SSNIP-testului rezultă că la determinarea limitelor geografice a pieţei este
nevoie de a îndeplini următoarele acţiuni:
1.Să se realizeze o creştere ipotetică a preţurilor la mulţimea analizată de produse şi
teritorii şi să se determine majorarea profitului, monopolistului ipotetic la această creştere
de preţ;
2.Să se înfăptuiască o creştere ipotetică a preţurilor la mulţimea de produse a tuturor
grupurilor – candidatului într-o piaţă geografică şi să se determine sporul profitului
monopolistului ipotetic în condiţiile preţurilor majorate;
3.Determinarea subgrupei (inclusiv grupa), corespunzătoare formulării în anumite condiţii.
Se analizează mulţimea punctelor de vânzare S0 . Submulţimea acesteia S este
numită piaţă în sensul α - procentajului testului monopolistului ipotetic, dacă sunt
realizate următoarele condiţii:
1.Firma ipotetică, care este unicul vânzător al produsului dat în punctele de vânzare a
submulţimii S , poate creşte preţul la acest produs cu α % în toate aceste punctele de
vânzare, primind astfel o creştere a profitului.
2.Pentru orice submulţime S1 , din mulţimea S (strict mai mică ca însuşi mulţimea
S ) firma ipotetică, fiind unicul vânzător al produsului dat în punctele de vânzare a

15
 submulţimii S1 , nu poate majora preţul pentru acest produs cu α % în toate punctele
de vânzare, primind astfel creşterea profitului.
Vom indica punctele de vânzare prin A1 ,A2 , .. . ,A N .
Geografic fiecare cumpărător este identificat de locul unde acesta din contul său este nevoit
să transporte produsul procurat, de la punctele de vânzare – la depozit. Cumpărătorii îi vom nota
prin B1 ,B 2 ,. . . ,BK .

Mulţimea tuturor cumpărătorilor o vom nota prin Ω 0 .

Prin d ij vom indica cheltuielile de transport pentru o unitate de produs de la Bi la A j .

Aplicarea practică a metodei presupune că diferite puncte de vânzare sunt testate la nivelul dacă
este profitabil de majorat preţurile în toate punctele acestei mulţimi. În particular, este necesar de
examinat mulţimea constituită doar dintr-un punct de vânzare.
Vom nota prin m 1 ,m 2 ,. . . ,m k volumul bunurilor procurate de către cumpărătorii
B1 ,B 2 ,. . . ,BK în punctul A1 .

Presupunem că monopolistul ipotetic controlează punctul de vânzare A1 .

0
Preţul produsului în punctul de vânzare A1 constituie pi , în particular, în punctul de
0
vânzare acesta este p1 . După creşterea ipotetică a preţului în punctul de vânzare A1 , preţul

devine p1 = p 0 (1 + z ) . Prin c j vom indica cheltuielile (preţul de cost) pentru o unitate de produs
1

a monopolistului ipotetic, vându-te de acesta în punctul de vânzare A j .

Profitul iniţial (până la creşterea preţului) a monopolistului ipotetic rezultat din punctul de
vânzare A1 constituie:
k k
Π 0
= ∑i= 1
mi ( p10 − c1 ) = ( p10 − c1 )∑ mi .
i= 1

Vom analiza comportamentul cumpărătorului la creşterea preţului în punctul de vânzare

A1 .

Cumpărătorul Bi va trece la alt punct de vânzare dacăse respectă relaţia:

p + d i1 > min( p 0j + d ij ) ,
j≠ 1

dacă este un punct de vânzare A j , în care cheltuielile cumpărătorului sunt mai mici decât

cheltuielile „noi” în punctul de vânzare A1 .

Vom semna prin Ω { A1 } mulţimea acelor cumpărători care, în dependenţă de realizarea
acestor condiţii, îşi vor re orienta cererea spre alte puncte de vânzare.
Profitul monopolistului ipotetic după majorarea preţurilor va fi:

16
Π = ∑ mi ( p1 − c1 ) = ( p1 − c1 ) ∑ mi .
Ω Ω { A1 } Ω Ω { A1 }

Acum să analizăm un caz mai complicat, şi anume întrebarea dacă mulţimea T , formată
din n puncte de vînzări arbitrare {Aj1, Aj2,..., Ajn} este o piaţă?
Presupunem că monopolistul ipotetic controlează o mulţime de puncte de vânzare:

T = {Aj1, Aj2,..., Ajn}.

0
Preţul iniţial a mărfii în punctul de vânzare Aj este pi . După majorarea ipotetică a

preţurilor în punctul de vânzare Aj, preţul devine p j = p j (1 + z ) . Prin cj notăm monopolistului

0

ipotetic pentru o unitate de marfă, oferit de el în punctul de vînzare Aj.

Notăm prin mij volumul cumpărăturilor (în indicatori naturali) efectuate de cumpărătorul
Bi în punctul Aj, ce aparţine mulţimii T .
Profitul iniţial al monopolistului ipotetic (adică până la majorarea preţului) din toate
punctele de vânzare a mulţimii testate T constituia:

( ) ∑ (p )∑
k k
Π 0
= ∑ ∑ mij p 0j − c j =
i = 1 j: A j ∈ T j: A j ∈ T
0
j − cj
i= 1
mij .

Să determinăm, în ce condiţii în rezultatul majorării preţului un cumpărător sau altul se

schimbă la alt punct de vânzare, ce nu aparţine mulţimii T.
Să analizăm cumpărătorul Bi.
Cumpărătorul Bi îşi schimbă cererea la punctul de vânzare, ce nu aparţine mulţimii testate
T , dacă:

min ( p j + d ij ) > min p 0j + d ij .

j∈ T j∉ T
( )

Acei cumpărători, care în cazul realizării acestei condiţii îşi schimbă cererea spre un
puncte de vânzare, ce nu aparţin mulţimii T, formează mulţimea Ω{T}.
Profitul monopolistului ipotetic după mărirea preţului este:

Π = ∑ ∑ mij ( p j − c j )
i:B∈ Ω Ω { T } j: A j ∈ T
.

17
 Determinând valoarea Π0 şi estimând valoarea Π, nu este greu de calculat modificarea
profitului ΔΠ=Π – Π0. Dacă ΔΠ<0, atunci mulţimea testată T nu este piaţă. Dacă ΔΠ>0 pentru
mulţimea T, (dar ΔΠ<0 pentru orice submulţime mai mică a sa), atunci T este o piaţă.

10.EVALUAREA VOLUMULUI PIEŢEI DE MĂRFURI ŞI APRECIEREA COTEI PE PIAŢĂ

A AGENTULUI ECONOMIC
10.1.Calculul volumului total de mărfuri în circuit pentru o anumită perioadă de timp în
limitele pieţei produsului şi pieţei geografice examinate şi aprecierea cotei pe piaţă a
agentului economic se efectuează în baza următorilor indicatori:
1.Volumul livrărilor;
2.Volumul încasărilor băneşti;
3.Volumul transportărilor;
4.Volumul producerii;
5.Volumul capacităţilor de producere;
6.Volumul resurselor;
7.Valoarea activelor deţinute;
8.Valoarea primelor de asigurare încasate
9.Volumul mărfurilor conform contractelor încheiate
Indicatorul de bază pentru aprecierea volumului pieţei şi cotei pe piaţă a agentului
economic este volumul livrărilor pe piaţa de mărfuri examinată. Ceilalţi indicatori se utilizează în
cazul cînd datorită specificului ramural aceştea vor caracteriza mai bine situaţia agentului
economic din punct de vedere concurenţial.

10.2.În dependenţă de informaţia disponibilă volumul pieţei se determină după una din
următoarele metode:

a.Totalul livrărilor de mărfuri oferite unui cerc anumit de cumpărători exprimat în mărime
naturală, sau expresie valorică, sau unităţi convenţionale utilizate în domeniul respectiv. Nu
se permite înregistrarea repetată a aceloraşi mărfuri
n
V= ∑ V i
i=1

V- volumul pieţei produsului;

Vi - Suma livrărilor de mărfuri înregistrată de vânzătorul „i” pe o piaţă anumită;
n - totalitatea vânzătorilor ce activează pe o anumită piaţă.

18
 b. Totalul volumelor de producţie şi de import a mărfurilor pe piaţa dată diminuată cu totalul
exporturilor produsului de pe piaţă, exprimat în mărime naturală:
V = Vp + Vi – Ve , unde
V – volumul pieţei produsului;
Vp – Volumul de producţie al mărfurilor date în limitele geografice ale pieţei date;
Vi – Volumul importului mărfurilor date pe piaţa studiată;
Ve – Volumul exportului mărfurilor date, fabricate în limitele geografice ale pieţei de mărfuri;
Indicatorii menţionaţi pot fi utilizaţi în expresie naturală sau valorică, sau unităţi
convenţionale utilizate în domeniul respectiv. Expresia valorică a volumului livrărilor este venitul
din vînzări, calculat conform rulajului comerţului cu amănuntul, ajustat la valoarea medie a
adaosului în cazul luării în considerare a pieţei comerţului cu ridicata.
În procesul calculării volumului pieţei produsului se utilizează unităţi de măsură
comparabile pentru diverse produse, de exemplu: tonă carburant, vase convenţionale, mii lei, etc.
10.3.Determinarea cotei de piaţă a agentului economic
Cota de piaţă a agentului economic se determină în raport cu o perioadă stabilită de timp,
limite geografice şi produsul, lista cumpărătorilor/vânzătorilor şi volumul calculat al pieţei
produsului.
Agenţia individual determină numărul şi lista agenţilor economici, a căror cotă de piaţă se
calculează. Calculul cotei de piaţă a agentului economic se efectuează în aceleaşi unităţi de
măsură folosite la calculul volumului pieţei.
În dependenţă de metoda aleasă de calcul al volumului pieţei, cota de piaţă a agentului
economic se determină în felul următor:
a.raportul, exprimat în procente, dintre volumul livrărilor agentului economic pe piaţa dată a
produsului şi volumul pieţei date a produsului
Di = Vi : V ×100%, unde

Di – cota agentului economic „i” pe piaţa produsului;

Vi – volumul vânzărilor (livrărilor) al agentului economic „i” pe piaţa dată a produsului
V – volumul pieţei produsului.
b.raportul, exprimat în procente, dintre volumul producţiei sau livrărilor agentului economic
pe piaţa dată a produsului şi volumul pieţei date a produsului (calculat pe baza datelor de
producţie şi import-export al produsului):

Di =Vi : (Vp + Vi – Ve) ×100%, unde

Di – Cota agentului economic „i” pe piaţa produsului;

19
 Vi - volumul producţiei sau vânzărilor (livrărilor) produsului dat al agentului economic „i” pe
piaţa dată a produsului respectiv;
Vp – Volumul de producţie al produsului dat în limitele geografice ale pieţei concrete;
Vi – Volumul importului al produsului dat pe piaţa concretă;
Ve – Volumul exportului produsului dat, fabricat în limitele geografice ale pieţei date;
c.raportul, exprimat în procente, dintre volumul livrărilor (vânzărilor) al agentului economic
dat şi volumul rulajului comerţului cu amănuntul (cu menţionarea ajustărilor).
10.4 Cota de 50% din piaţa de mărfuri deţinută de un agent economic constituie dovada
situaţiei dominante pe piaţă de mărfuri. Respectiv acest agent economic are posibilitatea de a
exercita influenţă decisivă asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe piaţa, situaţia
dominantă a acestuia nu necesită a fi demonstrată prin alte metode. (Curtea Europeană în
cazul Hoffmann-La Roche ( 13 februarie 1979, p. 41, 85/76, Rec . p. 461) a constatat că,
cota de 50% din piaţă, a unui agent economic este dovadă că acesta deţine o poziţie
dominantă).

11.DETERMINAREA BARIERELOR INTRĂRII PE PIAŢĂ ŞI IEŞIRII DE PE PIAŢĂ A

AGENŢILOR ECONOMICI
11.1.Barierele de intrare pe piaţă se analizează din punctul de vedere al posibilităţii
potenţialilor concurenţi de a deveni participanţi în cadrul acestei pieţe. Potenţiali concurenţi se
consideră următorii agenţi economici:
−Agenţii economici ce posedă o bază tehnico-materială, resurse umane, şi tehnologii de fabricare
a produsului din grupul analizat de produse substituibile, dar care, din diverse motive, nu
materializează aceste posibilităţi;
−Agenţii economici ce produc sau furnizează produsul dat (sau produse substituibile), dar care nu
îl comercializează pe teritoriul pieţei analizate;
−Agenţii economici care sunt pregătiţi (pot) să intre pe piaţa dată a produsului în cazul cererii
nesatisfăcute sau majorării ei.
O confirmare indirectă a prezenţei (absenţei) barierelor de intrare serveşte faptul rarelor apariţii
pe piaţa vânzătorilor noi în decursul unei perioade anumite. Totuşi, stabilitatea componenţei
participanţilor pieţei nu reprezintă o dovadă clară că accesul pe piaţă este limitat.
11.2. În calitate de bariere de intrare pot servi următoarele:
11.2.1. Limitările existente de ordin economic şi organizaţional, inclusiv:
−În domeniul investiţiilor, creditelor, impozitelor, preţurilor;
−În domeniul reglementării activităţii economice externe;

20
 −Investiţii capitale majore sau volumul investiţiilor primare şi termenele de recuperare ale
acestor cheltuieli (de exemplu costul unei construcţii noi sau reconstrucţii şi
retehnologizarea producţiei);
−Riscul de neplată;
−Costuri mai mici per unitate producţie;
−Efectul de scară;
−Susţinerea micului business;
−Nivelul chiriilor pentru spaţiul administrativ şi de producţie.
11.2.2. Limitările administrative – limitări impuse de organele de stat de toate nivelurile şi legate
în special de:
−Condiţiile de licenţiere a unor genuri de activitate;
−Impunerea cotelor în activitate;
−Dificultăţile legate de procedura de înregistrare a agenţilor economici;
−Oferirea facilităţilor din partea autorităţilor centrale şi locale anumitor agenţi economici;
−Limitări la importul de produse;
11.2.3. Slaba dezvoltare a infrastructurii pieţei, de exemplu:
−Insuficienţa (lipsa) spaţiilor comerciale necesare, transportului, comunicaţiilor,
serviciilor informaţionale, de consulanţă, leasing;
−Limitarea accesului la transport în cadrul pieţei pentru potenţialii concurenţi.

11.2.4. Strategia agenţilor economici existenţi pe piaţă, inclusiv:

−Strategia de preţuri şi comercializare a furnizorilor principali, politica lor în calitate de
deţinători de patente, licenţe, mărcilor comerciale;
−Relaţiile stabilite cu privire la asigurarea resurselor tehnico-materiale şi cu privire la
comercializarea producţiei, inclusiv contractele de furnizare pe termen lung a producţiei
cu agenţii economici existenţi de pe piaţă, executarea livrărilor pentru necesităţile de stat
şi municipale.
11.2.5. Limitările ecologice – limitări, legate de interzicerea lărgirii activităţii pe piaţa dată a
produsului, construcţia obiectivelor noi de producţie şi de depozitare, reţelelor de transport etc.,
sau legate de cerinţe calitative din partea organelor de stat centrale şi locale, serviciilor ecologice,
organizaţiilor de ocrotire a naturii, organizaţiilor şi mişcărilor publice, altor organizaţii.
11.2.6. Limitări cu privire la cerere, în special:
−Nivel înalt de satisfacere a cererii
−Solvabilitate slabă a cumpărătorilor;

21
 −Preferinţa stabilă a cumpărătorilor unui anumit produs sau unui produs cu anumite
caracteristici, unei întreprinderi, unei mărci comerciale.
11.3. Barierele de ieşire de pe piaţă se analizează prin prisma posibilităţilor agenţilor economici
ce activează pe piaţă. Ele includ:
−Limitările administrative la exportul mărfurilor, impuse de către organele de stat centrale şi
locale;
−Bariere economice: necesitatea satisfacerii unui anumit nivel al cererii şi păstrarea
ulterioară a întreprinderii pe piaţă; alocarea de resurse financiare majore pentru încheierea
activităţii sau redirecţionarea ei, lichiditatea joasă a activelor agenţilor economici etc.
Totalitatea situaţiilor analizate în procesul identificării barierelor de intrare/ieşire nu este
exhaustivă sau obligatorie. sunt în drept de a lua în considerare şi alţi factori, în conformitate cu
scopurile cercetărilor, specificului regiunii sau domeniului de activitate.
Barierele de intrare/ieşire sunt considerate surmontabile, dacă cheltuielile de anumite
resurse legate de depăşirea lor, sunt economic argumentate din punct de vedere al veniturilor
(beneficii), pe care le va obţine agentul economic ce intenţionează să intre sau să iasă de pe piaţa
dată.

12.STABILIREA SITUAŢIEI DOMINANTE PE PIAŢĂ A AGENTULUI ECONOMIC

12.1.Rezultatele studiului sunt definitivate şi expuse în Raportul de stabilire a situaţiei
dominante a agentului economic.
12.2.Constatarea situaţiei dominante pe piaţa de mărfuri a agentului economic se face dacă
se stabilesc următoarele fapte:
a. agentul economic, singur sau împreună cu alţi agenţi economici, are posibilitatea
de a exercita influenţă decisivă asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe
piaţa ( piaţa produsului şi piaţa geografică);
b. existenţa barierelor la intrarea pe piaţă şi ieşirea de pe piaţă a agenţilor economici;
c. cotă pe piaţa de mărfuri analizate depăşeşte 35 la sută.
12.3.Dacă agentul economic deţine de la 50% din piaţă de mărfuri, se consideră că acesta
are situaţia dominantă pe piaţă de mărfuri respectivă.
12.4.Stabilirea situaţiei dominante pe piaţa de mărfuri a agentului economic se face prin
Decizia adoptată de către Consiliul Administrativ al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Concurenţei, în baza Raportului de stabilire a situaţiei dominante.
12.5.Deciziile Consiliul Administrativ al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei
privind stabilirea situaţiei dominante pe piaţa de mărfuri a agentului economic sînt
publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

22