Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Energia electrică este considerată ca un produs, care trebuie livrat de către furnizor
la consumator, respectând un anumit nivel de calitate.
Asigurarea calităţii energiei electrice a devenit o sarcină tot mai complexă,
deoarece a crescut numărul utilizatorilor având receptoare controlate electronic şi alte
receptoare neliniare. In prezent, în România, peste 65% dintre consumatori determină
emisii perturbatoare în reţeaua electrică de alimentare. Este firească necesitatea definirii
unor indicatori de calitate pentru energia electrică şi niveluri de compatibilitate, pe baza
cărora să se poată elabora recomandări internaţionale şi naţionale.
Prin indicatori de calitate, în sens general, se înţelege o caracteristică de apreciere
cantitativă a proprietăţilor unui produs analizat sub aspectul îndeplinirii cerinţelor privnd
elaborarea sa, exploatarea sau consumul.
Indicatorii de calitate a energiei electrice trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
să fie universali pentru a fi posibilă folosirea lor practică în proiectare
şi/sau exploatare, precum şi realizarea unui control metrologic, pe scară largă, cu
precizia necesară, utilizând mijloace de măsurare relativ simple şi ieftine, atât în
reţelele furnizorilor, cât şi la abonaţi;
să permită o departajare, fără echivoc, a răspunderilor pentru
nerespectarea condiţiilor de calitate a energiei electrice, ce revin furnizorului,
respectiv consumatorului
să fie perfectibili, pentru a putea surprinde, rapid şi cât mai complet,
multiplele aspecte, care definesc, la o anumită etapă, calitatea energiei electrice;
să fie puţin numeroşi clari şi precişi delimitaţi, pentru a caracteriza cât
mai exact, din punct de vedere cantitativ toate proprietăţile distinctive ale energiei
electrice într-un regim stabilizat de funcţionarea a SEN.
Există propuneri chiar pentru adoptarea unui indicator generalizat pentru
caracterizarea calităţii tensiunii, care să fie bazat pe teoria spectrală a proceselor
aleatoare; în acest context, cu un singur indicator de calitate a energiei electrice, definit pe
diferite domenii ale spectrului de frecvenţă al funcţionării aleatoare u (t ) pe fiecare fază a
reţelei, pot fi caracterizate variaţiile lente/rapide ale valorii efective a tensiunii, nesimetria şi
regimul periodic nesinusoidal.
Scopul ideal al fiecărui furnizor este de a pune in permanenţă, la dispoziţia
consumatorilor o tensiune alternativă sinusoidală, de frecvenţă şi valoare efectivă
menţinute între anumite limite, fixate contractual, egale pe cele trei faze ale reţelei.
In realitate, furnizorii nu-şi pot alimenta consumatorii cu energie electrică de calitate
ideală, pe de o parte, din cauza unor caracteristici constructive de care dispun, dar, pe de
30
altă parte, din cauza unor perturbaţii care apar, în mod inerent, în funcţionarea sistemelor
energetice; acestea pot afecta toate caracteristicile curbei de tensiune:
frecvenţa, amplitudinea, forma şi simetria (in sistemele trifazate).
Practic, sistemul de indicatori ai calităţii energiei electrice trebuie să permită:
măsurarea/estimarea nivelului de calitate într-un anumit punct al
reţelei şi la un moment dat;
compararea informaţiei obţinute cu nivelul stabilit prin normative si
acceptabil pentru majoritatea consumatorilor conectaţi la reţeaua respectivă.
Urmărirea indicatorilor de calitate a energiei electrice şi adoptarea de măsuri pentru
menţinerea acestora în limite admise, ca obligaţie a furnizorului de energie electrică, nu
poate fi făcută decât în corelaţie cu urmărirea perturbaţiilor introduse în reţeaua electică de
alimentare de anumiţi consumatori.
In acest sens, indicatorii de calitate pot fi clasificaţi în două grupe:
• indicatori primari, care depind în primul rând, de furnizor;
• indicatori secundari, care sunt influenţaţi de funcţionarea
consumatorilor, ce pot fi consideraţi perturbatori.
Indicatorii primari de calitate a energiei electrice se referă la:
calitatea produsului:
• frecvenţă (controlată în sistemul energetic prin reglajul P − f );
• amplitudinea tensiunii de alimentare (controlată de reglajul Q −U , al
ploturilor transformatoarelor şi al autotransformatoarelor din reţea);
• supratensiunile temporare şi tranzitorii (limitate şi controlate prin sistemele de
protecţie contra supratensiunilor);
• goluri de tensiune (limitate prin sistemele de protecţie prin relee);
calitatea serviciului (alimentare cu energie electrică):
• întreruperile de scurtă şi lungă durată ( ca număr şi durată prin convenţie
între furnizor şi consumator, în funcţie de exigenţa acestuia).
Furnizorul trebuie să prevadă o rezervă suficientă şi un reglaj frecvenţă - putere
corespunzător, pentru a menţine frecvenţa într-o bandă îngustă (reglementările
internaţionale prevăd, de regulă ± 0,5 Hz), în jurul frecvenţei nominale, cel puţin pe o
durată de 99% dintr-un an.
De asemenea, trebuie să asigure un reglaj corespunzător putere reactivă -
tensiune, astfel încât să se încadreze în banda de variaţie nominală a tensiunii pe bare.
Supratensiunile temporare, la frecvenţa reţelei, sunt, în principal, o consecinţă a
defectelor cu punere la pământ şi de obicei, sunt în principal înlăturate după eliminarea
defectului (0,1 s...0,3 s).
Golurile de tensiune sunt determinate de scurtcircuite în reţeaua electrică şi sunt
înlăturate odată cu separarea defectului de către protecţia prin relee (de obicei cel mult 0,3
s). Întreruperile de scurtă şi lungă durată depind ca frecvenţă şi durată de configuraţia
reţelelor (buclată, radială), de nivelul de protecţie şi automatizare, de tehnicile de
mentenanţă adoptate şi sunt consecinţa unor incidente. Normele de proiectare proprii
31
∆f = f N − f (5.1)
f − fN
ε f [%] = ⋅ 100 [ %] (5.2
fN
24
I f = ∫ ∆f ⋅ dt = 0 (5.3)
0
∆U U −UN
ε U [%] = ⋅ 100[%] = S ⋅ 100[%] (5.4)
UN UN
în care: US este tensiunea de linie a reţelei electrice, într-un anumit punct şi la un moment
dat (tensiune de serviciu), iar UN - tensiunea nominală.
US
Raportul este denumit nivel de tensiune.
UN
Limitele admisibile de variaţie sunt dependente de nivelul de tensiune la care este
alimentat un consumator. Conform normelor actuale abaterile relative ale tensiunilor în
PCC, pentru reţelele având tensiunile nominale sub 220 kV nu trebuie să depăşească
±10%; pentru tensiuni nominale peste 220 kV, abaterile relative de tensiune nu se
standardizeazä. Condiţiile tehnice de dimensionare a echipamentelor conectate la nivelul
de tensiune de 400 kV precizează însă un interval de (380...420) kV, în care trebuie să se
încadreze tensiunea reală, ceea ce corespunde la o abatere admisă de maxim ± 5%.
34
T
1
T ∫0
εUmed = εU ⋅ dt (5.5)
T
1
T ∫0
ε q2 = εU2 ⋅ dt (5.6)
5.3. Supratensiuni
Supratensiunile sunt, de regulă, abordate mai ales în legătură cu probleme de
alegere şi coordonare a izolaţiei, având drept scop reducerea deteriorărilor determinate de
solicitările izolaţiei echipamentelor electrice şi deci creşterea siguranţei în funcţionare a
instalaţiilor. Se consideră ca supratensiuni toate cazurile în care tensiunea pe bare
depăşeşte cu mai mult de 10% tensiunea nominală.
In funcţie de durată supratensiunile care apar în reţelele electrice pot fi clasificate în
următoarele categorii:
6. supratensiuni permanente (de frecvenţă industrială);
7. suprastensiuni temporare;
8. supratensiuni tranzitorii:
• cu front lent (în special supratensiunile de comutaţie);
• cu front rapid (în special supratensiunile de trăsnet);
• cu front foarte rapid (specifice în special comutaţiilor în staţiile izolate cu SF6);
• supratensiuni combinate.
Indicatorii de calitate care pot fi utilizaţi în caracterizarea supratensiunilor sunt:
factorul de supratensiune (în cazul supratensiunilor sub formă de impuls):
U max
k= (5.7)
U f max
36
în care Umax este valoarea de vârf a supratensiunii, iar Uf max - valoarea de vârf a tensiunii
alternative pe fază.
factorul de supratensiune (în cazul supratensiunilor de durată):
U per
k per = (5.8)
Uf
în care Uper este valoarea efectivă a supratensiunii de durată iar Uf - valoarea efectivă a
tensiunii pe fază;
factorul de impuls:
U max
kimpuls = (5.9)
U per
∆U g Uc − U
ε g [%] = ⋅ 100[%] = ⋅ 100[%] (5.9)
Uc Uc
37
Ug t g
U
t i t f
Fig.5. 1. Gol de tensiune
∆t g = t f − ti (5.10)
Ng
fa = (5.11)
Tr
în care Ng este numărul de goluri de tensiune care apar pe durata de refeninţă Tr (în mod
uzual un an).
38
Unul dintre cei mai importanţi indicatori de calitate ai energiei electrice, relativ la
golurile, întreruperile de tensiune şi supratensiuni este factorul de performanţă definit ca
fiind intervalul relativ de timp (treal/Tr), în care tensiunea se găseşte în banda admisă.
Diferitele receptoare de energie electrică, în funcţie de specificul lor constructiv,
prezintă un anumit grad de sensibilitate faţă de golurile de tensiune. Goluri cu anumite
caracteristici pot determina chiar deconectarea receptoarelor sensibile, în special a celor
cu comenzi numerice.
Un gol de tensiune conduce la apariţia unor regimuri de funcţionare tranzitorii în
reţeaua electrică a consumatorului. Variaţia mărimilor de stare pe durata regimurilor
tranzitorii determinate de goluri de tensiune poate conduce la:
• pierderea stabilităţii dinamice în funcţionare atunci când duratele golurilor de
tensiune au valori comparabile cu diferite constante de timp electrice şi
mecanice, care intervin în procesele tranzitorii; un exemplu de astfel de
receptoare pot fi motoarele asincrone, folosite la acţionările electrice;
20kV
B
I 11 I 21
I12 I AAR
I22
B1 B2