Capitolul V

CEASURI, BIJUTERII, ARTICOLE DE GABLONŢ

1. Ceasuri
Ceasurile sunt aparate utile care servesc la indicarea
orei şi la măsurarea intervalelor de timp (ore, minute,
secunde).
a. Materialele folosite la obţinerea ceasurilor.
Metode şi aliaje. Metalele pure cele mai des întâlnite la
fabricarea ceasurilor sunt: aurul, cromul, nichelul. Datorită în
special preţului lor ridicat, ele se întrebuinţează mai mult
pentru acoperiri de protecţie sau în scopuri decorative. Atât
datorită acestui motiv, cât şi pentru îmbunătăţirea proprietăţilor
lor şi deci a calităţii ceasurilor, se folosesc mai mult aliaje
metalice: alame, bronzuri, oţeluri etc. Acestea au o serie de
însuşiri superioare metalelor pure, ca, de exemplu: rezistenţa
la coroziune, rezistenţa chimică, coeficient de dilatare limitat,
rezistent la uzură, rezistenţă la frecare, proprietăţi tehnologice
superioare etc.
Materiale nemetalice. Majoritatea acestor materiale se
întrebuinţează pentru confecţionarea scheletului de susţinere,
pentru carcasă, pentru sporirea utilităţii ceasurilor, pentru
micşorarea masei lor, pentru reducerea costului lor. Se
foloseşte astfel: sticla incoloră, pentru citirea cadranului şi
protejarea lui; porţelanul, pentru cadrane şi ca element
izolator; lemnul, pentru confecţionarea carcaselor; rubinele
naturale sau artificiale, pentru lagăre; materiale plastice, în
special polimetacritul de metil (plexiglas), polistirenul pentru

97
carcase, capace: substanţe luminiscente, pentru anumite
marcări pe cadranul ceasurilor etc.

b. Particularităţile constructive ale ceasurilor.

Părţile funcţionale ale ceasurilor, precum şi aspectul lor
diferă foarte mult în funcţie de evoluţia tehnicii şi de modă. Din
aceste motive, se prezintă numai principalele părţi funcţionale
ale ceasornicelor mai uzuale: mecanice şi electronice.

c. Sortimentul de ceasuri
în prezent există o mare diversitate a sortimentului de
ceasuri, fapt pentru care se impune o clasificare riguroasă a
lor.
Din punct de vedere al destinaţiei: ceasuri de mână
(pentru copii, femei, bărbaţi), ceasuri de masă (deşteptătoare,
cu preaviz, de voiaj), ceasuri de tip mobilă, ceasuri de artă,
ceasuri de perete (pendul, tablou, pentru bucătărie).
După mecanismul de armare:
- cu mecanism de întors la 24 de ore: ceasuri de
mână, de masă;
- cu mecanism de întors la 7, 18, 14 zile (ceasuri de
perete);
- electric, cu baterie.
În funcţie de comportarea ceasurilor faţă de mediul
înconjurător, distingem: obişnuite, antiacvatice, antimagnetice.
După caracteristicile cadranului: fără secundar, cu
secundar central, cu secundarea excentric, cu afişarea orei pe
ecran, cu afişarea datei calendaristice, cu calculator inclus în
carcasă, cu cadran ilustrat, cu semnal sonor, cu programare
pentru sonorizare la ore fixe, cu cronometru.

98
 Forma carcasei şi grosimea ceasurilor diferă, existând
ceasuri cu formă rotundă, ovală, dreptunghiulară, hexagonală,
pătrată, plată, extraplată.
În ţara noastră se produc ceasuri la Arad (marca
"Aradora") şi la Bucureşti (marca "Orex"). Se comercializează
şi ceasuri din import, din fosta U.R.S.S., Germania, Elveţia,
China.

d. Criterii de apreciere a calităţii ceasurilor.

La aprecierea calităţii ceasurilor se au în vedere
următoarele caracteristici de calitate: precizia de măsurarea a
timpului, abaterea de secunde ± în 24 de ore, designul
ceasului, uşurinţa citirii cadranului, calitatea pieselor
constructive, rezistenţa la uzură a materialelor utilizate pentru
confecţionarea ceasurilor, uşurinţa de manevrare a
butoanelor, zgomotul mecanismului ceasului în stare de
funcţionare, numărul de rubine folosit la ceas, durabilitatea
ceasului (înscrisă în certificatul de calitate) corelată cu
termenul de garanţie al produsului.
Pe lângă aceste caracteristici generale, în funcţie de
tipul de ceas, se mai au în vedere şi alţi factori la aprecierea
calităţii. astfel: rezistenţa la apă, la şoc mecanic, la câmpul
mecanic, la agenţii atmosferici, semnalizarea sonoră sau
optică la ore fixe, funcţionarea calculatorului electronic etc.
Ambalarea ceasurilor se realizează în cutii individuale,
protejate contra şocurilor cu material textil sau material plastic.
Marcarea se face pe capac şi pe cadran, indicându-se
marca ceasului, caracteristicile specifice (antimagnetic,
antiacvatic), numărul de serie al ceasului, dispozitivele de
acţionare (prin săgeţi sau alte semne), număr de rubine.

99
 Depozitele în care se păstrează ceasurile trebuie să fie
curate, uscate, ferite de substanţe chimice corosive.
Termenul de garanţie pentru ceasurile de mână este
de un an, iar pentru ceasurile de masă şi de perete, 6 luni.

2. Bijuterii
Bijuteriile sunt obiecte de podoabă valoroase, fabricate
prin prelucrarea metalelor şi aliajelor preţioase, cu sau fără
montură de pietre preţioase şi semipreţioase. Ele se obţin prin
turnare, laminare, ştanţare, sau prin lucrarea în filigran.
Datorită măestriei cu care sunt executate, ele pot fi
considerate obiecte de artă.

a. Metale folosite la obţinerea bijuteriilor

Aurul – metal preţios de culoare galbenă, strălucitor,
cel mai maleabil şi mai ductil dintre toate metalele. Nu se
oxidează în contact cu aerul şi cu apa. Are o mare rezistenţă
chimică, fiind atacat numai de unii halogenii (Cl, F) şi de un
amestec format din trei părţi acid clorhidric concentrat şi o
parte acid azotic concentrat. Datorită durităţii scăzute a
acestui metal, el se foloseşte în general sub formă de aliaje,
alături de cupru (aliaj de culoare galben-roşietic), de cadmiu
(culoare galben-verzui), de argint (culoare galben deschis).
Proporţia de aur în 1000 grame aliaj de aur se exprimă
prin titlul acestuia. Aurul prelucrat are titlul de 958, 766, 583,
0
500, 375 /00, cifrele reprezentând cantitatea de aur din aliajul
respectiv, exprimată în grame. Cantitatea de aur pur dintr-un
aliaj se exprimă în carate, considerându-se că aurul pur are 24
de carate.

100
 Corelarea între titlu şi carate se face prin folosirea
următoarelor formule:
1000 × nr.carate
Titlu 0 =
00 24
Titlu 0 × 24
Numar de carate = 00
1000
La obţinerea bijuteriilor se foloseşte aur de 23 la 9
carate, în ţara noastră utilizându-se în special aurde 14 carate,
0
respectiv cu titlu de 583 /00
Identificarea aurului în bijuterii se realizaeză cu
oxiclorură de cupru care nu reacţionează cu aurul, dar cu
imitaţiile de aur dă culoarea neagră.

Argintul – metal preţios, alb, lucios, foarte maleabil şi

ductil. Nu se oxidează în aer, dar este atacat de hidrogenul
sulfurat din atmosferă (care-l înegreşte la suprafaţă prin
formarea sulfurii de argint). Pentru a i se îmbunătăţii
tenacitatea, argintul se foloseşte la bijuterii aliat cu cuprul,
obţinându-se (în special datorită ductibilităţii argintului),
bijuterii foarte fine.
Cantitatea de argint din 1000 grame de aliaj reprezintă
titlul acestuia. Pentru bijuterii se prelucrează aliaje cu titlul de
0 0 0
916 /00, 800 /00 şi 750 /00. Identificarea argintului în bijuterii se
face cu un amestec de bicromat de potasiu şi acid azotic,
obţinându-se culoarea roşie la bijuteriile din argint şi culoarea
verde la imitaţii.
Platina – metal preţios alb cenuşiu, lucios, foarte ductil,
dens, tenace. Este inoxidabilă, foarte rezistentă la acţiunea
acizilor (este atacată numai de un amestec format din trei părţi
acid clorhidric şi o parte acid azotic). Datorită durităţii şi
101
ductibilităţii sale, se foloseşte în special pentru montarea
pietrelor preţioase la bijuterii.
Platina se utilizează sub formă de aliaj cu argintul, cu
0
titlul de 953 /00.

b. Pietre preţioase şi semipreţioase.

Pietrele preţioase sunt minerale cristalizate,
caracterizate prin transparenţă, culori vii, duritate, luciu
puternic, indice de refracţie mare. Datorită structurii cristaline,
permit irizaţii foarte frumoase.
Cele mai utilizate pietre preţioase sunt:
- diamantul este o varietate cristalină de carbon pur,
incolor sau uşor colorat (cenuşiu, brun-gălbui, roşu, verde,
albastru, negru). Are un luciu puternic, cea mai mare duritate,
dintre toate mineralele (10 pe scara lui Mohs), mare putere de
refracţie a luminii, mare stabilitate la agenţii chimici, este
casant.
La aprecierea calităţii diamantelor se au în vedere:
culoarea, puritatea, transparenţa, prelucrarea, masa. Modul
de prelucrare, de tăiere a diametrului, se face în special în
sistemele rozetă sau briliant (în formă de bipiramidă trunchiată
inegal, cu numeroase faţete pentru accentuarea reflexului
luminii). Masa diamantului se exprimă în carate, un carat fiind
egal cu 205 mg., Diamantul peste 10 carate se numeşte
solitar;
- corindonul este un oxid de aluminiu cristalizat,
transparent sau semitransparent, incolor sau colorat, fiind cel
mai dur mineral după diamant (duritate 9 pe scara lui Mohs).
Dintre varietăţile sale colorate şi transparente, cele mai
cunoscute sunt: rubinul (roşu), safirul (albastru), corindonul

102
stelar care prezintă fenomenul de asterism (scânteiază la
lumină);
- smaraldul este silicat de aluminiu transparent,
incolor sau colorat în verde, cu duritate 7,5-8 pe scara lui
Mohs. Spre deosebire de diamant sau corindon, se montează
numai în aur.
- topazul este florosilicat de aluminiu transparent,
incolor, sau colorat, cristalizat în sistemul rombic. Cel mai
apreciat este topazul galben.
Pietrele semipreţioase sunt tot minerale cristalizate,
asemănătoare pietrelor preţioase, dar mai răspândite în natură
şi cu proprietăţi fizico-chimice reduse. Cele mai folosite la
obţinerea bijuteriilor sunt:
- granatul – silicat de aluminiu impurificat cu fier,
magneziu, mangan, crom. Cristalizează cubic, este siclos,
frecvent colorat în roşu brun, galben, verde sau negru. Cele
mai importante varietăţi de granat sunt: almandinul (roşu-
albastru), granatul de Boemia (roşu-brun), granatul rubin (roşu
aprins);
- peruzeaua (turcoza) este o varietate de fosfat de
aluminiu, opacă, cu nuanţe de la albastru deschis la albastru-
verzui;
- cuarţul un dioxid de siliciu, cristalizat în sistemul
romboedric, transparent, incolor (cristalul de stâncă), alb sau
divers colorat: viloet (ametist), galben (citrin), roşu-brun (
aventurin). Prin impurificare cu alţi acizi se obţin combinaţii de
2-3 culori, cunoscute sub alte denumiri, ca, de exemplu: agat,
onix;
- jad este silicat de sodiu şi aluminiu, compact,
sticlos, verzui sau albicios.

103
 - jais este o varietate de antracit, foarte dură, de un
negru strălucitor. Se întrebuinţează în special la
confecţionarea de coliere.

c. Alte materiale folosite la fabricarea bijuteriilor:

- perlele sunt formate din secreţii de carbonat de
calciu depuse în jurul unor corpuri străine, în interiorul
anumitor moluşte. Perlele au un aspect sidefos, irizant, sunt
albe sau colorate (negre, violete, roşii, galbene, verzi,
albastre). Au o bună rezistenţă mecanică, dar sunt
nerezistente la agenţii chimici, fiind uşor atacate de acizi. Îşi
pierd strălucirea sub acţiunea transpiraţiei, a săpunului, a apei
sărate.
Aprecierea calităţii perlelor se face avându-se în
vedere mărimea şi forma lor. Perlele sferice mari se numesc
parangon, cele mici perlete, iar când au forme neregulate se
numesc baroc;
- Chilimbarul este o răşină fosilă galbenă, brună,
roşcată, uneori verzuie, transparent, translucid sau opac; are
o masă mică, este uşor solubil în solvenţi organici, casant. Cel
mai apreciat este chilimbarul transparent, de culoare galben
deschis;
- mărgeanul (coralul). Se foloseşte scheletul
calcaros al coralului roşu, prelucrat special. Prezintă mai multe
varietăţi: roz, de Siria, roşu de Neapole etc;
- pietrele preţioase şi semipreţioase sintetice
înlocuiesc pietrele naturale, producându-se în acest scop
imitaţii de safir, rubin, topaz, ametist, jad.

d. Sortimentul comercial de bijuterii

104
 Se comercializează:
- bijuterii de aur şi argint: verighete, inele,
medalioane, butoni, lănţişoare, ace de cravată, broşe, brăţări,
cercei;
- bijuterii din argint filigranat sau obişnuit: broşe,
casete, bomboniere, cercei, medalioane, lănţişoare,
pandative;
- bijuterii din pietre semipreţioase: coliere, brăţări,
clipsuri, butoni, broşe.
În afară de bijuterii propriu-zise se comercializează
separat pietre semipreţioase de diferite forme şi mărimi cu
scopul de a fi montate în bijuterii după dorinţa cumpărătorului.
Aprecierea calităţii şi a valorii bijuteriilor se face
avându-se în vedere: masa şi titlul metalului preţios din
bijuterie, piatra folosită, mărimea şi modul ei de prelucrare,
tipul de montură.
Bijuteriile din aur, argint şi platină se marchează cu
desene specifice, alături de care se trece o cifră romană
0
caracteristică titlului (la aur) şi titlul /00 (la cele din argint şi din
platină).
Ambalarea se face în cutii individuale căptuşite cu
material textil.
Dată fiin dvaloarea lor, bijuteriile se păstrează în
seifuri, în încăperi ferite de emanaţii ale gazelor şi substanţelor
chimice. În timpul zilei, expunerea se face în vitrine bine
asigurate.

3. Articole din gablonţ

105
 Sub denumirea de articole din gablonţ se
comercializează toate articolele de podoabă obţinute din alte
materiale decât metale şi aliaje preţioase, pietre preţioase şi
semipreţioase.
Materialele folosite la obţinerea articolelor de gablonţ
sunt:
- metale: aluminiu în special eloxat (tratat prin
aplicarea unui strat de oxid pe suprafaţa pieselor, în vederea
asigurării protecţiei contra coroziunii), cupru şi aliaje din cupru,
alpaca (aliaj de nichel-cupru-zinc), oţel (cromat, nichelat,
argintat, emailat);
- materiale plastice: polietilena, polipropilena,
polistirenul, aminoplastele, plexiglasul;
- sticla în special pentru mărgele şi strasuri (imitaţii
de pietre preţioase);
- sideful obţinut din cochiile moluştelor. Este dur, alb,
lucios, cu irizaţii;
- fildeşul (ivoriul);
- materiale textile: fire şi trăsături;
- piele şi înlocuitori de piele;
- pene şi fulgi vopsiţi în diferite culori.

Sortimentul articolelor din gablonţ

Articolele de gablonţ se comercializează într-un
sortiment foarte variat producţia acestora fiind influenţată mult
de fantezia producătorilor, precum şi de modă.
Gruparea lor se face în funcţie de materia primă
folosită în următoarele tipuri:
- tip A – executate din tablă, cu sau fără încrustaţii
de pietre;

106
 - tip B – confecţionate din sârme, cu sau fără
încrustaţii de pietre;
- tip C – obţinute din materiale plastice şi din os;
- tip D – realizate din materiale combiante.
Articolele de gablonţ se obţin în foarte multe forme şi
modele, utilizarea lor fiind foarte variată ca, de exemplu:
pentru prinderea părului, a pălăriilor, cravatelor; la articole
vestimentare, ca garnituri; la împodobirea capului, gâtului,
degetelor, taliei; pentru diferite ocazii. Cele mai uzuale articole
de gablonţ sunt: agrafe, broşe, bile, brăţări, cercei, clipsuri,
coliere, diademe, inele, mărgele, pandative, garnituri (colier,
inel, cercei, brăţară).
Aprecierea calităţii articolelor de gablonţ se face
organoleptic, observându-se integritatea lor, finisarea,
funcţionarea sistemelor de prindere sau închidere, formatul,
modelul, materialul folosit.
Marcarea articolelor de gablonţ se face numai prin
etichetare, indicându-se denumirea produsului, întreprinderea
producătoare, preşul, codul, data fabricaţiei.
Prezentarea se face individual pe suport de carton
simplu sau îmbrăcat cu material textil, în plicuri de celofan, în
cutii închise sau cu vizor. Dacă articolele de gablonţ sunt
aurite sau argintate, pe ambalaj se trece menţiunea "aurit" sau
"argintat".
Depozitarea se face în încăperi uscate, fără umezeală.

107