CAPITOLUL I

BUGETUL PUBLIC ŞI INSTITUŢIILE PUBLICE

1.1. Bugetul public – noţiune şi conţinut

Bugetul este documentul care prezintă previziunea pentru o anumită

perioadă de timp atât a veniturilor cât şi a cheltuielilor unei ţări, a unei unităţi
administrativ – teritoriale (comună, oraş, judeţ etc.), a unei instituţii publice
autonome, a unui agent economic (regie autonomă, societate comercială), a unei
organizaţii obşteşti sau a unei familii.
Bugetul public este un act juridic, prin care se prevăd şi se aprobă prin lege
veniturile şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice. Astfel,
veniturile se înscriu, după conţinutul lor fiscal sau nefiscal şi după sursa de
provenienţă, în cadrul fiecărei subdiviziuni stabilindu-se nivelul încasărilor.
Cheltuielile se înscriu, conform clasificaţiei bugetare, după conţinut şi după
destinaţia pe care o capătă (pe domenii de activitate, ramuri sau subramuri),
stabilindu-se nivelul acestora.
Prin bugetul public se stabileşte un raport între veniturile publice, care sunt,
în principal, impozite şi taxe, şi nevoi sociale, urmărindu-se evitarea inechităţii în
repartiţia sarcinilor fiscale asupra membrilor societăţii.
Bugetul unei anumite perioade se întocmeşte înainte de începutul acesteia,
având rolul de a pregăti un anume comportament viitor pentru obţinerea
veniturilor şi efectuarea cheltuielilor.
Bugetul public se caracterizează prin următoarele:
• este un act de previziuni, el prezentându-se sub forma unui tablou
evaluativ şi comparativ de venituri publice, adică indică sursele băneşti
ale statului şi destinaţiile acestora, exprimate în cheltuieli;
• este un act de autorizare, prin care puterea executivă este
împuternicită de puterea legislativă să utilizeze fonduri şi să perceapă
venituri, conform prevederilor legale;
• este un act anual, anul bugetar, ca perioadă de exerciţiu financiar,
fiind cel mai potrivit interval pentru care se poate efectua programarea şi
se poate urmări execuţia veniturilor şi cheltuielilor.
Prin bugetul public se stabilesc, pe baza unor considerente de ordin
economic, politic, social şi financiar, veniturile care reflectă politica fiscală a
statului.
Veniturile publice sunt reprezentate preponderent de impozite şi taxe.
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau
averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului, în vederea acoperirii
cheltuielilor sale. Această prelevare se face, în mod obligatoriu, cu titlul
nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului.

4
 Bugetul public este documentul care cuprinde nu numai evidenţierea
resurselor băneşti, ci şi modul de repartizare şi utilizare a acestora, prin cheltuieli
publice.
Conform prevederilor Legii 500/2002 privind finanţele publice, veniturile
extrabugetare ale instituţiilor publice, finanţate din venituri extrabugetare şi
alocaţii acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcţie de
subordonare sau integral din venituri extrabugetare se încasează, se administrează,
se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice în cauză, potrivit normelor
privind finanţele publice.
Aceste venituri provin din taxe, chirii, manifestări culturale, valorificări de
produse din activităţi proprii sau conexe, concursuri artistice, publicaţii,
impresariat, exploatarea filmelor, prestaţii editoriale, consultaţii şi servicii
medicale, studii, proiecte, prestări de servicii, lucrări, exploatări ale unor bunuri pe
care le au în administrare şi altele.
Cheltuielile publice exprimă relaţiile economico-sociale în formă bănească,
care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane juridice şi fizice, pe de altă
parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul
îndeplinirii funcţiilor acestuia. Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află
în strânsă legătură cu destinaţia lor.
Conform prevederilor Legii 500/2002 privind finanţele publice, finanţarea
cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură astfel:
a) integral din bugetul de stat sau din bugetele locale, după caz, în funcţie de
subordonare;
b) din veniturile extrabugetare şi alocaţiile acordate de la bugetul de stat sau
de la bugetele locale, în funcţie de subordonare;
c) integral din veniturile extrabugetare;
d) din fondurile speciale, pentru anumite cheltuieli stabilite de lege a se
finanţa din aceste fonduri.
Instituţiile publice pot beneficia de alocaţii bugetare nerambursabile,
granturi, obţinute în sistem competitiv, pe care le cuprind în buget în scopul
realizării unor obiective sau programe în condiţiile legii.
Instituţiile publice finanţate integral de la buget varsă veniturile realizate la
bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, în funcţie de subordonare.
Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, în special în domeniul social-
cultural, indiferent de subordonare, se asigură atât din bugetul de stat, cât şi din
bugetele unor unităţi administrativ-teritoriale.
Cheltuielile publice sunt influenţate de:
• gradul de dezvoltare a economiei.
• forma de proprietate predominantă în economie;
• condiţiile politice concrete în care se efectuează;
Cheltuielile publice înglobează:
• cheltuieli publice efectuate de administraţia centrală de stat din
fonduri bugetare şi extrabugetare;
• cheltuieli ale colectivităţilor şi organismelor locale;

5
 • cheltuieli finanţate din fondurile de asigurări sociale de stat;
• cheltuieli ale organismelor internaţionale efectuate din resursele
financiare prelevate de la membrii acestora.

1.2. Instituţiile publice şi organizarea acestora

Sfera activitatilor care formează sistemul bugetar din ţara noastră cuprinde:
învăţământul, sănătatea, cultura, apărarea ţării, justiţia, autoritatea publică,
protecţia mediului înconjurător, asistenţă şi protecţia socială, activităţi de interes
strategic, transporturi şi telecomunicaţii, cercetare ştiinţifică, etc.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice,
instituţiile publice cuprind: Parlamentul, Preşedinţia României, Guvernul,
ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, centrale şi
locale, alte autorităţi publice, autoritatea judecătorească, precum şi instituţiile de
stat de subordonare centrală sau locală, indiferent de modul de finanţare a
activităţii acestora.
Conform acestei definiţii, sunt considerate instituţii publice, cele care
îndeplinesc următoarele trăsături:
• sunt instituţii ale statului de drept, care desfăşoară activitate politică
sau executivă, reprezentând puterea şi administraţia de stat în societate;
• sunt instituţii de stat, care îşi desfăşoară activitatea în strânsă
legătură cu bugetul public, privind resursele financiare constituite în
cadrul acestuia, la nivel central, local sau prin fondurile speciale, pentru
acoperirea cheltuielilor, pe destinaţiile specifice stabilite prin clasificaţia
bugetară.
Activitatea finanţelor publice cuprinde.
• elaborarea şi execuţia bugetului public naţional pe toate cele trei
structuri ale acestuia: bugetul administraţiei centrale de stat, bugetul
asigurărilor sociale şi bugetele locale;
• perceperea impozitelor, taxelor şi a celorlalte venituri ale statului
stabilite prin lege;
• utilizarea mijloacelor financiare aflate la dispoziţia instituţiilor
publice, indiferent de nivelul de subordonarea al acestora;
• controlul modului în care au fost utilizate mijloacele materiale şi
băneşti aparţinând instituţiilor publice.
Impozitele, taxele şi alte venituri ale statului, precum şi normele şi
normativele de cheltuieli pentru instituţiile publice se aprobă prin lege.
Guvernul elaborează proiectele bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale
de stat, bugetele fondurilor speciale, precum şi ale conturilor generale anuale
de execuţie ale acestora şi le supune spre aprobare Parlamentului, iar după
aprobare răspunde de realizarea prevederilor bugetare.

6
 Ministerul Finanţelor Publice ia măsurile necesare pentru: asigurarea
echilibrului bugetar şi aplicarea politicii financiare a statului, precum şi
cheltuirea cu eficienţă a resurselor financiare.

1.3. Componentele bugetului public

Conform legii finanţelor publice nr. 500/2002, resursele financiare publice

se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume:
a) bugetul de stat;
b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) bugetele fondurilor speciale;
d) bugetul trezoreriei statului;
e) bugetele instituţiilor publice autonome;
f) bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
g) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
h) bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate
de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri
publice;
i) bugetele fondurilor externe nerambursabile.
Prin aceste componente, bugetul public oferă o imagine de ansamblu a
tuturor veniturilor şi cheltuielilor publice ale statului şi constituie, totodată, un
instrument de informare a opiniei publice.
În analiza bugetului public se iau în considerare şi fondurile extrabugetare,
care au destinaţie specială şi care nu se includ în bugetul de stat. Aceste mijloace
se află la dispoziţia organelor de stat, centrale şi locale, ele fiind concentrate în
fonduri cu destinaţie specială.
Fondurile extrabugetare lărgesc posibilitatea statului de a interveni în
economie, ocolind bugetul, deci, şi controlul parlamentar. În plus, se conturează
apariţia unei surse de diminuare a deficitului bugetar.
Bugetul de stat cuprinde resursele financiare care se mobilizează anual prin
lege la dispoziţia statului în vederea finanţării acţiunilor social culturale, instructiv
– educative, asigurarea apărării ţării, menţinerea ordinii publice, , înfăptuirea
justiţiei, finanţarea unor investiţii şi a unor activităţi de interes strategic, asigurarea
protecţiei şi refacerii mediului înconjurător, asigurarea măsurilor de protecţie
socială a populaţiei stabilite prin lege, realizarea programelor de cercetare şi alte
acţiuni de interes naţional.
Bugetul de stat este un plan anual al cheltuielilor de stat şi al surselor de
acoperire a lor. Proiectul de buget se dezbate anual şi se aprobă de organul
legislativ (de Parlamentul ţării, respectiv organele locale ale puterii).
La închiderea exerciţiului bugetar, reprezentanţii puterii executive prezintă
rapoarte cu privire la activitatea lor de mobilizare a resurselor şi de folosire a
cheltuielilor, în concordanţă cu legea bugetului. În mod concret, există mai multe
documente referitoare la bugetul de stat: în primul rând, se constituie proiectul de
7
lege privind bugetul supus dezbaterilor, apoi legea iniţială a bugetului de stat,
urmând apoi legi rectificative ale legii bugetului pentru exerciţiul bugetar
precedent şi, în final, legea de aprobare a execuţiei bugetului de stat.
Bugetul de stat are o triplă semnificaţie, în ceea ce priveşte regularizarea
economică:
• ca sistem de finanţare a activităţilor statului, bugetul este
expresia unui dat fundamental al economiei, el reflectând repartiţia
veniturilor şi resurselor între sectorul privat şi cel public;
• ca sistem de redistribuire a veniturilor de la agenţii cu venituri
ridicate la cei cu venituri mai scăzute, bugetul influenţează afectarea
resurselor, în favoarea persoanelor fizice cu venituri mici;
• bugetul este un sistem de stabilizare conjuncturală şi restructurare
economică, prin politica de atragere a veniturilor şi de orientare a
cheltuielilor, unele sectoare fiind susţinute să se dezvolte în detrimentul
altora.
Bugetul de stat concentrează cea mai mare parte a fondurilor bugetare, iar în
structura sa sunt grupate toate veniturile şi cheltuielile publice, ordinare şi
extraordinare, în conformitate cu clasificaţia bugetară aprobată prin Ordinul
Ministrului Finanţelor nr. 1954/2005 .
În conformitate cu Legea nr. 500/2002, se interzice acoperirea cheltuielilor
bugetului de stat prin recurgerea la emisiune monetară sau prin finanţare directă de
către bănci.
Refinanţarea datoriei publice interne şi finanţarea deficitului bugetului de
stat se asigură prin împrumuturi de stat, în condiţiile legii.
Pentru acoperirea temporară a deficitului bugetar, Ministerul Finanţelor
Publice, cu aprobarea Guvernului, poate să emită bonuri de tezaur şi alte
instrumente specifice, purtătoare de dobândă şi a căror scadenţă nu poate depăşi
sfârşitul exerciţiului financiar. Totalul bonurilor de tezaur şi a altor instrumente
specifice aflate în circulaţie nu va putea depăşi 8% din volumul total al
cheltuielilor bugetului de stat aprobat.
Emiterea bonurilor de tezaur şi a altor instrumente specifice se poate face
numai în primele 10 luni ale anului financiar, iar retragerea lor trebuie să se facă,
fără a depăşi anul financiar în care au fost emise.
O altă modalitate de acoperire a cheltuielilor bugetare şi a deficitului
bugetar, este contractarea de împrumuturi, fără dobândă de la Banca Naţională a
României.
Banca Naţională poate acorda împrumuturi fără dobândă pentru acoperirea
decalajului temporar dintre veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, pe seama
resurselor de creditare ale acesteia. Acest împrumut urmează a fi rambursat, până
la sfârşitul anului financiar respectiv, pe seama veniturilor bugetare sau a unui
împrumut de stat efectuat în condiţiile legii.
Împrumutul acordat de Banca Naţională a României nu poate depăşi într-un
an financiar 10% din totalul cheltuielilor bugetului aprobat, precum şi dublul
capitalului acesteia şi al fondului de rezervă constituit.

8
 Constituirea şi utilizarea de mijloace financiare aparţinând statului, în afara
bugetului, sunt interzise prin lege.
În cazul excedentului bugetar se prevede constituirea unui fond de rezervă
aflat la dispoziţia Guvernului, pentru finanţarea unor activităţi neprevăzute în legea
bugetului de stat.
Din excedentul bugetului de stat, rămas după lichidarea integrală a datoriei
publice, se rezervă anual o cotă de 50% pentru crearea unui fond de tezaur al
statului. Fondul de tezaur al statului se păstrează în contul trezoreriei statului,
deschis la Banca Naţională a României şi se utilizează pe bază de lege. Până la
utilizare, disponibilităţile fondului de tezaur vor fi plasate sub formă de depozit
financiar cu dobândă.
În bugetul de stat se înscriu Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia
Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, care se utilizează pe
bază de hotărâri ale acestuia, în vederea finanţării, potrivit dispoziţiilor legale, a
acţiunilor sau sarcinilor nou-intervenite în cursul anului în bugetul de stat şi în
bugetele locale, cu menţinerea echilibrului bugetar, respectiv pentru înlăturarea
efectelor unor calamităţi naturale.
Bugetele locale reprezintă bugetele unităţilor administrativ – teritoriale care
au personalitate juridică. Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în
condiţiile Legii nr. 500/2002 şi potrivit prevederilor Legii privind finanţele publice
locale 189/1998.
Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al Municipiului Bucureşti,
întocmeşte buget propriu, în condiţii de autonomie; între bugetele consiliilor locale
şi bugetele consiliilor judeţene nu există relaţii de subordonare.
Veniturile bugetelor locale se formează din impozite, taxe şi alte venituri,
stabilite în condiţiile legii.
Din bugetele locale se finanţează, în condiţiile stabilite de lege, acţiuni
social-culturale, obiective şi acţiuni economice de interes local, cheltuieli de
întreţinere şi funcţionare a organelor administraţiei publice locale, precum şi alte
obiective prevăzute prin dispoziţii legale. Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale
se desfăşoară pe baza clasificaţiei bugetare stabilite de Ministerul Finanţelor
Publice.
La solicitarea consiliilor locale şi judeţene, după caz, prin legile bugetare
anuale se pot autoriza unităţile administrativ-teritoriale să contracteze împrumuturi
pentru acoperirea cheltuielilor privind realizarea unor acţiuni temeinic
fundamentate, prin emisiune de titluri de valoare, cu condiţia ca unităţile respective
să poată garanta acoperirea dobânzilor şi răscumpărarea titlurilor respective.
În cazurile în care în execuţia bugetelor locale apare deficit temporar, acesta
poate fi acoperit, până la încasarea veniturilor bugetare aprobate, pe seama
resurselor aflate în contul general al trezoreriei statului.
Consiliile judeţene şi consiliile locale se pot asocia între ele, în condiţiile
legii, pentru realizarea unor lucrări şi servicii publice de interes local, pe bază de
convenţie, asigurându-se şi resursele financiare corespunzătoare.
În bugetele proprii ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, municipiilor şi
sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor se poate înscrie fond de
9
rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local sau a celui judeţean, după caz, în
cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se poate utiliza pentru
suplimentarea unor credite bugetare aprobate prin bugetele locale, în vederea
finanţării acţiunilor sau a sarcinilor nou-intervenite în cursul anului.
Fondul de rezervă bugetară poate fi majorat, în cursul anului, cu până la
50% din cuantumul iniţial al acestuia aprobat prin buget, din disponibilităţile de
credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului.
Nu pot fi folosite cu această destinaţie disponibilităţile de credite bugetare
provenite de la cheltuielile de personal şi de capital.
În cazurile în care în bugetele proprii ale unor unităţi administrativ-
teritoriale veniturile proprii aprobate depăşesc cheltuielile aprobate, inclusiv
rezerva bugetară stabilită potrivit legii, diferenţele se constituie ca excedente
planificate ale fiecărui buget local.
În funcţie de cheltuielile şi veniturile prevăzute în cadrul bugetelor locale,
deosebim: bugete proprii şi bugete centralizatoare. Bugetele proprii cuprind numi
veniturile şi cheltuielile specifice structurii teritorial – administrative respective, în
timp ce bugetele centralizatoare regrupează veniturile şi cheltuielile unităţii
teritorial – administrative, în ansamblul ei.
Potrivit reglementărilor Ordinului Ministrului finanţelor nr. 1954/2005,
structura veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale se prezintă conform
clasificaţiei bugetare .
Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a sistemului unitar
bugetar. Proiectul acestui buget este elaborat de Guvern şi este supus spre aprobare
Parlamentului, odată cu bugetul de stat. La nivelul bugetului asigurărilor sociale de
stat sunt regrupate cheltuielile şi sursele de finanţarea ale acestora, aferente
activităţii de protecţie socială.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este alimentat din contribuţia pentru
asigurările sociale plătită de angajatori, contribuţia celor care beneficiază de bilete
de tratament balnear şi de odihnă, contribuţia salariaţilor pentru pensia
suplimentară şi alte venituri. Cheltuielile acestui buget vizează protecţia socială şi
îmbracă forma pensiilor, trimiterilor la tratament, balnear şi odihnă,
indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este gestionat şi administrat de
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Ministerului Finanţelor.
Potrivit reglementărilor Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1954/2005,
structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat se prezintă
conform clasificaţiei bugetare .
Bugetele fondurilor speciale vizează rezolvarea unor probleme de natură
economică şi socială apărute în economie şi sunt alimentate din resurse special
afectate acestor scopuri. Utilizarea lor a devenit o practică curentă în perioada de
după 1990, ele reprezentând circa 20% din resursele financiare publice. Cele mai
importante fonduri speciale sunt:
• fondul de şomaj;
• fondul de risc şi accident pentru protecţia persoanelor handicapate;
• fondul special pentru sănătate;
10
 • fondul special pentru modernizarea drumurilor publice;
• fondul special pentru modernizarea sistemului energetic etc.
Potrivit reglementărilor Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1954/2005,
structura veniturilor şi cheltuielilor bugetele fondurilor speciale se prezintă
conform clasificaţiei bugetare .
Bugetul trezoreriei generale a statului cuprinde resursele şi cheltuielile
trezoreriei, ca instituţie, privind activitatea prin care aceasta îşi îndeplineşte
funcţiile.
Bugetele instituţiilor publice autonome cuprind resursele şi cheltuielile
acelor instituţii, care nu sunt subordonate nici unei alte instituţii de drept public.
Potrivit reglementărilor Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1954/2005,
structura veniturilor şi cheltuielilor bugetelor instituţiilor publice autonome se
prezintă conform clasificaţiei bugetare .

1.4. Principii şi reguli bugetare

La baza elaborării şi execuţiei bugetului de stat, bugetului asigurărilor

sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale şi bugetelor locale stau următoarele
principii prevăzute explicit şi care rezultă implicit din conţinutul Legii privind
finanţele publice nr. 500/2002:
• principiul universalităţii;
• principiul publicităţii;
• principiul anualităţii;
• principiul specializării bugetare;
• principiul unităţii monetare;
Principiul universalităţii. Acest principiu presupune înscrierea în buget a
veniturilor, respectiv, a cheltuielilor în sume absolute. Din această cauză, bugetul
de stat mai este denumit şi buget brut.
Practica în materie, fie din raţiuni economice, fie din raţiuni politice, a
impus evidenţierea în buget a diferenţelor dintre sursele (veniturile) şi creditele
bugetare. În acest caz, avem de a face cu bugete nete.
Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute.
Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume,
cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.
Principiul publicităţii bugetului.
Sistemul bugetar este deschis şi transparent, acestea realizându-se prin:
a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;
b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor,
cu prilejul aprobării acestora;
c) publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative
de aprobare a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie ale acestora;

11
 d) mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra
conţinutului bugetului.
Principiul unităţii. În conformitate cu acest principiu, toate cheltuielile şi
veniturile bugetare sunt reunite într-un singur document care este bugetul de stat.
Particularităţile sistemului bugetar au impus, însă, apariţia unor documente
anexe, cum ar fi: bugetele autonome, bugetele anexe, bugetele extraordinare sau
conturile speciale de trezorerie.
Bugetele autonome se întocmesc de către instituţii publice cu personalitate
juridică care au autonomie naţională. Acest tip de bugete nu sunt aprobate în
Parlament, aprobarea lor rămânând la latitudinea instituţiei publice respective.
Bugetele anexe sunt aprobate de Parlament, după aprobarea bugetului de
stat. Acestea cuprind în structura lor veniturile şi cheltuielile aferente instituţiilor
publice fără personalitate juridică. Aceste bugete sunt elaborate în situaţii
extraordinare: calamităţi, stări de necesitate, războaie etc.
Conturile speciale de trezorerie sunt încasări ce nu reprezintă venituri
bugetare, ci plăţi cu caracter temporar. Legătura acestora cu bugetul de stat se
realizează prin intermediul soldurilor acestora.
Toate veniturile reţinute şi utilizate în sistem extrabugetar, sub diverse forme
şi denumiri, se introduc în bugetul de stat, urmând regulile şi principiile acestui
buget, precum şi a celor pentru constituirea, potrivit legii, a fondurilor de stimulare
a personalului.
Veniturile şi cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului
energetic şi ale Fondului special al drumurilor publice se introduc în bugetul de
stat ca venituri şi cheltuieli cu destinaţie specială, urmând regulile şi principiile
acestui buget.
Principiul anualităţii bugetare decurge din faptul că anul bugetar se
suprapune anului calendaristic. În consecinţă, bugetul de stat începe să fie executat
începând cu data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.
După data încheierii bugetului de stat, veniturile aferente anului încheiat se
consideră realizări ale bugetului din anul următor, în timp ce cheltuielile anului
încheiat se mai pot efectua numai în măsura în care au fost prevăzute şi în noul
buget. În mod concret, toate creditele bugetare neconsumate în anul bugetar expirat
sunt anulate odată cu închiderea bugetului la sfârşitul anului bugetar.
Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un
an, care corespunde exerciţiului bugetar.
Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în
contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului
respectiv.
Principiul specializării bugetare. Conform acestui principiu, veniturile
bugetare trebuie înscrise în buget şi aprobate de Parlament, pe surse de
provenienţă, iar cheltuielile publice ce urmează a se efectua, pe categorii distincte
de destinaţie şi în funcţie de conţinutul lor economic.
Individualizarea poziţiilor privind veniturile şi cheltuielile publice, pe baza
unor criterii bine definite, semnifică specializarea bugetară. În plus, Parlamentul
aprobă nivelul cheltuielilor ca limite maxime, care, pentru fiecare destinaţie,
12
reprezintă credite bugetare. Plăţile de casă se pot efectua, astfel, din conturile
deschise fiecărei cheltuieli aprobate, în cadrul limitelor reprezentând creditele
bugetare.
Principiul specializării este consfinţit de prevederile Legii finanţelor publice
nr. 500/2002. Astfel, se prevede că Legea bugetară anuală aprobă pentru fiecare an
bugetar lista impozitelor şi taxelor, precum şi a cotelor acestora. Este interzisă
perceperea cu orice titlu şi sub orice denumire de contribuţii, directe sau indirecte,
cu excepţia celor stabilite prin lege. În ceea ce priveşte creditele bugetare pentru
cheltuielile fiecărui exerciţiu, acestea se aprobă prin Legea bugetară anuală, în
structura stabilită de această lege.
Respectarea specializării bugetare, prin clasificaţia bugetară, presupune
utilizarea creditelor bugetare în cadrul destinaţiilor pentru care s-au aprobat,
neadmiţându-se virarea acestora de la un ordonator de credite la altul sau de la un
capitol de cheltuieli la altul. Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni
ale clasificaţiei bugetare, la nivelul fiecărui ordonator principal de credite se pot
efectua, fiind de competenţa acestuia, pentru bugetul propriu şi bugetele
instituţiilor subordonate.
Legea finanţelor publice prevede că, în cazuri excepţionale, se pot efectua
virări de sume de la un capitol bugetar la altul al clasificaţiei bugetare, începând cu
trimestrul al III–lea al exerciţiului bugetar şi cu acordul Ministerului Finanţelor
Publice.
Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de
provenienţă şi, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor
economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.
Principiul unităţii monetare
Toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională.

1.5. Ordonatorii de credite şi atribuţiile acestora

Repartizarea şi utilizarea creditelor bugetare este în competenţa şi

răspunderea ordonatorilor de credite.
Creditele bugetare reprezintă sumele aprobate prin buget în limita cărora se
pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele
contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare pentru
acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, lichida, ordonanţa şi efectua plăţi din
buget pentru celelalte acţiuni.
Prin ordonator de credite se înţelege persoana împuternicită să
îndeplinească o funcţie de conducere într-un organ de stat, instituţie etc. şi căreia i
s-a acordat dreptul de a dispune de creditele bugetare acordate.
Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele
bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli
strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea
dispoziţiilor legale.
13
 Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor
bugetare repartizate şi aprobate;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni
financiare;
d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a
situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi a
execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice
şi a programului de lucrări de investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor fondurilor nerambursabile, inclusiv a
indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform
prevederilor legale.
Ordonatorii de credite pot fi:
• principali;
• secundari;
• terţiari.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor
sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale sunt: conducătorii autorităţilor
publice, miniştrii şi conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale. La Camera Deputaţilor şi la Senat, ordonatorii principali de
credite sunt secretarii generali ai acestora.
Ordonatorii principali de credite pot delega dreptul de a aproba folosirea şi
repartizarea creditelor bugetare înlocuitorilor lor de drept.
Ordonatorii secundari sau terţiari de credite sunt: conducătorii instituţiilor
publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite,
finanţaţi din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele
fondurilor speciale.
Ordonatorii principali de credite:
• repartizează creditele bugetare, aprobate prin bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, pe
unităţi ierarhic inferioare, în raport cu sarcinile acestora, cuprinse în
bugetele respective;
• aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu.
Ordonatorii secundari de credite:
• repartizează creditele bugetare aprobate pe unităţi ierarhic
inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori de credite terţiari;
• aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii şi a celor din
bugetele fondurilor speciale;
Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost
repartizate numai pentru nevoile unităţilor pe care le conduc.

14
 Ordonatorii principali, secundari şi terţiari au obligaţia de a angaja şi utiliza
creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate pentru
cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea
dispoziţiilor prevederilor legale după reţinerea a 10% din prevederile aprobate
acestora, pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, cu excepţia
cheltuielilor de personal şi a celor care decurg din obligaţii internaţionale, care vor
fi repartizate integral. Repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% se face în
semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a execuţiei bugetare pe
primul semestru.
Alături de aceste responsabilităţi prevăzute de Legea 500/2002 , Legea
contabilităţii stabileşte o serie de atribuţii pentru ordonatorii de credite cu privire la
organizarea şi conducerea contabilităţii pentru instituţiile publice.
Altfel, la art. 1 din Legea nr. 82/1991 se prevede obligativitatea organizării
şi conducerii contabilităţii de către instituţiile publice, întrucât la art.2 lit.c) se
precizează că furnizarea informaţiilor financiar-contabile sunt ”necesare stabilirii
patrimoniului naţional, execuţiei bugetului public naţional, precum şi întocmirii
balanţelor financiare şi a bilanţului pe ansamblul economiei naţionale”.

1.6. Clasificaţia bugetară

Prin clasificaţie bugetară înţelegem gruparea într-o ordine obligatorie şi

după criterii unitare, precis determinate a veniturilor şi cheltuielilor cuprinse în
bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale şi bugetele acivităţilor
finanţate din venituri proprii. Ea este instrumentul de sistematizare, urmărire şi
control al realizării veniturilor şi efectuării cheltuielilor.
Elaborarea clasificaţiei bugetare se face de către Ministerul Finanţelor
Publice prin ordin al ministrului devenind obligatorie la data publicării ei în
Monitorul Oficial al României.
O asemenea clasificare bugetară cuprinde:
- pentru venituri: capitole şi subcapitole;
- pentru cheltuieli: părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi aliniate.
Ea se constituie într-un instrument important de lucru în toate fazele
procesului bugetar, începând cu întocmirea proiectului de buget, aprobarea
bugetului, execuţia bugetului, raportarea execuţiei bugetului şi terminând cu
întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare anuale.
Orice sumă încasată la buget sau plătită din credite bugetare v-a trebui să
fie încadrată în mod obligatoriu într-o subdiviziune a clasificaţiei bugetare aferentă
venitului realizat sau cheltuielii efectuate.
Prin intermediul clasificaţiei bugetare se realizează gruparea sistematică a
veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, cunoaşterea conţinutului acestora,
facilitându-se totodată luarea măsurilor corespunzătoare pentru încasarea la termen
a veniturilor şi efectuarea cheltuielilor conform destinaţiilor aprobate de organele

15
competente, precum şi luarea deciziilor în limitele competenţelor stabilite prin
lege, pentru modificarea pe parcurs a pierderilor, atunci când ele se impun.
Clasificaţia bugetară cuprinde:
Anexa I: Clasificaţia indicatorilor financiari;
Anexa II: Clasificaţia în profil departamental.
Anexa I: Clasificaţia indicatorilor financiari se detaliază la rândul ei pe
11 anexe astfel:
Anexa nr.1 - Clasificaţia indicatorilor privind bugetul de stat;
Anexa nr.2 - Clasificaţia indicatorilor privind bugetele locale;
Anexa nr.3 - Clasificaţia indicatorilor privind bugetul asigurărilor sociale
de stat;
Anexa nr.4 - Clasificaţia indicatorilor privind bugetul asigurărilor pentru
şomaj;
Anexa nr.5 - Clasificaţia indicatorilor privind bugetul fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate;
Anexa nr.6 - Clasificaţia cheltuielilor din credite externe;
Anexa nr.7 - Clasificaţia cheltuielilor din credite interne;
Anexa nr.8 - Clasificaţia indicatorilor privind fondurile externe
nerambursabile;
Anexa nr.9 - Clasificaţia indicatorilor privind bugetul trezoreriei statului;
Anexa nr.10 - Clasificaţia indicatorilor privind bugetul instituţiilor publice
şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri
proprii;
Anexa nr.11 - Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor evidenţiate în afara
bugetelor locale.
Anexa II: Clasificaţia în profil departamental cuprinde codul ministerelor
şi a altor organe centrale, denumirea ordonatorului principal de credite , precum şi
codul judeţului şi a Municipiului Bucureşti.
Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice reprezintă instrumentul
de bază pentru organizarea evidenţei veniturilor înscrise în bugetul public naţional,
precum şi în bugetele fondurilor speciale la trezoreriile teritoriale ale finanţelor
publice .
Totodată, clasificaţia bugetară a cheltuielilor reprezintă un suport pentru
urmărirea şi întărirea disciplinei bugetare prin compararea fără întrerupere a
cererilor de cheltuieli cu prevederile aprobate.
Clasificaţia bugetară a veniturilor şi a cheltuielilor se structurează pe două
părţi distincte astfel:
1) Clasificaţia funcţională sistematizează veniturile şi cheltuielile pe părţi,
capitole, şi subcapitole.
2) Clasificaţia economică ordonează cheltuielile pe titluri, articole şi
aliniate.
Potrivit clasificaţiei funcţionale, veniturile bugetare sunt grupate în
venituri curente, venituri de capital şi operaţiuni financiare şi subvenţii.
Veniturile curente sunt grupate în funcţie de sursa şi felul lor astfel:

16
 a) Veniturile fiscale provin din impozite şi taxe directe precum şi impozite
şi taxe indirecte.
b) Veniturile nefiscale provin din vărsăminte din profitul net al regiilor
autonome, vărsăminte de la instituţiile publice precum şi diverse venituri.
Veniturile de capital provin, în principal, din valorificarea unor bunuri ale
statului aflate în administrarea instituţiilor publice sau din valorificarea stocurilor
de la rezerva de stat şi de mobilizare.
Cheltuielile în bugetul de stat se grupează pe părţi după cum urmează:
Partea I – Servicii publice generale;
Partea II – Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
Partea III – Cheltuieli social-culturale;
Partea IV – Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape;
Partea V – Acţiuni economice;
Partea VII – Rezerve, excedent/deficit.
Spre deosebire de clasificaţia funcţională a cheltuielilor care arată
destinaţia creditelor bugetare pe acţiuni şi categorii de instituţii publice, clasificaţia
economică prezintă felul cheltuielilor efectuate de instituţiile publice (salarii,
cheltuieli materiale şi servicii etc.), permiţând centralizarea şi compararea
cheltuielilor pentru aceleaşi destinaţii pe ministere, unităţi administrativ-teritoriale
etc.
În concluzie, clasificaţia bugetară reprezintă gruparea veniturilor şi
cheltuielilor bugetare într-o ordine obligatorie şi după criterii unitare într-o
perioadă dată, de regulă pe un an.
Privită prin prisma previzionării şi execuţiei bugetare, clasificaţia bugetară
îndeplineşte rolul de schemă organizatorică, fiind utilizată în mod obligatoriu
pentru gruparea sistematică a veniturilor şi cheltuielilor pe toate verigile sistemului
bugetar.
Clasificaţia economică grupează cheltuielile în cheltuieli curente,
cheltuieli de capital şi operaţiuni financiare. Acestea sunt desfăşurate la rândul lor
pe titluri, articole şi aliniate.
În bugetul de stat, titlurile sunt grupate astfel:
A. CHELTUIELI CURENTE
TITLUL I – Cheltuieli de personal;
TITLUL II – Bunuri şi servicii;
TITLUL III – Dobânzi;
TITLUL IV – Subvenţii;
TITLUL V – Fonduri de rezervă;
TITLUL VI –Transferuri între unităţi ale ad-ţiei publice;
TITLUL VII – Alte transferuri;
TITLUL VIII – Proiecte cu finanţare din fonduri externe
nerambursabile postaderare;
TITLUL IX – Asistenţă socială;
TITLUL X – Alte cheltuieli;
TITLUL XI – Cheltuieli aferente programelor cu finanţare
rambursabilă;
17
 B. CHELTUIELI DE CAPITAL
TITLUL XII – Active nefinanciare;
TITLUL XIII – Active financiare;
TITLUL IV – Fondul naţional de dezvoltare.
C. OPERAŢIUNI FINANCIARE
TITLUL XV – Împrumuturi;
TITLUL XVI – Rambursări de credite;

Titlurile se referă la grupe mari de cheltuieli, iar trei dintre acestea sunt
comune tuturor instituţiilor publice, şi anume: cheltuieli de personal, cheltuieli
materiale şi servicii şi cheltuieli de capital.
Articolele bugetare reprezintă subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare care
desemnează natura unei cheltuieli, indiferent de acţiunea la care se referă.
Aliniatele bugetare reprezintă subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare care
arată destinaţia utilizării creditelor bugetare.
Cheltuielile bugetare au o destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate
de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.
Astfel, alocaţiile pentru cheltuielile de personal aprobate pe ordonatori
principali de credite şi în cadrul acestora pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi
virate şi utilizate la alte articole de cheltuieli. Virările de credite bugetare între
celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, care nu contravin dispoziţiilor Legii
finanţelor publice sau Legii bugetare anuale, sunt de competenţa fiecărui ordonator
de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele unităţilor subordonate. În cazuri
excepţionale, virările de credite de la un capitol la altul al clasificaţiei bugetare se
pot efectua începând cu trimestrul al III-lea, cu acordul Ministerului Finanţelor
Publice.

1.7. Planul de conturi al instituţiilor plublice

Planul de conturi reprezintă un model normativ privind clasificarea şi

codificarea conturilor.
Planul de conturi utilizat în instituţiile publice este cel introdus prin
Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr.1917/2005.
Planul de conturi specific instituţiilor publice se bazează pe principiile de
clasificare şi simbolizare ale sistemului zecimal. El cuprinde 10 clase simbolizate
cu o cifră de la 0 la 9. Un asemenea plan de conturi se prezintă structurat pe clase
după cum urmează:
Clasa 1: Conturi de capitaluri;
Clasa 2: Conturi de active fixe;
Clasa 3: Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie;
Clasa 4: Conturi de terţi;
Clasa 5: Conturi la trezoreria statului şi bănci comerciale;
Clasa 6: Conturi de cheltuieli;
18
 Clasa 7: Conturi de venituri şi finanţări;
Clasa 8: Conturi speciale.
Fiecare clasă conţine una sau mai multe grupe de conturi simbolizate cu
două cifre, de exemplu: 10 „Capital, rezerve, fonduri”. La rândul lor, acestea
conţin unul sau mai multe conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre,
cum ar fi contul 100 „Fondul activelor fixe necorporale”; 101 „Fondul bunurilor
care alcătuiesc domeniul public al statului” sau 102 „Fondul bunurilor care
alcătuiesc domeniul privat al statului”.
Conturile sintetice de gradul I conţin unul sau mai multe conturi sintetice
de gradul II simbolizate cu patru cifre. De exemplu, contul 302 „Materiale
consumabile” care se dezvoltă pe următoarele conturi sintetice de gradul II:
- 3021 „Materiale auxiliare”;
- 3022 „Combustibili”;
- 3023 „Materiale pentru ambalat”;
- 3024 „Piese de schimb”;

-
-
-
Conturile sintetice pot fi dezvoltate în conturi analitice în funcţie de
specificul activităţii şi de necesităţile proprii de informare. În acest sens,
ordonatorii principali de credite au obligaţia să elaboreze planuri de conturi cu
dezvoltarea conturilor în analitice precum şi monografii conţinând operaţiuni
specifice domeniului de activitate respectiv.

19