Infracţionalitatea Violentă

Studiu de caz:
Kathy, 47 de ani, căsătorită este victima unui viol!
Acest incident adevărat, este luat dintr-o carte despre
victimele violului de Koss şi Harvey şi ilustrează opt
chestiuni care vor fi discutate :
 frica de crimă afectează comportamentul
potenţialelor victime, mai ales dacă ele sunt precaute
sau evită să frecventeze anumite locuri în general.
victimele, chiar dacă se confruntă cu arme letale,
consideră dacă să reziste sau nu criminalului.
rolul suportului social şi influenţa socială asupra
victimelor crimelor.
 victimele chiar dacă caută ajutor la alţii, asta nu
înseamnă neapărat că şi raportează crima la poliţie
după o crimă violentă ca violul, victimele frecvent
experimentează stresul care necesită ambele crize – orientate şi
terapie pe termen lung
ceilalţi, în deosebi rudele, sunt de asemenea afectate de o
crimă violentă
crimele violente afectează întreaga comunitate în termeni de
teamă a vecinilor, dorinţa de a se aventura afară din casele lor, şi
decizii de a sta sau de a se muta
în ultimul rând, incidentul arată că infracţionalitatea violentă,
de regulă, cere de multe ori indivizilor şi grupurilor să se implice
în conştientizarea criminalităţii şi preveniria criminalităţii .
 Problema infracţionalităţii violente
Direct sau indirect, infracţionalitatea violentă atinge pe
toată lumea. În orice an, 10 milioane de victimizări
violente au loc în Statele Unite şi în 7% din toate
gospodăriile cel puţin o persoană a fost victimă a
infracţiunilor violente .În cursul vieţii, 5 persoane din 6
vor fi victime ale infracţiunilor violente complete sau a
încercărilor .
Sondajele de opinie relevă constant că infracţiunea este
percepută ca fiind cea mai serioasă problemă de natură
internă a ţării. Într-un studiu naţional reprezentativ, 82%
din populaţie s-a declarat foarte îngrijorată de problema
violenţei, şi 54% au spus că infracţionalitatea violentă a
fost mai problematică în cartierul lor decât a fost cu un
deceniu în urmă.
 Victimele înfracţiunilor violente suferă din punct de vedere :

 Psihologic
 Fizic
 Financiar

O infracţiune violentă afectează:

persoana care a fost direct vătămată,
prietenii şi familiile victimelor
cartierele
societatea largă
  
Creşterea interesului asupra victimelor

Începând cu sfârşitul anilor 1960, oamenii din Statele Unite

au devenit mai interesaţi pentru victimele actelor de
violenţă.
Au devenit îngrijoraţi la nivelul societăţii când anchetele
asupra victimizării iniţiate în anii 1970 care au examinat
monstre reprezentative la nivel naţional şi probe intensive
de oraşe particulare, au relevat un număr mare de persoane
fizice şi gospodării afectate de infracţiuni. (Cercetarea
continuă şi astăzi cu numele National Crime Victimization
Survey).
Raportul Preşedintelui de Sarcină Majoră asupra Victimelor
Infracţiunilor (1984) a reflectat această îngrijorare şi a condus la
Actul de comprehensiune şi control al criminalităţii din 1984.
Această legislaţie a crescut finanţarea de fonduri pentru victime
prin programe de compensare. De asemenea, a stabilit şi Biroul
Naţional pentru Asistenţa Victimelor (NOVA-National Office of
Victim Assistance) în U.S Departamentul de justiţie ca prim vehicul
pentru dezvoltare şi ajutor pentru agenţiile care servesc victimelor
infracţiunilor
În plus, pentru a creşte empatia victimelor crimelor la nivel federal,
guvernatorii de state au început de asemenea să dea mai multă
atenţie victimelor. Din 1985, 49 de state au trecut facturile
victimelor ca drepturi şi 22 au adăugat amendamente constituţionale
garantând furnizarea anumitor servicii. Astăzi, în Statele Unite,
aproximativ 10.000 de programe pentru asistenţa victimelor asigură
o mare varietate de servicii, care includ consilierea în situaţii de
criză şi suport în timpul procesului de justiţie a cazului (exemplu:
ancheta poliţiei, executarea şi aşezarea).
 Violenţa în Statele Unite
Infracţiunile violente sunt ”comportamente ale indivizilor
care intenţionat ameninţă, încearcă sau care implică
violenţă fizică asupra celorlalţi”. Totuşi, violenţa include
şi încercarea de atac cât şi atacul propriu-zis, atacul grav,
furtul, violul, şi omorul. Cu alte cuvinte, infracţiunile
violente sunt cele care sunt judecate de oameni ca fiind cele
mai serioase şi de care se tem cel mai mult.
 Statele Unite au cea mai mare rată de omucidere dintre
toate naţiunile industrializate.
Conform celor mai bune estimări, aproximativ un sfert din
toate crimele din Statele Unite implică violenţă.
 Statistici privind criminalitatea violentă:
Folosirea armelor de foc este unul din factori relevanţi cu
privire la rata crescută a violenţei în Statele Unite.
Aproximativ 1.1 milioane de infracţiuni violente pe an sunt
comise cu arme de foc.
 În 1985, mai mult de 65.000 de oameni au fost spitalizaţi
ca rezultat al rănilor provocate de armele de foc şi mai mult
de 170.000 au fost răniţi dar nu şi spitalizaţi.
.Aproape 100.000 de oameni sunt trataţi în departamentele
de urgenţă ale spitalelor în fiecare an pentru răni nefatale
cauzate de armele de foc.
 Costul victimizării violente

Victimizarea violentă este costisitoare pentru persoanele

fizice, comunităţi, precum şi pentru societatea largă. De
exemplu, estimările recente plasează costul victimizărilor
din atacuri la $ 93 miliarde, câteva din aceste costuri sunt
folosite în scopul grijirii medicale.

Altele,ca de exemplu cheltuielile de sănătate mintală

asociate cu consilierea, sunt mai puţin evidente şi adesea,
neanticipate.
O examinare a costurilor violenţei sugerează
trei elemente:

A. Costuri directe monetare;

B. Durere, suferinţă şi frica de răni/ leziuni;

C. Riscul de a muri.
 Măsurarea victimizării violente
Deşi s-a afirmat că în Statele Unite există mai multă
violenţă decât în alte ţări, este important să se înţeleagă
baza empirică pentru această afirmaţie sau cum o crimă
violentă este măsurată. Două dintre cele mai frecvent
utilizate surse de informare pentru a evalua incidenţa
criminalităţii sunt:
 rapoartele oficiale de poliţie, colectate de către FBI
 sondajele victimizării.
 Rapoartele de infracţiuni ale uniformelor- Uniform
Crime Reports- UCR
Cea mai comună sursă pentru statisticile privind
infracţionalitatea din Statele Unite este UCR, publicată de
FBI. Când a fost pentru prima oară elaborată în 1930, mai
puţin de 1000 de agenţii de poliţie au raportat .

În UCR, crimele sunt împărţite în două categorii: cele 8

crime serioase care formează categoria index crimes
(omuciderea, violul, tâlhăria, atacuri violente, furtul- cu
spargere, furtul, furtul de automobile, şi incendierea) şi
nonindex crimes , care include toate infracţiunile rămase.
Puncte tari UCR Puncte slabe UCR

1.Nu toate infracţiunile sunt incluse

Numai infracţiunile descoperite
1.Uniform pe teritoriul
Numai infracţiunile raportate
jurisdicţiei FBI sunt (raportarea este cea mai importantă
specificate reguli şi în funcţie de tipul şi gravitatea
infracţiunii)
proceduri pentru Numai infracţiunile care sunt

clasificarea şi înregistrate de către poliţie,

înregistrarea acestora fiind
catalogarea delictelor. influenţată de către:
gravitatea infracţiunii
preferinţa reclamantului (Black, 1970)
totalul cererilor pentru serviciile
poliţiei (Maxfield, Lewis & Szoc, 1980)
machiajul etnic al cartierului

2. Informaţii detaliate cu privire la
crimă
 vârstă, sex, rasa, etnia victimelor
 vârstă, sex, rasă, etnia agresorilor
(când este cunoscut)
 tipul de armă folosit
 relaţia dintre victimă şi agresor
3. Câteva detalii cu privire la alte
infracţiuni
 arme folosite în jafuri şi atacuri
deosebit de grave
 jaf rezidenţial vs. nerezidenţial
 diferite tipuri de furturi (furt din
magazine, furt de buzunare, furt de
poşete)
22
2.Când sunt infracţiuni multiple, doar
cele mai grave sunt luate în
considerare bazându-se pe metoda
numărării ierarhice.
3. Probleme privind compararea
infracţiunilor în cadrul
jurisdicţiei şi de-a lungul
timpului
 jurisdicţiile diferite au alte definiţii
pentru actele legale
 jurisdicţiile câteodată schimbă
raportarea tehnică, ceea ce duce la
comparaţii anuale ce pot să nu fie
valide
4. Informaţiile acoperă cele 4. Puţine informaţii pentru
mai multe departamente de infracţiuni exceptând
poliţie şi rapoarte pe 97% crima
din populaţie
 Studiul Criminalităţii Naţionale a Victimizării
Studiile victimizării sunt a doua modalitate prin care se
cuantifică criminaliatea violentă. Din 1973, Departamentul
de Justiţie a Statelor Unite a publicat un raport anual,
apărut prima oară sub numele de Studiul Criminalităţii
Naţionale (NCS), iar acum este denumit Studiul
Criminalităţii Naţionale a Victimizării (NCVS). Acest
studiu era destinat să furnizeze informaţii legate de ,,cifra
neagră a criminalităţii”- acele infracţionalităţi care
niciodată nu sunt aduse în faţa justiţiei deoarece nu au fost
vreodată raportate la poliţie. NCVS (efectuate de Biroul
American de Recensământ pentru Biroul de Statistică al
Justiţie) s-a realizat pe baza unui eşantion de 60.000 de
gospodorii, folosind o tehnică pe mai multe straturi, stadii
şi folosind tehnica pannel.
Puncte tari NCVS
1. Capturarea cifrei negre a
criminalităţii (infracţiuni ce nu
sunt raportate la poliţie)
2. Informaţii relativ detaliate cu
privire la victimele infracţiunilor
(sex, rasă, vârstă, locaţie
urbană/rurală, relaţia victimă -
atacator)
Puncte slabe NCVS
1. Persoanele au dificultăţi în
amintirea victimizărilor
 atunci când s-au produs
 detalii cu privire la infracţiune
 câteodată chiar şi dacă acestea s-
au produs
2. Rapoartele victimizărilor sunt
legate de clasele sociale
 oamenii mai educaţi raportează
mai multe victimizări, posibil
pentru că sunt mai cooperativi şi
simt în largul lor la interogatoriu
sau pentru că ei au un nivel mai
scăzut de violenţă
3. Date la nivele diferite
 date la nivel individual
pentru infracţiuni individuale
 date la nivelul gospodăriilor
pentru infracţiuni în această
arie
4. Mari eşantioane de
gospodării ce furnizează un
număr realtiv a estimărilor
cazurilor de victimizare
 60000 gospodării sunt
incluse la un moment dat
 135000 indivizi
3. Nu există certitudinea că
evenimentele sunt într-
adevăr infracţiuni
 nu sunt siguri cum va
reaţiona poliţia
4. Unii indivizi nu sunt incluşi
 infracţiunile împotriva
copiilor sub 12 ani
 indivizii care nu sunt în
gospodărie atunci când are
loc interviul
5. Părtinire de eşantionare a gospodăriilor
indivizii din închisori, spitale publice
sau adăposturi sunt excluşi
oamenii străzii sunt excluşi
indivizii care se mută frecvent sunt
excluşi
6. Panoul de părtinire
Cei care sunt în acest panou de prea
mult timp tind să raporteze mai putine
victimizări (deoarece ştiu că interviul va
dura)
7. Problema mutărilor şi a şederilor
deoarece unitatea de eşantionare este
locuinţa, eşantionul va fi tratat precum
ar fi fost delimitat
cei ce se mută pot fi diferiţi faţă de cei
care sunt stabili
8. Rate scăzute de raportare a
victimizărilor împotriva altor
membrii din gospodărie în
afara respondenţilor
9. Informaţii limitate contextual
cu privire la victimizare
 restricţiile privind eliberarea
informaţiilor despre locaţie, din
cauza cerinţelor de
confidenţialitate
 nu se pot determina cum
factorii din recensământ (venit,
procentul minorităţilor, tipul de
casă) pot afecta victimizarea
 Comparaţia UCR cu NCVS

UCR şi NCVS sunt două dintre cele mai importante studii

de măsurare a activităţii infracţionale. Cu toate acestea,
deşi ambele indică nivelul de infracţiuni săvârşite pe
teritoriul Statelor Unite, studiile efectuate au găsit puţine
relaţii între cele două. Această divergenţă ar putea fi
rezultată din cauza faptului că ei măsoară oarecum populaţii
diferite. NCVS foloseşte drept eşantion doar gospodăriile şi
de aceea nu include infracţiunile împotriva oamenilor
străzii şi numără mai puţine infracţiuni decât se comit
împotriva celor care şi-au schimbat domiciliul. Mai mult de
atât, NCVS nu include infracţiunile împotriva victimelor cu
vârsta de 12 ani sau mai tinere.
Mai mult de atât, NCVS nu include infracţiunile împotriva
victimelor cu vârsta de 12 ani sau mai tinere.
Alt motiv pentru această divergenţă a fost sugerat de o
examinare recentă de ce ratele infracţionalităţii par să scadă
atunci când se bazează pe datele NCVS şi să crească atunci
când se bazează pe datele UCR
În completarea UCR şi NCVS, alte trei măsuri sunt
uneori folosite pentru a indica nivelul de victimizare:

Studii specializate de victimizare, cum ar fi NVAWS

(Studiul Naţional cu privire la Violenţa Împotriva
Femeilor)

Apelurile telefonice către poliţie, în special 911

Sondaje de admitere ale spitalelor, în mod special în

Camera de Gardă.
 
 Teorii generale ale victimizării
Teoriile generale ale victimizării sunt concentrate
pe situații cât și pe indivizi.
 Teoria dezorganizării sociale - ariile în care
sunt etnii eterogene, cu populații rezidențiale
instabile și venituri scăzute, sunt cele mai
predispuse unei rate ridicate ale infracționalității
din cauza controlul social, formal și informal,
scăzut
 Teoria activităţilor de rutină
Sunt patru concepte de bază în teoriile
victimizării:

proximitate,
 expunere la infracțiune,
atractivitatea țintei
tutela capabilă
 Victimizarea repetată
Un procentaj redus din numărul de oameni reprezină
disproporționalitatea unui număr mare de victimizări
comise prin acte de infracțiune. Într-un studiu, 3% din
indivizi care au fost foarte victimizați reprezintă 30 % din
totalul victimizărilor criminale . Având în vedere rata mare,
nu este surprinzător că cei mai buni profeţi ai viitoarelor
victimizări sunt incidentele trecute.
Studiile privind jafurile din Marea Britanie și Canada
indică un risc ridicat a revictimizărilor în primele 4 luni de
la efectuarea primei infracțiuni Furturile repetate au sens
din punctul de vedere al infractorului deoarece factorii care
l-au făcut atractiv în momentul respectiv se regăsesc și în
prezent.
Victimizarea repetată este pronunțată în cazul violenței
conjugale. Un raport guvernamental recent a estimat că în
1998, partenerii de viață au comis circa 1 milion de
infracțiuni de victimizare ( Rennison & Welchans, 2000).
Din acestea, aproximativ 85% au fost împotriva victimelor
de sex feminin. În perioada cuprinsă între 1993 și 1998,
aproape jumătate din femeile care au fost victimele
partenerilor au fost rănite fizic. Circa 40% din cele rănite
fizic au primit tratament medical (Rennison & Welchans,
2000). Femeile victimizate de către parteneri sunt mai
predispuse decât femeile victimizate de către non-parteneri
să experimenteze violență continuă din mîna aceluiași
făptaş.
Proiect realizat de :

Cristea Mădălina
Dedu Daniela
Dumitrescu Georgiana