Victimologie culturală

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
Modul Probaţiune, Grupa 3
 Introducere

Pentru o mai bună definire a conceptului

de victimă şi a instituţiilor care iau fiinţă ca
răspuns la acţiunile de victimizare, trebuie
să acordăm o atenţie sporită contextului
cultural în care noţiunile de victimă şi
criminalitate sunt localizate.
• Până aproape de sfârşitul secolului XX,
fondurile alocate controlului criminalităţii
în majoritatea ţărilor vest-europene erau
îndreptate mai degrabă spre prevenirea
infracţiunilor, decât pe gestionarea
nevoilor victimei. Acest dezechilibru era
în atitudinea criminaliştilor orientat spre
răufăcător şi nu spre victimă.
• În ultimele două decenii, victima a
migrat de la periferia dezbaterilor despre
infracţiuni şi violenţă către centrul
acestora. S-a putut observa o sporire a
iniţiativelor politice şi academice orientate
spre aceasta, dar şi o înmulţire a reţelelor
de sprijinire a victimelor
• Unul din efectele acestor permutări a fost
încercarea de a reduce rata criminalităţii
prin creşterea sensibilizării cetăţenilor. Din
păcate, acest lucru a degenerat în sporirea
temerilor cetăţenilor faţă de infracţiuni,
dar şi în creşterea numărului persoanelor
care se considerau victimele unei
agresiuni.
• Ca o consecinţă directă a acestei intensificări,
victima a devenit o parte mult mai vizibilă în
dezbaterile politice despre criminalitate.
Drepturile victimelor au început să ocupe un rol
central în elaborarea politicilor publice.

• Punerea unui accent mai mare pe victima are

un efect indirect asupra viziunii despre atacator,
acesta fiind privit din ce în ce mai mult prin
prisma relaţiei sale cu victima.
• Cultura reprezintă unul din cele mai
controversate şi haotice concepte din
domeniul stiinţelor sociale, fiind suspus
unor definiri variate.

• Introducerea noţiunii de cultură şi a

felului în care aceasta poate fi mobilizată a
provocat o oarecare confuzie în domeniul
criminologiei.
 Dar care este utilitatea şi ce rezonanţă are cultura în
studiul victimologiei?

• Cultura reprezintă un mod de viaţă, dar şi

acţiunea de a descifra simbolurile în procesul
interacţiunii. Aceasta stă la baza procesului de
victimizare, de la studierea activităţilor cutumiare
ale infractorilor, la modalităţile de asistare a
victimelor acestora.

• Dobândirea statutului de victimă presupune o

serie de interacţiuni şi procese, care includ
identificarea, etichetarea şi recunoaşterea.
• Conform gânditorilor Howard şi Young,
atât infracţiunile, cât şi controlul acestora,
reprezintă produse culturale.

• Criminologia culturală studiază formarea

infracţionalităţii, modurile diferite prin care
indivizii atribuie o semnificaţie unui act
criminal, precum şi aspectele simbolice ale
încalcării legilor şi regulamentelor.
 Înţelegând victima universală:
perspective teoretice

• Teza care priveşte felul în care

societatea modernă se organizează în faţa
riscului- asociată cu Urlich Beck- şi
abordarea culturii fricii -conturată de Frank
Furedi-, urmăresc să dezvăluie felul în care
schimbările macro-sociale impactează
cultural modul de viaţă al individului.
• Lucrarea lui Beck narează într-un mod
amănunţit impactul destructiv pe care riscul îl
are asupra vieţii de zi cu zi. Teza lui Beck face
referire şi la crimă sau victimizare. Natura etern
schimbătoare a ameninţărilor sociale şi a
consecinţelor acestora este susţinută de pilonii
riscului. Acesta pretinde că ameninţările
moderne au o mobilitate temporală şi spaţială
mai mare decât dezastrele naturale care au
distrus culturile tradiţionale. Pericolele care
pândesc societatea riscului nu mai pot fi izolate
la un anumit teritoriu, cum ar fi de exemplu sida,
poluarea globală, noul terorism, etc. ele efectiv
dărâmă orice bariera a timpului şi spaţiului.
• Cele mai mari pericole ale societăţii moderne-
distrugerile ecologice, războiul nuclear şi reţelele
teroriste globale – ne fac pe toţi potenţiale
victime, indiferent de rasă, gen sau clasă.

• Beck argumentează că omniprezenţa riscului

are un efect cognitiv dublu. La un anumit nivel,
oamenii devin mai conştienţi despre practicile
sociale şi învaţă să gestioneze singuri încercările
la care sunt supuşi. La un nivel secundar,
superior, recunoaşterea existinţei riscului
universal nu face decât să aţâţe tensiunile aflate
în afara sferei de control individual.
• Discuţiile despre efectele secundare ale
modernizării capitaliste şi dezvoltării
tehnologice sunt esenţial legate de
stabilirea unor niveluri acceptate ale
riscului şi de atenuarea expunerii la
prejudiciu.

• Furedi demonstrează că tendinţa de a

percepe experienţa socială prin prisma
riscului descurajează participarea socială şi
cultivă o cultură de schimb, orientată spre
victimizare
• Furedi postulează că actuala preocupare
culturală faţă de risc este îngrijorătoare. În
primul rând, în ceea ce priveşte dezvoltările
media, tehnologice şi sociale, balanţa dintre
avantajele pozitive şi consecinţele negative se
dezechilibrează. În al doilea rând, accentul pus
de media pe evenimentele cu impact major,
încurajează indivizii să fie mai introspectivi.
Furedi susţine că aceste procese fac parte dintr-
un set vast de schimbări culturale care
încurajează individul să se privească în postura
de victimă: „Să fii în pericol a devenit o condiţie
permanentă care rezidă separat de orice altă
problemă”.
• În analiza sa, Furedi a accentuat felul în care
frica de agresiune este folosită în scopuri politice
pentru schimbări în legislaţie. Pentru Beck,
explozia socială a dezastrelor în mass media e
un lucru pozitiv, care intensifică conştientizarea
riscului şi duce la apeluri publice pentru acţiuni
preventive.
• Răspândirea „globală” a terorismului este
surprinzător de neuniformă, atacurile teroriste
fiind concentrate doar în anumite zone. Chiar şi
în zonele recunoscute ca fiind periculoase,
riscurile nu sunt distribuite în mod uniform.
• Împotriva teoriei lui Beck putem argumenta că
acceptarea traiului într-o societate a riscului a
fost oportună politicienilor neo-liberali şi a servit
la susţinerea controlului social.

• Această cultură a victimei are potenţialul de a

ne inhiba capacitatea de a diferenţia între
victime şi priorităţi politice neclare. Oamenii au
diferite nivele de vulnerabilitate, diferite grade
de expunere la variate feluri de agresiune. În
acest sens, ideea unei victime universale este un
fel de poveste neadevărată, mai ales că, în cele
mai multe cazuri, victimizarea primară serveşte
ca un dispozitiv de predicţie pentru victimizarea
viitoare.
• Atât contribuţiei teoretice ale lui Beck, cât şi celei ale lui Furedi, îi
lipseşte subtilitatea şi tind să imagineze un public nediferenţiat. În
ambele expuneri, subiectul este un cetăţean din ce în ce mai
îngrijorat, conştient de risurile prezente şi de chestiunile de
securitate, catalizat politic în viziunea lui Beck şi paralizat în cea a lui
Furedi.

• În contextul criminologic, factorii culturali care definesc percepţia

asupra riscului (vârsta, sexul, etnia şi clasa) sunt mascaţi. Se referă
la adaptabilitatea acestor factorii în conturarea felului în care
înţelegem o situaţie de risc, asta înseamnă că victimele aceleiaşi
infracţiuni pot reacţiona în moduri considerabil diferite.

• Cultura fricii postulată de Furedi, simplistă şi lipsită de practică,

rezonează cu o societate îngrozită de numeroase ameninţări –
terorism, pedofilie şi războaie nucleare.
 Autoritate, control şi politicile
culturale ale
victimei
• Siguranţa cetăţenilor reprezintă una din
obligaţiile importante ale statului, astfel încât
acesta a acordat un interes deosebit acestui fapt,
asigurând dreptatea prin pedepsirea criminalilor şi
prin ajutorarea victimelor.

• S-a încercat de asemenea prevenirea

infracţionalităţii, prin campanii de prevenire, prin
implementarea unor măsuri punitive mai aspre.
• Ceea ce este definit ca fiind criminal şi
atribuit unei victime, sunt spusele
modelării politice şi culturale: „oamenii
suspicioşi nu trebuie neapărat să comită o
infracţiune pentru a fi indentificaţi ca
agresori şi nici oamenii respectabili nu
trebuie să sufere vreo agresiune pentru a
se identifica ca victime (potenţiale)”
• O problemă importantă în Marea Britanie
a fost marginalizarea pe bază de etnie,
lucru ce a pus în pericol drepturile şi
libertăţile grupurilor etnice minoritare.

• La nivel global, ideologia excluziunii a

fost postulată de războiul împotriva
terorismului.
• În 2007, guvernul Marii Britanii va fonda
Comisia pentru Egalitate şi Drepturi
Umane care va proteja în mod formal 6
grupuri: femeile, grupurile etnice,
persoanele cu dizabilităţi, plus cele care
sunt definite de orientarea sexuală, vârstă
şi religie.
• Cultura nu trebuie exclusă din
victimologie, deoarece prin aceasta se ia în
considerare şi aspectele sociale,
economice, politice, geografice şi
tehnologice, însă ea nu poate descifra
experienţele victimelor.

• Anumite zone ale analizei culturale pot fi

dezvoltate pentru a obţine o imagine de
ansamblu asupra temerilor şi sentimentelor
care se grupează în jurul procesului de
victimizare.
 Concluzie
• Din păcate, ne îndreptăm cu paşi rapizi spre o
situaţie în care nu trebuie să spionezi străinii, să
nu fii suspicios cu privire la vecinul tău şi să nu
monitorizezi activităţile grupurilor etnice
minoritare, sunt văzute ca echivalentul accelerării
devenirii de victimă.

• În momentul de faţă, nu suntem cu toţii

victime, însă se lucrează la asta.
 Realizat de :

Almăjan Cătălina Diana

Şchiopu Ecaterina
Toader Luiza Mihaela