Subiecte pentru examen – Copii cu CES

1. Diferenţierea comportamentului normal , deviant, disfuncţie, decizii clinice

Normalitatea:
- bine fizic, psihic, social;
- capacitate de adaptare;
- normă;
- dinamic

Devianţă – determinată de gradul de abatere de la normal al unui comportament

Disfuncţie – impactul tulburării asupra vieţii individuale
- performanţe individuale;
- abilităţi

 Distresul
 Pericolul se măsoară prin evaluarea riscului de rănire
- propria persoană
- ceilalţi

Decizii clinice
- se referă la tratamentul impus, şi dacă este necesară internarea;
- sunt în funcţie de:
• intensitatea manifestării;
• durată;
• frecvenţă

Caracteristicile copilului:
• biologice;
• genetice;

Mediului:
• familie;
• colegi;
• prieteni

Decizii _____ caracteristici_____tulburare – uşoară – moderată – severă

2. Abordări teoretice ale devianţei. Teorii biomedicale, comportamentale, cognitive.

a) Teoriile biomedicale
- sunt importanţi factorii biologici şi genetici, temperament, ereditate şi funcţiile creierului

1
- modelul deviant în prisma acestei teorii se oglindeşte în disfuncţiile anumitor părţi ale corpului
sau creierului.

b) Teoriile dinamice

- Freud (psihanaliza clasică) consideră comportamentul anormal ca fiind rezultatul

fixaţiilor şi al regresiilor cauzate de etape de conflict anterior nedepăşit;
Rolul mecanismelor de apărare este acela de a proteja Eul vulnerabil de conflictele dintre
sine (principiul plăcerii primitive – miezul comportamentului copilului) şi supraeu (conştiinţa
morală)

- Erick Erickson subliniază importanţa etapelor psihosociale bazate pe sarcini socio-

emoţionale care trebuie stăpânite. Aceste sarcini permit la vârsta de 2 ani dobândirea
sentimentului de încredere primară sau neîncredere

c) Teoriile comportamentale
- ideea fundamentală se referă la faptul că orice comportament este determinat de asocieri
din consecinţe pozitive (întăriri) şi negative (pedepse);
- consecinţele pozitive sunt întăriri pozitive şi aduc un beneficiu, dar pot aduce şi întăriri
negative – înlătură o consecinţă negativă sau determină evitarea ei;
- consecinţele negative determină o întărire adversă sau negativă în genere manifestată
prin pedeapsa şi înlătură sau contribuie la evitarea unei consecinţe pozitive prin
penalizare

d) Teoriile cognitive

Piaget: -- până la un an: perceperea permanenţei obiectivelor;

- 1 an – 2 ani ½ limbaj de 100 cuvinte, perfecţionarea abilităţilor motorii şi de explorare
- 2 ani ½ - 6 ani: distingerea dintre aparenţă şi realitate, capacitate de centrare;
- 6 ani – 11 ani: operaţiuni concrete; sunt normale dificultăţile gândirii abstracte;
- Adolescenţă: dezvoltarea raţionamentului abstract.
S-a demonstrat ştiinţific că aceste etape ale lui Piaget nu sunt universal valabile.

e) Teoriile socio-cognitive

Bandura: - experiment prin care a demonstrat învăţarea prin observaţie şi reciprocitate triadică:

Persoana - Mediu
- Comportament -
- agresivitatea este rolul copierii, de multe ori al violenţei domestice şi a tendinţei de atribuire
negativă;

f) Teoriile cognitiv-comportamentale
- credinţele greşite ale copilului determină comportamentul de inadaptare, care se
manifestă prin agresivitate, depresie, anxietate.
Beck: --- depresia la copil este trăită în 3 forme principale: neajutorare, disperare, subapreciere.

2
Peterson - --- consideră că neajutorarea este rezultatul autoatribuirii negative repetate, ceea ce
determină profeţii ce se autorealizează

g) Teorii privind ataşamentul şi stilul educaţional.

Teoria ataşamentului

Ainsworth Mary --- 3 tipuri de ataşament:

- relaţii afective securizante - copii independenţi care rezolvă bine problemele;
- ataşament deviant;
- ataşament puternic dependent - manifestarea a 2 sentimente : dragoste
furie.
Baumrind – 3 stiluri de creştere a copiilor:
- părinţi autoritari – riguroşi şi puţin afectuoşi --- dezvoltarea unor copii agresivi şi
necooperanţi, cu teamă de pedepse, nivel scăzut al spiritului de iniţiativă, respect de sine
scăzut şi competenţe sociale reduse;
- părinţi permisivi – afectuoşi şi puţin riguroşi --- copii cu dificultăţi de responsabilizare şi
autocontrol;
- părinţi fermi – riguroşi şi afectuoşi --- copii cu multă încredere în sine, grad ridicat de
autocontrol şi stimă de sine crescută.

Main şi Hesse – la copii maltrataţi sunt activate două sisteme de răspuns opuse şi simultane:
ataşament şi teamă; apropiere şi respingere (nu neapărat maltratare fizică)

h) Teoria sistemelor familiale

- subsisteme ---- părinte – copil

partenerii de cuplu
fraţii
familia extinsă

În prisma acestor teorii tulburările sunt date de menţinerea rigidă sau deplasarea frontierelor,
poziţiilor şi supunerii;
- agresivitatea copilului se manifestă ca rezultat a 3 factori
• coaliţia părinte-copil împotriva celuilalt părinte
• triangulaţia – copilul este prins între cei 2 părinţi;
• evitarea - atenţia este îndreptată către copil ca problemă şi este evitată
problematica copilului

3
 3. Evaluarea tulburărilor mentale

COPIL
____________
- caracter individual
- structura genetică
- temperament
- grad de inteligenţă
MEDIU:
Familia; şcoala, copii de aceeaşi vârstă, comunitate, cartier

CONTEXT SOCIO-ECONOMIC:
Nivel financiar, divorţ, stres familial
CONTEXT CULTURAL

4. Tulburările anxioase

- fobii şi temeri
- anxietate de separare
- anxietate generalizată
- fobia socială
- tulburarea de panică
- tulburările obsesiv-compulsive (TOC)

Tipuri de probleme
a) de internalizare – comportamente supracontrolate
b) de externalizare – comportamente subcontrolate

Problemele de internalizare – sunt de obicei legate de sine: anxietate, depresie, acuze somatice,
evitarea contactelor sociale

Simptome sau forme de manifestare

- afectivitate negativă, depresie şi anxietate
- izolare socială
- neglijarea persoanelor de aceeaşi vârstă
- autoeficienţă redusă
- stimă de sine scăzută

Trei scale de sindrom în anxietate

Anxietate/depresie
Izolare /depresie

4
Acuze somatice

Tipare şi reacţii la copii cu tulburări anxioase

a) comportamental se manifestă sub formă de fugă şi evitare
b) cognitiv – aprecieri negative la propria persoană
c) fiziologic: ritm cardiac crescut; respiraţie accelerată; tremurături; tensiune musculară

Anxietatea din perspectiva stadiilor de dezvoltare

Vârsta mică – 7 ani: fobii specifice; anxietate de separare;

8 – 10 ani – anxietate generalizată – îngrijorare constantă, dar nespecifică;
Adolescenţă – fobie socială; tulburare de panică; tulburare obsesiv-compulsivă

5. Fobii şi temeri. Fobia specifică, anxietatea de separare

- fobie specifică – frică intensă şi persistentă faţă de obiecte sau situaţii clar circumscrise,
dar fără o bază raţională.

Etiologie
--- experienţe condiţionate individual
--- descărcarea, modelarea şi condiţionarea aparentă
--- un bun teren pentru fobii este dat de reacţiile protectoare ale părinţilor la situaţii stresante; în
acest caz copilul nu are un model interior prin care să facă faţă experienţelor tulburătoare

Tratament
1) modelare participativă şi învăţare prin observare
2) practica întărită
3) desensibilizare – „in vitro” – prin imaginaţie dirijată
„in vivo” – prin demonstraţie
- comportament filmat
- interviu
4) desensibilizare sistematică – expunere treptată a persoanei la obiectul sau evenimentul de
care se teme şi anularea asociaţiilor sale cu emoţia, prin înlocuirea cu o emoţie
incompatibilă cu teama (ex. starea de relaxare)

Anxietatea de separare
se manifestă prin nevoia de a fi în permanenţă în apropierea persoanei care se ocupă de îngrijirea
copilului

Simptome
--- acuze fizice şi somatice manifestate prin dureri de stomac şi vărsături
--- îngrijorare excesivă manifestată în cel puţin una din următoarele împrejurări:
1) teama că persoana respectivă ar putea muri prin accident sau rănire
2) preocupare excesivă privind despărţirea de ea în viitor
3) refuzul de a merge oriunde neînsoţit de persoana respectivă

5
 4) teama de a fi singur fără persoana respectivă sau un substitut al ei
5) reticenţa de a adormi singur sau departe de casă
6) coşmaruri pe tema despărţirii

Comportamente care întreţin aceste tulburări:

--- protejare excesivă
--- întărirea comportamentelor evitante ale copilului
--- depresia maternă
--- disfuncţionalitatea familiei

6. Fobii şi temeri. Anxietatea generalizată, fobia socială

Anxietatea generalizată la copii şi adolescenţi se manifestă prin nelinişte permanentă în legătură

cu familia, prietenii, sănătatea şi performanţa lor + incapacitatea de a controla această nelinişte

Concluzii pentru diagnostic

 starea să persiste în decurs de 6 luni
 deficite importante în adaptarea şcolară, socială şi relaţiile de familie
 debut: 8 – 10 ani

Etiologie: 80 – 40 % factori genetici

- stilul educaţional al părinţilor poate accelera tendinţa copiilor de a avea comportamente
anxioase

Tratament
- dezvoltarea comportamentelor de coping
- expunere „în vivo”
- desensibilizare sistematică

Fobia socială - frica permanentă de a nu se face de râs: mâncat, băut, vorbit în public, scris în
public (copii unici)
- se manifestă prin evitare, comportament de fugă, autoapreciere negativă, excitaţie
fiziologică
- debut în adolescenţă
- două subtipuri:
generalizată
de a vorbi în public

- apare în special la copii cu temperament inhibat d.p.d.v. comportamental + genetic, rude

de gradul I cu fobie socială

Tratament
- joc de rol
- modelare participativă

6
 7. Tulburare de panică

- cu şi fără agorafobie
- atacul de panică apare brusc, este acut şi durează sub 10 minute

fizic: palpitaţii, transpiraţie, tremurat, sufocare

cognitiv: teama de a pierde controlul
depersonalizare
senzaţie de pierdere a raţiunii
dorinţa puternică de a fugi
- apare în fobiile specifice, anxietatea de separare

Etiologie
 genetic – activitate neregulată de secreţie de noradrenalină;
 copiii care văd astfel de atitudini la părinţi, le preiau

Tratament
- desensibilizare cu expunere „in vitro”
- medicamentos cu antidepresive

8. Depresia – tulburarea depresivă majoră – distimia

Tulburarea depresivă majoră
Distimia
Durata medie este de 4 luni
Lipsa plăcerii --- iritabilitate --- pierderea interesului pentru activităţile cotidiene

7 simptome din care minim 4 sunt obligatorii pentru diagnostic

- apetit redus / mâncat excesiv
- insomnie /hipersomnie
- lentoare / agitaţie psihomotorie
- fatigabilitate
- sentiment de inutilitate
- capacitate de concentrare redusă
- idei sinucigaşe recurente

Deprimare cronică cel puţin un 1

- minim 2 simptome din cele de mai sus
- într-un an nu lipsesc aceste simptome mai mult de 2 luni
- nu există semne de episod depresiv major de a lungul unui an
- iritabilitatea

Stadii de dezvoltare
 sugari
- pierderea apetitului
- întârziere în dezvoltare care se poate observa ulterior

7
 - coşmaruri şi temeri nocturne
- mişcări repetitive ale capului combinate cu clătinări continue ale corpului

 copilărie
- episoadele depresive sunt cauzate de factori de mediu, de conflicte din familie, stil
educaţional, respingerea celorlalţi copii
- nivel scăzut al stimei de sine, autocritici, toleranţă redusă la frustrare

 adolescenţi
- apar în plus şi foarte vizibil lentoarea psihomotorie şi de multe ori halucinaţiile auditive

9. Modele explicative ale depresiei

1) Modelul cognitiv-comportamental

a) gândirea negativă (Beck) – triada negativă: persoana, viitorul, ceilalţi;

b) neajutorarea învăţată (Seligman 1975)
c) Teoria atribuirii – se fac asocieri între gânduri şi rezultate

2) Modelul de influenţă de la familie şi egali

Familia:- climat familial advers în care sunt prezente abuzul şi respingerea

- modelul de întărire negativă
- profeţii ce se autorealizează
- modele de reglare emoţională slabă

egali: comportamentul agresiv determină retragerea care duce la depresie

3) Modelul psihanalitic (Spitz)

- depresia apare la sugari (6- 18 luni) dacă sunt depărtaţi de mamă – mediu nefavorabil
- perioada de plâns – comportament de retragere sau indiferenţă - - regresie în dezvoltare
--- simptome somatice

10. Caracteristicile episodului maniacal

- Trecerea rapidă de la euforie la iritabilitate;

- Sentiment de grandomanie ;
- Consideră că vor ajunge într-un vârf al unei profesii
- Tulburări ale somnului, scăderea nevoii de somn;
- Fugă de idei;
- Vorbire frenetică;
- Intensitate crescută a activităţii motorii;
- Comportamente periculoase (promiscuitate sexuală, furt)

Etiologie: ţine de istoricul familial.

8
Tratament de urgenţă: litiu.

11. Tulburarea opoziţionismului provocător

Pattern comportamental persistent ostil, sfidător, nesupus şi negativ, îndreptat împotriva

figurilor ce reprezintă autoritatea

Comportamente agresive:
Implicite ------- explicite
- -
nedistructive -------- distructive
Implicite nedistructive: nerespectarea autorităţii, absenţe nemotivate, evitarea sarcinilor,
încălcarea regulilor, înjurături

Implicite distructive: încălcarea proprietăţii, vandalism, furt, incendiere

Explicite nedistructive: opoziţie, irascibilitate, încăpăţinare, certăreţ, sfidător, deranjant
Explicite distructive: agresiune, sfidare, bătaia, vina pe alţii, cruzime, dispreţ

Comportament continuu şi durabil minimi 6 luni.

Minim 4 din 8 simptome:
1. Pierde cumpătul;
2. Se ceartă cu adulţii;
3. Sfidător, nu se conformează cererilor;
4. Agresează deliberat pe ceilalţi;
5. Blamează pe ceilalţi pentru propriile greşeli şi probleme;
6. Uşor iritabil;
7. Furios, resentimente;
8. Ranchiunos şi răzbunător.
Sunt afectate viaţa e familie, activitatea de la şcoală.
Când părinţi iau măsuri negative,coercitive, acest lucru determină perpetuarea simptomelor.

12. Tulburarea de conduită

T.C. – este cea mai severă formă de comportament disruptiv

Definiţia: pattern comportamental repetitiv şi persistent de încălcare a normelor sociale sau a
drepturilor celorlalţi.

Simptome:
4 categorii (prezente minim 3 timp de 6 luni)
I. Agresiune faţă de oameni şi animale – bătăi, folosirea armelor, cruzimi, furt cu confruntare cu
victimă;
II. Distrugerea proprietăţii;
III. Fraudă sau furt – intrare prin efracţie;
IV. Încălcarea regulilor: lipsa de acasă noaptea, fuga de acasă, absenţe nemotivate frecvente.

9
Sub 18 ani – tulburări de conduită
Peste 18 ani - personalitate antisocială

Caracteristici ale persoanelor cu T.C.

- manipulatori;
- nu au remuşcări;
- incapabili de empatie;
- nu sunt sensibili la gândurile şi sentimentele celorlalţi;
- îi bănuiesc de ostilitate pe cei din jur;
- mimează sentimentul de vină sau remuşcare doar pentru a primi o pedeapsă mai mică.

13. Etiologia comportamentului disruptiv

Factori biologici, neurologici, genetici, activitatea scăzută a lobului frontal, anomalii

cromozomiale (cariotip 47xyy) IQ poate fi normal, liminar sau scăzut. Părinte biologic sau
adoptiv cu tulburare antisocială, dependenţă de alcool, tulburări afective, schizofrenie

1. Teoria psihodinamică ia în consideraţie lipsa iubirii parentale, absenţa empatiei şi

incapacitatea de a avea încredere în ceilalţi
2. Teoriile comportamentale consideră că factorii de mediu sunt responsabili pentru
întreţinerea, menţinerea comportamentului agresiv.
3. Teoriile cognitive - comportamentul disruptiv (agresiv) este determinat de tendinţa
atribuirii ostile
- Interpretează indiciile ambivalente ca fiind ostile // un zâmbet discret este văzut ca dispreţuitor
4. Teoria sistemică de familie
- agresivitatea copilului reprezintă de fapt o încercare de a schimba raportul de forţe
datorat inconsecvenţei părinţilor sau exigenţelor crescute în stabilirea limitelor şi
frontierelor.
- Altă cauză este ataşamentul insecurizant, determină apariţia comportamentului agresiv,
mai ales la preşcolari
- Stilul autoritar educaţional duce la agresivitate mai ales în adolescenţă
- Practici parentale defectuoase – părinţi inconsecvenţi în aplicarea regulilor, dezacord
între părinţi în aplicarea regulilor, stiluri educaţionale diferite între părinţi, mai multe
pedepse pentru un comportament inadecvat şi mai puţine recompense pentru un
comportament adecvat

14. Tulburările de comportament alimentar: anorexia

În jurul alimentaţiei se conturează cea mai precoce axă de interacţiune între mamă şi copil.
Aceasta determinând nivelul de referinţă al stadiilor de dezvoltare ulterioară
Alimentaţia copilului nu reprezintă doar satisfacerea fiziologică a nevoii de foame ci reprezintă
prototipul interacţiunii umane.
Freud consideră că alimentaţia reprezintă satisfacerea individului de a fi hrănit (foamea) şi
„prima plăcere” – primele interiorizări ale relaţiilor umane.
Atitudinea mamei depinde de 4 factori:
- comportamentul bebeluşului;

10
 - propriile afecte în ceea ce priveşte oralitatea;
- capacitatea de a învăţa;
- capacitatea de a se adapta la situaţii noi

În adolescenţă a lua masa împreună are un rol fundamental şi este foarte important ce se
întâmplă în timpul mesei.

ANOREXIA

La copil are 2 forme după Kreisler:

Simplă şi mentală gravă

Anorexia simplă este o tulburare reactivă la înţărcare, la boală sau la schimbarea cadrului de
viaţă, este pasageră şi este legată de atitudinea de forţare din partea mamei.
Rezolvare: mama trebuie să fie liniştită,
copilul trebuie hrănit de altcineva (1- 3 mese).

Anorexia mentală gravă – anorexie simplă persistentă la care se adaugă tulburările de somn,
stări colerice intense, spasme, hohote de plâns; reacţia copilului la mâncare se manifestă în 2
forme:
- total dezinteres
- opoziţia vehementă
Mănâncă doar alimentele dulci / lactate / legume

Explicaţia dată de terapia psihanalitică – copiii cu astfel de anorexie au mame autoritare,

intruzive, manipulatoare, dar fără patologie, şi au o acută nevoie de a hrăni, care poate să provină
din angoasa de a nu fi o mamă bună, angoasa de abandon sau frica de moarte.

Atitudinea bebeluşului - anorexia este trăită ca o modalitate de a spune „nu”, pe care mama nu o
înţelege şi nu o acceptă; refuz de a intra în relaţie cu mama. S-a observat familiaritatea copiilor
anorectici cu persoane străine - - - poate fi rezultatul incapacităţii de individualizare a figurii
materne a copilului.
Mama resimte conduita bebeluşului ca un refuz direct îndreptat asupra ei, este angoasată şi
contrariată când se apropie masa.
După Dolto, masa pentru bebeluşul anorectic nu înseamnă a mânca mâncare, ci a înghiţi angoasa
mamei sale.
O formă specifică a anorexiei bebeluşului este anorexia esenţială precoce. Apare la naştere,
bebeluşul nu dă atenţie meselor, este pasiv, apare opoziţia, poate fi un prim semn care anunţă
autismul, o psihoză precoce infantilă.

Copii şi adolescenţi
Apare la 90% la fete
Preocupări specifice:
- le place să mănânce, dar vor să fie zvelte
- teamă accentuată de obezitate
- percepţie distorsionată a greutăţii şi a aspectului fizic

11
teamă profundă de a nu creşte în greutate.

Criterii de diagnostic:
- menţinerea greutăţii mult sub greutatea normală
- teamă excesivă de a nu deveni grasă
- percepţia distorsionată a corpului
- absenţa a 3 cicluri menstruale consecutive

Stare afectivă:
- sentiment de ineficienţă
- se consideră puternică când reuşeşte să nu mănânce
- perfecţionism
- inhibarea exprimării emoţionale şi a sentimentelor şi a spontaneităţii

Cognitiv:
- mod de gândire rigid
- nevoie puternică de a controla influenţele din mediu
- pentru anorectici stima de sine este sinonimă cu imaginea de sine şi autoinfometarea =
tărie de caracter

2 subtipuri de anorexie
Restrictiv: regimuri severe, post, exces de exerciţii fizice
Mâncat compulsiv: mănâncă mult, vărsături, laxative.

Caracteristicile familiei:
- interdependenţa membrilor;
- atitudine protectoare excesivă;
- rigiditate;
- negarea existenţei unui conflict;
- preocupare excesivă pentru aspectul exterior

Cu cât debutul este mai precoce, cu atât prognosticul este mai bun
Apariţia anorexiei este determinată de un eveniment stresant.

15. Tulburările de comportament alimentar; bulimia

În jurul alimentaţiei se conturează cea mai precoce axă de interacţiune între mamă şi copil.
Aceasta determinând nivelul de referinţă al stadiilor de dezvoltare ulterioară
Alimentaţia copilului nu reprezintă doar satisfacerea fiziologică a nevoii de foame ci reprezintă
prototipul interacţiunii umane.
Freud consideră că alimentaţia reprezintă satisfacerea individului de a fi hrănit (foamea) şi
„prima plăcere” – primele interiorizări ale relaţiilor umane.
Atitudinea mamei depinde de 4 factori:
- comportamentul bebeluşului;
- propriile afecte în ceea ce priveşte oralitatea;

12
 - capacitatea de a învăţa;
- capacitatea de a se adapta la situaţii noi

În adolescenţă a lua masa împreună are un rol fundamental şi este foarte important ce se întâmlă
în timpul mesei.

BULIMIA NERVOASĂ

Ciclul bulimic

------- Mâncat excesiv -------- Vinovăţie, ruşine ------foame puternică ------- hiperfagie ------
Se reia ciclul

2 subtipuri:
Cu purgare: vărsături, laxative, diuretice
Cu non-purgare: înfometare, exerciţii fizice în exces

Etiologie
- factori biologici şi genetici
- frate geamăn bulimic --- 23% şanse şi al doilea să fie bulimic
- nivel scăzut de serotonină
- obiceiurile alimentare din copilări care detrmină greutatea de referinţă a individului
- există ipoteza transmiterii genetice
- există obezitatea maternă

Temperament: sociabili, extraverţi, probleme de impulsivitate

Influenţele familiei:
Părinţi

Eficienţi Ineficienţi
Sensibili; Răspund inadecvat;
Răspund adecvat la nevoile copilului, Oferă hrană când sunt agitaţi şi enervaţi;
biologice şi emoţionale + grijă şi atenţie Copilul nu-şi poate consolida propriile
semnale interne a senzaţiei de foame şi
asociază mâncarea cu starea de bine

Caracteristicile familiei
- multe cazuri de boală, depresie, abuz de substanţe
- obezitate
- conflict făţiş părinţi/copii
- agresivitate şi învinovăţire reciprocă

13
 16. Obezitate
Obezitatea provine din tendinţa mamei de a hrăni copilul ca răspuns la orice cerere a
acestuia.
Dpdv psihanalitic se diferenţiază în funcţie de gen
Fete – mijloc activ de afirmare activă a corpului, negând castrarea
- dorinţa de a fi puternice
Băieţi – protecţie pasivă împotriva angoasei de castrare, mascând existenţa sexului

Plan clinic:
Obezitatea = excedent de minimum 20% din greutatea normală în raport cu media
Peste 60% din greutatea normală reprezintă un risc.
2 perioade de constituire a obezităţii
-- în primul an de viaţă
-- între 10 – 13 ani
Personalitatea copilului obez:
- apatic
- tăcut
- timid
- pasiv
- capabil de forme rapide de agresivitate
- caută satisfacţii imediate, nesimbolizate
- reduce funcţia parentală la rolul alimentar

Obezitatea este frecventă la copiii din clasele defavorizate, atunci când acced la societatea de
consum. În aceste familii obezitatea este asociată în mod simbolic cu sănătate (gras şi frumos).

Comportamentul alimentar excesiv al mamei determină obezitatea.

• Copilul obez şi corpul său

a) schema corporală este perturbată
b) obezitatea reflectă problematica identităţii sexuale
c) viaţa fantasmatică a copilului obez –
sub atitudinea de forţă şi vigoare se ascunde trăirea depresivă pe care copilul încearcă să o
mascheze. Este mobilizată viaţa fantasmatică legată de oralitate – angoase de devorare – lumea
exterioară este simţită ca fiind primejdioasă.
Obezitatea are dublu rol în viaţa fantasmatică:
- protector împotriva lumii înconjurătoare
- garant al integrităţii şi stimei de sine.

Tratament
Ţinut doar pe regim (simptom) este un eşec de cele mai multe ori – este cerut de părinţi, nu de
copil – acesta scade în greutate şi apoi creşte din nou rapid în greutate după oprirea
regimului.
Tratamentul corect: restricţie alimentară + terapie de susţinere pentru creşterea motivaţiei
copilului pentru a fi altfel şi nu obez.

14
 17. ADHD

Tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie

Anii 30 – 40 – se numea „agitaţie şi neatenţie”
1968 – DSM II – „reacţie hiperkinetică”
1980 – DSM III – „tulburare cu deficit de atenţie”
1987 – DSM III Revizuit – „tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie”

Sunt 3 subtipuri

1) Tipul predominant neatent

2) Tipul predominant hiperactiv impulsiv
3) Tipul combinat

Simptome:
- deficiente cognitive
- întârziere şcolară
- tulburări de control sfincterian
- labilitate afectiva
- conflicte cu anturajul
- semne neurologice minore:

• neconcordanta motorie fina

• anomalii perceptiv motorii (gesturi pe care nu le poate controla - diferit de ticuri)

Este necesar să se manifeste minim 6 simptome, să apară in cel puţin 2 contexte (şcoala, familie,
mediu social). Trebuie sa existe efecte deteriorative in planul funcţionării normale sociale,
ocupaţionale, şcolare.

Comorbiditate:
- tulburări de conduita
- tulburare opoziţionist - sfidătoare
- tulburare de învăţare : limbaj si comunicare
- tulburări anxioase
- tulburare de dispoziţie
- ticuri nervoase

Semne premergătoare înainte de 3 ani:

- temperament dificil
- activitate excesiva
- iritabilitate
- obiceiuri nesănătoase legate de somn
- greu de consolat când sunt supăraţi

15
Evoluţie:
- 30% dispar simptomele la adolescenţă sau la adultul tânăr
- 40% persistă simptomele si se manifestă dificultăţi şcolare, sociale, relaţionale in prag moderat
- 30% agravarea simptomelor cu apariţia patologiei (alcoolism, toxicomanie, psihopatie,
personalitate antisociala)

Etiologie:

- factori biologici si neurologici

1) structurile cerebrale

• activitate scăzută a lobului frontal - probleme legate de rezolvarea de probleme, funcţie

executiva
• activitate crescuta a girusului cingular - concentrarea atenţiei si selectarea reacţiei

2) moştenirea genetică: 50% au un părinte cu ADHD

3) neurotransmiţători: concentraţie scăzută de catecolamine (adrenalina si noradrenalina) - ţin de
atenţie si de activitatea motorie
4) procesarea neuro-cognitivă - deficite in procesarea emoţiilor, comportamentului, cognitiva

- factori de mediu:
- tensiuni in relaţia familială
- conflicte conjugale

Tratament
- medicamente stimulatoare cu acţiune rapidă (lungă durată: Ritalin)
- intervenţie terapeutica cu copilul, familia, mediul şcolar

18. Autismul. Semne precoce de autism

Tulburare pervaziva de dezvoltare

DSM IV: Alterare globala a capacităţii de comunicare, a relaţiilor cu ceilalţi, manifestată prin
activităţi restrânse si repetitive, adesea stereotipe.
Apare sub diverse manifestări:

• tulburări autiste (autismul tipic)

• sindromul Rett
• tulburări dezintegrative ale copilăriei
• sindromul Asperger
• tulburări pervazive de dezvoltare nespecifice (autismul atipic)

- 0-6 luni: bebeluşul e cuminte, nu plânge, nu cere, se face "uitat" ca si cum nu ar fi, absenţa
dialogului tonic sau gesticulare neîncetată, nu se linişteşte in braţe, evită privirea, are insomnie
liniştita, absenţa zâmbetului la 3 luni, figură serioasă, rigidă

16
- 6-12 luni: absenţa dialogului mama-bebeluş, braţelor întinse, mimicii, hipotonie (ca o păpuşă de
paie), hipertonie (e rigid), indiferenţa la separare si regăsire
- 1-3 ani: absenta limbajului si a precursorilor limbajului, se accentuează stereotipiile, manierism
gestual, interes exclusiv pentru obiecte bizare (fragmente, sfori), plângeri din partea părinţilor ca
nu sunt recunoscuţi de copil si trăiesc o senzaţie de jenă sau disconfort in relaţie cu copilul

19. Autismul. Sindromul autist tipic

Sindromul autist tipic se formează progresiv în al doilea an de viaţă si devine clar

diagnosticabil la 2-3 ani
Manifestare:
- tulburări ale contactului: refuz sau fuga de contact vizual, absenţa expresiei faciale sau a
schimbării mimicii, lipsa dialogului tonico - muscular, nu imită, nu-şi exprimă plăcerea, privirea
pare goală (îndepărtată) de obicei se uita in alta parte
- tulburări de comunicare si limbaj: limbajul nu apare la vârsta obişnuită, nu există comunicare
(mimic, gestual), nu există jocul "ca si cum" si nici jocul imitării sociale, când apare limbajul -
ecolalie - repetă ce a spus interlocutorul, inversarea pronumelor, exprimă cu precădere angoasa,
înţelege ordine specifice, cuvinte concrete, comenzi pe sarcini specifice; schimburile mai
complexe (întrebări, glume, exprimarea emoţiilor) determină perplexitate si refuz
Reacţii bizare si restrângerea intereselor

Apar la schimbări de mediu (modificarea poziţiei mobilierului, a traseului, absenţa jucăriilor,

schimbarea pieptănăturii, zgomote neaşteptate sau musafiri).
Reacţiile bizare: angoasa, agresivitate, furie
Urmează unei frustrări, interdicţii, insistenţa de a face ceva anume/intra in contact.
In viaţa cotidiană se manifestă prin obişnuinţe si ritualuri golite de semnificaţie.
Activitatea apare ca o robotizare. De exemplu: obişnuinţe motorii (manierism motor stereotip şi
repetitiv: bătăi si torsiuni ale mâinilor, legănat, mers pe vârfuri, învârtit).
Alte obişnuinţe - folosirea pietrelor, firelor, fragmente de jucării, folosirea obiectelor cu
întrebuinţare schimbată, interes pentru un aspect limitat de obiecte (miros, atingerea suprafeţelor
aspre, atracţie către vibraţie).
Modulare senzorială si motorie:
-hiper/hipo activitate la stimuli senzoriali (lasă obiecte să cadă dar repetitiv, se balansează, bătăi
din palme, fac zgomot cu gura, ţin un obiect în gură pe care îl sug, îşi sug limba)
- indiferenţa la lumea sonoră, la zgomote sociale (nu reacţionează la chemări)
- interes pentru zgomote particulare (sunetul aspiratorului, sunetul apei)
- ciudăţenii în domeniul gustativ (gustul de oţet)
- dpdv vizual sunt blocaţi pe o culoare, o strălucire, o reflectare
- motricitate limitată: inerţii, o agitaţie cu alură sacadată - mecanică.

Funcţiile intelectuale:

Performanţe video-spaţiale si de memorizare

Capacitate redusă de raţionament si elaborare a informaţiei

20. Autismul cu nivel înalt şi autismul atipic

17
1. Autiştii cu nivel înalt
Tulburările de comunicare si relaţionare sunt în prim plan
Performanţe cognitive normale sau foarte bune intr-un singur sector, memorizare excepţională
(calculează cu exactitate calendarul)
Performanţe de calcul
Interes senzorial (desen, muzică)
Interesul lor are aspect repetitiv, stereotip si nu implică tentative de comunicare

2. Autismul atipic
După vârstă de 3 ani
Se manifestă prin existenţa simptomelor din 2 din cele 3 domenii:
a. Interacţiuni sociale
b. Comunicare
c. Comportament retras, stereotip (frecvent la copii cu retard mental profund)

21. Sindromul Rett şi sindromul Asperger

1. Sindromul Rett
Encefalopatie evolutivă non-congenitală
De etiologie necunoscuta, afectează in special fetele

Criterii de diagnostic:
Dezvoltare neurologica si mintală in primele 7-18 luni
Stagnarea dezvoltării la 18 luni, urmată de o deteriorare mentală si comportamentală rapidă
determinând o stare de autism in mai puţin de 18 luni
Pierderea manipulării voluntare aceasta fiind înlocuită de stereotipii ale mâinilor, frecarea
mâinilor încrucişate in faţa pieptului, lovirea dinţilor cu pumnul
Incapacitatea de a-si menţine trupul drept, pierderea treptata a mersului
Anomalii neurologice: tulburări vasomotorii, epilepsie
Nu exista tratament

2. Sindromul Asperger
Absenţa retardului si absenţa deficienţelor de limbaj sau de dezvoltare cognitivă
Nivel intelectual: normal sau superior
Handicap social si interactiv (nu interacţionează)
Evoluţie: persistenţa tulburărilor determină apariţia episoadelor psihotice (adolescenţă)

22. Minciuna
1) M. Klein
2) A. Freud

1) Leagă minciuna copilului de declinul puterii parentale

2) Minciuna determină predominanţa proceselor primare asupra proceselor secundare. A
spune adevărul nu vine de la sine ci este o învăţare progresiva.
Se pot clasifica in 3 categorii:
a) minciuna utilitară

18
 b) minciuna compensatorie
c) mitomania
a) Pentru a obţine un avantaj
Pentru a evita o neplăcere
Atitudinea copilului este determinata in mod direct de atitudinea adultului
Poate veni din cauza unei morale excesive

b) Traduce nu căutarea unui beneficiu concret ci mai degrabă a unei imagini pe care copilul o
consideră inaccesibilă sau pierdută
Este un tip normal in copilăria mica (4-5 ani)
Îşi inventează un dublu cu care vorbeşte, se joacă, îşi comentează viaţa – acest dublu este normal
până la maxim 6 ani; după această vârstă conturează personalitatea de tip isteric

c) 1905 – Dupré – mitomania – tendinţa patologică mai mult sau mai puţin voluntară si
conştientă de a minţi si de a crea istorii imaginare
Carenţe afective si incertitudini de identificare

23. Furtul
Condiţie delincventa frecventă – 70% din delictele minore
Pentru a numi furt (in cazul copilului) sunt necesare anumite condiţii:
1) dobândirea noţiunii de proprietate
2) dobândirea noţiunii de limită
3) dezvoltarea conceptului bine/rău si implicarea lor sociala
Toate 3 sunt prezente in dezvoltarea sănătoasă după 6-7 ani.

Obiecte
- jucării
- mâncare
- bomboane
- bani
- obiecte râvnite

Uneori obiectul este aberant si nu are o utilitate; actul de furt ca atare este investit de emoţia
care-l însoţeşte.

Utilizarea obiectelor furate

- In mod direct
- Ascuns si neutilizat din sentiment de angoasă si teamă de a fi descoperit
- Obiectul este abandonat in manieră ostentativ vizibilă ca şi cum ar aştepta copilul să fie
descoperit si pedepsit
- Poate fi distrus
- Dăruit altora

Semnificaţia furtului:
- Lupta anxioasă împotriva gestului – realizat in culmea tensiunii, apoi copilul se linişteşte
- Furtul trăit ca revendicare îndreptăţită sau ca revendicare a unei lipse

19
 - Refulare – duce starea de vinovăţie in interior – ideea de împrumut
- Provocare
- Ritual de iniţiere (bandă)
- Furt sportiv – specific adolescenţilor

Origine:
- Carenţe afective: furt bani – furt afectiv
- Separare parentala: abandon
- Rigoare extremă
Winnicott: “Atunci când un copil fură un obiect, el nu caută obiectul furat ci o caută pe mama,
asupra căreia consideră ca are nişte drepturi” - când copilul este despărţit de mamă, prima reacţie
este sa fure

Reacţia părinţilor la furt:

- Toleranta maxima
- Rigiditate excesiva – copilul devine suspect permanent si comportamentul lui este dat de
o componentă masochistă
La toleranta maxima – se simte scuzat, chiar autorizat sa fure

24. Examinarea copilului

Prima întrevedere:
• modalitate de contact
• persoana care stabileşte contactul
• motivaţiile – daca sunt exprimate succint, prezentate amplu sau ţinute secret
• cu cine e copilul:
o copilul cu mama: o anume normalitate
o copilul cu ambii părinţi: in familii foarte atente – supraprotecţie din partea
ambilor părinţi; in familii cu discordie
o mama singură – mama se asigură sau îl învesteşte foarte mult pe specialist,
văzându-l omnipotent, că el poate spune ce se întâmplă cu copilul fără să-l vadă
o copilul, mama si fraţii – probleme si intre fraţi, de interacţiune
o copilul singur sau cu un terţ: suferinţa de tip abandon
o copilul cu tata : discordie familială, divorţ, situaţie neobişnuită
- Desfăşurare
o in prima parte intră toţi si părintele se exprima in prezenţa copiilor
o copilul apoi este văzut singur un număr de şedinţe si apoi familia este reunita
o atent la discursul parental liber – modul de comunicare, apărările, construcţiile
defensive, fantasmele

Interviu clinic – urmărim:

▪ nivelul infraverbal – repartizarea persoanelor in spaţiu (cum se aşează in cabinet),
către cine se îndreaptă copilul, cum se împarte discursul, gesturile si mimica
▪ nivelul verbal – calitatea formală si articulară a discursului, conţinutul si rupturile
de logică

20
Întrevederile ulterioare:
*3-4 interviuri de investigare (pp. Confidenţialitatea)
Întâlniri cu părinţii – când ei solicită, când copilul e miza unui conflict în cuplu, starea în care
copilul e simptomul unei patologii parentale importante

În întrevederi se investighează:
- istoria copilului
- antecedentele personale, medicale, psihoafective, sociale, relaţia cu părinţii, relaţia cu fraţii,
relaţiile şcolare, relaţiile cu copiii de aceeaşi vârstă, interesele, modul de petrecere a timpului
liber, istoria familiei, istoria părinţilor, istoria simptomelor, demersuri întreprinse, examinări
efectuate până în momentul consultaţiei

25. Consultaţia terapeutică

1. Funcţia conduitei simptomatice
4 tipuri de manifestări: de neadecvare intre copil si exigenţele exterioare, conflict natural inerent
dezvoltării copilului (sau un conflict tranzitoriu, frecvent, spontan regresiv); conflictul poate
rezona cu altul extern; conflict intern real, sechelare (conduite care intr-un stadiu precedent au
fost expresia unui conflict dar care au pierdut acest prim sens când nivelul conflictual a fost
depăşit).

2. Locul suferinţei
Determină cererea terapeutică
Suferinţa copilului – fizică sau psihologică (fobii). Aceasta suferinţă nu arată clar cât de gravă e
patologia copilului
Suferinţa părinţilor – când se identifică cu copilul, când atinge o rană narcisica a părintelui,
reflectă rejecţia adică părintele este preocupat de propria persoană si nu de relaţia sa cu copilul
Absenţa suferinţei părinţilor când copilul vine însoţit de o terţa persoană

3. Evaluarea terapeutica
a) idealul – conform teoriei şi a imaginaţiei părinţilor
b) indispensabilul – ce are nevoie pentru a funcţiona
c) posibilul – ce putem face cu ce are in momentul respectiv

4. Opţiuni terapeutice
Abordarea centrată pe simptom sau pe structura de personalitate
Menţinerea/sau nu a relaţiilor obişnuite ale copilului

5. Modalităţi terapeutice
Terapii simptomatice (TCC, reeducări psihomotorii, portofonice, relaxare, reeducare
psihopedagogica)
Terapii psihodinamice (modalităţi de comunicare ale copilului si transferul)
Psihodrama
Psihoterapie specifica mama-copil (reparaţia maternă)
Terapii familiale (toţi membrii)
Psihoterapie de grup (art-terapie, modelaj)

21
Terapii instituţionale
Prescripţii de medicamente

26. Comunicarea dintre copil si clinician

1 Jocul
Bilanţ psihomotor – ocuparea spaţiului (restrâns, toată încăperea)
Jocul arată fantasmele, modul in care îşi poate stăpâni angoasele
Tendinţa de identificare (cu 1 sau 2 părinţi)

2 Dialogul imaginar
- Desen
Liber sau cu tema impusă
- Dialogul tradiţional (discuţie între cei doi)
- Teste psihologice
Teste de nivel (nivel de dezvoltare, inteligenţă)
Teste de personalitate (componente afective ale personalităţii, chestionare (MMPI), teste
proiective, teste tematice (TAT, CAT), personaje cu animale
“Pata neagra” - purceluş cu pata neagră
- 2 persoane ce vorbesc, copilul trebuie sa spună ce vorbesc
“Testul satului” - jucării prin care se realizează un sat si relaţiile între oameni

27. Copilul supradotat: definiţie, dotare, precocitate, talent, geniu. Teorii de explicare a
supradotării

Dotarea - ansamblu de însuşiri ereditare care in urma educaţiei determină performanţe crescute
intr-un anumit domeniu.
Precocitatea - procese de dezvoltare la nivelul psihomotricităţii, afectivităţii si intelectului care
depăşesc nivelul stabilit pentru vârsta sa
Este dată de ereditate si de condiţiile de mediu
Precocitatea nu oferă garanţia rezultatelor ulterioare.
Talentul – ansamblul dispoziţiilor funcţionale, ereditare si a sistemelor operaţionale care
mijlocesc performanţe deosebite si realizări originale (P.P. Neveanu)
Geniul - “cea mai înaltă formă de dezvoltare a aptitudinilor şi dispune de cea mai înaltă
capacitate creatoare”.

Teorii care explica supradotarea

1. Teoria biologică
Supradotarea – efectul factorilor ereditari
2. Teoria învăţării
Supradotarea se poate dobândi prin educaţie, exersare si relaţii cu mediul
3. Teoriile interacţionale
Interacţiunea eredităţii si a mediului

28. Modelele ale dotării

22
1 Modelul Renzulli

Capacitatea de
a sta în sarcină Abilităţi
\ /

\
Creativitatea

2 Erika Landau se bazează pe dezvoltarea emoţională

Abilităţi
„Eu vreau” „Eu pot”

Dezvoltarea emoţională Dezvoltarea intelectuală

Imaginea de sine

3 Gagne consideră că supradotarea se bazează pe : - încrederea în forţele proprii;

- respectul de sine
- autonomie
- autocontrol
- raţiunea morală
- maturitatea emoţională

23
 - sănătatea mentală

4 Garner --- Teoria inteligenţelor multiple

- se referă la inteligenţa individuală specifică;
- inteligenţele caracteristice domeniilor de expresie a excelenţei
- inteligenţa socială

29. Factorii care influenţează supradotarea

I. Creativitatea
II. Mediul familial:
- ambient
- modelele existente in familie
- susţinerea din partea familiei
- educaţia favorabila
- starea materiala
- nivelul de educaţie
- valorile care exista in familie
III. Dezvoltarea intelectuală (gândirea, imaginaţia, memoria, operaţii ale gândirii)
IV. Factori ereditari
V. Supracompensarea
VI. Rangul naşterii – după Ferman, primii născuţi 13% in plus faţa de al doilea, 63% faţa de
al treilea; 116 băieţi la 100 fete

30. Profilul psihologic al copilului supradotat

Trăsături cognitive Trăsături afectiv - atitudinale

Intelect peste medie Sensibilitate generala ridicata
Capacitate crescuta atenţie si concentrare Optimism
Perseverenţa Carisma si empatie
Precizie, expresivitate si fluenţa Receptivitate faţa de norme morale
Aptitudini in utilizarea simbolurilor Simţul dreptăţii
Memorie superioara Altruism
Dezvoltare precoce a vocabularului Simţul umorului
Curiozitate Preocupare precoce pentru fenomenul morţii (a
vedea dincolo de realitate)
Preferinţa pentru activităţi individuale Perfecţionist
Interese academice multiple Energie crescută (vitalitate)
Capacitatea de a elabora idei originale Ataşament si angajament personal puternic
Motivaţie crescută Sensibilitate artistica

24
 31. Tipologii ale copilului supradotat (una la alegere)

3) Tipologia lui Drew

a) elevul cu succes şcolar deosebit

- învaţă mult
- are succes şcolar
- pune munca şcolară înaintea distracţiilor
- rareori este lider in clasă
- nu este cel mai creativ si nu este original
- există capacitate de un mare volum de muncă şi înaltă dificultate
- preferat de profesori, conştiincios
- îi ajuta pe ceilalţi
- respectă regulile

b) liderul
- popular si acceptat de colegi drept conducător
- are rezultate şcolare bune dar nu strălucite – intelectualul creativ
- nu are rezultate şcolare strălucite dar nici slabe
- scoruri foarte înalte la creativitate – fluenţă, flexibilitate si originalitate
- pune multe întrebări profesorilor, adesea provocătoare si neaşteptate
- foarte bună percepţie a problemelor

c) rebelul
- individualist
- non-conformist
- la unele discipline este strălucitor, la altele rezultate extrem de scăzute
- nu este lider in şcoală dar poate să-şi facă adepţi
- uneori ajunge la delincvenţă
- detestă profesorii şi relaţia cu aceştia
- are redusă responsabilitate socială
- este foarte original

3. Tipologia lui Douglass

Sunt 6 tipuri:
-”mintea sugativă” - învaţă repede si reţin foarte bine tot ceea ce citesc
-”mintea care înţelege totul” - copiii apţi sa generalizeze si sa prindă, să înţeleagă toate sensurile
-”mintea de tip rezolvare de probleme” - sunt capabili, după o minimă îndrumare, să aplice
cunoştinţele lor in rezolvarea unei multitudini de probleme
-“mintea creativa” - cei care au imaginaţie şi impuls spre creaţie in domenii ca arte plastice,
muzică, teatru etc.
-”mintea dibace” - mare capacitate pentru îndeplinirea cu succes a variate categorii de activităţi:
dans, patinaj, scriere rapidă la computer
“mintea îndreptată spre domeniul social şi de conducere”

25
 32. Metode de identificare a copiilor supradotaţi

- testarea psihologică individuală

- rezultate şcolare
- identificarea de către profesor
- avizul psihologului
- testarea creativităţii
- reuşite demonstrative
- teste de inteligenţă aplicate în grup
- teste de aptitudini

Teste psihologice de identificare a copiilor supradotaţi

26. Binet – Simon şi Stanford – Binet pentru 4-8 ani
27. Wechsler şi WPPSI pentru 4-6 ani
28. Wais: 13-15 ani
29. Raven – specific pe vârste
30. Matrix -62
31. Domino
32. Bonnardel
33. Good Enough
34. Eysenck
35. Cattell

33. Evaluarea copilului cu CES. Definiţii. Paşi

Reprezintă un act psihopedagogic de determinare prin note, calificative, clasificări, puncte a

rezultatelor instructiv-educative obţinute de un elev (cunoştinţe, deprinderi, capacităţi
intelectuale, atitudini morale faţă de capacitatea de învăţare, traducerea practică a celor învăţate).
Se realizează pe mai multe domenii:
- dezvoltarea comunicării si a limbajului
- dezvoltarea intelectuală
- dezvoltarea fizică
- dezvoltarea socială

Este necesară realizarea unei evaluări complexe:

- normativă
- de dezvoltare
- prin obiective
- evaluarea abilităţilor care concură la autonomia personala şi socială şi la formarea deprinderilor
de viaţa cotidiană

Paşii evaluării:
3) Stabilirea dialogului, a potenţialului de învăţare, dezvoltare, comunicare si a predicţiei
şcolare
4) Elaborarea planului de servicii complementare si de influenţare a potenţialului de
dezvoltare a copilului cu CES

26
 5) Elaborarea proiectelor de intervenţie terapeutică complexă
6) Studiul şi interpretarea datelor de referinţa oferite de instituţia şcolară şi de alte
organizaţii guvernamentale si non-guvernamentale
7) Evaluarea datelor obţinute: in momentul examinării primare, pe parcursul activităţii

34. Structurarea evaluării copilului cu CES

I. Depistarea si înregistrarea cazurilor

Prin 3 modalităţi:
- examen sumar care evidenţiază deficienţe grave
- semnalarea de către familie
- semnalarea de către cadre didactice

II. Anamneza
Conversaţie cu părinţii
+ fisa medicala, avem in vedere:
- boli ereditare
- malformaţii
- naşterea
- bolile infecţioase
- dezvoltarea afectivă
- dezvoltarea relaţiilor intrafamiliale
- integrarea copilului in familie
- momentele de progres psihofizic
- traume sau accidente

III. Examinarea limbajului

- examinarea nivelului de înţelegere a vorbirii
- examinarea auzului
- examinarea articulării verbale: integrarea funcţională în ansamblul aparatului articular, vorbirea
reflectată (capacitatea de redare prin imitaţie), vorbirea independentă

- examinarea vocii: sonoritate, tonalitate, nuanţă, răguşeală, astenie vocală, rezonanţă, disfuncţie,
rinolalie, intensitate, melodicitate, sacadare

- examinarea structurii gramaticale

- examinarea vocabularului activ: observarea volumului de cuvinte folosite in povestire, vorbirea
independentă, modul de folosire a substantivelor, adjectivelor

- examinarea formelor de limbaj verbal: evidenţierea dialogului de scurtă durată si a solilocviului

IV. Examenul lexic si grafic

- se realizează după 6-7 ani

V. Examenul motricitatii

27
- se foloseşte testul Oseretski: lateralitate, ritm etc.

VI. Examenul dezvoltarii mintale

- matricele progresive Raven
- W.I.S.C.
- desenul omuleţ, pom, casa
- proba comparării de noţiune
- proba definirii de noţiune
- proba de completare a lacunelor

VII. Evaluarea activităţilor adaptative

- comunicarea
- aptitudini sociale
- aptitudini in viaţă cotidiană
- standardele de independenţă personală
- responsabilitatea socială specifică vârstei

VIII. Evaluarea abilităţilor cognitive

- vocabular
- scris/citit
- relaţii spaţiale
- conceptele de cantitate, număr, greutate, volum
- memoria propoziţiilor
- sinonime/antonime
- raţionament analogic
- formarea conceptelor
- analiza/sinteza
- calcul aritmetic

IX. Evaluarea capacitatii de invatare

- prin identificarea itemilor nerezolvaţi in prima fază, urmată de rezolvarea acestora prin
mediere, apoi reaplicarea testului iniţial sau a unui test logic izomorf si calcularea coeficientului
de învăţare

X. Identificarea zonelor de schimbare

Se utilizează o fişă de evaluare a domeniilor de schimbare:
- funcţie cognitivă
- operaţii
- motivaţie si afectivitate
- eficienţă

XI. Examenul personalităţii

- Rorschach
- TAT
- Duss (fabule)
- desenul familiei

28
 XII. Examen medical
- ORL
- audiologic
- stomatologic
- neuropsihiatric general
- dezvoltare somatică şi hormonală

XIII. Examenul rezultatelor activităţii şcolare

- note
- relaţia cu profesorii

XIV. Consemnarea rezultatelor examenelor si evaluarea finala

29