FORME ALE COOPERĂRII POLIŢIENEŞTI

INTERNAŢIONALE

1.Efectuarea unor activităţi poliţieneşti solicitate autorităţilor

române de către alte Birouri Centrale Naţionale Interpol
Solicitările altor poliţii afiliate la OIPC INTERPOL, de urmărire
pe teritoriul României a persoanelor şi bunurilor, precum şi de
efectuare a unor verificări necesare clarificării unor cauze penale
instrumentate de autorităţile acestor ţări, se primesc de către Biroul
Naţional Interpol, prin radiograme, scrisori şi notiţe de urmărire, în
care sunt consemnate toate informaţiile necesare identificării, de care
dispun autorităţile respective.
La primirea acestor solicitări de cooperare, Biroul Naţional
Interpol transmite informaţiile respective, în vederea rezolvării lor,
unităţilor de poliţie competente a le verifica. In conformitate cu
practica cooperării poliţieneşti internaţionale şi cu obligaţiile asumate
prin afilierea la OIPC INTERPOL, unităţile Poliţiei Române trebuie
să ia măsuri pentru verificarea imediată a informaţiilor primite din
străinătate şi să transmită rezultatul Biroului Naţional Interpol.
Atunci când este informat despre intrarea în România a unei
persoane urmărite în vederea arestării în scop de extrădare, Biroul
Naţional Interpol verifică dacă există toate condiţiile prevăzute de
legea română pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, informează
conducerea Inspectoratului General al Poliţiei despre caz şi solicită
Direcţiei Poliţiei Criminale identificarea şi reţinerea persoanei
respective. După reţinere, persoana este prezentată de îndată
organelor competente ale Parchetului care, pe baza solicitării
transmise prin canalele Interpol, pot dispune arestarea acesteia în
vederea extrădării. Biroul Naţional Interpol va informa imediat despre
acest lucru Biroului Central Naţional al statului solicitant, astfel încât
autorităţile judiciare străine să poată declanşa procedura de extrădare
pe cale diplomatică, în termenul prevăzut de legea română sau de
convenţiile de asistenţă juridică în materie penală, încheiate de
România cu alte state.
In cazurile în care nu se aprobă arestarea, precum şi în situaţia
depistării în ţara noastră a unor persoane urmărite internaţional pentru
identificare ori supravegherea activităţii lor, Biroul Naţional Interpol
va transmite toate informaţiile pe care le deţine unităţilor de poliţie
competente în vederea luării măsurilor operative adecvate pe timpul
prezenţei lor în România, informând totodată Biroul Central Naţional
solicitant şi Secretariatul General Interpol.

2.Urmărirea internaţională
Informaţii şi documente necesare declanşării urmăririi
internaţionale a persoanelor şi obiectelor
a.- Urmărirea internaţională a persoanelor care se sustrag
urmăririi penale sau executării unor pedepse pronunţate de instanţele
de judecată româneşti se declanşează de către Biroul Naţional Interpol
la propunerea unităţilor centrale sau teritoriale de poliţie, Ministerului
Public sau a Ministerului de Justiţie.
In acest scop, atunci când propunerea de punere în urmărire
internaţională aparţine unităţilor de poliţie, adresa sau raportul prin
care se solicită această măsură şi care vor conţine toate datele
privitoare la identificarea persoanei urmărite, documentele de
legitimare, semnalmentele şi orice alte date care ar permite localizarea
cât mai precisă şi rapidă a acesteia, trebuie însoţite de următoarele
documente şi informaţii:
- copia mandatului de arestare sau a mandatului de executare a
pedepsei;
- descrierea pe scurt, a faptei comise de persoana în cauză;
- copia sentinţei de condamnare pronunţată de instanţele
judecătoreşti;
- menţiunea că în caz de arestare în străinătate, organele
Ministerului Public sau instanţele care au pronunţat
condamnarea vor face propuneri Procurorului General sau
ministrului justiţiei pentru solicitarea extrădării pe cale
diplomatică;
- fotografia de semnalmente şi amprentele decadactilare ale
persoanei urmărite (când acest lucru e posibil).
In toate situaţiile în care propunerea de declanşare a urmăririi
internaţionale a unei persoane aparţine inspectoratelor de poliţie
judeţene sau de transporturi, o copie a raportului respectiv va fi
trimisă, în mod obligatoriu, Direcţiei Poliţiei Criminale din
Inspectoratul General al Poliţiei.
 La fel se va proceda şi în situaţia în care, după declanşarea
urmăririi internaţionale, persoana în cauză este arestată pe teritoriul
României şi se va solicita revocarea urmăririi în străinătate.
b.- Urmărirea internaţională a persoanelor dispărute se
declanşează de către Biroul Naţional Interpol, în baza propunerilor
unităţilor centrale sau teritoriale de poliţie care trebuie să conţină
toate datele şi informaţiile referitoare la identitatea celor în cauză,
semnalmentele, descrierea obiectelor de îmbrăcăminte, fişa dentară,
fotografii cât mai recente şi amprentele digitale.
O copie a propunerii de punere în urmărire internaţională va fi
trimisă, de asemenea, Direcţiei Poliţiei Criminale din Inspectoratul
General al Poliţiei, la fel ca şi solicitarea de revocare, dacă persoana
dispărută este ulterior identificată în România.
c.- In scopul clarificării situaţiei unor cadavre cu identitate
necunoscută descoperite pe teritoriul României, despre care există
date că ar aparţine unor cetăţeni străini, vor fi trimise Biroului
Naţional Interpol toate informaţiile privind împrejurările descoperirii
acestora, semnalmentele, descrierea obiectelor de îmbrăcăminte, a
actelor de identitate şi a oricăror altor bunuri care ar putea avea
legătură cu cadavrul. Adresa sau raportul prin care se solicită
verificări în ţările afiliate la OIPC - Interpol vor fi însoţite de
fotografiile cadavrului, de formula dentară şi de amprentele acestuia.
Propunerile de declanşare, pe plan internaţional a operaţiunilor
de identificare a persoanelor dispărute ori a cadavrelor necunoscute
vor fi trimise Biroului Naţional Interpol numai după epuizarea tuturor
posibilităţilor de identificare pe plan naţional şi dacă există indicii ori
suspiciuni întemeiate că persoana respectivă a plecat din ţară sau că
victima ar fi un cetăţean străin.
d.- Pentru punerea în urmărire internaţională a autovehiculelor
furate de pe teritoriul României sau al altor ţări când victimele sunt
cetăţeni români sau persoane juridice române şi nu au reclamat furtul
în acele ţări, vor fi comunicate Biroului Naţional Interpol următoarele
date:
- data şi locul comiterii furtului;
- tipul vehiculului, marca, modelul, culoarea şi ţara de origine;
- numărul de înmatriculare;
- seria caroseriei;
- seria de motor;
 - alte caracteristici care pot ajuta la identificare;
- datele privitoare la persoana care a reclamat furtul;
- datele proprietarului autovehiculului.
Aceleaşi date vor fi comunicate Biroului Naţional Interpol şi în
situaţia descoperirii pe teritoriul ţării noastre a unor autovehicule
abandonate, în vederea stabilirii situaţiei lor juridice şi restituirii către
proprietarul de drept.
e.- In vederea declanşării urmăririi internaţionale a unor obiecte
de artă sau de mare valoare furate din ţara noastră şi despre care există
suspiciuni că ar f i fost transportate în străinătate, vor fi comunicate
Biroului Naţional Interpol, cât mai urgent, următoarele informaţii:
- data şi locul comiterii furtului;
- modul de operare folosit de autori (cât mai detaliat);
- date privind presupusul autor;
- felul obiectului furat: pictură, desen, gravură, sculptură,
obiect din aur sau argint, cărţi, manuscrise rare, obiecte
arheologice etc. şi valoarea estimativă a acestora;
- numărul de inventar, numărul de serie şi orice alte detalii care
ar permite identificarea;
- descrierea detaliată şi fotografii ale obiectelor furate ori ale
altor obiecte similare existente la locul furtului.
3.Mandatul european de arestare
U.E. a adoptat Decizia-cadru a Consiliului Europei nr.
2002/584(J.A.I.) din 13 iunie 2002 referitoare la mandatul european
de arestare şi procedurile de remitere între statele membre prin care
orice procedură politică şi administrativă este suprimată în favoarea
unei proceduri judiciare.
Din punct de vedere juridic mandatul european de arestare este
definit ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară
competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea
arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane
solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în
scopul executării unei pedepse ori a unei măsuri privative de libertate
(a nu se confunda cu mandatul de arestare preventivă din dreptul
intern, întrucât mandatul european de arestare este o decizie judiciară
care are întotdeauna la bază un mandat de arestare preventivă sau de
executare a pedepsei emis în condiţiile legii pe plan intern).
 Prin Legea nr. 236/1998, România a ratificat atât Convenţia
europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la
Strasbourg la 20 aprilie 1959, cât şi Primul său Protocol adiţional,
adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978. De asemenea, România se
află printre primele 10 state care au ratificat Cel de-al doilea Protocol
adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie
penală, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001 (Legea nr.
368/2004). Cel de-al doilea Protocol a intrat învigoare pentru
România la 1 martie 2005. La rândul său, Legea 302/2004 a fost
armonizată cu acquis-ul comunitar în materie.
Aceasta transpune în conţinutul său inclusiv Decizia-Cadru a
Consiliului nr. 584/JAI/2002 din 13 iunie 2002 privind mandatul
european de arestare şi procedurile de predare între statele membre
UE, Decizia-Cadru din 13 iunie 2002 privind echipele comune de
anchetă şi Convenţia UE din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară
în materie penală.
În ceea ce priveşte dispoziţiile privind mandatul european de arestare,
acestea au intrat în vigoare pentru România la data de 1 ianuarie 2007,
data aderării României la UE, fiind aplicate cu succes.
Potrivit art. 83 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată de
Legea nr. 224/2006, Mandatul European de Arestare va putea fi
transmis de instanţele române competente direct autorităţii judiciare
de executare, prin orice mijloc de transmitere, sigur, care lasă o urmă
scrisă, cu condiţia ca autoritatea judiciară de executare să poată
verifica autenticitatea acesteia.
Mandatul este aplicabil în prezenţa unei condamnări definitive
sau a unei măsuri de siguranţă cu o durată de cel puţin 4 luni ori a
unei infracţiuni pentru care este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea
sau o măsură de siguranţă cu un maxim de peste 1 an.
Infracţiunile care pot duce la remiterea persoanei fără controlul
dublei incriminări a faptelor, cu condiţia ca ele să fie pedepsite în
statul membru, emitent al acestui mandat, cu o pedeapsă de cel puţin
3 ani sunt: terorismul, traficul cu fiinţe umane, corupţia, participarea
la o organizaţie criminală, falsul de monedă, omorul, rasismul,
xenofobia, violul, traficul cu vehicule furate, frauda, inclusiv frauda la
interesele financiare comunitare.
4.Extrădarea infractorilor
Extrădarea este o procedură juridică internaţională prin
intermediul căreia un stat pe teritoriul căruia s-a refugiat un infractor,
îl predă statului ce îl urmăreşte, pentru a fi judecat, ori pentru a
executa o condamnare privativă de libertate pronunţată împotriva sa.
O altă definiţie dată în literatura de specialitate arată că
„Extrădarea este un act de reciprocă asistenţă juridică prin care un
stat, pe teritoriul căruia s-a refugiat un infractor sau un condamnat, îl
predă la cerere statului în drept a-l supune la executarea pedepsei".
După o definiţie mai recentă adoptată la cel al X-lea Congres al
Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal „extrădarea este un act de
asistenţă judiciară interstatală, în materie penală, care urmăreşte
transferul unui individ urmărit sau condamnat penal, din domeniul
suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul suveranităţii judiciare a
celuilalt stat".
Deci extrădarea este un atribut suveran al statului care poate
admite sau refuza predarea unui infractor aflat pe teritoriul său.
Extrădarea este totdeauna un act bilateral, statul care cere
extrădarea numindu-se stat solicitant, iar statul căruia i se cere
remiterea infractorului sau condamnatului stat solicitat.
Extrădarea poate fi cerută fie de statul al cărui cetăţean este
infractorul, fie de statul pe teritoriul căruia s-a comis infracţiunea ori
de către statul lezat prin comiterea faptei.
In exercitarea drepturilor sale suverane, statul (ca subiect de
drept internaţional) este cel care hotărăşte cărei ţări îi acordă
preferinţă, când infractorul este cerut simultan de mai multe state. De
obicei este preferat statul pe teritoriul căruia s-a comis infracţiunea.
Izvoarele juridice ale extrădării se găsesc în Convenţiile
încheiate între state, în regimul regulilor de reciprocitate şi în sfârşit
în legile interne ale statelor.
In ţara noastră extrădarea este reglementată de Legea nr.4/1971
ale cărei dispoziţii se aplică numai în măsura în care nu au existat
convenţii sau declaraţii de reciprocitate.
Toate măsurile luate în legătură cu extrădarea ţin, din punct de
vedere juridic, de competenţa guvernelor şi autorităţilor judecătoreşti
naţionale, însă poliţia are un rol important în faza iniţială a acestei
proceduri. Nu de puţine ori arestarea unui infractor urmărit reprezintă
rezultatul unei anchete poliţieneşti desfăşurate în mai multe ţări.
Regimul juridic român al extrădării consfinţeşte sistemul mixt
recunoscând instituţiei respective un caracter atât politic cât şi
jurisdicţional. Acest sistem prezintă avantajul pe de o parte de a
asigura dreptul persoanei a cărei extrădare se cere de a se apăra în faţa
organelor judecătoreşti împotriva unei solicitări de extrădare
neîntemeiate, iar pe de altă parte de a lăsa la aprecierea guvernului
oportunitatea admiterii extrădării. Conform Constituţiei din 1991
revizuită în 2003 , cetăţenii români nu pot fi expulzaţi sau extrădaţi
din România.
Prin derogare de la prevederile art. 19 alin.1 cetăţenii români pot
fi extrădaţi în baza Convenţiilor internaţionale la care România este
parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.
Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei
convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. Expulzarea
sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.

Condiţiile necesare extrădării sunt urmatoarele:

- să existe un acord în acest sens încheiat între cele două state;
- să existe garanţia că cel extrădat nu va fi supus în ţara sa, în
care a săvârşit o infracţiune, la pedeapsa capitală, la tortură,
tratamente crude, inumane sau degradante;
- să existe o cerere de extrădare aprobată de ministrul de
externe.