Sunteți pe pagina 1din 4

Minunata si extraordinara poveste a lui David, Alexandru si

Darius

Prolog

Darius era sigur ca cineva era in camera alaturata. Inainte de culcare o


rugase pe mama sa sa verifice daca era cineva in micuta camera pe
care o foloseau pe post de sifonier unde erau frumos aranjate
hainutele lor. Ea ii spusese ca nu este nimeni, iar el crezuse asa ca nu
se mai duse cu ea sa verifice. O crezuse pe cuvant, desi stia ca mama
niciodata nu mintea. Nu avea cum sa il minta. Doar era mama....
Ei si?
Daca era obosita avea tot dreptul sa minta. Si el mintea ca nu ii este
foame cand era foarte obosit si isi dorea sa doarma dupa ce statuse
atat de mult timp la gradinita unde mai multi copii il enervau din cauza
galagiei pe care o faceau. Erau niste tanci, iar el... el era mai mare si
de asta se gandi ca nu era bine sa ii mai trezeasca si pe cei doi frati ai
lui.
Nu!
Avea sa fie curajos. Va infrunta singur necunoscutul.

Capitolul intai
Unde intreaga familie sta la masa, iar cei mici se pregatesc de culcare

- Sa nu aud comentarii, le zise Cristina celor trei baieti care de obicei


faceau nazuri la mancare.
Darius o privi cu repros. Nu ii placea sa manance spanac, dar nu stia
de ce de cateva luni mama devenise adepta unui asa-zis stil de viata
sanatos si de aceea le dadea aproape zilnic mancare din aceasta
scarboasa... verde. Oribil!
- Dar mama!?
- Nimic, replica implacabil mama. Nu trebuie sa ne targuim. Sa vedeti
ce bine o sa fie cand nu o sa ne mai ducem deloc la doctor. Vom fi asa
de sanatosi ca nu o sa mai facem niciodata vaccin.
- Da? Intreba Alexandru cu naivitate.
- Normal ca nu, zise imediat Darius. Ne minte sa mancam spanac.
- Nu minte, zise imediat Alexandru, dar siguranta ii pierise din glas.
Spune si tu mama...
- Normal ca nu mint. Te-am mintit vreodata Darius de spui asa ceva?
- Nu...
- Buna seara, zise domnul K., tatal. Ce mai face familia? Ne asezam la
masa?
Tatal se apropie de cei mici, ii saruta pe frunte apoi se duse si isi
saruta sotia, cu decenta pe care trebuie sa o afisezi fata de copii, dar
cu patima pe care doar o sotie stie sa o observe. Isi lasa apoi sacoul si
se aseza la masa langa cei mici.
- Cum a fost astazi? Intreba domnul K.
- Mama iar ne da spanac, se planse imediat David.
- Lasa ca e de bine, zise tatal. O sa vedeti ca o sa fie foarte bine cand
veti creste mai mari si nu o sa fie deloc nevoie sa va duceti la doctor.
- Asa zice si mama, spune Darius neincrezator.
- Si e adevarat. O sa vezi asta peste cativa ani, doar ca acum esti prea
mic, dar cand o sa te faci mai mare o sa ii multumesti mamei ca te-a
hranit atat de sanatos.
- Dar sunt mare, prostesta Darius.
- Cand o sa fii si mai mare. Pentru ca o sa vina o zi in care o sa fii asa
cum e tata si o sa ai si tu copii si o sa le dai sa manance spanac.
- Eu nu o sa am copii, zise Alexandru sententios.
- De ce? Intreba mama.
- Pentru ca daca vrea copii o sa fie nevoie sa imi placa fetele, iar mie
nu imi plac. Sunt rele. Astazi la gradi, Alina mi-a zis ca sunt ochelarist.
Nu stiu ce inseamna aia, dar stiu ca e de rau pentru ca toti au ras si
chiar si doamna, chiar daca i-a spus ca nu e frumos sa zica asa ceva, a
zambit si ea nitel.
Privirile tuturor se indreptara asupra lui Alex.
- Cum adica te-a facut ochelarist?
- Pai am avut de facut o propozitie cu un cuvant, adica ochelari. Si
Alina s-a ridicat si a spus o propozitie. Alexandru K. este ochelarist.
Prin geamul ochelarilor, toti au putut vedea o lacrima in ochii celui mic.
- De ce nu l-ai batut? Intreba David.
- Cum asa? Zise tatal. Nu se face niciodata asa ceva, trebuie sa
recunoastem de mici ce e rau si mai ales nu trebuie sa reactionam cu
violenta.
Se lasa tacerea. Apoi mama veni cu farfuriile pline de spanac, garnisite
cu oua ochi. Incet-incet fiecare copil si-a mancat portia.
Intreaga familie savura masa, chiar daca cei mici se plangeau mereu
ca sunt nevoiti sa manace spanacul pe care il urau atat de mult. Este o
lege a copiilor din lumea intreaga sa nu manance spanac aproape
niciodata. Toti am urat si unii dintre noi inca mai urasc spanacul care
atunci cand eram mici ne faceau ca Popeye.
Era seara de acum asa ca cei mici trebuiau sa se duca la culcare
pentru ca de dimineata era foarte greu sa ii trezesti. Mama stia asta
cel mai bine.
Dupa cum se obisnuia in fiecare seara, tatal se apropia de capatul
patului sa vada daca cei trei au adormit, apoi, daca mai erau treji si de
cele mai multe ori se prefaceau ca nu erau pentru ca mai apoi sa il
strige si sa ii spuna ca au reusit sa il pacaleasca, domnul K. le spunea
povestea din fiecare seara. In seara aceasta le-a povestit minunata
poveste a Craiesei zapezii. Celor mici le-a placut la nebunie, mai ales
pentru ca afara era foarte frig si pentru ca trebuia sa ninga, zapada
fiind preferata lor.
Dupa o jumatate de ora, cei mici reusisera sa adoarma cu gandul la
Craiasa. Mama si tata s-au retras la randul lor in dormitorul lor, apoi
dupa aproape o ora, Darius s-a trezit pentru ca a auzit zgomotele
ciudate care aveau sa ii poarte pe cei trei... ei, bine, prin niste aventuri
pe care nu aveau sa le uite niciodata.

Capitolul al doilea
In care se aud zgomote si se intalnesc cu Bern

Era o noapte de iarna ca oricare alta, dar fara zapada care de


cativa ani lipsea si care ii nemultumea pe cei mici. Era foarte frig, iar
luna plina, aproape ca il bagase in sperieti pe Alexandru.
Brusc, se auzi un zgomot infundat, ca o cazatura. Darius fu primul
care se trezi pentru ca avea somnul cel mai usor si pentru ca era mai
mare, un argument pe care il folosea mereu cand venea vorba de
impartitul lucrurilor.
Ciuli urechile sa auda mai bine de unde provenea zgomotul. Nu se
mai auzea nimic, iar lui Darius incepu sa i se para ca acea cazatura nici
nu fusese reala, fusese doar in imaginatia lui de copil ametit de gustul
dezgustator al spanacului. Puse capul pe perna, dar nu inainte de a se
convinge ca cailalti doi frati ai lui dormeau in continuare.
Buf!
De data aceasta se ridica de-a binelea din pat. Era sigur ca auzise
ceva. Era sigur ca cineva era in camera alaturata. In camera micuta
unde tronau hainele lor si unde nu aveau voie sa intre decat daca era
si mama de fata.
Se dadu jos din pat, dar avu grija ca nu cumva ceilalti sa se
trezeasca si sa se sperie. Isi spuse ca poate i s-a parut, ca poate este
doar imaginatia lui care ii joaca feste. Nu avea cum...
Buf! Se mai auzi o data, iar acum era cu adevarat treaz.
Darius era sigur ca cineva era in camera alaturata. Inainte de
culcare o rugase pe mama sa sa verifice daca era cineva in micuta
camera pe care o foloseau pe post de sifonier unde erau frumos
aranjate hainutele lor. Ea ii spusese ca nu este nimeni, iar el crezuse
asa ca nu se mai duse cu ea sa verifice. O crezuse pe cuvant, desi stia
ca mama niciodata nu mintea. Nu avea cum sa il minta. Doar era
mama....
Ei si?
Daca era obosita avea tot dreptul sa minta. Si el mintea ca nu ii
este foame cand era foarte obosit si isi dorea sa doarma dupa ce
statuse atat de mult timp la gradinita unde mai multi copii il enervau
din cauza galagiei pe care o faceau. Erau niste tanci, iar el... el era mai
mare si de asta se gandi ca nu era bine sa ii mai trezeasca si pe cei doi
frati ai lui.
Nu!
Avea sa fie curajos. Va infrunta singur necunoscutul.
Isi lua papucii pufosi pe care ii primise de la iepuras de Paste si
porni cu pasi mici spre usa de la dressing. Isi lipi urechea de usa, cand
fu speriat de moarte.
- Ce faci?
- Taci, ii zise imediat lui Alex care se trezise. Nu spune nimic. Cred
ca este cineva, si facu semn cu degetul spre usa de la dressing.
Usor buimacit de somn, Alex se dadu jos din pat si se apropie de
usa de la dressing.
- De unde stii? Intreba.
- Am auzit zgomote de acolo.
- Sigur nu razi de mine? Zise Alex neincrezator.
- Normal ca nu.
- Atunci sa o chemam pe mama sau pe tata ca doar ei pot intra
acolo.
Darius il privi cu indulgenta. Era mai mic ca el asa ca nu avea ce
sa ii ceara.
- Si sa ii punem pe ei in pericol? Daca e un montru pe care doar
noi putem sa il vedem? Ei nu au cum sa ne ajute. Noi trebuie sa facem
ceva.
Alex tacu putin, apoi isi privi fratele mai mare cu admiratie. In
astfel de momente isi dadu seama de ce el era voie sa se joace mai
mult la calculator. Stia mai multe si putea sa gaseasca o solutie pentru
orice.
- Sa intram? Intreba Alex.
- Eu zic ca da.
Alex si Darius se speriara de fratele lor care ii privea prin intuneric
de undeva de la capatul patului. Ascultase ce vorbisera cei doi si avea
de gand sa participe si el la aceasta aventura.
- Nu stiu daca este bine ca tu sa vii cu noi, ii zise Darius. Esti
destul de mic.
- Nu mai sunt, veni imediat raspunsul. Doar stii ca azi de
dimineata am mancat singur un castron plin de cereale.
Era un argument de nezdruncinat.
- Atunci haide.