Rituri de iniţiere

Riturile de iniţiere legate de atingerea maturităţii cuprind, după Mircea Eliade,

o seamă de elemente comune:
- separarea de mediul familiar, izolarea în anumite zone considerate ca non-
sociale (pădure, munţi stâncoşi, mlaştini),
- interdicţii (consumarea unor animale sau plante, utilizarea uneltelor şi
armelor uzuale, comunicarea cu ceilalţi tineri),
- schimbarea aspectului prin vopsire, măşti, deghizări (în sensul identificării
cu figuri non-culturale ca animalele sacre sau sufletele strămoşilor),
- supunerea faţă de un “maestru”, adeseori identific simbolic cu o anume
divinitate,
- transmiterea unor cunoştiinţe considerate secrete: aceste cunoştiinţe au un
caracter paradoxal deoarece ele nu sunt aplicabile “în afara propriului
câmp de achiziţie sau a sferei închise de iniţiere” (Zempleni);
- numeroase teste şi probe (vânătoarea fără arme, călătoria către un loc sacru
greu accesibil, incursiuni războinice, automutilarea),
- efectuarea unor sacrificii, prestarea unor jurăminte,
- rituri consecratoare care exprimă finalizarea iniţierii prin moartea şi
renaşterea rituală (jucarea ceremoniilor funerare şi apoi a celor de naştere,
transa şi trezirea din transă, intrarea şi ieşirea dintr-o colibă – identificată
fie cu un monstru mitic care înghite neofiţii şi apoi îi scuipă transformaţi,
fie cu pântecele matern).

Pornind de la acest model, identificaţii ecourile acestor rituri în diferite „texte”:

mituri, epopei, legende, basme, balade, romane, filme, jocuri pe calculator, etc.