GESTIUNEA RESURSELOR ÎN SPAŢIUL DELTEI DUNĂRII

Drd. Trifon Belacurencu

Născut şi crescut până aproape de vârsta liceului în inima Deltei Dunării,

în comuna CRIŞAN, judeţul Tulcea, mi-am pus adeseori întrebarea dacă în lume
poate exista un loc mai pitoresc decât cel al copilăriei mele. Deşi îndrăgostit de
nave, m-a preocupat de-a lungul timpului cum se împacă factorul economic, uman
şi cel ambiental într-o zonă cum este Delta Dunării.
De aici şi interesul meu pentru o temă complexă cum este aceea de a
identifica un model de utilizare durabilă a resurselor naturale din Delta Dunării.
În această lucrare voi prezenta Delta Dunării mai ales prin caracteristicile
sale specifice, resursele sale naturale şi modul cum sunt acestea gestionate în
ultima perioadă de timp.
Astfel, la capătul unui drum ce depăşeşte 2.840 km, colectând apele unui
impresionant bazin hidrografic a cărui suprafaţă acoperă 8% din continentul
European, Dunărea, cel de-al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent,
construieşte de milenii, la întâlnirea sa cu Marea Neagră, una din cele mai
frumoase zone umede din Europa şi chiar din lume. Având o suprafaţă totală de
4.178 km2, Delta Dunării se întinde pe teritoriile a două ţări vecine: România
(82%) şi Ucraina (18%).
Întinderile de apă şi uscat care s-au format aici oferă condiţii de viaţă bună
pentru un număr mare de specii de plante (1642) şi animale (3.768).
Dintre acestea, stuful formează una din cele mai întinse suprafeţe compacte
din lume (1.560 km2), iar pădurile Letea şi Caraorman reprezintă limita nordică
pentru două specii rare de stejar, frecvent întâlnite în zonele sudice ale Peninsulei
Balcanice şi Italice. Alături de numărul mare de plante acvatice şi terestre se
întâlnesc şi coloniile de pelicani şi cormorani atât de cunoscute Deltei Dunării şi un
număr mare de păsări acvatice care trăiesc sau vin aici pentru a cuibări sau ierna.
De asemenea, se remarcă şi numărul mare de specii de peşti (90), unele cu
valoare ecologică, dar şi economică ridicată.
Prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care
le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, Delta Dunării se constituie într-un
adevărat muzeu al biodiversităţii (30 tipuri de ecosisteme), o bancă naturală de
gene de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.
 Delta Dunării, prin resursele sale naturale, exploatabile economic, a atras
oamenii pe aceste locuri din cele mai vechi timpuri. Aşezările omeneşti înfiinţate
s-au bazat, în principal, pe valorificarea resurselor naturale, dezvoltându-se astfel
activităţi economice tradiţionale şi relaţii sociale caracteristice.
În timp, s-a manifestat tendinţa de supraexploatare a unor resurse naturale
şi în special a peştelui şi păşunilor, precum şi tendinţa de a dezvolta unele activităţi
economice nepotrivite sistemului deltei.
Consecinţa a fost dereglarea echilibrului natural existent, prin dispariţia
unor zone de reproducere naturală a peştelui sau a altor specii, prin colmatarea unor
canale sau prin apariţia fenomenului de eutrofizare a apelor lacurilor şi bălţilor.
Aceste caracteristici sumar prezentate au constituit argumentele care au
condus la declararea Deltei Dunării, de către Guvernul României în 1990,
Rezervaţie a Biosferei, hotărâre confirmată apoi de Parlamentul României, prin
Legea nr. 82/1993, modificată prin Legea nr. 454/2001.
Valoarea universală a rezervaţiei a fost recunoscută prin includerea
acesteia în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei (1990) în cadrul
Programului „Omul şi Biosfera” (MAB), lansat de UNESCO în 1970. Din
septembrie 1990, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) a fost recunoscută
ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de
apă, fiind inclusă între cele peste 600 astfel de zone, dar situându-se printre cele
mai întinse dintre acestea.
Valoarea de patrimoniu natural universal al rezervaţiei a fost recunoscută
în decembrie 1990, prin includerea a peste jumătate din suprafaţa acesteia în Lista
Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural.
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării include sectorul românesc al Deltei
Dunării, sărăturile Murighiol – Plopu, complexul lacustru Razim – Sinoe, sectorul
Isaccea – Tulcea cu zona inundabilă, litoralul Mării Negre de la Braţul Chilia până
la Capul Midia, apele marine interioare şi marea teritorială până la izobata 20 m
inclusiv. Limita continentală a Rezervaţiei este reprezentată de contactul Podişului
Dobrogean cu zonele umede şi palustre.
Ca rezervaţie a biosferei, teritoriul RBDD este organizat în zone strict
protejate (506 km2), zone tampon (2.233 km2), zone economice (3.061 km2)
incluzând 114,25 km2 zone de reconstrucţie ecologică.
Infrastructura – fizică şi socială, este slab dezvoltată în Deltă datorită
dificultăţilor de transport şi de comunicaţie.
Până în 1970, populaţia a crescut, atingând un maxim de 21.657 locuitori,
după această dată înregistrându-se un fenomen de continuă descreştere, până în
2002, când s-a înregistrat o populaţie de circa 15.000 de locuitori. Majoritatea
populaţiei din cele 24 de localităţi rurale şi din oraşul Sulina este de origine română
(85%), restul fiind dominat de două grupuri etnice majore: ucraineni şi ruşi-lipoveni.
Delta Dunării este zona cu indicele de urbanizare cel mai scăzut din
România (4%) şi cu cea mai mică densitate a populaţiei (0,05 locuitori / ha).
De-a lungul secolelor de existenţă, populaţia deltei a dezvoltat activităţi
economice tradiţionale specifice acestei zone.
 Agricultura şi creşterea animalelor reprezintă preocuparea principală
pentru 32,54% din populaţia activă, iar în pescuit şi piscicultură lucrează 12,45%.
Exploatarea masei lemnoase reprezintă sursa de venituri salariale pentru
11,65% din populaţia activă, iar din vânătoare şi pescuit sportiv îşi câştigă existenţa
17,02%.
O alternativă din ce în ce mai pregnantă la activităţile tradiţionale din Delta
Dunării este ecoturismul, în care activează 16,90% din cei apţi de muncă.
Deşi s-a redus mult ca activitate în ultimii 15 ani, recoltarea stufului a
rămas totuşi o activitate de bază pentru 9,44% din populaţia ocupată.
Mai trebuie menţionat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1993,
privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, drepturile populaţiei
locale din teritoriul RBDD de a păstra obiceiurile specifice locale şi activităţile
economice tradiţionale este garantat.
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării trebuie să asigure, după
caz, prin compensaţii, continuitatea activităţilor economice tradiţionale. Din păcate,
în ultima perioadă, mai ales după acţiunea de concesionare a resurselor, cum ar fi
peştele şi stuful din deltă, între comunităţile locale şi Administraţia RBDD au
apărut stări conflictuale, nerezolvate până la această dată.
Pentru a preveni eventualele disensiuni între ARBDD şi populaţia locală,
apreciez că trebuie să se instituie câteva reguli obligatorii:
• orice acţiune a ARBDD care are impact asupra populaţiei locale
trebuie să fie precedată de consultarea autorităţilor publice locale;
• derularea activităţilor economice tradiţionale se va realiza numai în
baza unor reglementări comune ale autorităţilor locale şi ARBDD;
• reglementările privind exercitarea dreptului de pescuit pentru uz
familial trebuie să constituie clauze în sarcina concesionarului cuprinse
în contractul de concesiune.
Resursele naturale ale Deltei Dunării sunt acele elemente ale biodiversităţii
deltei, care sunt valorificate economic prin activităţi tradiţionale ale populaţiei
locale, sau industrial, de către societăţi comerciale cu capital de stat sau privat.
Fondul funciar general al RBDD reprezintă totalitatea terenurilor şi apelor
din hotarele sale.
O înţelegere exactă a procesului naşterii şi exercitării dreptului de
proprietate asupra fondului funciar din Delta Dunării nu se poate face decât în
contextul istoric al revenirii Dobrogei la România, într-o evoluţie temporală de
ordin istoric şi juridic.
Eterogenitatea solurilor, a peisajelor, a condiţiilor climatice şi hidrologice a
jucat un rol major în utilizarea fondului funciar din RBDD.
Cea mai mare parte a terenului este reprezentată de zonele umede: bazine
acvatice şi stufării (circa 3.446 km2, incluzând circa 1.300 km2 de lacuri, canale,
bălţi şi mlaştini, circa 1.750 km2 de stufării şi circa 396 km2 de eleştee pentru
piscicultură).
 O suprafaţă importantă este utilizată pentru agricultură (circa 615 km2),
incluzând teren arabil în amenajări agricole îndiguite (circa 388 km2) şi păşuni
(circa 226 km2). Pădurile ocupă circa 228 km2, incluzând şi circa 65 km2 de
amenajări silvice îndiguite.
Apele marine (circa 1.045 km2) sunt alcătuite din zona de coastă a Mării
Negre, până la izobata de 20 m.
Din punct de vedere al statutului juridic, peste 80% din fondul funciar al
RBDD aparţine domeniului public de interes naţional, fiind administrat de
ARBDD, restul suprafeţei fiind domeniul public de interes local şi privat.
Terenurile agricole sunt în cea mai mare parte în zona economică a deltei
fluviatile, mai evoluate sub aspect morfologic şi pedologic.
Ca structură de folosinţă a terenurilor agricole, ponderea revine terenurilor
arabile – 388 km2, urmate de pajiştile naturale – 225 km2, viile şi livezile ocupând
o suprafaţă de doar 111 ha, neînsemnată şi amplasată de regulă în vatra satelor.
Din suprafaţa de 615 km2 teren agricol, circa 400 km2, adică 64% se află în
incintele agricole îndiguite şi desecate, restul fiind pe grindurile continentale –
circa 250 km2, grindurile de mal a reţelei hidrografice interioare, grindurile
fluvio-marine şi restul deltaic, în regim liber de inundare.
Suprafeţele acoperite cu ape şi stuf însumează 3.446 km2, din care
2
396 km sunt amenajări piscicole. În funcţie de caracteristicile morfohidrografice
există în teritoriu 24 zone de pescuit tradiţionale, grupate în delta propriu-zisă şi
Dunăre ca părţi ale RBDD.
Suprafeţele amenajate sunt folosite în mică măsură şi sporadic pentru
piscicultură. Suprafaţa cu stuf – 1.883 km2 – este, în prezent, valorificată în mică
măsură.
Suprafaţa de apă marină cuprinsă în perimetrul RBDD o constituie zona
din Marea Neagră aferentă limitelor rezervaţiei, până la izobata 20 m. Este folosită
în mică măsură pentru pescuit.
Parte distinctă a fondului funciar al RBDD, fondul forestier este una din
componentele cele mai complexe, dar şi mai stabile, suprafaţa acestuia fiind de
228 km2, din care păduri propriu-zise 187 km2, restul de suprafaţă având alte
folosinţe: terenuri destinate gospodăririi pădurilor sau scoase temporar din
folosinţa silvică propriu-zisă. Sub aspect ecologic şi economic, 137 km2, adică
73%, sunt păduri cu funcţie de protecţie, iar 50 km2, adică 27%, cu funcţie de
producţie.
Ca formă de proprietate, terenurile reprezentând curţi – construcţii sunt în
proporţie de peste 90% proprietate privată, drumurile sunt în cea mai mare parte
proprietate obştească, în patrimoniul comunităţilor locale, iar digurile sunt
proprietatea unor societăţi comerciale.
Referitor la diguri, trebuie menţionat faptul că este în derulare o acţiune în
instanţă pentru trecerea acestora în proprietatea judeţului şi în administrarea
Consiliului Judeţean Tulcea.
Terenurile neproductive, în suprafaţă de circa 76 km2, cuprind în
principal terenuri degradate, mlaştini şi smârcuri sărăturate.
 Teritoriul RBDD include aproximativ 1.616 km2 bazine acvatice naturale
în care, de secole, la mare căutare este resursa pescărească. Ihtiofauna RBDD
cuprinde circa 133 de specii (cu menţiunea că investigaţiile continuă), aparţinând
unui număr de 43 familii, majoritatea peşti de apă dulce, dar şi specii eurihaline sau
migratoare.
În ultimii ani au apărut nenumărate schimbări în structura calitativă şi
cantitativă a speciilor de peşti, ca urmare a acţiunii factorilor antropici legaţi de
dezvoltarea economică a bazinului Dunării. După Năvodaru I., Staraş M.,
Cernişencu I. – 1998, pescăriile din RBDD pot fi calificate după ecologia peştilor,
metodele şi zonele de pescuit în trei tipuri principale şi mai multe subtipuri:
• pescăria peştilor de apă dulce (deltă, Razim-Sinoe, Dunăre);
• pescăria peştilor migratori (scrumbie, sturioni);
• pescăria peştilor marini din zona litorală.
Aceste pescării de cele mai multe ori se suprapun, fiind vorba de pescării
cu mai multe specii, în care managementul şi evaluarea stocurilor se complică.
Se poate afirma că în ultimii 44 ani (1960-2004) evoluţia pescăriilor din
actualul spaţiu al RBDD, reflectat de dimensiunea capturii totale, a cunoscut trei
perioade caracteristice (date INCDDD - Tulcea):
• perioada 1960-1970 cu capturi variabile influenţate de regimul
hidrologic al Dunării cu valori între 10.000 t şi 20.000 t;
• perioada 1970-1984 cu valori anuale aproximativ constante în jurul
valorii de 15.000 t, perioadă în care au loc modificări importante de
mediu şi în structura comunităţilor de peşti;
• perioada 1984-2004 în care are loc un declin al capturii de la 15.000 t
anual la cca. 3.000 t.
Concluzia generală este că stocurile de peşti au scăzut, dar nu atât cât arată
statisticile, situaţia fiind diferită pe tipuri de pescării, iar structura comunităţilor de
peşti s-a schimbat. Această evoluţie s-a datorat în principal modificărilor de mediu
şi exploatării. Calitatea îndoielnică a statisticii capturilor aduce erori în estimarea
stocurilor şi administrarea durabilă bazată pe controlul ieşirilor.
Efortul de pescuit înainte de 1989 era ţinut la un nivel constant prin
politica de planificare a statului. După 1990, capacitatea de pescuit creşte rapid pe
fondul lipsei reglementărilor „intrărilor” în pescărie.
Din analiza efortului pe zonele de cercetare ale INCDDD – Tulcea se
observă clar tendinţa de creştere a efortului cu riscul supraexploatării structurilor.
Această perioadă este marcată de creşterea numărului de setci utilizate în
deltă şi de năvoade în Razim – Sinoe pe fondul scăderii numărului de vintire.
După anul 1990, în cadrul unor programe s-au efectuat cercetări pentru
gestionarea durabilă a resurselor vegetale (pajişti, stuf, păduri şi plante
medicinale). În urma cercetărilor efectuate rezultă că suprafeţele stuficole din
RBDD acoperă o întindere de circa 1.560 km2, din care cele potenţial recoltabile
însumează aproximativ 700 km2, corespunzătoare unui potenţial productiv de cca.
166.000 t.
În prezent se constată o creştere a producţiei de stuf faţă de nivelul anului
1996 – circa 35.000 t, şi datorită implicării în activitatea de recoltare a unor
companii private.
Stuful mono dominant potenţial recoltabil a fost clasificat în cinci tipuri:
stufărişuri pe soluri gleice, stufărişuri pe soluri gleice turboase, stufărişuri pe plaur
compact, stufărişuri pe psamosoluri şi stufărişuri pe plaur salinizat.
Acest ultim tip, caracterizat printr-o mare densitate a tulpinilor de stuf şi un
conţinut ridicat de siliciu, este cel mai solicitat la export.
Pajiştile şi păşunile din Delta Dunării reprezintă o sursă economică pentru
populaţia locală prin valoarea furajeră şi pastorală pe care o au, dar şi o valoare
ecologică deosebită dată de diversitatea floristică, pajiştile şi păşunile fiind totodată
habitate preferate de multe specii de păsări care cuibăresc sau se hrănesc aici.
Flora Deltei Dunării cuprinde peste 900 specii de macrofite grupate în
peste 60 de asociaţii vegetale, cele mai multe dintre acestea fiind caracteristice
pajiştilor.
În funcţie de natura substratului şi de particularităţile microclimatului, în
Delta Dunării se poate deosebi o multitudine de pajişti (păşuni şi fâneţe), de o
tipologie extrem de diversă.
Principalele categorii de pajişti identificate de cercetătorii INCDDD –
Tulcea sunt: pajiştile hidrofile şi mezohigrofile, pajiştile mezoxerofile şi xerofile,
pajiştile arenicole şi pajiştile halofile.
Caracteristicile naturale şi culturale deosebite ale Deltei Dunării au
constituit întotdeauna argumente puternice în favoarea includerii deltei pe lista
zonelor în care resursa estetică este foarte apreciată. În contrast cu alte delte
europene importante, Delta Dunării este încă în mare măsură sălbatică şi
neconturbată.
Componentele principale ale peisajului din Delta Dunării sunt cele aproape
400 de lacuri de diferite mărimi, întinsele stufării, pădurile de stejar şi frasin,
dunele de nisip, plajele de pe litoralul marin deltaic, condiţiile de climă care
favorizează practicarea turismului din primăvară până în toamnă, potenţialul
cultural – istoric cu numeroase vestigii arheologice, elemente de etnografie şi
folclor, aşezările umane cu o înfăţişare şi viaţă social-economică specifice deltei.
Delta Dunării este foarte importantă pentru păsări, în special pentru
speciile în pericol de dispariţie. Bogăţia în peşte a lacurilor, canalelor şi braţelor
Dunării, atât pentru iubitorii de pescuit sportiv, cât şi pentru preparatele deosebite
pe care localnicii ştiu că le gătească din acesta, constituie o altă importantă atracţie
turistică.
Delta Dunării oferă posibilitatea practicării turismului ştiinţific prin
organizarea de programe turistice de observare a unei anumite componente a
mediului.
 Din punct de vedere turistic, delta reprezintă o atracţie pentru turişti, nu
numai prin bogăţia floristică şi faunistică şi prin peisajul deosebit, ci şi prin
specificul arhitectural, cultural şi spiritual al locuitorilor ei.
Pe măsură ce oamenii au devenit tot mai conştienţi că natura nu se poate
folosi fără nici o limită şi că dacă ea se degradează, dispare efectiv principala
componentă a atracţiei turistice a zonei, şi-a făcut apariţia în domeniul turismului
un nou concept, acela de ecoturism. Acesta a fost definit de UICN (1992) ca „acel
segment al turismului care implică străbaterea zonelor naturale, relativ netulburate,
pentru a admira şi studia peisajul, a te bucura de lumea plantelor şi animalelor
sălbatice precum şi de valorile culturale existente aici”.
Pe teritoriul RBDD au fost determinate nouă zone turistice.
Resursa cinegetică a RBDD ca şi în restul ţării, se compune în unităţi de
gospodărire denumite fonduri de vânătoare.
Până în anul 2001 desfăşurarea activităţii de vânătoare s-a făcut în
perimetrul unor aşa numite „zone de vânătoare”, în număr de 15.
În cursul anului 2001 s-a făcut redelimitarea fondului de vânătoare din
RBDD, rezultând 24 unităţi teritoriale.
Din suprafaţa actualelor fonduri sunt excluse atât zonele cu protecţie
integrată, cât şi unele suprafeţe ce aparţin zonelor economice şi zonelor tampon.
Pe teritoriul RBDD este permis să se vâneze 22 specii de păsări şi 8 specii
de mamifere, cu mult mai puţin decât sunt prevăzute în Legea 103 / 1996.
Prin controlul anual al stocurilor de vânat şi recomandarea unor niveluri
optime de valorificare, populaţiile de vânat se menţin în limite relativ stabile.
Resursele naturale ale RBDD sunt valorificate economic prin activităţi
tradiţionale ale populaţiei locale sau industrial, de unităţi economice.
Administraţia RBDD are rolul de a stabili şi a urmări niveluri de exploatare
a acestor resurse.
Pescăria a fost principala activitate economică a populaţiei locale din
Delta Dunării, încă din cele mai vechi timpuri.
Activităţile pescăreşti ale populaţiei locale din Delta Dunării şi complexul
Razim – Sinoe sunt menţionate şi în timpul ocupaţiei turceşti (între secolele
XV-XIX).
De-a lungul timpurilor, administrarea resursei pescăreşti a cunoscut diferite
sisteme, în care acordarea dreptului de pescuit reprezintă elementul de bază al
administrării. Administrarea statului asupra pescăriilor s-a realizat indirect în
perioada otomană, prin atribuirea dreptului de pescuit în arendă către arendaşi, care
făceau învoieli cu pescarii. În perioada 1896-1954 administrarea pescăriilor s-a
realizat direct printr-o regie de stat (PARID). Dreptul de pescuit se realizează prin
licitaţie sau învoieli cu pescarii.
După 1954 administrarea pescăriilor s-a făcut de asemenea direct, prin
întreprinderi de stat. Pescarii erau angajaţi şi plătiţi în acord în funcţie de cantitatea
de peşte pescuită.
Începând cu 1991, dreptul de pescuit s-a acordat de către ARBDD sub
formă de autorizaţii de mediu societăţilor comerciale de stat, dar în mod treptat şi
societăţilor private, care la rândul lor eliberau un număr nelimitat de permise de
pescuit, în funcţie de interesele economice.
Acelaşi sistem a funcţionat şi după apariţia Legii Rezervaţiei Biosferei
Delta Dunării nr. 82/1993, deşi legea prevedea concesionarea suprafeţelor agenţilor
economici şi populaţiei locale.
Legea 69/1996 a creat două opţiuni de acordare a dreptului de pescuit:
concesionarea suprafeţelor de pescuit prin licitaţie şi acordarea dreptului de pescuit
direct sub formă de Permis de pescuit.
Conform noii legi a pescuitului, persoanele juridice care au dobândit
dreptul de pescuit în scop comercial, prin concesionare, eliberează permise de
pescuit individual pescarilor profesionişti angajaţi în limita numărului stabilit de
administrator (ARBDD).
Concesionarea principalelor resurse naturale din RBDD (piscicolă şi
stuficolă) a început în anul 2001, având ca bază legală Legea nr. 219/1998, HGR
nr. 153/2002 şi nr. 311/2002.
Pentru valorificarea resursei piscicole, au fost delimitate 25 de zone de
pescuit.
În urma celor două licitaţii organizate în 2002 şi 2003, au fost adjudecate şi
concesionate 24 de zone.
Pescarii angajaţi în funcţie de faptul dacă deţin sau nu unelte de pescuit
proprii, primesc pentru peştele predat între 15%-50% din valoarea de livrare a
peştelui en gros de la agentul economic.
În ambele cazuri, diferenţa dintre preţul pieţei şi preţul primit de la societăţile
comerciale a stimulat generalizarea pieţei negre, evaluată la circa 30-70% din
cantităţile pescuite, iar în cazul speciilor valoroase chiar peste 90% (Staraş M.
1998).
De asemenea, pescăriile private interesate în evitarea taxelor pe profit
comercializează o parte din peşte pe piaţa neagră.
O acţiune importantă privind gestionarea durabilă a stocurilor de peşti este
estimarea acestora, actualmente fiind cunoscute două tipuri de metode de estimare
a stocurilor: metode analitice şi metode simple holistice.
Starea actuală a stocurilor de peşti depinde de variabilitatea naturală a
mărimii populaţiilor de peşti în funcţie de factorii de mediu şi calitatea apei,
precum şi de exploatarea stocurilor de peşti (intensitatea pescuitului, administrare,
cercetare).
Dinamica peştilor de apă dulce reflectă trecerea habitatelor de la
comunitatea ştiucă – lin spre comunitatea şalău – plătică, prin declinul peştilor
răpitori şi dominaţia speciilor paşnice, o dată cu evoluţia apelor de la mezotrofie
spre hipertrofie.
Pescăria peştilor migratori are o evoluţie diferită în funcţie de stocurile
componente.
Astfel, scrumbia de Dunăre are o evoluţie ciclică a capturilor, cu minime
sau maxime la 10-11 ani. În perioada 1960-2000, minima absolută a fost de 23 t în
anul 1999, iar maxima de 2.500 t în anul 1975.
 Sturionii cunosc un declin continuu de la cca. 300 t în 1960, la cca. 8 t în 1998.
Un studiu recent al INCDDD – Tulcea demonstrează că producţia de sturioni reală
din RBDD este mult mai mare decât cea statistică, ridicându-se la cca. 70 t.
Exploatarea durabilă a resursei pescăreşti a determinat ca în perioada
1991-2004 să fie stabilite anual plafoane de pescuit pe zone şi specii, utilizate de
ARBDD în procesul de autorizare a activităţilor economice din teritoriu.
Reglementările cu efecte semnificative în exploatarea durabilă a
resurselor piscicole sunt cele biologice (tipul şi caracteristicile uneltelor de
pescuit, lungimea minimă legală admisă, protecţia speciilor ameninţate, zone de
cruţare, populări, prohibiţie), precum şi cele privind ieşirile (cote de captură) şi
intrările (cote de efort), ca şi monitorizarea pescăriilor.
Ocupaţie tradiţională, agricultura se practică în Delta Dunării încă de la
apariţia primelor aşezări umane fiind, alături de pescuit, activitatea care asigură sursele
de hrană pentru populaţie şi alte resurse materiale, precum şi venituri băneşti.
Ca şi celelalte activităţi economice, practicarea agriculturii trebuie să aibă
în vedere că arealul ce constituie Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este zonă
protejată, reprezentativă pentru mediul terestru şi costier.
Repartiţia teritorială şi structura pe folosinţe a terenurilor agricole
evidenţiază caracterul activităţilor agricole în cele două zone distincte ale deltei.
În delta fluviatilă preponderentă este producţia vegetală, iar în delta
fluvio-maritimă domină producţia animală.
Suprafaţa de teren agricol ce revine pe un locuitor este de 4,10 ha, iar
suprafaţa de teren arabil ce revine pe un locuitor este de 2,58 ha.
Cea mai mare parte a terenurilor cu folosinţa agricolă din Delta Dunării –
63,1%, face parte din domeniul public de interes judeţean şi este administrată de
Consiliul Judeţean Tulcea. Exploataţiile agricole existente se încadrează în
următoarele categorii:
• exploataţii agricole mari ce valorifică suprafeţe de teren luate în
concesiune de la Consiliul Judeţean de către societăţi comerciale,
majoritatea acestora fiind cu capital privat;
• exploataţii agricole mici şi mijlocii de tip asociaţii ale proprietarilor
privaţi cărora li s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate
asupra pământului conform Legii nr. 18/1991;
• exploataţii agricole mici individuale care practică o agricultură
tradiţională, de subzistenţă.
S-au fundamentat soluţii ce au permis implementarea conceptului de
agricultură durabilă cum ar fi: structurile de culturi ce asigură încadrarea în
asolamente de 6-8 ani; tehnologii de cultură nepoluante; fertilizarea numai cu
îngrăşăminte organice şi foliare; scheme de combatere integrală a bolilor,
dăunătorilor şi buruienilor; cultura de soiuri şi hibrizi adecvaţi condiţiilor specifice;
irigarea culturilor etc.
 Se cuvine menţionat faptul că în ultimii zece ani (1996-2005), în fiecare an
nu au fost cultivate suprafeţe mai mari sau mai mici de teren, consecinţă fie a lipsei
de resurse financiare şi materiale, dar şi necultivării unor suprafeţe în mod
deliberat, acestea fiind utilizate ca păşune.
An de an, aproximativ 15% până la 20% din terenul arabil al RBDD
rămâne necultivat din cauza motivelor mai sus prezentate. Structura culturilor este
determinată în principal de cerinţele de piaţă şi de nevoile de consum ale locuitorilor.
Culturile ce ocupă cele mai mari suprafeţe sunt grâul (5.000 ha în 2004),
porumbul (12.650 ha în 2004), floarea soarelui (1.617 ha în 2004) şi soia, plante ce
sunt cultivate atât de către marii producători – societăţile comerciale, cât şi de micii
producători.
Pepenii constituie o cultură aparte, care se cultivă (cca. 50 ha în 2001) doar
de micii producători, însă pe suprafeţe care asigură livrarea pe pieţele din Tulcea,
Constanţa şi nu numai.
Producţia medie la hectar, ca şi producţiile totale, variază de la o incintă la
alta, în funcţie de condiţiile pedologice, cât şi de la o societate la alta, în funcţie de
nivelul de dotare, agrotehnica aplicată, cât şi de capacitatea managerială a celor
care au condus procesele de producţie.
De exemplu la grâu, producţia medie la hectar obţinută în comuna
Cetalchioi în anul 2001 era de 4.107 kg/ha, iar în 2004 – 3.501 kg/ha. Variaţia cea
mai mare este de la un an la altul, fiind determinată de condiţiile climaterice, care
constituie factorul restrictiv major.
Creşterea animalelor, ocupaţie tradiţională în Delta Dunării, este
practicată doar de către populaţia locală, societăţile comerciale având un număr
nesemnificativ de animale – circa 2% din efectivul de taurine, ovine şi porcine, cu
destinaţie autoconsum. Efectivele de animale sunt în declin, totuşi rămân în număr
mare comparativ cu sursele de hrană.
Spre exemplu, ovinele erau în număr de 140.000 capete în 1986, 60.000
capete în 1991, iar în perioada 2000-2004 numărul lor a oscilat între 80.000 capete
şi 60.000 capete.
Baza furajeră pentru creşterea animalelor este constituită din o parte a
producţiei de cereale ce se obţine pe suprafeţe arabile, producţia secundară a unor
culturi de câmp, producţia culturilor pentru nutreţ şi producţia pajiştilor.
Producţia ce se realizează anual este de circa 1.500-1.600 tone carne,
26.000-17.000 hl lapte, 90-100 tone lână şi 5-6 milioane ouă.
Silvicultura, bazată pe ecosistemele forestiere, este încă o activitate
economică importantă din Delta Dunării.
Pădurea şi accesoriile sale exercită o serie de funcţii atât asupra mediului
propriu, cât şi a celui înconjurător, cu influenţe asupra tuturor ecosistemelor
cuprinse în rezervaţie.
Din suprafaţa totală a pădurilor – 128 km2, adică 68% – sunt păduri şi
terenuri destinate împăduririi în care se reglementează recoltarea de masă
lemnoasă, iar 60 km2, adică 32% – păduri în care nu se reglementează, deci nu se
recoltează masă lemnoasă, având rol de protecţie integrală.
 În delta fluviatilă pădurile naturale, dar şi cele plantate sunt constituite în
proporţie de 97% din plopi euroamericani şi sălcii. Salcia ocupă circa 35%, restul
de 3% fiind esenţe tari – frasin – sau moi: plopi albi, negri, cenuşii.
În delta fluvio-maritimă arboretele are în componenţă 54% plop, 12%
frasin, 10% stejar, 14% salcâm. Posibilitatea anuală de produse principale -
plafonul producţiei durabile, este de circa 64,5 mii mc/an, iar de produse secundare
de 4,8 mii mc/an.
Valorificarea masei lemnoase se face de către societăţile comerciale cu
capital privat, pe bază de licitaţie.
În ultimii ani s-au recoltat circa 30-45 mii mc/an, deci circa 50% din
plafonul producţiei durabile, cu influenţă negativă, atât sub aspect biologic, cât şi
economic.
Preocuparea pentru recoltare a stufului, a papurei şi a altor plante
însoţitoare este îndeletnicire veche pentru locuitorii din Delta Dunării şi zonele
limitrofe.
Stuful a fost folosit intens în economia casnică rurală în cele mai diverse
scopuri: ca material de construcţii, combustibil şi furaj pentru animale. Activitatea
prin care stuful a fost folosit multă vreme pentru producţia de celuloză şi hârtie a
constituit o sursă de venituri şi a furnizat locuri de muncă pentru localnici, până
când fabricile de celuloză au trecut la folosirea lemnului pentru producţia de
celuloză. Stuful a fost folosit în Europa, de secole, ca material izolator în
construcţia tavanelor şi pereţilor clădirilor.
Cantitatea de stuf recoltată a scăzut de la 280.000 tone în 1964, la
aproximativ 20.000 tone în prezent.
Pentru valorificarea resursei stuficole au fost delimitate 12 zone de
exploatare în suprafaţă totală de 467 km2 şi o cantitate totală exploatabilă de stuf de
71.000 tone.
În urma celor două licitaţii desfăşurate în 2002 şi 2003, au fost adjudecate
şi concesionate şapte zone. Productivitatea medie a suprafeţelor stuficole este circa
1,5 tone/ha/an, dar în zonele: Cordon – litoral, Zmeica – Goloviţa, Sinoe şi Buhaz,
aceasta ajunge la 5 tone/ha/an.
Recoltatul şi arderea periodică reprezintă căile cele mai eficiente de
conservare a stufăriilor.
Acele valori naturale ale deltei care creează şi reprezintă potenţialul turistic
al RBDD permit practicarea turismului sub diverse forme, cum ar fi: sejur pentru
odihnă; itinerant; practicarea sporturilor nautice, a pescuitului sportiv şi vânătorii
sportive; turism specializat pentru ornitologi, botanişti sau ihtiologi etc.; cura
helio-marină sau foto-safari.
Deşi Delta Dunării este binecunoscută în Europa şi în lume, numărul
vizitatorilor este limitat şi folosirea utilităţilor turistice este redusă.
Conform standardelor europene, cazarea şi celelalte facilităţi sunt la un
nivel încă slab, deşi s-au făcut eforturi vizibile în ultima perioadă de către unele
societăţi comerciale.
 Există o serie de condiţii pentru dezvoltarea turismului în Delta Dunării.
Renovarea şi ridicarea gradului de confort şi de calitate a serviciilor la un standard
minim este o condiţie de bază, după care nivelul preţurilor la cazare şi servicii pot
fi aduse la nivelul din alte ţări şi al aşteptărilor turiştilor.
Resursa peisagistică a Deltei Dunării necesită, ca şi celelalte resurse
naturale, o atenţie deosebită în ceea ce priveşte administrarea şi valorificarea
durabilă a acesteia.
Una din căile de valorificare durabilă a acestei resurse, în special într-o
zonă cu regiune de protecţie, precum RBDD, este ecoturismul.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Năvodaru I.; Staraş M.; Cernişencu I., 1996 – Pescăriile Deltei Dunării –
stare şi priorităţi actuale, Analele ştiinţifice ale INCDDD – Tulcea
2. Staraş M.; Cernişencu I.; Năvodaru I., 1996 – O coexistenţă controversată:
Pescuit şi Piscicultură, Analele ştiinţifice ale INCDDD – Tulcea
3. Năvodaru I.; Staraş M.; Cernişencu I., 1997 – Monitoringul pescăriilor
condiţie primordială în exploatarea durabilă a stocurilor de peşti, Analele
ştiinţifice ale INCDDD – Tulcea
4. Cernişencu I.; Staraş M.; Năvodaru I., 1998 – Managementul pescăriilor în
bazinul Dunării, Simpozion internaţional Aquarom ’98
5. Baboianu G.; Paul Goriup, 1995 – Obiectivele pentru conservarea
biodiversităţii şi dezvoltare durabilă în RBDD
6. Hanganu J. şi colab., 1991-1993 – Evaluarea resurselor stuficole din RBDD
şi stabilirea condiţiilor de valorificare durabilă, Rapoarte anuale – Arhiva
INCDDD – Tulcea
7. *** Obiective de management pentru conservarea biodiversităţii şi dezvoltare
durabilă în RBDD, 2004, România, Raport preliminar, ARBDD – Tulcea
8. INCDDD Tulcea 1993 – 2002, Cercetări asupra populaţiilor speciilor de interes
cinegetic pentru gestionarea durabilă a resursei în RBDD, Studii anuale
publicare în Analele Ştiinţifice INCDDD Tulcea
9. INCDDD – 1996-2000, Grupul de cercetare în Turism şi Educaţie pentru
protecţia Mediului – Biblioteca INCDDD
10. Bran F.; Simion T.; Dinu M., Turismul rural. Model european – 1997,
Bucureşti, Editura Economică,
11. Bran F.; Ioan Ildiko (1997), Utilizarea resurselor naturale în Rezervaţia
„Delta Dunării”, Tribuna Economică nr. 2
12. Bran F.; Simion T. (1999), Dezvoltarea durabilă şi ecoturismul în zonele
protejate, Tribuna Economică nr. 6
13. Bran F.; Dincu I., Ecologie generală şi protecţia mediului, Bucureşti, Editura
ASE, 2001
14. Legislaţia în vigoare privind protecţia mediului şi a ariilor protejate
(Legea 137/1995, republicată în 2000; Legea 462/2001), funcţionarea RBDD
(Legea 82/1993, Legea 69/1996, Legea 454/2001, HG 367/2002),
administrarea altor resurse naturale – pescuit, vânat, fond silvic, ape, etc.
(Legea 192/2001, Legea 26/1996, Legea 103/1996, Legea 107/1996, Legea
fondului funciar nr. 18/1991, Legea 169/1997)
15. Rapoartele anuale ale Direcţiei de administrare a domeniului public de interes
judeţean, din perioada 2000-2004. Arhiva Consiliului Judeţean Tulcea
16. Rapoarte statistice privind activitatea de agricultură din Delta Dunării, ale
Direcţiei generale pentru agricultură şi industrie alimentară a judeţului Tulcea
din perioada 1991-2004
17. Documentarea pentru întocmirea Referatului „Gestiunea resurselor în spaţiul
Deltei Dunării” s-a făcut şi pe baza altor informaţii ştiinţifice furnizate de
INCDDD Tulcea