Louis Ferdinand Céline

Viaţa şi opera lui Philippe Ignace

Semmelweis
(1818-1865)

Lucrare de doctorat în medicină

Calandrinon, 2008
 2

Traducere din limba franceză:

Ioan Cărmăzan
Corneliu Dragomirescu
 3

Viaţa şi opera lui Philippe Ignace Semmeleweis

(1818-1865)

Mirabeau a strigat atât de tare încât Versailles-ul s-a cutremurat!

De la căderea Imperiului Roman nici o altă furtună de asemenea
proporţii nu s-a abătut asupra omenirii. Pasiunile se ridicau până la
cer în valuri înspăimântătoare. Forţa şi entuziasmul a douăzeci de
popoare trăsneau din Europa sfârtecând-o. Peste tot nu era decât
freamăt de fiinţe şi lucruri. Interese de rusini, jocuri, orgolii, conflicte
obscure, impenetrabile, eroisme sublime. Toate fortele umane
contopite, dezlantuite, furioase, avide de imposibil alergau pe
drumurile si hartoapele Europei. Moarte urla in spuma sangeranda a
legiunilor sale imprastiate, de la Nil la Stockholm si de la Vendee pana
in Rusia. O suta de armate invocara in acelasi timp o suta de motive
pentru a fi salbatice. Frontierele devastate intr-un imens regat al
Freneziei, oamenii dorind progresul si progresul dorind oameni, iata
ce a fost aceasta celebra nuntire. Umanitatea se plictisise, arse
repede cativa Zei isi schimba costumul si plati istoriei cateva glorii
noi.
Si apoi vartejul linistii marile sperante ingropate, fiecare furie
plecata galopand spre Bastilia, deveni calma si se intoarse la micile
sale preocupari, spionandu-si vecinul, adapandu-si calul, adapostindu-
si viciile si virtutile in sacul palid de piele pe care ni l-a dat Bunul
Dumnezeu.
In `93 se-ncheie socoteala pentru rege. El fu sacrificat, cum se
cuvine, in Place de Greve. La taierea gatului sau tasni in lume o
senzatie noua: Egalitatea.
Toata lumea o dorea, se isca o adevarata furie. Omicidul este o
ocupatie cotidiana a popoarelor, dar, cel putin in Franta, Regidiciul
trecea ca o noutate. Nimeni nu dorea sa o spuna dar Bestia era in noi,
la picioarele tribunalelor, in draperiile ghilotinei, cu gura deschisa.
Trebuia sa-i dam de lucru.
Bestia dori sa stie cati nobili valoreaza Regele. Se dovedi astfel ca
Bestia avea geniu.
In macel fu o supralicitare formidabila. Se omori mai intai in numele
Ratiunii, pentru principii inca nedefinite. Cei buni pusesera mult talent
pentru a uni crima si justitia. Au reusit? N-au reusit? Ce conteaza?
 4
Multimea dorea sa distruga si asta era de ajuns. Ca indragostitul care
mangaie mai intai carnea pe care o ravneste si se gandeste sa mai
continue astfel mult timp, apoi, in ciuda gandului se pripeste... astfel
Europa dorea sa înece intr-un oribil dezmat secolele care o ridicasera.
Si dorea acest lucru chiar mai repede decat isi imagina.
E mai usor sa intarati multimile infierbantate, decat leii infometati.
Deci nu se mai cautara scuze pentru ghilotina. Mecanic, o intreaga
secta fu aleasa, omorata, transata carnea plus sufletul.
Floarea unei epoci fu facuta bucatele. Aceasta aduse placere
pentru moment. S-ar fi putut opri aici, dar o suta de furii pline de
plictis in fata incetinelii acestui act minutios, intr-o seara plina de
dezgust rasturnara ordinea esafodului.
Dintr-o data douazeci de rase se repezira intr-un delir
inspaimantator, douazeci de popoare contopite, amestecate, ostile,
negri sau albi, blonzi sau bruneti se napustira in cucerirea unui Ideal.
Imbranciti, raniti, sustinuti de fraze, calauziti de foame, posedati de
moarte, invadara, cucerira in fiecare zi un regat inutil pe care altii il
pierdeau a doua zi. Au fost vazuti trecand pe sub toate arcadele lumii,
rand pe rand intr-o hora ridicola si tipatoare, desfasurandu-se aici,
invinsi dincolo, inselati peste tot, trimisi neincetat din Necunoscut in
Neant, la fel de multumiti sa moara sau sa traiasca.
In acei ani monstruosi, in care sangele curgea, in care Viata
improscata si dizolvata in mii de piepturi atarna de un fir in care
indivizii erau secerati si striviti in razboi, ca strugurii in teasc, era
nevoie de un barbat.
La primele fulgere ale acestei uriase furtuni, Napoleon lua Europa
si , de bunavoie sau nu, o pastra 15 ani.
Pe durata geniului sau furia popoarelor paru sa se armonizeze,
furtuna insasi primi ordine.
Incetul cu incetul oamenii credeau din nou in vremuri bune, in pace.
Ea fu dorita, iubita, in sfarsit adorata, asa cum fusese adorata
moartea 15 ani mai devreme.
Destul de repede am inceput sa deplangem nefericirea turturelelor
cu lacrimi la fel de sincere, la fel de reale ca injuriile cu care-i
copleseam in ajun pe condamnati. Nu am mai vrut sa stim decat de
bunavointa si blandete. Am proclamat sacri pe sotii tandri si pe
mamele atente cu atatea declaratii cate au fost nevoie pentru a o
 5
decapita pe Regina. Lumea dorea sa uite. Si uita. Iar Napoleon, care
continua sa traiasca, fu facut prizonier pe o insula, bolnav de cancer.
Poetii isi reorganizara cohortele starnite, o suta de dragalasenii fura
spuse intr-o primavara pentru desfatarea sufletelor sensibile. S-a
creat cu acelasi zel cu care s-a distrus. Un suflu de tandrete mangaia
mormintele fara numar. Clopotelul nu mai parasi gatul oitelor. Au fost
murmurate versuri pentru toate paraiasele. Nu trebuia mai mult de o
margareta inflorita pentru ca o domnisoara cu adevarat sentimentala
sa izbucneasca in plans. Si nimic mai mult pentru ca un barbat de
bine sa se indragosteasca pe viata.
In aceasta epoca de covalescenta intr-unul din orasele cele mai
colorate din lume, se nascu Ignace Philippe Semmelweis, al patrulea
fiu al unui bacan, la Budapesta, pe Dunare, la umbra bisericii Stefan,
in miezul noptii exact pe 18 iulie 1818.
In umbra bisericii Sf Stefan?....aproape de Dunare...sa cautam
casa. Azi ea nu mai exista. Nimic din ea...Sa cautam mai departe. In
lume...in timp. Ceva care sa ne calauzeasca spre adevar...Sa cautam!
Poate acolo, in hora frenetica ce se
indeparteaza...1818...1817...1816...1812...Sa urcam pe firul
timpului...al
Spatiului...Budapesta...Presbourg....Viena...1812...1807....1806...1805.
..:
„Austerliz, pe 2 decembrie, la ora 4 dimineata, incepe actiunea pe o
ceata care nu intazie sa se imprastie”...Nu este inca ceea ce
dorim...cautam un om dintre ai nostri, de aceeasi rasa, mai apropiat
de Semmelweis:Corvisart!... Corvisart... Doctorul.
Nu se afla pe campul de lupta in aceasta ilustra dimineata de
foc...Unde este? Ca medic al imparatului aici este locul sau.
De ce a ramas la Viena, la Spitalul general, unde nicio obligatie
nu-l retine?
Enorma cladire, acest spital! Sinistru!...Vom reveni aici mai tarziu,
pe indelete, cu Semmelweis, cand ii va fi momentul. Deocamdata
destinul sau nu este inca perceptibil iar in locul in care va straluci
geniul sau nu-i mirosim umbra.
Ce simturi slabe avem!
In aceste sali, amestecati cu civili, sunt pretutindeni soldati
culcati, raniti, muribunzi, din fiecare armata, care-si dau sufletul
fiecare cum poate.
 6
Si Covisart...Ce face el acum?
Oare doar geniul stapanului sau retine si face faimos un medic
celebru? Oare un conflict minor il indeparteaza in aceasta dimineata?
Gelozia?
Asa ceva nu este de conceput, medicina, in definitiv, nu are trecut
si viitor ci doar prezent. O stie foarte bine el, asupra caruia se revarsa
toata gloria stiintifica a epocii,el pe care pacientul sau l-a decorat cat
de mult a fost posibil si care pentru orgoliul sau are cea mai inalta
distinctie profesionala in Colegiul Frantei. Si inca ceva, si mai puternic
in aceste vremuri de razboi: Serviciul Sanatatii celei mai mari armate
din lume. Nu este el astfel la fel de invidiat, la fel de fericit, la fel de
impodobit ca un maresal?
Dorea acest om a nu fi insa altceva decat sa serveasca, inrolat cu
toata stralucirea, in sarabandele razboiului?
Mai pastra el o gandire personala, deschisa progresului artei sale?
Acesta este oare adevarul?
In timpul bataliei de la Austerliz, in ora cea mai decisiva a timpurilor
sale , se sustrase de la indatoririle sale, fara indoiala satul sa mai ia
parte , pentru a traduce, de altfel cu mari greutati, o carte capitala:
Auscultatia lui Auenbrugger.
Vechi progres! Vechi de cincizeci de ani tacere!
Corvisart il reinvie prin vocea sa si astfel devine un gest foarte pur
si frumos in cariera acestui om. Ar fi putut el folosi mai bine
autoritatea formidabila pe care i-o dadea minunata sa pozitie de
medic al Epopeii?
Omagiu lui Corvisart! Omagiu poate, un pic, si lui Napoleon! Astfel
prin el am ajuns la armonia managaietoare pe care o cautam, aceasta
forma atat de rara a fortei: cea demna de mila in ochii oamenilor. Sa
revenim la Budapesta unde ne poarta casa noastra.
Sufletul unui om va inflori aici intr-o mila atat de mare, intr-o
izbucnire atat de minunata incat soarta umanitatii va fi, prin ea,
usurata pentru totdeauna.

*
Sa asteptam sa apara zilele pe care le intampinam in incinta
trecutului.
Mai intai...Zorii.
 7
Intr-adevar , de fiecare data gasim aceeasi infirmitate, aceasi
incapatanare stupida in rutina oraba si surda ce inconjoara copilaria
unei fiinte exceptionale...
Nimeni nu banuieste...nimeni nu ii ajuta...sufletul oamenilor e
oare atat de departe de viata de zi cu zi?
La Budapesta, Phillip al patrulea fiu e predestinat...Dar mama sa
nu banuieste mai mult ca altii. Era, ni se spune, o femeie muncitoare,
maritata de timpuriu, harnica, draguta, neobosita, pe care o boala
violenta o rapuse definitiv in iarna anului 1846.
Inaintea acestei nenorociri se canta mult in aceasta casa, si se
tipa. Opt copii!
Bacania mergea bine,micutii Semmelweis au fost bine hraniti,
Philipp implini intr-o zi patru ani, apoi zece. Tuturor, peste tot li se
parea fericit, mai putin la scoala. Nu-i placea deloc scoala, si aceasta
aversiune il deznadajduia pe tatal sau. Lui Philipp ii placea strada.
Copiii, mai mult decat noi, au o viata superficiala si una profunda.
Viata lor superficiala este simpla, se rezuma la cateva discipline, dar
viata profunda a oricarui copil este armonia dificila a unei lumi in
formare. Vor intra in aceasta lume, zi dupa zi, toate amaraciunile si
bucuriile pamantului. Este efortul imens al vietii interioare.
Ce pot sa faca profesorii si stiinta lor pentru aceasta gestatie
spirituala, aceasta a doua nastere, invaluita pe deplin in mister? Mai
nimic!
Fiinta care devine constienta are drept maestru Hazardul.
Hazardul este strada. Strada pestrita si plina de infinite adevaruri, mai
simpla decat cartile.

Ce e strada pentru noi? Pentru noi toti...cel mai adesea un loc de

visare. Visam!
Visam lucruri mai mult sau mai putin concrete, ne lasam purtati de
ambitii, de invidii, de propiul trecut. Este unul din locurile cele mai
meditative ale epocii noastre, este sanctuarul nostru modern, Strada.
In Ungaria, tara muzicala, tara a teatrului, populata de o rasa mai
demonstrativa ca a noastra, muzica izbuneste liber, fara efort.
Cantecele si nu scoala erau pasiunea micului nostru Semmleweis.
Tentatia era mare si variata, In acea epoca, mai ales la ora pranzului
 8
erau in Budapesta atatia cantareti populari cate pridvoare priveau
spre strada.
De ce sa nu te opresti o clipa?
Intre balcoanele ramase de la ultima ploaie cantaretul in zdrente
pestrite se opreste, se scarpina fara retinere, priveste trecatorii...prin
mizeriile sale. Are o mica urma de invidie pentru toti acesti oameni
care se grabesc spre pranzul lor. El nu il are pe al lui nici in stomac,
nici in buzunar.Dintr-un sac mizerabil scoate o chitara cu corzi
slabite...Obiectul geme sub degetele lui murdare...
Priveste in sus, vantul...
Vocea sa haraita emite note care se cauta, asteptam, impreuna cu
altii...si micul Philipp. Se formeaza un cerc care se mareste ocupand
trotuarul, incurcand trasurile care trec. Este un cerc magic! Gata! Sa-i
dam drumul! Mesterul Scarta- Scarta vrea sa iasa in fata ...cu ce? Cu
asta...Vom vedea...Sa-l urmam...Un capat de drum spre Vis!
Pranzul trece si grupul de oameni canta intr-o vraja pe care
foamea nu reuseste sa o rupa. Aceste cantece nu sunt nici vesele, nici
triste, sunt pline de o substanta magica, merg la inima.
La fel ca marea muzica ele te fac sa intelegi Divinitatea. Doar ca
pentru marea muzica trebuie sa fii cel putin un pic instruit, muzician,
pentru a iubi cantecul popular, cel adevarat este suficient sa iubesti
dragostea, sa ai sentimente si pe urma te ajuta cuvintele.
Ascultati in suflet toata surpriza, toata bucuria de a fi eliberat putin
de umbra, farmecul acestor patru note adunate...Patru note
luminoase, sunt darul curajului, al fortelor sperantei pe care talentul le
da celor care nu stiu, care nu sunt destul de fericiti, destul de
credinciosi, destul de sinceri, destul de tari...pentru a fi fericiti.
Dar muzica se stinge...cercul se desface...si cantaretul un pic mai
obosit, isi cauta pranzul . Tuturor le este foame. Dulcele mister se
risipeste...cu parere de rau, in inima fiecaruia. Strada recade de la
nivelul scurgerilor de apa. Biserica intima se inchide, orga a tacut,
este mai trist ca inainte.Nu raman decat cei desemnati de destin
pentru slujba eterna a iubirii nesfarsite. Ei nu sunt decat o miniscula
capela a luminii in spatiu si in timp.
*

Dar contempland varfurile spirituale care se ridica de partea

cealalta a vietii, greu percetibile pentru privirea prea exacta a
oamenilor, nu am pierdut cumva drumul de zi cu zi?
Si totusi evenimentele se-ndreapta intr-acolo cu fiecare epoca si
ele sunt cele care vor depune marturie cu limbajul lor simplu despre
forta si frumusetea de care dispune fiecare om in secretul destinului
sau.
 9
Cele ce apar in primii ani de viata ai micului Philipp nu ne aduc
aproape nimic important.
Fara tragere de inima invata regulile limbii latine la liceul din Pesta
la care l-a inscris tatal sau, si aceasta fara mare succes, raportat la
palmaresul epocii. Scoala, dupa cum stim era severa, Cicero dificil,
tineretea neinteleasa.
Timp de doi ani Philipp trece frumosul pod peste Dunare in fiecare
Duminica pentru a merge sa ia masa cu parintii sai, din partea carora
primea nenumarate incurajari si sfaturi. Ambitiile bacanului erau mari,
nu dorea el ca Philipp sa ajunga controlor in armata lui Franz al
Austriei? Sigur, era o slujba foarte buna, invidiata, indeplinita de
judecatori calare, arbitrii in conflictele care se iscau mereu intre
trupele de campanie si proprietarii nedreptatiti si nemultumiti.
Dar este cale lunga de la dorinta unui tata pana la destinul fiului
sau.
De bine de rau Philipp isi termina studiile pe 4 noiembrie si
paraseste Budapesta pentru a obtine la Viena diploma austriaca de
drept.
Calatoria trebuia sa dureze patru zile. Un incident survenit in
imprejmuirile Petersbourgului intarzie diligenta. Ajuns la Viena este
obosit, prost dispus.
Prima impresie pe care i-o face orasul este de-a dreptul proasta:
„ Bunul meu prieten” ii scrise lui Markusovski, a doua zi dupa sosire, „
cat regret orasul nostru, gradinile noastre, promenadele noastre.
Nimic de aici nu-mi place...”
Nu va iubi niciodata Viena. Adevaratele motive ale acestei antipatii
sunt inca surde, dar viata le va contura mai tarziu cu precizie.
Si totusi, de la prima sedere la Viena, se simte strain, sortit sa
atraga antipatia. Toate sentimentele sale ramasesera maghiare,
impenetrabile. Multa vreme pastreaza aceasta incredere absoluta in
ai sai pana in ziua in care chiar compatriotii lui, s-au intors impotriva
lui. Fara indoiala ca ii era scris sa fie nefericit intre oameni, fara
indoiala ca pentru fiintele de o asemenea anvergura orice sentiment
uman devine o slabiciune. Cei destinati sa creeze lucruri admirabile
nu-si pot extrage din unul sau doua sentimente fortele afective care le
inflacareaza destinul inegalabil. Legaturi mistice ii conecteaza cu tot
ce exista, cu tot ce palpita, ii protejeaza si deseori ii inlantuie intr-un
entuziam sacru. Niciodata nu reusesc, ca majoritatea dintre noi, sa
considere femeia sau copilul iubit ca partea cea mai vie a ratiunii de a
trai.
In fine, Semmelweis isi hranea existenta la izvoare mult prea
generoase pentru a fi bine inteles de ceilalti oameni. Era dintre aceia,
 10
mult prea rari, care pot iubi viata pentru ce are ea mai simplu si mai
frumos: a trai.El a iubit-o dincolo de limitele ratiunii.
In istoria veacurilor viata nu este decat o iluzie, Adevarul este
Moartea.
Iar medicina, in Univers, nu este decat un sentiment, un regret, o
compasiune mai activa decat altele dar aproape lipsita de efect in
epoca in care o aborda Semmelweis.Se indrepta spre ea pur si
simplu.Dreptul nu il retine multa vreme.
Intr-o zi, fara a-si anunta tatal ia decizia! Asista la un curs la
spital, apoi la o autopsie intr-o pivnita, cand stiinta interogheaza
cadavrul cu cutitul...Apoi, impseuna cu altii, facand cere in jural
patului unui bolnav,poate sa-l auda pe Skoda, marele medic al epocii,
vorbind despre starea si soarta unui bolnav.Skoda a fost stralucitor,
avea eruditie, multa finete, descria boala asa cum descrii chipul unei
vechi cunostinte.Noaptea febra creste, sufletul evadeaza...A doua zi, o
forma rigida, lipsita de caldura, un cearsaf intins.. .care e ridicat.
Autopsie.Skoda straluceste din nou de eruditie, de finete.Te
obisnuiesti, uiti de moarte, nu te mai uiti decat la Skoda, nu il asculti
decat pe el, si mori intr-o zi la randul tau, fara multa impotrivire..
.Fericirea medicilor are acest pret.
Trebuie aici sa il infatisam pe Skoda, eel putin activitatea sa
medicala, caci influenta sa a jucat eel mai important rol in viata lui
Semmelweis.Era de altfel un om de prim rang, bucurandu-se de un
mare renume pe care il merita.Invatamantul sau clinic era urmat de
elevi din ce in ce mai numerosi, putea conta pe simpatia oricarui
element tanar din medicina vieneza.Lucrarile sale asupra auscultatiei,
continuare a operei lui Auenbrugger, erau conduse cu multa
indrazneala si i-au adus oponenti inflacarati. Astfel cariera sa avea
ceva arzator, lucru ce lipseste de obicei sobrelor cariere stiintifice.
Ne este permis sa presupunem entuziasmul care il purta pe
Semmelweis catre medicina, dar, de fapt stim pur si simplu ca a ajuns
destul de repede elevul direct al lui Skoda si ca Facultatea de Drept
inregistra retragerea sa inainte ca sa ii dea primele diplome.
Despre atitudinea tatalui sau cu privire la aceasta schimbare nu
stim nimic.
Prin lectiile lui Skoda, Semmelweis a aflat ce poate face spiritul
clinic in natura si dacajnu a fost niciodata in acest domeniu la fel de
 11
subtil ca maestrul sau, creatiile sale au fost mai solide, avea sa
inainteze mult mai departe spre Adevar.

Un alt om, mai putin cunoscut decat Skoda, cu siguranta mai

discret decat el, dar a carui opera avu o raspandire mult mai vasta, a
imbogatit gandirea lui Semmelweis cu o metoda stiintifica
indispensabila; acest maestru a fost Rokitansky.
Primul loc in catedra de anatomie patologica a Facultatii din
Viena a fost ocupat de el.Se stie ca a pus acolo bazele acelei mari scoli
de cercetari histopatologice din Europa, ale carei lucrari au fost atat
de numeroase si memorabile.Semmelweis se numara printre
entuziastii de la inceput, iar ceea ce a invatat acolo se pare ca s-a
regasit intotdeauna in consideratiile sale cele mai utile si mai rapide.
Ne putem intreba prin ce efect si prin ce armonie providentiala
au disparut dezastrele f ebrei puerperale, inaccesibile si monstruoase
pana atunci, in fata disciplinelor modeste reunite de Rokitansky in
spiritul elevului sau? Indraznelile progresului sunt fragile ! Intr-adevar
numai tremurand ne putem gandi la pericolele pe care a trebuit sa le
evite, la lipsurile care totusi l-au ajutat in drumul sau
triumfator.Pentru geniu nu exista solutii marunte, exista doar cele
posibile si imposibile.In campul microscopului nici un adevar nu
mergea atunci prea departe pe drumul Infinitului, fortele
cercetatorului celui mai indraznet se limitau la anatomia patologica.
Dincolo de aceste cateva broderii colorate, pe drumul spre
infectie nu mai erau decat moartea si cuvintele...
Semmelweis a primit deci armele sale esentiale de la cei doi
maestri ai sai. Dar nu a fost tot ce i-au dat.Si ei de-a lungul vietii au
urmarit cu neliniste munca si incercarile elevului lor remarcabil.L-au
urmarit cu tristete urcand treptele calvarului sau, si nu l-au inteles
intotdeauna.
Incercand sa il sustina, sa il sfatuiasca, au dorit deseori sa ii
modereze elanurile impetuoase, sa il convinga de inutilitatea
insolentelor sale si a interminabilelor polemici cu oponentii de rea
credinta.De-a lungul anilor de incercari nemiloase, cand haita
dusmanilor isi descarca ura pentru un Semmelweis hartuit si izgonit,
cei doi maestri imbatraniti si obositi de lupte personale se vor uni din
nou pentru a-l apara.Skoda stia sa conduca oamenii, Semmelweis
 12
dorea sa-i spulbere.Acest lucru nu este permis.A dorit sa distruga
toate usile care ii stateau in cale si s-a ranit cumplit.Ele nu se vor
deschide decat dupa moartea lui.
Pentru a respecta adevarul suntem datori sa semnalam un mare
defect al lui Semmelweis: acela de a fi brutal in toate si mai ales fata
de el insusi.
La Viena, dupa o sedere de abia cateva luni, Skoda a trebuit sa
intervina pentru ca elevul sau sa nu cada intr-o grava depresie psihica
datorita starii de epuizare.
Avantat, excesiv de sensibil la glumele inofensive pe care le
faceau ceilalti studenti pe seama accentului sau maghiar foarte
pronuntat, se credea persecutat, este la un pas de obsesie.Skoda il
calmeaza, il sfatuieste si il intelege, apoi, profitand de aceasta
apropiere ii impune o lunga perioada de repaus.La aceasta
constrangere se vor adauga curand scrisorile de la mama sa
ingrijorata.Toate acestea il hotarasc sa-si ia o vacanta foarte
necesara.
In primavara lui 1839 pleaca spre Budapesta unde este asteptat
cu nerabdare.Bucuria reintoarcerii, linistea regasirii caminului, lungile
calatorii pe strazile zgomotoase, toate aceste distractii ii schimba in
mod fericit dispozitia, ii intaresc sanatatea, dar nu ii multumesc
spiritul.Se plictiseste.
In acest timp noua Scoala de Medicina de la Budapesta tocmai
si-a deschis portile.Se inscrie aici.Dar invatatura pe care o primeste
nu ii place.El afirma asta in gura mare. De aici pornesc tot felul de
probleme.In 1841 se intoarce la maestrii sai de la Viena.Din punctul
sau de vedere ei nu s-au schimbat dar el, dimpotriva, s-a schimbat
profund.Isi da seama cand Rokitansky vrea sa il puna sa faca studii
ample asupra modificarilor tesutului hepatic sau cand Skoda incearca
sa il dedea la fineturile stetoscopice pentru care avea talent.Refuza
hotarat.Iar uimirea lor i se pare atat de ridicola incat pentru o vreme
se indeparteaza de amfiteatrele lor si inceteaza chiar pentru mai
multe luni sa frecventeze spitalele.
Ceea ce se face la Facultate i se pare acum prea subtil,teoretic,
intr-un cuvant inutil din punct de vedere al bolnavilor la care vrea sa
se gandeasca inainte de toate.
 13
In timpul acestei crize de vocatie va prefera plimbarile lungi
prin gradinile botanice, unde sta de vorba cu un anume Bozatov,
expert in plante, inepuizabil in ceea ce priveste virtutile celor
simpli.Stiinta absolut empirica a acestui negustor de plante
medicinale il incanta. Alunecand pe aceasta panta va citi despre acest
subiect lucrari interminabile.Acestei muzici vindecatoare, vaga si
inselatoare, ii gaseste un farmec absolut.Luni de zile consacra
acestor terapii sarace; nu se mai entuziasmeaza de certitudinile lui
Skoda sau de precizii lui Rokitansky.Si il gasim inca impregnat de
aceste sentimente cand vine momentul tezei sale.
Il surprinde.
Lucrarea va fi scurta: abia douasprezece pagini.
Dar douasprezece pagini de poezie densa, de imagini
salbatice.Potrivit clasicismului din epoca este redactata in latina, pe
cat mai usor posibil.Se intituleaza Viata plantelor .Este un pretext
pentru a celebra proprietatile rododendronului, ale florii-pastilor, ale
bujorului si a multor alte vegetale.
In trecere autorul ne aduce la cunostinta fenomene de mare
importanta dar foarte sigure, intre altele ca de genul energia soarelui
favorizeaza energia plantelor, frigul dimpotriva le este absolut
defavorabil.
Nu exista ceva mai simplu, dar pentru latura patetica iata un
exemplu:
«Ce spectacol-scrie el-bucura mai mult spiritul si inima omului
decat acela al plantelor!Decat aceste flori splendide in minunate
varietati care raspandesc mirosuri atat de suave!Care daruiesc
gustului sucurile cele mai delicioase! Care ne hranesc corpul si il
vindeca de boli! Spiritul plantelor inspira multimile de poeti ai
divinului Apolo care se minuneaza de nenumaratele lor
forme.Ratiunea omului refuza sa inteleaga aceste fenomene pe care
nu le poate lumina dar pe care filozofia naturala le adopta si le
respecta:din tot ceea ce exista emana intr-adevar omnipotenta
divina.»
Aceasta teza contine si alte paragrafe cu aceeasi inspiratie
melodioasa si de valoare egala.
Skoda, maestrul sau, care prezida juriul Facultatii, il intreba, fara
indoiala pentru a nu lasa locul altcuiva, daca ar fi posibil sa se
inlocuiasca mercurul cu sucul unor flori in tratamentul bolilor, si il ruga
 14
sa argumenteze aceasta tema delicata«Medicina si
sentiment».Totul intr-o latina proasta, bineinteles.
Esential pentru noi este sa stim ca a fost primit doctor in
medicina in acea zi, pe care unii o situeaza in martie, altii in mai, in
orice caz in primavara lui 1844.
*
Skoda nu era, dupa cum stim, doar un remarcabil clinician;
finetea intuitiva si perspicacitatea de care a dat dovada in lucrarile
sale stiintifice i-au servit de asemenea foarte mult in evolutia
stralucitei sale cariere.
Cat timp l-a avut pe Semmelweis sub indrumarea sa, vreme de
cinci ani, nimeni nu isi poate inchipui ca nu si-a facut despre elevul
sau o parere foarte clara.Cu siguranta ca a presimtit la acest tanar
maghiar toata puterea de descoperire, careia ii cunostea el insusi
foarte bine valoarea si armonia.Nu vom afirma ca in acea clipa a fost
intr-u catva gelos, dar avea o grija meticuloasa pentru propria sa
cariera si dorea sa ramana maestrul de necontestat al clinicii de
medicina interna de la Viena.
Or, daca Tratatul de auscultatie pe care tocmai il publicase
continea cu siguranta descoperiri de necontestat, el se baza in egala
masura si pe subtilitati.
Adversarii sai nu se dadeau in laturi de loc de la a afirma
aceasta, si in fiecare zi trebuia sa isi sustina opiniile stiintifice, din
care nimic nu parea dovedit sau admis.
Era un moment dificil, iar pe de alta parte Skoda stia mai bine ca
oricine ca elevii prea straluciti sunt, de regula, cei mai de temut
distrugatori ai Maestrilor lor.Fara indoiala ca aceasta gandire
prevazatoare il facea sa nu doresca sa il vada pe Semmelweis, atat de
prompt si inflacarat, abordand invatamantul magistral al medicinei
interne, a carui suprematie stralucitoare dar fragila o poseda.
Odata ce a uitat Viata plantelor Semmelweis a revenit in mod
natural catre el.
Skoda l-a primit cu multa placere si a stiut sa-l fereasca de
speranta unui post in propria sa clinica.Mai exact i-a rezervat, in
asteptarea a ceva mai bun, un mic post de invatamant auxiliar in
preajma sa.
 15
Semmelweis era multumit.Dar in septembrie 1844, cand se
deschide concursul oficial pentru un post de asistent la Skoda si el se
prezinta la probe, plin de incredere, apare un concurent: doctorul
Lobl.
Semmelweis este eliminat.
Skoda, fara a pierde timp, invoca pentru a justifica acest esec
problema fatala a varstei, care intr-adevar era in favoarea lui Lobl.
«Este totodata o problema de rabdare-spuse el-si intrucat
urmatorul concurs se va deschide curand, totul se va aranja!»Trebuie
sa admitem ca scuza era destul de valabila, dar servea atat de bine
propriile sale planuri incat nu ne putem impiedica sa nu regasim in
ea maniera sa subtila.
Totodata nu trebuie ca din aceasta cauza sa suspectam
sinceritatea sa cu privire la Semmelweis.Cu siguranta ca tinea in
continuare la el, dar in spiritul unor reguli de prudenta si departare
de la care nu dorea sa se faca exceptie.Poate ca a avut dreptate?
Putem indragi caldura focului, dar nimeni nu vrea sa se
arda.Semmelweis era focul.
In fine il regasim mai mult sau mai putin consolat, asteptand in
umbra lui Skoda ca sa-i vina si lui randul la lumina.Ar fi ramas astfel
fara indoiala cativa ani buni daca Rokitansky, pe care lucrarile sale
de moment asupra infectiei il aduceau in contact zilnic cu chirurgia,
nu l-ar fi antrenat pe Semmelweis cu entuziasmul sau de vindecator
in aceasta cariera unde totul nu era decat ignoranta si
dezastru.Trebuie intr-adevar sa ne amintim ca inainte de Pasteur mai
mult de noua operatii din zece, in medie, se terminau cu moartea
sau cu infectia, care nu era decat o moarte lenta si mult mai cruda.
Ne dam seama ca avand sanse atat de mici de reusita nu se
opera decat foarte rar.Un mic numar de chirurgi, de altfel aproape de
prisos, isi disputau trei sau patru posturi oficiale din Viena.
In mijlocul lor Semmelweis a simtit pentru prima data dezgustul
fata de aceasta simfonie verbala cu care era inconjurata infectia cu
toate nuantele sale.Acestea erau aproape nesfarsite.Era un joc al
talentului sa explici moartea prin«puroiul bine legat»,«puroiul de
natura buna»,«puroiul laudabil».De fapt un fatalism cu cuvinte mari,
sonoritati ale neputintei.
 16
Fiecare din acesti chirurgi, prea multumit de a fi ajuns la
rarele
onoruri care ii erau acordate, isi facea putine griji in privinta
sinceritatii. In afara de Rokitansky, in grupul acestor indivizi, viitorul
omenirii avea putine sperante.
Optimismul naturalist al lui Semmelweis, de la care se hranea
teza sa, a fost pus la grea incercare.
Si spre sfarsitul acestor doi ani petrecuti in chirurgie , scrise, cu
acea semintie de scandal care-l caracteriza deja :<<Tot ce se face
mi se pare inutil, decesele se succed cu naturalete.Se opereaza in
continuare fara a se cauta sa se afle adevarul de ce un anume
bolnav moare mai curand decat altul in cazuri identice.»
Si parcurgand aceste randuri putem spune ca s-a terminat!
Panteismul sau este ingropat.El se revolta, intra pe drumul
luminii!De acum incolo nimic nu-l va mai opri.Nu stie inca in ce fel va
revolutiona profund blestemata asta de chirurgie, dar are aceasta
misiune, o stie bine, si aceasta se va adeveri curand.Dupa un concurs
stralucit obtine diploma de chirurg pe 26 noiembrie 1846.Dar, cum
nici unul din posturile posibile nu este vacant, devine nerabdator.Cu
atat mai mult cu cat banii pe care ii primea din partea familiei vin din
ce in ce mai rar si parintii il grabesc sa isi termine studiile pentru a-si
forma o clientela, intrucat se tem ca in curand nu vor mai putea sa il
sprijine.Tatal sau se imbolnavise; bacania, fara indoiala din aceasta
cauza, nu mai era la fel de prospera.Isi marturiseste grijile maestrilor
sai, care fac imediat uz de toata influenta lor pe langa minister.
Evenimentele se precipita.
Din moment ce in chirurgie nu exista nici un post liber, atentia se
indreapta catre obstetrica.Klin are nevoie de un asistent, ii este
propus Semmelweis.Dar acesta nu are diplomele corespunzatoare.In
decurs de doua luni da toate examenele necesare.
Primit Doctor in obstetrica pe 10 ianuarie 1846, este numit
profesor asistent al lui Klin pe 27 februarie al aceluiasi an.De acum
incolo va face parte din cadrele Spitalului general al Vienei unde
profesorul Klin conducea una din matemitati.Din punct de vedere
intelectual acest Klin era un nenorocit, plin de vanitate si absolut
mediocru.Toti autorii au insistat pe larg asupra acestor
caracteristici.Nimeni nu va fi prin urmare surprins ca a devenit feroce
 17
inca de la primele revelatii ale genialului sau asistent.Au fost de
ajuns cateva luni.Abia a avut timpul sa inteleaga adevarul asupra
febrei puerperale ca s-a si hotarat sa innabuse acest adevar prin toate
mijloacele si legaturile de care dispunea.
A reusit sa grupeze toate invidiile, toate neroziile impotriva lui
Semmenlweis si a aparitiei descoperirii sale.Pentru asta va ramane pe
veci criminal si ridicol in fata posteritatii.
Nu numai prostia naturala si pozitia dobandita il faceau
periculos, dar era mai ales de temut pentru favoarea de care se
bucura la Curte.
In extraordinara drama care s-a jucat in jurul febrei puerperale,
Klin a fost marele ajutor al mortii.«Va fi vina sa eterna...», va scrie
Vernier mai tarziu, vorbind despre influenta sa dezastruoasa, despre
opozitia sa imbecila si furioasa.
Toate acestea, cu siguranta, apartin marelui si
frumosuluidomeniu al justitiei. Totusi adevarul exista si istoricul
impartial nu are voie sa il ignore?
Oricat de inalt ar fi geniul, oricat de pure ar fi adevarurile
enuntate, avem dreptul sa ignoram formidabila putere a lucrurilor
absurde?In haosul lumii constiinta nu este decat o luminita, pretioasa
dar fragila.Nu se aprinde un vulcan cu o lumanare.Nu se dezlipeste
pamantul de cer cu un ciocan.
Lui Semmelweiss ca si atator precursori ai sai trebuie sa-i fi
fost ingrozitor de penibil sa se supuna fanteziilor prostiei, mai ales ca
el era in posesia unei descoperiri stralucitoare, folositoare fericirii
umane. Lucru pe care il dovedea in fiecare zi in maternitatea lui Klin.
In fine, nu ne putem impedica totusi sa gandim, recitind
actele acestei tragedii careia i-a cazut victima impreuna cu opera sa,
ca avand o grija mai mare pentru forma, Klin, atat de pueril in orgoliul
sau, nu ar mai fi putut gasi sprijinul real reprosurilor pe care le-a
adunat impotriva asistentului sau.
Unde Semmelweis a fost distrus este foarte probabil ca mare
parte din noi sa fi reusit prin simpla prudenta, prin atentie
elementara.El nu avea, sau neglija, se pare, rostul indispensabil al
legilor inutile ale epocii sale, de altfel ale tuturor epocilor, in afara
carora prostia e o forta de neinfrant.
 18
Din punct de vedere uman era un nepriceput.
*

Doua pavilioane de nasteri, identice ca si constructie,

invecinate, se ridicau in anul 1846 in mijlocul gradinilor Spitalului
general din Viena.Profesorul Klin il conducea pe unul dintre ele;
celalalt, deja de patru ani se gasea sub conducerea profesorului
Bartch.
Prin aceste gradini acoperite de zapada, batute de chiciura unui
vant neindurator a trebuit sa mearga Semmelweis catre noul sau
serviciu in dimineata de 27 februarie.
Stia ca va gasi in aceasta cariera si mai multa tristete decat
cunoscuse pana atunci in chirurgie, dar nu isi putea imagina cu ce
emotii si la ce intensitate dramatica se scurgea viata cotidiana la
profesorul Klin.
Inca de a doua zi Semmelweis a fost prins,tarat, lovit in dansul
macabru care nu se intrerupea niciodata in jural celor doua
pavilioane.Era o zi de marti. A trebuit sa se ocupe cu primirea femeilor
insarcinate, venite din cartierele foarte populate ale orasului.
In mod evident nu acceptau sa nasca intr-un spital cu o faima
atat de trista decat cele de conditie absolut mizerabila.
Din marturisirile lor nelinistite a aflat Semmelweis ca daca
riscurile febrei puerperale erau considerabile la Bartch, la Klin, mai
ales in anumite perioade, riscul mortii echivala cu o certitudine.
Aceste date, care devenisera clasice in randul femeilor din oras,
au constituit din acest moment punctul de plecare al lui Semmelweis
catre adevar.
Primirea femeilor in travaliu se facea atunci pe ture de 24 de ore
pentru fiecare pavilion.In acea zi de marti, cand a sunat de ora patru,
pavilionul lui Bartch si-a inchis portile, cel al lui Klin si le-a deschis...
Chiar la picioarele lui Semmelwes se derulau atunci scene atat
de vii, atat de tragice, incat esti surprins citindu-le, in ciuda atator
motive contradictorii, sa nu ai un entuziasm absolut fata de
progres.«0 femeie», va povesti el mai tarziu in legatura cu aceasta
prima zi, «este surprinsa brusc de dureri pe strada, catre ora cinci
 19
dupa-amiaza.. .Nu are domiciliu..., se repede la spital si intelege
imediat ca a ajuns prea tarziu..., iat-o in genunghi, implorand sa fie
lasata sa intre la Bartch ,in numele vietii sale pe care o cere pentru
ceilalti copii...aceastra favoare ii este refuzata.Nu este singura!»
Din acest moment sala de primire devine un rug de deznadejde
arzatoare, unde douazeci de familii plang, implora.. .deseori tarand cu
forta pe femeia sau mama pe care o aduc.
Prefera aproape intotdeauna sa nasca in strada, unde pericolele
sunt intr-adevar mai mici.
La Klin nu se duce de fapt decat cele care ajung in ultimul
moment fara bani, fara sprijinul unui brat care sa le alunge din acel
loc blestemat.In cea mai mare parte sunt fiintele cele mai impovarate,
cele mai condamnate de moravurile intransigente ale epociirsunt
aproape toate fete nemaritate.
In destinul lui Semmelweis, in care marile nenorociri par totusi
obisnuite, durerile cad uneori atat de greu incat sunt estompate de
absurd.
Abia a apucat sa faca acest contact initial si dureros cu noile sale
indatoriri, abia s-a indepartat indeajuns ca sa nu mai auda gemetele
celor condamnate de Soarta...doua scrisori, una anuntandu-i moartea
mamei si cealalta pe a tatalui decedat cateva zile mai tarziu.
Depanand aceasta existenta s-ar parea ca epuizam toate
exprimarile nefericirii.Terminologia la care trebuie recurs in
permanenta pentru a o insoti de-a lungul operei pare ca provine in
intregime din giulgiul greu al frazelor funerare.
Dar faptele au fost ,daca ne este permis sa spunem mai
intunecate decat descrierea lor.Fatalitatea lugubra care domneste la
Klin il invaluie de acum inainte.Ea distruge barbatii, femeile si lucrurile
care se misca in acest spatiu.Numai el sfideaza Destinul si nu e
distrus, dar sufera astfel mai mult decat toti ceilalti, din toate
timpurile, din Viena sau din Paris, din Londra sau din Milano.Toti
acestia, mai devreme sau mai tarziu, si-au plecat capetele in fata
blestemului febrei puerperale.Cu ipocrizie, la umbra indiferentei, au
pactizat cu Moartea.Si daca savantii se mai ridica din cand in cand cu
trimiteri subtile, e semn ca si-au epuizat micile resurse ale talentului
lor marginit si dorm sforaind in hora oficiala. Febra gravidelor! Temuta
divinitate! Detestabila! Dar atat de obisnuita!
 20

Cu orice pret, parea sa faca parte din randul catastrofelor

cosmice, inevitable...
Cei mai vechi, piosi si demni de dispret, o priveau fara a
marturisi ca pe un fel de tribut dureros pe care il plateau des femeile
din popor la intrarea in viata materna.
Cateodata unii, sustragandu-se rutinei profesionale, se
indigneaza, se ingrozesc, fac taraboi...
Atunci au fost numite cateva Comisii.Ele reuneau intotdeauna
savantii cei mai responsabili.
Ar fi un joc facil sa reprezentam aceste Comisii succesive,
interminabile, in mod ridicol.Sa incercam mai curand sa le estimam
eforturile.
Au fost ca de obicei in zadar in timpul recrudescentei
puerperale din 1842 la Klin, cand 27% din gravide au murit in august,
29% in luna octombrie a aceluiasi an si s-a ajuns chiar la o medie de
33 de decese din 100 de nasteri in luna decembrie.
Si alte Comisii s-au impotmolit in aceeasi vesnica problema.Din
toate cele care s-au reunit, poate una din cele mai ineficiente a fost
cea convocata de Ludovic al XVI-lea in timpul epidemiei de febra
puerperala din 1774 care a decimat Hotel-Dieu din Paris.Cu aceasta
ocazie a fost incriminat laptele si colegiul medicilor din Paris i-a
propus regelui, ca remediu al epidemiei, inchiderea tuturor
maternitatilor si indepartarea tuturor doicilor.
Nu era nici foarte bine, nu era nici foarte rau.
La Viena, in luna mai 1846, a fost convocata de urgenta o
comisie imperiala, statisticile acuzand de data aceasta serii mortuare
de 96% la Klin.Ce sa crezi despre toti cei care alcatuiau Comisiile?
Erau prin urmare ei insisi la fel de ignoranti si mai ales la fel de
incapabili ca si remediile pe care le propuneau?In nici un caz.Dar le
lipsea geniul, si era nevoie de mult pentru a descurca itele bolii
inainte ca Pasteur sa dea din lumina sa mediocrilor.
De altfel nu e nevoie de el intotdeauna in marile imprejurari ale
lumii, cand torentul fortelor materiale si spirituale, obscure,
amestecate, ii duce pe oameni in hoarde zbierand, docile, catre
 21
sfarsituri ucigase.Putini din cei mai dotati stiu sa faca altceva in acel
moment decat sa se remarce printr-o cadere mai rapida in abis sau
printr-un strigat mai puternic decat al celorlalti. Rarisimi sunt cei care,
gasindu-se in mijlocul acestei obsesii, pe care o numim Fatalitate sa
indrazneasca sa gaseasca forta necesara sa o infrunte. In umbra lui se
va gasi cheia misterelor pana atunci de temut. Aproape intotdeauna
cel care doreste cu destula credinta, o gaseste, caci speranta exista
intotdeauna si in fata indraznelii torentul fatalitatilor se indreapta
catre alte ignorante pana in ziua in care apare un geniu.
Semmelweis si-a ales aceasta sarcina pe masura sa si a timpului
sau.Mai tarziu a avut el insusi constiinta rolului sau intre oameni.
«Destinul m-a ales-scrie el-pentru a fi misionarul adevarului in ceea ce
priveste masurile necesare pentru a evita si combate flagelul
puerperal.Am incetat demult sa raspund la atacurile ale caror tinta
sunt in mod constant; ordinea lucrurilor va dovedi adversarilor mei ca
am avut in intregime dreptate, fara a fi necesar sa particip la polemici
care nu pot sprijini cu nimic progresul adevarului.»
Ne-am obisnuit in alte domenii cu declaratii atat de solemne din
partea ganditorilor sau a politicienilor, care insa nu au fost precise sau
ferme in nici o privinta; nu sunt de fapt decat jocuri literare.Din
contra aceasta reprezinta un punct definitoriu al biografiei noastre.
Dar sa revenim la vremea in care l-am lasat pe Semmelweis, adica in
jur de 1846.Este inca departe de a avea aceasta siguranta
magnifica.Pentru moment, totul in jurul lui este contradictoriu,
incoerent. Cauta in rapoartele Comisiei imperiale.Nici unul din
eventualele remedii pe care le indica si carora li se incearca aplicarea
practica nu dau vreun rezultat.Nici macar un inceput de speranta.
Prin urmare Semmelweis nu se poate baza decat pe propriile resurse.
Atunci actioneaza prin eliminari succesive ale Trecutului, inlaturand
erorile si minciunile care ascund adevarul, aruncandu-le departe ca pe
niste frunze moarte care sufoca floarea pe care o cauta.Va marca o
prima borna a spiritului sau catre descoperire: Se moare mai mult la
Klin decat la Bartch.
Toata lumea inaintea lui remarcase aceste lucru, nimeni nu se oprise
asupra lui atat de categoric.El considera ca este singurul fapt concret
in aceasta tragedie in care totul este obscur.Tot de aici va pleca si aici
se va intoarce mereu. Totusi o suta de cai i se ofera si incearca sa il
 22
indeparteze.El le refuza.In fine, cand, cu ajutorul convingerii si
deseori, din pacate! al brutalitatii a reusit sa ii atraga pe cei care vor
sau intarzie sa il ajute, solutiile incep sa curga.In jurul lui se
rivalizeaza cu ingeniozitate, de fapt din orgoliu.«Daca se moare mai
putin la Bartch», pretind aceste spirite pozitive din teama de a nu fi
depasite,«este din cauza ca la el tuseul este executat in exclusivitate
de moasele eleve in timp ce la Klin studentii sunt cei care fac aceeasi
manevra la femeile gravide fara nici o blandete si le provoaca prin
brutalitatea lor o inflamatie fatala!»Pe atunci se credea cu fermitate
ca inflamatia era cauza etiologica a febrei puerperale.
—Uraa! Lumea e salvata!
Semmelweis se foloseste de ocazia oferita de emulii sai si trece
la deductii practice.Moasele care isi faceau stagiul la Bartch sunt
schimbate cu studentii lui Klin.Moartea ii urmeaza pe studenti,
statisticile lui Bartch devin nelinistitoare si Bartch speriat ii trimite
inapoi de unde veneau pe studenti.Semmelweis stie acum(si de
asemenea si ceilalti daca o doresc) ca studentii joaca un rol de prima
importanta in acest dezastru.Este prea mult.Este suficient pentru ca
un potop de sfaturi sa se abata asupra lui.Chiar si Klin, care incepe sa
fie ingrijorat de schimbarile pe care asistentul sau vrea sa le faca in
fieful sau blestemat, Klin, a carui activitate obstetrica este inconjurata
de o reputatie tragica in toata Austria, incearca atunci sa explice ca
studentii straini sunt cei care propaga febra puerperala.
Conform dorintei medicului sef, sunt ordonate exmatriculari, si
numarul studentilor scade de la patruzeci si doi la douazeci prin
plecarea studentilor straini.Ca urmare a acestei masuri procentul
mortalitatii scade pentru cateva saptamani...Sa ne gandim cat de
derutanta poate fi o ameliorare de acest gen pentru cel care studiaza
cu pasiune suprafata Necunoscutului.Este de ajuns ca cercetatorul sa
se opreasca mai mult decat trebuie,sa se piarda in deductii inutile ca
sa vedem carul cercetarii ezitant,zdruncinandu-se, impotmolit pentru
multa vreme, poate pentrutotdeauna.
Nu este cazul lui Semmelweis care are forta, sa-i multumim lui
Dumnezeu.
Trece peste aceste maruntisuri, vrea mai mult, vrea sa vada
foarte clar, o doreste cu prea multa violenta.
 23
Entuziasmul sau nu este nuantat.Datorita neajunsurilor sale
formale este acuzat de intoleranta si de lipsa de respect la adresa lui
Klin.Totul e adevarat, din pacate!
Unii gasesc orgoliul sau insuportabil; se spune ca se joaca «cu
oul lui Columb».In inflacararea cautarii s-a retras din viata de zi cu zi,
o ignora, nu mai traieste decat pasional, cu o asemenea forta, cu o
asemenea fixitate incat revine fara a renunta o clipa la singurul fapt
dovedit, palpabil, anume ca «se moare mai mult la Klin cu studentii
decat la Bartch cu moasele».Va repeta fara incetare tuturor celor care
vor sau nu vor sa il asculte:«Cauzele cosmice, telurice, hidrometrice
invocate in legatura cu febra puerperala nu au nici o valoare din
moment ce se moare mai mult la Klin decat la Bartch, la spital decat
acasa, unde totusi conditiile cosmice, telurice si tot ce se spune sunt
aceleasi»
Intr-o zi, in departare, observa in tot acest intuneric o lumina
fugara dar adevarata.Nu este surprins, o recunoaste.Nu este oare o
alta calitate remarcabila a celor ce triumfa in necunoscutul stiintific,
poate cea mai pretioasa, aceea de a sti sa deosebeasca faptul sigur,
indispensabil, oricat de scurta ar fi aparitia sa ,de toate celelalte fapte
paralele, fara importanta imediata sau posibila, deoarece depasesc
fortele disponibile in acel moment? Aceasta revelatie a fost sigura.
«Cauza pe care o caut se afla in clinica noastra si nicaieri in
alta parte.»Acest lucru i l-a spus lui Markusovsky in seara de 14 Iulie
1846.
In acest timp sentimentele umane ostile s-au dezlantuit
contra lui, fara ca el sa banuiasca, sau tocmai pentru ca le-a
ignorat.Zvonuri de rau augur circula in jurul numelui sau.Cuvintele
care se pronunta pentru a-i califica atitudinea nu mai ascund toata
ura pe care deja o starneste.
Ea se revarsa in tacere.
Klin nu ii mai vorbeste, intr-atat s-au deteriorat relatiile lor in
decurs de cinci luni.Cu ocazia unei intruniri a profesorilor ii spune,
poate pentru a-l deruta, ca motivul determinant al febrei puerperale
se datoreaza vechimii cladirilor.Semmelweis ii raspunde imediat, si de
altfel fara menajamente, ca in clinica lui Boers, cea mai veche din
Viena, se moare cu siguranta mai putin decat in a sa.
 24
Era de asteptat ca sub lovitura acestei noi insolente Klin sa
ajunga la capatul rabdarilor.
De acum incolo nu va cauta decat prima ocazie ca sa il concedieze pe
asistentul sau.Semmelweis stie acest lucru asa incat din acest
moment si pana la plecarea sa isi va petrece toate noptile in clinica ,la
capataiul lauzelor si mai ales al celor pe moarte, presimtind ca zilele
sale in spital erau numarate.. .Daca adevarul era acolo, la indemana
sa, il percepea inca prea slab pentru a-l putea scoate din tacerea in
care se infunda intr-o mie de fete.
Vede de asemenea ca dusmanii sai, din zi in zi mai numerosi,
isi bat joc de eforturile sale si ca este absolut necesar sa ajunga la
capat repede, cu orice pret.. .sau sa cada si mai jos in gloata pasiva
unde el nu poate trai...
Zilele, noptile se succed, oribile, mai ales noptile...
Lui Markusovsky care vine sa il vada ii marturiseste«ca nu mai
poate sa doarma, ca sunetul exasperant al clopotelului care il precede
pe preotul venit cu ultima impartasanie i-a tulburat pentru totdeauna
pacea sufletului sau, ca toate ororile in fata carora este zi de zi martor
neputincios ii fac viata imposibila.Ca nu mai poate continua in situatia
actuala in care totul e obscur, in care singurul lucru sigur este
numarul mortilor si sunetul clopotelului.”
Si toata lumea aude acest clopotel. Clopotelul va fi la randul
sau acuzat (dar ce nu este acuzat?) ca intretine la femeile care nasc o
stare de neliniste care le predispune la atacurile febrei
puerperale.Temporar se renunta la clopotel.Preotul face un ocol
pentru a ajunge la capataiul muribundelor.
Dupa aceasta, o alta subtilitate lasa iar loc sperantelor.Nu s-a
remarcat oare ca femeile nemaritate ,fetele insarcinate, sunt mai
deprimate decat celelalte in apropiera nasterii?Iata un motiv excelent,
proclama psihologii! Au mai trecut o luna sau doua, apoi i-a venit
randul frigului(dupa caldura, dupa dieta) sa fie vinovat.
Cat timp s-au succedat aceste tentative ridicole si inselatoare,
Semmelweis a observat ca femeile care, surprinse, nasteau in strada
si nu veneau decat apoi la Klin, chiar in mijlocul acestei perioade de
asa-zisa epidemie, erau aproape intotdeauna crutate.
 25
Stiind deja din experienta precedenta ca in mod special
asupra studentilor plutea un blestem, i-a observat pe acestia foarte
atent, dince in ce mai atent in toate drumurile lor, in toate gesturile.In
acelasi timp isi aminti, cu atat mai mult cu cat petrecuse mai mult
timp la Rokitansky printre disectii, de acele taieturi, zgarieturi de la
disectia cadavrelor, adesea mortale, pe care si le fac studentii in
timpul practicii.
Ideile sale se precipita.
In cursul zilelor urmatoare ii cere lui Rokitansky sa ii dea ca
ajutor pe doctorul Lautner pentru a face alaturi de el autopsii si
prelevari de tesuturi cadaverice, fara a avea de altfel cadrul
preconceput pentru aceste cercetari histologice.Cu alte
cuvinte«experiente pentru a vedea», cum le va numi mai tarziu
Claude Bernard.
In acest moment se afla atat de aproape de adevar incat e gata
sa il contureze.Se afla si mai aproape cand se gandeste sa ii puna pe
toti studentii sa isi spele mainile inainte de a aborda femeile
insarcinate.S-a pus intrebarea«de ce» aceasta masura, deoarece ea
nu avea nici un corespondent in spiritul stiintific al epocii.Era o pura
discutie.Cu toate acestea a pus sa fie asezate lavabouri la intrarile in
clinica si le-a dat ordin studentilor sa isi spele cu grija mainile inaintea
oricarei investigatii sau manevre pe o femeie care naste.

Dar, la inceput nepasatoare,apoi ostila,rutina pe care o neglijase

prea mult il astepta pentu a-l opri din elanul sau.Ea intra a doua zi in
pasii lui Klin.
Semmelweis ii vorbi inca de la sosirea sa in clinica despre
masura de igiena la care dorea sa se conformeze studentii, si ii ceru
de asemenea sa se supuna el insusi.In ce termeni a fost facuta
propunerea.. .?Evident, Klin i-a cerut sa dea o explicatie la aceasta
spalare prealabila care i s-a parut, a priori, absolut ridicola.
Fara indoiala se gandea chiar la o sfidare...
Semmelweis, pe de alta parte, era incapabil sa ii dea un
raspuns plauzibil sau o teorie convenabila, din moment ce incerca
necunoscutul.Klin refuza hotarat.
 26
Semmelweis, enervat dupa atatea priveghiuri epuizante, se
ambala, uitand de respectul cuvenit, inainte de toate, celui mai rau
dintre mai-marii sai.
Cu siguranta ca era o ocazie mult prea buna pentru Klin ca sa
sa profite . A doua zi, pe 20 noiembrie 1846, Semmelweis a fost
concediat cu brutalitate.
In ambele sectii, Febra amenintata pentru o clipa
triumfa...nestavilita omoara, dupa bunul plac, unde vrea, cand vrea..
.la Viena.. .28% in noiembrie.. .40% in ianuarie.. .hora se intinde, in
jurul intregii Lumi.Moartea conduce dansul ...Clopotele in jurul ei.. .La
Paris la Dubois...18%...26% la Schuld la Berlin...la Simpson 22%.. .la
Torino din 100 de gravide mor 32.
*
Chiar daca era de asteptat acest incident a provocat o mare
tulburare in mediile medicale, si chiar si la Curte, de unde au sosit
ordine pentru a se incepe imediat o ancheta cu privire la imprejurarile
acestei concedieri. Avand in vedere atributiile sale in cadrul Spitalului
general, unde era medic sef, Skoda ar fi trebuit, in ciuda oricarei
justificari, sa sanctioneze intr-un fel concedierea elevului sau.In nici
un caz nu lasase soarta lui Semmelweis in mainile dusmanilor sai, dar
cunostea prea bine favoarea de care se bucura Klin la Curte pentru a
risca sa piarda definitiv, printr-o atitudine categorica ,pe protejatul
sau, precum si propria sa credibilitate.De altfel Skoda dispunea de
numeroase arcuri cu o multitudine de corzi si stia sa se serveasca de
fiecare la nevoie.Isi aminti, printre altele ca o vreme a fost medicul
familiei imperiale, si atunci cand Klin a fost cat de cat potolit, Skoda a
facut uz de toata puterea influentei sale la Curte pentru a-i reda lui
Semmelweis locul pierdut.
Lumea curtenilor nu are alta ratiune de a fi decat aceea data
de toate intrigile, de cauzele bune sau rele care isi gasasc
intotdeauna in acest mediu un drum usor.A fost si cazul lui
Semmelweis, protejat de catre Skoda.Insa nu este oare adevarat ca se
conspira cu succes doar pentru cei care nu sunt de fata?Impetuosul
Philipp a fost prin urmare trimis intr-o calatorie de o oarecare
durata.In ceea ce priveste alegerea unui loc, Venetia era la
moda.Musset tocmai se intorsese de acolo, plangandu-si aventurile in
ecourile dulci ale Parmasului:
 27
«Omul este un ucenic, iar durerea ii este stapan», canta muza sa
indurerata.
In Europa romantica si cultivata de atunci, a plange in
acordurile acestei lire suave era dovada unui suflet sensibil.
Nu exista artist care sa nu-si fi dat viata si chiar mai mult
decat atat ca sa cunoasca serile vaporoase de pe Lido pe un asternut
de regrete zadarnice roze ofilite.
Semmelweis, debusolat inca de lovitura nedreapta pe care o
primise, a fost cu usurinta inrolat in randul acestor pelerini
sentimentali. A renascut gustul sau pentru muzica, pentru cantece, si
chiar pentru suavul Apolo din Viata plantelor pe care il cam neglijase.
Markusovsky, prietenul sau din totdeauna si medic in acelasi
spital ca si el l-a insotit, la rugamintea lui Skoda intr-o dimineata de
primavara iata-i plecati in aceasta lunga calatorie.
La drum catre orasul pilonilor, al barcarolelor si al suspinelor!
Adio tristete!
Calatoria a durat sase zile.
Au fost nevoiti sa faca un ocol prin Triest, drumul prin Alpi fiind
inca blocat de zapezi.. .Udine poleit cu aur... S-au oprit o zi la
Treviso...Venetia! Semmelweis isi uita greutatile, deceptiile.
Aceasta fire extraordinar de buna, generoasa dincolo de limite,
poate da uitarii tot, mai putin inima sa .Bate la Venetia in acelasi ritm
alert ca si la Viena, entuziasmata de o alta cauza. Alearga catre
frumusetile Venetiei si li se daruieste in intregime cu aceeasi ardoare
cu care s-a jertfit in mizeriile din sectia lui Klin.
Abia a ajuns si vrea imediat sa vada tot, sa auda tot, sa
cunoasca tot.Se cufunda de-a dreptul in Italia.De altfel nu stie sa faca
nimic fara pasiune.Cei douazeci si noua de ani ai sai il
ard.Markusovsky, care il insoteste, este epuizat de activitatile sale
nebunesti.Pot fi vazuti peste tot si de fiecare data incantati: in
gondola, pe jos, in trasura, ziua, noaptea.Nimic nu il opreste, nici
limba din care nu stie nici un cuvant, nici importanta si fastuoasa
Istorie aVenetiei, careia ii ignora cu totul maretia complicata.De altfel
vrea sa o invete si o si invata.
 28
Una, doua, trei carti sunt rand pe rand parcurse, iar
continutul le este ravasit de curiozitatea acestui diletant
impetuos.Face de asemenea insemnari in muzee, dar le pierde
imediat, le imprastie peste tot, caci neatentia ii este la fel de mare ca
si nerabdarea.In fine, se satura sa stea inactiv in gondolele prea lente
pentru gustul lui.Invata sa conduca el insusi aceste ambarcatiuni, si
curand e capabil sa ii duca pe Markusovsky si pe gondolier pe cele
mai mici canale.
Niciodata Venetia cea cu o suta de minuni nu a cunoscut un
indragostit mai impetuos ca el.Si totusi, dintre toti cei care au iubit
acest oras al mirajelor, a fost vreunul mai plin de recunostinta ca el?
Dupa doua luni petrecute in aceasta gradina plina cu toate
pietrele pretioase, doua luni de frumusete patrunzatoare, s-au intors
la Viena.Doar cateva ore au apucat sa se scurga si vestea mortii unui
prieten il loveste pe Semmelweis.O asemenea cruzime a sortii nu este
oare normala in viata sa?
Kolletchka, profesor de anatomie, murise in ajun din cauza unei
intepaturi pe care si-o facuse in timpul unei disectii.Kolletchka
avusese intotdeauna pentru Semmelweis o foarte vie si sincera
simpatie; pierderea sa, care il izola si mai mult, l-a indurerat
profund.Totusi nimic din ceea ce l-a atins, bucurii si dureri deopotriva,
nu avea sa-i fie inutil in elaborarea operei sale profunde.Isi acceptase
pe deplin viata, si toate fortele spirituale care ii ieseau in cale de-a
lungul destinului isi gaseau drum spre sufletul sau.
«Eram inca sub influenta frumusetilor Venetiei si vibram
datorita emotiilor artistice traite in timpul celor doua luni petrecute in
mijlocul acestor minuni incomparabile cand am aflat moartea
nefericitului Kolletchka.Din aceasta cauza am fost extrem de sensibil,
si cand am aflat toate detaliile bolii care l-a omorat, ideea confundarii
acestei afectiuni cu febra puerperala de care mureau gravidele mi-a
venit atat de repede in minte incat de atunci nu am mai cautat in alta
parte.
«Flebita.. .limfangita.. .peritonita.. .pleurezie.. .pericardita...
meningita.. totul se regasea. lata ceea ce cautasem din totdeauna in
umbra, si nimic altceva.»
Muzica, Frumuseţea sunt in noi si nicaieri altundeva in lumea
insensibila care ne iconjoara.
 29
Marile opere sunt acelea care dezvaluie geniul din noi, marii
oameni sunt cei care ii dau forma.
In ceea ce il priveste nu avea nici o ambitie, nu avea nici
macar acea preocupare pentru adevarul pur care ii anima pe
cercetetorii stiintifici.Putem afirma ca nu ar fi pornit niciodata pe
drumul cautarilor daca n-ar fi fost animat de de o compasiune
arzatoare pentru suferinta fizica si morala a bolnavilor.
«Era in cele din urma un poet al bunatatii, mai intreprinzator decat
altii».
Cand asociem aceste afirmatii ale doctorului Bruck cu
uimitoarea patrundere de care a dat dovada Semmelweis de-a lungul
descoperirilor sale succesive ne putem intreba daca nu cumva
comoditatea si egoismul nu sunt in cele din urma cele mai mari
obstacole in calea geniului la majoritatea medicilor de mare
talent.Acest gand este penibil, dar de-a lungul intamplarilor acestei
aventuri tragice si minunate este imposibil sa nu intrevezi aceasta
ipoteza, mai ales in momentele limita ale cercetarii, foarte aproape de
descoperire, cand adevarul se ascunde sub aproximari.
Aproximarea este forma placuta a esecului, o consolare
atragatoare...
Pentru a o depasi nu este de ajuns o luciditate obisnuita, celui
care cauta ii trebuie o forta arzatoare,o clarviziune patrunzatoare,
sentimentala ca aceea a geloziei.Cele mai stralucitoare calitati ale
spiritului devin neputincioase cand nu le mai sustine nimic ferm si
concret.Un singur talent nu va putea fi suficient pentru a gasi ipoteza
adevarata, caci este in natura talentului de a fi mai ingenios decat
veridic.
Am vazut ,prin exemplul altor vieti de medici, ca elevatia
sublima catre marile adevaruri concrete provenea aproape in
exclusivitate dintr-un entuziasm mult mai poetic decat rigoarea
metodelor experimentale care este in general considerata ca sursa
unica.
Metoda stiintifica nu este decat o tehnica, infinit de pretioasa,
dar deprimanta.Ea ii cere cercetatorului un surplus de fervoare pentru
a nu ceda pe drumul sau arid inainte de a-si atinge scopul propus.
 30
Omul este o fiinta sentimentala.Nu exista mari creatii in
afara sentimentului, iar entuziasmul se epuizeaza repede la cea mai
mare parte din oameni pe masura ce se indeparteaza de visul lor.
Semmelweis aparuse dintr-un vis de speranta pe care
prezenta eterna a atator mizerii crunte nu l-a descurajat, pe care
toate piedicile l-au facut, din contra, trimfator.El, care era atat de
sensibil a trait printre vaiere atat de patrunzatoare, de care orice
caine ar fi fugit urland.Dar punandu-ti visul la incercare in fata tuturor
promiscuitatilor, traiesti intr-o lume a descoperirilor, vezi in intuneric,
si fortezi poate lumea sa isi implineasca visul.Bantuit de suf erinta
oamenilor, intr-una din rarele zile in care se gandea la el insusi, a
scris:«Dragul meu Markusovsky, bunul meu prieten, dulcele meu
sprijin, trebuie sa-ti marturisesc faptul ca viata mea a fost infernala,
ca intotdeauna ideea mortii bolnavilor mi-a fost insuportabila, mai
ales atunci cand se strecoara intre cele doua mari bucurii ale
existentei, aceea de a fi tanar si aceea de a da viata.»
Cat este de pretioasa aceasta confidenta pentru memorialist!
Ea ne scoate la iveala armonia intima a unei mari descoperiri care
fara aceasta ar fi parut brutala, ca o sclipire de neexplicat.
Reintors la Viena, odata destramat voalul, cand originea
comuna a cauzelor mortii anatomistului Kolletchka si ale febrei
puerperale i s-a parut de netagaduit, avansa, inarmat de acum cu
fapte concrete, catre ceea ce era inca necunoscut.
Din moment ce Kolletchka a murit in urma unei intepaturi de
la cadavru, se gandi el,exudatele prelevate de pe cadavre trebuie
incriminate in procesul de contaminare.In ceea ce priveste detaliile
acestei contaminari, isi dadu seama imediat ca le cunoaste.
«Degetele studentilor, murdarite in cursul disectiilor recente,
sunt cele care duc particulele cadaverice fatale in organele genitale
ale femeilor insarcinate si mai ales la nivelul colului uterin.»
Aceasta concluzie se confirma prin toate remarcile clinice
facute anterior.
Dar, pentru a merge mai departe a trebuit imediat sa
depaseasca o mare dificultate tehnica, importanta cel putin pentru
stiinta vremii.Rezolva problema cu ingeniozitate, iar pe de alta parte
sansa a fost de partea sa.
 31
Aceste particule cadaverice infime, despre care se credea ca
simplul contact era absolut suficient pentru aprovoca infectia
puerperala, erau imponderabile, Histologia nu stia inca sa le coloreze
suficient de distinct pentru a putea fi vizibile la microscop.Nu puteau fi
prin urmare decelate decat prin miros.
«Dezodorizarea mainilor», decise el,«aici este toata
problema».Mijloacele erau precare.Reusi totusi suficient de bine
pentru a demonstra ca aceasta cauza de contaminare era insuficienta
pentru a explica totul.
Dar, pentru a pune in practica aceasta metoda de profilaxie pe
care o imaginase, mai avea inca nevoie sa aibe acces liber intr-una
din maternitatile din oras.
Dar ceea ce dorea sa intreprinda semana prea mult cu ceea ce
determinase eliminarea sa de la Klin pentru a putea crede ca, in ciuda
marii influente a lui Skoda, putea fi pur si simplu repus in postul
ocupat anterior.Se deschise o alta usa.
Castigat de insistenta lui Skoda, Bartch, medicul sef al celei
de-a doua maternitati, a acceptat sa-l primeasca pe protejatul sau cu
titlul de asistent suplimentar, chiar daca in realitate nu avea nici o
nevoie suplimentara de personal in acel moment.
Abia isi intrase Semmelweis in functiile sale ca, la cererea sa,
studentii care invatau la Klin au trecut la Bartch in schimbul
moaselor.Faptul observat in atatea randuri s-a repetat imediat cu
exactitate.
In acea luna mai 1847 mortalitatea datorata febrei puerperale
creste la Bartch la 27%, adica o crestere cu 18% fata de luna
precedenta.Experienta decisiva este deci pregatita.Urmandu-si ideea
unei tehnici de dezodorizare, Semmelweis a pus sa se prepare o
solutie de clorura de var cu care fiecare fiecare student care a facut
disectii in acea zi sau in ziua precedenta trebuie sa se spele cu grija
pe maini inainte de a efectua orice fel de manevre pe o femeie
insarcinata.In luna care a urmat aplicarii acestei masuri mortalitatea a
scazut la 12 %.
Acesta era un rezultat concret, dar nu era inca ceea ce dorea
Semmelweis. Pana in acel moment isi fixase atentia asupra cauzei
cadaverice a infectiei puerperale a ceasta cauza i se paru de acum
stabilita, era un fapt, dar nu era de ajuns.
 32
Fugea si se temea de aproximari, voia adevarul in
intregime.S-ar fi zis ca in aceste cateva saptamani moartea incerca sa
il insele si sa il provoace.Dar el a fost cel care a castigat.Atingea
microbii fara ca sa ii vada.
Mai ramanea sa ii distruga.Niciodata reusita nu a fost mai
deplina.Iata faptele:In luna iunie a intrat in clinica lui Bartch o femeie
considerata gravida datorita unor simptome observate prost;
Semmelweis la randul sau o examineaza si descopera un cancer de
col uterin si apoi, fara sa se gandeasca sa se spele pe maini, executa
rand pe rand tuseul la cinci femei in perioada de dilatare.
In saptamanile urmatoare aceste cinci femei mor de infectie
puerperala tipica.
Ultimul voal cade.S-a facut lumina.«Mainile, prin simplul lor
contact, pot transmite infectia», scrise el...Din acel moment oricine,
fie ca a disecat sau nu in zilele precedente, trebuie sa se supuna la o
dezinfectare atenta a mainilor cu clorura de var.
Rezultatul nu se lasa asteptat, este magnific.In luna urmatoare
mortalitatea prin febra puerperala devine aproape nula, scade pentru
prima data la cifra actuala a celor mai bune maternitati din
lume:0,23%*!
Conform remarcii foarte judicioase a D-lui profesor Brindeau,
aceste cifre se aplica epocii lui Semmelweis si nu epocii noastre, cand
in cadrul infectiei puerperale se includ toate cazurile, indiferent de
gravitatea lor.
[Nota autorului.]
*
Daca s-ar fi descoperit ca adevarurile
geometrice i-ar putea deranja pe oameni,ar
fi fost considerate de mult false.

Stuart Mill.

Acest filozof, in ciuda atitudinii sale absolute, ramane totusi in

afara adevarului, si iata dovada.Potrivit celui mai elementar
rationament nu ar trebui oare ca umanitatea condusa de savanti
clarvazatori sa se debaraseze odata pentru totdeauna de toate
 33
infectiile care o omorau, cel putin de febra puerperala in aceasta
luna iunie 1848?Fara indoiala.
Dar, hotarat lucru, Ratiunea nu este in univers decat o forta
infima, caci vor fi necesari nu mai putin de patruzeci de ani pentru ca
spiritele cele mai luminate sa admita si sa aplice in fine descoperirea
lui Semmelweis.
Obstetrica si chirurgia au refuzat intr-un elan aproape unanim,
cu ura, progresul imens care le era oferit.
Tineau mortis ca datorita unor indoieli bizare sa ramana in
mlastina lor de nerozii purulente in jocul hazardului ucigas.
Si mai mult, nu datorita lui Semmelwes a triumfat aceasta
binefacere atat de asteptata(pretioasa numai daca ne gandim la grija
pe care o afiseaza oamenii pentru a nu suferi si a se bucura in tihna
de viata).
Ne este chiar permis sa consideram ca daca Pasteur nu ar fi
distrus cultul «teoriilor suficiente»in medicina, daca nu le-ar fi
combatut cu adevaruri mult prea minutioase pentru a fi respinse ca
simple minciuni, nici un progres adevarat nu ar fi aparut inca, atat in
chirurgie cat si in obstetrica, in ciuda catorva mari talente izolate ca
Michaelis si Tarnier.
In sufletul oamenilor nu e decat razboiul.
*
La Spitalul general din Viena, acolo unde toate verificarile
puteau fi facute cu usurinta, descoperirea lui Semmelweis nu a avut
parte de succesul estimat.Din contra.
Oricat ar parea de ciudat, Klin a reusit inca de la inceput sa
adune, chiar in Facultate, un mare numar de adversari inversunati ai
noii metode: pe scurt majoritatea colegilor sai.Doar cinci medici s-au
ridicat la nivelul lui Semmelweis, si anume: Rokitansky, Hebra, Heller,
Helm si Skoda.Au fost imediat inconjurati de ura.Dar cea mai mare
deceptie care a afectat acest grup curajos avea sa apara in
raspunsurile profesorilor din strainatate, pe care au tinut sa ii
informeze individual. «Nu avem nici o indoiala»,scria Heller, «ca
departe de geloziile si invidiile locale vom gasi aprobarea deplina a
celor care vor considera experientele lui Semmelweis pe deplin
concludente.»
 34
Dar vai!Ce sa crezi despre acest Tilanus, din Amsterdam, care
nu s-a obosit nici macar sa raspunda la scrisoarea lui Semmelweis, nu
mai mult de altfel decat Schmitt, de la Berlin.
Si mai trist inca! Simpson, din Edinburg, care de- lungul carierei
facuse dovada talentului sau, nu a inteles nimic din acea
revolutionare a obstetricii pe care i-a anuntat-o Hebra.Se sustrase prin
cateva cuvinte politicoase, lipsite de continut.In fata unei lipse de
intelegere ipocrite, din dorinta de a reusi cu orice pret, Heller il trimise
atunci de-graba in Anglia pe un tanar medic vienez din cercul sau,
Routh. Avea misiunea de a sustine in cadrul Societatii medicale din
Londra o conf erinta foarte explicita despre rezultatele obtinute de
Semmelweis la Maternitatea din Viena.
Intr-adevar va fi ascultat, va fi aplaudat chiar, dar cu toate
acestea din tot auditoriul format din medici nimeni nu este
convins.Nici un progres nu incununeaza acest efort.Inertia triumfa in
Anglia ca peste tot.Si toti cei de care am vorbit pana acum s-au
multumit, in marea lor majoritate, sa ignore cu dispret adevarul care
le era oferit; iata si alte exemple de prostie si mai arzatoare,
militanta.
Mai intai Scanzoni si apoi Seyfert din Praga, dupa cinci luni si
jumatate de experiente in clinicile lor respective, au declarat public ca
rezultatele anuntate de Semmelweis nu sunt nici pe departe in
conformitate cu propriile lor observatii. Aceasta comunicare
blestemata ii bucura nespus pe partizanii lui Klin, care vor sustine,
plecand de la acest fapt, ca statisticile publicate de Semmelweis in
1846 sunt eronate, poate chiar mincinoase.Toate geloziile, toate
vanitatile descatusate si-au dat frau liber.Personalul spitalului, apoi
studentii au declarat ca sunt satui «de aceste spalaturi
nesanatoase»cu clorura de var, la care considerate acum incolo inutil
sa se supuna.Tocmai atunci Kivich din Rottenau, obstetricianul cel mai
celebru din Germania soseste la Viena, dorind, dupa cum declara, sa
constate el insusi aceste faimoase rezultate.Reveni chiar in doua
randuri.
Nici el nu intelese nimic.
«Cand se va scrie Istoria greselilor omenesti, va declara mai
tarziu Hebra, se vor gasi cu greu exemple de aceeasi forta si va starni
uimirea faptul ca oameni atat de competenti, atat de specializati, pot
fi in propriul lor domeniu atat de orbi, atat de limitati.»
 35
Dar marile oficialitati nu au fost numai oarbe, din pacate.
Au fost in acelasi timp zgomotoase si mincinoase iar apoi mai
ales pline de prostie si rautate.
Rautate fata de Semmelweis, a carui sanatate se prabuseste
sub greutatea acestor incercari.De acum inainte nu va mai putea sa
apara la spital fara sa fie acoperit de injurii,«atat din partea bolnavilor
cat si din partea studentilor si a infirmierelor».Niciodata constiinta
umana nu a fost acoperita de o rusine mai mare, nu a coborat mai jos
decat in aceste luni ale lui 1849, ura fata de Semmelweis.
Cu siguranta ca o atare stare de fapt intr-un oras universitar
nu putea dura; in acel moment scandalul, nemaiintalnit datorita
originii sale, a atins o asemenea amploare incat Ministrul s-a vazut
fortat sa il concedieze a doua oara pe Semmelweis in data de 20
martie 1849.
Inca de a doua zi, urmandu-si cauza pe alte cai, Skoda trimite
Academiei de Stiinte un raport privind rezultatele absolut concludente
si favorabile teoriei lui Semmelweis pe care tocmai le obtinuse prin
«contaminarea experimentala cu febra puerperala a unui anumit
numar de animale».
Apoi Hebra declara in aceeasi seara la Societatea Medicala
din Viena«ca descoperirea lui Semmelweis prezinta un asemenea
interes pentru viitorul chirurgiei si obstetricii incat cere sa fie imediat
numita o Comisie care sa examineze cu toata impartialitatea
rezultatele obtinute de el».
De data aceasta pasiunile nu mai cunosc limite:huiduieli si
chiar batai au loc in incinta acestui inalt for.
Ministrul interzice atunci comisiei sa se intruneasca, si in
acelasi timp ii ordona lui Semmelweis sa paraseasca Viena cat mai
repede.
Toate acestea au fost spuse si asternute pe hartie.
*
Alungat, parasind Austria isi va regasi orasul natal in plina
efervescenta electorala.In fiecare cartier gruparile politice se
organizeaza, discuta, se lupta; impuscaturile din Mahalaua Saint
 36
Antoine isi gasesc ecou pe Dunare.Amenintarile sunt urmate de
violenta.
Revolutia cuprinde Budapesta.
Metternich a imbatranit si natiunea se primeneste printr-un
om.
Tanara Ungarie il surprinde.Regimul care a asuprit-o timp de
douazeci de ani este macinat.
Armatura teribila de ieri nu mai este azi decat o curpa sfasiata
de o armata de functionari nevoiasi. Absolutismul ei starneste rasul,
este un mijloc desuet, prea greoi si prea usor in acelasi timp.Un capac
ridicol pe o oala in clocot.
Totul sare in aer pe 2 decembrie 1848.
Semmelweis nu cauta sa se izoleze.Ca toata lumea este si el
purtat de evenimente.Prietenii il antreneaza, patriotii cu entuziasmul
sau si din toate lucrurile din lume la acest capitol este cel mai bogat si
generos. Ii urmeaza; curand ii conduce.Nimeni nu are timp sa auda
despre puerperala, despre Skoda, despre Klin; nici el de altfel.Toate
sufletele sunt in strada, in reuniuni, in ura fata de Austria.La Buda se
ridica baricade.Sunt omorati oameni, dar mult mai putini decat la noi;
acolo anarhia este prea facila.Oamenii prefera sa cante victoriile
politice obtinute cu usurinta.
Cele in care apar victime sunt triste si nu bucura pe nimeni.In
afara acestor situatii, libertatea este amuzanta.Lumea se amuza.
«Jos aservirea»,«Libertatea presei»,«Drept de reuniune», iata
ce se cere.Viena acorda tot ce i se cere si chiar in plus...
Viena se teme.Budapesta este cuprinsa de bucurie, o
bucurie sincera, care indeamna la dans.Se danseaza peste tot.Toate
reuniunile politice, anti-austriece, liberale se termina cu
dansuri.Semmelweis ia parte la tot.La aceste baluri se dovedeste
impetuos si scanteietor, atat cu corpul cat si cu spiritul:«Ein flotter
tanzer», va afirma mai tarziu doctorul Bruck.
In plus ii detesta atat de mult pe austrieci incat e o placere
sa il auzi cum ii blesteama!
Verva aceasta ii aduce o multime de succese mondene care
il indeparteaza si mai mult de medicina, pana intr-acolo incat nu mai
 37
pare preocupat de descoperirea sa si munceste foarte putin.In
decurs de cateva luni risipeste mica mostenire primita de la parinti;
nici nu era greu: doua mii de coroane.
In societatea pe care ajunge sa o frecventeze, alcatuita mai
ales din politicieni si artisti, nu este cunoscuta adevarata sa
valoare.Este privit mai curand ca fiind un medic original si cultivat, de
o originalitate cam periculoasa dar foarte distractiva.
Lumea, dansul il conduc spre universul feminin. Aici pierde si
putinul timp care ii mai ramane.
In fine, il ademeneste sportul; la treizeci de ani ia prima lectie
de echitatie si curand poate fi vazut calare in fiecare dimineata, in
cele mai bune cercuri din oras.Si aceasta nu este totul: invata sa
inoate in plina iarna; la ora cand intra in apa se face cerc in jurul sau.
De cand fusese la Venetia nu se mai distrase la fel de bine.
Sanatatea sa robusta ii permite cu siguranta orice fantezie,
lucrurile nu stateau la fel cu mijloacele materiale.Curand fu nevoit sa-
si castige painea.Totusi trebuie mentionat ca relatiile pe care a stiut
sa
si le faca in cursul acestei scurte treceri prin politica l-au ajutat foarte
mult sa isi alcatuiasca o clientela.

Se descurca foarte bine si aproape fara gres, isi cucereste deja

un renume, cand un incident minor si caraghios ii face cel mai mare
rau.

*
La recomandarea unui prieten, intr-o zi este solicitat la capataiul
contesei Gradinish, nume ilustru in epoca la Budapesta.
Cazul nu era simplu, bolnava era importanta, cu alte cuvinte o
combinatie periculoasa pentru reputatia unui medic.
Mai multi confrati, consultati anterior, dadusera diagnostice
contradictorii.
Familia,asa cum se poate banui, era foarte
alarmata.Diagnosticul pe care il da Semmelweis dupa un prim consul
este sumbru.Dupa el este vorba de un cancer uterin, afirma deschis
lucrul acesta, este categoric.
 38
Familia adunata pentru a-l asculta se retrage
consternata.Contele, conducandu-l pe Semmelweis pana la usa, ii
cere inca o data parerea si el nu ii lasa nici o speranta.
Se asteptau la ce era mai rau cand, tarziu in noapte, usa
dinspre strada fu zgaltaita de lovituri puternice.Se deschide, in hoi
apare un om, il imbranceste pe slujitor, urca scara si tasneste in
camera unde dorm contele si contesa.E Semmelweis.
Fara a da vreo explicatie isi introduce mana sub asternut si
repeta consultul pe care il facuse in cursul diminetii si pe care intre
timp il considerase insuficient.Dupa un moment se ridica
triumfator:«Va felicit, doamna contesa, striga el, caci m-am inselat, nu
este vorba de un cancer, ci de o simpla metrita.»
Aceasta necuviinta, raspandita imediat in societate, i-a rapit
majoritatea celor mai buni clienti.Trebuie totusi mentionat ca i-ar fi
pierdut oricum, pentru ca inlunile care au urmat a inceput razboiul.
Aproape imediat Budapesta este cucerita si jefuita de croati.Se
instaleaza foametea. Austriecii ii resping cu usurinta pe croatii
infometati si curand acestia se unesc cu rusii pentru a zdrobi Ungaria.
Aceasta plateste de fapt pentru haosul care a urmat dupa retragera
lui Metternich, dezastrul de la Villajos.Dupa aceasta mare infrangere
anarhia s-a cristalizat intr-o noua ordine si sub forma unei dictaturi
militare lacome si meticuloase.Sub ea si prin ea, Ungaria este pe
deplin ordonata si dezarmata.Pentru individ inseamna mizerie, pentru
spirit inseamna noapte. Ea se intinde din 1848 pana in 1867.
O noapte absoluta din moment ce majoritatea intelectualilor
sunt prigoniti, si in special medicii.
Balassa, rector al universitatii din Budapesta este arestat si
aproape toti profesorii sunt obligati sa plece in exil.Publicatiile sunt
interzise.Doctorul Bujatz, directorul Gazetei medicale fuge in Elvetia.
Autorizata este o singura societate, Societatea Medicilor din Ungaria
care se intalneste la Pesta, o data pe luna sub supravegherea stricta a
unui comisar de politie.
Niciodata tirania nu a fost mai patrunzatoare si mai odioasa.A
inceput sa fie regretat Metternich.
«Nu ne mai putea vedea intre noi, nimeni nu mai este la curent
cu eforturile comune, nu mai exista emulatie, traim in
intuneric.»Aceasta este plangerea profesorului Kotanyi in acesti ani
 39
teribili. In aceasta mizerie fizica si morala trebuiau sa traiasca
medicii de acum incolo si a trai a devenit o problema apasatoare,
clipa de clipa.Mai mult decat atat, nu sunt platiti.Cu ce?Impozitele
obisnuite sunt urmate de impozite speciale, fara a mai socoti si
amenzile.Cu putinul ramas trebuie sa mananci, o data pe zi?Si
atunci...
Bucuria lui Semmelweiss de a duce o viata activa, o viata
egoista, bucurie la fel de mare ca si a celorlalti, dar de la care se pare
ca a fost mereu indepartat de un destin tragic se destrama incet dar
sigur.
In 1849 profesia de medic abia il ajuta sa traiasca. Locuieste
intr-o casa pe “ Landergasse”, o straduta stramta. Pentru a trai este
nevoit sa-si vanda mare parte din mobilier. Lucrurile merg din ce in ce
mai prost. Pe neasteptate este victima a doua accidente succesive in
mahalaua in care traieste. La interval de cateva zile isi rupe mana
apoi piciorul stang, pe una din acele scari sinuoase, imposibil de
urcat.
Aceste doua fracturi il imobilizeaza la pat, incapabil de acum
incolo sa se mai apere de foame si frig.Fara devotamentul catorva
prieteni ar fi murit fara indoiala din cauza lipsurilor. In iarna lui 1849
sub avalansa durerilor, in izolare si violenta, focul pe care-l poarta
este acoperit de cenusa si aproape se stinge.
Trecutul sau nu ii mai vorbeste.
Este un trecut prea plin de entuziasm pentru inima sa epuizata.
Fortele sale nu mai sunt pe masura acestei flacari arzatoare.Ii este
foame.
Cat timp a durat aceasta suferinta viata sa a fost o lunga
somnolenta. Visul sau nu mai avea forta, iar pentru el care avea
nevoie sa viseze pentru a trai era aproape un neant.Nimic nu il
intereseaza, nu mai scrie deloc.Maestrii sai de la Viena se ingrijoreaza
pentru soartalui. Ar fi posibil sa fie readus inapoi?Ura lui Klin si a
celorlalti il exclude mai mult decat oricand din Facultatile austriece.
Intr-o zi ajung la Viena cele mai alarmante zvonuri cu privire la
el.Markusovsky, dupa numeroase demersuri si cu ajutorul unor
interventii influente, este autorizat sa plece la Budapesta. Imediat
cum ajunge porneste in cautarea lui Semmelweis.Nu il mai vazuse de
sapte ani.
 40
La inceput nu il gaseste si abia seara tarziu reuseste sa dea
de el.
«In fine!L-am regasit pe cel mai bun prieten al nostru, in viata»,
a scris Markusovsky intr-o scrisoare catre Skoda,«dar a imbatranit
atat de mult incat cu greu l-as fi recunoscut daca, in intunericul
camerei nu m-ar fi ajutat vocea sa. Trasaturile sale poarta urma unei
mari tristeti matern, pentru totdeauna. Mi-a vorbit in termeni foarte
afectuosi despre dumneavoastra si despre profesorul Rokitansky, mi-a
cerut o suta de detalii despre viata si sanatatea dumneavoastra.Nu
mi-a pomenit deloc de nevoile sale materiale, din pacate foarte
evidente.Am trecut, cu recomandarea dumneavoastra, pe la
profesorul Birley, directorul Maternitatii Saint-Roch;acesta mi-a dat
asigurarea ferma ca va apela la Semmelweis imediat cum va avea un
post liber de asistent in clinica sa.Ar fi o mare reparatie. Despre
lucrarile sale de la Viena continua sa pastreze tacerea.
«Curand se implinesc sapte ani de tacere...
«Va voi povesti restul pe viu.»
Si Markusovsky pleaca peste cateva zile.
Semmelweis, in lunile care au urmat, nu a intreprins nimic
nou,nu s-a dus nici macar sa il vada pe Birley, care il invitase printr-o
scrisoare amabila.
Abia ducandu-si zilele, fugind de efort, nu mai astepta nimic,
cand un eveniment neasteptat il reaseza pe drumul destinat.
<<Nu sunteti dumneavoastra doctorul Semmelweis, fost
asistent al profesorului Klin?>> il intreba un anume vizitator matinal.
—Atunci am un mesaj pentru dumneavoastra.Un mesaj
neplacut, dar in favoarea cauzei pe care ati sustinut-o.Iata faptele:
profesorul Michaelis, din Kiel, s-a sinucis de curand in imprejurari
foarte neobisnuite: eram elevul sau si ii stiam preocuparile, mai ales
cele care il obsedau si l-au condus la sinucidere.Vizitandu-si o
verisoara care nastea, aceasta a murit dupa numai cateva zile
datorita infectiei puerperale.
«Atat de mare a fost durera lui Michaelis, si disperarea sa atat
de adanca incat intreprinse imediat un studiu foarte detaliat al
resposabilitatii sale in aceasta situatie.Se convise nu dupa mult timp
ca era pe deplin responsabil, deoarece in zilele precedente ingrijise un
 41
numar de femei suferind de febra puerperala fara a lua apoi nici una
din precautiile pe care le-ati indicat si pe care le cunostea de multa
vreme.
«Obsesia de care era stapanit a devenit intr-o zi atat de
puternica, atat de insuportabila incat s-a aruncat in fata unui tren...»
Semmelweis iesi pe data din toropeala, trezit de zgomotul
acestei sageti care ii sfasiase tacerea...
S-a dus pe loc sa il vada pe Birley pentru a-i cere sa isi reia
activitatea in obstetrica.
Birley era un om de treaba, favorabil lui Semmelweis, dar care
nu dorea ca problemele de la Maternitatea din Viena sa se reia in
clinica sa.Prin urmare il primi bine, dar conditionat.
<<Mi-ati fost recomandat», ii spuse,«de catre profesorul Skoda
si aceasta protectie este de ajuns pentru a va garanta toata
bunavointa mea.Cu toate acestea nu pot, in stadiul actual al
Maternitatii noastre, sa va ofer un post decat pe perioada celor doua
luni de vacanta, iulie si august. In sfarsit, va voi ruga sa nu le mai
vorbiti elevilor mei de acele spalari de maini cu clorura de var, acest
lucru ne-ar face cel mai mare rau...>>
<<De altfel m-am gandit multa vreme la mortalitatea
inspaimantatoare pe care ati observat-o atunci la Klin si tind si eu, sa
va dau dreptate.Klin nu le administra sistematic purgative gravidelor,
pe cand aici noi...>>
Ascultator in mod exceptional, Semmelweis stiu de data aceasta
sa taca; intra prin urmare in aceasta slujba intermitenta si incepu
redactarea lucrarii sale capitale:<<ETIOLOGIA FEBREI PUERPERALE.»
Aceasta punere la punct a observatiilor pe care le facuse la
Maternitatea din Viena ii lua mai mult de patru ani. Scria incet, cu
greu, in secret, ca sa nu isi piarda slujba modesta, ca sa nu il
ingrijoreze pe timidul Birley, de care se stia supravegheat.Totusi,
intrucat din strainatate nu primea nici o reactie la descoperirea sa, se
adresa o a doua oara, la sase ani distanta, lui Seyfert, marelui Virchow
si multor altora, care nu i-au raspuns.
«Dintre toti obstetricienii pe care ii cunosc», scria el
atunci,«sarmanul Michaelis este cu siguranta primul si singurul despre
care pot sa spun ca a avut prea multa constiinta profesionala.»Este
 42
adevarat, si faptul deveni si mai monstruos cand, dupa ce trimisese
intr-un memoriu rezumatul lucrarilor sale la Academia de Medicina din
Paris, aceasta ,prin intermediul unei comisii prezidate de Orfila, nu
catadicsi la randul sau sa ii raspunda.Nu se stie de ce, dezbaterile au
fost secrete.
In acest timp, situatia materiala si morala in tara s-a mai
ameliorat.Astfel incat pentru prima data, in 1855, castiga o mica
suma suficienta pentru nevoile sale; 400 de florini.
In 1856 moare Birley.
Semmelweis ii urmeaza la conducerea maternitatii Saint-
Roch.
De acum incolo pare sa aiba libertatea de a lua decizii in
obstetrica.
Trebuie spus ca il credeam adormit pentru totdeauna in teama
sau in greseala. Vom fi surprinsi sa il regasim si mai agresiv decat la
Viena.Nu toate initiativele sale au fost inspirate, mai ales prima dintre
ele. Exemplu: aceasta «Scrisoare deschisa catre toti profesorii de
obstetrica», prin care vrea sa rupa o tacere de zece ani.
«As fi dorit ca descoperirea mea sa fie de ordin fizic, caci
lumina poate fi explicata in orice fel,si ea tot lumineaza, nu depinde
cu nimic de fizicieni.Descoperirea mea, din pacate, depinde de
obstetricieni! Aceasta spune totul...
«Asasini!astfel ii numesc pe toti cei care se ridica impotriva
regulilor pe care le-am prescris pentru a evita febra puerperala.>>
«Impotriva acestora ma declar adversar absolut asa cum trebuie
sa fii fata de partizanii unei crime!Eu nu pot sa ii tratez altfel decat ca
pe niste asasini.Si toti cei care au o inima in piept vor gandi ca mine!
Pentru a face sa inceteze dezastrele nu trebuie sa inchidem
maternitatile, mai curand ar trebui sa ii dam afara pe medici, pentru
ca ei se comporta ca niste adevarate epidemii, etc...»
Chiar daca aceste adevaruri erau de prima urgenta, era totusi
pueril sa le proclamam sub aceasta forma intolerabila.Ura ridicata de
acest pamflet nu a fost decat ecoul amplificat al celei a carui victima
fusese cu zece ani in urma la Viena.
 43
In acest oras oprimat, scufundat intr-o atmosfera de
consternare in care meschinariile, mai ales de ordin medical,
asterneau de la sine tacerea, nu se schimba nimic.Chiar in spitalul in
care Semmelweis devenise medic sef au iesit la iveala atatea josnicii,
atatea rautati profesionale, incat prescriptiile sale cu privire la febra
puerperala nu au fost intentionat luate in seama.S-ar parea chiar ca
au fost infectate gravide pentru placerea sinistra de a-l contrazice.
Aceasta nu este o simpla afirmatie, intrucat se poate observa ca sub
conducerea batranului Birley nu mureau la maternitatea Saint-Roch
de febra puerperala decat 2% din gravide, in timp ce cu Semmelweis
statisticile urca la 4% in 1857, apoi la 7% in 1858,in fine la 12% in
1859.
Existau orori care nu se pot imagina, de exemplu aceasta
scrisoare a unui consilier municipal din Budapesta catre profesorul
Semmelweis prin care «Orasul refuza categoric sa plateasca cele o
suta de randuri de asternuturi comandate de el pentru spitalul
sau».«Achizitie inutila», declara consilierul,«din moment ce mai multe
nasteri pot foarte bine sa aibe loc pe rand in aceleasi asternuturi.»
O ostilitate totala, ca pe vremuri la Viena, se opune din acel
moment tuturor deciziilor sale.Nu ii mai ramane decat un singur
prieten in urma dezertarii tuturor simpatiilor pe care conta. Acest
prieten nu are, din pacate, nici o influenta oficiala, dar este tanar,
activ si generos; este doctorul Arneth.
Cauza lui Semmelweis il entuziasmeaza, vrea sa mearga pana
la Paris pentru ca sa o apere si sa ii asigure triumful.
Dupa opinia sa de acolo orice idee recunoscuta ca valoroasa
isi face cu usurinta drum in lume.
Persistand in iluzia sa el vede Franta ca pe o Republica atat a
legilor cat si a spiritelor.
Oare nu au afirmat acest lucru doua revolutii?
Impreuna viseaza la experiente oficiale cu privire la care
marii maestri ai stiintei franceze vor da o rezolutie definitiva.
Cu mare greutate sunt stransi banii necesari acestei calatorii
indraznete.Pasaportul a fost si mai greu de obtinut.In sfarsit, ducand
cu el manuscrisul Etiologiei, Arneth porneste la drum in data de 13
martie 1858. [In 18 martie dupa unii autori. (Nota autorului.)]
 44
Daca s-ar putea scrie istoria plina de mister a clipelor de
adevar uman, ce moment emotionant, ce moment periculos ar
constitui aceasta calatorie!
Dar este de asemenea adevarat ca durerea oamenilor conteaza
mai putin, cand se trage linia, pe langa pasiunile si freneziile absurde
care fac sa danseze Istoria pe portativele Timpului.
Nici un semn nu le indica celor care il vad trecand pe drumul
catre Paris pe acest calator sarac, singur, fiu al unei natii supuse, ca el
duce in bagajul sau un manunchi de scrieri mai de pret decat toate
cartile secrete ale tuturor Indiilor, ca el duce cu sine un adevar
admirabil care odatacititar putea sa salveze in fiecare an milioane de
fiinte omenesti, sa le fereasca de o infinitate de suferinte.
Pentru tovarasii sai de drum din diligenta este doar un calator
sarac, nimic mai mult; daca ar vorbi despre ceea ce stie ar plictisi pe
toata lumea; daca ar insista prea mult, ar fi oare omorat?Bunatatea
nu este decat un mic curent mistic in randul celorlalti iar indiscretia sa
este tolerata cu greu.
Din contra, priviti tavalugul razboiului; pentru el nimic nu este
prea aurit, prea zgomotos, prea lipsit de modestie.
Gloria generalului este perceputa imediat, este stralucitoare,
este enorma, costa scump.
Un mare binefacator va parea intotdeauna, orice ar face sau ar
zice, cam prea banal, de o frumusete un pic uzata, ca cea a apei sau a
soarelui.Inteligenta colectiva este un efort supraomenesc.
La Paris, unde Arneth a ramas timp de cateva saptamani,
Academia a dedicat, intre datele de 23 februarie si 6 iulie 1858, un
numar de sedinte studiului problemelor puse de febra puerperala.
Arneth nu a lipsit de la ele.Sperantele sale au fost spulberate
cand a inteles cat de mult era ignorat cu buna stiinta adevarul in
acest cere si mai ales cand l-a auzit pe cel mai celebru obstetrician al
vremii, Dubois, rezumand opinia savantei adunari intr-o comunicare
de-a dreptul regretabila:«Aceasta teorie a lui Semmelweis care, dupa
cum probabil va amintiti, a provocat polemici foarte violente in randul
obstetricienilor, atat in Austria cat si in alte tari, astazi pare pe deplin
abandonata, chiar si in scoala care o aplica altadata.
 45
«Este posibil ca ea sa fi continut cateva principii bune, dar
aplicarea ei minutioasa presupunea atatea greutati incat ar fi trebuit,
la Paris de exemplu, sa punem in carantina personalul spitalelor
pentru o buna perioada din an,si aceasta de altfel pentru un rezultat
absolut indoielnic.»
Ce sa faci in fata unui asemenea oponent?Arneth nici nu se
putea gandi sa il infrunte. A incercat sa obtina efectuarea catorva
experiente in spitalele pariziene, pe modelul celor facute altadata la
Viena de Semmelweis, dar dupa scurt timp a trebuit sa renunte,
neintalnind decat ostilitate la unii, timiditate la altii, si la toti o
supunere oarba fata de verdictul dat de Dubois, maestrul obstetricii in
Franta,dominant si de necontestat.
Reintors la Budapesta, Arneth, descurajat, nu a reusit sa il
convinga pe Semmelweis de ceea ce vazuse si auzise si mai ales de
inutilitatea oricarui efort apropiat.
Arneth era rezonabil, Semmelweis nu mai era.
A estima, a prevedea,mai ales a astepta erau tiranii de
nesuportat pentru spiritul sau dezorientat.
Fara indoiala ca depasise deja limitele cuminti ale judecatii
noastre, acea mare traditie a spiritelor ai carei supusi atenti ii suntem
cu totii, legati frumos prin datina de lantul Ratiunii care cuprinde, fie
ca vrem sau nu, pe geniu langa cel mai incult dintre noi, din prima si
pana in ultima zi a existentei noastre comune.Semmelweis s-a
eliberat rupand o veriga din acest lant greu.. .si a patruns in
incoerenta.Isi pierduse deja luciditatea, aceasta putere a puterilor,
aceasta concentrare a intregului nostru viitor catre un punct precis
din Univers.Fara ea, cum sa costruiesti in viata imaginea lumii care iti
este proprie?Cum sa nu te pierzi?Daca omul se situeaza deasupra
animalelor, aceasta nu este din cauza ca a stiut sa descopere in
Univers un numar mai mare de nuante?
Este cel mai ingenios admirator al naturii si fericirea sa
schimbatoare, nestatornica, pornind din viata catre moarte, ii este
recompensa nesatioasa.
Cat de periculoasa este aceasta sensibilitate!La ce efort de
fiecare clipa este el condamnat pentru a pastra echilibrul acestei
minuni fragile!
 46
Abia daca in somnul cel mai profund spiritul sau se
odihneste.Lenevia absoluta este animala, structura noastra umana
ne-o interzice.Ocnasi ai gandirii, iata ceea ce suntem cu totii.Doar sa
deschizi ochii si imediat tii toata lumea in echilibru deasupra
capului.Sa bei, sa mananci, sa te distrezi, poate sa visezi, nu
inseamna oare sa alegi neincetat dintre toate posibilitatile lumii pe
cele care sunt umane, traditionale si in plus sa le indepartezi fara
ezitare pe celelalte, pana la oboseala care ne cuprinde negresit la
sfarsitul fiecarei zile.
Rusine celui care nu stie sa aleaga forma potrivita destinelor
speciei noastre !Este prost, este nebun.
In ceea ce priveste fantezia, originalitatea cu care se flateaza
orgoliul nostru, limitele lor sunt din pacate atat de clare, impovarate
de disciplina. Nu este permisa alta fantezie decat cea care se sprijina
pe imaginatia de granit a bunului simt.Departe de aceasta conventie
nu mai exista ratiune si spirite care sa va inteleaga.Semmelweis isi
irosea inutil forta cand transforma toate cursurile sale in lungi
desfasurari injurioase la adresa tuturor profesorilor de obstetrica.
Sfarsi prin a deveni intolerabil si neputincios, mergand sa
lipeasca el insusi pe zidurile orasului manifeste din care citam un
pasaj:«Tata de familie, stii ce inseamna sa chemi la capataiul sotiei
tale care naste un medic sau o moasa?Inseamna sa o expui de buna
voie la riscuri mortale, usor de evitat prin metodele,etc.»
Fara indoiala ca din acest moment ar fi fost indepartat din
functiile sale daca starea sa de epuizare progresiva nu ar fi facut
inutila aceasta masura.Intr-adevar, in curand cuvintele pe care le
pronunta nu isi mai atingeau scopul si au devenit cel mai adesea fara
sens.Corpul sau se inclina intr-un mers nou, sacadat; parea in ochii
tuturor ca avanseaza ezitant pe un taram necunoscut...
A fost surprins in timp ce scormonea in peretii camerei sale, cautand,
dupa cum sustinea el, mari secrete ascunse acolo de un preot stiut de
el.In durata catorva luni trasaturile sale au fost schimbate profund in
melancolie iar privirea sa, pierzadu-si concentrarea asupra lucrurilor,
pare ca se pierde in spatele nostru.
In scurt timp a devenit marioneta facultatilor sale mintale,
altadata atat de puternice, in prezent dezlantuite in absurd.
 47
A fost cuprins rand pe rand, in intregime, de ras, de razbunare,
de bunatate, fara vreo ordine logica, fiecare sentiment punandu-l in
slujba sa, parand ca are drept unic scop personal sa epuizeze fortele
bietului om mai mult decat delirul anterior.O personalitate se
risipeste la fel de nemilos ca si un corp atunci cand nebunia invarte
roata torturii.
Nu ii ascultati pe poetii care se plang de rigorile si
constrangerile gandirii sau care blesteama lanturile materiale de care
se impiedica, dupa cum pretind ei in zborul lor admirabil catre
albastrul spiritelor pure ! Fericiti inconstienti! In realitate sunt doar
niste ingrati nerecunoscatori, care nu percep decat un coltisor luminos
al acestei libertati absolute pe care pretind ca o doresc ! Daca ar sti,
vitejii, ca infernul incepe la portile Ratiunii noastre greoaie pe care o
condamna si contra careia isi revarsa uneori revolta nebuna pana la a-
si rupe lirele!Daca ar sti!Cu ce recunostinta patimasa ar canta dulcea
neputinta a spiritelor noastre, aceasta binecuvantata inchisoare a
simturilor care ne fereste de o inteligenta infinita si fata de care
gandirea noastra cea mai subtila nu este decat o sclipire infima.
Semmelweis fugise din refugiul cald al Ratiunii, in care se ascundea
din totdeauna in fata universului ostil. Rataceste ca nebunii, in
absolut, in singuratatile de gheata in care pasiunile nu mai starnesc
nici un ecou,in care inima omeneasca inspaimantata, batand
nebuneste pe drumul Neantului, nu mai este decat un animal
minuscul, stupid si dezorientat.
Avansand in labirintul miscator si nemilos al dementei, Michaelis
ii aparu insangerat, plin de reprosuri; Skoda enorm si grosolan; Klin
furios, acuzator, ingalbenit de toata ura unei lumi infernale; Seyfert,
pe urma Scanzoni...
Lucruri, oameni, din nou lucruri, curentii grei ai spaimelor
nenumite, forme neclare il tarasc de-a valma in imprejurari din
trecutul sau, paralele, legate, amenintatoare, incetosate...
In jurul sau realul, banalul se adauga absurdului printr-un
farmec al spiritului sau nelimitat.Mesele, lampa, cele trei scaune ale
sale, fereastra, obiectele cele mai neutre, cele mai obisnuite din viata
de zi cu zi il inconjoara cu un halou misterios, cu o lumina ostila.Nu
mai exista siguranta de acum incolo in aceasta curgere grotească in
care se topesc contururiie, efectele si cauzele.In aceasta camera
scoasa de cel ratacit in afara spatiului si a timpului, reveneau mereu
vizitatorii fantastici.
 48
Cu fiecare din ei relua disputa de altadata; argumenta pe
larg, uneori cu logica si deseori multa vreme dupa plecarea lor.Dar
aproape intotdeauna aceste halucinatii se terminau cu violenta.Erau
prea multe aceste umbre ranjitoare si mincinoase din jurul patului
sau, prea multe ca sa le vada pe toate, drept in fata.Nu ii auzea el
oare pe inamicii vicleni complotand pe le spate?
Agitatia sa se stingea atunci cand fugeau din fata lui, dar
deseori alerga dupa ele pe scara, fugarindu-le pana in curte.
Aceasta faza a suferintei sale psihice a durat pana in aprilie
1865. In acel moment halucinatiile care il terorizau incetara dintr-o
data.Nu era vorba decat de o ameliorare inselatoare a starii sale, doar
un ragaz, in decursul caruia supravegherea la care era supus a fost
diminuata.I s-a permis chiar sa se plimbe prin oras.Mergea pe strazile
incinse, aproape intotdeauna fara palarie.Toata lumea ii cunostea
necazul si fiecare se dadea la o parte pentru a-l lasa sa treaca...In
timpul acestei acalmii Facultatea a hotarat sa il inlocuiasca.O
delegatie a colegilor sai, cu multe menajamente, l-a facut sa accepte
acesta masura.In plus hotarasera ca va pastra titlu de profesor
«disponibil».A dat impresia ca accepta schimbarea cu usurinta, dar in
dupa-amiaza aceleiasi zile a fost cuprins de o criza de dementa de o
intensitate fara precedent.
Catre ora doua a fost vazut strabatand strazile, urmarit de haita
dusmanilor sai imaginari.In acest fel, urland, cu hainele in dezordine a
ajuns pana la amfiteatrele de anatomie ale Facultatii.La un curs, pe
masa de marmura era intins un cadavru, pentru o
disectie.Semmelweis, luand un bisturiu, rupe cercul elevilor
rasturnand cateva scaune, se apropie de masa, incizeaza pielea
cadavrului si, inainte de a putea fi impiedicat taie tesuturile putrede,
calauzit de impulsuri, desprinzand muschii in bucati pe care le arunca
in jur. Isi insoteste actiunile cu strigate si fraze fara sens...
Studentii l-au recunoscut, dar atitudinea sa este atat de
amenintatoare incat nimeni nu indrazneste sa il intrerupa.. .Nu mai
stie...Reia bisturiul si scormoneste cu degetele si cu lama in acelasi
timp o cavitate cadaverica plina de lichide.Cu un gest mai brusc decat
celelalte isi face o taietura adanca.
Rana sangereaza.Tipa.Ameninta.Este dezarmat.Ceilalti il
inconjoara.Dar este prea tarziu...
 49
Ca si Kolletchka altadata, s-a infectat mortal.
*
Noaptea Lumii este iluminata de lumini divine.

Romain Rolland.
Skoda, auzind de acest mare necaz, a plecat pe data catre
Budapesta.Dar abia ajuns porni imediat inapoi, luandu-l pe
Semmelweis cu el.Cate suferinte au insemnat pentru ei acest lung
drum cu diligenta!Ce incercare pentru acest batran si bietul
Semmelweis ranit, delirand uneori periculos! Ce sperante mai nutreau
ei pentru a-si asuma riscul unei aventuri atat de hazardate?Poate ca
Skoda avusese la un moment dat ideea unei interventii
chirurgicale?...Dar nu s-a oprit asupra acestui proiect, caci ajungand la
Viena, in dimineata zilei de 22 iunie 1865, Semmelweis a fost dus
imediat la azilul de bolnavi mintali.
Camera sa, care mai poate fi vizitata si astazi, se gaseste la
capatul unui lung culoar, in aripa stanga a spitalului. Acolo a murit, pe
16 august 1865, in cel de-al patruzecisisaptelea an al vietii sale, la
capatul unei suferinte de trei saptamani.Batranul sau Maestru a fost
alaturi de el pe acest ultim drum, cel mai agitat, al vietii sale.Lui
Skoda ii era familiar acest asezamant trist.Pe vremuri fusese medic
aici, atunci cand a fost indepartat de la Spitalul General printr-o
masura disciplinara.
Aceasta se petrecuse la inceputul carierei sale, in 1826, pe
vremea cand Klin(acelasi, din pacate), al carui asistent fusese si el, l-a
mutat disciplinar in acest azil sub pretextul ca«obosea bolnavii prin
percutii prea frecvente> >.
De-a lungul acestor trei saptamani si-a amintit fara indoiala
inlantuirea stranie a acestor tulburatoare coincidente.Sau poate
memoria sa a pastrat acest secret mult prea dureros pentru inima sa?
Ca si fericirea, razbunarea nu este niciodata totala si in acelasi timp
este atat de grea incat esti surprins...
Seara a coborat de douazeci de ori in aceasta camera inainte ca
moartea sa il ia pe cel care o infruntase deschis, pentru totdeauna.
Abia daca mai era un om cel pe care il lua, o entitate deliranta,
degradata, ale carei forme se estompau sub infectia care progresa.De
 50
altfel, la ce victorie se poate astepta Moartea in locul cel mai sordid
din lume? Se bate cineva cu ea pentru aceste larve umane,pentru
acesti straini ascunsi, aceste surasuri amenintatoare care strabat in
voie neantul, pe drumurile Azilului?
Inchisoare a instinctelor, Azil de nebuni, sa-i ia cine va vrea pe
acesti smintiti care urla, se vaita, se reped!
Omul se termina acolo unde incepe nebunul, animalul iese la
iveala si ultimul sarpe se strecoara cel putin la fel de bine ca tatal sau.
Semmelweis era mai jos decat toate acestea, neputincios printre
nebuni si mai putred decat un mort.
Inaintarea infectiei a fost suficient de lenta si de minutioasa
pentru a nu-l scuti de lupta pe drumul catre odihna.
Limfangita.. .Peritonita.. .Pleurezie., .Cand a venit randul
meningitei a fost cuprins de o vorbarie fara sfarsit, o aducere aminte
interminabila, in cursul careia continutul capului sau ratacit parea ca
se goleste prin lungi fraze moarte.—Nu mai era vorba de acea
transpunere infernala a vietii sale in sfera delirului, al carei actor
terorizat fusese la Budapesta, la inceputul ratacirii .In febra se
consuma toata energia sa tragica.Nu mai ramane intre vii decat prin
elanul formidabil al trecutului sau. .
Pe 16 august, dimineata, moartea il apuca de grumaz si-l
sufoca.
Miasme putrede au invadat camera.Era intr-adevar vremea sa
plece.Dar s-a agatat de lumea noastra cat de mult a fost posibil cu un
creier inutil pe un corp in bucati.Parea ca a disparut, pierdut in umbra,
cand o ultima zvacnire, foarte aproape de sfarsit, i-a redat lumina si
durerea.Deodata se ridica in pat. A trebuit intins la loc.«Nu, Nu.. .»a
urlat de mai multe ori.S-ar parea ca in aceasta fiinta nu a existat nici o
urma de intelegere pentru soarta obisnuita, pentru Moarte, si nimic nu
putea exista in el decat o credinta imensa in viata .A fost auzit
strigand din nou «Skoda!...Skoda!...», pe care nu il recunoscuse.A fost
cuprins de linistea vesnica la ora sapte seara.

INCHEIERE
 51
Iata trista poveste a lui P. L SEMMELWEIS, nascut la Budapesta
in 1818 si mort la Viena in 1865.
A fost un mare suflet si un mare geniu medical.Ramane, fara
indoiala, precursorul clinic al antisepsiei, deoarece metodele stabilite
de el pentru combaterea febrei puerperale sunt inca si vor fi mereu de
actualitate.Opera sa este eterna.Cu toate acestea la vremea sa a fost
total ignorata.
Am incercat sa scoatem in evidenta un numar de motive care ni
s-au parut ca ar explica in parte extraordinara ostilitate a carei
victima a fost. Dar nu se poate explica totul doar cu fapte, idei si
cuvinte.Peste toate acestea exista ceea ce nu stim si cea ce nu vom
sti niciodata.
Pasteur, cu o lumina mai puternica, avea sa lumineze, cu
cincizeci de ani mai tarziu, adevarul asupra microbilor, intr-un mod
absolut convingator si definitiv.
In ceea ce il priveste pe SEMMELWEIS, se pare ca descoperirea i-
a depasit puterea geniului sau.A fost, probabil, cauza profunda a
tuturor nenorocirilor sale.
 52
Vazut:
Vazut:
Conducator al tezei,
Decan,
BRINDEAU
ROGER
Vazut si autorizat pentru tiparire:
Rector al Academiei din Paris,
APPELL
53