TUDOR ARGHEZI

Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, Bucureşti - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român
cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea poeziei şi a literaturii pentru copii. Numele
său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică
însuşi poetul, din Argesis - vechiul nume al Argeşului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea
în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două
războaie mondiale o altă explicaţie, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi
celebri eretici, Arie şi Geza.

Biografie
Primii ani

S-a născut pe data de 21 mai 1880 la Bucureşti, în strada Ţărani nr. 46. Este fiul lui Noe
Theodorescu şi al Mariei. Între 1887 şi 1891 a fost elev al şcolii primare „Petrache
Poenaru” sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 şi 1896
urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” şi apoi pe cele ale liceului “Sfântul
Sava” din Bucureşti. De la vârsta de 11 ani, din cauza situaţiei familiale, este nevoit să se
întreţină singur, dând meditaţii.

Anul 1896 este anul debutului sau literar. La 30 iunie publică în ziarul “Liga Ortodoxă”,
condus de Alexandru Macedonski, poezia “Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La
cenaclul lui Macedonski îl va cunoaăte pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care
va rămâne prieten apropiat. Între 1897 şi 1899 publică versuri şi poeme în proză la
“Revista Modernă” şi “Viaţa nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu
pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile şi se angajează, în urma unui examen de
chimie, ca laborant la fabrica de zăhăr Chitila.

Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă,
condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul Ion Theo. La scurt timp de la debut,
Macedonski afirma despre tânărul poet:

"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanţă fără margini, dar
până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate
banalităţile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi şi in străinătate, ca o
culme a poeticii şi a artei."[1]

A început să fie un admirator al simbolismului şi a altor curente aparţinătoare (cum ar fi

Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea'
asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă.[2]La 19 ani a intrat
la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat
împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai
apară după doar cinci numere.[3] Arghezi, Gala Galaction, şi Demetrius au fost legaţi
printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista şi
nuvelista Lucia Demetrius.[4]

În romanele sale poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci
autorul ciclului Psalmilor era un eretic şi nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai
mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe
Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.

În 1905 a început un şir de călătorii în străinatate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanţa

Zissu a dat naştere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului,
profesoară, a fost nevoită să-şi ascundă maternitatea şi să-şi lase fiul la Paris, în grija unei
doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puţin timp, apoi s-a
mutat la Fribourg, unde a scris poezii şi a participat la cursurile Universităţii Fribourg,
dar nu a fost mulţumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde
a scris poezii, a asistat la cursurile Universităţii şi, ca să-şi câstige existenţa, a lucrat într-
un atelier al unui bijutier.[5]

În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mişcării ţărăneşti, a fost
ţinut sub supraveghere de autorităţile elveţiene.

În 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910

S-a reîntors în România în 1910, şi a publicat lucrări în Viaţa Românească, Teatru,
Rampa, şi în revistele lui N. D. Cocea Facla şi Viaţa Socială, dar şi în revista Cronica în
colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară
prolifică, scriind versuri, pamflete politice şi articole polemice cu care şi-a câştigat
notorietatea în cercurile teatrale, politice şi literare ale vremii.[6] Cocea a contribuit la
succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Rugă de seară.[7]

În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros şi a luat apărarea

pictorului Ştefan Luchian care suferea de scleroză multiplă şi era acuzat de fraudă (din
cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate
cu numele său)[8]

Era prezent cu regularitate la Kübler Café din Bucureşti unde s-a format un cerc de artişti
şi intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen
Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul şi Corneliu Moldovanu, dar şi pe pictorii Iosif
Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, şi pe
colecţionarul de artă Krikor Zambaccian.[9] Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi
văzut mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capşa.[10] În acea perioadă era şi un asociat
al omului politic şi colecţionarului de artă Alexandru Bogdan-Piteşti, şi lua parte în mod
regulat, împreună cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu şi alţi artişti plastici, la
cercul creat de Maniu de la Ştirbei-Vodă, lângă Parcul Cişmigiu.[11] A scris şi un poem
dedicat lui Bogdan-Piteşti.[12]
Interbelicul
După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei
politice conduse de partidul naţional liberal şi de grupul de susţinători ai lui Take
Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o
încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un susţinător al unirii
Basarabiei Vechiul Regat şi detesta alianţa implicită cu Rusia Imperială.[13]

În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis doi ani,
împreună cu 11 ziarişti şi scriitori (între care şi Ioan Slavici), la penitenciarul Văcăreşti,
acuzat de trădare, pentru că colaborase cu autorităţile germane de ocupaţie. In 1927 apare
cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot
sub direcţia sa, apare ziarul "Bilete de papagal". În anul 1927 îi apare volumul de versuri
- cu titlu semnificativ - Cuvinte potrivite. După această dată, Tudor Arghezi va publica
mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura
română ca specie literară tableta. În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de
lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca şi "Poarta
neagră", de anii de detenţie. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu
jucării", inaugurând o direcţie secundară în creaţia scriitorului, ce va continua, mai apoi,
cu poemele ştiute de şcolari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărţişoare",
"Prisaca", "Zdreanţă" s.a. Manualele şcolare cuprind multe creaţii ale sale destinate
copiilor din toata lumea. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema
principală fiind dragostea materna şi devotamentul filial. Continuă să scrie poeme şi în
1935 publică volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman,
dar care poartă subtitlul "poem". În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt
un lung poem în proză. În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informaţia
zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliţie. La 30
septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german von
Kilinger[14]. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la Bucureşti şi în lagărul de la
Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.

Interdicţii şi reabilitări
În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui
Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefacţiei sau
putrefacţia poeziei", în care, printre altele, acuzînd pestilenţialul poetic al lui Tudor
Arghezi, autorul sancţioneazã un "urât mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o
veritabilă ameninţare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea acestuia
şi se retrage din viaţa publică în casuţa lui de la Mărţişor unde supravieţuieşte din
vânzarea cireşelor.

În perioada 1952 - 1967 poetul va fi "reabilitat" treptat, la sugestia lui Gheorghe

Gheorghiu Dej, este distins cu premii şi titluri, ales membru al Academiei Române,
sărbătorit ca poet naţional la 80 şi 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul
comunist, ca şi Mihail Sadoveanu, colaborând cu autorităţile şi scriind poezii sociale pe
placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestriţe",
"Poeme noi", "Cu bastonul prin Bucureşti". În 1967, poetul moare, fiind înmormântat,
alături de Paraschiva, soţia sa, în grădina casei din Str. Mărţişor. Funeralii naţionale. Casa
a rămas până astăzi muzeu, fiind menţinut de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Publicistul
La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski, sub
semănătura Ion Theo. Până în 1910 -când a început să conducă sau să editeze el însuşi
reviste şi ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget romanesc", "Naţiunea", "Bilete de papagal"-
publică la mai multe periodice ale vremii: "Revista modernă", "Viaţa nouă", "Facla",
"Viaţa romanească", etc..

Premii şi distincţii
Pentru activitatea sa remarcabila în literatura primeşte prima oară în 1936, la egalitate cu
George Bacovia şi a doua oară în anul 1946, Premiul Naţional de poezie. În anul 1955
este ales membru al Academiei Române, e distins cu numeroase titluri şi premii, în anul
1965 primeşte Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder (a se vedea premiul
Herder); este sărbătorit cu prilejul zilelor de naştere la 80 şi, respectiv, 85 de ani ca poet
naţional.

Opere
• Cuvinte potrivite, poezii, 1927
• Icoane de lemn, tablete, 1929
• Poarta neagră, tablete, 1930
• Cartea cu jucării, poeme pentru copii
• Tablete din Ţara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933
• Ochii Maicii Domnului, 1934
• Cărticica de seară, poezii, 1935
• Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934
• Versuri, 1936
• Ce-ai cu mine vântule?, 1937
• Lina, roman, 1942
• Eminescu, studiu critic, 1943
• Versuri alese, 1946
• Bilete de papagal, 1946
• Prisaca, 1948, poeme pentru copii
• 1907-Peizaje, 1955
• Pagini din trecut, publicistică, 1955
• Cântare omului, 1955
• Frunze, 1961
• Poeme noi, 1963
• Cadenţe, 1964
• Silabe, 1965
• Răzleţe, 1965
• Versuri lungi, 1965
• Ritmuri, 1966
• Litanii, 1967
• Noaptea, 1967.
 BIBLIOGRAFIE:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Arghezi

DISCUŢIE ÎNTRE DOI INFRACTORI ,,TRADUCEREA DIALOGULUI”

(Tandin, Traian ,Limbajul infractorilor, 1993, p. 6-7)

− Oglindeală la nicovală! − Priveşte discret în spatele tău!

spune primul. spune primul.

− Bufet lustruit, uşchi legătură, − Care-i victima, tipul care arată bine hrănit,

şalupe cu scârţ? întreabă al doilea. fără cravată şi poartă pantofi cu toc? întreabă al
doilea.

− Nexam, covrigi pe clapă! − Nu, nu te-ai orientat bine! Este vorba

Husăn cu feştilă, glicerină despre o victimă sigură: tipul care fumează,

în parlament, este băut, are buzunarele largi la palton,

saftea la căldură! iar la haină se observă portofelul în

Servit? buzunarul interior. Aici trebuie acţionat.

Tu îl vei fura, ai înţeles?

− Geană la mahăr! Servit! − Bravo, ai ochi buni, de hoţ mare! Am înţeles!

− Salt la maimuţă, mumie cu − Eu voi fura din poşeta femeii aceleia,

coviltir, mărar pe şanuri, distrată, elegantă, care poartă pălărie,

moară galbenă, are păr pe picioare, ceas de aur la mână şi,

lămâi berechet! desigur, foarte mulţi bani!

− Măcănitoare la mesadă, − De acord, dar să fim atenţi. Nu cumva

 faţadă la limonadă? femeia aceea, care poartă ochelari de vedere,

ne filează?

− Ovăz! Clift de şmotru, − Nici vorbă! Este o femeie neiniţiată, pe care

purtător păscut! nu o duce mintea!

− Goană la trotinetă, cântare − Atenţie, vine autobuzul, să trecem la

la muialii, doniţa jos!... treabă! În cazul unui eşec, niciunul nu scoate

o vorbă, nu ne cunoaştem!...

http://www.limbalatina.ro/biblioteca/gaudeamus.html

gaudeamus

Gaudeamus igitur, Sa ne bucuram, asadar,

Juvenes dum sumus; Cat inca suntem tineri
Post jucundam juventutem, Fiindca dup-o tinerete agitata,
Post molestam senectutem Si-o batranete-ngreunata,
Nos habebit humus! Tarana ne va avea pe toti.

Vita nostra brevis est, Viata ne este scurta

Brevi finietur, Va fi terminata prea curand,
Venit mors velociter, Moartea vine fulgerator
Rapit nos atrociter, Atroce ne agata-n ghearele-i.
Nemini parcetur. Nimeni nu-i crutat de-aceasta.

Vivat academia, Traiasca scoala!

Vivant professores, Traiasca profesorii!
Vivat membrum quodlibet, Traiasca fiecare-ntrebator!
Vivant membra quaelibet, Traiasca fiecare-ntrebatoare!
Semper sint in flore! Fie ca ei sa-nfloreasca de-a pururi!