c

c
c
c






c
c 
c
c
c
c
cc
c cc
cc ccc

Considerăm un volum V mărginit de o suprafaţă închisă ë 

c c c c
ë


×ë
V
c

c
În volumul V se găseşte o anumită cantitate de fluid. Convenim să notăm
cu ×ë viteza cu care fluidul traversează suprafaţa ë şi o considerăm pozitivă când
fluidul părăseşte volumul.
Elementul orientat de suprafaţă  este considerat de asemenea pozitiv
spre exterior.
Să considerăm că fluidul din interior poate avea mai multe atribute masă
specifică sau impuls specific sau energie specifică. Notăm cu è oricare dintre
aceste atribute. Aceasta pentru că ecuaţiile de bilanţ au caracter general.
Definim următoarele mărimi
- fluxul prin suprafaţa ë (cantitatea de substanţă schimbată cu exteriorul)

D ×ë  (2.1)
 - variaţia cantităţii de substanţă din volumul V



t D
V
V (2.2)

Cu cele două mărimi putem scrie următoarea ecuaţie de bilanţ

t D V
V  
D ë
×ë  (2.3)

Semnul (-) apare deoarece atunci când fluxul este pozitiv, fluidul
părăseşte volumul, deci cantitatea de substanţă din volum scade (produsul scalar


o
×ë   0 numai atunci când fluidul părăseşte volumul, adică unghiul  ×ë  
2
.

c

cc  c

Această ecuaţie exprimă legea conservării masei şi se obţine din ecuaţia

generală de bilanţ facând   

D  ×ë   

t DV
V (2.4)

Relaţia (2.4) exprimă forma generală a ecuaţiei continuităţii, în care

×  × ox, y , z , t

  ox, y , z, t (2.5)
 ox, y, z, t
c c
c
c


cc  cc
cc



Deoarece V = constant avem




t D V  D
V V
t
V (2.6)

Utilizând relaţia Gauss-Ostrogradschi obţinem

D  ×   D ( × )V
ë
V
(2.7)

Înlocuind (2.7) în ecuaţia continuităţii avem



D
V
t V D
V   ( ×ë ) V (2.8)



D
V


t  (  ×ë ) V  0
 
(2.9)

De unde, conform lemei integralei nule, avem


 (  ×ë )  0

t
sau



× (  ×ë )  0 (2.10)

t
Relaţia (2.10) reprezintă forma diferenţială a ecuaţiei continuităţii pentru
un volum constant de formă oarecare.
ccccccccccccccc


ccc
c
c c c c
c

Fie un volum variabil traversat de un fluid (puţin) compresibil, reprezentat

într forma particulară din figura 2.2

Greutate
iston
›
y=0 Cilindru

V ë
ë  ë1 ë ë 2 ë ë 3
ë ë
×ë  ×ë 
 
Q
ë
Qe c
c

c
c
Acest caz se întâlneşte frecvent în structura dispozitivelor fluidice.
Facem următoarele ipoteze
1. Fluidul din volumul V este omogen (această ipoteză este esenţială pentru
că permite scrierea uşoară a ecuaţiei de bilanţ). Aceasta înseamnă că
‘ x,y,z)=const. Chiar dacă ȡ se modifică puţin în timp, se modifică la fel în întregul


volum; rezultă că  şi avem un obiect cu parametrii concentraţi.

t t
 2. e suprafeţele ë1 şi ë 2 se presupune că ×ë este uniform distribuită ceea
ce înseamnă că în orice punct al suprafeţelor ë1 şi ë 2 , ×ë are aceeaşi valoare

1  

t D
V
V 
t D
 V  ( V )
V
t
(2.11)

  V
D ×  ë 
t
( V )  V
t

t
(2.12)
Darc
1, 2

D  ×ë 
D × 
D
ë1
ë
ë2 D
 ×ë 
 ×ë 
ë3
(2.13)c

Deoarece suprafaţa ë3 nu este parcursă de fluid avem

D × 
ë3
ë 0 (2.14)

Cu ipotezele 10 şi 20 putem scrie 

1, 2

D[
 ×ë 
D
  ×[ 1 
 ×[ 2 
ë1 D ë2
 ×[ 1 1
× [ 2 2
(2.15)

Notând cu ×  Q -debitul masic, avem

V 
Q
 Qe   V (2.16)
t t
entru a obţine o formă utilizabilă a relaţiei (2.16) vom considera în
continuare că
m  V  constant (2.17)
Diferenţiind această relaţie obţinem
V 
V V  0   (2.18)
V 
Utilizând proprietatea de compresibilitate avem
V
  ÷V  (2.19)
V
V 
Q
 Qe   ÷V V (2.20)
t t
Relaţia (2.20) reprezintă ecuaţia continuităţii pentru cazul unui volum
variabil.
Dacă această ecuaţie se referă la debite volumice, atunci forma ei este
 V 
Q
V  QeV  ֈ V (2.21)
t t
c


c c
 cc
c c c c
c

Fie o conductă neuniformă din care delimităm un tronson de lungime

infinitesimală dx ca în figura 2.3

x

 v
ë x ë ë1 ë ë 2 ë ë 3

ë 
| ë
ë ||

cc

În secţiunea I mărimile variabile sunt  ox, t , ×ë ox, t , ox, t , iar în

secţiunea II sunt  ox
x , t , ×ë ox
x , t , ox
x, t .
Dezvoltând în serie Taylor mărimile  , ×ë şi (unde reprezintă aria
secţiunii transversale) şi reţinând numai termenii liniari, rezultă

 ox, t
 ox x, t   ox, t x

x

×ë ox, t
×ë ox x , t  ×ë ox, t x (2.22)

x

ox, t
ox x, t  ox, t x

x
Membrul stâng al ecuaţiei (2.4) pentru acest caz particular capătă forma

D  ×   D  ×  D
ë
ë1
ë
ë2 D
 ×ë   ×ë 
ë3
(2.23)

Din aceleaşi considerente

D × 
ë3
ë 0
 Avem

D × 
ë1
ë    ox, t ×ë ox, t ox, t

Dë2
 ×ë    ox x , t ×ë ox x , t ox x, t 

 ( x, t ) 
× ox, t 
( x, t )

 ( x, t ) x 
×ë ox, t ë x 
 ( x, t ) x  (2.24)

x 
x
x 
Efectuând înmulţirile şi neglijând infiniţii mici de ordin superior, rezultă


D × 
ë2
ë   ox, t ×ë ox, t ox, t

x
o ox, t ×ë ox, t ox, t x (2.25)

Aşadar


D × 
[
ë

x
o ox, t ×ë ox, t ox, t x (2.26)

Conform cu relaţia (2.4) trebuie să calculăm integrala pe volumul V din

membrul drept. Deoarece volumul pe care se face integrarea este infinitesimal,
rezultă

D 
 D 
 
 x (2.27)

Cu cei doi membrii ai relaţiei (2.4) calculaţi, ecuaţia continuităţii pentru

acest caz particular capătă forma



o ox, t × ox, t ox, t  o ox, t ox, t (2.28)

x
t
Ecuaţia (2.28) conduce prin particularizări la diferite forme ale ecuaţiei
continuităţii. De exemplu, dacă conducta este rigidă iar fluidul este incompresibil,
avem
ox, t ox
 ox, t  ct.

o ox, t ox, t  0;  o ox, t × ox, t ox, t 0

t
x
adică
× [ ct (2.29)
Fie conducta neuniformă dar rigidă din figura 2.4, iar fluidul care o
parcurge incompresibil. Secţiunile 1, 2, ... n sunt considerate arbitrare.c
Conform cu (2.29) putem scrie
  1× 1
  2× 2
 ~   n× n
(2.30)
sau




1 2 ~ n (2.31)
•




c


c
Cu alte cuvinte, într-o conducta rigidă neuniformă parcursă de un fluid
incompresibil, debitul are aceeaşi valoare în orice secţiune a sa.
„x

ct
ce e ecu
e
cont
nu
t


Cantitatea de lichid care pătrunde într-un recipient este egală cu cantitatea
de lichid care părăseşte recipientul plus cantitatea de lichid care se înmagazinează
în recipient prin
a) ridicarea nivelului de lichid în cazul unui vas deschis;
b) comprimarea unui lichid în cazul unui vas inchis.

V

 ×
×
×
Q

c
c

a) ×1 1  ×2 2  în regim dinamic (2.32)
t
×1 1  ×2 2 în regim staţionar (2.33)
în care
×1, 2 cm ; s  - reprezintă vitezele lichidului la intrarea, respectiv ieşirea din
recipient;
1, 2 cm  
2 - reprezintă secţiunile de intrare respectiv de ieşire din recipient;

 c  - suprafaţa bazei recipientului;

2

- înălţimea lichidului în vasul deschis.

 V Q
b)   „V  „V t (2.34)
V V
în care
 
  ; c 2 - reprezintă creşterea presiunii lichidului din vasul închis;

„V  ; c - modulul de elasticitate al lichidului;

2

V [c  - volumul vasului inchis;

V - variaţia volumului V, datorată comprimării lichidului cu ;
 
 cm 3 ; s - debitul lichidului introdus în vas;

t [s - timpul de introducere al lichidului.

Êc

cc
Într-un rezervor deschis având suprafaţa liberă   10 4 c 2 se pompează
cu un debit Q = 6 
n. ulei având densitatea   0,95  10 6 s 2 ; c 4 şi
0
vâscozitatea relativă Ë „. Să se determine înălţimea la care va staţiona nivelul de
lichid în rezervor, dacă orificiul de evacuare are muchii drepte, diametrul  = 8
 şi lungimea  = Ë .


Q 
º
c

 2  
Q×  ; în regim staţionar  0.
4 t t
Deoarece
× 2
   
2
2
2  4Q  2  2 
×  2 
  ; ȗ=1,8 (ţinând cont de forma orificiului şi de

  
vâscozitatea lichidului);
 2
 4Q
  36,3 c
2 

 2 
c



c
O conductă care transportă ulei are un tronson cu secţiune variabilă, de la
diametrul 
=Ë0 c la diametrul = 0 c, urmat de o ramificaţie cu diametrele
 =
 c şi Ë=0 c. Dacă ×
=
, s şi ×Ë= , s, să se determine debitele
volumice Q şi QË şi vitezele × şi × .
c
×Ë ×

Ë


 ×


×

c
c
º
c
Deoarecec
2

1
Q1  ×1  0,188  3 s şi ×1 1  ×2 2
4
rezultă
12
×2  ×1  2,667  s
22
Debitul Q1 se împarte în cele două ramificaţii
Q1  Q3 Q4
iar debitul QË se obţine din
2


Q4  ×4 4  0,110 3 s
4
Rezultă
Q3  Q1  Q4  0,188 - 0,110  0,078  3 s .
Atunci
4 3
×3 4,41 m s
 D32
c
Êc
c
 O pompă de debit constant Q=
0 
n. începe la un moment dat să
introducă ulei cu modulul de elasticitate „V=
.000 c într-un cilindru
hidraulic având diametrul pistonului =
00  şi cursa totală s=0 c, aflat la
cap de cursă.
Să se calculeze timpul t în care presiunea în cilindru va obliga deschiderea
supapei de siguranţă a sistemului, care a fost în prealabil reglată la presiunea
=00 b.
º
c
 V Qt
 2  1
c    t  s  0,314 sec . c
„V V
 2 4 „V Q
s
4

cc 
cc

Considerăm un volum V supus acţiunii unor forţe exterioare - a căror

rezultantă este F - care face schimb de substanţă cu exteriorul - prin traversarea
suprafeţei ë , cu viteza ×ë măsurată într-un sistem de referinţă x,y,z fix în raport cu
ë şi se mişcă cu viteza × măsurată într-un sistem de referinţă , Y, Z fix în raport
cu pământul, aşa cum se vede în figura de mai jos

} ë

F
V v
z
Y
y
X v x
ë


c
!c
rin definiţie impulsul unui corp de masă m, care se mişcă cu viteza × c
este dat de relaţia
|  × (2.35)
Împărţind cu V rezultă

 × (2.36)
care poartă numele de impuls specific.
Conform teoremei impulsului ± care spune că rezultanta forţelor exterioare
ce acţionează asupra unui corp este egală cu derivata impulsului acelui corp în
raport cu timpul - se poate scrie

|
 (2.37)

t
unde

D
| 
   ×
 D 

Variaţia impulsului în unitatea de timp se datorează următoarelor două

cauze
- variaţia impulsului în unitatea de timp datorată modificării vitezei × 




t VD

V 

t D  ×V
V
(2.38)

- variaţia impulsului în unitatea de timp datorată schimbului de substanţă

cu exteriorul
D
× ë  (2.39)
ë

Cu aceste precizări putem scrie



t V D

V
×ë 
ë D (2.40)
unde


(  , Y , Z , t )

×ë  ×ë ( x , y , z , t )
Relaţia (2.40) reprezintă ecuaţia impulsului în forma generală.
zu t
cu  une
conucte neun
oe eob
 est
c,înc
nt
în ot cu ntu, cus e un u
 coes
b
, ×scos.
Fie o conductă neuniformă, fixă în raport cu pământul, înclinată, din care
delimităm un tronson de lungime infinitezimală dx

x ë
x ë ë1 ë ë 2 ë ë 3
ë

z z+dz
ë


c
"c
 Deoarece conducta este fixă în raport cu pământul, cele două sisteme de
referinţă sunt identice, iar viteza de deplasare a fluidului este identică cu viteza de
deplasare a suprafeţei ë 
o
×  ×ë ; x , y , z   , Y , Z o (2.41)
entru a determina forma particulară a ecuaţiei impulsului va trebui să
particularizăm fiecare termen din ecuaţia generală a impulsului.
entru aceasta considerăm că tronsonul de conductă are următoarea formă

$


 
 %


c
&c
unde
1 reprezintă forţa cu care fluidul din stânga acţionează asupra
tronsonului;
2 reprezintă forţa cu care fluidul din dreapta acţionează asupra
tronsonului;
› reprezintă greutatea proprie a volumului de lichid;
× reprezintă forţa de frecare de natură vâscoasă;

3 reprezintă acţiunea pereţilor de jur-împrejurul tronsonului asupra

fluidului.
Vom descompune forţa 3 după două direcţii una paralelă cu direcţia Ox
şi cealalaltă perpendiculară pe Ox
Y
F3 x
Y
3y Y
F3

$
c
c

c
#c
 Se observă că componentele F3 y se compensează reciproc dând rezultantă
nulă.c
Să calculăm rezultanta dată de forţele F3 x 

dx
A(x,t)
ox, t
  x

x
p(x+dx,t)
p(x,t)
A(x+dx,t)

c

c
'c
utem aproxima că rezultanta R3 x a forţelor 3x estec

 ( x, t )  ( x x, t )
R3 x   (2.42)
2

 ( x, t )
 ( x, t )  ( x, t ) x

x
( x, t )
R3 x  x
2
x
Efectuând calculul şi neglijând infiniţii mici de ordin superior obţinem

( x, t )
R3 x   ( x, t ) x

x
e de altă parte avem

F1  ( x, t ) ( x, t )
(2.43)


2   ( x x , t ) ( x x , t )   ( x, t ) ( x, t ) (  ( x, t ) ( x, t ))x

x

×  «  2
«x cu  = raza medie a tronsonului.

G m  ox, t ox, t x

dx
G1
dz
Gn
„ G
c

c
c
z
›1  › sin
 ›   ( x, t ) ( x, t ) z (2.44)
x
roiectând aceste forţe pe direcţia de mişcare Ox avem


F  F1  F2
F3 x  G1  F×   ( x, t ) ( x, t ) 
 ( x, t ) ( x, t )
(  ) x 


x 

( x, t )
+  ( x, t ) x  2
 «x   ( x, t ) ( x, t )z 

x

 ( x, t )
=  ( x, t ) x  2
 «x   ( x, t ) ( x, t ) z (2.45)

x
Să calculăm în continuare membrul drept al ecuaţiei impulsului





t V D

V 

t D  ×V 
V
t
( × )x (2.46)

D
×   D  × ×   D  ××  D  ××  D  ×× 
ë
ë
ë ë1 ë2 ë3


D
   ××  ××
ë1 D ë2
(2.47)

Avem atunci




t ë1 D
(  × )x   ××  ××
ë2 D (2.48)

Deoarece rezultanta F a forţelor are aceeaşi direcţie cu viteza × de

deplasare şi anume de-a lungul axei Ox, avem


F

t ë1 D
( × ) x  × 2 
× 2 
ë2 D (2.49)

În ideea că mărimile ‘ şi × sunt uniform distribuite în secţiunile ë1 şi ë 2

obţinem


 (  ( x , t )× ( x, t ) ( x, t )) x   ( x, t )× 2 ( x, t ) ( x, t )

t
  ( x x , t )× 2 ( x x , t ) ( x x , t ) (2.50)
Vom dezvolta în serie Tazlor mărimile  , ×, şi vom reţine numai
termenii de ordinul I

 ( x, t )
 ( x x , t )   ( x, t ) x

x

×( x, t )
×( x x , t )  × ( x, t ) x (2.51)

x

( x, t )
( x x , t )  ( x, t ) x

x
Înlocuind în (2.50) expresiile pentru ‘,× şi date de (2.51), efectuând
produsele şi neglijând infiniţii mici de ordin superior vom avea

 ( x , t )

 x  2
 «x   ( x, t )z  (  ( x, t )× ( x, t ) ( x, t ))x

x
t


(  ( x, t )× 2 ( x, t ) ( x, t )) x (2.52)

x
Relaţia (2.52) reprezintă ecuaţia impulsului pentru cazul particular studiat.
Dacă
1. conducta este orizontală, atunci z = 0

 ( x , t )


  2
 «  ( × ) ( × 2 ) (2.53)

x
t
x
2. conducta este orizontală, iar fluidul este nevâscos, atunci z =0 şi IJ =0

 ( x, t )


  (  ( x, t )× ( x, t ) ( x, t )) (  ( x, t )× 2 ( x, t ) ( x, t )) (2.54)

x
t
x

cc 
c


c

Fie un volum V (volum de fluid) care face schimb cu exteriorul de

substantă, căldură şi lucru mecanic, deplasându-se în acelaşi timp cu viteza.

ë L

} z v(X,Y,},t)
vȈ(x,y,z,t)
y
Q
x
Y
X
 
c
 c
O cantitate m de fluid care se mişcă cu viteza × la o înălţime z, având o
entalpie |, posedă o energie
× 2
„  | z (2.55)
2
Împărţind (2.55) prin masa  avem
„ ×2
 e 
z (2.56)
 2
unde

- reprezintă entalpia specifică;
z - reprezintă energia potenţială de poziţie specifică;
× - reprezintă energia cinetică specifică;
e - reprezintă energia totală specifică.
Deoarece
„  e  eV (2.57)
energia totală a masei de fluid din volumul V este

D e


Cantitatea de energie nu rămâne constantâ pentru că se face schimb de

lucru mecanic, căldură şi substanţă cu exteriorul

Q 

t D
V
eV 
t

t ë D
  e ×ë  (2.58)
unde

D e× 
ë
ë reprezintă fluxul de energie datorat schimbului de substanţă cu
exteriorul.
Aceasta reprezintă ecuaţia energiei în forma generală. În cazul instalaţiilor
pneumatice, energia potenţială de poziţie este neglijabilă, încât se poate scrie
×2
e

2

 ×2  Q   ×2 

t D
V
 

 2
V 

 t

t

D 
×ë 
ë  2
(2.59)

cc
c
c
 Ecuaţia de stare exprimă legătura dintre parametrii de stare ‘,  şi  iar în
cazul general are formac
   o,  (2.60)
Lichidele sunt foarte puţin compresibile în raport cu gazele astfel încât
ecuaţia lor de stare se poate reduce în cazurile uzuale la
 ± ct . (2.61)
entru a demonstra acest lucru se pleacă de la relaţia
V
  ÷V 
V
Deoarece =‘V=ct., diferenţiind obţinem
 V
V V  0  
 V

 ÷V  (2.62)

Integrând această relaţie între două stări, avem

ln  (    0 )
0

  0e   (    0 ) (2.63)
Această relaţie reprezintă variaţia densităţii în funcţie de presiune.
pbse×
e:
În cazul lichidelor, la variaţia temperaturii în domeniul în care se păstrează
starea lichidă, apar variaţii neglijabile ale volumului.
Dacă dezvoltăm în serie Taylor şi reţinem termenii liniari, avem
  0 [1
 (   0 )]

Dar uzual, LV are valori de 5  10 5 c 2 k , iar   0  200 k c 2 .

1
   0 [1 0,01] ;    0   0    ct .
100
entru gaze ideale
V  R (2.64)
 = cantitatea de gaz;
R = constantă de material.
entru gaze reale
 zRT (2.65)
unde z - reprezintă un factor de corecţie funcţie de presiune şi temperatură.
Van der Waals a propus următoarea ecuaţie de stare
   2
 2 (×  b )  R (2.66)
 × 
 
unde a, b şi R se definesc cu ajutorul valorilor critice, adică acele valori
ale p, V, T pentru care trecerea din starea gazoasă în starea lichidă şi invers se face
brusc
R 8  ×
  3   × ; b  ; R ;
8  3

!cccc(
 c
Bernoulli exprimă principiul de conservare al energiei. Ea se
obţine prin integrarea ecuaţiilor lui Euler pentru mişcarea fluidelor ideale, în cazul
mişcării după o linie de curent, în regim staţionar
×2 
  ct. (2.67)
2 
în care fiecare termen reprezintă o energie specifică
×2
- energia cinetică specifică;
2

- energie potenţială de presiune specifică.

gh - energie potenţială de poziţie specifică.
Aici v, p şi h reprezintă viteza, presiunea respectiv înălţimea geometrică
faţă de un nivel de referinţă al particulei în acel loc al firului de fluid pentru care se
scrie expresia.
Alte forme echivalente, frecvent utilizate ale ecuaţiei sunt exprimate în
termeni de presiune 
×2


 ct. (2.68)
2
respectiv în coloana de lichid
×2 
  ct. (2.69)
2  
În realitate trebuie trecut de la firul de fluid perfect pentru care sunt
valabile ecuaţiile de mai sus, la vâna de fluid, în cadrul căreia trebuie luate în
considerare distribuţia neuniformă a vitezei pe secţiune şi pierderile de energie,
ambele determinate de vâscozitatea fluidului.
 
c
c
De distribuţia neuniformă a vitezei în secţiune se ţine cont introducând
viteza medie vm afectată de un coeficient adimensional Į, coeficientul lui Coriolis.
Viteza medie rezultă din debit şi din aria secţiunii
Q
×  (2.70)

Astfel, exprimată în presiuni, ecuaţia lui Bernoulli devine
2
×
 m


 ct. (2.71)
2
Coeficientul Į rezultă di expresia 
D × 
3

 (2.72)
× 3 
şi are pentru conducte rectilinii de secţiune constantă valoarea 1,04-1,12.
Dacă între secţiunea S1 şi S2 lichidul parcurge un drum lung, sau
din alte motive pierderile de presiune sunt mari, ele nu mai pot fi neglijate şi
egalitatea (2.71) trebuie corectată cu un termen care ţine cont de pierderi 

1×2
2×2
 1
1 1   2
2 2  1, 2 (2.73)
2 2
cccccccccccccc
"cc)c* c
Mişcarea permanentă a lichidelor în instalaţiile sub presiune se
întâlneşte în practică numai în mod excepţional, sau poate fi considerată ca atare pe
durate de timp limitate. În majoritatea cazurilor, mişcarea are un caracter variabil,
deoarece necesităţile de apă sau, în general, de energie ale consumatorilor se
modifică în permanenţă. Datorită intervenţiilor, în general, rapide ale organelor de
reglaj, succesiunea stărilor cvasipermanente se realizează prin stări de tranziţie
caracterizate prin variaţii mari, şi uneori periculoase, ale parametrilor hidraulici.
 În cazul când mişcările sunt lent variabile, fenomenele se pot
studia cu neglijarea compresibilităţii lichidului şi poartă numele de osc


e
s. Cazul tipic este întâlnit în instalaţiile hidroenergetice, unde pornirea, oprirea
sau modificarea regimului turbinei sau centralei hidroelectice determină variaţii
importante ale nivelului din castelul de echilibru, urmate apoi de oscilaţii de nivel
între castel şi lacul de acumulare.
Dacă desfăşurarea în timp este rapidă, având caracter de şoc,
compresibilitatea lichidului şi elasticitatea conductelor nu pot fi neglijate.
Fenomenul, numit ,,şoc hidraulic'' (sau lovitură de berbec), este cauzat de
manevrarea bruscă a organelor de închidere şi reglaj (vane, robinete, clapete) şi se
manifestă sub forma unor creşteri (sau scăderi) importante ale presiunii în
secţiunea învecinată organului perturbator, care se propagă apoi sub formă de unde
pe întreaga lungime a sistemului hidraulic sub presiune.
Fenomenul loviturii de berbec are o desfăşurare în spaţiu şi timp
deosebit de complexă, iar pentru explicarea lui şi pentru deducerea relaţiilor de
calcul se fac unele ipoteze simplificatoare lichid ideal (lipsit de vâscozitate) dar
compresibil, şi conductă orizontală de diametru constant şi perfect elastică,
alimentată dintr-un rezervor de dimesiuni mari.
cccccccccccccc
"
c+


c

c
Fenomenul numit şocul hidraulic ("lovitura de berbec") apare în
cazul regimurilor tranzitorii care au loc la curgerea sub presiune a fluidelor prin
conducte.
La variaţia debitului prin conducte, datorită inerţiei masei
fluidului se produc variaţii ale presiunii care pot atinge valori foarte mari.
Să presupunem, de exemplu, că o conductă are montat într-un loc
oarecare un robinet cu clapetă.


c
c
Când robinetul este deschis, întreaga cantitate de apă din conductă

se deplasează cu o anumită viteza × . Dacă robinetul este închis, debitul care trece
prin conductă este nul şi, deci, şi viteza de deplasare a apei este nulă. În timpul
închiderii din poziţia deschis complet în poziţia închis complet, viteza de deplasare


a apei se modifică de la o valoare × la valoarea zero. Dacă ţinem cont că la stânga


robinetului se află o cantitate m de fluid, rezultă că variaţia vitezei acesteia de la ×
la zero într-un interval de timp ǻt determină o variaţie în raport cu timpul a
impulsului egală cu mv;ǻt.
 Conform teoremei impulsului rezultă că asupra masei de apă se
exercită o forţă F=mv;ǻt, orientată de la robinet spre stânga. Conform principiului
acţiunii şi reacţiunii apa la rândul ei, va apăsa asupra robinetului cu aceeaşi forţă F.
Dar masa m în mişcare cu viteza posedă energia cinetică mv2;2.
Dacă viteza scade la zero, ar rezulta că şi energia cinetică devine zero. Cum energia
nu poate să dispară să vedem în ce se transforma ea.
Deoarece, indiferent de natura lor fizică, atât fluidele cât şi
solidele se deformează elastic, rezultă că apariţia forţei F, şi implicit a unei presiuni
corespunzătoare pF, va determina pe de o parte comprimarea lichidului, iar pe de
alta parte deformarea conductei.
Deci, închizând robinetul, viteza primului strat de fluid care este

în contact cu clapeta scade de la × la zero. Acest strat va fi comprimat de
următorul, presiunea în el crescând până la o anumită valoare, ceea ce determină o
anumită deformare a conductei în imediata apropiere a clapetei. În momentul în
care acest strat a fost comprimat la maximum, deplasarea celui de-al doilea strat
încetează, acesta fiind la rândul lui comprimat ş.a.m.d.. În felul acesta fluidul din
conductă este comprimat strat după strat începând de la robinet spre stânga.
p

. ceste sttu
nu ot 
e

tte 
z
c, ee const
tu
n
o eezente concetu  enoenuu
în scou îneee

se.
Să presupunem că conducta este racordată în stânga la un rezervor şi că
fenomenul de comprimare se propagă cu o viteza c pe care o vom determina. După
un anumit interval de timp măsurat din momentul închiderii clapetei, fenomenul
de comprimare a fluidului şi de deformare a conductei se propagă pe distanţa įL .


c
c
Fluidul aflat în tronsonul AA' este comprimat, asupra sa
exercitându-se pe lângă presiunea existentă înainte de inchiderea robinetului,
determinatâ de înălţimea H, o suprapresiune pe care o vom determina. Viteza de
deplasare a acestui fluid este nulă. Fluidul aflat în tronsonul BA' se află la
presiunea determinată de înălţimea H şi continuă să se deplaseze spre dreapta cu

viteza × . Deplasându-se spre stânga, la un moment dat, fenomenul de
comprimare a fluidului şi de deformare a conductei ajunge în punctul B. Se

defineşte  t  - timpul de parcurs.

c
În momentul când s-a atins punctul B viteza de deplasare a
stratului de fluid corespunzător devine zero.
Asupra acestui strat, dinspre rezervor se exercită presiunea ȖH-
deoarece, dimensiunile rezervorului fiind mari în raport cu cele ale conductei,
viteza de deplasare a fluidului în rezervor este practic neglijabilă.
entru că dinspre conductă se exercită presiunea ȖH+įp, rezultă că
această situaţie nu poate să dureze.
Diferenţa dintre presiunile ȖH şi ȖH+įp determină deplasarea


stratului de fluid haşurat spre rezervor cu viteza × . Ca urmare a acestei deplasări
primul strat comprimat care se află la dreapta stratului haşurat se decomprimă


deplasându-se la rândul lui cu viteza × spre rezervor.
Acelaşi lucru se întâmplă cu stratul imediat următor, ş.a.m.d.,
fenomenul de decompresiune deplasându-se spre dreapta, de asemenea, cu viteza c,
la un moment dat ajungând la clapeta robinetului. Unda de presiune ce s-a propagat
către rezervor poartă numele de un 
ect, iar unda de presiune ce s-a propagat
de la rezervor spre clapetă este un
n×es sau un eectt. Timpul
 t   2  c este timpul de reflexie.

"
c,

 
c
 ccc
Fie un tronson de conductă de lungime ǻx pe care s-a produs
fenomenul de comprimare începând de la robinet spre rezervor


c
!c
ropagarea fenomenului de comprimare pe lungimea ǻx s-a
produs în intervalul de timp ǻt. Înainte de comprimare , în tronsonul de lungime ǻx
se află o masă de fluid ǻmi, dată de relaţia
m
 x (2.74)
unde A reprezintă aria secţiunii transversale a conductei nedeformate. În
timpul procesului de comprimare a fluidului din tronsonul de lungime ǻx, şi
implicit de deformare a conductei, prin sectiunea I a pătruns, traversând secţiunea

cu viteza × , o masă ǻmS dată de relaţia
m   × t (2.75)
rin urmare, în tronsonul de lungime ǻx, după comprimare se află
masa totală de fluid ǻmi + ǻmS a cărei viteză de deplasare este, evident, nulă.
Rezultă că, în timpul propagării fenomenului de comprimare, pe
lungimea ǻx, masele de fluid ǻmi şi ǻmS au suferit o modificare evidentă a vitezei
ǻv=vf-vi=-v. Variaţiile impulsurilor maselor de fluid ǻmi şi ǻmS
determinate de variaţia vitezei, vor fi, deci, următoarele
|
  x  ×    ×  x
| s   ×  t ×    × 2  t (2.76)
Conform teoremei impulsului, variaţia în raport cu timpul a
impulsului este egală cu rezultanta forţelor exterioare. entru tronsonul de lungime
ǻx ,forţele exterioare care acţionează asupra sa sunt (considerăm sensul pozitiv în
sensul curgerii)

  (2.77)
Atunci avem
| |
| 


      ×  c   × 2 (2.78)
t t t
x
unde c  şi se numeşte cee
tte.
t
×
Deoarece c  ×,  0 şi avem   ×c .
c
(2.79)

"
cc,

 
c

c
c
c
Viteza de propagare a fenomenelor de comprimare şi de
decomprimare de-a lungul conductei - numită şi cee
tte - depinde de
caracteristicile fluidului şi ale materialului din care este confecţionată conducta.
Fluidul este supus suprapresiunii įp motiv pentru care densitatea
sa s-a modificat la ȡ+ǻȡ.
Conducta fiind deformabilă elastic rezultă că pe ǻx aria s-a
modificat la A+ǻA .
p

: į;  c
 c į, ‘

‘ ş


,
ec
‘ ş
 sunt ×



c
.
   (   )(  ) x
(2.80)
e de altă parte    
  şi avem
 ( 
 )(
 )x  x
 ×t
(2.81)
x
cu c  .
t
Neglijând infiniţii mici de ordin superior în membrul stâng al
relaţiei (2.81) avem
   

c ×
  
(2.82)
 
Dar  ; pe de altă parte vom demonstra mai târziu că
 
pentru o conductă deformabilă elastic avem
 2 

  (2.83)
„ ( e  
)
De  D

notând 
  ; 
2
 
  (2.84)
„
şi încă prin înlocuire în (2.82)
 1  
   c  × (2.85)
„
 V „ 
Înlocuind în (2.85) mărimea ǻp cu ȡvc (relaţia 2.79) avem
 1  
    c 2  1 (2.86)
„
 V „ 
„V

de unde c
„ 
1 V
„ 
(2.87)
Dacă conducta ar fi confecţionată dintr-un material absolut rigid,
atunci „
 , iar viteza de propagare devine
„V
c

(2.88)
şi reprezintă, de fapt, viteza de propagare a sunetului în fluid.
 p

. Pentu  ete
n ×
tez e oe  une

sonoe întun z ×o ce
otez c ×

e es
un

sunt su
c
ent e 
e
entu c sc
bu e cu s ot 
cons
et nu.
Cu alte cuvinte transformarea suferita de gaz este adiabatică ceea
ce ne permite să scriem
V  ct . (2.89)
Diferenţiind şi împărţind cu V  ct . rezultă 
V 
0 (2.90)
V 
Dacă variaţiile presiunii şi temperaturii nu sunt suficient de mari
(ipoteză reală în cazul propagării undei sonore) atunci legătura dintre variaţia
relativă a volumului şi variaţia presiunii este dată de relaţia 
V
  ÷ V 
V
(2.91)
Rezultă
1
 ÷ V  0 şi cu   R obţinem

„
 c
T (2.92)

T

"
c
c
 - (modelul matematic al curgerii unui fluid
puţin compresibil printr-o conductă uniform, circulară, deformabilă elastic).
resupunând că frecările dintre fluid şi pereţii conductei sunt
neglijabile, şi că schimbul de căldură cu exteriorul este nul, rezultă că pentru
stabilirea modelului matematic sunt suficiente ecuaţiile continuităţii şi impulsului.
Deci ecuaţiile undei vor fi reprezentate de ecuaţiile continuităţii şi impulsului scrise
sub o formă şi mai particulară, stabilite în baza unor ipoteze suplimentare



( × )   (  ) (2.93)

x
t




  ( × ) ( × 2 ) (2.94)

x
t
x
Vom prelucra în continuare relaţia (2.93)


×
 


×  ×  
 (2.95)

x
x
x 
t
t 
Deoarece mărimile ȡ şi A sunt greu accesibile fizic, vom apela la
mărimi accesibile (p de exemplu), adică vom înlocui pe ȡ şi A cu p şi v.
 
Cunoaştem că   

Integrând aceasta ecuaţie se obţine
ln 
c1   
c 2  ln  c
  
Deoarece   ( x, t ) şi  ( x, t ) avem





 ÷ V ;  ÷ V (2.96)

x
x
t
t



entru calculul lui şi vom ţine cont de forma secţiunii

x
t
conductei; deoarece De-Di<< Di avem o conductă cu pereţi de grosime mică. Este
posibil să avem la variaţii ale presiunii, variaţii importante ale ariei transversale.


c
"c

Dar   z (legea lui Hooke)
„
(2.98)
(pentru un material elastic, variaţia lungimii sale este direct proporţională
cu produsul dintre lungimea sa iniţială şi variaţia efortului unitar şi invers
proporţională cu modulul său de elasticitate), unde dı reprezintă diferenţiala
efortului unitar. Avem
  R
2
R  z ; R  z  z
„ 2
„ „
adică
R 2
  2
R z  z (2.99)
„ „
entru determinarea expresiei diferenţialei efortului unitar, să
delimităm o porţiune de lungime L pe care o secţionăm longitudinal.

c
&c

F1  2 D
?

 1 ( De  D
) ?
D

 
De  D

2
   (2.100)
 e 
„   1
 

Integrând ultima relaţie avem
2
ln c1   c2
 e 
„   1
 

Calculăm derivatele parţiale

2

2

 ;  (2.101)

x  
x
t  
t
„  e  1 „  e  1
 
  

Înlocuind (2.96) şi (2.101) în (2.92) avem

2

×
  2


 ×

  ×    
D 
x
x
x D 
t
t
„  e  1 „ e  1
 D
  D

(2.102)
(2.102)
sau
  





2
×

2

 ×

  (2.103)

x  D e  
t
t
D  

„   1 
„  e  1 

 D
  
 D
 
Notăm 
2
÷V  ÷e - coeficient de compresibilitate
 e 
„   1
 

echivalent ;


×

÷ e×  ÷ e (2.104)

x
x
t
Relaţia (2.104) reprezintă ecuaţia continuităţii pentru cazul
studiat.
Există situaţii în care viteza de deplasare a lichidului este foarte
mică în comparaţie cu viteza de propagare a unor fenomene de
compresibilitate(vezi şocul hidraulic).
Deci pentru v  0 (v<<c), ecuaţia (2.104) devine

×

 ÷ e

x
t
(2.105)
Relaţia (2.105) reprezintă prima ecuaţie a undei.
p

: ou ecu
e  une
se ob
ne ecn e 
ecu

usuu
un ceş
oceeu, ş
se × ob
ne în s
tu
 ×

c:


×
 (2.106)

x
t
Cu cele două ecuaţii se studiază fenomenele tranzitorii de
propagare în lichide.
În continuare să vedem care este legătura dintre ȕe,  şi c. Avem
 1
÷V 
 
2  1
şi  încât
 e  
„   1
 

 2 

 1
e 

 ;        ×c şi
D     
„  e  1
 D

  × 1 × 1

 e
 c   c× c   c 2

× 1

În această situaţie  

x   c 2
t

&c-c 
cc

c

&
c 
c


c
Se va demonstra că, în cazul curgerii unui fluid printr-o conductă,
între două secţiuni oarecare apare o pierdere de presiune, care prin metode teoretice
se determină complicat.
Experimental s-a demonstrat că mişcarea fluidului este de două
feluri şi că tipul mişcării influenţează esenţial valoarea pierderilor de presiune.
În cazul când straturile de fluid alunecă unele pe lângă altele,
adică vectorii viteză ataşaţi particulelor de fluid rămân paraleli, fără să aibă loc
transfer de masă între straturi, avem o 
şce 
n.
În anumite condiţii de curgere straturile de fluid nu mai sunt
paralele, are loc un transfer de masă între ele, adică vectorii viteză ataşaţi
particulelor de fluid capătă componente normale pe direcţia de deplasare, situaţie în
care avem o 
şce tubuent.
Să ne imaginăm următoarea experienţă pentru a pune în evidenţă
cele două tipuri de mişcări (vezi figura 2.19).
Cu ajutorul aceleiaşi experienţe se pot stabili proprietăţile
caracteristice ale fiecărui regim de mişcare. Experienţa se poate efectua în felul
următor printr-o conductă transparentă de sticlă AB se trece un curent de apă
căruia i se reglează debitul şi deci viteza, cu ajutorul unui robinet R2 aşezat la
capătul conductei. În conducta de sticlă, în interiorul curentului de apă, se
introduce cu ajutorul unui tub subţire T un lichid colorat care marchează un fir de
curent. rin conducta AB se trece la început, un curent cu viteză foarte mică şi se
constată că firul colorat din interiorul conductei se menţine. Repetând experienţa cu
viteze diferite, din ce în ce mai mari, se observă că, la o anumită viteză, firul de
lichid colorat îşi pierde stabilitatea şi forma regulată, devenind ondulat. Repetând
experienţa cu viteze mult mai mari, se observă că firul de lichid îşi pierde complet
stabilitatea şi individualitatea.
 c

c
#c


c
'c
Aceste experienţe arată că, odată cu depăşirea unei anumite viteze
(caracteristică pentru sistemul hidraulic şi fluidul cu care s-a efectuat experienţa) se
produc schimbări calitative în caracterul mişcării lichidului, punându-se în evidenţă
existenţa a două regimuri de mişcare regimul laminar I şi regimul turbulent IV.
Mişcarea laminară are următoarele proprietăţi puse în evidenţă de
experienţă
- traiectoriile particulelor au o formă regulată, fiind curbe continue;
- mişcarea are o structură regulată, filiformă sau lamelară, deci curentul
laminar poate fi reprezentat prin juxtapunerea unor fire de curent de felul celui din
figura I;
- în cursul mişcării laminare particulele fluide îşi păstrează
individualitatea.
Mişcarea turbulentă se face dezordonat şi întâmplător, deci
traiectoriile nu mai păstrează o formă regulată. În mişcarea turbulentă apar
deplasări de particule fluide în sens transversal direcţiei generale de mişcare,
fenomen pus în evidenţă prin faptul că substanţa colorată, care la începutul
conductei AB se afla în centrul ei, după o distanţă foarte scurtă se răspândeşte în
toată masa curentului, ieşind de pe firul de lichid. Mişcarea dezordonată a
particulelor în regim turbulent aminteşte, la o scara mai mare, fenomenul de
agitaţie al moleculelor, cu deosebirea că în mişcarea turbulentă particulele fluide
nu-şi mai păstrează individualitatea, ele existând numai ca formă instantanee, care
se dispersează continuu în masa curentului.
Efectuând experienţele descrise mai înainte cu conducte AB de
diametre diferite, se constată că viteza critică la care se produce trecerea la regimul
turbulent, variază cu valoarea diametrului în sens invers, adică la conducte cu
diametru mai mare trecerea de la regimul laminar la regimul turbulent se face la
viteze critice mai mici.
Dacă experienţele se repetă cu diferite lichide (şi gaze), se
constată că valoarea vitezei critice creşte odată cu creşterea coeficientului de
vâscozitate al fluidului respectiv.
Experimental, rezultă că parametrii determinanţi ai regimului de
curgere în conducte sunt 
- v -viteza medie în conduct;
- D - diametrul conductei;
- ȣ - vâscozitatea cinematică a fluidului.
Cu ajutorul acestor parametrii se poate forma un singur complex
adimensional, şi anume
vD
Re = (2.107)
à
Expresia (2.107) poartă numele de nuu u
Reynos după
numele savantului care l-a propus pentru recunoaşterea regimului de mişcare.
Această expresie este caracteristică mişcării în conducte cilindrice, în jurul unui
cilindru, în jurul unei sfere, cu diametrul D. entru toate celelalte secţiuni
transversale de curgere (precum şi pentru albiile deschise )
 × × e
Re'  sau
eÖÖ
” ”
(2.108)
unde R şi de reprezintă raza hidraulică şi diametrul echivalent (diametrul
hidraulic de=4R).
Trecerea de la regimul laminar la regimul turbulent de mişcare se
face la o anumită valoare a criteriului; s-a stabilit experimental că pentru conducte
circulare această valoare este 
Re cr =2320 (2.109)
În realitate, trecerea de la un tip de mişcare la altul nu este foarte
netă, ci se face într-un anumit domeniu de valori ale lui Re; în acest domeniu de
tranziţie mişcarea este instabilă.

&

c-
c cînc 
c
.
Fie un tronson de conductă în care delimităm un strat de fluid de
forma unui cilindru de rază r


c
c
Asupra stratului de fluid acţionează următoarele forţe
2
F1=p1S1=p1ʌ r - acţiunea fluidului din stânga
2
F2=p2S2=p2ʌr - acţiunea fluidului din dreapta
F3= 2ʌrlIJ - forţa de frecare cu stratul de fluid imediat superior;
×
IJ = ? , IJ- efortul unitar tangenţial.

Mişcarea fiind staţionară, avem următoarea ecuaţie de echilibru a
forţelor
2 ×
F1-F2-F3 =0 ļ ʌr (p1-p2)+ ? 2ʌrl =0 (2.110)

 1   2
sau ×    (2.111)
2?
Integrând între r şi r0 avem
r0 r0
p1  p 2
D dv   D
r r
2? l
rdr (2.112)

r0
p  p2 r2
v(r0)-v(r)=  1 ;
2?l 2 r
Cum v(r0)=0 avem
1   2 2
v(r)= (0   2 ) (2.113)
4
Deoarece v(r)=vmax , pentru r=0 (în centrul conductei)
1   2 2
× max 0 , adică
4
o
v(r)=vmax Ar 2 B (2.114)
deci distribuţia vitezei este parabolică.
entru calculul debitului vom considera un strat de secţiune inelară
de forma celui din figura de mai jos


c
c
ccccccccccccccDebitul elementar va fic
dQ(r)=v(r)dS (2.115)
cu dS(r)=2ʌrdr
Debitul total se obţine integrând (2.115) între 0 şi r0
0 0    2 02
 D  ( ) D0 2    ×max

1   0      ×max

2
(2.116)
0  
sau

 02 1   2 2
 04 ( 1   2 )
Q 0  (2.117)
2 4? 8?
Viteza medie se defineşte ca fiind viteza constantă în secţiunea
transversală care determină acelaşi debit ca în cazul distribuţiei parabolice a
vitezei
v max
Q 
 r02 v m 
 r02 (2.118)
2
De unde rezultă că
v max p1  p 2 2
vm   r0 (2.119)
2 8?l




c c
Un orificiu circular de secţiune A=0,02 cm2 este traversat de un
lichid având densitatea  90  10 8 s cm 4 , vâscozitatea cinematică
” =0,2cm2;s şi o presiune de intrare constantă pi=50 bar. Să se determine
1. resiunea de ieşire (de sarcină) minimă pemin, sub care curgerea prin
orificiu devine turbulentă.
2. Variaţia debitului adimensionalizat Q;Q0, în funcţie de presiunea de
ieşire adimensionalizată pe;pi în care Q0 este debitul prin orificiu la pe=0. Cum ar
arăta curba în cauză, la mărirea;micşorarea lui pi sau a lui A?
º 
:
1. entru un orificiu circular viteza la care se trece în regim turbulent este
” 0,2
” c
ec 150 190 cm s
4 4  0,02
 
Qc  ” c  0,02  190  3,8 c 3 s
2
Qc  c  
  e min

2
1  Qc2 1 90  3,8 
e min  
 2 2
 50     49,97b .
c 2 0,74 2  108  0,02 
2

Se poate afirma că, practic, curgerea prin orificiul dat este

turbulentă în toată gama presiunilor de sarcină între 0 şi pi.
2 2  10 8
2. Q0  c  
 0  0,74  0,02 50  156 c 3 s
 90
 La mărirea;micşorarea lui pi sau a lui A curba nu se modifică. Se
schimbă numai valorile concrete ale mărimilor Q0, pi.




cc
Două orificii fixe, A1=2A2=0.65 cm2, sunt traversate de un lichid
având densitatea   0,92  10 6 s c 4 . resiunile din amonte şi din aval de
orificii sunt menţinute constante, la valorile pi=210 daN;cm2, respectiv pe=70
2
daN;cm . Coeficientul de curgere prin orificii este cd=0.6.
Să se determine
1. resiunea  a lichidului în zona dintre cele două orificii.
2. Debitul Q care parcurge orificiile.

º 
:
2
1. Q1  c  1 ( 
 ) ;

2
Q2  c  2 (   e ) ;

1 2
1 1 
 
1
2 2   e
2
 

 2
  e
 1  210 0,25  70
 2
  182  c 2
 2  0, 25 1
  1
 1 
2
2. Q1  Q2  c 1 ( 
  )  3042 c 3 s  182  min .





cc
În circuitul de răcire din figura de mai jos se introduce uleiul de
lucru în motor la temperatura t1=55°C, printr-o conductă de diametru d1=45mm,
evacuându-se după aceea către radiator la temperatura t2=100°C, printr-o conductă
de diametru d2=25mm. Dacă debitul de circulaţie este Q=1,3 l;s, să se determine
regimul hidraulic de curgere la intrarea şi ieşirea din motor.
º 
 :

Din diagramă se observă că

la t1 ,”1  1,3  10 4  2 s
la t 2 ,” 2  0,2  10 4  2 s
Din expresia debitului rezultă viteza
4 4  1,3  10 3
×1 0,817 m s
 12  ( 45  10  3 ) 2
Numărul Reynolds 
×11 0,817  45  10 3

e1 303
”1 1,3  10  4
corespunde regimului de curgere laminar;
4 4  1,3  10 3
×2 2,648 m s
 22  ( 25  10  3 ) 2
×2 2 2,648  25  10 3

e 2 3310
”2 0,2  10  4
La ieşirea din motor curgerea este turbulentă.




cc
istonul din figura de mai jos împinge cu o forţă utilă, constantă,
F uleiul în cilindrul de rază R, şi mai departe, printr-o conductş de lungime l şi rază
r ,uleiul este golit într-un rezervor. resupunând că mişcarea în cilindru şi în
conductă este laminară, să se determine timpul în care pistonul parcurge cursa L.
º 
c
Din relaţia (2.116)

 04
Q ( 1   2 )
8?
rezultă
8?
1   2  Q

R 4

8
 2  0 
 4
Se adună cele două relaţii şi avem
8?Q   
1   0


 R 4
 4 
Dar 1   0  .Înlocuid în relaţia de mai sus obţinem 

R 2
Q
  R2
8?
2 4 
R  
Volumul de lichid scurs în timpul dt este 
V 
R 2   Qt
  R2
2
8?
R 2
2 4 

R R  
de unde t    
Q
Timpul în care pistonul parcurge cursa L se obţine prin integrare
4 4
8
?R 2    R2  8
?  R   
  D
0
 2 4
R 
  

 


1   

 2  R  

&
c+

c
c

c
În circuitele fluidice, pierderile de presiune sunt de două feluri
- pierderi de presiune în linie (distribuite de-a lungul conductelor uniforme
sau neuniforme)
- pierderi de presiune locale(concentrate) - se produc în anumite puncte ale
circuitului fluidic, acolo unde au loc pierderi de energie cinetică, de exemplu
a) variaţii bruşte ale secţiunii de curgere


c
c
b) modificări bruşte ale direcţiei de curgere


c
c
cccccccccccccc
&

c+

c
c

c. c 
c
Vom nota  
n  1   2 (2.120)
8× m 32× m
Dar 1   2 
n (2.121)
02 2
Cum ×   rezultă că putem scrie
× × 2 64    × m2 64  × m2
 
n 32× m2 m  (2.122)
 ×m 2 ×m   2
e  2
”
64
Dacă notăm , care reprezintă coeficientul de pierdere în

e
linie,
 × 2
obţinem 
n    (2.123)
 2
Observăm din relaţia (2.123) că l;d reprezintă parametrii esenţiali
×2
ai conductei, iar  ne sugerează energia cinetică specifică.
2
Relaţia (2.123) permite calculul pierderilor de presiune în linie
indiferent de caracterul mişcării fluidului.
 În mişcarea laminară, determinarea coeficientului de pierderi Ȝ este o
problemă foarte simplă. În mişcarea turbulentă problema determinarii lui Ȝ este
mult mai complicată. Din punct de vedere teoretic această problemă nu este
complet elucidată. Studii teoretice şi experimentale sistematice au fost demarate în
anul 1920. rimele studii experimentale de amploare au fost începute de
Nikuradse.
„ 
 c 
c

c
rimele experienţe de laborator privind coeficientul de pierderi Ȝ
au fost întreprinse de Nikuradse prin realizarea unor conducte cu asperităţi
artificiale. În acest scop s-au luat mai multe conducte de diferite diametre pe
interiorul cărora s-au lipit cu un lac special granule de nisip de diferite dimensiuni,
dar de fiecare dată identice ca diametru pentru o conductă dată.
Ca parametru de rugozitate s-a considerat raportul r0;k unde r0-
reprezintă raza conductei, iar k diametrul granulelor de nisip. Deşi aceste conducte
diferă din punct de vedere a rugozităţii de conductele industriale, experienţele
efectuate cu ele au fost utile deoarece au permis stabilirea unor concluzii calitative
şi cantitative cu privire la dependenţa pierderilor de presiune de regimul de curgere
şi de rugozitate.
În experienţele sale, Nikuradse a folosit următoarele valori ale lui
r0;k 15; 30,6; 60; 126; 252; 507. entru fiecare valoare a acestui raport a
determinat valoarea lui Ȝ în funcţie de numărul Reynolds. Rezultatele experienţelor
au fost sintetizate în diagrama prezentată, idealizat, mai jos


c
cc,c/0 
c
În această diagramă s-au pus în evidenţă următoarele zone
- zon |  zona de curgere laminară; se observă că penrtu Re<2320
(lgRe<3,3) coeficientul de pierderi depinde numai de Re şi nu depinde de
rugozitate(dreapta lui Darcy);
 - zon ||  această zonă corespunde tranziţiei de la regimul laminar la cel
turbulent; din diagramă rezultă că această zonă se întinde de la 2320 .... 3400.
Această zonă este puternic instabilă, în sensul că, pentru valori ale numărului Re
aparţinând acestui interval, caracterul mişcării se poate modifica foarte rapid şi
foarte uşor. Dacă Re creşte (> 3400) caracterul mişcării devine net turbulent, ceea
ce face ca rugozitatea conductei să aibă o influenţă apreciabilă asupra pierderilor Ȝ.
Datorită acestui fapt, din punct de vedere al rugozităţii, conductele se împart în
două mari categorii
1) onucte 
u
c netee o conductă se spune că este hidraulic
netedă dacă înălţimea įl a stratului limită laminar este mai mare decât înălţimea
maximă a asperităţilor.
2) onucte 
u
c uose acele conducte la care înălţimea maximă
a rugozităţilor este mai mare decât înălţimea stratului laminar.


c
!c
ttu 

t 
n este un strat apropiat de pereţii conductei
unde curgerea are loc laminar, în rest curgerea putând fi turbulentă.
Dacă įl>ǻm atunci mişcarea în zona turbulentă nu este
influenţată de rugozitate (asperităţi).
Dacă įl<ǻm rugozităţile pătrund în zona turbulentă activând
agitaţia particulelor de fluid şi implicit a pierderilor de energie(deci a pierderilor de
presiune). O interpretare teoretică riguroasă acestor fenomene nu a fost încă dată.
În mod simplist se poate considera că în figura a) zona turbulentă alunecă pe stratul
laminar. Se observă că una şi aceeaşi conductă poate fi hidraulic netedă sau
hidraulic rugoasă în funcţie de valoarea numărului Reynolds şi de valoarea
rugozităţii sale. Cu aceste consideraţii putem să explicăm şi celelalte zone
- zon |||  este reprezentată de dreapta lui Blasius; în această zonă
cuprinsă în intervalul 3400...105, deşi curgerea este turbulentă, coeficientul Ȝ
depinde numai de numărul Re, nu şi de rugozitatea conductei.
Rezultă că această zonă este valabilă pentru conducte hidraulic
netede.
- zon |V  este determinată de aceleaşi valori ale lui Re dar este
reprezentată de acele porţiuni ale curbelor care stabilesc dependenţa lui Ȝ atât în
raport cu Re cât şi cu rugozitatea conductei. Deci această zonă este valabilă pentru
conducte hidraulic rugoase.
- zon V  în această zonă coeficientul Ȝ depinde numai de rugozitatea
conductei.
 cc

  c 
c^c
Diagrama lui Nikuradse arată că pentru valori ale lui Re mai mari
decât 2320, Ȝ depinde în general complicat de Re. De aceea este imposibil să se
stabilească o relaţie care să-l determine pe Ȝ= Ȝ(Re) pentru întregul domeniu de
valori uzuale ale acestuia. Datorită acestui fapt s-au stabilit relaţii de calcul valabile
însă pentru anumite zone evidenţiate pe această diagramă.
64
entru zona I 

e
entru zona III  zona conductelor hidraulic netede
0,3164
relaţia Blasius   
Re1 ; 4
1
relaţia randtl  o
2 lg
e
0 ,8

1
relaţia Konakov    2
o1,8 lg Re  1,5
entru zona IV  formulele pentru această zonă sunt foarte numeroase.
32k Ö 2,88
Cea mai utilizată este relaţia lui Mises  0,0096



e
unde d - diametrul conductei [mm]
k' - parametrul de rugozitate determinat de Mises pentru mai multe
tipuri de conducte.
entru zona V 

relaţia randtl    2 lg 3,17
k
0
relaţia Nikuradse   ( 2 lg
1,74)  2
k
à

c

 cc
În cele prezentate parametrul de rugozitate a fost ro;k unde k este o
rugozitate emisferică uniformă de tipul nisipului. în realitate, în urma procesului
tehnologic de fabricaţie al conductelor, forma şi dispunerea în spaţiu a asperităţilor
este diferită. Experienţele efectuate cu suprafeţe având diferite tipuri de asperităţi
(ca formă geometrică şi dispunere în spaţiu) au arătat o puternică influenţă a
geometriei suprafeţei asupra lui Ȝ.
 Din acest motiv, conductele comerciale, prezintă un alt mod de
variaţie a coeficientului de pierderi Ȝ în funcţie de Re. Încercări efectuate de
Moody, Şevelev şi alţii au permis întocmirea diagramei de variaţie a lui Ȝ funcţie
de Re pentru conductele comerciale, prezentată în cele ce urmează.
entru a pune în evidenţă diferenţa între conductele comerciale şi
cele cu rogozitate artificială uniformă de tip nisip, s-au suprapus dependenţele (Re)
pentru cele două conducte care au aceeaşi valoare a lui Ȝ în domeniul conductelor
hidraulic rugoase. S-a constatat că există o diferenţă doar în domeniul de tranziţie
de la conducta hidraulic netedă la conducta hidraulic rugoasă, diferenţa datorându-
se faptului că rugozitatea naturală are o distribuţie statistică a înălţimii
asperităţilor, pe când la rugozitatea artificială dimensiunile granulelor de nisip sunt
aceleaşi.


c
"c
Din acest motiv, pătrunderea asperităţilor în zona turbulentă are
loc treptat în cazul rugozităţii naturale şi brusc în cazul rugozităţii artificiale.
roblema care se pune constă în găsirea unui mod unic de
raportare a rugozităţii, care să nu depindă de procesul tehnologic de fabricaţie sau
de durata menţinerii în exploatare.
entru aceasta se introduce uoz
tte ec
×ent, prin care se
înţelege rugozitatea uniformă de tip emisferic(nisip) a unei conducte cu aceleaşi
dimensiuni geometrice şi care conduce la aceleaşi pierderi în domeniul conductelor
hidraulic rugoase. Rugozitatea echivalentă se determină experimental. Ea este
tabelată sau este dată grafic (vezi diagrama Moody).
Introducerea rugozităţii echivalente permite utilizarea formulelor
stabilite anterior pentru conductele cu rugozitate artificială, la conductele
comerciale.

&

c+

c
c

c
c
În instalaţiile pentru transportul fluidelor sub presiune sau cu nivel
liber intervin, în afara pierderilor liniare, şi pierderi locale de presiune. Expresia
acestor pierderi este
 ×2
oc R
2
 unde  R - reprezintă un coeficient de pierdere locală; este adimensional şi
depinde de tipul rezistenţei şi de regimul de curgere;
v - viteza medie în aval de rezistenţă.
Să reţinem că dependenţa de Re este foarte complicată şi nu este
aceeaşi pentru toate tipurile de rezistenţe locale.
Determinarea lui R pe cale teoretică este imposibilă, de aceea
valorile lui determinate experimental sunt date în tabele.
cccccccccccccc
&

1

c

cc cc2* 3c
ierderile de presiune determinate în paragrafele precedente
reprezintă pierderi de presiune în regim staţionar astfel încât putem scrie
2
 ×2  ×2   Q
 st   
n  oc  

oc   


n   

oc   
 2   2  
2   
2
  Q

 
n   

 2   

dar dacă  oc  R ;  
n  obţinem

2
        2  
2
 
 st [
R   
[
    
[ R
[

 2   
  2    2    
în care
 
oc
2  - reprezintă pierderile de presiune în rezistenţele
 c 
locale;
R - coeficient de pierdere local[; se ia din tabele;
 s 2

2 
- densitatea lichidului;
 cm 


 c - secţiunea de curgere;
4
 

n
2  - pierderi de presiune liniare ;
 c 
  - coeficient de pierdere in linie;
 c  - lungimea rezistenţei liniare (conductă, canal);
 c - diametrul conductei.
 e lângă aceste pierderi, apar şi pierderi de presiune în regim
dinamic datorate modificării debitului Q, prin accelerarea sau decelerarea masei de
lichid. Acestea se exprimă prin relaţia practică

 
n ?
t
  s 2
în care  2
5 
este coeficientul de inertanţă hidraulică;
 c 
 s 2

 este masa volumului de lichid care îşi modifică
 c 
viteza de curgere exprimată prin Q.
Tot aici este cazul să introducem şi noţiunea de rezistenţă
generalizată.
Fie următorul circuit hidraulic


c
&c
Lichidul care este obligat să parcurgă acest circuit hidraulic,
caracterizat printr-o rezistenţă concentrată RH, inertanţă concentrată LH şi
capacitanţă concentrată CH , suferă o pierdere (cădere) de presiune
1

 
? 

C D t
În cazul în care curgerea lichidului pe circuitul respectiv se face
periodic, cu o frecvenţă f, circuitul se opune curgerii cu o impedanţă totală
 c 2
Z
3  care exprimă, în mod sintetic, variaţia presiunii cu debitul
 c s 
 1

2

2  ?  
 2  C 



cc
Să se determine pierderea totală de presiune în regim staţionar pe
circuitul ce leagă pompa  de cilindrul hidraulic C, având configuraţia din figura de
mai jos şi următoarele date constructive diametrele interioare ale celor opt
elemente de îmbinare d1=10 mm, unghiurile ș4=ș5=120, lungimea totală a
conductelor de oţel l=2300 mm cu diametrul interior d2 =10mm; debitul pompei 
este Q = 30 l;min, acumulatorul A are capacitatea VA =2l şi este umplut cu un gaz
la p0 =30 bar; lichidul pompat are densitatea   92  10 8 s 2 c 4 ,
vâscozitatea cinematică ȣ=45 cst şi modulul de elasticitate EV =16000 daN;cm2 . Să
se determine, de asemenea, rezistenţa circuitului RH, inertanţa LH, capacitanţa CH
şi impedanţa }H la o frecvenţă f=10Hz.

º 
cc
a) ierderea totală de presiune în regim staţionar



 2
1 1  
 st  Q
R  
2 2 2 2
2


1  
 22 
  

 4   4  
    
Din tabele avem R 1,8  0,5 ; R 2 , 3, 7  1 ; R 4, 5  1,861 ; R 6  1,3 deci
[R  9,022
Curgerea lichidului în conductă se face cu viteza
30  10 3
 60
× 637 cm s
 22  2
10
4 4
× 637

e 1415 ; deci curgere laminară
” 0,4
 64
  0,0452
Re
În consecinţă
92  10 8 2
 st  o500 2 42 
9,022 0,0452 230   3,73  c 2
2
12  1 
b) Inertanţa

 V  4  4  92  10 8 230
  2
 2
 2
 2
 2
 0,27  10 3 s 2 c 4

 2
10
c) Rezistenţa
 st 3,73
R    7,46  10  3 s 2 c 4
Q 500
d) Capacitanţa
V V
 2 1 V
   2 
„× e  0 4 „× e  0

10 2 1 2
 230  47,64 c 5 
4 10  6000 10
e) Impedanţa
 1   c 5
Z  R 2  2
    0,0182
 2
  c 3 s

#cc
c
c
cc
c
cccccccccccccc
#
c 
c


c
În structura tuturor componentelor sistemelor fluidice, se întâlnesc
în mod invariabil unele formaţiuni elementare comuneorificii, fante, contacte
hidraulice.
Orificiile(ştrangulările) întâlnite în practică sunt fixe şi variabile.
Ştrangulările fixe diafragme, ajutaje, tuburi Venturi (tuburi de o anumită lungime
cu aria transversală mult mai mică decât lungimea).
Ştrangulările variabile sunt foarte diverse mergând de la
dispozitivul ajutaj-clapetă pâna la robinetele de reglare de diferite tipuri.
Ştrangulările variabile se folosesc în circuitele fluidice pentru modificarea
debitului. Variaţiile de presiune în diferite cavităţi se obţin prin modificarea
debitelor de intrare sau de ieşire, fie cu două ştrangulări variabile cu variaţii de
sensuri contrare, fie cu o ştrangulare fixă montate la intrare şi o ştrangulare
variabilă la ieşire.
Legătura matematică dintre presiunea din cavitate, volumul ei,
debitul de intrare şi ieşire este dată de ecuaţia continuităţii sub forma
 V V 
Q
 Qe    (2.124)
t „V t
entru ca modelul matematic reprezentat de această ecuaţie să fie
cunoscut, trebuie cunoscută expresia debitului de intrare şi de ieşire.
cccccccccccccc
#

c 

c  4c  4c c 

4c c


4cc c c 
4c 5c c 4c
 c
Fie un tronson de conductă de lungime dx


c
#c
Deoarece conducta este rigidă iar fluidul este incompresibil avem



(  )  0 ;aceasta înseamnă că ( × )  0 ,adică ×  c . entru cazul

t
x
nostru aceasta înseamnă
×  (×
×)(
 ) (2.125)
echivalent cu ×
× 0 (2.126)
Ecuaţia conservării impulsului pentru tronsonul de conductă dx va
fi




z
2
«x
x
( × )
( × )

x
t
x
Deoarece în cazul nostru termenul ×  c , termenul
corespunzător dispare. Întrucât în această ecuaţie nu apar decât diferenîiale totale şi
derivate în raport cu variabile spaţiale, rezultă că nu avem fenomene de propagare
în timp, concluzie normală în ipoteza ȡ(t)=ct. şi A(t)=ct;



Rezultă că x şi × 2  sunt diferenţiale totale exacte

x
x
z 2
R«x   ( × 2  ) (2.127)
2
R«
sau, ţinând cont şi de (2.126),avem ××  z x
(2.128)
Integrând aceasta ecuaţie între două secţiuni şi ţinând cont că
R=R(x) şi A=A(x), avem
x2
 2 2
R«
(× 2  ×12 )  2  1  ( z 2  z1 ) D x 
2 x 1

(2.129)
x2
×12 × 2 2
«
2
V1 z1  2 V2 z2 V
2 D
x1
x

(2.130)
Această ecuaţie exprimă legea conservării energiei pentru cazul de
x2
2
«
curgere studiat. Aceasta înseamnă că „  D x reprezintă pierderea de
x1
energie în sensul disipării între secţiunea din x1 şi secţiunea din x2. Deci
x2
2
«
D
x1
x   (2.131)

reprezintă pierderea de presiune între secţiunile x1 şi x2 ca urmare a

neuniformităţilor conductei şi vâscozităţii fluidului. resupunând că diferenţa de
înălţime este neglijabilă, avem
×12 ×2
1    2  2   (2.132)
2 2
p

 ccuu
ntee
.

) este s
u nu
entu
o conuct un
o.

#

c

c
c 
c2
c 3c
Acest fenomen a fost pus în evidenţă de Newton şi se manifestă
atunci când fluidul trece printr-o ştrangulare.
 
c
'c
Fenomenul de micşorare a secţiunii transversale a vânei de fluid,
după ce aceasta părăseşte secţiunea, se datorează inerţiei particulelor de fluid care
se mişcă pe traiectorii diferite de cea care trece prin axul ştrangulării.
Din relaţia de mai sus rezultă că
× C2
  R (2.133)
2
unde R - coeficient de pierdere sau rezistenţa locală;
vC - viteza fluidului în secţiunea de cea mai mică arie transversală a
vânei de fluid contractată.
Înlocuind (2.133) în (2.132) obţinem
× 22 ×2 ×2
1   2     1 R  (2.134)
2 2 2
Ecuaţia continuităţii pentru cazul nostru devine
×1 1  ×2
2  ×  (2.135)
sau introducând coeficientul de contracţie

! 
(2.136)
0

×1 1 ×2 2   ×C 0 (2.137)
unde
A1 - reprezintă aria transversală a circuitului fluidic în amonte de
ştrangulare;
A2 - reprezintă aria transversală a circuitului fluidic în aval de
ştrangulare la o distanţă mai mare de cinci ori decât diametrul conductei;
v1 şi v2 - viteza fluidului măsurată în secţiunea A1 respectiv A2.
Analizând relaţia (2.137) rezultă următoarele posibilităţi
1) 1  2  ×1  × 2
2) 1 ê 2  ×1 ê × 2
Dacă v1 = v2 , avem
 ×C2
1   2 R (2.138)
2
1 2
de unde ×  1   2 (2.139)
R 
Debitul (volumic) care parcurge această ştrangulare este
1 2
Q  ×  ! 0 1   2 (2.140)
R 
entru a doua posibilitate se procedează în felul următor
! 0 × ! 0 ×
×1  respectiv × 2 
1 2
Rezultă
 !2 2 2
0  × !2 2 2
×
0  × 2
1   2 
2
 2
R 2 
2 2 1  
de unde
1 2
×C 1   2

2 1 1
2 0
2  2 

R
 2 1 

(2.141)
Expresia debitului va fi
1 2
Q  ×  ! 0 1   2

2 1 1
!2 0
2  2
R
 2 1 

(2.142)
Relaţiile (2.139) si (2.142) se pot pune sub forma
2
Q  c 0 1   2 (2.143)

unde cd - se numeşte coeficient de debit al ştrangulării;
! !
c  sau c  
R  1 1
!2 2
0
2  2  R
 2 1 

sau Q   1   2
(2.144)
 unde g se numeşte conductivitate hidraulică a ştrangulării;
2
  c 0 .

Relaţia (2.143) se poate scrie sub forma
  ( 1   2 ) m
(2.145)
unde m=1 - în cazul mişcării laminare;
m=1;2 - în cazul mişcării turbulente.
În cazul în care secţiunea de ieşire a lichidului este variabilă
(ştrangulare variabilă) expresia debitului este următoarea
2
Q  c ( y) ( 1   2 )  (2.146)



c
c
Se observă faptul că aria de curgere este funcţie de deschiderea y a
ştrangulării. Ecuaţia (2.146) exprimă o legatură neliniară între Q,y şi ǻp chiar dacă
m ar fi 1, datorită produsului dintre variabilele A(y) şi ǻp .
În cazul a), de exemplu, ( y ) 
  ( y 0 J y )

#

c,


c
rin deversor se înţelege o construcţie sau o instalaţie peste care
trece un lichid în curgere cu suprafaţa liberă. În figura de mai jos se prezintă un
deversor cu elementele sale principale, geometrice şi hidraulice
 
c
 c
b - lăţimea părţii deversante;
c - grosimea deversorului;
H - sarcina deversorului, este înălţimea lichidului în amonte de
deversor măsurată de la creasta deversorului până la suprafaţa liberă, la o distanţă
practic neinfluenţată de curgerea peste deversor (circa 3H);
H0 - sarcina totală a deversorului(cu considerarea vitezei de
acces v0)
  × o2
0
; (2.147)
2
z - căderea la deversor reprezintă diferenţa între nivelul amonte şi
cel din aval de deversor;
z0 - căderea totală
  ×o2
z0 z
(2.148)
2
hn - înălţimea de înecare a deversorului măsurată de la creasta
deversorului la nivelul din aval.
Curgerea peste deversor ia naştere ca urmare a diferenţei de
sarcină care există între amonte şi aval. Fenomenul de curgere este neuniform, fiind
caracterizat printr-o curbură accentuată a firelor de curent. Lichidul care curge
peste deversor formează o lamă deversantă care, la unele deversoare, se detaşează
sub forma unei vâne de lichid.
Vom încerca să stabilim o formulă pentru debit, pentru deversorul
din figura de mai sus
 ×
m m
în care se ia
Am ca o fracţiune din aria secţiunii de deasupra crestei
deversorului;

      b
 vm ca o viteză medie în secţiunea Am ;
×   "  V 2 
Înlocuind în formula debitului se obţine
Q  b 2 3 (2.149)
Coeficientul m rezultă
  "  V  
şi se numeşte coeficient de debit al deversorului, variind între limite destul
de largi (m =0,30...0,55) în funcţie de caracteristicile geometrice şi hidraulice ale
deversorului. În mod obişnuit el se calculează cu o formulă de tipul
m m 0k (2.150)
în care z , , k sunt coeficienţi de corecţie.
Coeficienţii de corecţie sunt egali cu unitatea când deversorul se
află în condiţii normale, sau în condiţii de referinţă şi diferiţi de unitate când există
abateri de la condiţiile normale.
rincipalele abateri de la condiţiile normale sunt
-înecarea deversorului, a cărei influenţă se introduce prin
coeficientul de înecare z ;
- contracţia laterală, introdusă prin coeficientul de contracţie  ;
- oblicitatea deversorului, introdusă prin coeficientul k.
Deversorul fără înecare, fără contracţie laterală, aşezat
perpendicular pe albie se consideră ca având condiţii normale şi deci
 1,  1, k 1 . De asemenea, se consideră condiţie normală curgerea în
secţiune dreptunghiulară; pentru alte secţiuni de curgere forma relaţiei deversorului
se schimbă.
În condiţii normale m = m0; coeficientul m0 se numeşte coeficient
de formă şi depinde de profilul transversal care apare astfel ca principala
caracteristică a deversorului.
Astfel
- pentru profile de deversor cu perete subţire la care lama
deversantă se dezlipeşte de muchia amonte a deversorului, dacă sub lamă se
permite intrarea aerului m0 = 0,42
- pentru profile de deversor cu perete gros sau profile practice, la
care lama deversantă se lipeşte de coronamentul deversorului m0= 0,48...0,49.

#
c 

c  4c  4c c 

4c c  c
 c
c 5c c 4c
 c
Fie un tronson dintr-o conductă parcurs de un fluid compresibil
 
c

entru a stabili expresia debitului vom pleca de la ecuaţia energiei

×2 Q  ×2  

t VD t D
 (
)V     (
) ×  (2.151)
2 t 2
Curgerea fiind staţionară, vom avea
×2


D  (

2
)× 0 (2.152)
[
adică
×2 ×2
D  (
2
)×   D  (
2
)× (2.153)
1 2

Considerând ca pe ™1 şi ™2 mărimile ȡ, i şi v sunt constante avem

×12 × 22
 1 (
1 )×1 1   2 (
2 )× 2 2 (2.154)
2 2
Ecuaţia continuităţii pentru acest caz de curgere (staţionară)
devine

1×1 1  2 ×2 2

×12 ×2
şi
1 
2 2
2 2
(2.155) sau
1 2

1 
2  (× 2  ×11 ) (2.156)
2
Relaţia (2.156) arată că între secţiunile 1 şi 2 variaţia vitezei se
face pe seama variaţiei entalpiei.
e de altă parte, expresia diferenţialei entalpiei este

 c P  (2.157)
Integrând această relaţie între secţiunile 1 şi 2 avem

1 
2  c P (1  2 ) (2.158)
 resupunând că gazul poate fi suficient de exact descris de ecuaţia
de stare a gazului ideal,
×   R (2.159)
R
şi cu c P  , relaţia (2.158) devine
1
2 × 2

1 
2  1× 1 (1  ) (2.160)
1 1 × 1
Deoarece  ×   ct . , rezultă
1
 
1  
×  2  1   1 
   (2.161)
×  1   2   2 
 
 1 
1

 

1 
2  1 ×  1
1   2   (2.162)
1
 1  

 
1

1 2  
sau o×1  × 22  R1
1   2  
2 1
 

  1  
(2.163)
Ecuaţia continuităţii - valabilă pentru cazul staţionar studiat - este
 1×1 1   2 ×2 2 Q
Înlocuind expresia vitezelor în (2.163) avem
1

 
R1
1   2    1 Q2  1 
1
(2.164)

 1   2
2 2 2 2 
1  2 2  1 1 

 
de unde

 

1    2  1 
1    2  1 

 1  
 1  


 

T1  2 2

T1
 2 2
1 
T2
2T12  1
2T12  T22  12 1 1

2 2  2 2 
2 2 2  2
  2 2 1 1  12  T1  2 2 1 
 (2.165)
Dar transformarea suferită de gaz fiind adiabatică

  1
 
2   2  1
 1 
P  ct.   
1 1  1   1 
 
 2 
Înlocuid în expresia de mai sus

 

1   2  1

1   2 
1


 1  
 1  
2 12
  2  12
 
 2
 1
1 (  1)
1 
 2  1
1  1 1   2  1 1
   2  2
2 
  
 2 2
 1   2   2 1   1  2 1
 
 1 
(2.166)
Înlocuind şi împărţind această expresie cu 1   2 avem


1    2  
1

 1  
2 12
 
 0 2
1   2
0 (  1)
T1
2 2
  
  2 
  2  1 1 
1 1      2
 1 
 1  2
2 1


 
(2.167)
unde notăm


1    2  
1

 1  
2 12
 
 0 2
; 
0 (  1)
T1
2 2
  
  2 
  2   1 1 
1 1      2  2 
  1 

 


1   2 1 

;
 sau  0    1   2
(2.168)
unde A0 - aria transversală într-o secţiune situată între secţiunile 1 şi 2.



cc
Un motor hidraulic 1 este alimentat de la o sursă de presiune
constantă pS , prin intermediul ansamblului clapetă-ajutaj 2-3, şi are o sarcină
hidraulică de evacuare pC =pS;3.
3
În poziţia neutră x=0, d=x0, p1=pc= , Q1=0.
3
Se cer
1) Raportul Ad;Au la care se realizează condiţia neutră (p1= ps;3 )
în care motorul staţionează;
2) Relaţiile(adimensionalizate) f(Q, p, x)=0 respectiv
Q1  x
  ( 1 ) , la =1; 1;2; 0; -1;2; -1 (QS este debitul scurs în situaţia neutră,
Q  x0
când Q1 = 0)
3) Aceleaşi relaţii obţinute în cazul în care o a doua clapetă-ajutaj
este astfel utilizată încât să acţioneze, simetric faţă de prima, circuitul opus al
motorului hidraulic (realizându-se în acest fel o punte "integrală").
º 
c
1) În situaţia neutră p1= pC (x = 0) şi deci Qu=Qd=QS, adică
2 2
c u (     )  c  
 

din care se deduce (la c   ct ) 
 1
u 
(*)

x 0
dacă   ; 
  2;
3 u u
Din relaţia (*) se poate scoate şi lţegea de variaţie a presiunii
1  x
  , în funcie de variaţia deschiderii clapetei 
sau , în cazul absenţei
  u x0
debitului Q1
1 1 1 1
 2
 2

   (
) (
x 0 ) 2 x 2
1  
 1 2
( x x0 ) 2 1 2
(1 )
x0
 u  u u
 2 2  2 4 
 c  ( 1   C ) c  c u (    1 ) c u
  3  3

2) În afara poziţiei neutre (x ê 0);

2 2   
Qu  c  u (    1 )  c  u  1  1  1 1  1
   
2 2 1 1
Q  c   1  c     2
   
2  1 1
c 
u 1   
1 u    
    3 1 1
  
1  
;
  2 2 2
  u  
c u 
 3

D ox
x 0 Dx0 x x

(1
) 2 (1
)
u u u x0 x0
Introducând Ad;Au în relaţia de mai sus, obţinem
1 3 1 x 

1  2 (1
) 1 
 2 
 x 0   
(**)
Relaţia (**) reprezintă expresia generală a curgerii lichidului către
elementul acţionat (Q1;QS), în funcţie de deschiderea clapetei (x;x0 ) şi de variaţia
presiunii (p1;pS).
Relaţia este verificată imediat la situaţia neutră, la care x este nul,
iar p1;pS= 1;3, rezult Q1;Qs=0
Variind parametric în relaţia (**) deschiderea clapetei (x;x0
=1;1;2;0;-1;2;-1) se pot trasa cu uşurinţăcurbele Q1;Qs funcţie de p1;ps.