Trebuie spulberata prejudecata dupa care proza lui Eminescu ar fi inferioara poeziei sale.

In realitate, Eminescu este un scriitor la fel de mare in proza, ca si in poezie. Acelasi geniu, aceeasi seva creatoare se poate observa in toate compartimentele operei sale. Daca privim proza eminesciana in context universal, putem constata ca Eminescu este unul dintre cei mai mari creatori de literatura fantastica din toate timpurile, cu nimic mai prejos decat Novalis, Jean Paul, Hoffmann, Chamisso -corifeii romantismului german - sau decat romanticii francezi, Theophile Gautier si Gerard de Nerval, decat marele romantic american Edgar Allan Poe. Mai mult chiar, din proza lui Eminescu se desprinde un intreg sistem filozofic, format din reflectiile despre spatiu si timp, din doctrina metempsihozei si din conceptiile de arheu, arhetip, avatar, anamneza. Dupa nuvela Sarmanul Dionis, publicata in "Convorbiri literare", la sfarsitul anului 1872 si inceputul lui 1873, cea mai insemnata, ca valoare si ca semnificatii, este nuvela Cezara, aparuta in "Curierul de Iasi" (nr.6,11,13,15 si 18 august). De n-ar fi scrisorile lui Euthanasius si epilogul intalnirii eroilor, Ieronim si Cezara, in cadrul edenic al insulei, in care traise batranul sihastru, am avea de a face cu o nuvela romantica obisnuita, cu o intriga romantioasa si pasionala, desfasurata intr-un timp neprecizat, intr-o Italie insorita, de carte ilustrata Dar, aceste elemente schimba complet datele problemei si Cezara devine, in final, o nuvela, cu un profund substrat mitic, fantastico-filozofica, cu un sens parabolic, totodata. Intriga nuvelei nu este, catusi de putin, complicata Cezara este fiica unui conte, Bianchi, decavat la jocul de carti, logodnica a marchizului Castelmare, care o vrea de sotie, in schimbul datoriilor contelui fata de el, prin urmare, victima unui santaj. Cezara se indragosteste de Ieronim, calugar, cu veleitati de pictor, un tanar de o stranie frumusete, de care o leaga o dragoste fulgeratoare si patimasa Cezara vede in Ieronim un "frumos demon". La randul ei, Cezara, blonda cu ochi albastri, dar cu un temperament meridional, reprezinta tipul femeii demonice, voluntare si agresive, care preia initiativa actului rotic, idealul feminin, din tinerete, al lui Eminescu. Numele de Cezara este imprumutat de la Albano von Cesara, eroul romanului Titan, al romanticului german Jean Paul Richter. Comportamentul Cezarei se aseamana cu cel al titanidei Linda, din acest roman. Ieronim il raneste in duel pe Castelmare si se refugiaza pe insula lui Euthanasius. Pentru a scapa de casatoria cu Castelmare, Cezara se calugareste. Din manastirea de pe malul marii, Cezara inoata, in fiecare zi, lasandu-se prada "amorului ei cu marea". Aceasta este atractia neptunica la Eminescu. Intr-o zi, Cezara nimereste pe insula lui Euthanasius, unde il reintalneste pe Ieronim. Aceasta este, pe scurt, intriga nuvelei, care in sine nu ne spune mare lucru. Eminescu utilizeaza, in aceasta nuvela, cu mult succes, tehnica epistolara in scrisorile adresate Cezarei, Ieronim nutreste idei schopenhaueriene, imprumutate din Metafizica amorului a marelui filozof german. in genere, se poate spune ca o parte din gandirea autorului Lumii ca vointa si reprezentare a trecut, in aceste scrisori. Lumea este condusa de "vointa oarba de a trai", care se manifesta prin egoism si minciuna Unele fraze nu sunt decat idei schopenhaueriene, parafrazate: "Mancare si reproducere, reproducere si mancare!"; "Nu! nu ma voi face comediantul acelui rau care stapaneste lumea"; "Samburele vietii este egoismul si haina lui, minciuna", etc. Si mai importanta este corespondenta dintre Ieronim si unchiul sau, Euthanasius. Intr-una din scrisori, batranul intelept ii descrie insula pe care lecuieste si modul sau de viata ascetic. Insula apare in descrierea lui Euthanasius - ca o fortareata de stanci, inconjurata de apele marii. intreaga insula este o vale, situata sub nivelul marii si aparata de stanci, de furia valurilor. in centrul insulei se afla un lac, alimentat de patru izvoare. in mijlocul lacului, se afla o alta insula, mai mica. Este vorba, deci, de o insula in insula. Pe langa Insula Mare, exista, asadar, si Insula Mica Toata Insula Mica este inconjurata de o dumbrava de portocali. In ea se afla prisaca si pestera, in care locuieste inteleptul sihastru, care studiaza modul de organizare al statului natural al albinelor. intalnim, aici, ideile fiziocratice ale lui Eminescu. Peretii pesterii sunt ornamentati cu sculpturi. Un basorelief infatiseaza mitul Adam - Eva Un alt grup statuar reprezinta mitul Venus - Adonis.

Batranul Euthanasius marturiseste ca ii place "a reprezenta pe femeia agresiva", dar precizeaza ca nu este vorba de "curtizane", ci de "agresiunea inocentei femeiesti". Din aceleasi ratiuni, sihastrul incepe sa sculpteze si un alt basorelief, cu mitul Orion - Aurora, in care Aurora il rapeste pe Orion, de care era indragostita "insasi cruda si vergina Diana". In comentariul acestor grupuri statuare se afla cheia nuvelei.

In acest "rai pamantesc" isi duce existenta inteleptul anahoret si-l invita pe Ieronim sa-l stapaneasca dupa moartea sa. Tot aici, batranul sihastru isi da obstescul sfarsit cand presimte ca i-a sosit ceasul de pe urma se asaza in albia unui rau si expiaza pentr-o moarte lenta si usoara fara durere, reintegrandu-se, astfel, prin evanescenta in circuitul naturii. Acesta este conceptul de moarte naturala de "euthanasie" (gr. "eu" - bine; "thanatos" - moarte), de la care vine si numele batranului sihastru. Acest concept il intalnim si la Schopenhauer. S-au facut analogii, in ceea ce priveste acest cadru edenic, intre nuvela Cezara si romanul Hesperus, al lui Jean Paul Richter. Ermistul Emanuel, din Hesperus, este un personaj inrudit cu batranul Euthanasius. Amandoi practica o religie a naturii si isi desfasoara existenta intr-un eden, la fel de stralucitor, numai ca paradisul de la Maienthal, in care traieste Emanuel, se afla situat in varful unui munte (ceea ce tine de o mitologie nordica), in timp ce edenul sihastrului eminescian se afla intr-o insula inconjurata de apele limpezi si inspumate ale marii (ceea ce tine de o mitologie meridionala). Ambele sunt zugravite, insa cu aceeasi exuberanta si risipa de forme, linii, sunete, parfumuri si culori, printr-o tehnica amintind de cea a "corespondentelor" baudelairiene. In eseul sau: Insula lui Euthanasius, din volumul cu acelasi titlu (1943), Mircea Eliade considera ca descrierea acestei insule reprezinta "cea mai desavarsita viziune paradiziaca din literatura romaneasca". Tot Mircea Eliade este acela care a reusit sa decripteze sensurile cele mai adanci ale nuvelei eminesciene. Dupa parerea marelui nostru mitolog, aceasta insula apartine unei geografii mitice, nu reale, si este un teritoriu sacru, nu profan, o varianta a edenului biblic. Cele patru izvoare, ce alimenteaza lacul, din mijlocul insulei, nu sunt decat cele patru rauri ale Raiului. Insula lui Euthanasius apare, astfel, ca o replica la Gradina Raiului. inainte de intalnirea lor, pe insula Euthanasius, Ieronim si Cezara ilustreaza mitul Venus-Adonis. Dupa intalnirea lor, in cadrul edenic al acestei insule, eroii redevin Adam si Eva si se reintegreaza in arhetip. In finalul nuvelei este vorba, de fapt, de mitul reintegrarii in arhetip, al cuplului biblic, primordial, de dinaintea pacatului originar. Mitul reintegrarii in arhetip poate fi corelat cu mitul Androginului, un alt mit care a facut cariera in romantism Adam (in ebraica "primul om" sau "stramosul omului) a fost conceput, mai intai, ca Androgin Eva ("viata") s-a desprins din "coasta" lui Adam. Cuvantul "coasta" are, in ebraica si conotatia de "parte". Deci, mai corect spus ar fi ca Eva s-a desprins dintr-o "parte" a lui Adam. Mircea Eliade avea perfecta dreptate, cand afirma, in eseul sau Mitul reintegrarii (1942), ca dragostea absoluta nu este, in ultima instanta decat o "nostalgie a androginismului".

Opera literara a lui Mihai Eminescu (!850-1889) creste cu toate radacinile in cea mai plina traditie si este o exponenta deplina , cu toate aspectele romantice ,a spiritului autohton . Eminescu este un povestitor fantastic , caruia i se impune nu observarea realitatii , ci recompunerea ei vizionara , grea de semnifiactii adanci . Nimeni inaintea lui Eminescu si nimeni dupa el n-a reusit mai bine in acea pictura fantastica a realitatii , care aminteste arta unui William Blake.Nuvela Sarmanul Dionis este o constructie epica cuprinzatoare, posterioara romanului Geniu Pustiu. Nuvela a fost publicata in numarul din decembrie 1872-ianuarie 1873 al Convorbirilor literare. Ca nuvela exemplara , de un perfect echilibru compozitional ,Sarmanul Dionis isi concentreaza toate luminile asupra personajului principal , in scopul conturarii trasaturilor sale caracteristice . De altfel asta si este definitia nuvela (<it nouvella ; nove noutate , nuvala>)sa fie o specie a genului epic in proza , mai rar in versuri, de intindere medie , mai mare decat schita mai mica decat romanul , cu un singur fir epic , generat de o intriga puternica si un conflict concentrat ,in care este implicat un numar restrans de personaje. 59679psz56cdt7g Titlul nuvelei are o structura subiectiva , punand in lumina pe Dionis , personajul principal eponim , iar apelativul sarmanul relevand conditia umila a protagonistului, din punct de vedere social,dar si spiritual deoarece nu reuseste sa se atinga planul absolutului. Textul debuteaza cu monologul interior al protagonistului, individualizat prin puncte de suspensie si minuscula. Dionis, un tanar visator incurabil , copist , modest , neavand pe nimeni pe lume , intorcandu-se acasa intr-o seara de toamna prin ploaia rece,elemente romantice, mediteaza asupra teoriei lui Kant despre subiectivitatea spatiului si a timpului ca forme ale intuitiei, ale simturilor noaste. Nu exista nici timp nici spatiu ele sunt ipotezele fantasticului la care ajunge Dionis , fantastice nu pentru ca ar fi lipsite de logica , ci pentru ca presupun imprejurarile care trec dincolo de limitele experientei. Cand s-a oprit ploaia Dionis pleaca de la carciuma spre casa. Ea era inconjurata de ierburi ,iar peretii de abia se mai tineau .G.Durand , in studiul structuri autropologice ale imaginarului, afirma ca intre macrocrosm si microcrosmosul uman casa este un cosmos secund, obiect personificat , care ascunde centri de visare , ai plictisului , ai singuratatii , ai comuniunii cu ceilalti. In interior era o masa plina cu carti , un pat de scanduri acoperit cu paie ,iar pe unul din pereti era un tablou care il infatisa pe tatal sau. Autorul face o comparatie intre Dionis si chipul tatalui deducand o foarte mare asemanare.Mitul androginului se releva inca din aceste randuri :tatal are o figura emaciata , semanand cu o femeie. Printre teancurile de cartii Dionis gaseste cartea vechiului profet Zoroastru, si este cuprins in sfera visului. Personajul nu mai este el, Dionis , ci un altul , un calugar de pe vremea lui Alexandru cel Bun :personajul a regresat miraculos in timp, print-un straniu proces de metempsihoza inversa, granitile timpului si ale spatiului fiind abolite.Cartea sacra de origine iraniana, devine poarta de intrare in alt interval de spatiu-timp , liniaritatea universului disparand.Cartea este scrisa cu litere de neinteles , fiind o farama angelica , in timp ce la a saptea pagina se gasesc intotdeauna informatiile necesare pentru stapanirea esafodajului material.

Maestru Ruben ii spune ca este adevarata teoria egipteana a trecerii sufletului prin mai multe trupuri. Odata aflat in posesia cartii , a intrumentului magic , Dionis-Dan paraseste lumea comuna , adapostindu-se pe luna , unde construieste un castel selenar pentru iubita lui. Ascensiunea se face prin eliminarea materialitatii si a fortei gravitationale ce tin fiiintele legate de pamant . Umbra , imateriala , este aceeea care il calauzeste de-a lungul existentelor , insirate ca margaritarele pe o sfoara. Ruben este in realitate Satana , care pune la punct un plan diabolic , de a afla in ce consta taina de la pagina a saptea. Tranzbordarea pe luna este insotita de cunosterea ingerilor, care trec in zbor diafan , ierarhizati intr-o nestiuta ordine , pe deasupra celor doi indragostiti . Aici el este preocupat de dumnezeire , crezand ca a devenit Dumnezeu , intr-o razvratire de arhanghel , fiind aruncat inapoi pe pamant. Lumea este structurata pe mai multe niveluri , iar Dionis confunda cerul in care se afla el cu ultimul.Dupa caderea luciferica ,spre deosebire de Lucifer , personajului i se ofera sansa de a se salva prin iubire. Ajuns inapoi in timpul sau si sortit unei existente banale , Dionis crede ca a visat si se dedica unei vieti domestice , prin casatoria cu Maria. Visul se multiplica inselator , fara a mai destinge realitatea , fara a se mai realiza diferenta dintre real si ireal , intre intamplat si neintamplat. In acest univers , singura ce stapaneste caruselul de existente ramane umbra.Ea are o simbolistica speciala , reprezentand partea eterna a fiintei , separata de sufletul nemuritor, fiind un registru al acestuia. sd679p9556cddt In finalul nuvelei , care nu coincide cu deznodamnatul , Eminescu subliniaza idea viatii ca teatru. Cu privire la trecerea sufletului de la un corp la altul autorul da un citat din Theophille Gautier:Imi pare c-am trait odat in Orient , si cand in vreamea carnavalului ma deghizez cu vreun caftan , cred a relua adevaratele mele vestimente . Am fost intotdeauna surprins ca nu pricep curent limba araba . Trebuie s-o fi uitat.--- Interogatiile retorice asociate studiului lui Th.Gautier ambiguizeaza o data in plus finalul , deschis intrepetarilor. Fantasticul este generat pe baza substantei epice romantice , astfel incat pactul mefistofelnic , ambitia luciferica , rasturnarea cronologiei, dedublarea , umbra , transfigurarea infernala a spatiului , visul in vis devin specifice fantasticului romantic. Autorul concret organizeaza universul fictional , isi asuma functia narativa , regizora si de interpretare , raportandu-se la cititor atat in expozitiune cat si in final , iar distanta narator personaj este in linii mari respectata prin obiectivitate dar apar si accente de subiectivism . Epitetele eminesciene apar mai intotdeauna in grupe de trei(cerul adanc albastru, flori albastre) si intr-un amestec caracteristic al epitetului sensibil cu cel moral, ca si cum ele ar apartine de drept aceluiasi plan. Unitatea spirituala a universului de imagini , sensebilitatea adanca , reactia discreta si neintrerupta in nuante de valoare estetica si efect emotional , puterea sfanta a iubirii si simtului organic al naturii , frenezia unei vieti cosmice si a unei experiente spirituale supreme , ca si stilul care imbraca toate intr-o nebanuita prospetime toate , laolalta, asigura nuvelei Sarmanul Dionis locul cel dintai in cadrul prozei fantastice si filozofice , de natura romantica , a lui Eminescu si o ridica in randul valorilor literare romanesti nemuritoare.

Ca si bildungsromanul Amintiri din copilarie", povestile lui Ion Creanga (18391889) sunt unice: bucati rupte din viata poporului moldovenesc" (Ibraileanu), acestea prezinta o lume aparte, in care fantasticul este umanizat, animalele devin caricaturi ale oamenilor, iar lenea, rautatea si prostia dau nastere unor tipuri de neuitat. Povestea Danila Prepeleac" a fost incadrata in categoria basmelor despre dracul cel prost (alaturi de Ivan Turbinca" si Povestea lui Stan Patitul"). in toate, imaginea terifianta a iadului si a diavolilor este inlocuita cu una grotesca2, apartinand unei lumi pe dos". Basmul este o specie literara a genului epic. Opera narativa in proza (si. mai rar. in versurH. de intindere mica/ medie, in care realitatea este transfigurata in fabulos, iar personajele poarta valori simbolice, basmul isi are originea in creatia populara. In basmele folclorice, o anume structura si anumite trasaturi sunt comune: Prezenta unor formule tipice (de inceput, mediane si de incheiere). Primele au rolul de a stabili o conventie intre povestitor si ascultator, ultimul acceptand ca, in basm, totul este posibil; Confruntarea dintre Bine si Rau, cu victoria celui dintai; Serii de personaje aflate in antiteza, grupate in jurul celor doua principii; Timp, spatiu si intamplari imaginare; Frecventa unor motive: cifrele magice, calatoria initiatica, obiectele magice, animalele prietene, nunta compensatoare etc. Basmul cult (cu autor cunoscut) respecta, in linii generale, schema narativa a basmului folcloric precum si functiile acestuia. In Danila Prepeleac" pot fi intalnite atat unele motive cat si unele functii ale basmului popular, dar cu un mare grad de originalitate: Conflictul dintre Bine si Rau este exprimat, la nivel spatial, prin manastirea pe care Danila vrea s-o ridice la poarta Iadului; confruntarea dintre Prepeleac si demoni se inscrie in acelasi conflict; Existenta unor personaje opuse: fratele bogat/Danila, nevasta celui dintai/nevasta lui Danila, Prepeleac/diavolii (ultimii apartinand planului fantastic); Calatoria si probele pe care Danila le trece, avand niste ajutoare" (iepurele, ursul, copiii sai); Lipsa determinarii spatiale si temporale; Finalul fericit. In basmul cult, autorul imbogateste schema basmului folcloric, in conformitate cu viziunea sa artistica. Subintitulat "Poveste", Danila Prepeleac" este un basm cult atipic. in sensul ca se indeparteaza de schema basmului popular, cat si de functiile stabilite in schema lui Propp.

La o prima lectura, s-ar parea ca basmul in discutie are doua motive: Schimbul pagubos; Pacalirea Diavolului. in realitate, cele doua motive se leaga, intrucat imbogatirea lui Danila prin inselarea demonilor, vine ca o compensatie a pierderii singurei sale avutii. Concluzia ar fi ca, intr-o lume pe dos", prostia omeneasca poate aduce noroc. Titlul este alcatuit dintr-un nume propriu si un supranume, ambele apartinandu-i personajului protagonist. Cei doi termeni au menirea de a sugera tot atatea ipostaze ale acestuia: una profana (careia ii corespunde numele propriu Danila); una simbolica (acesteia corespunzandu-i supranumele Prepeleac). Universul operei: Motivul schimbului pagubos Spre deosebire de basmul folcloric, Danila Prepeleac" nu incepe cu formula tipica A fost odata..." care plasa actiunea intr-un timp mitic si unic; de data aceasta, cititorul este introdus in cea mai terna realitate, prin prezentarea a doi frati dintr-un sat moldovenesc: Erau odata intr-un sat doi frati, si amundoi erau insurati. Cel mai mare era harnic, grijuliu si chiabur, pentru ca unde punea el mana punea si Dumnezeu mila, dar navea copii. Iara cel mai mic era sarac. De multe ori fugea el de noroc si norocul de dansul, caci era lenes, nechitit la minte si nechibzuit la trebi; s-apoi mai avea si o multime de copii!" Astfel incepe o poveste pe dos", in care drumul initiatic este inlocuit cu un drum pagubos, iar Raul este reprezentat de niste draci tembeli; in plus, personajul central (care, in, basme, era sclipitor) pare a sintetiza, cel putin la inceput, lenea si prostia omeneasca. Prin urmare, sarac fiind si ocolit de noroc, Danila imprumuta mereu carul (sau alte bunuri trebuitoare) de la fratele bogat. Plictisit si certat mereu de artagoasa lui sotie, fratele bogat 1-a sfatuit pe Prepeleac sa-si vanda boii si, cu banii primiti, sa cumpere alti boi (mai putin frumosi) si un car. Fiind un om anapoda, caruia-i manca cainii din traista, si toate trebile cate le facea, le facea pe dos ", Danila porneste spre targ tarziu, cand iarmarocul era pe sfarsite", intr-o calatorie dinainte supusa esecului. Pe drum, Danila schimba boii pe un car, apoi carul pe o capra, iar pe aceasta din urma o da pe un gansac; in fine, suparat de tipetele gansacului, il da pe o punga goala. Abia acum isi realizeaza fata" esentiala stabilita prin porecla: de a fi gol ca un prepeleac3. In aceasta lumina, prima parte a basmului ar avea ca tema drumul intru implinirea poreclei. Motivul pacalirii Diavolului Pregatit pentru pactul faustian4, Danila mai imprumuta o data boii si carul fratelui sau si pleaca la padure. Taind insa un copac astfel incat sa cada de-a dreptul in car, el ucide animalele si zdrobeste atelajul; este o noua treapta" necesara, care il face pe fratele mai mare sa-i sugereze ideea de a se face calugar.

intorcandu-se in padurea-labirint (in care cararile i se incurca, conducandu-1 spre iazul locuit de demoni), Danila incepe sa construiasca manastirea dintr-un lemn", chiar in preajma portii Iadului (pe care tot el o deschisese atunci cand aruncase toporul in apa). Inspaimantati, demonii ii ofera un burduf plin de galbeni cu care ar fi putut dobandi o multime de suflete"; pactul cu diavolul se vadeste astfel a fi pe dos", Danila salvandu-si propriul suflet si pe cele ale altora. Ca si in basmul folcloric, personajul este supus la mai multe probe (inconjurul iazului cu iapa in spate, intrecerea din fuga, apoi din tranta, din chiuit, din aruncarea buzduganului si din blestemat), din care iese invingator, pacalind diavolii; acum sunt angajate in actiune si niste ajutoare" (iepurele - la fuga, ursul - la tranta si proprii copii - la blesteme). In final, pierzand un ochi, Danila devine un nou Ochila care vede lumea in adevarata ei fata. Personajul principal: Unii comentatori (V. Lovinescu) vad in porecla lui Danila (Prepeleac) un semn al relatiei cu cerul, un simbol al Arborelui lumii. Rezulta ca personajul releva, pornind chiar de la cele doua nume ale sale, doua ipostaze: Ipostaza profana, reala este cea a unui taran sarac", lenes, nechitit la minte si nechibzuit la trebi", alcatuit prin antiteza cu fratele sau. Fiecare dintre schimburile paguboase pe care le face ii releva lipsa de minte, Danila fiind un reprezentant al lumii infatisate de acelasi autor in Prostia omeneasca". Nici dupa ce-si da seama ca dintr-o pereche de boi frumosi s-a ales cu o punga goala, personajul nu pare a se destepta: doborarea copacului peste boii fratelui sau si incercarea de a ucide o lisita prin aruncarea toporului in iaz, denota ca mintea ii ramasese la fel de putina. Pacalirea demonilor tine, mai ales, de siretenie si se explica prin faptul ca acestia sunt si mai prosti decat Danila. Ipostaza sinibolica se ascunde in spatele aparentei sale de om anapoda (si toate trebile cate le facea, le facea pe dos"), ca si cand n-ar face parte din aceasta lume. Porecla lui (ca asa ii era porecla, pentru ca atata odor avea si el pe langa casa facut de mana lui") denota ca prepeleacul este hieroglifa lui Danila. Schema a arborelui lumii, prepeleacul mai poate fi si axa a lumii, hotar intre sacru si profan: planuind biserica si mar-candu-i locul (Face mai intai o cruce s-o infige in pamant, de inseamna locul"), Danila o si infaptuieste, la modul ideal, plasand-o in spatiul malefic, pentru purificarea lui. Elemente originale: In Danila Prepeleac" apar multe elemente originale care ii confera caracterul de basm cult. Formula de inceput (A fost odata ca niciodata...") este inlocuita printro informatie cat se poate de reala (Erau odata intr-un sat doi frati, si amandoi erau insurati").

In acest mod, spatiul imaginar al basmului este parodiat, timpul mitic este desacralizat, iar nunta nu mai poate avea loc. Finalul constituie o alta cadere": devenind bogat, Danila a mancat si a baut si sa desfatat pana la adanci batranete", nefiind etern ca personajele basmelor folclorice. Metafora drumului scoate in evidenta alte trasaturi: un timp nepotrivit (cand iarmarocul era pe sfarsite") si o calatorie mereu intrerupta; cand ajunge la targ, Danila nu ia decat punga cea goala. Drumul prin padure este labirintic, iar cel spre casa lui Danila (cu omul urcat peste burduful de bani pe care-1 cara un drac) este hilar. Calatoria initiatica din basme devine, aici, derizorie, caricata. Fabulosul este degradat, diavolii fiind lipsiti de putere si prosti peste masura.