E doar trecutul de Cezar Asofronie Tacute sperante si-ascunse primaveri, Copaci cu frunze moarte, un soare stins...si-atat...

Privesc un ieri si-ntunecat imi pare, Si-aleg apoi inchisi ochii sa-mi tina somnul, Timpul moare. Idila-mi estre toamna ce parca ieri trecuta, O frunza e trecutul de ploi si ceata stinsa, M-opresc...astept...si iar trecutul mi-l privesc, Aud aceleasi voci ce-n inima-mi soptesc: a fost...e doar trecutul... Ascult ...si incetez. De crengi uscate agatat imi este trupul, Uscata este floarea, de-o piatra-mi sta legat azi gandul. Patetic bate astazi vantul...imi tremura iar mana, Gonesc in amintiri, dar mi se-nchide iarasi usa... Ca plumbul sunt...e doar trecutul. O mana imi ridic, grotesc se-aud in urma pasii, Ingreunati imi simt iar ochii si pleaopa-ncet imi cade. Ma prabusesc si ceru-n nori de ploi se-nchide, Din nou eu atipesc...pamantu-i ud...si ma trezesc. Un picur cade-n gol...e doar trecutul. Cu greu respir acelasi aer umed ce imi sufoca libertatea, Si ca-ntr-o colivie pe buze-mi stau cuvinte nerostite, Pe-acoperis o pasare rosteste versuriu neauzite... In gol se simte trupul si-o carte-nchisa-mi este pacea Aud din nou...dar inca stau pe ganduri. Necunoscut imi este astazi drumul, o schita e natura, Doar apa se aude si inima-mi ritmic cum bate... Timpanul simte iar batand ecoul...un fir de par imi cade... Copilaria este acum o carte ce o deschide amintirea, Citesc in ea...e doar trecutul.