Sunteți pe pagina 1din 1

Cu cât te smereşti, cu atât te înalţi

Mulţi oameni din lipsă de cunoaştere ajung ca animalele, de aceea şi porunca


dumnezeiască este ca fiecare om să fie educat. Cu cât un om dispune de o bună educaţie din
fragedă vârstă, cu atât îşi poate curăţi sufletul de ceea ce poate deveni obişnuinţă sau chiar
robie.
Mijloace de îndreptare există pentru orice categorie socială. De exemplu, pentru cei ce
pot posti, fie aspru, fie mai puţin aspru, fie cu dezlegări pentru boli sau pentru vârsta fragedă sau
bătrâneţe, chiar şi cei ce au activităţi grele, care necesită multă hrană consistentă,
hiperextrogenismul nu este o problemă.
Astfel că pe o anumită categorie de oameni îi ajută nevoinţa duhovnicească încât
patimile lipsesc cu desăvârşire cât timp se pot nevoi, pe o altă categorie îi ajută echilibrul şi
munca cea bună, pe alţii, răbdarea bolilor, pe alţii remediile naturii consumând la caz puţin ceai
de frunză de nuc, chiar şi nefiert. Singurul lucru este să cauţi mereu calea cea curată şi ajutorul
dumnezeiesc nu va întârzia. Însă ceea ce câştigi din darul lui Dumnezeu care este curăţia să fie
spre slava lui Dumnezeu şi nu spre defăimarea aproapelui care încă nu a ajuns la Lumina
Cunoştinţei de Dumnezeu, căci unii au rele pătimiri şi pentru multele milostenii care le pot face
astfel.

S-ar putea să vă placă și