Sunteți pe pagina 1din 12

PREMISELE INTEGRARII EUROPENE

Lectia 1. Radacini istorice si culturale convergente Pasul 1. Componenta geografica si demografica a Europei-Sub aspect geografic, Europa se configureaza ca o peninsula vestica a continentului asiatic. Desi este cea mai mica (10, 5 milioane Km2) dintre cele cinci parti ale Pamantului, ea are cea mai mare densitate demografica (710 milioane locuitori). OSCE numara astazi 52 state europene. Etimologic, cuvantul Europa se origineaza in greaca veche. Daca pe timpul razboaielor persane el referea la peninsula locuita de greci, dupa cucerirea ei romana, urmata de extinderea Imperiului si migratia triburilor germanice, genericul Europa cuprindea si vestul, si nordul continentului.Din punct de vedere demografic, Europa cuprinde, cu exceptia catorva populatii, precum acelea lapona, ugro -finica ori basca, popoare de origine romana, germana si slava, apartinand, toate, marii familii indo -europene. Cat priveste aparteneta religioasa, Europa este, cu exceptii care confirma regula, un areal spiritual crestin. Pasul 2. Componenta cultural-spirituala a Europei-Atat in plan demografic, cat si socio-istoric, religios si etico-metafizic,continentul nostru a prezentat elemente semnificative de unitate pe fondul unei diversitati etno-culturale evidente. Aceasta din urma a intretinut bogatia depozitului cultural specific fiecarei etnii si a legitimat, mai apoi,personalitatea culturilor nationale. Faptul acesta a ferit Europa de o omogenizare neproductiva, in locul ei instituindu-se treptat un circuit pluripolar al valorilor: o unitate de sensuri primordiale, regasite in diversitatea culturilor europene.Cultural, Europa incepe cu mitologia nu numai cu aceea greaca, e drept, conservata si consemnata in memoria si constiinta europeana - continua cu filosofia si arta greaca, apoi romana, pentru a inregistra si depozita intr-un fond, pana la urma reciproc rezonant, creatiile materiale si spirituale ale tuturor gruparilor etnice, devenite mai tarziu - cele mai multe dintre ele - natiuni. Politic, continentul nostru a debutat cu epoca eroica, cu germenii puterii etatice surprinsi de Homer, in creatia sa nemuritoare - "Iliada", cu Sparta aristocratica si Atena democratica, cu Roma republicana, creatoare de institutii, drept si democratie directa, precum Atena, dar si Roma celor cinci secole de Imperiu, in care civilizatia din Latium si sistemul ei politic s-au extins aproape continental.La aceasta continua deschidere geo -politica, spatial-extensiva,tutelata de un rationalism pragmatic, s-a adaugat apoi crestinismul. El a deschis zarea interioara a constiintei si a solidaritatii omenesti, oferind o noua viziune despre lume si creand totodata dubletul spiritual al expansiunii politice: de

data aceasta spre adancurile cugetul ui si ale valorilor morale perene. Prin crestinism, Europa si-a sporit identitatea.Pana la urma, si marile descoperiri geografice facute de europeni si preocuparile imagologice (sa -i amintim in acest ultim sens pe Spatarul Milescu si felul in care a descris, intr-o maniera anticipativ-comparatista,cultura chineza), au reprezentat un drum al cunoasterii de sine:descoperind noi orizonturi si lumi noi, ei isi consolidau constiinta apartenetei europene. Pasul 3. De la localism la europeism-Desigur, spiritul continental identitar inca nu opera ca Idee constienta de sine, nu anula apartenentele localiste si mentalitatile exclusiviste. El a fost rezultatul, nu punctul de plecare al evolutiei socialistorice europene. Abia in timpul modern si indeosebi pentru acela care urmeaza, spiritul apartenentei europene are a-si asuma responsabil o constructie culturala si de civilizatie politica coerenta, in masura sa potenteze anvergura istorica si forta creativa universalista a Europei. Altfel,cum bine se stie, istoria Con 959i88j tinetului a fost o neintrerupta confruntare armata, in care egoismele etnice si pretentiile etatice imperialiste au produs dezastre umane. Din cenusa acestora s-a nascut speranta unei Europe a concordiei. Inainte de a fi, precum in ceasul de fata, o miscare reala de integrare pe multiple planuri, Ideea europeana a luat forma unor modele istorice, a unor proiecte si actiuni politice, nu o data generoase ca intentie, dar unele dintre ele utopice ori voluntariste, chiar punitive sau macar interesate. Lectia 2. Ideea europeana in modele istorice, proiecte si actiuni politice Pasul 1. Modele istorice ale transcenderii localismului-Este cunoscuta, pentru vechea Elada, uniunea cu caracter militar a polisurilor, indreptata impotriva pericolului persan. Asa-numitele amfictionii (ligi) legau confederativ statele-cetate nu doar militar, ci si juridic, intrucat asigurau si arbitrajele intre cetati. Totodata, ele ofereau grecilor posibilitatea cultului intru aceiasi zei, construind si religios elemente de identitate comuna . Un alt reper istoric de transcendere al localismului este, se stie,Roma antica. De la comunitatea unui sat, ea a realizat unitatea Peninsulei, a transformat Mediterana intr-o mare romana, reusind ulterior sa-si extinda puterea etatica de la Atlantic la Marea Neagra si chiar dincolo de ea.Mundus romanus era atat o ordine geopolitica, precum si una civilizatorie.Acest spatiu reprezenta, in acceptia epocii, "toata Europa'. lar pax romana insemna legea acceptata prin respectarea autoritatii unice in favoarea convietuirii comune a tuturor cetatenilor liberi. Civis romanus semnifica romanul ca cetatean universal. Coeziunea Imperiului Roman tinea de administratia unitara, ea insasi bazata pe dreptul roman Dupa caderea Romei, unitatea obtinuta prin pax romana avea sa cedeze

locul unitatii spirituale a credintei crestine, dupa ce aceasta deveni religia Imperiului. Militand pentru o tabla de valori morale generalumane,crestinismul isi va afirma universalismul spiritual, tentat totusi sa creeze o comunitate politica europeana. Dar in urma elenizarii Imperiului de Rasarit, marcata de secolul al VII-lea, forta coagulanta a universalismului roman se stinse. Cu atat mai mult cu cat invaziile popoarelor migratoare,transformarea provinciilor in state si confruntarile politice dintre imparatii Occidentului si Orientului bizantin, ori dintre acestia si Papalitate, pe fondul amestecului de rase si mentalitati, aveau sa produca un vid politic de aproape un mileniu in Europa. In tot acest timp, unitatea europenilor s-a restrans la planul valorilor spirituale. Si totusi, Imperiul Carolingian, o uniune creata cu sabia si in numele Crucii in Europa de Vest sub Carol cel Mare (768814), destramata odata cu moartea suveranului, a urmarit reconstituirea vechiului imperiu al cezarilor, desi spatiul bizantin ramanea rupt de Occident. Oricum, fapta ziditoare a lui Carol reprezinta prima incercare reusita, desi incompleta si trecatoare, de edificare politica a Europei. Istoria a inregistrat si alte tentative unificatoare. Notabila este aceea a lui Carol Quintul (sec. al XVI-lea), preocupat de formarea unei "monarhii universale' , la care gandise, inaintea sa, Dante Alighieri in lucrarea "De Monarchia' . Habsburgii urmareau organizarea politica a Continentului,mizand deopotriva pe cuceririle militare si pe ingenioasa strategie a inrudirii maritale cu alte case regale. Pasul 2.-Proiecte si actiuni politice in favoarea Ideii europeneIn ce priveste proiectele si actiunile care au anticipat Ideea europeana in Epoca Moderna nu putem omite pe acela al lui Hugo Grotius,celebrul autor al lucrarii De jure belli ac pacis.Juristul si diplomatul olandez pleda pentru instituirea unor norme de drept international public si pentru crearea unor adunari cu competenta jurisdictionala in materia litigiilor interstatale. Ideea europeana in ipostaza de proiect al constructiei politice se regaseste si in lucrarea "Le projet de paix perpetuelle' (1713),elaborata de abatele francez Saiht-Pierre, unde se propune crearea unei uniuni europene. La randul sau, economistul englez Jeremy Bentham concepea, in proiectul "Pacea eterna' o Europa Unita, inteleasa ca o confederatie de state cu un sistem comun de securitate. In acelasi spirit,Imm. Kant, cu a sa "Zum Ewigen Frieden' ("Spre pacea eterna" - 1794),propunea o asociatie confederativa intre state suverane, intemeiata constitutional, cu perspectiva transformarii intr -o "federatie a statelor libere', deschisa si partenerilor extraeuropeni. Ideile revolutiei franceze, corelate insa cu traditia politica, s-au regasit in planurile lui Napoleon. El a incercat pentru prima oara faurirea unei Europe deopotriva politice si economice.Desi propunea lumii un model, Franta napoleoniana deveni insa, in scurt

timp, o amenintare pentru libertatea popoarelor europene. In secolul al IX-lea, Sfanta Alianta (Austria, Anglia, Prusia si Rusia)a pretins sa ofere o garantie mutuala a monarhiilor europene fata de orice pericol de tip Napoleon11, dar si un statu-quo politic convenabil statelor membre. Cu toate acestea, secolul in cauza a fost secolul triumfului principiului nationalitatilor si al nasterii, cu jertfe, pe care memoria istoriei nu le poate ignora, a statelor natiune. In acest sens, pentru romani,momentul 24 ianuarie 1859 pastreaza un rost major: cu el debuteaza procesul nasterii Romaniei moderne. Acolo unde natiunile Europene s-au ivit in cercul prea stramt al imperiilor, constituirea lor intr-un stat de-sine-statator s-a produs conflictual. Dar natiunea ca valoare (si) politica a jucat atunci si joaca si astazi rolul indispensabil de factor constitutiv al vietii politice europene, in pofida cortegiului de conflicte inregistrate in timp. Atat lupta pentru independenta nationala, cat si afirmarea politica a natiunilor libere a pus in noi termeni Ideea europeana. Acum, proiectele ori modelele istorice de unitate continentala nu puteau ocoli noul element structural al ecuatiilor politice majore ; daca pana spre mijlocul secolului al XIX-lea gandul (proiectul) sau fapta (modelul incercat) erau fie rodul unei constructii rationale a priori ori a visului generos dar utopic, respectiv a faptei temerare condusa de vointa ferma, nu o data opresiva, prin afirmarea practica a principiului nationalitatilor, Ideea europeana cobora pe solul ferm al relatiilor politice concrete dintre natiunile declarate suverane. Ideea in cauza isi afla astfel adevaratul continut si adevarata esenta, in raport cu care, numai, ea se putea defini ca problema reala, nu speculativa si nu sentimentalist-utopica ori voluntarista. De un secol si jumatate incoace, Ideea europeana nu are sens - nici onto-politic, dar nici cultural-spiritual - decat prin raportare la corelatul ei organic: Ideea nationala. Aceasta din urma este dimensiunea imanenta a problematicii integrarii. Integrarea nu poate fi decat o miscare eurocentripeta, dar nu reductiva, a natiunilor si statelor lor. Altfel nu ar fi integrare veritabila, adica o rezultanta sinergica a pluripolarismului valoric si creativ al entitatilor nationale; ea s-ar reduce la o stare amorfa,nediferentiata a unei aritmetici dizolvante. Or adevarata unitate sta in cultura si constiinta diferentelor axiologic modelatoare, pe care integrarea le provoaca, le sustine si se nutreste din ele. Pe scurt, numai venind in intampinarea valorilor nationale si cultivand componenta lor de universalitate perena, cladesti suportul ontoaxiologic al integrarii ca realitate in devenire. O integrare conceputa dincolo de natiuni sau impotriva lor, ca o reteta de laborator internationalist, este straina spiritului Europei. In ce are ea autentic si proteic, Ideea europeana se refuza planurilor aventuriste construite "din cutite si pahare', peste capul natiunilor. Suportul ei ontologic il constituie natiunile si Ideea nationala. Integrarea europeana, privita ca manifestare practica a Ideii europene, este expresia autodepasirii si implinirii, a transcenderii spre universalitate a

natiunilor, a etniilor in genere. Ea se justifica ca automiscare, ca iesire din sine a Ideii nationale coplesita la un moment dat de preaplinul istoricitatii sale. Ideea europeana intruchipeaza, se poate spune, limitatia care nu limiteaza. Ideea nationala, este acea miscare spre "celalalt' ca drum lucid catre sinele propriu. Nu am fi formulat aceste enunturi, fortand poate usi deschise in logica problemei si abatandune, aparent credem, de la firul demersului anuntat, daca miscarea de idei si viata politica europeana nu ar fi inregistrat si detestabila ideologie internationalist-comunista, de extractie antinationala. Aventurismul ei, cu grele jertfe pentru popoarele care i-au suportat experimentele urii antinationale in estul continentului, a fost precedat sau urmat de alte fantasme ideologice, tot ale destabilizatorilor de state. Insa integrarea europeana nu are nimic comun, prin ceea ce trebuie sa fie, cu niciun fel de internationalism sau mondialism nivelator, propulsate de aceia care au ramas straini de spiritul popoarelor, ratacind subversiv pe esichierul politic al natiunilor sau structurilor europene in consolidare, cu scopul de a le deturna directia evolutiei naturale. Cu atat mai luminoasa apare peste timp conceptia unui vizionar precum Giuseppe Mazzini (1805-1872). In "Sfanta Alianta a Popoarelor'(1849), el pleda pentru "unitatea morala' a Europei avand insa grija sa respinga ideea federalizarii Ita liei12. Viitorul continentului era conceput ca rezultanta a armonizarii valorilor patriei si ale umanitatii. Insasi omenirea era inteleasa ca o "asociatie a patriilor' Sfarsitul secolului al XIX-lea atesta intensificarea relatiilor economice dintre statele europene, dar pe fondul unor tensiuni tot mai acute intre interesele exclusiviste ale marilor puteri, ceea ce avea sa conduca la cele doua conflagratii mondiale ale secolului ce a urmat. Motiv pentru care proiectele si actiunile oamenilor politici, dar si ale unor doctrinari, n-au incetat sa apara, desi mobilul unora dintre ele nu era tocmai dezinteresat. lata, de pilda, tentativa habsburgica de a salva de la dezintegrare Austro-Ungaria printr-un plan dn 1918 de federalizare a Imperiului. In 1919, contele austriac Richard Nikolas Coudenhove-Kalergi a initiat Uniunea Paneuropeana, menita sa unifice democratiile (formale)europene dupa o solutie de tip federalist, proprie Uniunii Panamericane. Proiectul "Statele Unite ale Europei' urmarea crearea unei noi grupari de puteri fata de cele deja existente14. O astfel de formula transplantata de peste Ocean, straina de particularitatile istorico-nationale si de civilizatia europeana - pe care si astazi o sustin mecanic, cand nu interesat, destui politicieni, ca pe un lucru deja transat - nu putea sa se insere in trendul real al evolutiei continentului nostru. Cu toate acestea, trebuie sa retinem cu spirit obiectiv ca militantul austriac a reusit in 1926 sa reuneasca la Viena 2000 de reprezentanti din 24 de tari intr-un congres. Aici s-a lansat"Manifestul Pan-European', care propunea crearea unei Uniuni Europene.In opinia

analistilor procesului integrarii europene, acest document a prefigurat principiile care aveau sa intemeieze constructia europeana Ulterioara. In climatul creat, s-a putut trece de la propaganda prin carti,reuniuni si alte initiative persuadante asemanatoare, sustinute de numeroase personalitati in favoarea unitatii si unificarii Europei, la actiuni oficiale. Astfel, Aristide Briand, ministrul af acerilor straine in guvernul Frantei la sfarsitul anilor '30 (cunoscut pentru proiectul de Tratat General de renuntare la razboi ca instrument al politicii nationale, propus, in numele guvernului sau, omologului american Kellogg si adoptat la Paris in 27 august 1928, tratat ratificat si de Romania in martie 1929), a initiat Miscarea Pan-Europeana. Ea avea ca obiectv crearea unei "Uniuni Europene'. Promovarea proiectului se sprijinea si pe propunerea infiintarii unei Uniuni Economice si Vamale Europene si a Federatiei pentru Intelegerea Europeana. In baza propunerii lui Briand, facuta la Adunarea Generala a Societatii Natiunilor, in septembre 1929, cu prilejul unui discurs de larg ecou, de a crea o Uniune Federala Europeana, guvernul francez, raspunzand solicitarii acestui organism, a prezentat in 1930 un "Memorandum cu privire la organizarea unui regim de Uniune Federala Europeana' (s.n.-I.H.).Se poate observa aici o anume precautie fata de copierea modelului federalist; se vorbeste de un regim de, nu de regimul Uniunii Federale. Afara de aceasta, omul politic francez nuanta lucrurile in discursul amintit; el vorbea despre "un fel de legatura federala", despre un "oarecare federalism continental", nu despre unul ad-litteram. Pasul 3.-Limitele modelelor si actiunilor istorice prezentateCeea ce ne indeamna sa credem ca multi intelectuali ai epocii,oameni politici si de cultura, nu invocau federalismul in rigoarea criticstiintifica a conceptului; acesta reclama exigenta constitutionala, nu internationala,a unei organizari etatice unde statele federate nu dispun, in raporturile cu puterea federala, de o seama de atribute la care nici un stat european, ca membru al Europei integrate, nu ar renunta, oricate competente de suveranitate ar incredinta - nu ar ceda! - institutiilor europene.Statele membre sau viitoare membre sunt state-natiune sau ale natiunilor lor - vai, cat deranjeaza aceste expresii si cata munitie este aruncata impotriva valorilor ce le justifica! -, or federalismul nord-american nu cunoaste organizarea pe criteriul national al statelor federate. Ele sunt,prin istoria lor de doar doua sute si ceva de ani, dincolo de principiul nationalitatii. Conditiile istorice obiective au fost acolo altele. Dar in Europa natiunilor, ignorarea criteriului national in realizarea integrarii ar provoca consecinte de neacceptat. In fond, cum am precizat si in alta ardine,integrarea insasi nu are sens decat in raport cu relata sa componenta nationala; ea este integrare a ceva, de fapt a unor subiecte: natiunile. Or,Federatia Americana, daca nu este un dat, nu

este nici un proces integrativ de factura europeana; ea s-a configurat istoriceste ca o constructie constitutionala intre puteri etatice nedublate de vointe politice ca vointe nationale. Putem vorbi acolo cel mult de integrare etatica. Desigur,federalismul, ca orice sistem, fie natural, fie social sau artificial, presupune atributul integralitatii, insa integrarea, luata ca act de vointa politica,inseamna cu totul altceva intrucat nu priveste doar aspectul functional si de echilibru in sistem, ci este un factor cauzal-constitutiv si, totodata,finalitate vointa: scopul statelor membre. Statuarea stiintifica mai recenta a conceptului critic de entitate etatica federala este un prim factor care a intarziat folosirea sa riguroasa in mentalul public, lucru care explica,presupunem, atat extinderea mediatica de uz comun a conceptului de federatie si pentru alte forme de uniune statala, inclusiv pentru UE, cat si exploatarea interesata a uzului comun in vederea manipularii mentalului public in favoarea modelului american, inadecvat Europei, dar aducator de avantaje unor cercuri interesate. Acestea nu ar putea ajunge acolo, 'sus', in varful institutiilor integrate, daca n-ar inventa artificial un tip de autoritate federalista europeana deschisa la un virtual dictat supranational si capabila sa-i propulseze pe cei "in cauza" si sa le garanteze interesele de grup. Este tot atat de regretabil faptul ca si cea mai mare parte a teoreticienilor in domeniu accepta nedigerat formule artificiale ori deformatoare si devin astfel trambitasii inocenti ai intentiilor si strategiilor neconstructive in raport cu adevaratele aspiratii ale Europei.Cat priveste amintitul proiect francez, desi blocat de norii tulburi ai razboiului ce sta sa inceapa, el nu a ramas fara urmari. Ideile si initiativele Frantei se regasesc in buna masura in edificiul comunitar european, in procesul integrarii institutionale si juridice a continentului, inceput dupa al II-lea razboi mondial si aflat, astazi in plina desfasurare. Structuri europene protointegrative Pasul 1. Cooperarea europeana in domeniul apararii"Ideea europeana' a insemnat, in sensul ei originar, gandul anticipativ, la inceput timid, dar apoi cutezator, un ideal turnat in sperante, dar apoi si in proiecte si actiuni directe. Prima jumatate a secolului ce abia s-a incheiat a ridicat aceasta Idee la rangul unor initiative directe de infaptuire a unitatii continentului, indeosebi prin cooperare, pentru ca a doua sa jumatate sa consfinteasca lansarea si evolutia ascendenta a integrarii europene - forma si model istoric superior de unitate in raport cu cele anterioare.Daca in timpul razboiului al II-lea mondial pledoaria pentru o Europa unita era mai degraba o reactie in fata agresorului decat un veritabil proiect politic , anii imediat urmatori adancesc consolidarea solidaritatii vest-europene datorita ivirii razboiului rece si a virtualei amenintari militare din partea blocului sovietic. In aceasta etapa,

constructia vest europeana - sambure al viitoarei uniri structuralcomunitare a Europei - s-a realizat in maniera clasica: cooperarea interstatala, indeosebi interguvernamentala, orientata, prin natura sa, indeosebi spre exterior. In coordonarea politicilor statelor partenere, organele interguvernamentale iau decizii prin imputernicirea statelor, prin unanimitate deci. Cooperarea nu pune accentul, asa cum se va intampla in cazul integrarii; pe directia interioara a activitatii structurilor create, spre membrii sai18. Cooperarea europeana a operat mai intai pe terenul apararii, asigurand continuitatea aliantelor militare convenite in timpul razboiului. In acest sens, in baza Tratatului de la Bruxelles (17 martie 1948), a luat fiinta Uniunea occidentala, din care faceau parte Franta si Marea Britanie (care semnasera in martie 1945, la Dunkerque, un tratat de alianta si asistenta reciproca pe plan militar, dar si economic ), si statele Benelux-ului. Uniunii occidentale ii succede Uniunea Europei Occidentale (octombrie 1954), la care participa, in plus, Germania (pe atunci) Federala si Italia, iar mai apoi Spania, Portugalia si, in alte momente,Grecia, Islanda, Norvegia si Turcia. Tratatul de constituire invoca apararea valorilor fundamentale ale civilizatiei europene, precum drepturile si libertatile fundamentale ale omului si principiile democratice. Prin rolul de aparare asumat, UEO avea sa faca parte integranta, asa cum consfinteste Tratatul de la Maastricht (1993), din procesul dezvoltarii Uniunii Europene, careia sa -i asigure o identitate de securitate si aparare. Dar UEO fusese conceputa ca organizatie interguvernamentala, nu ca structura de integrare. Astfel, Consiliul Uniunii,organul ei suprem, reprezinta direct statele membre prin inalti functionari,deciziile fiind luate cu unanimitate. Adunarea UEO are rol consultativ, iar motiunile ei nu au forta juridica. Dupa 1994, UEO a acceptat "parteneri asociati"din Europa de est, intre care si Romania. Competentele UEO vizeaza si aspecte economice, sociale si culturale, dar acestea prezinta un caracter rezidual in raport cu cele politice si militare. Chiar o buna parte dintre acestea din urma aveau sa revina Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (in conformitate cu Tratatul de la Paris din octombrie 1954) Pasul 2. Cooperarea economica NATO a luat fiinta in 1949 (prin Tratatul de la Washington - 4aprilie) ca organizatie politico-militara a Aliantei atlantice. A avut ca membri fondatori 12 state, intre care SUA, continuand, in timp, sa se largeasca, inclusiv dupa 1990, cu foste state din sistemul comunist si al Tratatului de la Varsovia, printre care si Romania. O alta forma, substantiala, a cooperarii europene in perioada 1945-1949 a fost aceea economica; ea s-a institutionalizat prin crearea unei entitati cu vocatie economica, de natura internationala: Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE - aprilie 1948). Infiintata cu scopul imediat al

gestionarii comune a ajutorului american pentru refacere postbelica si intarirea institutiilor democratice, ea a jucat rolul unui instrument de cooperare interguvernamentala pentru liberalizarea schimburilor intre parteneri. In 1961, OECE se transforma in Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), la care adera si alte state vest-europene, dar si extraeuropene (Japonia, Australia, Noua Zeelanda). Consiliul de Ministri, organul sau principal, emite, pe langa recomandari, decizii obligatorii, dar obligativitatea lor este conditionata de unanimitatea voturilor. Acest fapt, ca si altele asemanatoare (de exemplu,agentiile OCDE sunt alcatuite din functionari nationali, delegati de guvernele statelor membre, iar Secretariatul, avand competente administrative, cuprinde functionari detasati de administratiile nationale)evidentiaza caracterul international al OCDE, unde nu opereaza incredintarea de atribute ale suveranitatii de la statele membre catre structurile Organizatiei. Cu toate acestea, se poate observa ca statuarea,desi conditionata de unanimitatea voturilor, a obligativitatii deciziilor, este un pas anticipator pentru o functionalitate integrativa la nivel comunitar. Motiv pentru care inseram OCDE - in planul raporturilor dintre membrii sai europeni -printre organizatiile cu caracter protointegrativ. Pasul 3. Cooperarea politica-Unificarea politica a Europei, pe baze democratice, a fost sustinuta de Comitetul Miscarilor de Unificare Europeana. Acesta a organizat la Haga, in 1948, un "Congres al Europei'. In "Mesajul adresat europenilor' se pleda pentru o Charta a Drepturilor Omului si o Curte de Justitie chemata sa garanteze jurisdictional drepturile stipulate. In acest context de asteptari politice constructive, ia fiinta Consiliul Europei, in baza Tratatului de la Londra din 9 mai 1949. El reunea statele europene cu regim democratic pluralist, preocupate de protectia juridica reala a drepturilor omului. In timp, ca factor propice de dialog politic, Consiliul a adoptat o seama de conventii, in primul rand Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, intrata in vigoare in septembrie 1953. Celor zece state fondatoare li sau adaugat, treptat, altele, incat aceasta organizatie a dobandit astazi un caracter paneuropean. El cuprinde, acum, si foste tari est-socialiste, inclusiv Romania, constranse, in anii divizarii politice si militare a Europei,sa faca parte,in planul relatiilor economice, din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc(COMECON - ianuarie 1949) si din alianta militara a Tratatului de la Varsovia(incheiat in mai 1955). Intre principiile si obiectivele Consiliului Europei ne retine atentia, potrivit Statutului, si acela privind favorizarea si valorificarea identitatii culturale a statelor europene. Ceea ce evidentiaza, credem, ideea subsecventa, de importanta strategca in edificarea viitoarei Europe, a unitatii construita pe diversitate. De altfel, Statutul Consliului nu avea in vedere crearea vreunei federatii sau altei forme de uniune

institutionalizata transetatic prin transfer de suveranitate nationala21 .Comitetul de Ministri, organ de dialog interguvernamental, ia decizii dupa principiul unanimitatii, ele fiind transmise cu titlu de recomandari tarilor membre. Dar odata ce dobandesc forta juridica prin ratificare, ele devin izvor de drept, insa unul care, ca izvor international de drept, isi gaseste legitimarea in vointa statului ratificant,nu intr-o sursa supraetatica de putere. Alt organ al CE este Adunarea Parlamentara; ea face recomandari Comitetului in probleme de interes comun pentru statele membre. Vointa lor, preeminenta in raport cu competentele ce revin structurilor CE, rezulta si din aceea ca, Comitetul de Ministri e compus din reprezentanti directi ai fiecarui stat, fapt pentru care Comitetul nu este responsabil in fata Adunarii, putand in consecinta sa anuleze recomandarea ei.CE reprezinta, evident, o structura de cooperare internationala, nu integrativ-etativa. Si totusi, prin activitatea sa diversificata pe multiple planuri, dar concertata prin strategiile promovate ,el intretine un sentiment de solidaritate europeana, suport psiho-politic al procesului unificarii europene structurale.Motiv pentru care vedem in CE un proteic factor protointegrativ: nu doar prin precedenta constituirii sale fata de organismele comunitare, cat prin efectul continuu si continuat al actiunilor sale asupra constiintei europene si valorilor care definesc si coaguleaza procesul real al integrarii. Pasul 4. Particularitatile si limitele cooperarii protointegrativeMarile organizatii descrise pe scurt mai sus, alaturi de altele,neprezentate aici, dar analizate si ele pe larg in literatura problemei -precum Asociatia Europeana a Lberului Schimb (AELS) si indeosebi Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) - , au avut,iar acelea care mai functioneaza continua sa aiba obiective comune,urmarind securitatea, climatul democratic autentic si respectarea drepturilor si libertatilor in Europa. Ele au contribuit la inchegarea unei anume ipostaze a unitatii europene, rezultata din cooperarea internationala pe pamant european si bazata pe convergenta valorilor politico-morale si de civilizatie, transpuse in obiective, strategii si actiuni. Si totusi, organizatiile pomenite nu puteau conferi Europei o coerenta structuralinstitutionala si o vointa concertata sinergic; Europa nu-si putea reafirma prin ele personalitatea colectiva pe care intregul ei trecut o indreptatea iar viitorul i-o pretindea. Aceste forme de unitate pastrau o structura institutionala proprie modelului clasic al cooperarii internationale24, in cadrul caruia Europa ar fi ramas tributara limitelor statu-quo-ului politic al momentului. Unitatea Europei este insa un proces; el antreneaza nu doar etape ale unui aceluiasi tip de parcurs,precum acela strabatut de organizatiile prezentate, ci si salturi calitative, menite a ridica unitatea europeana - nu fara cautari, dispute si contradictii de interese si de filosofie politica - la un stadiu organic, el insusi cu etape de

parcurs, asa cum,in momentul istoric actual, se prezinta integrarea continentului; ea cunoaste un stadiu de tip structural, cu tendinta functionala de unitate, dupa o formula proprie, rod al generalizarii intregii dezvoltari specifice, in masura sa evite proiecte federaliste aplicate procustian. Statele membre se manifesta ca elemente coerent auto-corelate in sistemul politico-juridic al vointei comune. Aceasta din urma este operanta numai in functie de vointele national-etatice, in masura sa o intemeieze ontointegrativ. Incat, desi putem vorbi aici de o supraordonare de sistem, ea este functionala, nu de fundament existential; vointa comuna exista in si prin vointele particulare ce o legitimeaza, fixandu-i regimul ontologic: de a exista in si prin acestea, nu deasupra lor, ca o autoritate solipsista, autarhica, in sine si pentru sine, dincolo si chiar impotrva vointelor natunilor si a puterii statelor in raport cu care se defineste si e chemata sa le exprime. Plecand de la aceste rigori, nu doar logice, ci si axiologice, nu putem accepta o seama de expresii si exprimari de care abunda literatura domeniului, precum "renuntare la suveranitate nationala', "institutii supranationale', "autoritate supranationala',"norma supranationala', "stat-natiune, factor desuet' si altele asemenea.Ele sunt folosite necritic, din comoditate conformista, cand nu interesat, ca in cazul "politoforilor' federalismului. Respectarea vointelor nationale ca baza a unei alchimii a sintezei puterilor etatice transfigurate in vointa continentala -rezultanta a unui institutionalism interguvernamental, nu suma a lor abstracta ori entitate transcendenta in raport cu ele - s-a dovedit a fi, prin intreaga experienta europeana, nu o data dramatica, singura strategie si unica solutie "tehnica',de fapt valorica, de urmat. Nevoia reala de a identifica acest drum a croit calea de urmat. Ea nu a fost conceputa, a priori ci s-a reconstituit posticipat, din ansamblul experientelor politice ce aveau sa urmeze incepand cu anii '50. Prezentarea organizatiilor europene cu rol protointegrativ a avut si scopul de a arata ce nu este si ce nu trebuie sa fie integrarea.Abia cercetarea nasterii Comunitatilor Europene poate identifica elementele afirmative ale integrarii, poate oferi intelegerea ei asa cum trebuie ea sa fie,adica dupa logica sa interna, nu dupa una imprumutata, confectionata sau impusa voluntarist! REZUMAT Europa nu este un spatiu oarecare. Ea are o istorie politica si o evolutie cultural-spirituala care se origineaza in premise comune pentru popoarele sale si care converg totodata spre directii convergente de dezvoltare. Pe acest fond comun s -a putut ivi Ideea europeana, adica manifestarea constiintei de sine si a unitatii de destin comun. Dar acestea nu s-au format de la sine,ci in urma unor conflicte acute, crize si razboaie,a caror evitare a reprezentat aspiratia dintotdeauna a

mintilor luminate. Ele au elaborat, inca cu sute de ani in urma , proiecte si au desfasurat actiuni menite sa asigure unitatea Europei. In secolul al XX -lea Ideea unitatii europene s-a materializat in actiuni de amploare pe Continent; ele au condus la o miscare integrationista sustinuta de i ntelectuali, mari oameni politici si de alte personalitati. Stradaniile lor s -au concretizat in crearea unor organizatii paneuropene. Dar pana la al doilea razboi mondial nu au existat conditiile efective ale realizarii integrarii europene.De aceea, aceste structuri organizationale au avut mai degraba un rol protointegrativ, doar vestind procesul de integrare efectiva, ce avea sa urmeze incepand cu anii cincizeci ai secolului trecut. CONCLUZII Crearea Comunitatilor si integrarea Europeana nu ar fi fost po sibile fara un indelung proces preal abil de maturare a conditiilor obiective si subiective, care reprezinta premisele realizarii contemporane a unitatii europene. Aceste premise istorice, culturale si de initiativa actionala s -au concretizat in diferite modele, in proiecte si actiuni politice specifice diferitelor etape ale evolutiei europene, culminand cu formarea structurilor protointegrative.