Vanatoarea de ponei roz nu e in spiritul legilor1

Ionut Sterpan Am urmarit fascinat reprezentatia domnului Valentin Stan din 11 august de la Antena 3, cand in studio au fost invitati reprezentantii Institutului Cultural Roman din New York, in urma scandalului declansat de expozitia Freedom for Lazy People. Marturisesc cu invidie ca, daca as avea catusi de putina iscusinta retorica, as intra in jocul lui bogat in cuvinte si mic in idei. A continuat sa declame ca afisarea, in cadrul unei expozitii artistice, a unui ponei roz stampilat cu zvastica este imorala si dubioasa legal. Din afara jocului, ma multumesc sa constat, insa, ca adevarul slujeste chiar cand e nerostit. Sa spun, deci, ca exista doua argumente care au risipit spectacolul infam si ca au reusit sa-l risipeasca, in conditiile in care niciunul dintre ele nu a fost formulat public. Argumentele au forta si daca nu sunt intelese clar, pentru ca subzista cumva, in constiinta fiecaruia. Au reusit s-o faca nu doar pentru ca au stat la baza intuitiilor aparatorilor lui Cristian Neagoe, ai ICR si ai civilizatiei discernamantului. Ci si pentru ca acele doua justificari sunt presupuse, in mod implicit, in legile privind afisarea simbolurilor cu caracter fascist. Ele delimiteaza sensul si domeniul de actiune al prohibirii zvasticii si in Romania, si in statul New York. Capitolul 49/2006 al legilor statului New York precizeaza doar ca o persoana se face vinovata de hartuire daca sculpteaza, picteaza, deseneaza sau asaza o zvastica, in mod obisnuit expusa ca emblema a Germaniei naziste, pe o cladire sau proprietate imobiliara, publica sau privata, aflata in posesia unei persoane, firme sau corporatii sau a oricarei agentii sau oficiu, fara permisiunea expresa a proprietarului sau a administratorului proprietatii respective. Iar conform Ordonantei Guvernamentale nr. 31/2002 emise de guvernul Romaniei, raspandirea, vanzarea sau confectionarea de simboluri fasciste nu constituie contraventie daca este savarsita in interesul artei sau stiintei, cercetarii ori educatiei. Nu e de mirare ca absolut toate autoritatile relevante, presedintele Muzeului Holocaustului de la Washington, coordonatorul Oficiului pentru problemele Holocaustului, referentul de spatiu pentru Romania si presedintele Anti-Defamation League au consemnat alarma falsa. Pur si simplu, expozitia de ponei roz cu zvastici pe crupa nu intra sub incidenta legii. De ce? Doua aparari principale au fost instrumentate in media, ca urmare a saptamanilor de framantare roz. Una arata pluralitatea semnificatiilor simbolului zvasticii. Daca interpretarile culturale alternative ale insemnului sunt inofensive, atunci exponatul e inofensiv. A doua aparare insista pe valentele artistice. Daca ele exista, atunci expunerea e in interesul artei si educatiei si, conform legii, e inofensiva. Ce se intampla, insa, daca zvastica de pe ponei este zvastica nazista fara doar si poate? Si daca, in plus, exponatul e un kitsch infernal? Din fericire nu se intampla nimic penal, pentru ca resorturile celor doua legi sunt suficient de robuste incat sa apere expozitia si esecul artistic si intr-o lume in care Irina Loghin, Fuego si Paunescu devin pilonii culturii universale. Aceste resorturi sau argumente imunizeaza expunerea poneilor roz stampilati cu zvastica in colectii de orice fel, in fata oricaror indoieli de legalitate si moralitate.

Publicat initial in revista 22, 19 august 2008.

Ele tin de teoria semnificatiei. Un obiect compus din mai multe parti devine unitate semantica noua. Desigur, vorbim de zvastica nazista. Dar ea apare doar in combinatia cu un ponei roz si semnificatia capatata de intreg e diferita, indiferent ce principiu de interpretare adopti. Putem adopta un principiu al "compozabilitatii": noua unitate semantica e o functie a elementelor din compozitie. Sau putem lua intregul ca pe o unitate semantica sui generis sau determinata altfel. In orice caz, noua unitate semantica e inofensiva: avem de-a face cu un ponei roz de plastic care isi priveste mirat propria crupa infierata cu zvastica. De ce se pierde caracterul ofensiv al zvasticii in acest proces? Pentru ca simbolul nu mai e indreptat catre receptor, ci i se da o alta functie. Ce se intampla, insa, daca un artist expune simbolul zvasticii ca atare, fara sa-l combine cu altceva? Din fericire, conform legilor citate, nimic. Teoria semnificatiei ne da si alt instrument cu care toti operam in mod curent, chiar daca fara sa ne dam seama: distinctia dintre discurs si metadiscurs. Una e sa transmit un mesaj ofensiv, alta e sa vorbesc despre transmiterea unui mesaj ofensiv. In primul caz, indrept discursul ofensiv catre receptor. In al doilea, ma plasez la un metanivel si inchid mesajul ofensiv "intre ghilimele". Daca cineva imi pune in brate o zvastica voi fi ofensat, intrucat mesajul simbolului imi este adresat direct. La fel daca mi-l agata de . Daca, insa, zvastica este expusa in cadrul unei colectii, mesajul nu este cel al simbolului, ci e un mesaj despre mesajul simbolului. Discursul zvasticii este incadrat in contextul expozitiei, context care functioneaza ca un metadiscurs adresat vizitatorilor: "Iata, priviti si judecati acest simbol". Caracterul ofensiv e din nou neutralizat pentru ca, in loc sa fie directionata, ofensa e inchisa si supusa unui nou discurs. Ceea ce adresez receptorului nu e ofensa, ci discursul despre ea. Aici sta resortul justificarii legii hartuirii din statul New York. Si Ordonanta 31/2002 presupune distinctia discurs-metadiscurs. Tocmai din acest motiv, legea poate dezincrimina si un kitsch fara valente artistice si o zvastica simpla expusa intr-un cadru chiar fara caracter artistic. Atata vreme cat expunerea nu constituie actiune indreptata catre cineva, ci doar "supune cercetarii". M-as bucura sa pot da mai multe exemple din legea romana care incurajeaza o civilizatie a discernamantului si libertatii. Din pacate, astfel de exemple sunt putine. Insa emisiunea de lunea trecuta, populata de Mihai Gadea si Valentin Stan, ilustreaza ca legile proaste nu fac atat de mult rau Romaniei ca oamenii care aleg sa ignore putinele legi bune.